Luarea de mită (art.289 NCP). Sentința nr. 4/2015. Tribunalul BRAŞOV

Sentința nr. 4/2015 pronunțată de Tribunalul BRAŞOV la data de 12-01-2015 în dosarul nr. 3112/62/2014

ROMANIA

TRIBUNALUL BRASOV

-secția penală-

DOSAR NR._

SENTINȚA PENALĂ NR. 4 /S

ȘEDINȚĂ PUBLICĂ DIN DATA DE 12-01-2015

PREȘEDINTE – B. B.

GREFIER - G. M.

Cu participarea procurorului –A. I. - din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul B..

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra soluționării cauzei penale privind pe inculpatul P. C., trimis în judecată relativ la comiterea următoarelor infracțiuni: luare de mită în formă continuată, prevăzută de art. 289 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal, raportat la art. 7 lit. c din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, cu modificările și completările ulterioare (17 acte materiale) și infracțiunea de abuz în serviciul, în formă continuată, prevăzută de art. 297 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal, raportat la art. 13 ind. 2 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, cu modificările și completările ulterioare (17 acte materiale), cu aplicarea art. 38 alin. 1 și art. 41 alin. 2 Cod penal.

Dezbaterile în prezenta cauză au fost înregistrate conform art. 369 Cod procedură penală.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.

Procedura îndeplinită.

Dezbaterile în cauza penală de față au avut loc în ședința publică din data de 08-01-2015, în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din aceea zi, care face parte integrantă din prezenta, iar instanța, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru data de 12-01-2015 .

TRIBUNALUL

Constată că prin rechizitoriul nr. 520/P/2011 întocmit la data de 30 mai 2014 de către P. de pe lângă Tribunalul B. s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului P. C. pentru comiterea următoarelor infracțiuni:

  • luare de mită în formă continuată, prevăzută de art. 289 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal, raportat la art. 7 lit. c din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, cu modificările și completările ulterioare (17 acte materiale) și,
  • infracțiunea de abuz în serviciul, în formă continuată, prevăzută de art. 297 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal, raportat la art. 13 ind. 2 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, cu modificările și completările ulterioare (17 acte materiale), cu aplicarea art. 38 alin. 1 și art. 41 alin. 2 Cod penal

În sarcina inculpatului P. C. s-au reținut următoarele:

1. În data de 20.02.2014, orele 07,30-08,30, pe trenul IR 1634, a primit suma de 9 lei, de la investigatorul călător fraudulos B. G. (a se vedea în acest sens procesul-verbal al investigatorului B. G. din data de 20.02.2014, procesul-verbal din data de 20.03.2014 privind redarea situației reținute în mediul ambiental și procesul-verbal din data de 06.04.2014 privind identificarea făptuitorului);

2. În data de 20.02.2014, orele 07,30-08,30, pe trenul IR 1634, a primit suma de 9 lei, de la investigatorul călător fraudulos M. A. (a se vedea în acest sens procesul-verbal al investigatorului M. A. din data de 20.02.2014, procesul-verbal din data de 20.03.2014 privind redarea situației reținute în mediul ambiental și procesul-verbal din data de 06.04.2014 privind identificarea făptuitorului);

3. În data de 20.02.2014, orele 07,30-08,30, pe trenul IR 1634, a primit suma de 9 lei, de la investigatorul călător fraudulos A. E. (a se vedea în acest sens procesul-verbal al investigatorului A. E. din data de 20.02.2014, procesul-verbal din data de 20.03.2014 privind redarea situației reținute în mediul ambiental și procesul-verbal din data de 06.04.2014 privind identificarea făptuitorului);

4. În data de 20.02.2014, orele 07,30-08,30, pe trenul IR 1634, a primit suma de 8 lei, de la investigatorul călător fraudulos G. R. (a se vedea în acest sens procesul-verbal al investigatorului G. R. din data de 20.02.2014, procesul-verbal din data de 20.03.2014 privind redarea situației reținute în mediul ambiental și procesul-verbal din data de 06.04.2014 privind identificarea făptuitorului);

