Violul (art.197 cod penal). Decizia 154/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
DOSAR NR-(824/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SECTIA A II A PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA PENALĂ nr. 154
Ședința publică de la 30 iunie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Francisca Vasile
JUDECĂTOR 2: Daniel Grădinaru
GREFIER - - -
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București - a fost reprezentat de procuror.
Pe rol, soluționarea apelului declarat de inculpatul împotriva sentinței penale nr.285/13.03.2009 pronunțată de Tribunalul București Secția a II a Penală, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns apelantul - inculpat, personal în stare de arest și asistat de avocat din oficiu, prin substituire, în baza delegației depusă la dosar, lipsind intimata parte vătămată, pentru care se prezintă avocat din oficiu.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează instanței, căa fost depus raportul de expertiză medico-legală, dispus în cauză.
S-a audiat apelantul - inculpat, declarația acestuia fiind consemnată și atașată la dosarul cauzei.
Constatând că, nu mai sunt alte cereri prealabile de formulat, Curtea, în baza dispozițiilor art. 377 Cod procedură penală, trece la dezbateri.
Apărătorul apelantului - inculpat având cuvântul, solicită admiterea apelului și achitarea inculpatului, în baza art. 11 pct. 2 lit. a Cod procedură penală, raportat la art. 10 lit. e Cod procedură penală pentru săvârșirea infracțiunii de incest, având în vedere că, acesta nu cunoștea faptul că, partea vătămată este fiica lui, pe care de altfel nici nu a recunoscut-o pe linie de paternitate și nici concubina acestuia, nu i-a comunicat această stare de fapt. În ceea ce privește infracțiunea de viol, solicită ca inculpatului să-i fie aplicate dispozițiile art. 72-74 Cod penal, cu redozarea pedepsei aplicată acestuia, având în vedere că, acesta a recunoscut comiterea infracțiunii, însă pedeapsa de 13 ani închisoare, o consideră exagerată.
Apărătorul intimatei - părți vătămate având cuvântul, solicită respingerea apelului declarat de inculpat și menținerea sentinței pronunțată de instanța de fond.
Reprezentantul Parchetului având cuvântul, pune concluzii de respingerea apelului, ca nefondat, având în vedere că, din probele administrate în cauză, inculpatul nu se afla în eroare când a comis cele două infracțiuni de viol și incest, astfel că, pedeapsa aplicată acestuia este corespunzător dozată, motive pentru care, solicită menținerea soluției instanței de fond, pe care, o consideră legală și temeinică.
Apelantul - inculpat având cuvântul, arată că lasă la aprecierea instanței decizia ce se va pronunța.
CURTEA
Asupra apelului penal de față.
Prin sentința penală nr.285 din 13.03.2009, pronunțată de Tribunalul București - secția a II-a penală, în baza art.197 alin.1,2 lit.1și alin.3 Cod penal, cu aplicarea art.37 lit.b Cod penal a condamnat pe inculpatul, la o pedeapsă de 13 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de viol, în regim de detenție.
În baza art.65 alin.2 Cod penal s-au interzis aceluiași inculpat exercițiul drepturilor prevăzute de art.64 lit.a teza a II-a, b,d și e Cod penal, pe o durată de 4 ani, după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale aplicată.
În baza art.203 alin.1 Cod penal cu aplicarea art.37 lit.b Cod penal a condamnat pe același inculpat la o pedeapsă de 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de incest, în regim de detenție.
În baza art.33 lit.b, 34 lit.b Cod penal inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea, și anume 13 ani închisoare în regim de detenție și pedeapsa complementară a interzicerii exercițiului drepturilor prevăzute de art.64 lit.a teza II, b,d și e Cod penal, pe o durată de 4 ani, după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale aplicate.
S-a menținut starea de arest a inculpatului.
S- făcut aplicarea art.71,64 lit. teza II, b,d și e Cod penal.
S-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata arestării preventive a acestuia de la data de 4.09.2008 la zi.
În baza art.17 alin.3 Cod procedură penală, exercitând din oficiu acțiunea civilă, s-a dispus obligarea inculpatului la plata către partea vătămată, citată prin curator și reprezentant legal, prin afișare la instanței și a Consiliului Local al Primăriei, a sumei de 50.000 RON reprezentând despăgubiri morale.
A fost obligat inculpatul la plata sumei de 100 RON cheltuieli judiciare statului.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că la data de 10.11.2006, în jurul orelor 14,oo, inculpatul a imobilizat-o pe partea vătămata, fiica sa de 14 ani și 3 luni, a lovit-o și contra voinței acesteia a avut un raport sexual complet, cauzându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare 1-2 zile de îngrijiri medicale, fapte prevăzute de art.197 alin.1 și lit.1și alin.3 Cod penal, art.203 Cod penal, cu aplicarea art.33 lit.b Cod penal.
