Dare de mită (art.290 NCP). Sentința nr. 150/2015. Tribunalul ILFOV
| Comentarii |
|
Sentința nr. 150/2015 pronunțată de Tribunalul ILFOV la data de 07-08-2015 în dosarul nr. 952/93/2015
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ILFOV- SECȚIA PENALĂ
operator de date cu caracter personal nr._
dosar nr. 952/ 93/ 2015
SENTINȚA PENALĂ nr. 150
Ședința publică din data de 07.08.2015
Tribunalul constituit din:
PREȘEDINTE: N. A.- judecător
GREFIER: C. V.
M. P. – P. de pe lângă Tribunalul Ilfov a fost reprezentat de procuror G. F..
Pe rol soluționarea cauzei penale privind inculpatul M. O., trimis în judecată sub control judiciar, prin rechizitoriul nr. 169/P/2015 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Ilfov sub aspectul săvârșirii infracțiunii de dare de mită în stare de recidivă prev. de art. 290 alin. 1 C. pen. cu aplic. art. 41 alin.1 rap. la art. 43 alin. 5 C. pen.
Procedura de citare este legal îndeplinită fără citarea părților.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Se constată că dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din 15.07.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când Tribunalul a stabilit termen pentru pronunțare data de 24.07.2015 când, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea asupra cauzei pentru data de 07.08.2015.
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
La data de 08.04.2015 a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Ilfov, sub nr._, rechizitoriul nr. 169/P/2015 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Ilfov prin care s-a dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a inculpatului M. O. pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită în stare de recidivă prev. de art. 290 alin. 1 C. pen. cu aplic. art. 41 alin.1 rap. la art. 43 alin. 5 C. pen.
Prin actul de sesizare a instanței s-a reținut, ca situație de fapt, că:
În data de 26.02.2015, în jurul orelor 16:30, lucrătorii de poliție, insp. P. S.-M. și agent șef principal I. G., aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe DN1, în loc. Ciolpani, au oprit pentru control autoturismul marca SKODA O., cu numărul de înmatriculare P32008BP, condus de inculpatul M. O., proprietate personală a acestuia, care se deplasa în direcția Ploiești. Procedând la verificarea documentelor conducătorului auto, precum și a bazei de date a M.A.I. au stabilit că numitul M. O. figurează cu permis de conducere categoria B cu mențiunea ”REȚINUT” de la data 31.08.2014 pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui autoturism neînmatriculat în circulație.
Conducătorului auto i s-a adus la cunoștință infracțiunea săvârșită și sancțiunea ce trebuie să-i fie aplicată, fiind condus cu autospeciala de poliție către Poliția Stațiunii Snagov pentru întocmirea documentelor legale.
Numitului M. O. i s-a adus la cunoștință că o să i se întocmească un proces-verbal de constatare a infracțiunii de conducere a unui autovehicul fără permisul de conducere, faptă prevăzută și pedepsită de art. 335 alin. 2 C.pen.
Pe timpul deplasării către postul de poliție, numitul M. O. a cerut în repetate rânduri celor doi polițiști ”să se înțeleagă” și să nu continue cercetările, promițându-le inițial suma de 100 de euro și ulterior suma de 200 de euro pentru aceasta.
Pe timpul deplasării către Poliția Stațiunii Snagov, numitul M. O. a apelat la diverse persoane și folosind un limbaj codificat, le-a solicitat acestora suma de 200 de euro, precizându-le că are nevoie pentru achiziționarea de piese auto.
La sfârșitul activităților, acesta le-a propus polițiștilor să se întâlnească în stația radio din localitatea Vlădiceasca, jud. Ilfov în scopul de a le remite suma de 200 de euro, cu titlul de mită, pentru a nu continua cercetările privind săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, faptă prevăzută de art. 335 alin. 2 Cod Penal.
