Violul (art.197 cod penal). Decizia 45/2010. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- art.197 Cod penal
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIA NR.45
Ședința publică din 29 ianuarie 2010
PREȘEDINTE: Cheptene Micu Diana
JUDECĂTOR 2: Ilieș Titiana
JUDECĂTOR 3: Biciușcă
Grefier
Ministerul Public reprezentat de procuror
Pe rol, pronunțarea asupra recursului declarat de inculpatul, fiul lui și, născut la 14 iunie 1987, în prezent aflat în Penitenciarul Botoșani, împotriva deciziei penale nr.307 din 14.12.2009 pronunțată de Tribunalul Suceava.
Dezbaterile asupra cauzei au avut loc în ședința publică din 27 ianuarie 2010, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, redactată separat și care face parte integrantă din prezenta și când, pentru a da posibilitatea apărătorului ales al inculpatului să depună concluzii scrise la dosar, pronunțarea a fost amânată pentru astăzi 29 ianuarie 2010.
După deliberare,
CURTEA
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 459 din 09.11.2009 pronunțată de Judecătoria Suceava în dosarul nr-, s-a respins cererea formulată de către inculpatul, de schimbare a încadrării juridice reținute prin actul de sesizare din infracțiunea prevăzută de art.20 raportat la art.197 alin.1 Cod penal în infracțiunea prevăzută de art.180 Cod penal ca neîntemeiată.
În baza art.20 raportat la art.197 alin.1 Cod penal cu aplicarea art.33 lit. a Cod penal, inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă de 3 (trei) ani și 6 (șase) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la viol, parte vătămată fiind.
În baza art.71 Cod penal, s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art.64 alin.1 lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal pe durata executării pedepsei principale.
În baza art.192 alin. 2 Cod penal cu aplicarea art.33 lit. a Cod penal a fost condamnat inculpatul la o pedeapsă de 3 (trei) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu, parte vătămată fiind.
În baza art.71 Cod penal, s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art.64 alin.1 lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal pe durata executării pedepsei principale.
În baza art.20 raportat la art.197 alin.1 Cod penal cu aplicarea art.33 lit. a Cod penal, a fost condamnat inculpatul la o pedeapsă de 4 (patru) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la viol, parte vătămată fiind.
În baza art.71 Cod penal, s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art.64 alin.1 lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal pe durata executării pedepsei principale.
În baza art.192 alin.2 Cod penal cu aplicarea art.33 lit. a Cod penal s-a dispus condamnarea inculpatului la o pedeapsă de 3 (trei) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu, parte vătămată fiind.
În baza art.71 Cod penal, s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art.64 alin.1 lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal pe durata executării pedepsei principale.
În baza art.33 lit. a Cod penal și art.34 alin.1 lit. b Cod penal, s-au contopit pedepsele aplicate, inculpatului, urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 4 (patru) ani închisoare.
În baza art.71 Cod penal, s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art.64 alin.1 lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal pe durata executării pedepsei principale.
În baza art.65 alin.1, 2 Cod penal, s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art.64 alin.1 lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal pe o durată de doi ani după executarea pedepsei.
În temeiul art.350 alin.1 Cod procedură penală, s-a menținut măsura arestării preventive luate față de inculpat.
În baza art.88 Cod penal, s-a dedus din pedeapsă durata reținerii, precum și durata arestării preventive de la data de 11.07.2009 la zi.
S-a luat act că părțile vătămate și nu s-au constituit părți civile în cauză.
În baza art.191 Cod procedură penală, a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cuantum de 1.500 lei.
