Violare domiciliu Art 192 cod penal Spete. Decizia 392/2009. Curtea de Apel Oradea
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
Secția penală și pentru cauze cu minori
Dosar nr-
DECIZIA PENALĂ NR.392/R/2009
Ședința publică din 22 septembrie 2009
PREȘEDINTE: Condrovici Adela JUDECĂTOR 2: Popovici Corina Rodica
JUDECĂTOR 3: Munteanu
Judecător: -
Grefier:
Desfășurarea ședinței de judecată s-a înregistrat cu mijloace tehnice audio, conform prevederilor art.304 alin.1 din Codul d e procedură penală.
S-a luat în examinare recursul penal declarat de inculpata recurentă, fiica lui și, născută la 17 aprilie 1980, din Penitenciarul Oradea, împotriva deciziei penale nr.375/A din 10 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosarul penal nr-, decizie care desființează în parte sentința penală nr.1064/P din 25 iunie 2007 pronunțată de Judecătoria Oradea în dosar cu nr. unic, inculpata fiind trimisă în judecată sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. și ped. de art.192 alin.1 Cod penal, art.208 alin.1 Cod penal cu aplicarea art.37 lit.b Cod penal ambele cu aplicarea art.33 lit.a Cod penal.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpata recurentă, în stare de arest din Penitenciarul Oradea, asistată de avocat, în baza delegației nr.3159/2009 emisă de Baroul Bihor la 19 iunie 2009.
MINISTERUL PUBLICa fost reprezentat de procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, în sensul celor de mai sus, după care:
Inculpata recurentă, declară că înțelege să-și retragă recursul declarat în cauză.
Apărătorul inculpatei recurente avocat, solicită a se lua act de retragerea recursului declarat.
Procurorul are aceleași concluzii.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra recursului penal de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr.1064 din 25.06.2007, pronunțată de Judecătoria Oradea, s-au hotărât următoarele:
În baza art. 208 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art.37 lit.b Cod penal, a fost condamnată inculpata, fiica lui și, născut la 17.04.1980 în, județul B la o pedeapsă de 1 an închisoare.
În baza art. 192 alin.1 Cod penal cu aplicarea art.37 lit.b Cod penal, a fost condamnată aceeași inculpată la o pedeapsă de 6 luni închisoare.
În baza art.33 lit.a și art.34 lit.b Cod penal, au fost contopite pedepsele stabilite în pedeapsa cea mai grea, de 1 an închisoare, ce se va executa de către inculpată în regim de detenție.
În baza art.71 alin. 2 Cod penal, a fost interzisă inculpatei exercitarea drepturilor prevăzute de art.64 lit.a și b Cod penal pe durata executării pedepsei.
S-a constatat că partea vătămată a renunțat la pretențiile civile formulate.
În baza art.118 lit.e Cod procedură penală, a fost confiscată în favoarea statului de la inculpată suma de 110 lei.
În baza art.189 cod procedură penală, s-a dispus ca onorariul apărătorului din oficiu, în sumă de 100 lei, conform împuternicirii avocațiale nr. 5775 din 24.10.2006, să fie avansat Baroului de Avocați B din Fondurile Ministerului Justiției.
În baza art.191 alin.1 Cod procedură penală, a fost obligată inculpata la 300 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:
În data de 20.03.2006, în jurul orelor 11- 11,30 în timp ce se afla în localitatea, județul B, inculpata profitând de faptul că poarta imobilului de pe- nu era asigurată, a pătruns în curte și a constatat că nu este nimeni acasă, astfel că pe ușa de acces în casă care era închisă, dar neasigurată, acesta a pătruns în locuința părții vătămate.
În interior, în una dintre camere, inculpata a găsit un portmoneu din care și-a însușit suma de 180 RON după care a căutat într-o vitrină și dintr-o a sustras un lanț cu pandativ, un lănțișor, 2 ghiul-uri, 2 inele și o verighetă, toate din aur.
Ulterior, a părăsit locul faptei și s-a deplasat în loc. Săcuieni pentru a valorifica bijuteriile sustrase, dar întrucât nu avea asupra sa nici un act de identitate a contactat-o pe martora, care presta munci la sediul Primăriei Săcuieni, căreia i-a solicitat să o însoțească la o bijuterie pentru a vinde 2 inele din aur, pe care i-a spus că le-a cumpărat din Ungaria unde a fost la muncă.
Pe drum spre bijuterie s-au întâlnit cu martora care le-a însoțit.
