Verificare măsuri preventive (art.205 NCPP). Decizia nr. 224/2015. Tribunalul ARGEŞ
Comentarii |
|
Decizia nr. 224/2015 pronunțată de Tribunalul ARGEŞ la data de 24-06-2015 în dosarul nr. 123/280/2015/a1
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ARGEȘ[*]
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 224
Ședința publică de la 24 Iunie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE I. M. L.
Grefier A. T.
Ministerul Public, P. de pe lângă Tribunalul Argeș este reprezentat prin procuror E. C..
S-au luat în examinare, spre soluționare, contestația formulată de P. DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA PITEȘTI, împotriva încheierii de ședință din data de iunie 2015, pronunțată de Judecătoria Pitești în dosarul penal nr._ 15, intimat – inculpat fiind S. I., fiul lui C. și F., născut la data de 14.11.1987, în mun. Pitești, jud. Argeș, cu domiciliul în com. Poiana Lacului, .. 75, jud. Argeș, CNP_, în prezent aflat în arest la domiciliu.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimatul – inculpat S. I. în stare de arest la domiciliu și asistat de avocat S. S. în baza împuternicirii avocațiale de substituire aflată la dosar, acesta substituind pe avocat I. M. Louise, cu împuternicire avocațială din oficiu nr.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:
S-a procedat la înregistrarea cauzei cu mijloace tehnice, potrivit dispozițiilor art. 369 Cod procedură penală.
Reprezentanta Parchetului și apărătorul intimatului – inculpat precizează pe rând că nu mai au alte cereri de formulat în cauză și solicită cuvântul asupra contestației.
Tribunalul în raport de această împrejurare, constată contestația în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acesteia.
Reprezentanta Parchetului, solicită admiterea contestației formulate de P. de pe lângă Judecătoria Pitești, desființarea încheierii pronunțate de această instanță și pe fond înlocuirea măsurii arestului la domiciliu cu măsura preventivă a controlului judiciar, având în vedere decizia Curții Constituționale nr. 361din 7 mai 2015, publicată în Monitorul Oficial nr. 419 din 12.06.2015, prin care s-a constatat că dispozițiile art. 222 din Codul de procedură penală sunt neconstituționale.
Apărătorul intimatului – inculpat, solicită admiterea contestației formulate de P. de pe lângă Judecătoria Pitești, desființarea încheierii pronunțate de această instanță și pe fond înlocuirea măsurii arestului la domiciliu cu măsura preventivă a controlului judiciar, având în vedere decizia Curții Constituționale nr. 361din 7 mai 2015, publicată în Monitorul Oficial nr. 419 din 12.06.2015, prin care s-a constatat că dispozițiile art. 222 din Codul de procedură penală sunt neconstituționale.
Intimatul – inculpat S. I., având ultimul cuvânt, solicită admiterea contestației formulate de P. de pe lângă Judecătoria Pitești, desființarea încheierii de ședință din data de 16 iunie 2015, pronunțate de Judecătoria Pitești în dosarul nr._ 15 și pe fond înlocuirea măsurii arestului la domiciliu cu măsura preventivă a controlului judiciar.
JUDECĂTORUL DE DREPTURI ȘI LIBERTĂȚI
Deliberând, constată.
La data de 22.06.2015, a fost înregistrată la această instanță contestația formulată de P. DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA PITEȘTI împotriva încheierii din data de 16.06.2015, pronunțată de Judecătoria Pitești.
Prin încheierea contestată, în temeiul art.362 C.p.p., rap. la art.208 C.p.p, s-au verificat legalitatea și temeiniciei măsurii arestului la domiciliu față de inculpatul S. I. și a fost menținută această măsură, apreciindu-se că subzistă temeiurile avute în vedere la luarea ei.
Împotriva încheierii, în termen legal, a formulat contestație P. de pe lângă Judecătoria Pitești, apreciind-o ca nelegală și netemeinicie.
În motivarea contestației a fost invocată decizia nr. 361/7.05.2015 a Curții Constituționale, prin care s-a constatat că disp. 222 C.p.p sunt neconsituționale.
Examinând încheierea atacată, sub aspectul criticilor formulate, tribunalul constată.
Contestația este fondată.
Din actul de sesizare a instanței, tribunalul reține următoarea situație de fapt.