5. În data de 20.02.2014, orele 18,30-19,30, pe trenul IR 1633, a primit suma de 7 lei, de la investigatorul călător fraudulos B. G. (a se vedea în acest sens procesul-verbal al investigatorului B. G. din data de 20.02.2014, procesul-verbal din data de 20.03.2014 privind redarea situației reținute în mediul ambiental și procesul-verbal din data de 06.04.2014 privind identificarea făptuitorului);

6. În data de 20.02.2014, orele 18,30-19,30, pe trenul IR 1633, a primit suma de 7 lei, de la investigatorul călător fraudulos M. A. (a se vedea în acest sens procesul-verbal al investigatorului M. A. din data de 20.02.2014, procesul-verbal din data de 20.03.2014 privind redarea situației reținute în mediul ambiental și procesul-verbal din data de 06.04.2014 privind identificarea făptuitorului);

7. În data de 20.02.2014, orele 18,30-19,30, pe trenul IR 1633, a primit suma de 7 lei, de la investigatorul călător fraudulos A. E. (a se vedea în acest sens procesul-verbal al investigatorului A. E. din data de 20.02.2014, procesul-verbal din data de 20.03.2014 privind redarea situației reținute în mediul ambiental și procesul-verbal din data de 06.04.2014 privind identificarea făptuitorului);

8. În data de 20.02.2014, orele 18,30-19,30, pe trenul IR 1633, a primit suma de 7 lei, de la investigatorul călător fraudulos G. R. (a se vedea în acest sens procesul-verbal al investigatorului G. R. din data de 20.02.2014, procesul-verbal din data de 20.03.2014 privind redarea situației reținute în mediul ambiental și procesul-verbal din data de 06.04.2014 privind identificarea făptuitorului);

9. În data de 20.02.2014, orele 18,30-19,30, pe trenul IR 1633, a primit suma de 7 lei, de la investigatorul călător fraudulos G. P. (a se vedea în acest sens procesul-verbal al investigatorului G. P. din data de 20.02.2014, procesul-verbal din data de 20.03.2014 privind redarea situației reținute în mediul ambiental și procesul-verbal din data de 06.04.2014 privind identificarea făptuitorului);

10. În data de 20.02.2014, orele 18,30-19,30, pe trenul IR 1633, a primit suma de 7 lei, de la investigatorul călător fraudulos C. A. (a se vedea în acest sens procesul-verbal al investigatorului C. A. din data de 20.02.2014, procesul-verbal din data de 20.03.2014 privind redarea situației reținute în mediul ambiental și procesul-verbal din data de 06.04.2014 privind identificarea făptuitorului);

11. În data de 20.02.2014, orele 18,30-19,30, pe trenul IR 1633, a primit suma de 8 lei, de la investigatorul călător fraudulos I. G. (a se vedea în acest sens procesul-verbal al investigatorului I. G. din data de 20.02.2014, procesul-verbal din data de 20.03.2014 privind redarea situației reținute în mediul ambiental și procesul-verbal din data de 06.04.2014 privind identificarea făptuitorului);

12. În data de 23.02.2014, pe trenul IR 1633, a primit suma de 8 lei, de la investigatorul călător fraudulos C. A. (a se vedea în acest sens procesul-verbal al investigatorului C. A. din data de 23.02.2014, procesul-verbal din data de 20.03.2014 privind redarea situației reținute în mediul ambiental și procesul-verbal din data de 06.04.2014 privind identificarea făptuitorului);

13. În data de 23.02.2014, pe trenul IR 1633, a primit suma de 8 lei, de la investigatorul călător fraudulos A. E. (a se vedea în acest sens procesul-verbal al investigatorului A. E. din data de 23.02.2014, procesul-verbal din data de 20.03.2014 privind redarea situației reținute în mediul ambiental și procesul-verbal din data de 06.04.2014 privind identificarea făptuitorului);

