Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Decizia nr. 14/2016. Tribunalul ALBA

Decizia nr. 14/2016 pronunțată de Tribunalul ALBA la data de 18-01-2016 în dosarul nr. 14/2016

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL A.

SECȚIA PENALĂ

DECIZIA PENALĂ Nr. 14/2016

Ședința publică de la 18 Ianuarie 2016

Completul compus din:

PREȘEDINTE M. C.

Grefier F. C. A.

Parchetul de pe lângă Tribunalul A. este reprezentat prin procuror

D. A.

Pe rol se află soluționarea contestației formulate de condamnatul D. I., ns. la data de 01.05.1970, fiul lui I. și M., aflat în P. A., împotriva sentinței penale nr. 1338/2015 pronunțată de Judecătoria A. în dosar nr._ .

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă condamnatul contestator, asistat de av. N. G., în substituirea apărătorului desemnat din oficiu - av. N. S..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Întrebat fiind, contestatorul învederează instanței că își menține contestația formulată, arătând că a primit a doua amânare, suferă de boli cronice, penitenciarul câștigă bani de pe urma sa - aproximativ 2700 lei lunar. În susținerea contestației, acesta depune la dosar înscrisuri.

Nefiind formulate cereri, instanța acordă cuvântul în dezbaterea contestației formulate.

Apărătorul contestatorului solicită admiterea contestației și pe fondul cauzei admiterea cererii de liberare condiționată a condamnatului. Arată instanței că deținutul contestator a fost amânat 6 luni până la data de 23.04.2016 și că este adevărat că acesta a suferit anumite sancțiuni pe parcursul executării pedepsei, însă a fost recompensat de mai multe ori. Mai subliniază că a executat și chiar a depășit fracția de pedeapsă astfel încât, văzând și motivele prezentate de contestator în fața instanței de judecată și depuse în scris la dosar, solicită instanței ca în principal să admită cererea de liberare condiționată, iar în subsidiar să dispună reducerea termenului stabilit de instanța de fond.

Reprezentantul Ministerului Public, solicită respingerea contestației ca nefondată, menținerea ca legală și temeinică a hotărârii instanței de fond și obligarea contestatorului la cheltuielile judiciare față de stat. Solicită instanței de judecată să aibă în vedere comportamentul acestuia pe întreaga perioadă a detenției și anume faptul că a fost sancționat disciplinar de 12 ori; sigur a fost recompensat de 21 de ori, nu a finalizat toate programele în care a fost inclus. Mai mult decât atât, solicită să se aibă în vedere că instanța de fond a avut în vedere comportamentul condamnatului și anume faptul că acesta nu a mai fost sancționat disciplinar din decembrie 2014 și a redus termenul la 6 luni de la data pronunțării, stabilind data de 23.04.2016 ca termen după care poate fi formulată o nouă propunere sau cerere de liberare condiționată.

Contestatorul, având ultimul cuvânt, solicită instanței să aibă în vedere că este în vârstă, că și-a petrecut tinerețea în penitenciar, că nu și-a văzut copilul de 15 ani, părinții săi au murit și nu a putut merge să le pună o lumânare când au murit. Arată că dorește să se îndrepte cât poate de bine, regretă fapta comisă și după eliberarea din penitenciar vrea să se retragă la mănăstire, unde să-și petreacă restul vieții. Cu privire la faptă, arată că a fost obligat să se apere, că nu a vrut să îl omoare pe acel om, considerând că în situația în care ajungi la o altercație fizică nu mai poți să-ți controlezi toate gesturile. Regretă și arată că și-a autodenunțat fapta. Arată că la momentul săvârșirii faptei avea vârsta de 30 de ani, iar victima aproximativ 46 de ani, că fapta s-a comis pe timp de noapte, când mergea acasă după 12 ore de muncă, fiind șef de obiectiv la firma de pază și protecție. Regretă că a ajuns în acea situație și consideră că și natura serviciului i-a agravat starea de detenție. Învederează instanței de judecată că se simte tot mai rău de la o zi la alta, bolile de care suferă se agravează, arătând că situația din penitenciar este precară, fiind obligat să stea cu multe persoane în cameră, iar starea de sănătate nu îi permite, având multe boli. Arată de asemenea, că a executat 5 luni de la amânare și îi este teamă că va fi amânat de comisie. Solicită să fie pus în libertate.

TRIBUNALUL

Asupra contestației penale de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința Penală nr. 1338/2015 pronunțată de Judecătoria A. în Dosar nr._ a fost respinsă cererea de liberare condiționată formulată de deținutul D. I. și s-a stabilit că o nouă cerere sau propunere de liberare se va putea face, după data de 23.04.2016.

S-a făcut aplicarea art. 275 alin. 2 C.p.p.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că față de comportamentul condamnatului pe întreaga perioadă a detenției, față de gravitatea faptei comise și a duratei pedepsei, față de timpul executat din pedeapsă, condamnatul nu prezintă garanția reeducării sale pe deplin, nefiind îndeplinite condițiile art. 59-60 C.p.

