Trafic de droguri. Legea 143/2000 art. 2. Sentința nr. 69/2016. Tribunalul ARAD

Sentința nr. 69/2016 pronunțată de Tribunalul ARAD la data de 25-02-2016 în dosarul nr. 69/2016

ROMÂNIA

TRIBUNALUL A. OPERATOR 3207/2504

SECȚIA PENALĂ

DOSAR NR._

SENTINȚA PENALĂ NR. 69

Ședința publică din data de 25 februarie 2016

Președinte: M. C.

Grefier: A. S.

S-a luat în examinare acțiunea penală pusă în mișcare împotriva inculpatului D. A. S. - trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic ilicit de droguri de risc, fără drept, în formă continuată, prevăzută de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal și deținere de droguri de risc, fără drept, în vederea consumului, prevăzută de art. 4 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 38 alin. 1 și art. 39 alin. 1 lit. b Cod penal.

La apelul nominal se prezintă inculpatul D. A. S., asistat de apărătorul desemnat din oficiu, avocat P. B. G. din Baroul A..

Ministerul Public este reprezentat prin procuror C. H., din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial A..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, în conformitate cu dispozițiile art. 374 alin. 4 Cod procedură penală, văzând că acțiunea penală nu vizează infracțiuni care se pedepsesc cu detențiune pe viață, instanța pune în vedere inculpatului că poate solicita ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și a înscrisurilor prezentate, dacă recunoaște în totalitate faptele reținute în sarcina sa, aducându-i la cunoștință dispozițiile art. 396 alin. (10) Cod procedură penală.

Inculpatul arată că recunoaște faptele așa cum au fost reținute în rechizitoriu și solicită ca judecata să se facă în baza probelor administrate la urmărire penală, declarația acestuia fiind consemnate și atașate la dosar.

Având cuvântul cu privire la admisibilitatea cererii inculpatului de a fi judecat conform procedurii privind recunoașterea învinuirilor, reprezentantul Ministerului Public și apărătorul din oficiu, arată că nu au obiecții, fiind de acord să se treacă la judecarea cauzei în baza probelor administrate la urmărire penală.

Instanța admite cererea inculpatului de a fi judecat conform procedurii privind recunoașterea învinuirilor și, nefiind formulate alte cereri, constatând cauza în stare de soluționare, acordă cuvântul în dezbateri.

Reprezentantul Ministerului Public arată că, din probele administrate în cauză rezultă că sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată inculpatul D. A. S., astfel că solicită condamnarea acestuia pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic ilicit de droguri de risc, fără drept, în formă continuată, prevăzută de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal și deținere de droguri de risc, fără drept, în vederea consumului, prevăzută de art. 4 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 38 alin. 1 și art. 39 alin. 1 lit. b Cod penal, la pedepse cu închisoarea, cu aplicarea dispozițiilor art. 396 alin. 10 Cod procedură penală și ale art. 91 Cod penal, privind suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. În baza art. 16 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, solicită confiscarea cantităților de droguri rămase în urma analizelor de laborator, iar în baza art. 16 alin. 2 din Legea nr. 143/2000, solicită confiscarea sumelor de bani obținute din vânzarea de droguri. Mai solicită deducerea din pedeapsă a perioadei reținerii de 24 de ore din data de 28 octombrie 2015 și obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Apărătorul inculpatului solicită condamnarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată, cu aplicarea dispozițiilor art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, având în vedere poziția de recunoaștere a faptei adoptată de acesta. Având în vedere cantitatea mică de cannabis deținută, solicită aplicarea dispozițiilor art. 83 Cod penal, privind amânarea aplicării pedepsei.

Inculpatul, având ultimul cuvânt, arată că recunoaște și regretă faptele comise.

TRIBUNALUL

Constată că, prin rechizitoriul întocmit la data de 15 ianuarie 2016 în dosarul nr. 88 D/P/2015 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial A., înregistrat la această instanță la data de 15 ianuarie 2016, a fost trimis în judecată, sub control judiciar, inculpatul D. A. S. – pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic ilicit de droguri de risc, fără drept, în formă continuată, prevăzută de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal și deținere de droguri de risc, fără drept, în vederea consumului, prevăzută de art. 4 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 38 alin. 1 și art. 39 alin. 1 lit. b Cod penal.

