Violare domiciliu Art 192 cod penal Spete. Decizia 743/2008. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR.4983,-
Decizia nr.743
Ședința publică din data de 17 septembrie 2008,
PREȘEDINTE: Gabriela Diaconu
JUDECĂTOR 2: Ștefana Anghel
JUDECĂTOR 3: Cristina Georgescu
GREFIER: - - -
Ministerul Publica fost reprezentat de procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești.
Pe rol fiind pronunțarea recursului declarat de inculpatul, fiul lui și, născut la data de 24.06.1974, în prezent aflat în Penitenciarul Mărgineni, împotriva deciziei penale nr.46/11.03.2008 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, prin care s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviște împotriva sentinței penale nr.603/8.10.2007 pronunțată de Judecătoria Târgoviște, s-a desființat sentința penală și pe fond s-a respins cererea de revizuire formulată de Spire.
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 10 septembrie 2008, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta.
Curtea, pentru a da posibilitatea apărătorului recurentului inculpat să depună concluzii scrise a amânat pronunțarea pentru data de 17.09.2008 când a dat următoarea decizie:
CURTEA:
Asupra recursului penal de față constată:
Contestatorul Spire a formulat contestație în anulare împotriva deciziei penale nr.463/21.05.2008 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, prin care a fost respins ca nefondat recursul declarat de condamnatul revizuient împotriva deciziei penale nr.46/11.02.2008 a Tribunalului Dâmbovița, invocând în motivarea contestației în anulare disp. art.386 alin.1 lit.e cod pr.penală.
Astfel, contestatorul a susținut că deși a fost prezent în fața instanței de apel, cât și în fața instanței de recurs, nu a fost audiat, astfel încât nu a fost în măsură să-și susțină nevinovăția, invocând în sprijinul susținerilor sale prevederile art.6 paragraful 1 din
A arătat contestatorul că potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, consacrată prin încheierea pronunțată la data de 25 iunie 2008, Curtea a reținut în cauza "Constantinescu împotriva României", că atunci când o instanță de control judiciar este competentă să analizeze atât situația de fapt, cât și chestiunile de drept și să studieze în ansamblu problema nevinovăției, ea nu poate, din motive ce țin de echitatea procedurii să tranșeze asupra chestiunilor respective, fără o apreciere nemijlocită a declarațiilor persoanei care susține că nu a comis actul considerat infracțiune.
Legislația procesual penală a preluat acest principiu al CEDO, dispozițiile art.386 p, modificându-se prin Legea 356/2006 în sensul introducerii noului caz de contestație în anulare, respectiv art.386 lit.e p, invocat de contestator în cererea sa.
Prin încheierea din data de 25.06.2008 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești în dosarul 4983,- s-a admis în principiu contestația în anulare formulată de către contestator împotriva deciziei penale nr.463/21.05.2008 pronunțată de aceeași instanță.
Prin aceeași încheiere, s-a fixat termen pentru soluționarea pe fond a contestației în anulare, dispunându-se citarea părților, în ședință publică.
La termenul fixat pentru soluționarea pe fond a contestației în anulare, contestatorul condamnat asistat de apărătorul său ales a solicitat admiterea contestației, desființarea deciziei atacate și fixarea unui termen pentru rejudecarea recursului, precum și conform art.390 cod pr.penală suspendarea executării hotărârii atacate, ținând seama de situația familială a contestatorului care, are în îngrijirea sa 2 copii minori.
Prin decizia penală nr.624/16.07.2008 Curtea de Apel Ploiești a admis pe fond contestația în anulare formulată de către contestatorul condamnat fiul lui și, născut la data de 24 iunie 1974,deținut în Penitenciarul Mărgineni, județul D, împotriva deciziei penale nr.463/21.05.2008 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești și în baza disp. art.386 alin.1 lit.e C.P.P. a desființat decizia atacată fixând termen pentru rejudecarea recursului la data de 10 septembrie 2008, cu citarea părților.