În raport de încadrarea juridică dată faptelor săvârșite de inculpat, instanța a aplicat acestuia câte o pedeapsă, la individualizare urmând a se avea în vedere criteriile stabilite de art.72 Cod penal și anume circumstanțele reale în care fapta a fost săvârșită (vârsta victimei, împrejurarea ca aceasta, deși este rudă în linie directă cu inculpatul, făcea parte din membrii familiei acestuia), gradul concret de pericol social pe care l-a prezentat fiecare faptă, apreciat ca fiind foarte ridicat, urmările socialmente periculoase produse prin săvârșirea faptelor, fiind îndeosebi cunoscut ca după o astfel de eveniment partea vătămată rămâne cu traume fizice foarte severe, care necesită perioade foarte lungi de vindecare, precum și circumstanțele personale ale inculpatului, împrejurarea că deși inițial negat săvârșirea faptei, ulterior a revenit și a recunoscut, deși nu a dorit să fie audiat de instanța de judecată, este cunoscut cu antecedente penale, s-a sustras urmăririi penale, părăsind țara după săvârșirea faptelor.
Din analiza fișei de cazier judiciar a inculpatului a rezultat că anterior, acesta a fost condamnat la o pedeapsă de 5 ani și 6 luni închisoare prin sentința penală nr.103/27.03.1998 a Tribunalului București, definitivă prin neapelare, faptele deduse judecății fiind săvârșite în stare de recidivă postexecutorie.
Față de aceste circumstanțe, instanța a apreciat ca o pedeapsă orientată spre 13 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de viol, respectiv 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de incest, este îndestulătoare pentru reeducarea inculpatului și că scopul preventiv și educativ al pedepsei ce urmează a se aplica acestuia poate fi atins numai prin executarea pedepsei în regim de detenție.
Având in vedere ca textul de lege care incriminează infracțiunea de viol prevede și aplicarea obligatorie a măsurii complementare a interzicerii unor drepturi, instanța, în baza art. 65 alin.2 pen. a dispus interzicea exercițiului drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a teza a 11-a si b pen. pe o durata de 4 ani după executarea sau considerarea ca executata a pedepsei principale aplicate.
In baza art. 33 lit.b-34 lit.b pen. instanța a dat inculpatului spre executare pedeapsa cea mai grea, la care se adaugă și pedeapsa complementara a interzicerii exercitării unor drepturi.
In baza art. 350.pr.pen. instanța a dispus arestarea inculpatului in vederea executării pedepsei, după rămânerea definitiva a prezentei, iar în baza art. 71.pen. a interzis acestuia, pe durata executării pedepsei, exercițiul drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a teza a II-a și b, d și e pen.
Sub acest aspect, instanța a apreciat că dispozițiile legale în discuție
trebuie interpretate și aplicate prin prisma Convenției Europene a Drepturilor
Omului, a Protocoalelor adiționale și a jurisprudenței Curții Europene
Drepturilor Omului care, în conformitate cu disp. art. 11 alin. 2 și art. 20 din
Constituția României, fac parte din dreptul intern.
Astfel, prin ratificarea de către România, prin Legea nr. 30/1994 a Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și a protocoalelor adiționale la această convenție, aceasta a devenit drept intern potrivit dispozițiilor art.11 alin 2 din Constituție iar dispozițiile sale împreună cu întreaga jurisprudență a Curții Europene a Drepturilor Omului au devenit obligatorii pentru organele judiciare ale statului român.
Prevederile Convenției și ale protocoalelor adiționale împreună cu jurisprudență Curții formează un bloc de convenționalitate care este direct aplicabil în sistemul de drept românesc, având forță constituțională și supralegislativă, potrivit art. 20 din Constituția revizuită. Prin urmare întreaga jurisprudență Curții a devenit obligatorie pentru România nu numai cea din hotărârile pronunțate de C împotriva statului român.
În hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 28 septembrie
2004, pronunțată în cauza Sabou și Pârcălab României, Curtea a constatat că
reglementarea națională nu corespunde exigentelor Convenției în condițiile în care interzicerea exercitării drepturilor se aplică în mod automat și absolut,cu titlu de pedeapsă accesorie, oricărei persoane care execută o pedeapsă cu închisoare, în absența oricărui control exercitat de către instanțele judecătorești și fără a lua în considerare tipul infracțiunii și interesul legitime proteguite în cauză.