Prin actul de sesizare a instanței s-a reținut, în esență, că, la data de 23.10.2015, inculpatul D. A. S. le-a vândut investigatorului sub acoperire „P. D.” și colaboratorului acestuia „F. A.” o cantitate de aproximativ 3 grame cannabis, contra sumei de 100 lei, iar la data de 28.10.2015i-a vândut colaboratorului sub acoperire „P. D.” o cantitate de aproximativ 50 grame cannabis, contra sumei de 1.500 lei. Totodată, în urma percheziției efectuate la domiciliul inculpatului, a mai fost găsită o cantitate de aproximativ 25 grame cannabis, despre care inculpatul a afirmat că a păstrat-o pentru consum propriu.

În fața instanței, inculpatul a solicitat ca judecata să aibă loc în condițiile art. 374 alin. 4 Cod procedură penală, respectiv numai în baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și a înscrisurilor prezentate, recunoscând în totalitate faptele reținute în sarcina sa.

Analizând probele administrate în cursul urmăririi penale:proces-verbal sesizare din oficiu (f. 2); procese-verbale cumpărare droguri (f. 12, 13); proces-verbal înseriere bancnote (f. 27); proces–verbal de constatare a infracțiunii flagrante (f. 25); procese-verbale cântărire droguri (f. 14, 26, 38); proces-verbal de efectuare a percheziției domiciliare (f. 34-37); rapoarte de constatare tehnico-științifică (f. 15-19, 41-46); procese–verbale audiere investigator sub acoperire (f. 50, 51); proces-verbal de audiere a colaboratorului (f. 49); declarație suspect D. A. S. (f. 58-60); declarație inculpat D. A. S. (f. 74-75), instanța reține aceeași situație de fapt cu cea descrisă în rechizitoriu și recunoscută de inculpat, respectiv:

Prin procesul verbal din data de 23.10.2015, S.C.C.O. A. s-a sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea de către inculpatul D. A. S. a infracțiunii de deținere de droguri de risc în vederea comercializării, prevăzută de art. 2 alin. 1 din Legea 143/2000 republicată.

În urma sesizării din oficiu, prin ordonanța din data de 23.10.2015, s-a autorizat folosirea unui investigator sub acoperire cu nume de cod „P. D.” și a colaboratorului acestuia, cu numele de cod „F. A.”. Totodată, s-a autorizat cumpărarea de droguri, de către cei doi, respectiv cannabis.

Astfel, în baza unei înțelegeri prealabile, investigatorul sub acoperire „P. D.” împreună cu colaboratorul acestuia „F. A.”, s-au întâlnit în data de 23.10.2015, în jurul orelor 21,30, cu inculpatul D. A. S., în localitatea M., jud. A. și au cumpărat de la acesta o cantitate de aproximativ 3 grame cannabis, contra sumei de 100 lei. Totodată, inculpatul D. A. S. le-a spus celor doi că mai deține o cantitate de aproximativ 50 de grame de cannabis și că le-o poate vinde contra sumei de 1500 lei.

Conform raportului de constatare tehnico-știițifică nr._ din 10.11.2015, întocmit de BCCO Timișoara – Laboratorul de Analiză și Profil al Drogurilor, proba ridicată în urma tranzacției mai sus amintite, este constituită din 3,24 grame cannabis, probă în care s-a pus în evidență Tetrahidrocannabinol (THC), substanță psihotropă, biosintetizată de planta cannbis. Cannabis face parte din Tabelul anexă nr. III din Legea 143/200 republicată.

Cantitatea de 2,69 grame Cannabis, rămasă în urma analizelor de laborator, a fost ambalată și sigilată cu sigiliul tip M.I. cu seria_ și predata la IGPR/DCJSEO, cu dovada . nr._ din 23.11.2015.

În data de 28.10.2015, conform înțelegerii avute anterior la data de 23.10.2015, cu ocazia primei tranzacții de droguri, inculpatul D. A. S. s-a întâlnit în localitatea S. cu investigatorul sub acoperire P. D. și i-a vândut acestuia, contra sumei de 1500 lei, o cantitate de aproximativ 50 grame cannabis. Consecutiv acestei tranzacții, au intervenit lucrătorii de poliție din cadrul S.C.C.O. A., iar asupra inculpatului D. A. S. a fost găsită suma de 1500 lei, provenită din tranzacția de droguri.

