Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 251/2014. Tribunalul ALBA

Sentința nr. 251/2014 pronunțată de Tribunalul ALBA la data de 07-04-2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

T. A.

SECȚIA PENALĂ

SENTINȚA PENALĂ Nr. 251/2014

Ședința publică de la 07 Aprilie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE: E. M. F.

Grefier I. O.

Parchetul de pe lângă T. A. este reprezentat prin procuror

A. D.

Pe rol se află judecarea contestației la executare formulată de condamnatul T. A. S., în prezent aflat în Penitenciarul Aiud.

La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă condamnatul contestator, asistat de apărător desemnat din oficiu av. P. D., cu delegație avocațială depusă la dosarul cauzei.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:

La întrebarea instanței, condamnatul arată că își menține cererea formulată, menționând totodată că a fost citat în Penitenciarul Aiud pentru un dosar având ca obiect revizuire, însă el a depus un înscris prin care solicită anularea uni pedepse.

Față de înscrisurile aflate la dosar, precum și față de precizările condamnatului, instanța pune din nou în discuție în prezența acestuia și a apărătorului desemnat din oficiu recalificarea cererii, din revizuire în contestație la executare.

Reprezentantul parchetului și apărătorul condamnatului contestator solicită recalificarea cererii.

Instanța recalifică cererea din revizuire în contestație la executare, dând cuvântul în susținerea acesteia.

Apărătorul condamnatului contestator solicită admiterea contestației în măsura în care se apreciază că sunt îndeplinite condițiile legale de admitere a acesteia.

Reprezentantul parchetului în temeiul art. 598 N.Cpp solicită respingerea contestației, nefiind întrunite condițiile legale pentru admiterea acesteia și obligarea condamnatului la plata cheltuielilor avansate de stat.

Condamnatul contestator având ultimul cuvânt, solicită admiterea contestației.

T.

Asupra cererii penale de față;

Prin cererea înregistrată sub dosar nr._, astfel cum a fost precizată și recalificată de instanța la termenul de judecată din 07.04.2014, contestatorul T. A. S. a solicitat anularea pedepsei de 22 ani închisoare motivat de împrejurarea că în cursul executării pedepsei a intervenit o a doua hotărâre judecătorească, respectiv încheierea judecătorului delegat unde se menționează că pedeapsa expiră în termen la data de 29.11.2013.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Contestatorul execută pedeapsa de 22 ani închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de omor prin sentința penală nr.317/2003 a Tribunalului M..

Potrivit dispozițiilor alin. 1 al art. 598 Cod procedură penală contestația contra executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri:

a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă;

b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare;

c) când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare;

d) când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice alta cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei.

Analizând contestația la executare formulată de către condamnatul T. A. S., instanța constată că temeiurile invocate nu se încadrează în niciunul din cazurile enumerate expres și limitativ de către dispozițiile legale mai sus amintite, prin încheierea nr.358/2013 a judecătorului delegat de la Penitenciarul Aiud s-a stabilit regimul de executare a pedepsei privind contestatorul, și nu s-a pronunțat o nouă pedeapsă pentru aceeași faptă.

Pentru aceste considerente, instanța va respinge contestația la executare formulată de contestatorul T. A. S. ns. la 18.01.1982, în prezent deținut în Penitenciarul Aiud.

În baza art.275 alin.2 C.pr.pen. va obliga contestatorul să plătească suma de 200 lei cu titlu cheltuieli judiciare avansate de stat în cauză, din care suma de 100 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu va fi avansată din fondurile MJLC în contul Baroului de Avocați A..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge contestația la executare formulată de contestatorul T. A. S. ns. la 18.01.1982, în prezent deținut în Penitenciarul Aiud.

În baza art.275 alin.2 C.pr.pen. obligă petentul să plătească suma de 200 lei cu titlu cheltuieli judiciare avansate de stat în cauză, din care suma de 100 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu va fi avansată din fondurile MJLC în contul Baroului de Avocați A..

Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi 07.04.2014.

Președinte,

M. E. F.

Grefier,

I. O.

Red. E.M.F

Tehnored. I.O/3ex/ 01.05.2014

T. A.

Dosar nr._

COPIA MINUTEI SENTINȚEI PENALE NR. 251/2014

În numele legii

HOTĂRĂȘTE

Respinge contestația la executare formulată de contestatorul T. A. S. ns. la 18.01.1982, în prezent deținut în Penitenciarul Aiud.

În baza art.275 alin.2 C.pr.pen. obligă petentul să plătească suma de 200 lei cu titlu cheltuieli judiciare avansate de stat în cauză, din care suma de 100 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu va fi avansată din fondurile MJLC în contul Baroului de Avocați A..

Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi 07.04.2014.

Președinte,

ssindescifrabil

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 251/2014. Tribunalul ALBA