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești nr. 8039/P/2012 din 05.01.2015, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest la domiciliu, a inculpatului S. I. pentru săvârșirea infracțiunilor de tâlhărie calificată și nerespectarea regimul armelor și munițiilor, prev. de art. 233 C.p., rap. la art. 234 alin. 1 lit. a, c și d, cu an. art. 5 C.p. și art. 342 alin.1 C.p., cu aplic. art.5 C.p., în condițiile art. 38 alin.1 C.p..012, ora 21.00. după încheierea programului, persoana vătămată A. C. L. a luat încasările din firmă, așa cum făcea în mod obișnuit ca măsură de precautie și s-a deplasat spre stația maxi—taxi din apropiere, pentru a merge la locuința sa din com. Poiana Lacului, . ce se afla in statie, persoana vătămată l-a observat pe inculpatul S. I. cum conducea autoturismul marca Volkswagen, cu nr._, în direcția satului P.. Persoana vătămată a mers cu maxi-taxi până la intersecția cu drumul ce duce către . unde mai avea o distanță de parcurs pe jos până la domiciliu. În timp ce persoana vătămată se îndrepta pe jos către locuință, într-o zonă fără case, de după o tufă, a ieșit inculpatul îmbrăcat cu aceleași haine ca și cele pe care purtase când jucase la aparatele slot-machine, în aceeași zi, având o cagulă pe față și glugă pe cap, a scos un spray, paralizant și a pulverizat întregul conținut în direcția, persoanei vătămate. Inculpatul s-a năpustit asupra persoanei vătămate și a încercat smulgă geanta, însă aceasta din urmă s-a luptat cu el, și chiar l-a zgâriat prin cagulă fată, rupându-și o unghie. În timpul încleștării dintre autor și persoana vătămată, celei din urmă s-a desfăcut, iar din interior au căzut suma de 86301eî (suma din încasări), și telefonul mobil marca LG, însă acest aspect nu a fost observat de inculpat, care a lovit persoana vătămată cu pumnul în fată, provocând căderea acesteia, apoi i-a smuls geanta în care se mai aflau suma de 100 lei (banii persoanei vătămate), acte și produse cosmetice. Inculpatul a părăsit în fugă zona și s-a îndreptat în directia satului Poiana Lacului.
Cu ocazia cercetării la fata locului faptei au fost găsite spray-ul utilizat de inculpat, precum și geanta, actele și produsele cosmetice ale persoanei vătămate, ce au fost abandonate de autor după ce acesta a luat din geantă suma de 100 lei.
Din raportul de expertiză medico-legală nr. 419/A7/16.10.2012, persoana vătămată prezenta leziuni ce au necesitat pentru vindecare 6-7 zile de îngrijiri medicale, produse prin lovire cu și de corp dur, ce puteau data din 08.10.2012.
Dincolo de gradul de pericol social al presupusei fapte și de aprecierea în ceea ce privește subzistența temeiurilor avute în vedere la luarea măsurii arestului la domiciliu, instanța este obligată, potrivit disp.art.147 alin.1 din Constituție să respecte decizia Curții Constituționale pronunțată în această materie.
Astfel, prin decizia nr. 361/7.05.2015 a Curții Constituționale, publicată în M.O nr. 419/12.06.2015, s-a constatat că normele procesuale penale ale art. 222 cu denumirea marginală „Durata arestului la domiciliu” prin faptul că nu reglementează nici termenele pentru care poate fi dispusă și nici durata maximă a acestei măsuri în procedura de cameră preliminară și de judecată în primă instanță sunt neconstituționale, de vreme ce organele judiciare pot dispune măsura arestului la domiciliu pentru perioade nelimitate de timp, pe care de consecință fiind restrâns, în mod nelimitat temporal, exercițiul drepturilor și libertăților fundamentale vizate de conținutul acestei măsuri. Totodată, s-a constatat că o asemenea restrângere este neconstituțională, întrucât încalcă principiul proporționalității, afectând substanța drepturilor fundamentale, nerezervându-se la restrângerea exercițiului acestora.
Față de aceste considerente, urmează ca în baza art.425 ind.1 alin.7 pct.2 lit.a C.p.p, să se admită contestația și să se desființeze încheierea atacată.
În baza art.242 alin.2 C.p.p se va dispune înlocuirea măsurii preventive a arestului la domiciliu luată față de inculpatul S. I., cu măsura preventivă a controlului judiciar, prev.de art. 215 C.p.p, rap.la art. 202 alin.4 lit.b C.p.p.
