Alte modificări ale pedepsei. Art.585 NCPP. Decizia nr. 22/2016. Tribunalul ALBA

Decizia nr. 22/2016 pronunțată de Tribunalul ALBA la data de 25-01-2016 în dosarul nr. 22/2016

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL A.

SECȚIA PENALĂ

DECIZIE Nr. 22/2016

Ședința publică de la 25 Ianuarie 2016

Completul compus din:

PREȘEDINTE T. M. Ț. - Președinte Tribunalul A.

Grefier I. O.

Ministerul Public / P. de pe lângă Tribunalul A. a fost reprezentat de procuror D. C.

Pe rol se află soluționarea contestației formulate de condamnatul F. A., ns. la data de 27.04.1962, în prezent aflat în P. A., împotriva sentinței penale nr. 1436/2015, pronunțate de Judecătoria A. în dosar nr._ .

La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă contestatorul, asistat de apărător desemnat din oficiu, avocat T. I., cu delegație avocațială depusă la dosarul cauzei.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Nefiind chestiuni prealabile sau cereri de formulat, se acordă cuvântul în dezbaterea contestației.

Apărătorul desemnat din oficiu al condamnatului, av. T. I., solicită admiterea contestației, desființarea sentinței penale atacate, iar pe cale de consecință admiterea cererii formulate de condamnat; în acest sens, se învederează că deținutul a fost condamnat la mai multe pedepse cu închisoare, astfel încât solicită să se deducă perioada executată de 4 ani și 2 luni ca urmare a contopirii.

Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea contestației, întrucât, așa cum rezultă din sentința instanței de fond deținutul a fost condamnat la pedeapsa de 5 ani pentru săvârșirea infracțiunii de viol, reținându-se totodată starea de recidivă postexecutorie.

Condamnatul contestator, având ultimul cuvânt, învederează că în 2009 a fost condamnat pentru infracțiunea de viol iar în 2011 condamnat de asemenea pentru viol, infracțiuni ce sunt concurente; prin urmare, solicită contopirea celor două pedepse și deducerea perioadei executate.

TRIBUNALUL

Asupra cauzei penale de față;

Constată că prin sentința penală nr. 1436/2015 pronunțată de Judecătoria A. în dosar nr._ s-a respins cererea de contopire a pedepselor formulată de către condamnatul F. A..

În adoptarea acestei soluții, instanța de fond a reținut că deținutul a solicitat instanței contopirea pedepsei în executarea căreia se află și a pedepselor la care a fost anterior condamnat, și urmare a contopirii să i se deducă perioada pe care a executat-o deja; acesta a arătat că a fost condamnat anterior la două pedepse de 5 ani și 6 ani, pedepse pe care le solicită a fi contopite cu pedeapsa de 5 ani pe care o execută în prezent; a mai arătat că a executat deja 4 ani și două luni și solicită deducerea acestei perioade.

Analizând fișa de cazier a condamnatului depusă la dosar, (fila 17) instanța de fond a constatat că acesta a fost condamnat anterior prin mai multe sentințe, din executarea ultimei, sentința nr. 294/2006 pronunțată de Judecătoria Hunedoara prin care a fost condamnat la o pedeapsă de 4 ani închisoare, fiind liberat condiționat la data de 08.12.2009 cu un rest de executat de 687 zile. Ulterior, prin sentința penală nr 163/20.05.2014 a Judecătoriei Petroșani a fost condamnat acesta la o pedeapsă rezultantă de 5 ani închisoare pentru săvârșirea unui concurs de infracțiuni, fiind reținută starea de recidivă postexecutorie raportat la faptele pentru care a fost condamnat prin sentința nr. 294/2006 pronunțată de Judecătoria Hunedoara mai sus menționată pedeapsa aplicată prin respectiva sentință fiind considerată executată.

Prin urmare constatându-se că din fișa de cazier nu rezultă că ar mai exista alte pedepse care să-i fi fost aplicate susnumitului susceptibile de a fi contopite, s-a respins acestuia cererea formulată.

