Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 774/2015. Tribunalul ARGEŞ
Comentarii |
|
Sentința nr. 774/2015 pronunțată de Tribunalul ARGEŞ la data de 14-07-2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ARGEȘ[*]
SECȚIA PENALĂ
SENTINȚA PENALĂ Nr. 774
Ședința publică de la 14 Iulie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. N.
Grefier T. P.
Ministerul Public, P. de pe lângă Tribunalul Argeș este reprezentat prin procuror S. Țuca.
S-a luat în examinare, spre soluționare, contestația la executare formulată de contestatorul P. O., fiul lui C. și V., născut la data de 19.01.1982, în Hudești, jud B., domiciliat în Hudești, ., cu reședința în oraș Târgu Ocna, ., jud Bacău, CNP_.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns contestatorul în stare de deținere.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
S-a procedat la înregistrarea audio a cauzei cu mijloace tehnice, potrivit art 369 C.p.p.
Fiind întrebat de instanță, contestatorul arată că a fost condamnat de Curtea de Apel și că își retrage contestația.
Instanța, având în vedere faptul că contestatorul arată că a fost condamnat în primă instanță de Curtea de Apel, invocă excepția necompetenței materiale a Tribunalului Argeș și declinarea cauzei la Curtea de Apel Pitești.
Contestatorul arată că execută pedeapsa în Penitenciarul Iași.
Instanța, având în vedere cele învederate, în sensul că contestatorul execută pedeapsa în Penitenciarul Iași pune în discuția părților declinarea cauzei în favoarea Curții de Apel Bacău.
Reprezentanta Parchetului pune concluzii de admitere a excepției și de declinare a cauzei în favoarea Curții de Apel Bacău.
Contestatorul, având ultimul cuvânt, arată că lasă la aprecierea instanței modul de soluționare a cauzei.
TRIBUNALUL
Asupra cauzei penale de față, deliberând, constată următoarele:
La data de 19.06.2015 a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe, sub nr._, prin declinare de competenta de la Judecatoria P., conform sentintei penale nr.1497/26.05.2015, contestația la executare formulată de contestatorul P. O., încarcerat în Penitenciarul Iasi, în executarea unei pedepse de 15 ani închisoare aplicata prin sentinta penala nr. 70/25.06.2013 a Curtii de Apel Bacau, definitiva prin decizia pen nr. 3982/11.12.2013 a ICCJ, in baza careia s-a emis MEPI 76/D/2013/ 12.12.2013, prin care solicita reducerea cuantumului pedepsei, invocand disp art 320/1 din Cod pr pen 1968.
Cererea a fost intemeiata pe disp art 598 al 1 lit d Cod pr pen.
Tribunalul retine ca, potrivit dispozițiilor art 598 alin 2 Cod pr pen, rap la art 597 alin 6 Cod pr pen, contestatia la executare se introduce in raport de situația concretă a celui condamnat, instanța competentă în cazul în care condamnatul este deținut fiind instanța corespunzătoare în grad celei de executare, în a cărei rază teritorială se află locul de deținere. De la această regulă exista o excepție pentru contestația care se întemeiază pe art 598 alin 1 lit c Cod pr pen, în acest caz competența aparținând instanței de executare.
Intrucat condamnatul executa pedeapsa in PNT Iasi, apreciem că judecarea contestației este de competența instanței în a cărei rază teritorială se află locul de deținere, corespunzătoare în grad celei de executare, respectiv Curtea de Apel Bacau.
Pentru aceste considerente, instanta va admite exceptia necompetentei materiale a Tribunalului Arges, iar în baza art 50 Cod procedură penală va declina competența de soluționare a contestației la executare formulată de contestatorul P. O., în favoarea Curtii de Apel Bacau.
În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția necompetenței materiale a Tribunalului Argeș.
Declină competența de soluționare a cauzei având ca obiect contestația la executare formulată de contestatorul P. O., fiul lui C. și V., născut la data de 19.01.1982, în Hudești, jud B., domiciliat în Hudești, ., cu reședința în oraș Târgu Ocna, ., jud Bacău, CNP_, în favoarea Curții de Apel Bacău.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 14 Iulie 2015, la Tribunalul Argeș secția penală.
Președinte,
M. N.
Pentru Grefier T. P. aflat in CO
Semneaza Grefier I. T.
Red MN/23.07.2015/2exp
← Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 768/2015.... | Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 924/2015.... → |
---|