Violul (art.197 cod penal). Decizia 402/2009. Curtea de Apel Brasov
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIE Nr. 402/ Dosar nr-
Ședința publică de la 19 Iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Elena Barbu
JUDECĂTOR 2: Nicoleta Hărărean
JUDECĂTOR 3: Manuela Filip
Grefier: - -
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public
- procuror - din cadrul
Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOV.
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 92/A/30.03.2009 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul penal nr-.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în conformitate cu dispozițiile art. 304 Cod procedură penală, în sensul că toate afirmațiile, întrebările și susținerile celor prezenți, inclusiv cele ale președintelui completului de judecată au fost înregistrate prin mijloace tehnice audio - video.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurentul inculpat în stare de arest ( deținut în Penitenciarul Codlea ) asistat de apărător din oficiu, avocat și intimată parte civilă .
Procedura îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Avocat depune în ședință memoriu din partea recurentului inculpat pentru a fi avut în vedere la soluționarea recursului.
Întrebate fiind, părțile declară că nu alte cereri de formulat.
Instanța constată cauza în stare de soluționare și, potrivit dispozițiilor art. 38513Cod procedură penală, acordă cuvântul la dezbateri.
Avocat, apărătorul desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, arată că recursul inculpatului este întemeiat în baza dispozițiilor art. 3859alin.1 pct. 14 Cod procedură penală și vizează reducerea pedepsei aplicată inculpatului.
Solicită a se avea în vedere faptul că inculpatul are 2 copii bolnavii de hepatită virală, că are o reputație bună în comunitatea în care trăiește, că după executarea pedepsei de 10 ani închisoare inculpatul s-a reintegrat social, angajându-se la o societate comercială.
Față de toate acestea fapte, apreciază că se impune o reindividualizare a pedepsei și stabilirea unei pedepse orientată către minimul special cu suspendare sub supraveghere, considerând că această pedeapsă și-ar atinge scopul.
Intimata parte civilă, având cuvântul cu privire la recursul declarat de inculpatul, solicită respingerea recursului și condamnarea inculpatului pentru fapta săvârșită.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a recursului formulat de către inculpat.
În prezenta cauză schimbarea modalității de executare, apreciază că, nu este posibilă nu numai datorită cuantumului pedepsei, dar și datorită stării de recidivă postexecutorii. De asemenea apreciază că cuantumul pedepsei, stabilit de instanța de fond, este justificat în condițiile în care infracțiunea a rămas în formă de tentativă datorită intervenției unui martor. În aceste condiții, având în vedere și pericolul social ridicat al infracțiuni, apreciază că nu se impune o reindividualizare a pedepsei, fiind respectate dispozițiile art. 72 Cod penal și art. 52 Cod penal.
Recurentul inculpat, având ultimul cuvânt, arată că lasă la aprecierea instanței soluționarea recursului. Solicită a se avea în vedere faptul că înainte de a fi aresta lucra la o societate comercială, iar cu privire la faptă arată că nu este vinovat de comiterea faptei reținute în sarcina sa.
Curtea
Constată că, prin sentințe penală nr. 250/13.02.2009 a Judecătoriei Brașovs -a dispus:
În baza art. 20 Cod penal raportat la art. 197 al. 1 Cod penal cu aplicarea art. 21 al. 2 Cod penal, art. 37 lit. b Cod penal, 39 al. 4 Cod penal l-a condamnat pe inculpatul, la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la infracțiunea de viol.
În baza art. 65 al. 1, 2 Cod penal s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a (teza a II-a), b Cod penal pe o durată de 3 ani ce se va executa în condițiile art. 66 Cod penal.
În baza art. 71 Cod penal s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a (teza a II a), b Cod penal pe durata executării pedepsei principale a închisorii.
În baza art. 88 Cod penal s-a dedus din durata pedepsei închisorii durata reținerii și a arestării preventive în cauză, respectiv de la 25.09.2008 la zi.
În baza art. 350 Cod procedură penală s-a menținut arestarea preventivă a inculpatului dispusă prin încheierea nr. 51/2008 a Judecătoriei Brașov.
În baza art. 14, 346 Cod procedură penală raportat la art. 998 cod civil s-a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă și obligă inculpatul la plata către aceasta a sumei de 5000 lei din care 3500 lei reprezentând daune morale și 1500 lei daune materiale.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele: în data de 25.09.2008, în jurul orelor 10.30, partea vătămată s-a deplasat din, localitatea de domiciliu, în pentru cumpărături, iar inculpatul a venit la rândul lui în această localitate pentru a obține de la firma unde lucra înscrisuri necesare pentru obținerea unui credit. Pe drumul de întoarcere spre, inculpatul a observat-o pe partea vătămată pe care o cunoștea din vedere, urmărind-o o perioadă de timp, aceasta sesizând la rândul său prezența inculpatului. La un moment dat, partea vătămată a intrat într-un magazin, inculpatul continuând deplasarea sa în direcția. Inculpatul s-a oprit la podul de peste râul unde a așteptat partea vătămată. În momentul în care aceasta a apărut în zona respectivă, inculpatul i-a pus mâna la gură și a tras-o de păr, târând-o în pădurea de lângă drum, după care a trântit-o la pământ și s-a urcat cu picioarele peste ea, amenințând-o să nu țipe. Partea vătămată a opus rezistență, strigând și luptându-se cu inculpatul, astfel că acesta a încercat să o tragă mai în interiorul pădurii. În acel moment, a intervenit martorul care observase scena inițială și care i-a aplicat o lovitură inculpatului cu ciocanul pe care îl avea asupra sa.