Împotriva sentinței primei instanțe a formulat contestație, în termen legal, condamnatul F. A., solicitând contopirea tuturor pedepselor aplicate și deducerea perioadei executate.

Examinând contestația formulată, prin prisma motivelor invocate, Tribunalul constată că aceasta este nefondată pentru următoarele considerente

Din analiza actele și pieselor, respectiv adresa nr.A35452/PA/10.09.2015 a Penitenciarului A., rezidă că în prezent condamnatul se află în executarea pedepsei de 5 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.163/2014 a Judecătoriei Petroșani.

Totodată, din fișa de cazier judiciar,existentă la dosarului cauzei fila17-18 se reține că, acesta a fost condamnat, anterior, la mai multe pedepse cu executare în regim de detenție, astfel prin sentința penală nr. 294/2006 pronunțată de Judecătoria Hunedoara a fost condamnat la o pedeapsă de 4 ani închisoare, fiind liberat condiționat la data de 08.12.2009 cu un rest de executat de 687 zile.

Ulterior, prin sentința penală nr 163/20.05.2014 pronunțată de Judecătoria Petroșani a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare pentru săvârșirea unui concurs de infracțiuni, fiind reținută starea de recidivă postexecutorie raportat la faptele pentru care a fost condamnat prin sentința nr. 294/2006 pronunțată de Judecătoria Hunedoara.

Prin urmare, având în vedere că restul de 687 zile rămas neexecutat din sentința penală nr. 294/2014 s-a împlinit în anul 2011, iar la data pronunțării sentinței penale nr. 163/20.05.2014 a Judecătoriei Petroșani nemaifiind alte infracțiuni aflate în concurs, în mod corect prima instanță a reținut în sarcina condamnatului, doar starea de recidivă postexecutorie.

În consecință, constatându-se că nu mai exista alte pedepse care să-i fi fost aplicate condamnatului supuse contopirii, în baza art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b Cod procedură penală, se va respinge, ca nefondată, contestația formulată de condamnatul F. A., împotriva sentinței penale nr. 1436/2015, pronunțate de Judecătoria A. în dosar nr._ .

În baza art. 275 al. 2 Cod procedură penală va obliga condamnatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în sumă de 230 lei, din care suma de 130 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu va fi virată în contul Baroului A. din fondurile Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

În baza art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b Cod procedură penală, respinge, ca nefondată, contestația formulată de condamnatul F. A., ns. la data de 27.04.1962, în prezent aflat în P. A., împotriva sentinței penale nr. 1436/2015, pronunțate de Judecătoria A. în dosar nr._ .

În baza art. 275 al. 2 Cod procedură penală obligă condamnatul contestator la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în sumă de 230 lei, din care suma de 130 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu va fi virată în contul Baroului A. din fondurile Ministerului Justiției.

Definitivă și executorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 25.01.2016.

Președinte,

T. M. Ț.

Grefier,

I. O.

Rd. T.M.Ț

Tehnored. I.O./2ex./09.02.2016

Jud. fond V. M.

ROMÂNIA

TRIBUNALUL A.

SECȚIA PENALĂ

DOSAR Nr._

COPIA MINUTEI DECIZIEI PENALE NR. 22/2016

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

În baza art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b Cod procedură penală, respinge, ca nefondată, contestația formulată de condamnatul F. A., ns. la data de 27.04.1962, în prezent aflat în P. A., împotriva sentinței penale nr. 1436/2015, pronunțate de Judecătoria A. în dosar nr._ .

În baza art. 275 al. 2 Cod procedură penală obligă condamnatul contestator la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în sumă de 230 lei, din care suma de 130 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu va fi virată în contul Baroului A. din fondurile Ministerului Justiției.

Definitivă și executorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 25.01.2016.

Președinte

ssindescifrabil

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Alte modificări ale pedepsei. Art.585 NCPP. Decizia nr. 22/2016. Tribunalul ALBA