La data de 26.02.2015, prin ordonanță, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ilfov a dispus începerea urmăririi penale în cauza cu privire la săvârșirea infracțiunii de dare de mită prevăzute de art. 290 alin. 1 din Codul penal, constând în faptul că la data de 26.02.2015, numitul M. O. a promis lucrătorilor de poliție, respectiv inspector P. S.-M. și agent șef principal I. G., suma de 200 de euro în legătură cu neîndeplinirea unui act ce intră în atribuțiile de serviciu ale acestora, respectiv, continuarea cercetărilor privind infracțiunea de conducere a unui vehicul fără permis de conducere.
La data de aceeași dată, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ilfov a dispus autorizarea, cu titlu provizoriu, pe o durată de 48 ore, de la data de 26.02.2015 ora 20:30, până la data de 28.02.2015, ora 20:30 a supravegherii video și audio, fotografierii în mediu ambiental a activităților desfășurate de către martorii P. S. M. (CNP_) și I. G. (CNP_), privind convorbirile pe care le vor purta cu numitul M. O. (CNP_) și orice alte persoane care au legătură cu cauza.
În urma efectuării activităților specifice a fost constatată, la data de 26.02.2015, ora 21:20, săvârșirea infracțiunii flagrante de către numitul M. O., imediat după ce a remis lucrătorilor de poliție, inspector P. S.-M. și agent șef principal I. G., suma de 200 de euro în legătură cu neîndeplinirea unui act ce intră în atribuțiile de serviciu ale acestora, respectiv, continuarea cercetărilor privind infracțiunea de conducere a unui vehicul fără permis de conducere și restituirea documentelor ridicate cu prilejul constatării.
Astfel, la data de 26.02.2015, în jurul orelor 20:50, organele de urmărire penală s-au deplasat la benzinăria AGIP, situată pe DN1 la ., loc menționat de martorii denunțători P. S. M. și I. G., ca fiind locația care le-a fost indicată de către M. O., ca loc de întâlnire unde urmează să le înmâneze acestora suma de 200 de euro, cu titlu de mită, promisă anterior, pentru a efectua un act contrar atribuțiilor de serviciu, în sensul de a nu continua cercetările cu privire la conducerea unui vehicul suspendată exercitarea dreptului de a conduce și a-i restitui actele, unde a fost constituit dispozitivul de constatare a infracțiunii flagrante.
La ora 21:10, inculpatul M. O. a ieșit din incinta benzinăriei AGIP, în momentul în care cei doi martori denunțători au ajuns cu autovehiculul de serviciu marca Dacia L., înregistrată MAI26140, în parcarea din fața benzinăriei și s-a deplasat către aceasta urcând în habitaclu, în dreptul portierei din dreapta-spate.
În autovehiculul de serviciu marca Dacia L., înregistrată MAI26140 au avut loc unele convorbiri purtate în mediul ambiental, de către martorii denunțători P. S. M., I. G. și numitul M. O., ce au fost transcrise în procesul verbal de redare a convorbirilor purtate în mediul ambiental, în data de 27.02.2015 în care se arată că:
Până la momentul 01:08 pe înregistrarea ambientală nu sunt aspecte relevante pentru cauză, în continuare M. O. urcând în habitaclul autospecialei de poliție în care se află numiții P. S. M. și I. G. purtându-se următoarea discuție:
P. S. M.:: Hai că am avut o zi grea rău!
M. O.:Cum?
P. S. M.:: Hai că ne strici și mașina.
M. O.: Mă scuzi.
P. S. M.::Ce faci, ce ai făcut, ce faci?
M. O.:Am venit.
P. S. M.:: ai stat mult aicea?
M. O.:Am stat vreo oră și ceva n-am făcut nimic.
P. S. M.::Da? Hai dați-o un pic mai în față mai la ...
M. O.: Dați-o ...neinteligibi... Da nu se stinge bre becul ăla de acolo?
POPASORIN: Stai să mai vorbim un pic, ce te grăbești așa?
M. O.: Eu nu mă grăbesc.
POPASORIN: Vrei să scapi așa de noi?
