Contestaţie la executare (art.598 NCPP). Sentința nr. 382/2015. Tribunalul ARGEŞ
Comentarii |
|
Sentința nr. 382/2015 pronunțată de Tribunalul ARGEŞ la data de 01-04-2015 în dosarul nr. 1378/109/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ARGEȘ[*]
SECȚIA PENALĂ
SENTINȚA PENALĂ Nr. 382
Ședința publică de la 01 Aprilie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE G. N.
Grefier D. Ș.
D.-Serviciul Teritorial Pitești este reprezentat prin
Procuror G. S.
S-a luat în examinare spre soluționare în primă instanță, contestația la executare formulată de Biroul Executări Penale din cadrul Tribunalului Argeș privind lămurirea dispozitivului sentinței penale nr. 1138/11.06.2014, pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr._ *.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită fără citarea părților.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
S-a procedat la înregistrarea audio a cauzei cu mijloace tehnice, conf. disp. art. 369 alin. 1 c.p.p.
Reprezentantul parchetului precizează că nu mai are cereri de formulat în cauză.
Tribunalul, în raport de această situație, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra contestației.
Reprezentantul parchetului solicită admiterea contestației formulată de Biroul Executări Penale din cadrul Tribunalului Argeș, lămurirea dispozitivului sentinței penale nr. 1138/11.06.2014, pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr._ *, definitivă prin decizia penală nr. 132/A/18.02.2015 pronunțată de Curtea de Apel Pitești și stabilirea instituțiilor din comunitate în vederea prestării muncii neremunerate în folosul comunității.
INSTANȚA
Deliberând constată:
La data de 24.03.2015, s-a înregistrat contestația la executare formulată de Biroul de executări penale al Tribunalului Argeș prin care s-a solicitat lămurirea dispozitivului sentinței penale sentinței penale nr. 1138/11.06.2014, pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr._ *, definitivă prin decizia penală nr. 132/A/18.02.2015 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, în sensul indicării a două instituții din comunitate în vederea prestării muncii neremunerate în folosul comunității de către intimații Ț. M.-G., Ț. G., P. V.-I. și D. V.
Din actele și lucrările dosarului, tribunalul reține următoarele:
Prin sentința penală nr. 1138/11.06.2014, pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr._ *, definitivă prin decizia penală nr. 132/A/18.02.2015 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, intimații au fost condamnați și s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei conform disp.art.93 alin.3 Cod penal, iar pe durata termenelor de supraveghere intimații să presteze muncă neremunerată în folosul comunității, fără indicarea a două instituții din comunitate, deoarece la data soluționării cauzei nu era publicată lista acelor instituții.
Contestația la executare este admisibilă în temeiul disp.art.598 alin.1 lit.c Cod pr.penală și art.61 alin.1 din Legea 252/2013 privind organizarea și funcționarea serviciilor de probațiune.
La stabilirea instituțiilor din comunitate se vor avea în vedere domiciliile intimaților și listele privind instituțiile din comunitate din jud.Argeș și O..
În concluzie, în baza disp. art. 598 alin. 1 lit. c C.p.p., tribunalul va lămuri dispozitivul sentinței penale nr. 1138/11.06.2014, pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr._ *, definitivă prin decizia penală nr. 132/A/18.02.2015 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, în sensul că va stabili următoarele instituții din comunitate în vederea prestării muncii neremunerate în folosul comunității:
- Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Argeș și Inspectoratul Școlar Județean Argeș pentru condamnații Ț. M.-G. și Ț. G.;
- Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului O. și Inspectoratul Școlar Județean O., pentru condamnații P. V.-I. și D. V..
În baza disp.art.275 alin.3 Cod pr.penală, cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite contestația la executare formulată de Biroul Executări Penale din cadrul Tribunalului Argeș .
În baza disp. art. 598 alin. 1 lit. c C.p.p., lămurește dispozitivul sentinței penale nr. 1138/11.06.2014, pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr._ *, definitivă prin decizia penală nr. 132/A/18.02.2015 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, în sensul că stabilește următoarele instituții din comunitate în vederea prestării muncii neremunerate în folosul comunității:
- Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Argeș și Inspectoratul Școlar Județean Argeș pentru condamnații Ț. M.-G., fiul lui natural și G., născut 23.05.1990 în Pitești, jud. Argeș, domiciliat în ., ., jud. Argeș, CNP_ și Ț. G., fiica lui M. și M., născută la data de 23.04.1966 în ., domiciliat în ., ., nr. 1046, jud. Argeș, CNP_;
- Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului O. și Inspectoratul Școlar Județean O., pentru condamnații P. V.-I., fiul lui G. și F., născut la 14.07.1984 în loc. Slatina, jud. O., domiciliat în com. Schitu, ., CNP_ și D. V., fiul lui D. și E., născut 20.08.1973 în loc. Slatina, jud. O., domiciliat în Slatina, ., jud. O., CNP_.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Cu drept de contestație în 3 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 01.04.2015, la Tribunalul Argeș-Secția Penală.
Președinte,
G. N.
Grefier,
D. Ș.
red.Gh.N.
dact.C.E.C./4 exp.
03.04.2015.
← Liberare condiţionată (art.587 NCPP). Decizia nr. 117/2015.... | Contestaţie la executare (art.598 NCPP). Sentința nr.... → |
---|