Violul (art.197 cod penal). Decizia 18/2009. Curtea de Apel Constanta

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECTIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIA PENALĂ NR.18/MP

Ședința secretă din data de 08.10.2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Viorica Lungu

JUDECĂTOR 2: Marius Cristian Epure

Grefier - I -

Ministerul Publica fost reprezentat de Procuror -

Pe rol pronunțarea apelului penal declarat de inculpatul - deținut în Penitenciarul Poarta Albă, împotriva sentinței penale nr. 180 din data de 28.04.2009, pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul penal nr-, inculpatul fiind trimis în judecată pentru infracțiunile prevăzute și pedepsite de art. 197 Cod penal, art. 202 cod penal și art. 325 cod penal.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 1.10.2009 și au fost consemnate în încheierea de ședință, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, iar completul de judecată având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 08.10.2009, când a pronunțat următoarea decizie.

CURTEA

Asupra apelurilor penale de față constată următoarele;

Prin sentința penală nr. 180 din 28.04.2009 Tribunalul Constanțaa hotărât următoarele:

" În baza art. 334 Cod proc. pen.;

Schimbă încadrarea juridică din infracțiunea prev. de art. 197 alin.1 și alin.3 Cod penal cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod pen.( parte vătămată ) în infracțiunea prev. de art. 198 alin. 1 și alin.3 Cod penal cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal.

Schimbă încadrarea juridică din infracțiunea prev. de art. 197 alin.1 și alin.3 Cod penal cu aplic. art. 41 alin.2 Cod penal ( parte vătămată ) în infracțiunea prev. de art. 198 alin.1 și alin. 3 Cod penal cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal.

În baza art. 198 alin.1 și alin. 3 Cod penal cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal, condamnă pe inculpatul -fiul lui și, născut la data de 24.04.1968 în T, județul T, deținut în penitenciarul Poarta Albă, domiciliat în C,-, -. C,. 3,. 83, de cetățenie română, studii superioare, stagiul militar satisfăcut, lucrător comercial în cadrul "", necăsătorit, fără antecedente penale, -- la pedeapsa de 6 ( șase ) ani și 6 ( șase ) luni închisoare ( parte vătămată ).

În baza art. 65 alin.2 rap. la art. 66 Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin 1 lit. a teza a II - a, lit. b, lit. d, lit.e Cod penal, pe o durată de 4 ( patru) ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 198 alin. 1 și alin.3 Cod penal cu aplic. art. 41 alin. Cod penal, condamnă pe inculpat la pedeapsa de 6 ( șase ) ani și 6 ( șase ) luni închisoare ( parte vătămată ).

În baza art. 65 alin. 2 rap. la art. 66 Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II - a, lit. b, lit.d, lit. Cod penal, pe o durată de 4 ( patru) ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 202 alin. 1, alin. 2 indice 1, alin. 3 Cod penal cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal, condamnă pe inculpat la pedeapsa de 4 ( patru ) ani închisoare (parte vătămată ).

În baza art. 202 alin. 1, alin. 2 indice 1, alin. 3 Cod penal cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal, condamnă pe inculpat la pedeapsa de 4 ( patru ) ani închisoare ( parte vătămată ).

În baza art. 11 pct. 2 lit. a Cod proc. pen. rap. la art. 10 lit. d Cod proc. pen.

Achită pe inculpat pentru săvîrșirea infracțiunii prev. de art. 325 Cod penal.

În baza art. 33 lit.a- art. 34 lit. b Cod penal coroborat cu art. 35 alin. 3 Cod penal, contopește pedepsele aplicate, în final, inculpatul execută pedeapsa cea mai grea de 6 ( șase) ani și 6 ( șase ) luni închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II - a, lit.b, d și e Cod penal timp de 4 ani după executarea pedepsei cu închisoarea.

În baza art. 71 Cod penal, interzice inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II- a, lit. b, lit.d, lit.e Cod penal, ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 88 Cod penal,deduce din pedeapsa aplicată perioada executată prin reținere și arest preventiv de la data de 1.10. 2008, la zi.

În baza art. 350 alin.1 Cod proc. pen. coroborat cu art. 160 / b alin. 1 și alin 3 Cod proc.pen. menține măsura arestării preventive față de inculpatul.

