Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Decizia nr. 309/2015. Tribunalul CONSTANŢA

Decizia nr. 309/2015 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 12-08-2015 în dosarul nr. 5347/256/2015

Dosar nr._

TRIBUNALUL C.

SECȚIA PENALĂ

DECIZIA PENALĂ NR.309

Ședința publică din data de 12 august 2015

PREȘEDINTE – M. L. T.

GREFIER – A.-M. G.

Cu participare PROCUROR – M. C. S.

S-a luat în examinare contestația declarată de contestatorul condamnat G. C., fiul lui A. și E., născut la data de 15.10.1985, deținut în P. Poarta Albă, județul C. - împotriva sentinței penale nr.1587 data de 26.06.2015 pronunțată de Judecătoria Medgidia în dosarul penal nr._ .

La apelul nominal făcut în ședință publică, cu respectarea dispozițiilor art.358 alin.1 Cod pr.penală, se prezintă contestatorul condamnat G. C. – în stare de deținere și asistat de apărător desemnat din oficiu A. M., în baza împuternicirii avocațiale depusă la dosar.

Procedura este legal îndeplinită, citarea fiind efectuată cu respectarea dispozițiilor prevăzute de art. 257 – 261 și art. 353 cod procedură penală.

Contestatorul condamnat G. C. depune un memoriu la dosarul cauzei.

Instanța întreabă dacă mai există cereri, excepții sau alte chestiuni prealabile de formulat și având în vedere că nu sunt, constată contestația în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.

Apărătorul contestatorului condamnat G. C., avocat A. M., având cuvântul, solicită admiterea contestației cu consecința admiterii cererii de liberare condiționată formulată de către condamnatul G. C., apreciind că hotărârea contestată este una nelegală și netemeinică.

Solicită a se observa că sunt îndeplinite cerințele prevăzute de lege pentru ca petentul condamnat să poată beneficia de liberarea condiționată, având în vedere că acesta a executat fracția prevăzută de lege, a fost disciplinat pe perioada detenției, a avut un comportament adecvat, o conduită corespunzătoare, a beneficiat de un regim deschis de executare a pedepsei, a beneficiat de trei recompense, a participat la programele educaționale.

În subsidiar, solicită diminuarea termenului de reiterare a unei noi cereri de liberare condiționată, întrucât apreciază că termenul stabilit este prea îndelungat în raport de toate cele anterior prezentate.

Apreciază că toate elementele menționate duc la concluzia că petentul condamnat G. C. a depus eforturi considerabile pentru a se îndrepta, astfel încât poate beneficia de liberare condiționată.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea contestației declarată de condamnatul G. C., ca fiind nefondată, urmând a se constata că în mod corect judecătorul fondului a apreciat că acest comportament nu este suficient pentru ca petentul să poată beneficia de liberare condiționată, cu atât mai mult cu cât acesta este recidivist și a reiterat comportamentul infracțional.

Contestatorul condamnat G. C., în ultim cuvânt, menționează că este de acord cu concluziile apărătorului său și solicită admiterea contestației.

Dezbaterile declarându-se închise, instanța rămâne în pronunțare.

După deliberare;

TRIBUNALUL

Prin sentința penală 1587 din data de 26.06.2015 pronunțată de Judecătoria Medgidia în dosar penal_ s-au dispus următoarele:

„În baza art. 587, alin. 2 Cod Procedură Penală raportat la art. 59, alin. 1 și alin. 2 Cod penal din 1969,

Respinge propunerea de liberare condiționată a condamnatului G. C., fiul lui A. și E., născut la data de 15.10.1985.

Stabilește termen de reiterare după data de 24.12.2015.

În baza art. 272 Cod Procedură Penală,

Dispune avansarea din fondurile Ministerului Justiției a sumei de 130 lei către Baroul C., în favoarea avocat Abiltar Ferhudtin care a acordat asistența judiciară obligatorie petentului condamnat.

În baza art. 275, alin. 2 Cod Procedură Penală,

Obligă petentul condamnat către stat la plata sumei de 300 lei cu titlul de cheltuieli judiciare.

Cu drept la contestație în termen de 3 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi 26.06.2015.”

Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut următoarea situație de fapt:

Analizând actele si lucrările dosarului instanța retine următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 59 CP din 1969 „După ce a executat cel puțin două treimi din durata pedepsei în cazul închisorii care nu depășește 10 ani sau cel puțin trei pătrimi în cazul închisorii mai mari de 10 ani, condamnatul care este stăruitor în muncă, disciplinat și dă dovezi temeinice de îndreptare, ținându-se seama și de antecedentele sale penale, poate fi liberat condiționat înainte de executarea în întregime a pedepsei”.