14. În data de 23.02.2014, pe trenul IR 1633, a primit suma de 8 lei, de la investigatorul călător fraudulos M. A. (a se vedea în acest sens procesul-verbal al investigatorului M. A. din data de 23.02.2014, procesul-verbal din data de 20.03.2014 privind redarea situației reținute în mediul ambiental și procesul-verbal din data de 06.04.2014 privind identificarea făptuitorului);

15. În data de 23.02.2014, pe trenul IR 1633, a primit suma de 8 lei, de la investigatorul călător fraudulos G. P. (a se vedea în acest sens procesul-verbal al investigatorului G. P. din data de 23.02.2014, procesul-verbal din data de 20.03.2014 privind redarea situației reținute în mediul ambiental și procesul-verbal din data de 06.04.2014 privind identificarea făptuitorului);

16. În data de 29.03.2014, pe trenul R 3003, a primit suma de 6 lei, de la investigatorul călător fraudulos A. E. (a se vedea în acest sens procesul-verbal al investigatorului A. E. din data de 29.03.2014, procesul-verbal din data de 02.04.2014 privind redarea situației reținute în mediul ambiental și procesul-verbal din data de 06.04.2014 privind identificarea făptuitorului);

17. În data de 29.03.2014, pe trenul R 3003, a primit suma de 6 lei, de la investigatorul călător fraudulos I. G. (a se vedea în acest sens procesul-verbal al investigatorului I. G. din data de 29.03.2014, procesul-verbal din data de 02.04.2014 privind redarea situației reținute în mediul ambiental și procesul-verbal din data de 06.04.2014 privind identificarea făptuitorului).

De asemenea, în sarcina aceluiași inculpat s-au mai reținut și următoarele:

1. În data de 20.02.2014, orele 07,30-08,30, pe trenul IR 1634, privind călătoria investigatorului călător fraudulos B. G., pe ruta B. - Bușteni, având costul legitimației de călătorie necesar a fi fost eliberată în tren în cuantum de 22 de lei (a se vedea în acest sens, în completarea celor de mai sus, procesul-verbal din data de 03.04.2014 privind stabilirea costului legitimației de călătorie în tren pentru ruta respectivă);

2. În data de 20.02.2014, orele 07,30-08,30, pe trenul IR 1634, privind călătoria investigatorului călător fraudulos M. A., pe ruta B. - Bușteni, având costul legitimației de călătorie necesar a fi fost eliberată în tren în cuantum de 22 de lei (a se vedea în acest sens, în completarea celor de mai sus, procesul-verbal din data de 03.04.2014 privind stabilirea costului legitimației de călătorie în tren pentru ruta respectivă);

3. În data de 20.02.2014, orele 07,30-08,30, pe trenul IR 1634, privind călătoria investigatorului călător fraudulos A. E., pe ruta B. - Bușteni, având costul legitimației de călătorie necesar a fi fost eliberată în tren în cuantum de 22 de lei (a se vedea în acest sens, în completarea celor de mai sus, procesul-verbal din data de 03.04.2014 privind stabilirea costului legitimației de călătorie în tren pentru ruta respectivă);

4. În data de 20.02.2014, orele 07,30-08,30, pe trenul IR 1634, privind călătoria investigatorului călător fraudulos G. R., pe ruta B. - Bușteni, având costul legitimației de călătorie necesar a fi fost eliberată în tren în cuantum de 22 de lei (a se vedea în acest sens, în completarea celor de mai sus, procesul-verbal din data de 03.04.2014 privind stabilirea costului legitimației de călătorie în tren pentru ruta respectivă);