Totodată, în urma percheziției efectuate la domiciliul inculpatului D. A. S. (mandat de percheziție domiciliară nr. 84/27.10.2015 emis de Tribunalul A.) a mai fost găsită o cantitate de aproximativ 25 grame cannabis, despre care inculpatul a afirmat că a păstrat-o pentru consum propriu.

Conform raportului de constatare tehnico-științifică nr._ din 10.11.2015, întocmit de BCCO Timișoara – Laboratorul de Analiză și Profil al Drogurilor, probele ridicate în urma tranzacției mai sus amintite și a percheziției domiciliare, sunt constituite din 44,90 grame cannabis (proba nr. 1) și 26,70 grame cannabis (proba nr. 2) probe în care s-a pus în evidență Tetrahidrocannabinol (THC), substanță psihotropă, biosintetizată de planta cannbis. Cannabis face parte din Tabelul anexă nr. III din Legea 143/200 republicată.

Cantitățile de 44,1 grame cannabis (proba nr. 1) și 25,8 grame cannabis (proba nr. 2), rămase în urma analizelor de laborator, au fost ambalate și sigilate cu sigiliul tip M.I. cu seria_ și predate la IGPR/DCJSEO, cu dovada . nr._ din 23.11.2015.

În drept

Texte legale incidente în cauză:

- articolul 2 alin. 1 și 2 din Legea nr. 143/2000:

„Cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, oferirea, punerea în vânzare, vânzarea, distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea, cumpărarea, deținerea ori alte operațiuni privind circulația drogurilor de risc, fără drept, se pedepsesc cu închisoare de la 2 la 7 ani și interzicerea unor drepturi.

- articolul 4 alin. 1 din Legea nr. 143/2000:

„Cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, cumpărarea sau deținerea de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.”

- articolul 35 alin. 1 Cod penal:

„Infracțiunea este continuată când o persoană săvârșește la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiași rezoluții și împotriva aceluiași subiect pasiv, acțiuni sau inacțiuni care prezintă, fiecare în parte, conținutul aceleiași infracțiuni.”

- articolul 38 alin. 1 Cod penal:

„Există concurs real de infracțiuni când două sau mai multe infracțiuni au fost săvârșite de aceeași persoană, prin acțiuni sau inacțiuni distincte, înainte de a fi condamnată definitiv pentru vreuna din ele. Există concurs real de infracțiuni și atunci când una dintre infracțiuni a fost comisă pentru săvârșirea sau ascunderea altei infracțiuni.”

Faptele inculpatului D. A. S., astfel cum au fost descrise mai sus, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de trafic ilicit de droguri de risc, fără drept, în formă continuată, prevăzută de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal și deținere de droguri de risc, fără drept, în vederea consumului, prevăzută de art. 4 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 38 alin. 1 și art. 39 alin. 1 lit. b Cod penal.

Constatând, dincolo de orice dubiu, că faptele pentru care inculpatul D. A. S. a fost trimis în judecată există, constituie infracțiuni și au fost săvârșite de inculpat, instanța va pronunța condamnarea acestuia, rezolvând acțiunea penală potrivit dispozițiilor art. 396 alin. 2 Cod procedură penală.

Întrucât judecata s-a desfășurat în condițiile art. 375 alin. 1 și 2 Cod procedură penală, în conformitate cu dispozițiile art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, limitele de pedeapsă vor fi reduse cu o treime.

La stabilirea pedepsei, instanța va ține seama de dispozițiile art. 74 Cod penal, privitor la criteriile generale de individualizare a pedepsei, respectiv gravitatea infracțiunii săvârșite, periculozitatea infractorului, evaluată în conformitate cu împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii, motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit, conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal, nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.

Astfel, instanța va avea în vedere conduita bună a inculpatului anterior comiterii faptelor - materializată în lipsa antecedentele penale, faptul că este bine integrat social și familial - cât și atitudinea corespunzătoare adoptată pe parcursul prezentului proces penal, gradul de pericol social al infracțiunilor săvârșite, reprezentat de sfera relațiilor sociale ocrotite și prin prisma efectelor drogurilor de risc asupra sănătății.

Pentru aceste considerente, în baza art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 396 alin. 10, raportat la art. 375 Cod procedură penală, îl va condamna pe inculpatul D. A. S. la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic ilicit de droguri de risc, fără drept, în formă continuată.