În baza art.346 alin.1 Cod proc. pen. rap. la art. 14, art. 17 și art. 18 Cod proc. pen. combinat cu art. 998 - art. 999 Cod civil, obligă inculpatul la plata sumei de cîte 4.000 lei reprezentînd despăgubiri civile - daune morale- către fiecare dintre părțile vătămate și - prin reprezentanții legali ai acestora -

În baza art. 189 Cod proc. onorariu avocat oficiu către Baroul Constanța, pentru faza de urmărire penală și faza de judecată, se avansează din fondurile Ministerului Justiției.

În baza art. 191 Cod proc. pen, obligă incupatul la plata sumei de 1.300 lei reprezentînd cheltuieli judiciare către stat, din care,în total 500 lei onorariu av. of., respectiv, 100 lei pentru av., 200 lei pentru av., 150 lei pentru av. și 150 lei pentru av.."

Pentru a se pronunța în sensul celor menționate, tribunalul a reținut următoarele:

La data de 27.09.2008, organele de poliție din cadrul Secției 5 Poliție C au fost sesizate de numita, angajată la "", cu privire la faptul că unul dintre colegii ei de serviciu, respectiv inculpatul, ar deține la domiciliu său mai multe materiale pornografice ce conțin imagini cu persoane minore. Pentru dovedirea aspectelor sesizate, aceasta a pus la dispoziția lucrătorilor de poliție un număr de 3 CD-uri despre care a afirmat că le-a primit de la inculpat pentru a le viziona, totodată precizînd că a fost amenințată de colegul ei în cazul în care refuză să-i returneze CD-urile. Având cele 3- CD- uri depuse de martoră,lucrătorii de poliție au realizat o planșă fotografică cu ajutorul căreia, ulterior s-a reușit identificarea părților vătămate și.

l-a cunoscut pe inculpat,ambii lucrînd la "", situație în care a observat-o în mai multe rânduri pe fiica acesteia în vârstă de 14 ani, prin magazinul "" și cum cei doi au devenit amici, a și cunoscut-o, numele ei fiind .La un moment dat, inculpatul i-a propus martorei să o aducă pe fiica sa la el acasă, pentru a întreține cu ea relații sexuale, spunându-i totodată "că prin patul lui au trecut multe minore", ceea ce poate dovedi cu mai multe înregistrări pe care le deține.

Vrând să afle mai multe cu privire la comportamentul inculpatului, aceasta a acceptat să meargă la domiciliul acestuia, prilej cu care a vizionat mai multe înregistrări video, în care inculpatul întreținea raporturi sexuale orale și normale cu diferite persoane de sex feminin, unele mai tinere, chiar copile. La cererea susnumitei,inculpatul i-a dat acesteia 2 -uri și 1 CD pentru a le viziona, urmând a i le restitui în momentul în care va merge cu fiica sa la el. În discuțiile pe care le purtase anterior,inculpatul îi spusese că minorele cu care el a întreținut relații sexuale,erau ademenite, în prealabil, de către el cu anumite sume de bani sau mici cadouri, iar una dintre minore era fiica vecinilor săi.

După identificarea părților vătămate, s-a procedat la audierea minorei în vîrstă de 12 ani la acea dată,care în prezența mamei a declarat că în mai multe rânduri a fost la domiciliul vecinului ei, respectiv inculpatul, pentru a se la calculator iar într-una din zilele verii anului 2006, aflându-se afară împreună cu verișoara sa,partea vătămată a, a venit inculpatul, care le-a invitat la domiciliul său. La un moment dat, la calculator se derula un fillm porno iar inculpatul s-a așezat între ele două și a început să le mângâie pe mai multe părți ale corpului.Minora a precizat că inculpatul le-a oferit sume de bani pentru a întreține relații sexuale și fiind încîntate de banii pe care îi vor primi, au acceptat să facă acest lucru. Astfel, ele s-au dezbrăcat și au început să procedeze așa cum văzuseră în film, în special să întrețină relații sexuale orale cu inculpatul. a arătat că a întreținut raporturi sexuale cu inculpatul de circa 4-5 ori, primind în schimb sume de bani, respectiv câte 30.000 ROL.

