Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Decizia nr. 134/2016. Tribunalul DOLJ

Decizia nr. 134/2016 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 08-02-2016 în dosarul nr. 134/2016

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL D.

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI

DECIZIA PENALĂ nr. 134

Ședința publică de la 8 februarie 2016

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE - L. L. U. - judecător

Grefier - E.-S. Ț.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Tribunalul D.

a fost reprezentat prin procuror C. M.

Pe rol, judecarea contestației formulată de condamnatul V. M. împotriva sentinței penale nr. 4749 din data de 29 decembrie 2015 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, având ca obiect liberarea condiționată .

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns contestatorul condamnat personal și asistat de avocat din oficiu P. M..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care contestatorul condamnat învederează că își menține contestația formulată.

Nemaifiind formulate alte cereri și constatând cauza în stare de judecată s-a acordat cuvântul asupra contestației de față .

Avocat P. M. pentru contestatorul condamnat a solicitat admiterea contestației, desființarea sentinței penale pronunțate și rejudecând să se dispună liberarea condiționată a persoanei privată de libertate V. M. fiind îndeplinite condițiile prevăzute de lege .

Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul a solicitat respingerea contestației, menținerea hotărârii pronunțate ca fiind legală și temeinică

Contestatorul condamnat având ultimul cuvânt a lăsat la aprecierea instanței asupra celor ce vor fi dispuse .

Dezbaterile fiind închise;

TRIBUNALUL

Asupra contestației formulată de condamnatul V. M. împotriva sentinței penale nr. 4749 din data de 29 decembrie 2015 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, constată următoarele:

Prin sentința contestată instanța de fond a respins cererea de liberare condiționată formulată de petentul condamnat V. M. din Penitenciarul Pelendava C., iar în baza art. 587 alin. 2 cod procedură penală a stabilit termen pentru reînnoirea cererii după data de 09.03.2016. În baza art. 275 pct. 4 alin. 2 cod procedură penală cheltuielile judiciare în cuantum de 150 de lei, din care suma de 130 lei reprezentând onorariu avocat oficiu, urmând a fi suportate de petentul condamnat .

În motivarea acestei soluții instanța de fond a reținut în fapt și în drept următoarele:

La data de 16.12.2015 a înregistrat pe rol la numărul_, cererea petentului condamnat V. M., având ca obiect liberarea sa condiționată din executarea pedepsei de 2 ani închisoare, aplicată prin sentința penala nr. 187/2012 pronunțată de Judecătoria Băilești pentru săvârșirea de infracțiuni de furt calificat prevăzută de art. 208-209 cod penal de la 1969.

Cu adresa cu nr. V2_/10.12.2015 întocmită de Penitenciarul Pelendava C., se comunicată instanței că pentru a putea fi liberat condiționat, condamnatul trebuie să execute fracția de două treimi din pedeapsă, adică 487 zile închisoare și a executat până la data de 10.12.2015 – 488 zile închisoare, în care s-au inclus 15 zile ca urmare a muncii prestate.

S-a reținut că persoana în cauză a fost analizată în Comisia de propuneri pentru punerea în libertate condiționată la data de 10.12.2015, când comisia a propus amânarea liberării sale condiționate după data de 09.03.2016.

Din caracterizarea întocmită de penitenciar rezultă că petentul a fost recompensat o dată și a fost sancționat disciplinar de două ori.

Instanța a mai reținut că potrivit art. 59 cod penal de la 1969 (legea penală mai favorabilă aplicabilă petentului), poate fi liberat condiționat condamnatul care a executat fracția de pedeapsă prevăzută în mod obligatoriu de lege, este disciplinat, stăruitor în muncă și dă dovezi temeinice de îndreptare, ținându-se seama și de antecedentele sale penale.

Art. 59 alin. 1 cod penal reglementează faptul că persoana condamnată poate fi liberată condiționat dacă a executat două treimi din durata pedepsei în cazul pedepsei de până la 10 ani și respectiv trei pătrimi din durata pedepsei mai mari de 10 ani închisoare.