În privința termenului prevăzut de art. 587 al. 2 C.p.p., instanța a considerat că 12 luni cât a prevăzut pentru amânare comisia din penitenciar, este prea mult, față de faptul că din decembrie 2014 condamnatul nu a mai fost sancționat disciplinar și că se impune astfel, reducerea acestuia la 6 luni.

Împotriva acestei sentințe a formulat contestație în termenul legal prevăzut de lege condamnatul, aducându-i critici pentru nelegalitate și netemeinicie.

În expunerea motivelor de contestație se relevă în esență că în mod greșit i s-a respins cererea de liberare, deoarece în raport de conduita sa pe parcursul detenției și de perioada de timp executată din pedeapsă, în speță sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 59-60 C.p.

Verificând legalitatea și temeinicia sentinței atacate prin prisma celor expuse, precum și din oficiu, Tribunalul constată că prezenta contestație nu este fondată.

Din actele și lucrările dosarului rezultă că deținutul contestator se află încarcerat în P. A., în executarea pedepsei de 18 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat. Acesta a început executarea pedepsei la data de 10.04.2001 și urmează să expire la data de 09.04.2019.

Din totalul de 6574 zile închisoare, condamnatul a executat un număr de 5279 zile închisoare.

Din procesul-verbal nr. 38/22.09.2015 întocmit de P. A. și depus la fila 17 din dosar, rezultă că deținutul contestator a mai fost discutat în comisia de liberări de 2 ori. A fost discutat la data de 26.08.2014 și amânat până la data de 25.08.2015 conform Sentinței Penale nr. 189/24.02.2015 a Judecătoriei D..

A doua oară, a fost discutat în comisie la data de 25.08.2015 și amânat până la data de 24.08.2016. Condamnatul nu a contestat măsura dispusă de comisia constituită la nivelul penitenciarului.

Deși nu a contestat această măsură conform căreia, până la data de 24.08.2016 condamnatul nu mai putea face o altă cerere de liberare, la data de 14.09.2015 (conform ștampilei de înregistrare) acesta a formulat o nouă cerere de liberare condiționată.

Ori, în aport de amânarea dispusă până la data de 24.08.2016 (cu ocazia discutării condamnatului a 2-a oară în comisia de liberări) noua cerere de liberare condiționată este inadmisibilă și nu neîntemeiată, așa cum în mod eronat s-a reținut de către judecătorul fondului.

De asemenea, tot în mod eronat, judecătorul fondului a redus un termen care practic nu a fost contestat de condamnat, conform dispozițiilor legale, respectiv cu contestație la instanța arondată penitenciarului.

Ori, în condițiile în care acest termen nu a fost contestat, condamnatul nu mai putea face o nouă cerere de liberare, decât după expirarea acestuia, iar instanța de fond în cererea formulată înainte de expirarea acestuia, nu mai putea să îl reducă.

Fiind însă, în contestația condamnatului, Tribunalul nu poate crea o situație mai grea, pentru cel care a declarat calea de atac.

Față de considerentele ce au fost expuse, văzând și dispozițiile art. 4251al. 7 pct. 1 lit. b C.p.p., Tribunalul va respinge ce nefondată prezenta contestație.

Va face aplicarea art. 275 al. 2 C.p.p., conform căruia va obliga contestatorul la plata sumei de 230 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 130 lei reprezentând contravaloarea onorariului apărătorului din oficiu conform delegației cu nr. 3248/3.12.2015 va fi virată în contul BCAJ A. din fondurile MJ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondată, contestația formulată de contestatorul D. I., ns. la data de 01.05.1970, CNP_ împotriva sentinței penale nr. 1338 din data de 23.10.2015 pronunțată de Judecătoria A. în dosarul nr._ .

În baza art.275 alin. 2 Cod procedură penală obligă contestatorul la plata sumei de 230 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat în contestație, din care suma de 130 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu va fi virată din contul MJ în contul Baroului A..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 18.01.2016.

Președinte,

M. C.

Grefier,

F. C. A.

Red. M.C.

Tehnored. F.C.A./2ex./01.02.2016

Jud. fond E. A. F.

ROMÂNIA

TRIBUNALUL A.

SECȚIA PENALĂ

DOSAR Nr._

COPIA MINUTEI DECIZIEI PENALE NR.14/2016

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondată, contestația formulată de contestatorul D. I., ns. la data de 01.05.1970, CNP_ împotriva sentinței penale nr. 1338 din data de 23.10.2015 pronunțată de Judecătoria A. în dosarul nr._ .

În baza art.275 alin. 2 Cod procedură penală obligă contestatorul la plata sumei de 230 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat în contestație, din care suma de 130 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu va fi virată din contul MJ în contul Baroului A..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 18.01.2016.

Președinte,

ssindescifrabil

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Decizia nr. 14/2016. Tribunalul ALBA