Violul (art.197 cod penal). Decizia 26/2009. Curtea de Apel Suceava

Dosar nr- - art. 197 Cod penal -

ROMANIA

CURTEA DE APEL SUCEAVA

SECȚIA PENALĂ

DECIZIA NR. 26

Ședința publică din 15 ianuarie 2009

PREȘEDINTE: Ghertner Artur

JUDECĂTOR 2: Samoilă Viorica

JUDECĂTOR 3: Andronic Tatiana

Grefier

Ministerul Publica fost reprezentat de procuror

Pe rol, pronunțarea asupra recursului declarat de inculpatul, fiul lui și, născut la data de 28 august 1966, în prezent deținut în Penitenciarul Botoșani, împotriva deciziei penale nr. 214 A din 04 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Botoșani, în dosarul nr-.

Dezbaterile asupra recursului au avut loc în ședința publică din 14 ianuarie 2009, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie și când, din lipsă de timp pentru deliberare, pronunțarea s-a amânat pentru azi, 15 ianuarie 2009.

După deliberare,

CURTEA,

Asupra recursului penal de față, constată:

Prin sentința penală nr. 2028 din 08.09.2008 a Judecătoriei Botoșania fost condamnat inculpatul pentru săvârșirea infracțiunilor de:

- viol prevăzută de art. 197 alin. 1 din Codul Penal cu aplicarea art. 37 lit. b, 39 Cod penal la pedeapsa de 10 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a, lit. b Cod penal;

- violare de domiciliu prevăzută de art. 192 alin. 2 din Codul penal cu aplicarea art. 41 alin. 2, 42, art. 37 lit. b, 39 din Codul penal la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare;

- amenințare prevăzută și pedepsită de art. 193 alin. 1 din Codul penal la pedeapsa de 6 luni închisoare.

În temeiul art. 33 lit. a, 34 și art. 35 alin. 1 din Codul penal a contopit pedepsele aplicate și a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 10 (zece) ani închisoare și 3 (trei) ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a doua, lit. b din Codul penal.

Pe durata și în condițiile prevăzute de art. 71 din Codul penal a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a doua, lit. b din Codul penal.

A menținut starea de detenție a inculpatului.

A dedus din pedeapsă reținerea din 15 februarie 2008 și durata arestării preventive a inculpatului de la 16 februarie 2008 le zi.

A constatat că partea vătămată, nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.

Pentru a hotărî astfel instanța de fond a reținut următoarele:

În noaptea de 14/15.02.2008, orele 100, inculpatul a pătruns în curtea părții vătămate cu intenția de a întreține raporturi sexuale cu aceasta. Inculpatul a spart unul dintre geamurile ușii de acces în locuință iar prin locul astfel creat a înlăturat cârligul de la sistemul de închidere, după care a pătruns în încăperea unde dormea victima.

Auzind zgomote partea vătămată s-a ridicat din pat, a aprins lumina în cameră, împrejurare în care a sesizat prezența inculpatului lângă pat. Victima l-a recunoscut pe inculpat întrucât sunt consăteni, iar inculpatul este fratele finei sale de.

Inculpatul a propus părții vătămate să întrețină raporturi sexuale, propunere ce a fost refuzată categoric. Așa cum rezultă din declarația părții vătămate, la refuzul acesteia, inculpatul a părăsit locuința, după care la un interval scurt de timp a revenit și adresându-i amenințări cu violența a obligat-o pe aceasta să întrețină un raport sexual normal, imobilizând-o prin exercitarea de acte de violență fizică.

După săvârșirea faptei, inculpatul a părăsit locuința părții vătămate, care, fiindu-i teamă de o posibilă revenire a inculpatului, s-a refugiat în adăpostul pentru animale din gospodăria sa. În jurul orei 600partea vătămată a revenit în casă pentru a face focul, iar la scurt timp și-a făcut apariția inculpatul care i-a adresat amenințări cu acte de violență în cazul în care partea vătămată va sesiza organele de poliție cu privire la violul comis în noaptea precedentă.

Situația de fapt reținută în sarcina inculpatului s-a considerat a fi dovedită cu plângerea și declarațiile părții vătămate ( 23, 37 - 39, 42), procesul-verbal de cercetare la fața locului ( 23. 24), planșe fotografice, declarații de martori ( 46 - 53), procesul-verbal de examinare ( 56 - 57), procesul-verbal de confruntare ( 54 - 55), declarațiile inculpatului ( 74 - 80), raportul de constatare medico-legală ( 44 - 45).

Sentința a fost confirmată de Tribunalul Botoșani care prin decizia penală nr. 214 din 04.11.2008 a respins ca nefondat apelul inculpatului.

Ambele hotărâri au fost recurate de către inculpatul care prin intermediul apărătorului le-a criticat ca nelegale și netemeinice. A solicitat în principal achitarea în baza art. 10 lit. "c" Cod procedură penală susținând că nu el a comis fapta, iar în subsidiar reindividualizarea pedepsei în sensul reducerii cuantumului acesteia sub minimul special prevăzut de lege.

Examinând recursul se constată că este în parte întemeiat, respectiv sub aspectul greșitei individualizări a pedepsei, motiv de casare prev. de art. 3853pct. 14 Cod procedură penală.