Ajunsă la bijuterie, inculpata a predat un ghiul și un inel din aur martorei, primind în schimb suma de 107 RON, după care împreună cu cele două martore s-au deplasat la un local în centrul loc.Săcuieni, unde la un moment dat au sosit și organele de poliție cărora inculpata le-a recunoscut că a sustras bijuteriile, aceasta având la gât cele două lănțișoare sustrase.
Bijuteriile sustrase au fost predate organelor de poliție de către inculpată precum și de către martora, căreia inculpata i-a restituit banii primiți pentru bijuteriile vândute.
Valoarea totală a prejudiciului a fost stabilită la suma de 1.433,25 RON, din care bijuteriile au valoarea de 1253,25 RON și acestea au fost recuperate integral, banii sustrași fiind însă cheltuiți de către inculpată.
Partea vătămată, prezentă în instanță, a arătat că și-a recuperat prejudiciul cu excepția sumei de 110 RON cu privire la care nu se mai constituie parte civilă, deși în cursul urmăririi penale a formulat pretenții civile.
Împotriva acestei sentințe, inculpata a declarat apel în termen, solicitând admiterea acestuia, desființarea hotărârii atacate și pe cale de consecință a se aplica inculpatei o pedeapsă just individualizată cu reținerea circumstanțelor atenuante prev. de art.74 și 76 Cod penal - fără a se aplica un spor în urma contopirii pedepselor.
Prin decizia penală nr.375/A din 10 decembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Bihor, a fost admis apelul penal declarat de inculpata, în sensul că au fost limitate interzicerea drepturilor prev. de art.64 lit. teza II și lit.b Cod penal cu titlu de pedeapsă accesorie.
A menținut restul dispozițiunilor sentinței apelate.
Din fondurile Ministerului Justiției s-a dispus a se vira în favoarea Baroului B suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului din oficiu conform delegației nr.5502/2007.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că în mod legal și temeinic prima instanță a dispus condamnarea inculpatei la 1 an închisoare în regim de detenție, aceasta fiind recidivistă.
În fapt, inculpata a pătruns în locuința părții vătămate pe ușa închisă dar neasigurată și a sustras din interior suma de 180 RON și bijuterii din aur.
Față de fapta comisă, furt din locuința părții vătămate, față de faptul că inculpata este recidivistă, ceea ce denotă persistența infracțională a acesteia, instanța a constatat că nu se impune coborârea pedepsei sub minimul special prevăzut de lege, implicit reținerea circumstanțelor atenuante.
Văzând această stare de fapt, în drept, dispozițiile art.379 pct.2 lit.a Cod procedură penală, a admis apelul penal declarat de inculpata împotriva sentinței penale nr.1064/25.06.2007 a Judecătoriei Oradea pe care a desființat-o în sensul că a limitat interzicerea drepturilor prev. de art.64 lit.a teza II și b Cod penal, cu titlu de pedeapsă accesorie.
A menținut restul dispozițiunilor sentinței apelate.
Din fondurile Ministerului Justiției s-a dispus a se vira în favoarea Baroului B suma de 100 RON, onorariul apărătorului din oficiu, conform delegației nr.5502/2007.
Împotriva acestei decizii penale a declarat recurs penal inculpata, solicitând reducerea pedepsei ce i-a fost aplicată.
Examinând decizia penală atacată cu recurs Curtea de Apel reține că în ședința publică din 22 septembrie 2009, personal inculpata recurentă a declarat că își retrage recursul declarat în cauză.
Având în vedere manifestarea de voință a inculpatei, în baza art.385/4 din Codul d e procedură penală, se va lua act de retragerea recursului penal declarat de inculpata din Penitenciarul Arad împotriva deciziei penale nr.375/A/10.12.2007 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în întregime.
În baza art.192 alin.2 și art.189 Cod procedură penală, va obliga recurenta să plătească statului suma de 400 lei, cheltuieli judiciare în recurs, din care suma de 200 lei, onorariu pentru avocat din oficiu, va fi avansată din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art.385/4 din Codul d e procedură penală,
Ia act de retragerea recursului penal declarat de inculpata din Penitenciarul Arad împotriva deciziei penale nr.375/A/10.12.2007 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în întregime.
Obligă pe recurent să plătească statului suma de 400 lei, cheltuieli judiciare în recurs, din care suma de 200 lei, onorariu pentru avocat din oficiu, va fi avansată din fondul Ministerului Justiției.
DEFINITIVĂ.
Pronunțată în ședință publică azi, 22 septembrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
- - - - -
Red.dec./jud.- -
În concept - 28.09.2009
Judecători apel/
Judecător fond/
-
3 ex./28.09.2009
Președinte:Condrovici AdelaJudecători:Condrovici Adela, Popovici Corina Rodica, Munteanu