M. O.: Eu nu mă grăbesc.
P. S. M.::Cu ce ai venit aici mata?
M. O.:Am venit cu un băiețaș cu...
P. S. M.::Nu ai plecat cu mașina de acolo, nu?
M. O.:Nu,am fost cu copiii,am avut mașina lăsătă aicea în asta în peco ăsta.
P. S. M.::Ai lăsat mașina aici?
M. O.:Da.
P. S. M.::Păi și cu ce pleci înapoi?
M. O.:Cu mașina.
P. S. M.::Pleci cu ea!
M. O.:Da.
P. S. M.::Păi și?
M. O.:Păi dă-mi actele mâncați-aș...
P. S. M.:: Nu ai dat o declarație bre? Mata ești inconștient?
M. O.:Am dat o declarație dar mă duc acasă și mă opresc că nu am nici un fel de ...neinteligibil...
P. S. M.:: Noi am înregistrat lucrarea aia.Mata ce așteptări ai acuma?
M. O.:Cum?
P. S. M.::Noi am înregistrat lucrarea aia. Ce vrei să faci?
M. O.: Cum ai înregistrat-o?
P. S. M.:: I-am dat un număr, noi.
M. O.:Așa și?
P. S. M.:: Și mata ce vrei? Vrei...ce vrei?
M. O.: Să-mi dai actele înapoi mâncați-aș pula ta să mă duc la Sibiu la soră-mea, să-mi rezolv problema.
P. S. M.:: Vrei actele înapoi de la mașină?
M. O.: Da.
P. S. M.::Păi da, da ai dosarul ăla de la Sibiu de pe treișunu (n.n. 31).
M. O.: Păi mă duc și mi-l rezolv eu șefulică p-ăla, plec cu trenul la Sibiu și mi-l rezolv.
P. S. M.:: Da ți-ai amintit de el?
M. O.:Nu mă, dar dacă mi-ai zis mata că e, nu mi-am amintit că îți spuneam pe față de când mă verificai, îți spuneam nu mă mai verifica bre neinteigibil se rezolvă cu mine și nu mai stăteam să mă câcâi.
P. S. M.:: Păi da dar noi la dosaru ăsta pe care l-am făcut trebuie să...trebuie să-ți reținem permisu’ și să-ți dăm o dovadă fără drept de circulație.
M. O.: Păi nu-mi reține permisu’ mâncați-aș pula ta că dacă mi-ai reținut permisu nu ai făcut nimic. E ca și cum mi-ai fi făcut dosar.
P. S. M.:: Păi deci, deci mata...
M. O.: Ai înțeles?
P. S. M.::Păi... păi dosarul oricum l-am făcut înțelegi?
M. O.:Am înțeles.
P. S. M.:: Mata ce vrei defapt acum?
M. O.: Dă-mi, să-mi dai permisu’, actele și eu să-mi văd de treaba mea să mă duc să-mi rezov probemele că nu mai circul eu de nebun dacă dumneata mi-ai spus. Înțele...Adică m-ai prins cu buletinul, ți-am dat buetinul, m-ai verificat, domne, n-ai permis.
P. S. M.::Deci mata vrei actele și-atât, nu contează...
M. O.: Da mă, nu contează nimic...
P. S. M.::...starea dosarului.
M. O.: ... nu contează, nu mă interesează...
P. S. M.:: ... dosarul poate să meargă...
M. O.:...poa să meargă mai departe.
P. S. M.:: ... în instanță, nu?
M. O.: Nu mă interesează nici dacă se...
P. S. M.::Păi și dacă te trimite în judecată? Că e dosarul ăsta al nostru?
M. O.:Dacă mă trimite în judecată asta este, mă duc și ma judec cu ei.
P. S. M.::Aha. Deci mata vrei ...
M. O.: Dă-mi bre actele înapoi, permisu’, buletinu’ și actele, i-ați bănuțu’ și lasă-mă să plec mâncați-aș coaili tele că m-am plictisit aici, am înnebunit de cap, am ...neinteligibil...