Deși în prezent recurentul susține că nu el a comis faptele, în cursul cercetării judecătorești cât și în fața instanței care a dispus asupra măsurii arestării preventive, inculpatul a recunoscut comiterea infracțiunilor de care este acuzat, descriind modalitate de comitere ( 79, 80 dosar urmărire). Apoi partea vătămată îl cunoștea dinainte pe inculpat, iar declarațiile acesteia de acuzare se coroborează cu concluziile raportului de constatare medico-legală ( 44, 45) care reliefează că partea vătămată a fost examinată chiar a doua zi, pe 15.02.2008 și prezintă echimoze, excoriații, ce au putut fi produse prin comprimare cu mâna și excoriere cu unghiile, leziuni ce pot data de 10-12 ore, ruptură de perineu recentă ce a putut fi produsă în cadrul unui raport sexual, iar prezența spermatozoizilor în secreția vaginală atestă consumarea raportului sexual.

Coroborând aceste probe cu procesul-verbal de confruntare, declarațiile martorilor cât și cu planșele foto ( 28, 29 urm.) ce evidențiază spargerea unui de sticlă de la ușa de acces în locuința victimei, instanța de recurs constată că în cauză recurentul se face vinovat de comiterea infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată.

Potrivit art. 72 Cod penal la individualizarea pedepsei trebuie să se țină seama de dispozițiile părții generale a Codului Penal, gradul de pericol social concret, limitele speciale ale pedepsei, cauzele ce agravează sau atenuează răspunderea penală, cât și persoana făptuitorului.

Este adevărat că inculpatul a avut o poziție procesuală oscilantă, că a mai fost condamnat pentru comiterea unor fapte asemănătoare, dar având în vedere că maximul prevăzut de lege pentru comiterea infracțiunii de viol - art. 197 al. 1 Cod penal este de 10 ani, instanța de recurs constată că scopul de prevenție generală și reeducare a inculpatului poate fi atins și prin diminuarea pedepsei principale ce a fost aplicată pentru comiterea acestei infracțiuni la 8 ani închisoare (în loc de 10 ani).

Așa fiind, în baza art. 38515pct. 2 lit. "d" Cod procedură penală va fi admis recursul inculpatului, casată în totalitate decizia și în parte sentința în sensul că:

Se va înlătura din sentință dispoziția de aplicare a art. 33 lit. a, 34 Cod penal și dispoziția ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare.

Va fi condamnat inculpatul pentru săvârșirea infracțiunii de viol prev. de art. 197 al. 1 Cod penal cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal la pedeapsa principală de 8 ani închisoare (în loc de 10 ani).

În temeiul art. 33 lit. a, 34 Cod penal va fi contopită pedeapsa aplicată de 8 ani închisoare cu pedepsele stabilite prin sentința penală recurată pentru comiterea infracțiunilor prev. de art. 192 al. 2 Cod penal cu aplicarea art. 41 al. 2, art. 37 lit. b Cod penal și art. 193 al. 1 Cod penal în pedeapsa cea mai grea de 8 ani închisoare.

Pedeapsa principală de executat pentru inculpat va fi de 8 ani închisoare.

Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței care nu sunt contrare prezentei decizii.

Se va deduce din pedeapsă durata arestării preventive de la 08.09.2008 la zi.

Văzând și dispozițiile art. 192 al. 3 Cod procedură penală.

Pentru aceste motive,

În numele Legii,

DECIDE:

Admite recursul declarat de inculpatul, fiul lui și, născut la data de 28 august 1966 în comuna, județul B, CNP -, împotriva deciziei penale nr. 214 din data de 04 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Botoșani în dosar nr-.

Casează în totalitate decizia penală mai sus-menționată și în parte sentința penală nr. 2028 din data de 08.09.2008 pronunțată de Judecătoria Botoșani și în rejudecare:

Înlătură din sentință dispoziția de aplicare a disp.art.33 lit. a, 34 Cod penal și dispoziția ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare.

Condamnă pe inculpatul pentru săvârșirea infracțiuni de viol prev. de art.197 alin.1 Cod penal cu aplicarea art.37 lit. b Cod penal la pedeapsa principală de 8(opt) ani închisoare (în loc de 10 ani închisoare).

În temeiul art.33 lit. a, 34 lit. b Cod penal contopește pedeapsa aplicată prin prezenta cu cele stabilite prin sentința penală mai sus-menționată pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art.192 alin.2 Cod penal cu aplicarea art.41 alin.2, art.37 lit. b Cod penal și art.193 alin.1 Cod penal în pedeapsa cea mai grea de 8(opt) ani închisoare.

Pedeapsă principală de executat pentru inculpat:8(opt) ani închisoare.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței care nu sunt contrare prezentei decizii.

Deduce din pedeapsă și durata arestării preventive de la data de 08 septembrie 2008 la zi.

Cheltuielile judiciare din apel și recurs rămân în sarcina statului, din care suma de 200 lei reprezentând onorariu avocat oficiu inculpat din recurs se va avansa din fondurile Ministerului Justiției către Baroul Suceava.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 15 ianuarie 2009.

Președinte, Judecători, Grefier,

Red.

Dact.

4 ex./20.01.2009

Jud. fond:

Jud. apel:

Președinte:Ghertner Artur
Judecători:Ghertner Artur, Samoilă Viorica, Andronic Tatiana

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Violul (art.197 cod penal). Decizia 26/2009. Curtea de Apel Suceava