Într-o altă hotărâre pronunțată într-o cauză contra României (Curtea Europeană a Drepturilor Omului, cauza Cumpănă și Mazăre României, Hotărârea din 17 decembrie 2004, parag. 117. publicată în "Monitorul oficial al României", partea I, nr.501 din 14 iunie 2005) Curtea fără a analiza încălcarea art. 8 din Convenție a arătat că: "Pedeapsa aplicată reclamanților a fost însoțită de interzicerea tuturor drepturilor civile prevăzute de art.64 din codul penal. O asemenea interdicție aplicabilă în dreptul român în mod automat oricărei persoane condamnate la pedeapsa închisorii, indiferent de infracțiunea pentru care se aplică pedeapsa principală și fără a fi supusă controlului instanțelor în ce privește necesitatea, nu este adecvată în cauză și nu se justifică în raport cu natura infracțiunilor pentru care s-a angajat răspunderea penală a reclamanților."
Curtea a aplicat aceleași considerente și în cauza Hirst contra Marii Britanii (Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Marea Cameră, cauza Hirst Marii Britanii( nr. 2), Hotărârea din 6 octombrie 2005. Obiectul plângerii reclamantului 1-a constituit lipsirea totală a dreptului de vot, ca urmare a calității sale de deținut condamnat la detențiune pe viață pentru omucidere și decăzut astfel din dreptul de vot pe durata executării pedepsei, potrivit articolului 3 din Legea din 1983 cu privire la reprezentarea populației( of the1983) care prevedea că: "toate persoanele condamnate sunt, pe durata detenției într-un penitenciar pe durată executării pedepsei, nu au capacitatea legală de a vota la alegerile parlamentare sau locale, oricare ar fi acestea."), în materia drepturilor electorale.
In privința proporționalității măsurii cu scopul urmărit Curtea a arătat că: "Atunci când pronunță o hotărârea de condamnare, instanțele penale din Anglia și din nu menționează nimic despre privarea de dreptul de vot și nu apare nicio legătură directă între actele comise de către o persoană și decăderea din dreptul de vot impusă acesteia, în afară de faptul că o instanță a considerat necesară aplicare unei pedepse privative de libertate. Dacă marja de apreciere este largă, aceasta nu este totuși nelimitată. In plus, deși situația a fost un pic ameliorată prin legea din 2000, care a acordat pentru prima oară dreptul de vot persoanelor în detenție provizorie, articolul 3 din legea nr. 1983 rămâne un instrument care nu cunoaște nuanțări, și care răpește dreptul de vot, garantat de către Convenție, unui număr mare de persoane, și aceasta într-o manieră nediferențiată. Această dispoziție impune o restricție globală tuturor deținuților care își ispășesc pedeapsa și independent de natura sau de gravitatea infracțiunilor pe care au comis-o și de situația personală. Nu se poate considera decât că o astfel de restricție generală, automată și nediferențiată a unui drept consacrat de către Convenție și care are o importanță crucială, depășește o marjă de apreciere acceptabilă, oricât de largă ar fi aceasta, și că este incompatibilă cu articolul 3 din Protocolul nr. 1".
Curtea a respins astfel în jurisprudența sa posibilitatea ca un deținut să fie decăzut din drepturile sale garantate de Convenție prin simplul fapt că acesta este încarcerat ca urmare a unei condamnări și a afirmat că privarea automată de dreptul de vot întemeiată doar pe ceea ce ar putea leza opinia publică nu este compatibilă cu sistemul Convenției care recunoaște toleranța și deschidere spiritului ca fiind caracteristicile unei societăți democratice.
Prin urmare considerăm că interzicereaope legis,indiferent de infracțiunea pentru care se aplică pedeapsa principală și fără un control dii partea instanței, a drepturilor prevăzute de art.64 lit.a)-c) pen respectiv dreptul de a alege și de a fi ales în autoritățile publice sau în funcțiile electiv* publice; dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat dreptul de a ocupa o funcție sau de a exercita o profesie ori de a desfășura c activitate de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru săvârșirea infracțiunii este o dispoziție conformă exigențelor convenționale.
Curtea Europeană de Justiție în hotărârea din 29 februarie 1996 pronunțată încauza Skanavi193/94, a arătat că statele membre nu sunt libere să prevadă sancțiuni disproporționate, de natură să împiedice libera circulație a persoanelor și serviciilor, ceea ce presupune că în aprecierea limitării drepturilor ca urmare a aplicării unei pedepse accesorii, trebuie avută în vedere proporționalitatea consecințelor juridice cu situația care le-a generat.