Analizând procesul-verbal nr.G0046/24.06.2015 întocmit de P. Poarta A., instanța retine ca petentul-condamnat se afla in executarea pedepsei cu închisoarea de 7 ani în baza sentinței penale nr. 864/2012 pronunțată de Judec.Slobozia și a mandatului de executare a pedepsei nr. 1290/2012.

Executarea pedepsei a început la 25.01.2010 urmând sa expire la 24.01.2017.

Condamnatul pe parcursul executării pedepsei a fost sancționat disciplinar de 2 ori și a fost recompensat de 3 ori.

A participat la activități educaționale. Nu a muncit.

Condamnatul are antecedente penale, este recidivist.

Este la a doua analiză în Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului Poarta Albă.

Raportând criteriile expuse de art. 59 CP din 1969 la situația condamnatului, instanța apreciază că, deși petentul condamnat a executat fracțiunea de pedeapsă stabilită în mod obligatoriu de lege, aceste împrejurări nu-i conferă dreptul de a fi liberat condiționat, ci doar o vocație la acordarea beneficiului acestei instituții de drept penal. Și aceasta cu atât mai mult cu cât condamnatul este recidivist, a mai beneficiat de instituția liberării condiționate, a avut o conduită oscilantă pe parcursul detenției, fiind sancționat de 2 ori și nu s-a implicat în muncă, caracterul neimputabil al motivelor neimplicării în muncă neputând fi verificat de instanță.

Mai mult, dispozițiile art. 59 CP din 1969 cer ca petentul condamnat să fie stăruitor în muncă, iar nu doar să muncească.

Astfel, instanța va respinge propunerea și va stabili termen de reiterare după data de 24.12.2015.

Va face aplicarea dispozițiilor art. 272 și art. 275 alin.2 CPP cu privire la cheltuielile judiciare avansate de stat.

Împotriva sentinței penale nr.1587/26.06.2015 pronunțată de Judecătoria Medgidia în dosarul penal nr._, în termen legal a declarat contestație condamnatul Giurculesei C., motivele fiind expuse în practicaua hotărârii.

Examinând legalitatea și temeinicia hotărârii, atât prin prisma criticilor formulate, cât și din oficiu, se constată următoarele:

Contestatorul Giurculesei C. se află în executarea unei pedepse de 7 ani închisoare, aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, pedeapsă ce urmează a expira la data de 24.01.2017.

Nu are nici o zi câștig prin muncă din motive neimputabile, are antecedente penale fiind condamnat în trecut pentru furt calificat de 4 ori, se află la a doua analiză, a fost sancționat de două ori în anii 2012,2014, pentru deținere de obiecte interzise, a fost recompensat de 3 ori; are participări la programe educaționale; a fost propus spre liberare de Comisia constituită conform art. 97 din legea 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate .

Întrucât contestatorul condamnat Giurculesei C. a dat dovadă de comportament oscilant în detenție, raportat la perioada executată din pedeapsa, respectiv intervalul de peste 17 luni de zile ce a rămas neexecutat, la perseverența infracțională și specializarea infracțională manifestată și periculozitatea dovedită ce rezultă din natura infracțiunilor comise și modalitatea săvârșirii– furturi din apartamente, apreciem, ca și judecătorul fondului, că perioada petrecută de condamnat în regim de detenție nu este suficientă pentru a garanta reintegrarea sa socială și implicit, schimbarea atitudinii față de valorile morale și sociale pe care în trecut le-a încălcat .

Va respinge ca nefondată contestația formulată de condamnat.

În baza art.272 Cod.proc.pen., suma de 130 lei reprezentând onorariul de avocat din oficiu, în favoarea avocat G. T., se avansează din fondurile M.J. către Baroul C..

În baza art.275 alin.2 Cod.proc.pen., va obliga pe contestatorul condamnat Giurculesei C. la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în folosul statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

În baza a art. 425/1 alin. 7 pct.1 lit. b Cod proc.pen.:

Respinge, ca nefondată, contestația formulată de contestatorul condamnat G. C., împotriva sentinței penale nr.1587/26.06.2015 pronunțată de Judecătoria Medgidia în dosarul penal nr._ .

În baza art.272 Cod.proc.pen.

Suma de 130 lei reprezentând onorariul de avocat din oficiu, în favoarea avocat G. T., se avansează din fondurile M.J. către Baroul C..

În baza art.275 alin.2 Cod.proc.pen.

Obligă pe contestatorul condamnat Giurculesei C. la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în folosul statului.

Definitivă

Pronunțată în ședință publică, azi 12 august 2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

M. L. T. A.-M. G.

Red.jud.fond.M.V.U. /08.07.2015;

Tehnored.jud.contestație M.L.T./19.08.2015/4 ex.;

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Decizia nr. 309/2015. Tribunalul CONSTANŢA