Violul (art.197 cod penal). Decizia 35/2009. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA DE MINORI ȘI FAMILIE
DECIZIA PENALĂ NR.35/A
Ședința publică din 30 octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Aurel Burlacu Președinte secție
JUDECĂTOR 2: Mariana Cristache
Grefier - - -
.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-
Ministerul Publica fost reprezentat de procuror
din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați
Pentru astăzi fiind amânată soluționarea apelului declarat de inculpatul C împotriva sentinței penale nr. 319/F/15.06.2009 a Tribunalului Galați.
Se constată că dezbaterea apelului a avut loc la data de 22.10.2009 când inculpatul prezent și asistat de avocat și reprezentantul Ministerului Public au pus concluzii care au fost consemnate în încheierea de ședință din acea zi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre și când instanța având nevoie de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea asupra cauzei pe data de 30.10.2009.
CURTEA:
Asupra apelului penal de față.
Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 319/15.06.2009 a Tribunalului Galați, inculpatul Caf ost condamnat la o pedeapsă principală de 20 ani închisoare și la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a, lit. b, d și e Cod penal pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale pentru săvârșirea infracțiunii de viol prev. de art. 197 alin. 1 și 3 Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal.
În temeiul art. 71 Cod penal, s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de de art. 64 lit. a teza a II-a, lit. b, d și e Cod penal.
Conform art. 350 Cod proc. penală, s-a menținut starea de arest a inculpatului iar, potrivit art. 88 Cod penal, s-a dedus din pedeapsă durata reținerii și arestării preventive cu începere de la data de 28.11.2008 la zi.
S-a luat act că partea vătămată -, prin reprezentanții legali și - G, nu s-a constituit parte civilă.
În temeiul art. 191 alin. 1 Cod proc. penală, a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut, în fapt, următoarele.
Inculpatul C este unchiul părții vătămate -, în vârstă de 6 ani și, în luna 2008 locuit circa 10 zile la domiciliul acesteia din satul, com., jud G, împreună cu părinții părții vătămate - G - și - și cele două surori ale părții vătămate, respectiv în vârstă de 5 ani și -, în vârstă de 1 an.
În ziua de 27.11.2008, în jurul orelor 15,00, părinții părții vătămate au plecat de la domiciliu, inculpatul C, rămânând singur cu cele trei nepoate.
Profitând de această situație, inculpatul a luat hotărârea infracțională de a întreține raporturi sexuale cu partea vătămată -.
În realizarea scopului infracțional, a luat-o de mână pe partea vătămată, a urcat-o cu forța în podul casei, unde a dezbrăcat-o și a întins-o pe un material textil. Apoi și-a scos penisul, aflat în erecție, s-a întins lângă partea vătămată și a întreținut un raport sexual anal.
Deși partea vătămată avea dureri și l-a rugat pe inculpat să înceteze, acesta nu a ținut cont de rugămințile părții vătămate și și-a continuat activitatea infracțională.
Înainte de finalizarea raportului sexual, inculpatul a fost întrerupt de tatăl părții vătămate, care între timp, revenise acasă și, la strigătele părții vătămate, i-a găsit pe cei doi în podul casei.
Partea vătămată a povestit tatălui său ce i se întâmplase, acesta a luat-o pe partea vătămată și a dus-o la domiciliul martorului de unde a anunțat salvarea, partea vătămată fiind transportată de urgență la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii "Sf. " G, unde a fost internată.
Conform raportului de constatare medico - legală nr. 1056/27.11.2008, partea vătămată - a prezentat rupturi anale, atât recente cât și vechi, ce au putut fi produse în cadrul raportului sexual anal repetat, ruptura recentă putând data din 27 2008, restul rupturilor având o vechime ce depășește 14 zile.
Împotriva sentinței penale nr. 319/15.06.2009 a Tribunalului Galați, a declarat apel, în termen legal, inculpatul C, criticând-o pe motive de nelegalitate și netemeinicie.
Ca motive de nelegalitate a susținut că fapta nu ar fi existat, sau că, în realitate, a existat o tentativă de viol, situație în care încadrarea juridică corectă este cea prevăzută de art. 20 rap. la art. 197 alin. 1 și 3 Cod penal. A invocat că s-a reținut infracțiunea de viol datorită faptului că este în relații de dușmănie cu organele de poliție.
Ca motiv de netemeinicie a susținut că pedeapsa aplicată este exagerat de mare.
Apelul este fondat, urmând a fi admis dar numai pe motive de netemeinicie.
Analizând sentința penală apelată prin prisma motivelor de apel invocate de inculpatul C, dar și din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept, așa cum prevăd dispozițiile art. 371 alin. 2 Cod proc. penală, se constată că prima instanță, pe baza unei analize ample și judicioase a probelor administrate în cauză a reținut, în mod corect, fapta săvârșită de inculpat cu vinovăție și a dat acesteia încadrarea juridică corespunzătoare.