S- a procedat și la audierea minorei, în vîrstă de 11 ani la acea dată, în prezent fiind intituționalizată în Centrul de Plasament, situat în municipiul lași, întrucât mama sa a abandonat-o plecând la muncă în Italia. Partea vătămată fiind audiată în prezența unui avocat și a unui asistent social, a declarat că în vara anului 2006 venit cu mama ei la sora acesteia, numita, în municipiul C, unde au stat aproximativ două luni de zile.În acea perioadă, l-a cunoscut pe inculpatul, despre care verișoara ei îi spusese că a întreținut raporturi sexuale orale în schimbul unor sume de bani și produse alimentare.Într- una din zile, au mers la locuința inculpatului iar acesta le-a pus la calculator un film porno după care au început să întrețină relații sexuale orale cu el. Totodată, a afirmat că avea cunoștință despre faptul că inculpatul le filma cu o cameră web, care în timpul întreținerii relației sexuale orale era atașată la calculatorul propriu. La plecare inculpatul le-a dat suma de 10 RON, atât ei cât și verișoarei sale.

Partea vătămată a mai declarat că a întreținut în mai multe rânduri,ca și verișoara ei, mai multe raporturi sexuale orale cu inculpatul și de fiecare dată primeau în schimb sume de bani și mici cadouri.

Ambele minore au susținut că au întreținut relațiile sexuale cu inculpatul, "de bună voie și nesilite de nimeni", că nu au fost prezente alte persoane în timpul actelor sexuale, că nu au povestit altor persoane despre relațiile pe care le- au avut, că nu le- a determinat inculpatul să vizioneze anumite filme, înregistrări, și astfel să continue întreținerea actelor sexuale.

În cauză s-a procedat la întocmirea fișelor psihologice a minorelor și

în ceea ce privește pe partea vătămată, s-a constatat că în structura de personalitate a acesteia se evidențiază elemente conflictuale de tip revendicativ și opozant dezorientare, labilitate psihico-emoțională, anxietate puternică, depresie, neîncredere, insecuritate, iar starea psihico-emoțională și comportamentală actuală a minorei se datorează experienței traumatizante de supunere la acte de abuz sexual, în vara anului 2006.

Cu privire la partea vătămată, s-a concluzionat că aceasta prezintă o deficiență mintală ușoară asociată tulburărilor de comportament.

În cursul urmăririi penale s-a efectuat o percheziție informatică asupra unității centrale și asupra celor două hard-uri găsite montate pe acesta, rezultatele fiind prezentate pe un CD ce face parte integrantă din dosar. Din procesul-verbal întocmit la data de 06.11.2008 de către lucrătorii de poliție din cadrul de Combatere a Organizate C, cu prilejul percheziției informatice efectuate, rezultă că au fost depistate fișiere tip imagine și fișiere video ce cuprind pornografie infantilă și video pornografie inculpat.

De asemenea, inculpatul a fost supus unei expertize medico- legale psihiatrice iar raportul întocmit a concluzionat că acesta nu prezintă tulburări psihice și atât în prezent cât și în perioada săvârșirii faptelor discernământul este și a fost păstrat.

Inculpatul fiind audiat, a recunoscut întreținerea raporturilor sexuale cu ambele părți vătămate,susținînd că acestea au avut loc la inițiativa lor, mai mult,că după ce vizionau în garsoniera sa filme porno îi cereau să facă și el același lucru.A invederat că nu le - a amenințat, nu a exercitat violențe fizice asupra acestora pentru a le determina să întrețină raporturi sexuale iar banii au fost dați la solicitarea lor.

În ceea ce privește cele două -uri și CD- uri, acesta s- a apărat declarînd că i- au fost luate de martora și nicidecum date de el

acesteia și că nu a intenționat să răspîndească materiale pornografice ci să păstreze înregistrările,drept amintire.

Pentru a reține situația de fapt expusă, s- au avut în vedere următoarele mijloace de probă administrateîn cauză: declarațiile părților vătămate minore;declarațiile reprezentanților legali (părinți ) și;procesul-verbal de percheziție domiciliară și planșa foto;procesul-verbal de percheziție informatică și CD-ul; procesul-verbal de vizionare a CD-urilor puse la dispoziție de martora, însoțit de planșa foto;procesele-verbale seriile AB nr. - și AB nr.-; raportul de expertiză medico-legală psihiatrică nr. 279/P din data de 24.10.2008;raportul de

constatare medico-legală privind partea vătămată; rapoartele de examinare psihologică privind părțile vătămate; depozițiile martorei și ale martorului acesta din urmă fiind cel care a asistat la percheziția domiciliară precum și la prezentarea rezultatelor percheziției informatice, acestea din urmă constînd în vizionarea a trei unități optice; declarațiile inculpatului.