A fost respinsă cererea de suspendare a executării deciziei atacate.
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, Curtea observat că revizuientul ( față de care judecătoria dispusese, prin efectul admiterii cererii de revizuire, anularea hotărârilor anterioare de condamnare și achitarea revizuientului) nu a fost ascultat de instanțele de control judiciar ce au soluționat apelul și respectiv recursul îndreptate împotriva hotărârii pronunțate în revizuire.
Ori, cum prin hotărârea primei instanțe cererea de revizuire formulată de condamnat fusese admisă cu consecința anulării hotărârii de condamnare rămase definitivă, precum și a formelor de executare și dispunându-se achitarea sa, este evident că, cu prilejul soluționării căilor de atac îndreptate împotriva hotărârii pronunțate în revizuire, instanțele de control judiciar aveau obligația să procedeze la ascultarea revizuientului, fiind aplicabile pe deplin disp. art.386 aalin.1 lit.e cod pr.penală.
Astfel, potrivit acestui text de lege, este motiv de exercitare a contestației în anulare atunci când la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanța de recurs inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia era obligatorie, potrivit art.3385/14 alin.1/1 cod pr.penală ori art. 385/16 alin.1 cod pr.penală.
În speță, la judecarea recursului de către Curtea de Apel Ploiești, finalizată cu pronunțarea deciziei atacate în prezent, condamnatul revizuient Spire a fost prezent, însă instanța de recurs nu a procedat la ascultarea sa deși, această ascultare era obligatorie potrivit art.385/14 alin.1/1 cod pr.penală.
S-a reținut astfel că, în temeiul acestui text de lege, cu ocazia judecării recursului instanța este obligată să procedeze la ascultarea inculpatului prezent, atunci când acesta nu a fost ascultat la instanțele de fond și apel, precum și atunci când aceste instanțe nu au pronunțat împotriva inculpatului o hotărâre de condamnare.
Ori, din actele și lucrările dosarului a rezultat că instanța ce a soluționat cererea de revizuire în primă instanță a dispus achitarea revizuientului și prin urmare, instanța de apel era datare să procedeze la ascultarea acestuia, însă la soluționarea apelului îndreptat împotriva hotărârii pronunțate în revizuire, această ascultare nu a fost posibilă deoarece revizuientul a lipsit.
În acest context, s-a apreciat că instanței de recurs îi revenea obligația ca în temeiul textelor de lege indicate să procedeze la ascultarea inculpatului revizuient, prezent la judecata recursului.
Chiar dacă instanța de recurs ce a pronunțat decizia atacată în prezent a soluționat cauza vizând calea extraordinară de atac a revizuirii, Curtea apreciat că o atare ascultare este obligatorie chiar și în aceste condiții, deci chiar și în situația soluționării unei căi de atac promovate împotriva unei hotărâri pronunțate în revizuire.
În mod evident o atare ascultare este obligatorie doar în situația în care prin intermediul revizuirii, hotărârile anterior pronunțate au fost modificate și s-a dispus achitarea inculpatului, așa cum este cazul în speță.
A proceda în sens contrar echivalează cu ignorarea dispozițiilor vizând ascultarea obligatorie a inculpatului de către instanța de recurs, chiar dacă instanța de recurs s-a pronunțat în cauză într-o cale extraordinară de atac și nu în fond.
În ceea de privește cererea de suspendare a executării hotărârii împotriva căreia s-a formulat contestație în anulare, Curtea a constatat că nu se impune o atare suspendare deoarece, pe de o parte această solicitare a fost formulată după soluționarea cererii de admitere în principiu a contestației în anulare (deci, ulterior termenului prevăzut de art.390 pr.penală) iar pe de altă parte, o atare suspendare nu se impune deoarece punerea în executare a pedepsei a avut loc de abia după emiterea unui mandat european de arestare împotriva condamnatului contestator, existând deci pericolul ca pe durata suspendării condamnatul să părăsească din nou teritoriul României, ceea ce ar conduce la declanșarea acelorași proceduri judiciare.