Față de natura și gravitatea infracțiunii săvârșite, respectiv viol si incest, dar care nu a fost comisă folosindu-se de exercitarea unei profesii, ocuparea unei funcții sau desfășurarea unei activități, de împrejurările cauzei, scopurile urmărite prin săvârșirea infracțiunii, de persoana inculpatului, instanța de judecată a apreciat că în baza art. 71.pen se impune numai interzicerea dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în funcțiile elective publice precum și dreptului de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, interzicerea dreptului de a alege precum și a dreptului de a ocupa o funcție sau de a exercita o profesie ori de a desfășura o activitate de natura aceleia de care
s-a folosit condamnatul pentru săvârșirea infracțiunii nesatisfăcând criteriile învederate mai sus.
De asemenea, având în vedere aceleași criterii precum și împrejurarea că inculpatul mai are în îngrijire și alți patru copii minori, instanța de judecata a apreciat că se impune și aplicarea pedepsei accesorii și complementare in ceea ce privește interzicerea exercitării drepturilor părintești și a dreptului de a fi tutore sau curator.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul, solicitând admiterea apelului și achitarea sa, în baza art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. e Cod procedură penală pentru săvârșirea infracțiunii de incest, având în vedere că, acesta nu cunoștea faptul că, partea vătămată este fiica lui, pe care de altfel nici nu a recunoscut-o pe linie de paternitate și nici concubina acestuia, nu i-a comunicat această stare de fapt.
În ceea ce privește infracțiunea de viol, inculpatul a solicitat să-i fie aplicate dispozițiile art. 72-74 Cod penal, cu redozarea pedepsei aplicată acestuia, având în vedere că, acesta a recunoscut comiterea infracțiunii, însă pedeapsa de 13 ani închisoare, o consideră exagerată.
Verificând hotărârile apelatăpe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, precum și a probelor administrate în apel Curtea consideră că apelul nu este fondat pentru următoarele considerente:
Curtea constată că instanța de fond a făcut o corectă aplicare a legii, stabilind în mod judicios atât situația de fapt, cât și o pedeapsă corespunzătoare care să atingă scopul educativ și preventiv la care se referă art.52 Cod pen.
Astfel, nu este nici un dubiu că inculpatul a comis infracțiunile pentru care a fost condamnat în primă instanță, respectiv că la data de 10.11.2006 acesta a constrâns-o pe fiica sa în vârstă de 14 ani și 3 luni, partea vătămată, să întrețină raporturi sexuale cu el. În urma agresiunii suferite, partea vătămată a prezentat leziuni traumatice care s-au putut produce prin lovire cu corpuri dure ce au necesitat pentru vindecare 1-2 zile îngrijiri medicale.
Această situație de fapt rezultă din plângerea și declarațiile părții vătămate, procesele-verbale de cercetare la fața locului însoțite de planșele foto, rapoartele de expertiză medico-legală nr./13517/2006 din 07.02.2007, A1/13517/2006 din 20.02.2007, precum și completarea raportului de expertiză medico-legală nr. /13157/2006 din 22.06.2009, toate întocmite de Institutul Național de Medicină Legală " Minovici", declarațiile martorilor, și, precum și declarațiile inculpatului.
Referitor la infracțiunea de viol reținută în sarcina inculpatului, Curtea constă că toate probele administrate se coroborează inclusiv cu declarația sa în care recunoaște că a săvârșit această faptă.
În ceea ce privește infracțiunea de incest pentru care este cercetat inculpatul, acesta a avut o altă poziție susținând că nu se consideră vinovat pentru această faptă, fiind indus în eroare de către concubina sa, mama părții vătămate, aceasta din urmă nefiindu-i fiică.
Însă, din probele administrate, inclusiv în faza de apel, rezultă că inculpatul a săvârșit și această faptă cu vinovăție, apărarea sa neputând fi primită de către
Astfel, prin raportul de expertiză medico legală - examen ADN - nr./13517/2006 din data de 07.02.2007, întocmit de Institutul de Medicină Legală " Minovici", s-a concluzionat, în urma analizei genetice complexe a probei de tampon vaginal de la minora,că între caracterele genetice corespunzătoare markerilor cromozomului Y din profilul de referință al numitului și profilul cromozomial Y evidențiat la nivelul probei de tampon vaginal există o corespondență perfectă.
Prin raportul de expertiză medico-legală - examen ADN - Completare, întocmit la solicitarea instanței de apel, s-a concluzionat că:1. Analiza comparativă a profilelor ADN de referință aparținând numiților - minora -, indică la nivelul locilor ADN investigați existența unei relații de înrudire biologică directă a minorei față de numitul.