Potrivit rechizitoriului, faptele inculpatului, constând în aceea că în vara anului 2006, acesta a întreținut în mod repetat relații sexuale cu minorele și, ce nu împliniseră vârsta de 15 ani, profitând de imposibilitatea lor de a-și exprima voința, a săvârșit acte cu caracter obscen asupra și în prezența acestora în scopul producerii de materiale pornografice și ademenindu-le, oferindu-le sume de bani, iar ulterior a răspândit materialele obscene, în sensul că le-a oferit spre vizionare numitei, întrunesc elementele constitutive a infracțiunilor de viol (2 infracțiuni), infracțiuni de corupție sexuală (2 infracțiuni) și răspândirea materialelor pornografice, prevăzute și pedepsite pde dispozițiile art. 197 alin. 1 și 3 Cod penal cu aplic art. 41 alin. 2 Cod penal, art. 197 alin. 1 și 3 Cod penal cu aplic art. 41 alin. 2 Cod penal, art. 202 alin. 1, 21 și 3 Cod penal cu aplic art. 41 alin. 2 Cod penal, art. 202 alin. 1, 2 și 3 Cod penal cu aplic art. 41 alin. 2 Cod penal și art. 325 Cod penal, toate cu aplic. art. 33 lit. a Cod penal.

Din mijloacele de probă administrate, instanța reține că întreținerea relațiilor sexuale orale au avut loc cu consimțămîntul părților vătămate minore,obținut prin oferirea și darea de bani, de produse alimentare. Atît în cursul urmăririi penale cît și în fața instanței,acestea au declarat că nu au fost constrînse prin amenințări ori prin exercitarea de violențe fizice să accepte raporturile sexuale orale. Dealtfel, cele două minore, în timpul audierii, au surprins prin atitudinea lor extrem de relaxată, degajată, deloc jenate și nici nu păreau afectate de cele întîmplate în urmă cu aproximativ 3 ani, respectiv în vara anului 2006.

Ori, infracțiunea de viol presupune un act sexual,fără a exista consimțămîntul persoanei cu care se dorește a avea relația sexuală. sau amenințarea trebuie să preceadă sau să fie concomitente actului sexual, iar în speță sunt excluse, de asemenea, din toate împrejurările faptice, nu rezultă că întreținerea relațiilor sexuale orale ar fi avut loc profitînd de imposibilitatea, de neputința victimelor de a se apăra ori de a- și exprima voința,datorate vîrstei fragede.

Din aceste motive, instanța va schimba încadrarea juridică din infracțiunea de viol în formă continuată, prev. de art. 197 alin. 1,3 Cod penal, cu aplic. art. 41 alin.2 Cod penal ( 2 infracțiuni) în infracțiunea de act sexual cuun minor, în formă continuată, prev. de art. 198 al.1 și al.3 Cod penal, cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal. (2 infracțiuni ).

În ceea ce privește infracțiunea prev. de art. 325 Cod penal instanța apreciază că nu poate fi reținută întrucît din ansamblul probator al cauzei, nu reiese că inculpatul răspîndit materialele pornografice realizate în timpul întreținerii actelor sexuale cu minorele sau alte persoane de sex feminin, doar pentru că aceste materiale realizate de inculpat, aspect necontestat de el, au fost găsite la domiciliul acestuia sau pentru că i- au fost înmînate martorei. spre vizionare a materialelor pornografice, susnumitei, a avut loc la solicitarea acesteia, în împrejurările arătate mai înainte, așadar nu din inițiativa inculpatului și nici pentru a fi date altor persoane. Nefiind dovedit că inculpatul a confecționat și deținut pentru a vinde sau răspîndi materialele pornografice, nu este realizat conținutul infracțiunii prev. de art. 325 Cod penal, sub aspectul laturii obiective cît și al laturii subiective, așa încît acesta va fi achitat în baza art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. d Cod proc. pen.