La termenul fixat pentru rejudecarea recursului s-a procedat la ascultarea recurentului prezent.
Rejudecând recursul, în baza disp. art.392 pr.penală, în raport de actele și lucrările dosarului, de criticile formulate de recurentul revizuient, dar și în limitele motivelor de casare prevăzute de art.385/9 alin.3 pr.penală, curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare:
Prin sentința penală nr.603 din 08 octombrie 2007 Judecătoriei Târgoviște s-a admis cererea de revizuire formulată de condamnatul (fiul lui și, născut la 24 iunie 1974 în comuna, județul D, cu același domiciliu, sat ), privind sentința penală nr.610 din 15 aprilie 2005 pronunțată de aceeași instanță, rămasă definitivă prin decizia penală nr.418 din 19 mai 2006 Curții de Apel Ploiești.
În baza art.406 alin.(1) Cod proc. penală s-au anulat ambele hotărâri, precum și decizia penală nr.55/2006 a Tribunalului Dâmbovița, mandatele de executare a pedepsei închisorii și toate celelalte forme de executare a acestora, în ceea ce-l privește pe revizuentul-condamnat, dispunându-se achitarea conform art.11 pct.2 lit.a comb. cu art.10 lit.c cod proc. penală pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu prev. de art.192 alin.2 cu aplic. art.33 lit.a Cod penal.
S-a luat act că părțile vătămate și ii legali ai defunctului G nu au exercitat acțiunea civilă în cauză.
S-au menținut restul dispozițiilor hotărârilor atacate și s-a dispus ca cheltuielile judiciare avansate de stat să rămână în sarcina acestuia, restituindu-se condamnatului sumele la care a fost obligat prin hotărârile de condamnare.
Pentru a pronunța această soluție, judecătoria a reținut, în esență, următoarele:
Prin sentința penală nr.610/15.04.2005 a Judecătoriei Târgoviște, modificată în parte și rămasă definitivă prin decizia penală nr.418/19 mai 2006 Curții de Apel Ploiești, alături de alți inculpați, revizuentul a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 1 an și 8 luni închisoare pentru violare de domiciliu în formă continuată, constând în aceea că în noaptea de 11/12 iunie 2003, repetat au pătruns împreună în curtea imobilului aparținând părților vătămate și
Cererea de revizuire introdusă de condamnat a fost respinsă ca neîntemeiată prin sentința penală nr.1540/25 octombrie 2006 Judecătoriei Târgoviște, menținută prin decizia penală nr.50/2007 a Tribunalului Dâmbovița.
S-a considerat că împrejurările invocate, respectiv audierea martorilor și care au cunoștință că la data comiterii faptei se afla în gospodăria familiei și, nu se încadrează în cazurile de revizuire prev. de art.394 Cod proc. penală, apărările fiind audiate și verificate la judecata fondului cauzei.
Admițând recursul condamnatului prin decizia penală nr.409/2007 Curtea de Apel Ploieștia dispus restituirea cauzei la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviște pentru îndeplinirea etapei cercetărilor prealabile prin verificarea efectivă a temeinicie cererii de revizuire.
După aducerea la îndeplinire a dispozițiilor deciziei de casare, inclusiv audierea martorilor indicați de condamnat, procurorul sesizat a reinvestit instanța competentă, formulând concluzii de respingere a cererii pentru neîndeplinirea condițiilor prev. de art.394 alin.1 lit.a cod proc. penală.
Constatând că, dimpotrivă, cererea de revizuire s-a făcut cu respectarea dispozițiilor legale în materie, că din declarațiile martorilor audiați rezultă fapte și împrejurări noi, necunoscute de instanța de condamnare, prin încheierea de ședință din 17 septembrie 2007 prima instanță a admis în principiu calea de atac extraordinară exercitată de condamnatul.