Prin decizia penală nr. 92/A/30.03.2009, Tribunalul Brașov a respins apelul formulat de inculpatul împotriva sentinței penale nr. 250/13.03.2009 a Judecătoriei Brașov, pe care a menținut-o.
În baza art. 381 Cod procedură penală menținut arestarea preventivă a inculpatului și adăugat arestării preventive perioada cuprinsă între 13.02.2009 si 30.03.2009.
Pentru a decide astfel, tribunalul a reținut următoarele: situația de fapt dar și încadrarea juridică dată faptelor săvârșite - la 25.09.2008 - de către inculpatul au fost în mod just reținute de către prima instanță care a valorificat corespunzător probele administrate în cauză atât în cursul urmăririi penale cât și al cercetării judecătorești
Tribunalul nu a reținut susținerile inculpatului - care a negat săvârșirea faptei ce i se impută și a arătat că doar a încercat să " glumească" cu partea vătămată -întrucât aceste declarații nu se coroborează cu celelalte probe administrate în prezenta cauză ce relevă - fără echivoc -vinovăția inculpatului indicat relativ la faptele reținute în sarcina sa de către prima instanță.
Tribunalul a observat că și individualizarea pedepsei aplicate inculpatului s-a realizat în corect de către prima instanță care a valorificat toate criteriile vizate de art. 72 cod penal prin prisma gradului de pericol social al faptei comise si al persoanei inculpatului care este recidivist si a adoptat o atitudine nesinceră pe parcursul prezentului proces penal.
În sfârșit Judecătoria Brașova soluționat în mod just acțiunea civilă exercitată in prezentul proces penal, prin fapta inculpatului cauzându-se părți vătămate atât un prejudiciu material cât și unul moral sens în care sunt întrunite elementele răsputerii civile delictuale.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul, solicitând admiterea recursului casarea decizie și desființarea sentinței, iar în urma rejudecării, reindividualizarea judiciară a pedepsei, în sensul aplicării unei pedepse într-un cuantum care să permită suspendarea sub supraveghere a pedepsei. În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că inculpatul are o situație familială deosebită, având doi copii minori în întreținere bolnavi de hepatită virală și are o reputație bună în comunitatea în care trăiește, că după executarea pedepsei de 10 ani închisoare inculpatul s-a reintegrat social, angajându-se la o societate comercială. Cazul de casare invocat este cel prevăzut de art. 385/9 pct. 14 Cod procedură penală.
Verificând hotărârea atacată pe baza lucrărilor și materialului de la dosarul cauzei, curtea reține următoarele:
Instanțele de fond au stabilit în mod corect starea de fapt în deplină concordanță cu probele administrate în cauză și au dat calificarea juridică corespunzătoare faptei săvârșite de inculpat. Declarațiile părții vătămate, care se coroborează cu declarațiile martorului și, cât și cu concluziile raportului de constatare medico-legală nr. 3546/E/25.09.2008 și procesul verbal de cercetare la fața locului dovedesc că inculpatul, în data de 25.09.2008, în jurul orelor 10,30 acostat-o pe partea vătămată pe drumul dintre localitatea și, a târât-o într-o pădurice și, prin constrângere și amenințare, a încercat să întrețină cu ea raporturi sexuale, acțiunea infracțională fiind întreruptă de martorul. Fapta întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la infracțiunea de viol, prevăzută de art. 20 Cod penal, raportat la art. 197 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal.
Totodată, instanțele de fond au realizat o justă individualizare judiciară a pedepsei aplicată inculpatului, în conformitate cu criteriile prevăzute de art. 72 Cod penal. S-a ținut cont astfel de gradul de pericol social concret ridicat la faptei, relevat de modalitatea și împrejurările săvârșirii faptei, cât și de persoana inculpatului, care este recidivist. În acest context, pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată inculpatului este de natură a asigura reeducarea sa și de a realiza scopul preventiv al pedepsei. Situația sa familială nu este un element care să conducă la reducerea pedepsei, dată fiind gravitatea faptei și antecedentele penale ale inculpatului. Pedeapsa nu poate fi suspendată sub supraveghere, având în vedere cuantumul acesteia.
Față de aceste considerente, în baza art. 385/15 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, curtea va respinge ca nefundat recursul declarat de inculpat și va menține hotărârea atacată ca fiind legală și temeinică.
În baza art. 381 Cod procedură penală, se va adăuga la durata prevenției inculpatului timpul scurs din data de 30.03.2009 până în prezent și în baza art. 350 alin. 1 Cod procedură penală, va fi menținută arestarea preventivă a inculpatului.
În baza art. 189, 192 alin. 2 Cod procedură penală, recurentul inculpat va fi obligat să plătească statului suma de 400 lei, cheltuieli judiciare, din care suma de 300 lei, reprezentând onorariul avocatului din oficiu, se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.
pentru aceste motive
în numele legii
decide
Respinge recursul declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 92/30.03.2009 a Tribunalului Brașov, pe care o menține.
la durata prevenției inculpatului timpul scurs din data de 30.03.2009 până în prezent și menține arestarea preventivă a acestuia.
Onorariul avocatului din oficiu în sumă de 300lei se avansează din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților și se include în cheltuielile judiciare.
Obligă recurentul inculpat să plătească statului suma de 400 lei cheltuieli judiciare în recurs.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 19.06.2009.
Președinte Judecător Judecător
- - - - -
Grefier
- -
red. 6.07.2009
dact. /8.07.2009
jud. fond -
jud. apel -,.
Președinte:Elena BarbuJudecători:Elena Barbu, Nicoleta Hărărean, Manuela Filip