La stabilirea și aplicarea pedepselor pentru infracțiunile de act sexual cu un minor și corupție sexuală, instanța va avea în vedere criteriile de individualizare generale și obligatorii prevăzute de art. 72 Cod penal,respectiv:dispozițiile părții generale din Codul penal, limitele speciale de pedeapsă, pericolul social al faptei săvîrșite, persoana infractorului, circumstanțele care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Astfel, va ține seamă de gradul de pericol social sporit al faptelor, așa cum rezultă din natura lor și gravitatea lor,împrejurările și modul de comitere, de repetabilitatea actelor materiale, separat ori concomitent cu ambele părți vătămate, prin realizarea de materiale pornografice,de vîrsta părților vătămate ( 10 ani și 11 ani ) - care, scăpate se pare de sub supravegherea la care sunt obligați părinții și prezentînd o personalitate evident imatură la vîrsta lor, cunoscută de inculpat, au consimțit la întreținerea relațiilor sexuale orale, după ce au fost ademenite prin promisiunea urmată de oferirea de bani, țigări, băuturi, produse alimentare,etc. - de actele obscene săvîrșite asupra fiecărei minore,în prezența celeilalte,prin atingerea ori apropierea părților intime ale corpului, atragerea lor la astfel de gesturi,realizate în modalitatea tocmai menționată, consecințele negative ale faptelor de acest gen, de cele mai multe ori de lungă durată, sănătatea,dezvoltarea fizică și psihică putînd suferi grave tulburări ( datorită începerii de a vieții sexuale ), relațiile sociale încălcate, referitoare la protejarea și apărarea libertății, a inviolabilității sexuale a persoanei în perioada minorității - cînd, în cadrul societății și al familiei, minorul trebuie educat, pregătit, în condiții de decență și moralitate - la apărarea pudoarei și a bunului simț a celor ce devin victime ori asistă la fapte de natura celor ce fac obiectul cauzei,la apărarea moralei și a decenței în relațiile interumane, limitele de pedeapsă prevăzute de textele legale incriminatoare. Cu privire la datele ce caracterizează persoana inculpatului, reține că are vîrsta de 41 de ani, necăsătorit,cu studii superioare, la data comiterii faptelor era angajat lucrător comercial la SRL, nu posedă antecedente penale, iar în cursul procesului a avut o atitudine parțial sinceră și nu s- a sfiit să susțină că faptele ar fi avut loc la inițiativa minorelor, care s- ar fi dezbrăcat și i- ar fi cerut să facă.

Din analiza coroborată a probelor administrate,rezultă că inculpatul a săvîrșit în parte faptele penale reținute în sarcina sa și pentru care îi va fiangajată răspunderea penală.

În raport de gradul de pericol social ridicat al faptelor, de circumstanțele reale și cele personale prezentate, de absența antecedentelor penale, instanța îi va aplica inculpatului, pentru infracțiunile de corupție sexuală și act sexual cu un minor, în forma continuată, pedepse cu închisoarea, orientate spre media prevăzută de norma penală de incriminare pentru fiecare.

Totodată, va avea în vedere prevederile legale care atrag aplicarea pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi, ce se execută după pedeapsa principală.

În urma contopirii pedepselor, inculpatul va executa pedeapsa închisorii cea mai grea precum și pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi.

Pedeapsa închisorii va fi executată în regim privativ de libertate.

Condamnarea la pedeapsa închisorii, atrage și interzicerea drepturilor limitativ prevăzute în art. 64 Cod penal ( ca pedeapsă accesorie ),pînă la executarea în întregime a pedepsei principale sau pînă la considerarea acesteia ca executată, ceea ce nu aduce atingere nici unei dispoziții ori principiu din Constituție.

La aplicarea pedepsei accesorii dar și a celei complementare, instanța nu va putea interzice în bloc toate drepturile prevăzute de art. 64 Cod penal, ci va trebui să determine care dintre acestea vor fi interzise.Ținînd seama de natura faptelor, de gravitatea lor, de importanța relațiilor sociale încălcate, va interzice pe perioada executării pedepsei,dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, dreptul de a ocupa o funcție implicînd exercițiul autorității de stat, dreptul de a fi curator sau părinte, drepturile părintești.