P. S. M.:: Hai bre că toată ziua am avut o zi grea, am neinteligibil.
M. O.: Eu te cred pe mata dar și eu am avut...
P. S. M.:: Nici nu știm ce vrei, de la noi.
M. O.: Vreau actele, i-ați bănuțu’ înapoi și vezi-ți de treaba matale.
P. S. M.:Vrei actele?
M. O.: Da, dă-mi actele care mi le-ai luat și vezi-ți de treaba matale și nu ai nicio obigație față de mine.Uite ai două sute aicea, ia-ți-i.
La momentul 04:08, pe înregistrarea ambientală se observă cum martorul denunțător P. S. M. duce mîna sa dreaptă în dreptul lui M. O..
P. S. M.::Ce avem?
M. O.:Două sute .
P. S. M.::Ce sunt ăștia?
M. O.:Euro.
În intervalul 04:12-04:22 pe înregistrarea ambientală se observă cum P. S. M. își retrage mâna din dreptul lui M. O. având în ea două bancnote pe care le manipulează putându-se observa că au cupiura de câte o sută de euro.
P. S. M.::Păi n-am mai văzut demult așa ceva.
M. O.: Hai mâncați-aș pula ta dă-mi actele și lasă-i acolo, dă-i în morții lor de euro.
P. S. M.::Bre nu-s falși?
M. O.: Hai bre nu te copilări cu mine, ai datele mele, eu sunt vagabont? Scrie pe fața mea vagabont, ce naiba? Vin să-ți dau matele,la polițist îi dau bani falși .
P. S. M.::Păi na, eu știu ce ai în minte acuma mata?
M. O.:Stai bre liniștit că nu fac eu așa ceva, eu cunosc pe toți șefii matale aștia marii de la Ilfov.
P. S. M.::Bre și mata zi-ne, zi-ne concret, acuma lasă ce știi mata, ce cunoști, zi-ne ce vrei? Deci vrei documentele mata.
M. O.: Vreau permisul, vreau buletinul, vreau… actele mașinii.
P. S. M.: Actele mașinii?
M. O.: Da.
P. S. M.: Bre, dar să nu te mai…
M. O.: Mă mâncați-aș curul tău! Mă duc acasă și-am plecat la, Sibiu. Mă duc și-mi rezolv problemele, nu mai ai nici o treabă, cu mine.
P. S. M.: Nu te mai prind cu covrigul în mână, da?
M. O.: Nu mâncați-aș pula ta! Din momentul în care-am ajuns acasă am terminat c-am șapte copii și nepoți care au permis. Eu dacă știam că am asta îmi luam copiii cu mine și mă duceam, nu am nici o treabă, nici o reținere.
P. S. M.: Am înțeles.
M. O.: Neea, mata ți-ai făcut acoperirea, m-ai anunțat că am ăla …neinteligibil… suspendat, ți-ai făcut datoria. Nu am nici o treabă cu dumneata și dumneata cu mine.
P. S. M.: Bine bre, deci două sute…
La momentul 05:29 se observă pe înregistrarea audio-video cum P. S. M. flutură în mâna sa dreaptă cele două bancnote cu cupiura de o sută de euro.
M. O.: Mă înregistrezi cu vreo d-asta să-mi faci vreo d-asta de dare de mită?
P. S. M.: Păi mata dac… mata dacă ne-nregistrezi!
M. O.: Nu fac eu mâncați-aș pulica ta, sau m-ai pus să mă-nregistrezi …neinteligibil… ?
P. S. M.: Eu să te leg bre?
M. O.: Ei, da…
La momentul 05:47 pe înregistrarea ambientală se aud zgomote pe fundal.
M. O.: E, vezi?
Discuția se încheie la momentul 05:50, înregistrarea oprindu-se la momentul 05:52.