În baza art.193 alin.1 Cod procedură penală, a fost obligat inculpatul la plata în favoarea părților vătămate a cheltuielilor judiciare efectuate de acestea
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut în esență că, în noaptea de 10/11.07.2009, a intrat pe poartă în curtea locuințelor părților vătămate și, iar ulterior, prin forțarea ușii de acces, respectiv prin escaladarea unui geam, a pătruns în casele acestora, unde a încercat, prin violență, să întrețină relații sexuale cu acestea, fapt care nu s-a materializat datorită opoziției victimelor.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat apel inculpatul, solicitând achitarea sa în baza art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. c Cod procedură penală, arătând că nu se face vinovat de săvârșirea faptelor pentru care a fost trimis în judecată, iar în subsidiar, aplicarea unor pedepse sub minimul special prevăzut de lege, efect al reținerii în favoarea lui de circumstanțe atenuante, ținând cont că este tânăr, nu este recidivist și nu a mai săvârșit alte fapte penale, precum și aplicarea art. 81 și urm. Cod penal, apreciind că scopul prevenției generale și reeducarea lui se poate realiza și prin această modalitate de executare.
Tribunalul Suceava, prin decizia penală nr. 307 din 14.12.2009, a respins, ca nefondat, apelul declarat de către inculpatul, împotriva sentinței penale nr. 459 din data de 09.11.2009 pronunțată de Judecătoria Suceava, constat ndu-se că vinovăția inculpatului a fost dovedită de probele administrate în cauză. Astfel, a reținut Tribunalul că declarațiile martorilor audiați probează indubitabil că el este autorul faptelor imputate. Mai mult, prezintă relevanță în stabilirea intenției inculpatului de a obține raportul sexual, declarația părții vătămate care precizează că inculpatul a trântit-o pe pat și cu genunchii a încercat să-i desfacă picioarele, declarația martorei care, la scurt timp după incident, a auzit-o pe partea vătămată spunând că un tânăr a încercat să o violeze, declarația părții vătămate, "inculpatul m-a împins pe patul din bucătărie unde a tras de haine, mi-a ridicat fusta și a încercat să-mi tragă chiloții", spunând că dorește să întrețină relații sexuale, aceeași parte vătămată arătând că l-a întrebat pe inculpat de ce nu se duce la o femeie mai tânără.
În ceea ce privește cuantumul pedepselor aplicate de prima instanță, Tribunalul a reținut că acestea au fost just și proporțional individualizate, cu respectarea criteriilor generale prev. de art. 72 Cod penal iar modalitatea de executare a pedepsei rezultante a fost just aleasă.
Nici critica inculpatului referitoare la reținerea în favoarea sa de circumstanțe atenuante nu a fost însușită de către instanța de apel, aceasta statuând că, constatarea uneia sau mai multor împrejurări drept circumstanțe atenuante este atributul instanței de judecată și, deci, lăsată la aprecierea acesteia. În speță, având în atenție cerințele art. 74 Cod penal, Tribunalul a considerat că nu se justifică a se da eficiență juridică acestei instituții, având în vedere gravitatea faptelor săvârșite de către inculpat, consecințele concrete produse asupra victimelor, de ordin psihologic și social. În aceste condiții, aplicarea pedepselor orientate spre minimul special prevăzut de textele legale incriminatoare asigură un just echilibru între criteriile de individualizare menționate și criteriile reținute în cauză ce ar putea duce la agravarea pedepsei, precum concursul de infracțiuni, în prezenta cauză fiind dispusă condamnarea inculpatului pentru un număr de 4 infracțiuni - două de viol și două violare de domiciliu.