Așa cum am arătat mai înainte, drepturile antemenționate, îi vor fi interzise inculpatului și cu titlu de pedeapsă complementară, pe o durată de 4 ani, după executarea pedepsei închisorii.

Instanța apreciază că pedeapsa stabilită,prin cuantum și modalitate de

executare, este de natură să asigure realizarea scopului prevăzut de art. 52 Cod penal, de reeducare și prevenirea săvîrșirii de noi fapte penale.

Avînd în vedere că inculpatul este arestat preventiv în cauză și soluția de condamnare adoptată,va deduce perioada reținerii și arestării preventive la zi și va menține măsura preventivă.

În ceea ce privește acțiunea civilă, în speță operează excepția de oficialitate prevăzută de art 17 Cod proc. pen, întrucît acțiunea civilă se pornește și se exercită din oficiu, cînd cel vătămat este o persoană lipsită de capacitate de exercițiu sau cu capacitate de exercițiu restrînsă, chiar dacă persoana vătămată nu este constituită parte civilă.

Pocurorul de ședință, conformîndu- se prevederilor art.18 alin.2 Cod proc. pen. a susținut interesele civile ale minorei și a formulat pretenții civile reprezentînd daune morale,în cuantum de 5000 lei,iar în numele părții vătămate, avocatul a formulat pretenții civile cu titlu de daune morale, în cuantum de 15.000 lei.

În lipsa unor criterii legale de evaluare, instanța apreciază că în raport de valorile morale lezate prin săvîrșirea infracțiunilor pentru care inculpatul a fost condamnat, de vîrsta fragedă a părților vătămate, de transformarea în procesele psihice și în conduita acestora,determinate de săvîrșirea unor asemenea fapte,de atitudinea victimelor, ce denotă pe lîngă alte motive, curiozitate cu privire la ceea ce înseamnă o relație sexuală, suma de 4000lei ( patru mii lei noi) pentru fiecare parte vătămată, îndeplinește condițiile pentru a avea un caracter compensator, urmând să fie obligat inculpatul către fiecare, la daune morale, în cuantumul precizat mai sus.

Împotriva sentinței penale nr. 180 din 28.04.2009 a Tribunalului Constanța au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța și inculpatul I, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanțaa criticat hotărârea de fond sub aspectul greșitei schimbări a încadrării juridice și a achitării inculpatului pentru infracțiunea prevăzută de art. 325 cod penal.

În esență, parchetul a susținut că, probatoriul administrat a pus în evidență, fără echivoc, împrejurarea că inculpatul a întreținut în mod repetat raporturi sexuale orale cu cele două părți vătămate minore, profitând de imposibilitatea acestora de a-și exprima voința, datorită vârstei fragede (10 și 12 ani), astfel că sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de viol în formă continuată.

În legătură cu infracțiunea prevăzută de art. 325 cod penal, parchetul a susținut că, în cauză a fost probată pe deplin, raportat la faptul că materialul pornografic găsit la locuința inculpatului a fost oferit spre vizionare, atât părților vătămate cât și martorei.

În concluzie, parchetul a solicitat admiterea apelului, desființarea în parte a hotărârii de fond și, urmare rejudecării să se rețină în sarcina inculpatului săvârșirea infracțiunilor de viol în formă continuată, prevăzută de art. 197 al. 1 și 3 cod penal, cu aplicarea art. 41al. 2 cod penal, prin schimbarea încadrării juridice și, totodată, să se rețină și săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 325 cod penal, cu consecința condamnării inculpatului și pentru această infracțiune.

Inculpatul-apelant a criticat hotărârea de fond sub aspectul greșitei condamnări pentru infracțiunile prevăzute de art. 198 al. 1 și 3 cod penal, cu aplicarea art. 41 al. 2 cod, motivat de împrejurarea că actele sexuale orale nu s-au finalizat prin ejaculare și nu au produs satisfacția sexuală urmărită.

Pe latură civilă, inculpatul a criticat hotărârea fondului în privința acordării de daune morale, în cuantum de 4.000 lei părții civile, în condițiile în care aceasta a solicitat daune morale în cuantum de 1.500 lei.