Apărările inculpatului în sensul că fapta nu a existat sunt nefondate, fiind infirmate de probele administrate în cauză. Astfel partea vătămată - a susținut, în mod constant, că inculpatul a urcat-o cu forța în pod, i-a pus mâna la gură ca să nu țipe, a dezbrăcat-o și a întreținut un raport sexual anal. Tatăl părții vătămate, martorul - G a declarat că a auzit-o pe partea vătămată strigând "tată, mă violează" și că, în momentul în care i-a găsit în pod, inculpatul și partea vătămată erau dezbrăcați de la brâu în jos. Declarațiile martorului - G se coroborează cu declarațiile martorilor, și care au relatat că partea vătămată era dezbrăcată de la brâu în jos era speriată și plângea și le-a spus că a fost violată de unchiul său.
Sub aspectul existenței faptei nu putem să nu avem în vedere atitudinea oscilantă a inculpatului care, la urmărirea penală, a susținut că dezbrăcat-o pe partea vătămată, dar că nu a reușit să o penetreze deoarece a fost surprins de tatăl acesteia, pentru ca la judecarea cauzei în fond să revină și să susțină că partea vătămată era dezbrăcată deoarece își căuta alte rochițe.
Cererea inculpatului de schimbare a încadrării juridice din infracțiunea de viol prev. de art. 197 alin. 1 și 3 Cod penal în infracțiunea de tentativă de viol prev. de art. 20 rap. la art. 197 alin. 1 și 3 Cod penal este nefondată deoarece din raportul de constatare medico - legală rezultă, fără dubii, că leziunile traumatice de la nivelul regiunii anale au fost produse în condițiile unui raport sexual anal cu intromisiune peniană și deci a existat un raport sexual anal consumat. Pentru consumarea infracțiunii de viol nu este necesar ca inculpatul să fi ejaculat, ci doar ca acesta să fi introdus organul său sexual în anusul părții vătămate.
Tot în ceea ce privește încadrarea juridică se constată că, în mod corect, prima instanță a respins cererea prin care inculpatul solicitat schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de viol prev. de art. 197 alin. 1 și 3 Cod penal în infracțiunea de raport sexual cu o minoră prev. de art. 198 alin. 1 Cod penal.
Pe lângă faptul că partea vătămată a susținut, în mod constant, că a fost urcată cu forța în pod, i s-a pus mâna la gură ca să nu țipe și, deși a fost rugat, inculpatul și-a continuat activitatea infracțională, avem în vedere că, în raport cu vârsta victimei - 6 ani -la data consumării actului sexual, nu se poate considera că aceasta ar fi avut măcar reprezentări vagi în legătură cu ceea ce semnifică, biologic și moral, un act sexual, pentru ca aceasta să fi putut să ia o hotărâre în deplină cunoștință.
Având în vedere modul și împrejurările concrete în care fapta a fost săvârșită, ținând cont de faptul că activitatea infracțională a fost întreruptă de circumstanțele personale ale inculpatului, dar și față de culpa părinților părții vătămate care i-au permis inculpatului să doarmă cu cele două minore - și în aceeași cameră și în același pat, apreciem că pedeapsa de 20 ani închisoare este prea mare și se impune reducerea acesteia.
Față de considerentele de mai sus, văzând și dispozițiile art. 379 pct. 2 lit. b și art. 192 alin. 3 Cod proc. penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de inculpatul C (CNP:-, fiul lui și, născut la data de 27.01.1976 în comuna, județul G, cu domiciliul în comuna, județul G, în prezent deținut în Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranță G) și în consecință:
Desființează în parte sentința penală nr. 319/F/15.06.2009 a Tribunalului Galați și în rejudecare:
Reduce pedeapsa principală aplicată inculpatului C de la 20 ani închisoare la 15 ani închisoare.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.
Conform art. 383 alin. 11în ref. la art. 350 alin. 1 Cod proc. penală, menține starea de arest a inculpatului.
În baza art. 383 alin. 2 Cod proc. penală, deduce din pedeapsă durata reținerii și arestării preventive cu începere de la data de 28.11.2008 până la data de 30.10.2009.
Potrivit art. 192 alin. 3 Cod proc. penală, cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea prezentului apel rămân în sarcina statului.
Suma de 200 lei, reprezentând onorariu pentru apărătorul desemnat din oficiu în apel - avocat, va fi virată în contul Baroului G din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților.
Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare pentru inculpatul C și partea vătămată, prin reprezentanți legali G și.
Pronunțată în ședință publică azi 30.10.2009.
Președinte, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red. 13 2009
Tehnored./3 ex./13.11.2009
Jud.fond.-
Președinte:Aurel BurlacuJudecători:Aurel Burlacu, Mariana Cristache