5. În data de 20.02.2014, orele 18,30-19,30, pe trenul IR 1633, privind călătoria investigatorului călător fraudulos B. G., pe ruta Bușteni - B., având costul legitimației de călătorie necesar a fi fost eliberată în tren în cuantum de 22 de lei (a se vedea în acest sens, în completarea celor de mai sus, procesul-verbal din data de 03.04.2014 privind stabilirea costului legitimației de călătorie în tren pentru ruta respectivă);

6. În data de 20.02.2014, orele 18,30-19,30, pe trenul IR 1633, privind călătoria investigatorului călător fraudulos M. A., pe ruta Bușteni - B., având costul legitimației de călătorie necesar a fi fost eliberată în tren în cuantum de 22 de lei (a se vedea în acest sens, în completarea celor de mai sus, procesul-verbal din data de 03.04.2014 privind stabilirea costului legitimației de călătorie în tren pentru ruta respectivă);

7. În data de 20.02.2014, orele 18,30-19,30, pe trenul IR 1633, privind călătoria investigatorului călător fraudulos A. E., pe ruta Bușteni - B., având costul legitimației de călătorie necesar a fi fost eliberată în tren în cuantum de 22 de lei (a se vedea în acest sens, în completarea celor de mai sus, procesul-verbal din data de 03.04.2014 privind stabilirea costului legitimației de călătorie în tren pentru ruta respectivă);

8. În data de 20.02.2014, orele 18,30-19,30, pe trenul IR 1633, privind călătoria investigatorului călător fraudulos G. R., pe ruta Bușteni - B., având costul legitimației de călătorie necesar a fi fost eliberată în tren în cuantum de 22 de lei (a se vedea în acest sens, în completarea celor de mai sus, procesul-verbal din data de 03.04.2014 privind stabilirea costului legitimației de călătorie în tren pentru ruta respectivă);

9. În data de 20.02.2014, orele 18,30-19,30, pe trenul IR 1633, privind călătoria investigatorului călător fraudulos G. P., pe ruta Bușteni - B., având costul legitimației de călătorie necesar a fi fost eliberată în tren în cuantum de 22 de lei (a se vedea în acest sens, în completarea celor de mai sus, procesul-verbal din data de 03.04.2014 privind stabilirea costului legitimației de călătorie în tren pentru ruta respectivă);

10. În data de 20.02.2014, orele 18,30-19,30, pe trenul IR 1633, privind călătoria investigatorului călător fraudulos C. A., pe ruta Bușteni - B., având costul legitimației de călătorie necesar a fi fost eliberată în tren în cuantum de 22 de lei (a se vedea în acest sens, în completarea celor de mai sus, procesul-verbal din data de 03.04.2014 privind stabilirea costului legitimației de călătorie în tren pentru ruta respectivă);

11. În data de 20.02.2014, orele 18,30-19,30, pe trenul IR 1633, privind călătoria investigatorului călător fraudulos I. G., pe ruta Bușteni - B., având costul legitimației de călătorie necesar a fi fost eliberată în tren în cuantum de 22 de lei (a se vedea în acest sens, în completarea celor de mai sus, procesul-verbal din data de 03.04.2014 privind stabilirea costului legitimației de călătorie în tren pentru ruta respectivă);

12. În data de 23.02.2014, pe trenul IR 1633, privind călătoria investigatorului călător fraudulos C. A., pe ruta Bușteni - B., având costul legitimației de călătorie necesar a fi fost eliberată în tren în cuantum de 22 de lei (a se vedea în acest sens, în completarea celor de mai sus, procesul-verbal din data de 04.04.2014 privind stabilirea costului legitimației de călătorie în tren pentru ruta respectivă);

13. În data de 23.02.2014, pe trenul IR 1633, privind călătoria investigatorului călător fraudulos A. E., pe ruta Bușteni - B., având costul legitimației de călătorie necesar a fi fost eliberată în tren în cuantum de 22 de lei (a se vedea în acest sens, în completarea celor de mai sus, procesul-verbal din data de 04.04.2014 privind stabilirea costului legitimației de călătorie în tren pentru ruta respectivă);