În baza art. 2 alin. 1 teza finală din Legea nr. 143/2000, raportat la art. 67 alin. 2 Cod penal, îi va interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a și b Cod penal, pe o durată de 1 an, după executarea pedepsei principale.

Pe durata și în condițiile art. 65 alin. 1 Cod penal, îi interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a și b Cod penal, ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 4 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 396 alin. 10, raportat la art. 375 Cod procedură penală, îl va condamna pe același inculpat la pedeapsa de 3 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de deținere de droguri de risc, fără drept, în vederea consumului propriu.

Faptele au fost săvârșite în situația concursului real de infracțiuni, astfel că, în baza art. 38 alin. 1, raportat la art. 39 alin. 1 lit. b Cod penal, va contopi pedepsele de mai sus în pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare, la care va adăuga sporul de 1 lună închisoare, inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de 2 ani și 1 lună închisoare.

În baza art. 45 alin. 1 Cod penal, îi va aplica inculpatului pedeapsa complementară contând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a și b Cod penal, pe o durată de 1 an, după executarea pedepsei principale.

În baza art. 45 alin. 5 Cod penal, îi va aplica inculpatului pedeapsa accesorie contând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a și b Cod penal.

Văzând cuantumul pedepsei aplicate inculpatului și faptul că acesta are un comportament general adecvat normelor de conviețuire socială, nu a mai fost condamnat anterior, și-a manifestat acordul de a presta o muncă în folosul comunității, vârsta sa, atitudinea de recunoaștere și regret a faptei comise, instanța consideră că prezentele infracțiuni reprezintă o excepție de la comportamentul lui obișnuit și că aplicarea pedepsei este suficientă și, chiar fără executarea acesteia, nu va mai comite alte infracțiuni, dar este necesară supravegherea conduitei lui pe o perioadă determinată de timp.

În aceste condiții, în baza art. 91 și 92 Cod penal, va dispune suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei aplicate inculpatului, pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani.

Pentru a se permite verificarea conduitei și activității inculpatului, lucru absolut necesar pentru a se putea analiza dacă încrederea oferită prin dispunerea suspendării executării pedepsei sub supraveghere a fost justificată sau se impune executarea pedepsei, inculpatul va trebui să respecte o . măsuri de supraveghere, cu conținut extensiv și variat.

Astfel, în baza art. 92 alin. 3Cod penal, pe durata termenului de încercare, inculpatul va trebui să respecte măsurile de supraveghere prevăzute de art. 93 Cod penal, respectiv:

a) să se prezinte la serviciul de probațiune A., la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea lor;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 93 alin. 3 Cod penal, inculpatul va fi obligat să presteze muncă neremunerată în folosul comunității - la Consiliul Local M., pe o perioadă de 60 de zile.

I se va atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96Cod penal, privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

Inculpatul a fost reținut în data de 28 octombrie 2015, motiv pentru care, în baza art. 72 Cod penal, va deduce din pedeapsa aplicată, perioada reținerii din data de 28 octombrie 2015. În continuare, inculpatul a fost cercetat sub control judiciar, astfel că,

În baza art. 399 alin. 1, raportat la art. 241 alin. 1 lit. b Cod procedură penală, se va constata încetată de drept măsura controlului judiciar, dispusă față de inculpat prin ordonanța procurorului din data de 29 octombrie 2015 și menținută prin încheierea penală nr. 11 CP din 20 ianuarie 2016, pronunțată în dosarul nr._ /a1 al Tribunalului A..

În baza art. 16 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, va confisca, în vederea distrugerii, cantitățile de: 2, 69 grame cannabis, ambalată și sigilată cu sigiliul tip M.I. cu seria_ și predată la IGPR/DCJSEO cu dovada . nr._ din 23.11.2015; 44,1 grame cannabis și 25,8 grame cannabis, rămase în urma analizelor de laborator, ambalate și sigilate cu sigiliul tip M.I. cu seria_ și predate la IGPR/DCJSEO cu dovada . nr._ din 23.11.2015.

În baza art. 16 alin. 2 din Legea nr. 143/2000, va confisca de la inculpat, în favoarea statului, suma de 100 lei, sumă obținută în urma vânzării de cannabis către investigatorul și colaboratorul sub acoperire.

Ca o consecință a condamnării, în baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală, inculpatul va fi obligat la plata sumei de 2.200 lei, cheltuieli judiciare către stat.