Tribunalul nu a reținut drept circumstanță atenuantă starea de beție voluntară completă a inculpatului, arătând că pentru a produce efecte atenuante sau agravante, starea de beție trebuie să fie voluntară, să fie completă și să existe în momentul săvârșirii faptei. Astfel cum a arătat și instanța supremă, cel aflat în stare de beție completă nu mai este în stare să-și dea seama, pe deplin, de actele pe care le comite, de consecințele și de pericolul social al acestora, capacitatea de a-și dirija acțiunile fiind mult stânjenită, din probatoriul administrat nerezultând asemenea împrejurări.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs inculpatul, arătând că nu se face vinovat de săvârșirea faptelor pentru care a fost trimis în judecată, deoarece probele administrate în cauză nu corespund cu situația de fapt reținută în sarcina acestuia. A precizat că nu există tentativă atunci când imposibilitatea de consumare a infracțiunii este datorită modului cum a fost concepută executarea. Din declarațiile martorilor audiați rezultă că inculpatul, în seara respectivă, se afla sub influența băuturilor alcoolice, motiv pentru care la instanța de fond a invocat ca circumstanță atenuantă beția voluntară completă, întrucât inculpatul nu-și amintește nimic din cele întâmplate, dar aceasta nu a fost luată în considerare. Totodată precizează că instanța de fond a respins cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei în mod neîntemeiat și nu au fost luate în considerare circumstanțele atenuante, respectiv faptul că nu este recidivist și nu a mai fost cercetat pentru săvârșirea vreunei infracțiuni.
Examinând recursul prin prisma motivelor invocate, precum și din prisma dispozițiilor art.3859alin.3 Cod Procedură Penală, Curtea constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
Prima instanță a reținut în mod corect situația de fapt și încadrarea în drept a faptelor, dând o justă interpretare probatoriului administrat în cauză, ca urmare a coroborării acestuia, statuând asupra vinovăției inculpatului pentru săvârșirea concurentă a două infracțiuni de tentativă la viol, prevăzute de art. 20 rap. la art.197 alin.1 Cod penal și două infracțiuni de violare de domiciliu, prevăzute de art.192 alin.2 Cod penal, reținând că în noaptea de 10/11.07.2009 inculpatul a pătruns în curtea locuinței părții vătămate pe poartă, apoi, prin forțarea ușii a pătruns în casă, unde, prin violență, a încercat să întrețină raporturi sexuale cu aceasta. La aceeași dată inculpatul a pătruns în curtea locuinței părții vătămate pe poartă, iar ulterior a intrat în casă prin escaladarea unui geam, încercând să întrețină cu ea relații sexuale. În ambele cazuri intenția inculpatului de a viola nu a putut fi materializată datorită opoziției victimelor.
Vinovăția inculpatului a rezultat în urma coroborării mijloacelor de probă, respectiv plângerile și declarațiile părților vătămate, proces-verbal de efectuare a actelor premergătoare, proces-verbal de cercetare la fața locului și planșe foto, declarațiile martorilor, raport de constatare tehnico-științifică nr. 71.845/22.07.2009, certificate medico-legale nr.389/A din 13.07.2009, nr.390/A din 13.07.2009 și nr. 391/A din 13.07.2009. Declarațiile martorilor audiați în cauză probează indubitabil că inculpatul este autorul faptelor imputate. Declarația martorei care, la scurt timp după incident, a auzit-o pe partea vătămată spunând că un tânăr, " a lui ", a încercat să o violeze se coroborează cu declarația părții vătămate. Aceeași martoră, a relatat că a văzut-o pe, imediat după incident, disperată și având de sânge pe furou în zona de jos și în spate iar în hol și sufragerie erau cioburi de sticlă, geamul de la ușa din sufragerie fiind spart. Aceste susțineri sunt confirmate de martorul, care a observat nemijlocit aspectele anterior arătate.
Motivul de recurs vizând incidența art. 20 alin. 3 Cod penal este neîntemeiat, deoarece imposibilitatea de consumare a infracțiunilor de viol nu s-a datorat modului de concepere a executării, element specific tentativei absolut improprii. nu au putut fi materializate datorită opoziției victimelor, executarea hotărârii infracționale fiind astfel întreruptă, cu consecința tragerii la răspundere penală a inculpatului conform art. 20 alin. 1 Cod penal.
În ceea ce privește cuantumul pedepselor aplicate de prima instanță, acestea au fost just și proporțional individualizate, cu respectarea criteriilor generale prev. de art. 72 Cod penal, cum și modalitatea de executare a pedepsei rezultante a fost judicios aleasă. Nici critica inculpatului referitoare la reținerea în favoarea sa de circumstanțe atenuante nu poate fi însușită de către instanța de control judiciar.
