Violul (art.197 cod penal). Decizia 63/2009. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECTIA PENALAL SI DE MINORI
DOSAR NR-
DECIZIA PENALĂ NR.63/A/2009
Ședința publica din 15 iunie 2009
Instanța compusa din
PREȘEDINTE: Monica Rodina JUDECĂTOR 2: Livia Mango
JUDECATOR: - -
GREFIER: - --
MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL CLUJ reprezentat prin procuror -
S-a luat spre examinare apelul declarat de revizuientul împotriva sentinței penale nr. 134 din data de 24.03.2009 pronunțată de Tribunalul Cluj, in dosarul nr-, având ca obiect soluționarea cererii de revizuire a sentinței penale nr. 207/28.03.2006 a Tribunalului Cluj.
La apelul nominal se prezintă revizuientul, în stare de arest, asistat de apărător desemnat din oficiu, avocat din cadrul Baroului C, cu delegația la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, se constată că la dosar s-a depus răspunsul la adresa efectuată către Penitenciarul Gherla prin care se arată că revizuientul a fost prezentat la instanță la data de 24.03.2009 și că i-a fost comunicată sentința penală nr.134/2009 din 24.03.2009 a Tribunalului Cluj în data de 16.04.2009 când a semnat de luare la cunoștință.
Revizuientul, întrebat fiind, arată că nu dorește să dea o declarație în fața instanței de apel.
Instanța, având în vedere că din sentința 134 /2009 a Tribunalului Cluj rezultă că inculpatul a fost prezent la pronunțare, iar apelul a fost formulat de revizuient la data de 17.04.2009, precum și răspunsul primit de la Penitenciarul Gherla, pune în discuție tardivitatea recursului.
Apărătorul revizuientului, arată că dacă se dă crezare adresei comunicate de Penitenciarul Gherla care nu este însoțită de o altă dovadă, recursul este tardiv formulat.
Reprezentantul Parchetului având în vedere că în sentința recurată se arată că a fost prezent la dezbaterea cauzei, iar din adeverință rezultă că inculpatul a fost la instanță, dar nu și la pronunțare, apreciază că există dubiu cu privire la faptul dacă revizuientul a fost dus la pronunțare, motiv pentru care solicită respingerea excepției tardivității și acordarea cuvântului pe fond.
Instanța acordă cuvântul părților și cu privire la dezbaterea pe fondul cauzei.
Apărătorul revizuientului solicită admiterea apelului, desființarea hotărârii atacate și, rejudecând cauza să se dispună admiterea în principiu pentru motivele invocate de revizuient.
Reprezentantul Parchetului solicită respingerea ca nefondat a recursului, apreciind că instanța de fond a pronunțat o soluție temeinică și legală. Totodată, solicită obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare în favoarea statului.
Revizuientul, având cuvântul, lasă soluția la aprecierea instanței.
CURTEA
Prin sentința penală nr.134 din data de 24.03.2009 a Tribunalului Clujs -a dispus respingerea cererii de revizuire a sentinței penale nr.207 din 28.03.2006 a Tribunalului Cluj, cerere formulată de revizuientul, fiul lui și, născut la data de 30.11.1970, aflat în Penitenciarul Gherla.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut, în esență, că prin cererea formulată condamnatul, deținut în Penitenciarul Gherla, a solicitat instanței să dispună revizuirea Sentinței penale nr.207/28.03.2006 dată de Tribunalul Cluj, definitivă prin.pen.nr.209/29.08.2006 a Curții de APEL CLUJ prin care a fost condamnat la pedeapsa de 15 ani închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art.64 lit.a, b, d, e pen. pe o durată de 4 ani pentru săvârșirea infracțiunilor de viol, prev. de art.197 alin.1, al.3 teza I, cu aplic art.37 lit.a pen.
S-a reținut de către instanța de fond că la data de 30.05.2005, prin constrângere fizică și amenințare cu un cuțit, l-a obligat pe minorul, în vârstă de 11 ani, să întrețină act sexual anal și oral, în urma căruia i-a pricinuit părții vătămate leziuni vindecabile în 6 zile de îngrijiri medicale.
Analizând cererea formulată, în raport cu actele dosarului și cu dispozițiile legale în materie - art. 394.pr.pen, tribunalul a reținut că și la instanța de fond și la instanța de control judiciar, condamnatul a acreditat ideea că ar fi nevinovat și cum se consideră nevinovat și în prezent, solicită audierea ca martor a numitului de la IML C și efectuarea unei noi expertize medico-legale.
Mai susține revizuentul că martorii și ar fi dat declarații mincinoase.
În cauză nu se poate pune problema existentei cazului de revizuire prev. de art.394 lit.a sau b pr.pen. nefiind vorba de descoperirea unor împrejurări noi, necunoscute de instanță la data soluționării cauzei, iar solicitarea de a fi reaudiați și audiați martori în procedura revizuirii se privește ca inadmisibilă, în revizuire nu se poate readministra sau reinterpreta materialul probator administrat.
mincinoasă nu se dovedește cu simple afirmații făcute de persoana condamnată, mărturia mincinoasă se dovedește cu hotărâri de condamnare definitive ale martorului mincinos, în speța noastră neexistând asemenea hotărâri.