Totodată, s-a dispus rejudecarea cauzei, cu citarea părților, precum și suspendarea executării hotărârilor supuse revizuirii, în ceea ce-l privește.
Reapreciindu-se materialul probator administrat, în fapt s-a reținut că într-adevăr în speța dedusă judecății există o activitate infracțională, desfășurată prin trei acțiuni succesive de pătrundere în curtea părților vătămate, faptă de care se fac vinovați numai coinculpații, și, nu și revizuientul.
Astfel, confirmându-se apărările formulate constant de revizuent, din coroborarea declarațiilor acestora cu cele date de părțile vătămate, precum și martorii, și rezultă cu certitudine că la data și ora când se pretinde comiterea faptei el s-a aflat în domiciliul ultimilor doi, părăsindu-l în jurul orelor 2,00.
Cererea parchetului privind reaudierea celorlalți martori, s-a respins cu motivația imposibilității îndeplinirii actului procedural întrucât aceștia ar fi plecați din țară.
Ca urmare, rezultând netemeinicia condamnării, prin sentința penală nr.603 din 8 octombrie 2007, s-au anulat sentința nr.610/2005 a Judecătoriei Târgoviște, precum deciziile nr.55/2006 și nr.418/2006, pronunțate de Tribunalul Dâmbovița și respectiv, Curtea de Apel Ploiești, mandatul de executare a pedepsei închisorii și celelalte forme de executare emise, pronunțându-se o nouă hotărâre în sensul achitării revizuentului conform art.11 pct.2 lit.a rap. la art.10 lit.c cod proc. penală pentru violare de domiciliu, prev. de art.192 alin.2 cu aplic. art.33 lit.a cod penal.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel parchetul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Motivele invocate au vizat, pe de o parte greșita interpretare a dispozițiilor art.394 alin.1 lit.a cod proc. penală privind condiția descoperirii de fapte sau împrejurări noi ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei, iar pe de altă parte, împrejurarea că prima instanță a făcut în mod greșit o selecție a mijloacelor de probă pe care le-a administrat cu ocazia revizuirii, respingând cererea de reaudiere a altor martori, formulată de către procuror, cu toate că între depozițiile martorilor audiați există serioase contradicții.
Prin decizia penală nr.46 din 11 martie 2008 Tribunalul Dâmbovița a admis apelul declarat de parchet, desființat sentința primei instanței și pe fond a respins cererea de revizuire introdusă de condamnatul, ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel instanța de apel a reținut că prima instanță a apreciat ca o împrejurare nouă situația de fapt vizată în cerere, în sensul că la data de 11/12 iunie 2003, între orele 19,00-2,00 revizuentul s-ar fi aflat la familia și că ar exista alți trei martori ce pot confirma acest fapt, fiind în același loc.
Însă, mărturia acestor martori, constituie mijloace de probă și nu o situație de fapt sau împrejurare cu caracter de noutate conf. art.394 alin.1 lit.a cod proc. penală.
De altfel, împrejurarea invocată a fost cunoscută de instanța de condamnare și avută în vedere la soluționarea cauzei, martorul, fiind audiat în apărare.
În plus, nu s-au verificat contradicțiile existente între declarațiile revizuentului și ale martorilor ascultați în procedura revizuirii, cu privire la ora plecării din locuința familiei, ignorându-se declarațiile martorilor, și.
A apreciat instanța de apel că atare măsură se impunea cu atât mai mult cu cât împotriva primei categorii de martori, după terminarea procedurii prealabile s-a dispus efectuarea de cercetări sub aspectul infracțiunii de mărturie mincinoasă.