După aproximativ șase minute, la ora 21:16, echipa operativă aflată la fața locului a intervenit, procedându-se la legitimarea persoanei în cauză, care a precizat că se numește M. O., și a declarat verbal că se află în autospeciala de poliție pentru a-și lua de la lucrătorii de poliție P. S. M. și I. G., care l-au oprit în trafic și i-au reținut permisul de conducere și actul de identitate, aceste documente, cu ocazia aducerii la cunoștință a faptului că are suspendată exercitarea dreptului de a conduce. Fiind întrebat M. O. dacă a dat vreo sumă de bani polițiștilor pentru a nu-și îndeplini atribuțiile de serviciu cu privire la cele constatate și a i se restitui permisul de conducere, acesta a confirmat inițial spunând ”DA”, pentru ca ulterior să nege, recunoscând ulterior la sediul Parchetului.
S-a solicitat inspectorului de poliție P. S. M., să menționeze dacă a primit de la M. O. vreo sumă de bani, acesta a pus la dispoziție suma de două sute de euro, în două bancnote în cupiură de o sută de euro, cu seriile X_ și S_, cu privire la care a precizat că a primit-o cu titlu de mită de la M. O. în scopul menționat mai sus.
Suma de 200 de euro, menționată anterior, a fost ridicată în vederea continuării cercetărilor, fiind depusă ulterior la CEC BANK, urmând a fi confiscată de instanță.
Situația de fapt mai sus menționată a fost reținută pe baza următoarelor mijloace de probă: denunț; declarațiile martorilor denunțători P. S.-M. și I. G.; proces – verbal de depistare a infracțiunii flagrante însoțit de înregistrarea video; declarațiile suspectului/inculpatului; proces-verbal de redare a înregistrărilor ambientale; înregistrarea audio-video a activităților martorului denunțător, recipisa de predare la CEC Bank a sumei de 200 de euro și înscrisuri.
Cauza a fost înregistrată pe rolul instanței la data de 08.04.2015 sub nr. de dosar_ .
În cadrul cercetării judecătorești, în ședința publică din data de 18.05.2015, în baza art. 374 alin.4 rap. la art. 375 cu referire la art. 396 alin.10 C. pr. pen., instanța a încuviințat cererea formulată de către inculpatul M. O. privind judecarea cauzei conform procedurii recunoașterii vinovăției, având în vedere declarația inculpatului data in fata instanței (fila 87 ) și, de asemenea, văzând actele dosarului de urmărire penală; de asemenea, inculpatul M. O. a depus la dosarul cauzei înscrisuri în circumstanțiere – caracterizări (filele 117-129), contract civil de formare profesională, contract de muncă, acte de studii (filele 169-176), iar la cererea sa s-au solicitat DNA și Parchetului de pe lângă Tribunalul Ilfov informații legate de incidența prev. art. 19 din Legea 682/2002 în cauză (filele 140, 145, 164).
Tribunalul a dispus, din oficiu, atașarea la dosarul cauzei a fișei de cazier judiciar actualizată a inculpatului (fila 113).
Nici reprezentantul Parchetului, și nici părțile nu au solicitat încuviințarea și administrarea altor mijloace probatorii.
Din examinarea coroborată a probelor de la dosar – instanța - raportat la învinuirea adusă inculpatei M. O. - reține că ansamblul probator administrat în cauză conturează dincolo de orice îndoială rezonabilă starea de fapt reținută în actul de sesizare, recunoscută de inculpată în condițiile art. 396 alin. 10 C. pr. pen. și expusă detaliat în cele ce preced.
În drept, fapta inculpatului M. O. care, la data de 26.02.2015, a promis lucrătorilor de poliție, insp. P. S.-M. și agent șef principal I. G., din cadrul I.P.J.Ilfov.-P.S.Snagov, suma de 200 de euro în legătură cu neîndeplinirea unui act ce intră în atribuțiile de serviciu ale acestora - continuarea cercetărilor privind infracțiunea de conducere a unui vehicul fără permis de conducere și restituirea documentelor ridicate cu prilejul constatării, iar la data de la data de 26.02.2015 ora 21:20, aceasta a remis insp. P. S.-M. și agent șef principal I. G. suma de 200 de euro, în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de dare de mită prev. de art. 290 alin. 1 C. pen.