A admite o astfel de cerere de revizuire, ar însemna ca în calea de atac extraordinară a revizuirii, să se deschidă posibilitatea unei noi judecăți printr-o reindividualizare a pedepsei, fără să fie incident vreunul din cazurile prev. de art.394 lit.a-e pr.pen.
Pentru aceste considerente, în temeiul art.394.pr.pen, s-a respins ca nefondată cererea de revizuire a Sentinței penale nr.207/28.03.2006 dată de Tribunalul Cluj, definitivă prin.pen.nr.209/29.08.2006 a Curții de APEL CLUJ, formulată de condamnatul, cu obligarea în temeiul art. 192 al.2 pr.pen. la cheltuieli judiciare statului, cheltuieli ce cuprind și onorariul apărătorului din oficiu.
Împotriva acestei decizii a formulat apel revizuienul, arătând că în cazul său există martor mincinos, fals în acte și teste, că cei care au instrumentat în anul 2005 cazul său sunt incompetenți.
Revizuientul nu a indicat în mod concret în cererea de apel cine este martorul mincinos, care sunt actele false și nici în ce ar fi constat incompetența celor care l-au anchetat.
Verificând hotărârea atacată, pe baza actelor și lucrărilor dosarului, conform prevederilor art.378 pr.pen. curtea constată că apelul este tardiv și urmează a fi respins ca atare, pentru următoarele considerente.
Astfel, potrivit prevederilor art.363 pr.pen. termenul de apel este de 10 zile și curge de la data comunicării copiei de pe dispozitiv pentru condamnatul deținut care a lipsit de la pronunțare, respectiv de la pronunțare pentru condamnatul deținut prezent la pronunțarea hotărârii.
Hotărârea instanței de apel este dată cu drept de apel în termen de 10 zile de la pronunțare, aspect ce denotă faptul că apelantul a fost prezent la pronunțare.
Drept urmare acestuia nu i s-a comunicat copia minutei sentinței penale nr.134 din data de 24 martie 2009 Tribunalului Cluj, ci, în conformitate cu prevederile art.360 alin.3 pr.pen. după motivarea hotărârii condamnatului i sa comunicat o copie a sentinței motivate, la data de 16.04.2009, când a semnat pentru luare la cunoștință, astfel cum reiese din adresa emisă de Penitenciarul Gherla, locul de detenție în care execută pedeapsa condamnatul.
Condamnatul a declarat apel la data de 27 aprilie 2009.
Potrivit prevederilor legale menționate ultima zi în care apelantul putea uza de calea de atac a fost în data de 6 aprilie 2009.
În ședința publică din data de 18 mai 2009 condamnatul a invocat faptul că nu ar fi fost prezent la pronunțare în data de 24 martie 2009, astfel că a uzat de calea de atac abia când i s-a comunicat sentința motivata, dată în raport de care consideră că se încadrează în termenul de apel.
Ca urmare a afirmațiilor condamnatului instanța a efectuat o adresă către Penitenciarul Gherla pentru a se comunica dacă apelantul a fost prezent la pronunțarea sentinței în data de 24 martie 2009, răspunsul Penitenciarului fiind că revizuientul a fost prezentata la instanță la data menționată.
Așadar se constată că judecătorul cauzei a consemnat faptul că pentru revizuient termenul de declarare a apelului curge de la pronunțare, aspect care atestă prezența acestuia la pronunțare și că de asemenea Penitenciarul Gherlaa confirmat prezența acestuia la pronunțarea hotărârii.
Simpla afirmație a revizuientului că nu ar fi fost prezent la pronunțare, în lipsa unor dovezi și motive temeinice pentru justificarea absenței - spre exemplu o lipsă din motive medicale - nu poate fi primită cu consecința constatării exercitării în termen a căii de atac, câtă vreme există datele oficiale - atestarea judecătorului și adresa Penitenciarul Gherla, care nu au fost combătute de vreo dovadă pertinentă.
Așa fiind, constatând că apelul formulat este tardiv, curtea va respinge în temeiul art.379 pct.1 lit.a apelul declarat în prezenta cauză de revizuientul, fiul lui si, născ.la 30 noiembrie 1970, aflat in Penitenciarul Gherla, împotriva sentinței penale nr.134 din 24 martie 2009 Tribunalului Cluj.
În baza art.189 pr.pen. se va stabili în favoarea Baroului de Avocați C-N suma de 200 lei onorariu pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul Ministerului Justiției.
În baza art.192 alin.2 pr.pen. va fi obligat revizuientul să plătească în favoarea statului suma de 400 lei cheltuieli judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca tardiv recursul apelul de revizuientul, fiul lui si, născ.la 30 noiembrie 1970, aflat in Penitenciarul Gherla, împotriva sentinței penale nr. 134 din 24 martie 2009 Tribunalului Cluj.
Stabilește în favoarea Baroului de Avocați C-N suma de 200 lei onorariu pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul Ministerului Justiției.
Obligă pe revizuient să plătească în favoarea statului suma de 400 lei cheltuieli judiciare.
Cu drept de recurs in termen de 10 zile de la pronunțare.
Dată și pronunțată în ședința publică din data de 15 iunie 2009.
PRESEDINTE JUDECATOR GREFIER
- - - - - --
Red./
3 ex./29.06.2009
Jud.fond:
Președinte:Monica RodinaJudecători:Monica Rodina, Livia Mango