Ca urmare, soluția de revizuire și achitare a inculpatului prin suplimentarea sau reaprecierea probatoriului cu privire la fapte și împrejurări puse în discuție și cunoscute de instanță la judecata fondului cauzei, contravine doctrinei și jurisprudenței în materie, inclusiv deciziei nr.3050/28 iunie 2000 a Curții Supreme de Justiție, care au statuat că o atare hotărâre este nelegală deoarece sintagma înscrisă sub art.394 lit.a cod proc. penală se referă la elemente de fapt propriu-zise și nu mijloace de probă.
Împotriva deciziei pronunțate în apel d e Tribunalul Dâmbovițaa declarat recurs în termenul legal condamnatul revizuient Spire, susținând că în mod greșit a fost admis apelul parchetului și că instanța de apel a realizat o confuzie în interpretarea noțiunilor de "faptă" și de "împrejurare" la care se referă art.394 lit.a pr.penală.
În esență, a susținut recurentul că la data și ora săvârșirii faptei acesta nu se afla la locul comiterii infracțiunii ci, la locuința familiei, aspect confirmat de martori, ceea ce întrunește condiția descoperirii unor împrejurări noi, necunoscute de instanță la soluționarea cauzei.
Ca atare, s-a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei și menținerea sentinței primei instanțe, prin care a fost admisă cererea de revizuire.
Curtea, rejudecând recursul după admiterea pe fond a contestației în anulare și reaudierea recurentului revizuient, constată că recursul revizuientului nu este fondat, deoarece în mod judicios instanța de apel a constatat că cererea de revizuire nu întrunește condițiile cerute în mod cumulativ de art.394 alin.1 lit.a, art.394 alin.2 și aart.394 alin.3 pr.penală. Potrivit acestor texte de lege, hotărârile definitive pot fi supuse revizuirii în situația în care s-au descoperit fapte sau împrejurări noi ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei, iar pe baza acestor fapte sau împrejurări noi se poate dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare, de achitare sau de încetare a procesului penal.
Așa dar, revizuirea întemeiată pe disp. art.394 alin.1 lit.a pr.penală este dublu condiționată: atât de descoperirea unor fapte sau împrejurări necunoscute de instanțele anterioare, cât și de dovedirea netemeiniciei hotărârii definitive pronunțate de aceste instanțe.
În legătură cu caracterul de noutate al faptelor sau împrejurărilor invocate, deci cu prima condiție prevăzută de text, în doctrina și practica judiciară s-a stabilit în mod constant că este necesar ca aceste fapte sau împrejurări să constea în faptele probatorii dar și în mijloacele de probă prin care acestea pot fi administrate.
Însă, nu pot fi considerate ca probe noi, în sensul cerut de lege, mijloacele de probă propuse în completarea dovezilor deja administrate cum ar fi, de exemplu propunerea unor martori noi care să relateze fapte care deja au fost puse în discuție în fața instanțelor anterioare.
Descoperirea faptelor sau împrejurărilor noi, trebuie corelată cu necunoașterea acestora de către instanța de judecată, indiferent dacă acestea au fost cunoscute de părți înainte sau în timpul judecării cauzei.
Așa dar, necunoașterea faptelor se referă la necunoașterea acestora de către instanță și nu de către părți, iar aceasta nu trebuie interpretată în mod absolut ci, în sensul că ele nu au putut fi luate în considerare la soluționarea cauzei din lipsa posibilității dovedirii lor.
Ori, din actele și lucrările dosarului a rezultat că revizuientul a invocat ca fapte și împrejurări noi depozițiile a doi martori, precum și depoziția martorului care, fusese deja audiat pe parcursul urmăririi penale și a judecării în fond a cauzei.
În această situație, în mod judicios instanța de apel a constatat că existența faptei și vinovăția revizuientului s-a stabilit pe baza declarațiilor inițiale ale părților vătămate și a depozițiilor mai multor martori, între care,. Împrejurarea că ulterior părțile vătămate și unii dintre martori au revenit asupra declarațiilor inițiale, a fost în mod corect calificată ca o încercare de exonerare de răspundere penală a revizuientului deoarece o atare retractare nu a fost motivată de împrejurări verosimile de fapt și de drept.