Infracțiunea prev. de art. 290 C. pen. se consumă în momentul în care se realizează promiterea, oferirea sau banilor sau a altor foloase necuvenite funcționarului public/privat mituit. Va exista o infracțiune, iar nu un concurs de infracțiuni sau o infracțiune continuată de dare de mită și atunci când elementul material s-a realizat prin modalități distincte (de exemplu, promisiune, urmată de dare de bani sau alte foloase), dacă prin acestea s-a urmărit coruperea funcționarului cu privire la același act din sfera atribuțiilor sale de serviciu.
Subiectul pasiv al infracțiunii de dare de mită nu este funcționarul, ca și persoană fizică, ci autoritatea publică, instituția publică, instituția sau persoana juridică de drept public ori privat în cadrul căreia persoana mituită se află în exercitarea atribuțiilor de serviciu. Prin urmare, chiar dacă oferta vizează două persoane, cât timp se realizează printr-un act unic, ce vatămă interesele unei singure instituții (poliția) în cadrul căreia funcționarii publici se află în exercitarea atribuțiilor de serviciu, se comite o singură infracțiune, nu două aflate în concurs ideal.
În speță, se va reține o singură infracțiune, săvârșită în forma unității naturale, atâta vreme cât aceasta s-a comis în același timp și loc, respectiv în aceeași împrejurare, și chiar dacă elementul material al laturii obiective a fost realizat prin mai multe acțiuni alternative, infracțiunea consumându-se după primul act material, restul actelor având relevanță penală pentru individualizarea pedepsei. De asemenea, nu are relevanță nici faptul că inculaptul a remis suma de bani către două persoane, urmând a se reține doar o singură infracțiune de dare de mită.
Totodată, Tribunalul va reține că inculpatul M. O. a comis infracțiunea pentru care este cercetat în stare de recidivă postexecutorie prev. de art. 41 alin.1 C. pen. față de pedeapsa rezultantă de 7 ani închisoare aplicată de Tribunalul Prahova prin sentința penală nr. 367/ 22.11.2000 definitivă prin decizia penală nr. 75/ 22.02.2002 a Curții de Apel Ploiești pentru comiterea infracțiunilor de tâlhărie calificată și lipsire de libertate în mod ilegal prev. de art. 211 alin. 2 lit. f și, respectiv, art. 189 alin. 2 C. pen. de la 1969, pedeapsă pe care inculpatul a executat-o în regim de detenție în perioada 08.06._00 și 15.09._09 când a fost liberat condiționat cu un rest de pedeapsă neexecutat de 1121 zile.
La individualizarea pedepsei care se va aplica inculpatului M. O. pentru infracțiunea pentru care este cercetat, prev. de art. 290 alin. 1 C. pen., pornind de la limitele speciale de pedeapsă, închisoare de la 2 la 7 ani, micșorate cu o treime dată fiind aplicarea disp. art. 397 alin. 10 C. pr. pen., Tribunalul va ține cont de criteriile generale de individualizare prev. de art. 74 C. pen., respectiv împrejurările și modul de comitere a infracțiunii expuse detaliat în cele ce preced, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura și gravitatea consecințelor infracțiunii constând în amploarea activitãþii infracþionale a inculpatului, curajul ºi dezinvoltura cu care acesta a acþionat, prin desconsiderarea calitãþii oficiale pe care o deþineau denunþãtorii, aceea de polițiști în cadrul IPJ Ilfov, motivul sãvârºirii infracþiunii ºi scopul urmãrit de inculpat la comiterea sa, respectiv eludarea aplicarea dispoziþiilor legii în condiþiile în care, deºi avea permisul de conducere reþinut a continuat sã conducã autoturismul proprietate personalã pe drumurile publice fiind surprins în flagrant de agenþii de poliþie denunþãtori și, nu în ultimul rând, conduita inculpatului după comiterea infracțiunii, poziția sa sinceră, de recunoaștere a comiterii faptei, regretul manifestat față de aceasta, nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială a inculpatului, faptul că a comis infracțiunea în stare de recidivă postexecutorie în condițiile mai sus arătate ceea ce denotă perseverență infracțională, aspect ce relevă un comportament sau o atitudine constantă antisocială (fișă de cazier judiciar – fila 113).