Constatarea uneia sau mai multor împrejurări ca și circumstanțe atenuante este atributul instanței de judecată și, având în atenție cerințele art. 74 Cod penal, Curtea consideră că nu se justifică a se da eficiență juridică acestei instituții, având în vedere gravitatea faptelor săvârșite de către inculpat, consecințele concrete produse asupra victimelor, de ordin psihologic și social. În aceste condiții, aplicarea pedepselor orientate spre minimul special prevăzut de textele legale incriminatoare asigură un just echilibru între criteriile de individualizare menționate și criteriile reținute în cauză ce ar putea duce la agravarea pedepsei, precum concursul de infracțiuni, în prezenta cauză fiind dispusă condamnarea inculpatului pentru un număr de 4 infracțiuni - două de viol și două violare de domiciliu. Modalitatea concretă de săvârșire a faptelor, respectiv pătrunderea pe timpul nopții în mod succesiv în locuințele a două persoane de sex feminin despre care știa că locuiesc singure și încercarea sa de a le viola, eșuată datorită opoziției ferme a victimelor, părțile vătămate fiind persoane cunoscute, vecine, femei în vârstă (una din persoanele vătămate are 74 de ani) sunt împrejurări în raport de care lipsa antecedentelor penale a inculpatului nu justifică reținerea circumstanțelor atenuante.
Starea inculpatului nu poate fi reținută drept circumstanță atenuantă deoarece, starea de beție voluntară completă a inculpatului, pentru a produce efecte atenuante sau agravante, trebuie să fie voluntară, să fie completă și să existe în momentul săvârșirii faptei.
Din probatoriul administrat în prezenta cauză nu rezultă asemenea împrejurări, martorii care l-au însoțit pe inculpat în perioada consumului de alcool și până în momentele imediat anterioare comiterii presupuselor infracțiuni, declarând că acesta era în stare să-și dea seama, pe deplin, de actele pe care le comite, de consecințele și de pericolul social al acestora, astfel încât rezultă, fără putință de tăgadă că starea de beție nu era completă.
Referitor la susținerile inculpatului cum că nu au fost găsite amprente și nici urme de sânge la locuința părții vătămate, Curtea reține ca nerelevante aceste susțineri, din moment ce activitatea infracțională reținută în sarcina inculpatului este dovedită de materialul probator, analizat anterior. Realitatea leziunii de pe corpul inculpatului, respectiv "plagă tăiată antebraț drept", este atestată de certificatul medico-legal nr. 391/A din 13.07.2009, emis de SML Lipsa amprentelor sau a urmelor de sânge nu poate duce la concluzia inexistenței faptei și a vinovăției inculpatului, atâta timp cât martorii confirmă declarațiile părților vătămate.
Așa fiind, Curtea, constatând că hotărârea atacată este legală și temeinică, în temeiul art.38515pct.1 lit. b Cod Procedură Penală va respinge, ca nefondat, recursul formulat de către inculpatul împotriva deciziei penale nr. 307 din 14.12.2009 a Tribunalului Suceava, pe care o va menține.
Va deduce în continuare, din durata pedepsei aplicate inculpatului, durata arestării preventive de la 14 decembrie 2009 la zi.
Văzând și dispozițiile art. 192 alin.2 Cod Procedură Penală,
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de către inculpatul împotriva deciziei penale nr. 307/14.12.2009 a Tribunalului Suceava, pe care o menține.
Deduce în continuare, din durata pedepsei aplicate inculpatului, durata arestării preventive de la 14 decembrie 2009 la zi.
În baza dispozițiilor art. 192 alin. 2 Cod procedură penală obligă inculpatul recurent să plătească statului suma de 150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare ocazionate de soluționarea recursului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 29.01.2010.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red..
Dact.AE.
2 ex.
12.02.2010
Președinte:Cheptene Micu DianaJudecători:Cheptene Micu Diana, Ilieș Titiana, Biciușcă