Pe timpul cât se va afla sub control judiciar inculpatul va trebui să respecte obligațiile prev.de art. 215 alin.1 C.p.p.
În plus, inculpatul va trebui să respecte, pe aceeași perioadă și obligațiile prev.de art. 215 alin.2 lit a,b,d,f și j C.p.p.
Se va atrage atenția inculpatului asupra disp.art.215 alin.7 Cpp.
În baza art.215 alin.4 C.p.p.. va fi desemnată Poliția Locală Poiana Lacului cu supravegherea respectării de către inculpat a obligațiilor ce ăi revin pe durata controlului judiciar, în vederea aplicării disp.art.215 alin.6 C.p.p.dacă se va constata încălcarea de către inculpat a acestor obligații.
Se va dispune comunicarea a câte o copie de pe prezenta decizie organelor prev.de art.215 alin.5 C.p.p.
Văzând și disp.art.275 alin.3 C.p.p.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE
În baza art. 425/1 alin. 7 pct. 2 lit. a Cod procedură penală, admite contestația formulată de P. DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA PITEȘTI, împotriva încheierii de ședință din data de 16 iunie 2015, pronunțată de Judecătoria Pitești în dosarul penal nr._ 15, intimat – inculpat fiind S. I., fiul lui C. și F., născut la data de 14.11.1987, în mun. Pitești, jud. Argeș, cu domiciliul în .. 75, jud. Argeș, CNP_ și desființează această încheiere.
În baza art. 242 alin. 2 Cod procedură penală dispune înlocuirea măsurii preventive a arestului la domiciliu luată față de inculpatul S. I., fiul lui C. și F., născut la data de 14.11.1987, în mun. Pitești, jud. Argeș, cu domiciliul în comuna Poiana Lacului, .. 75, jud. Argeș, CNP_, cu măsura preventivă a controlului judiciar, prev. de art. 215 Cod procedură penală raportat la art. 202 alin. 4 lit. b Cod procedură penală.
Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul trebuie să respecte obligațiile prevăzute de art. 215 alin. 1 Cod procedură penală, respectiv:
- să se prezinte la instanța de judecată ori de câte ori este chemat;
- să informeze de îndată instanța de judecată în fața căreia se află cauza cu privire la schimbarea locuinței;
- să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea sa, respectiv Poliția Locală Poiana Lacului, conform programului de supraveghere întocmit de organele de poliție, sau ori de câte ori este chemat.
Pe timpul controlului judiciar, inculpatul trebuie să respecte și obligațiile prevăzute de art. 215 alin. 2 lit. a, b, d, f și j Cod procedură penală, după cum urmează:
a) să nu depășească limita teritorială a României, decât cu încuviințarea prealabilă a instanței;
b) să nu se deplaseze în localurile în care sunt instalate aparate pentru jocuri tip slot – machine, inclusiv la S.C. SKY BET SPORT SRL;
d) să nu se apropie de persoana vătămată A. C. L., sau de membrii familiei acesteia și de martorii cauzei și să nu comunice cu aceste persoane direct sau indirect, pe nicio cale;
f) să comunice periodic informații relevante despre mijloacele sale de existență;
j) să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte arme asupra sa.
Atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 215 alin. 7 Cod procedură penală.
În baza art. 215 alin. 4 Cod procedură penală, desemnează Poliția Locală Poiana Lacului cu supravegherea respectării de către inculpat a obligațiilor ce îi revin pe durata controlului judiciar, în vederea aplicării dispozițiilor art. 215 alin. 6 Cod procedură penală.
Dispune comunicarea a câte o copie de pe prezenta decizie organelor prevăzute de art. 215 alin. 5 Cod procedură penală.
Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina statului, iar onorariul avocat oficiu I. M. Louise în sumă de 130 lei, potrivit împuternicirii avocațiale nr. 2327/23.06.2015 se va avansa din fondurile speciale ale MJ.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 24 Iunie 2015, la Tribunalul Argeș – Secția Penală.
Președinte,
I. M. L.
Grefier,
A. T.
Red. I.M.L
Dact. NE/ 2 ex
03.07.2015
← Plângere soluţii de neurmărire/netrimitere judecată (art.340... | Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 602/2015.... → |
---|