14. În data de 23.02.2014, pe trenul IR 1633, privind călătoria investigatorului călător fraudulos M. A., pe ruta Bușteni - B., având costul legitimației de călătorie necesar a fi fost eliberată în tren în cuantum de 22 de lei (a se vedea în acest sens, în completarea celor de mai sus, procesul-verbal din data de 04.04.2014 privind stabilirea costului legitimației de călătorie în tren pentru ruta respectivă);

15. În data de 23.02.2014, pe trenul IR 1633, privind călătoria investigatorului călător fraudulos G. P., pe ruta Bușteni - B., având costul legitimației de călătorie necesar a fi fost eliberată în tren în cuantum de 22 de lei (a se vedea în acest sens, în completarea celor de mai sus, procesul-verbal din data de 04.04.2014 privind stabilirea costului legitimației de călătorie în tren pentru ruta respectivă);

16. În data de 29.03.2014, pe trenul R 3003, privind călătoria investigatorului călător fraudulos A. E., pe ruta S. - B., având costul legitimației de călătorie necesar a fi fost eliberată în tren în cuantum de 12 de lei (a se vedea în acest sens, în completarea celor de mai sus, procesul-verbal din data de 05.04.2014 privind stabilirea costului legitimației de călătorie în tren pentru ruta respectivă);

17. În data de 29.03.2014, pe trenul R 3003, privind călătoria investigatorului călător fraudulos I. G., pe ruta S. - B., având costul legitimației de călătorie necesar a fi fost eliberată în tren în cuantum de 12 de lei (a se vedea în acest sens, în completarea celor de mai sus, procesul-verbal din data de 05.04.2014 privind stabilirea costului legitimației de călătorie în tren pentru ruta respectivă).

Inculpatul P. C. – în cursul cercetării judecătorești - a arătat că nu înțelege să dea declarație, manifestarea sa de voință fiind consemnată în scris separat și atașată la dosarul cauzei.

În cursul cercetării judecătorești a fost ascultat martorul B. A. – încuviințat în apărare inculpatului P. C. .

Acestui inculpat i-a fost încuviințată și proba cu înscrisuri – în acest sens fiind depusă la dosar copie de pe carnetul de activitate al conductorului P. C. ,acte de stare civile, dovezi ale stării de sănătate, dovezi în sensul că este angajat etc – precum și vizionarea înregistrărilor efectuate în cursul urmăririi penale de către investigatorii sub acoperire .

Analizănd actele și lucrările dosarului – prin prisma probelor administrate în cauză în cursul urmăririi penale dar și al cercetării judecătorești – tribunalul va reține ca și conformă cu realitatea situația de fapt în modalitatea expusă în actul de sesizare .

Astfel tribunalul va reține că inculpatul P. C. - care a ocupat funcția de conductor tren în cadrul S.N.T.F.C. „C.F.R. Călători” S.A - în mod repetat și în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, la datele de 20.02.2014, 23.02.2014, 29.03.2014, a primit sume de bani de la călători frauduloși, în legătură cu neîndeplinirea actelor ce intră în îndatoririle sale de serviciu referitoare la revizia legitimațiilor de călătorie privind pe aceștia ( 17 acte materiale ).

Tribunalul va mai reține că ,la aceleași date, inculpatul P. C. nu a îndeplinit actele referitoare la revizia legitimațiilor de călătorie privind călători frauduloși și a permis acestora călătoria cu mijloacele de transport pe calea ferată și prin aceasta a cauzat o pagubă S.N.T.F.C. „C.F.R. Călători” S.A., constând în prețul legitimației de călătorie necesar a fi fost eliberată în tren pentru distanța respectivă de deplasare și obținând pentru investigatorul călător fraudulos avantajul patrimonial privind neplata costului călătoriei respective ( tot 17 acte materiale ).