În concluzie, inculpatul-apelant a solicitat admiterea apelului său, desființarea în parte a hotărârii de fond, și, urmare rejudecării să se dispună achitarea sa și pentru infracțiunile prevăzute de art. 198 al. 1 și 3 cu aplic. Art. 41 al. 2cod penal, precum și reducerea cuantumului daunelor morale acordate părții civile până la suma de 1.500 lei cât a cerut la fond.

Examinând cauza în raport de probatoriul administrat, de criticile din apelurile parchetului și inculpatului, cât și din oficiu, în limitele prevăzute de art. 371 cod pr. penală,curtea constată că apelurile sunt nefondate, iar hotărârea de fond este legală și temeinică.

Probatoriul administrat în cauză a dovedit fără echivoc împrejurarea că, inculpatul a întreținut raporturi sexuale orale, în mod repetat și în baza aceleiași rezoluții la domiciliul său, în vara anului 2006, cu părțile vătămate minore sub 15 ani, oferindu-le acestora bani și alte foloase materiale. Totodată, inculpatul a săvârșit și acte cu caracter obscen asupra și în prezența celor două minore, acte pe care le-a înregistrat și depozitat în fișiere tip imagine și fișiere video pe calculatorul personal.

Declarațiile părților vătămate probează fără nici un dubiu că, inculpatul a oferit acestora, în schimbul întreținerii de relații sexuale orale, diferite sume de bani și alte foloase materiale (țigări, cafea, pixuri, etc.), fără a exercita nici un fel de constrângere asupra acestora.

Potrivit acelorași declarații ale părților vătămate, inculpatul le-a propus părților vătămate să imite scene din filmele porno vizionate în prealabil, ori într-o atare împrejurare nu se poate susține cu temei că părțile vătămate au fost în imposibilitate de a-și exprima voința, ele fiind în cunoștință de cauză cu privire la ce li cere să facă și au acceptat acest lucru în schimbul banilor și foloaselor materiale oferite de inculpat.

Susținerile părților vătămate, în sensul că ar fi existat unele situații în care inculpatul le-ar fi constrâns în vederea întreținerii de raporturi sexuale orale, sunt echivoce și în contradicție evidentă cu afirmația constantă a acestora că au acceptat solicitările inculpatului în schimbul foloaselor materiale obținute de la acesta. Drept urmare, constatându-se în această privință un puternic dubiu ce nu poate profita decât inculpatului, este evident faptul că nu se pot reține în sarcina acestuia nici un fel de acte de constrângere exercitate asupra părților vătămate.

Raportat la cele ce preced, curtea constată că în mod temeinic și legal prima instanță a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor de viol în formă continuată în acelea de acte sexuale cu un minor, în formă continuată și determinate de oferirea de bani ori alte foloase.

Drept urmare, curtea constată netemeinică critica privind greșita schimbare de încadrare juridică a faptelor reținute în sarcina inculpatului, din infracțiunile prevăzute de art. 197 al. 1 și 3 cod penal cu aplicarea art. 41 al. 2 cod penal (două infracțiuni) în infracțiunile prevăzute de art. 198 al. 1 și 3, cu aplicarea art. 41 al. 1și 2 cod penal și o va respinge ca atare.

În condițiile în care actul sexual la care se referă textul articolului 198 cod penal, nu este condiționat de consumarea acestuia până la atingerea orgasmului, este neîntemeiată critica inculpatului apelant, în sensul că faptele respective nu întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 198 cod penal.

Așa fiind, curtea constată că, nu se impune achitarea inculpatului apelant pentru infracțiunile prevăzute de art. 198 al. 1și 3 cu aplicarea art. 41 al. 2 cod penal, întrucât, reținerea acestora în sarcina lui este temeinică și legală, ca de altfel și condamnarea.

Așa cum în mod temeinic și legal a reținut și prima instanță, materialele pornografice deținute de inculpat nu au fost răspândite de acesta, în sensul prevederilor art. 325 cod penal, ceea ce conduce la concluzia că, faptei îi lipsește un element esențial pentru a fi încadrată în prevederile textului de lege amintit.

Din declarațiile martorei coroborate cu declarațiile inculpatului rezultă că, acesta deținea materialele pornografice ca pe niște amintiri, pe care voia să le păstreze pentru el (vezi declarația martorei din 9.02.2009) și nicidecum să le răspândească. De altfel, așa cum arată martora, oferirea spre vizionare a -urilor și -urilor s-a făcut la insistențele ei pentru a fi vizionate în particular de ea, inculpatul insistând să-i fie restituite.