În lumina acestor criterii, se apreciază că reeducarea inculpatului M. O. se poate realiza în bune condiții numai prin aplicarea unei pedepse privative de libertate, astfel că, în baza prev. art. 290 alin. 1 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. 1 și 3 C. pen., acesta urmează a fi condamnat la o pedeapsă orientată spre minimul special stabilit prin prisma prev. art. 396 alin. 10 rap la art. 375 alin. 1 C. pr. pen. și ale art. 79 alin. 3 C. pen., respectiv la 2 ani închisoare.
Împrejurările că inculpatul M. O. a recunoscut săvârșirea faptei nu sunt de natură să conducă la reținerea acestora ca circumstanțe atenuante judiciare în condițiile art. 75 alin. 2 C. pen., ci vor fundamenta orientarea pedepselor spre minimul special, așa cum am arătat în cele ce preced.
Având în vedere cele expuse în considerentele Încheierii din data de 15.07.2015 care face parte integrantă din prezenta, în temeiul art. 399 alin. 1 C. pr. pen. se va menține măsura preventivă a controlului judiciar dispusă în sarcina inculpatului M. O. de P. de pe lângă Tribunalul Ilfov prin Ordonanța nr. 169/P/27.02.2015, astfel cum a fost modificată prin Ordonanța nr. 169/P/ 30.03.2015 și prin Încheierea penală din data de 18.05.2015, pronunțată de Tribunalul Ilfov în dosarul nr._ .
În baza art. 290 alin. 5 C. pen. se va dispune confiscarea de la inculpat a sumei de 200 euro consemnată la CEC Bank S.A. Agenția V. cu chitanța nr._/1/ 03.03.2015 și recipisa nr._/ 03.03.2015.
Văzând dispozițiile art. 274 alin. 1 C. pr. pen. potrivit cărora inculpatul- condamnat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat și apreciind asupra cuantumului acestora, se va dispune obligarea inculpatului la plata sumei de 2.000,00 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Condamnă inculpatul M. O., cetățean român, cercetat sub control judiciar, fiul lui C. și M., născut la data de 01.08.1959 în ., identificat cu CNP_, recidivist postexecutoriu, cu domiciliul în B., Șoseaua București- Târgoviște nr. 147, ., ., de profesie instructor formator curs calificare lucrători comerciali, studii medii, căsătorit, la:
- 2 (doi) ani închisoare - pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită în stare de recidivă postexecutorie prev. și ped. de art. 290 alin. 1 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. 1 C. pen., art. 396 alin. 10 rap la art. 375 alin. 1 C. pr. pen., art. 41 alin. 3 și art. 79 alin. 3 C. pen.
În temeiul art. 399 alin. 1 C. pr. pen. menține măsura preventivă a controlului judiciar dispusă în sarcina inculpatului de P. de pe lângă Tribunalul Ilfov prin Ordonanța nr. 169/P/27.02.2015, astfel cum a fost modificată prin Ordonanța nr. 169/P/ 30.03.2015 și prin Încheierea penală din data de 18.05.2015, pronunțată de Tribunalul Ilfov în dosarul nr._ .
În baza art. 290 alin. 5 C. pen. dispune confiscarea de la inculpat a sumei de 200 euro consemnată la CEC Bank S.A. Agenția V. cu chitanța nr._/1/ 03.03.2015 și recipisa nr._/ 03.03.2015.
În baza art. 274 alin. 1 C. pr. pen. obligă inculpatul la plata sumei de 2.000,00 lei- cheltuieli judiciare către stat.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 07.08.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
N. A. C. V.
Semnează P.- Grefier,
M. S.
| ← Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Decizia nr. 471/2015.... | Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Decizia nr. 457/2015.... → |
|---|