Inculpatul a fost asistat de apărător desemnat din oficiu, astfel că, în baza art. 272 Cod procedură penală, va dispune virarea sumei de 260 lei, reprezentând onorariu avocat din oficiu, din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului A..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

În baza art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 396 alin. 10, raportat la art. 375 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul D. A. S. - fiul lui G. și A., născut la data de 18.09.1989 în mun. A., jud. A., cetățean român, studii 10 clase, muncitor la .. A., domiciliat în comuna M., ., jud. A., posesor al cărții de identitate ., nr._, eliberată la data de 22.03.2011 de către SPCLEP C., CNP_, la pedeapsa de:

- 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic ilicit de droguri de risc, fără drept, în formă continuată.

În baza art. 2 alin. 1 teza finală din Legea nr. 143/2000, raportat la art. 67 alin. 2 Cod penal, interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a și b Cod penal, pe o durată de 1 an, după executarea pedepsei principale.

Pe durata și în condițiile art. 65 alin. 1 Cod penal, interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a și b Cod penal, ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 4 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 396 alin. 10, raportat la art. 375 Cod procedură penală, condamnă pe același inculpat, la pedeapsa de:

- 3 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de deținere de droguri de risc, fără drept, în vederea consumului propriu.

În baza art. 38 alin. 1, raportat la art. 39 alin. 1 lit. b Cod penal, contopește pedepsele de mai sus în pedeapsa cea mai grea, de 2ani închisoare, la care adaugă sporul de 1 lună închisoare, inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de 2 ani și 1 lună închisoare.

În baza art. 45 alin. 1 Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa complementară contând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a și b Cod penal, pe o durată de 1 an, după executarea pedepsei principale.

În baza art. 45 alin. 5 Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa accesorie contând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a și b Cod penal.

În baza art. 91, 92 Cod penal, suspendă executarea pedepsei sub supraveghere, pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani.

În baza art. 92 alin. 3Cod penal, pe durata termenului de încercare, inculpatul trebuie să respecte măsurile de supraveghere prevăzute de art. 93 Cod penal, respectiv:

a) să se prezinte la serviciul de probațiune A., la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 93 alin. 3 Cod penal, inculpatul este obligat să presteze muncă neremunerată în folosul comunității - la Consiliul Local M., pe o perioadă de 60 de zile.

Atrage atenția inculpatului de mai sus asupra dispozițiilor art. 96Cod penal, privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În baza art. 72 Cod penal, deduce din pedeapsa aplicată, perioada reținerii din data de 28 octombrie 2015.

În baza art. 399 alin. 1, raportat la art. 241 alin. 1 lit. b Cod procedură penală, constată încetată de drept măsura controlului judiciar, dispusă față de inculpat prin ordonanța procurorului din data de 29 octombrie 2015 și menținută prin încheierea penală nr. 11 CP din 20 ianuarie 2016, pronunțată în dosarul nr._ /a1 al Tribunalului A..

În baza art. 16 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, confiscă, în vederea distrugerii, cantitățile de: 2, 69 grame cannabis, ambalată și sigilată cu sigiliul tip M.I. cu seria_ și predată la IGPR/DCJSEO cu dovada . nr._ din 23.11.2015; 44,1 grame cannabis și 25,8 grame cannabis, rămase în urma analizelor de laborator, ambalate și sigilate cu sigiliul tip M.I. cu seria_ și predate la IGPR/DCJSEO cu dovada . nr._ din 23.11.2015.

În baza art. 16 alin. 2 din Legea nr. 143/2000, confiscă de la inculpat, în favoarea statului, suma de 100 lei, sumă obținută în urma vânzării de cannabis către investigatorul și colaboratorul sub acoperire.

În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală, obligă inculpatul la plata sumei de 2.200 lei, cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 272 Cod procedură penală, dispune virarea sumei de 260 lei, reprezentând onorariu avocat din oficiu, din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului A..

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 25 februarie 2016.

Președinte, Grefier,

M. C. A. S.

Red. M.C./Tehnored A.S. - 4 ex./03.03.2016 – 2 . comunică câte 1 ex. – inculpatului – com. M., ., jud. A.;

- procurorului din cadrul D. - BT A..

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Trafic de droguri. Legea 143/2000 art. 2. Sentința nr. 69/2016. Tribunalul ARAD