Pentru considerentele menționate, curtea va respinge ca neîntemeiată critica referitoare la greșita achitare a inculpatului pentru infracțiunea prevăzută de art.325 cod penal.

Examinând hotărârea atacată și din oficiu, curtea nu a constatat motive care să impună o eventuală reformare a acesteia în privința laturii penale a cauzei.

Potrivit încheierii de ședință din data de 19.01.2009 a Tribunalului Constanța, avocat din oficiu al părții vătămate a precizat că respectiva parte vătămată se constituie parte civilă cu suma de 15.000 lei reprezentând daune morale.

În aceeași dată, reprezentantul Ministerului Publica declarat instanței de fond că în temeiul art. 18 cod procedură penală, înțelege să susțină acțiunea civilă în numele părții vătămate și a solicitat să se ia act de faptul că aceasta se constituie parte civilă cu suma de 50.000 lei, reprezentând daune morale.

Raportat la cele reținute, curtea constată că este neîntemeiată criticadin apelul inculpatului referitoare la faptul că suma de 4.000 lei acordată acesteia cu titlu de daune morale este mai mare decât suma solicitată.

Cum în urma examinării din oficiu a soluției de fond, referitor la rezolvarea acțiunii civile, nu s-au identificat motive de reformare, aceasta va fi menținută ca legală și temeinică.

Criticile din apelurile parchetului și inculpatului dovedindu-se a fi neîntemeiate, se vor respinge cele două apeluri ca nefondate și se va menține ca legală și temeinică sentința penală nr. 180 din 28.04.2009 a Tribunalului Constanța.

Urmare faptului că inculpatul apelant este arestat preventiv în cauză, în conformitate cu prevederile art. 381 cod pr. penală, se va deduce din pedeapsa aplicată acestuia arestarea preventivă de la 28.04.2009 până la zi.

În condițiile în care subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului apelant, în conformitate cu prevederile art. 350 cod pr. penală, se va menține măsura arestării preventive a acestuia.

În temeiul prevederilor art. 189 cod pr. penală, se va dispune ca plata onorariilor avocaților din oficiu, în sumă de câte 150 lei fiecare, să se facă din fondul, în contul Baroului de avocați C, pentru avocații și.

Văzând și dispozițiile art. 192 al. 2 cod pr. penală, curtea îl va obliga pe inculpatul apelant să plătească statului cheltuieli judiciare în sumă de 1.000 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

În temeiul prevederilor art. 379 pct.1 lit.b Pr.Penală.

Respinge apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța și inculpatul -fiul lui și, născut la data de 24.04.1968 în T, județul T, deținut în penitenciarul Poarta Albă, domiciliat în C,-, -. C,. 3,. 83, de cetățenie română, studii superioare, stagiul militar satisfăcut, lucrător comercial în cadrul "", necăsătorit, fără antecedente penale, -, împotriva sentinței penale nr.180/28.04.2009 a Tribunalului Constanța, ca nefondate.

În temeiul art.381 Pr.Penală.

Deduce din pedeapsa aplicată apelantului, arestarea preventivă de la 28.04.2009 până la zi.

În temeiul art.350 Pr.Penală.

Menține măsura arestării preventive a inculpatului apelant.

În baza art.189 Pr.Penală.

Onorariul avocaților din oficiu, în sumă de câte 150 lei fiecare, se vor plăti din fondul în contul Baroului de avocați C, pentru avocații și.

În temeiul art.192 al.2 Cod Pr. Penală.

Obligă pe apelantul să plătească statului, cheltuieli judiciare în sumă de 1000 lei.

Cu recurs în 10 zile de la pronunțare pentru prezenți și de la comunicare pentru absenți.

Pronunțată în ședință publică azi 08 octombrie 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

- - - - -

GREFIER,

I -

Jud.fond.

Red.jud.-: 9.11.2009

Dact 3 ex.

Președinte:Viorica Lungu
Judecători:Viorica Lungu, Marius Cristian Epure

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Violul (art.197 cod penal). Decizia 18/2009. Curtea de Apel Constanta