Faptele anterior descrise întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de „ luare de mită ” ,în formă continuată, prev. de art. 289 alin. 1 Cod Penal, cu aplic. art. 35 alin. 1 Cod Penal, rap. la art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000 și de „ abuz în serviciu ”, în formă continuată, prev. de art. 297 alin. 1 Cod Penal, cu aplic. art. 35 alin. 1 Cod Penal, rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000,sens în care se va dispune condamnarea inculpatului P. C..

Inculpatul P. C. a înțeles – prin poziția apărătorilor aleși – să nege comiterea faptelor (probabil din rațiuni ce țin de starea sa de recidivă postcondamnatorie, faptele fiind comise în termenul de încercare stabilit prin sentința penală nr.113/22.05.2012 a Judecătoriei F. prin care i-a fost aplicată o pedeapsă de 1 an și 2 luni închisoare) însă toate actele materiale reies, fără echivoc, din probele administrate în cauză în cursul urmăririi penale dar și al cercetării judecătorești.

Astfel, relativ la fiecare dintre actele materiale componente ale infracțiunilor continuate expuse sunt de observat procesele-verbale al investigatorilor B. G., M. A., A. E., G. P. ,I. G., C. A., G. R. din datele de 20.02.2014, 23.02.2014, 29.03.2014 procesul-verbal din data de 20.03.2014 privind redarea situației reținute în mediul ambiental și procesul-verbal din data de 06.04.2014 privind identificarea făptuitorului ,procesul-verbal din data de 02.04.2014 privind redarea situației reținute în mediul ambiental, procesul-verbal din data de 03.04.2014 privind stabilirea costului legitimației de călătorie în tren pentru anumite rute .

Inculpatul P. C. a invocat în apărare dispozițiile art 4 C.pr.pen care arată că:

(1) Orice persoană este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăției sale printr-o hotărâre penală definitivă.

(2) După administrarea întregului probatoriu, orice îndoială în formarea convingerii organelor judiciare se interpretează în favoarea suspectului sau inculpatului.

Or relativ la cauza de față tribunalul va observa că probele expuse înlătură „ îndoiala” la care face referire art 4 al 2 C.pr.pen și inculpatul indicat ,care nu a administrat probe pertinente și utile în apărare.

Astfel înscrisurile depuse au relevanță exclusiv în circumstanțiere iar declarațiile martorului B. A. ( fila 114 ) surprind aspecte de ordin general și nu unele legate de faptele concrete ce i se impută inculpatului P. C. ( din datele de20.02.2014, 23.02.2014, 29.03.2014 ).

Pe de altă parte va fi respinsă cererea inculpatului P. C. – în sensul art 386 C.pr.pen – de schimbare a încadrării juridice, prin nereținerea incidenței dispozițiilor Legii 78/2000 (art. 7 respectiv art. 13/2, din legea menționată ) .

Faptele anterior descrise au fost săvârșite de o persoană – conductor de tren - care avea atribuții de constatare și de sancționare a contravențiilor în sfera lor de activitate, potrivit art. 4 și 5 din H.G. nr. 203/1994 pentru stabilirea și sancționarea contravențiilor la normele privind transporturile pe căile ferate române.

Apare ca evident,în opinia tribunalului ,căfaptele expuse au fost săvârșite de o persoană având calitatea de funcționar cu atribuții de control potrivit reglementărilor interne ale societății respective - S.N.T.F.C. „C.F.R. Călători” S.A - ( ex: Instrucția nr. 80/1954 pentru controlul trenurilor) și sunt încadrate într-o societate națională de interes public.

Pe de altă parte ,deși cuantumul mitei pentru fiecare act material este relativ mic, multitudinea acestora, numărul imens de persoane implicate, caracterul repetat și constant în timp, reprezintă elemente care duc la concluzia unui prejudiciu deosebit de ridicat, cu consecințe deosebite pentru bugetul societății naționale parte vătămată (S.N.T.F.C. „C.F.R. Călători” S.A ).