2. Minora este fiica biologică a numitului cu o probabilitate de paternitate de 99,-%.
Faptul că partea vătămată este fiica inculpatului rezultă și din declarația părții vătămate, precum și din declarațiile martorilor audiați, care sunt vecini cu părțile, iar unii dintre ei și rude cu aceștia.
Totodată, în declarația olografă dată chiar de către inculpat la data de 10.11.2006 (fila 74 din ), arată că din anul 1989 trăit în concubinaj cu numita,iar în această perioadă au făcut 5 copii. În continuare inculpatul arată că în data de 10.10.2006 soția sa a plecat în Spania să muncească,el rămânând să aibă grijă de copii. Inculpatul declară că în ziua de 10.11.2006a observat că fiica saeste supărată și a întrebat-o ce are.
Rezultă din toate aceste mijloace de probă că partea vătămat este fiica biologică a inculpatului, iar acesta din urmă cunoștea împrejurarea respectivă, fiind nefondată apărarea inculpatului sub acest aspect.
Astfel că, în mod corect prima instanță l-a condamnat pe inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de incest prev. de art.203 alin.1 Cod pen, fapta săvârșită întrunind elementele constitutive ale acestei infracțiuni, atât sub aspectul laturii obiective, cât și sub al laturii subiective, inculpatul având reprezentarea faptei sale.
Referitor la infracțiunea de viol pentru care inculpatul a fost trimis în judecată și condamnat, Curtea constată că încadrarea juridică corectă a faptei este cea prev. de art.197 alin.1, 2lit.și1, și alin3 Cod pen. și nu cea reținută prev. de art.197 alin.1, 2 lit.1și alin.3 Cod pen. întrucât partea vătămată se afla în îngrijirea inculpatului și nu se poate considera că aceasta este absorbită în circumstanța prev. de lit.1a aceluiași alineat, circumstanțele respective având sfere diferite.
Însă, având de judecat doar apelul declarat de către inculpat, nu se poate proceda la schimbarea încadrării juridice, în sensul reținerii și a elementului circumstanțial agravant prev. de art.197 alinn.2 lit.b Cod pen. întrucât, dacă s-ar proceda astfel, s-ar încălca principiul non reformatio in peius.
De asemenea, se constată că Tribunalul a făcut o judicioasă individualizarea a pedepselor aplicate inculpatului, având în vedere criteriile generale prev. în art.72 Cod pen. respectiv dispozițiile părții generale a Codului penal, limitele de pedeapsă fixate în legea specială, gradul de pericol social al faptei săvârșite, persoana infractorului și împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Astfel s-a reținut că limitele de pedeapsă fixate în Codul Penal sunt închisoare de la 10 la 25 de ani și interzicerea unor drepturi, respectiv de la 2 la 7 ani.
Totodată, s-a avut în vedere gradul de pericol social concret prezentat de fiecare faptă, fiind apreciat ca ridicat, având în vedere vârsta victimei, dar și relațiile de rudenie existente între aceștia și urmările avute. Referitor la circumstanțele personale ale inculpatului, în mod corect prima instanță a reținut că acestea a săvârșit ambele fapte în starea de recidivă postexecutorie, a avut o atitudine nesinceră pe parcursul procesului penal și s-a sustras urmăririi penale după săvârșirea faptelor, îngreunând astfel desfășurarea anchetei.
Astfel că, în mod corect prima instanță i-a aplicat inculpatului pedepse apte că conducă la realizarea reeducării inculpatului, dar mai ales a prevenirii săvârșirii de alte infracțiuni.
Față de cele de mai sus, în conformitate cu dispozițiile art.379 pct.1 lit.b Cod proc. pen. Curtea va respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul, va menține starea de arest și va deduce prevenția de la 4.09.2008 la zi și va obliga apelantul la plata sumei de 300 lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul apărătorului din oficiu în cuantum de 200 lei se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul împotriva sentinței penale nr.285 din 13.03.2009, pronunțată de Tribunalul București - secția a II-a penală.
Menține starea de arest a inculpatului și deduce prevenția de la 4.09.2008 la zi.
Obligă inculpatul la plata sumei de 300 lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul apărătorului din oficiu în cuantum de 200 lei se va avansa din fondul Ministerului d e Justiției.
Cu recurs în 10 zile de la comunicare pentru părți.
Pronunțată în ședință publică azi, 30 iunie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red.
Dact.2 ex./17.07.2009
- II. - jud.:
Președinte:Francisca VasileJudecători:Francisca Vasile, Daniel Grădinaru