Raportând aceste criterii legale la situația petentului condamnat și analizând actele aflate la dosarul cauzei, instanța a apreciat că, deși acesta a executat fracția de pedeapsă stabilită în mod obligatoriu de lege, această împrejurare nu-i conferă un drept, ci doar o vocație la acordarea beneficiului liberării condiționate, oportunitatea acordării liberării condiționate fiind lăsată exclusiv la latitudinea instanței de judecată.

Având în vedere antecedentele penale a condamnatului, date fiind și aspectele rezultate din evaluarea psihosocială precum și conduita oscilantă a acestuia pe parcursul executării pedepsei, în temeiul art. 59 cod penal de la 1969 s-a reținut că nu există suficiente și serioase indicii în sensul că pedeapsa închisorii aplicată condamnatului și executată până la acest moment și-a atins scopul înainte de a fi expirat durata stabilită prin hotărârea de condamnare, astfel încât subzistă necesitatea executării în continuare a pedepsei, fixându-se un termen la data de 09.03.2016, după expirarea căruia poate fi reiterată cererea de liberare condiționată, conduita condamnatului în această perioadă urmând a fi avută în vedere pentru a aprecia asupra atingerii scopului pedepsei închisorii astfel executate și asupra suficienței dovezilor de îndreptare din partea condamnatului.

Față de cele reținute, instanța a respins cererea privind liberarea condiționată a condamnatului V. M. și a fixat termen de reînnoire a cererii după data de 09.03.2016.

Împotriva acestei hotărâri a formulat contestație condamnatul V. M. solicitând instanței de control judiciar să dispună admiterea contestației și liberarea condiționată .

Analizând contestația formulată de condamnatul V. M. prin prisma motivelor invocate, dar și prin raportare la actele și lucrările dosarului se constată că aceasta este neîntemeiată și va fi respinsă, pentru următoarele considerente:

Instanța de fond în mod corect a analizat cererea prin prisma dispozițiilor codului penal de la 1969 și a motivat soluția din perspectiva condițiilor prevăzute de art. 59 cod penal, reținând în mod corect că timpul petrecut în privare de libertate și comportamentul oscilant manifestat de condamnat, privite și prin prisma tipului de infracțiune pentru a cărei comitere a fost aplicată pedeapsa condamnatului cunoscut cu antecedente penale pentru săvârșirea aceluiași tip de infracțiune nu oferă, cel puțin la momentul actual, suficiente elemente în a aprecia că petentul condamnat și-ar fi însușit un minim de cunoștințe și valori care să justifice aprecierea că, în libertate, nu ar mai săvârși alte fapte care încalcă regulile ce guvernează societatea.

Față de aceste aspecte, în baza art. 4251 alin. 7 pct. lit. b cod procedură penală, va respinge contestația formulată de condamnatul V. M. împotriva sentinței penale nr. 4749 din 29.12.2015 a Judecătoriei C..

Va obliga contestatorul condamnat la 200 lei cheltuieli judiciare statului .

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

În baza art. 4251 alin. 7 pct. lit. b cod procedură penală

Respinge contestația formulată de condamnatul V. M., fiul lui N. și N., născut la data de 24 martie 1994 în municipiul Băilești, județul D., domiciliat în municipiul Băilești, ..150, județul D., CNP_ în prezent în Penitenciarul Pelendava, împotriva sentinței penale nr. 4749 din 29.12.2015 a Judecătoriei C..

Obligă contestatorul condamnat la 200 lei cheltuieli judiciare statului .

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 8 februarie 2016 .

Judecător,

L. L. U. Grefier,

E.-S. Ț.

Red jud L.L.U

Tehnored TES

2 ex/15.02.2016

Jud.fond F.M.G.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Decizia nr. 134/2016. Tribunalul DOLJ