Tribunalul va observa că deși, așa cum s-a arătat ,cuantumul mitei pentru fiecare act material în parte este relativ mic, atitudinea inculpatului P. C. - care a negat comiterea faptelor și nu a achitat prejudiciul reținut în rechizitoriu privitor la partea civilă S.N.T.F.C „C.F.R Călători” S.A – și faptul că acesta apare ca recidivist nu oferă posibilitatea reținerii ,exemplificativ ,a dispozițiilor art. 75 al 2 lit. b Cod penal .

Față de cele expuse tribunalul, în baza art. 289 alin. 1 Cod Penal, cu aplic. art. 35 alin. 1 Cod Penal (17 acte materiale), rap. la art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 al. 1 Cod penal îl va condamna pe inculpatul P. C. la pedeapsa de 3 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 al. 1 lit. a, b, g – cu referire la exercitarea funcției de conductor tren - pe o perioadă de 3 ani pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, în formă continuată.

În baza art. 297 alin. 1 Cod Penal, cu aplic. art. 35 alin. 1 Cod Penal (17 acte materiale) rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 al 1 Cod penal îl va condamna pe același inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 al. 1 lit. a, b, g –cu referire la exercitarea funcției de conductor tren - pe o perioadă de 2 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, în formă continuată.

La individualizarea pedepselor aplicate inculpatului P. C. – situate la minimul special prevăzut de norma incriminatoare - au fost urmărite criteriile vizate de art. 74 Cod penal prin prisma stării de pericol creat pentru valoarea ocrotită de legea penală, naturii și gravității rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii, faptul că inculpatul apare ca recidivist în sensul legii penale, în cursul procesului penal a adoptat o atitudine nesinceră - acesta nici actualmente părând a nu înțelege consecințele și semnificația socială a faptelor sale - dar și nivelul său de educație, vârsta, situația sa familială .

În baza art. 38 - 39 al. 1 lit. b cod penal și art. 45 al. 3 cod penal va contopi pedepsele de mai sus și va aplica inculpatului pedeapsa rezultantă de 3 ani și 8 luni închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 al. 1 lit. a, b, g –cu referire la exercitarea funcției de conductor tren - pe o perioadă de 3 ani.

În baza art. 43 al 2 teză finală Cod penal va cumula pedeapsa rezultantă anterior indicată cu pedeapsa de 1 an și 2 luni închisoare aplicată prin S.P nr 113 /22.05.2012 a Judecătoriei F., în final inculpatul P. C. având de executat pedeapsa de 4 ani și 10 luni închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 al. 1 lit. a, b, g –cu referire la exercitarea funcției de conductor tren - pe o perioadă de 3 ani.

În baza art. 65 cod penal va aplica pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 al. 1 lit. a, b, g - cu referire la exercitarea funcției de conductor tren.

În baza art. 399 al 1 Cod procedură penală va menține măsura controlului judiciar dispusă față de inculpat prin încheierea nr. 34/UP/10.04.2014 pronunțată de judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului B., rămasă definitivă prin încheierea penală nr. 16/CC/U/24.04.2014 pronunțată de judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Curții de Apel B..

Va constata că inculpatulP. C. a fost reținut o zi ,la 10.04.2014.

În baza art. 112 al. 1 lit. e cod penal și 289 al. 3 cod penal va confisca de la inculpat suma de 129 lei dobândită prin săvârșirea infracțiunii de luare de mită.

Va constata că următoarele bunuri constituie mijloace materiale de probă și rămân atașate dosarului cauzei:

- un mediu de stocare CD – inscripționat PTBv /96MS/2014 – copie;

- un mediu de stocare CD – inscripționat PTBv /84MS/2014 – copie;

- un mediu de stocare CD – inscripționat PTBv /211/MS/2014 – copie.