Așa fiind, în mod corect instanța de apel a constatat că revizuientul a încercat practic, să administreze probe în dovedirea acelorași fapte și împrejurări ce fuseseră cunoscute deja de instanțele anterioare, fiind stabilite pe baza depozițiilor martorilor deja audiați.
În mod constant jurisprudența a confirmat soluția potrivit căreia, prin promovarea căii extraordinare de atac a revizuirii nu se poate tinde la prelungirea probațiunii cu martori și deci, la audierea altor martori pentru reverificarea acelorași împrejurări de fapt ce au fost în mod definitiv stabilite prin hotărârile instanțelor anterioare.
Așa dar, în mod judicios instanța de apel a apreciat că depozițiile martorilor invocați de revizuient nu întrunesc condițiile cumulativ stipulate de art.394 alin.1 lit.a pr.penală și prin urmare, nu se poate ajunge la punerea în discuție a existenței faptei sau vinovăției inculpatului numai pe baza depozițiilor acestora, câtă vreme cerințele acestui text de lege nu sunt satisfăcute.
Este adevărat că la rejudecarea recursului ( după admiterea în principiu și pe fond a contestației în anulare), recurentul revizuient a susținut de asemenea că nu a fost prezent la locuința părților vătămate, la data și ora săvârșirii faptei, încercând să întărească această susținere prin cele arătate de partea vătămată, ce a fost prezentă de asemenea personal la rejudecarea recursului.
Susținerile intimatei părți vătămate sunt de asemenea apreciate de instanța de rejudecare prin prisma dispozițiilor art.63 alin.2 pr.penală, ca o încercare de exonerare de răspundere penală a recurentului revizuient în condițiile în care această revenire și retractare a declarațiilor anterioare nu este temeinic motivată în raport de aspecte verosimile.
În această situație, cum din probele administrate a rezultat fără putință de tăgadă, pe parcursul ciclului procesual inițial, că recurentul revizuient a participat, alături de ceilalți autori, la săvârșirea infracțiunii îndreptate împotriva celor 2 părți vătămate și cum nu s-a putut reține întrunirea cumulativă, față de cele expuse anterior, a condițiilor prevăzute de art.394 alin.1 lit.a pr.penală, Curtea constată că susținerile intimatei părți vătămate sunt contrazise de celelalte mijloace de probă care au stabilit existența faptei și vinovăția revizuientului.
În raport de considerentele expuse, Curtea observă că în mod corect instanța de apel a constatat că motivul formulat nu se circumscrie condițiilor prevăzute de lege și prin urmare, rejudecând recursul revizuientului potrivit deciziei penale nr.624/16.07.2008 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, acest recurs va fi respins ca nefondat, deoarece criticile formulate sunt nefondate.
Văzând și disp. art.192
C.P.P.PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Rejudecând recursul conform deciziei penale nr.624/16.07.2008 pronunțata de Curtea de Apel Ploiești, respinge ca nefondat recursul declarat de condamnatul revizuient Spire (fiul lui și, născut la 24 iunie 1974 în comuna, județul D, cu același domiciliu, sat ),în prezent deținut în Penitenciarul Mărgineni,împotriva deciziei penale nr.46/11.02.2008 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița.
Obliga recurentul la 90 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitiva.
Pronunțata in ședința publica astăzi, 17.09.2008.
Președinte, Judecători,
- - - - - -
Grefier,
- -
Cr.-
-
4 ex./22.09.2008
f-
Judecătoria Târgoviște
f
a-
Tribunalul Dâmbovița
-,
operator de date cu caracter personal
număr notificare 3113/2006
Președinte:Gabriela DiaconuJudecători:Gabriela Diaconu, Ștefana Anghel, Cristina Georgescu