Fiind întrunite condițiile răspunderii civile delictuale – relativ la situația de fapt expusă fiind cauzată o pagubă S.N.T.F.C. „C.F.R. Călători” S.A., constând în prețul legitimației de călătorie necesar a fi fost eliberată în tren pentru distanțele respective de deplasare - tribunalul va obliga inculpatul P. C. la plata către partea civilă S.N.T.F.C „C.F.R Călători” S.A a sumei de 354 lei cu titlu de despăgubiri civile.

În baza art. 274 al.1 Cod Procedură Penală va obliga inculpatul să plătească statului 700 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

În baza art. 289 alin. 1 Cod Penal, cu aplic. art. 35 alin. 1 Cod Penal (17 acte materiale), rap. la art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 al. 1 Cod penal condamnă inculpatul P. C. - fiul lui C. și A., născut la data de 19.01.1970 în mun. F., jud. B., domiciliat în mun. B., ., ., ., CNP_ - la pedeapsa de 3 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 al. 1 lit. a, b, g – cu referire la exercitarea funcției de conductor tren - pe o perioadă de 3 ani pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, în formă continuată.

În baza art. 297 alin. 1 Cod Penal, cu aplic. art. 35 alin. 1 Cod Penal (17 acte materiale) rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 al 1 Cod penal condamnă același inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 al. 1 lit. a, b, g –cu referire la exercitarea funcției de conductor tren - pe o perioadă de 2 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, în formă continuată.

În baza art. 38 - 39 al. 1 lit. b cod penal și art. 45 al. 3 cod penal contopește pedepsele de mai sus și aplică inculpatului pedeapsa rezultantă de 3 ani și 8 luni închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 al. 1 lit. a, b, g –cu referire la exercitarea funcției de conductor tren - pe o perioadă de 3 ani.

În baza art. 43 al 2 teză finală Cod penal cumulează pedeapsa rezultantă anterior indicată cu pedeapsa de 1 an și 2 luni închisoare aplicată prin S.P nr 113 /22.05.2012 a Judecătoriei F., în final inculpatul P. C. având de executat pedeapsa de 4 ani și 10 luni închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 al. 1 lit. a, b, g –cu referire la exercitarea funcției de conductor tren - pe o perioadă de 3 ani.

În baza art. 65 cod penal aplică pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 al. 1 lit. a, b, g - cu referire la exercitarea funcției de conductor tren.

În baza art. 399 al 1 Cod procedură penală menține măsura controlului judiciar dispusă față de inculpat prin încheierea nr. 34/UP/10.04.2014 pronunțată de judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului B., rămasă definitivă prin încheierea penală nr. 16/CC/U/24.04.2014 pronunțată de judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Curții de Apel B..

Constată că inculpatulP. C. a fost reținut o zi ,la 10.04.2014.

În baza art. 112 al. 1 lit. e cod penal și 289 al. 3 cod penal confiscă de la inculpat suma de 129 lei dobândită prin săvârșirea infracțiunii de luare de mită.

Constată că următoarele bunuri constituie mijloace materiale de probă și rămân atașate dosarului cauzei:

- un mediu de stocare CD – inscripționat PTBv /96MS/2014 – copie;

- un mediu de stocare CD – inscripționat PTBv /84MS/2014 – copie;

- un mediu de stocare CD – inscripționat PTBv /211/MS/2014 – copie.

Obligă inculpatul P. C. la plata către partea civilă S.N.T.F.C „C.F.R Călători” S.A a sumei de 354 lei cu titlu de despăgubiri civile.

În baza art. 274 al.1 Cod Procedură Penală obligă inculpatul să plătească statului 700 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 12.01.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

B. B. G. M.

red.BB /15-01-2015

tehored M.G /15-01-2015

4 ex

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Luarea de mită (art.289 NCP). Sentința nr. 4/2015. Tribunalul BRAŞOV