Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Decizia nr. 234/2015. Tribunalul ILFOV

Decizia nr. 234/2015 pronunțată de Tribunalul ILFOV la data de 23-04-2015 în dosarul nr. 5431/4/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL ILFOV - SECȚIA PENALĂ

DECIZIA PENALĂ NR. 234/C

Ședința publică din data de 23.04.2015

Tribunalul constituit din :

PREȘEDINTE: R. A.

GREFIER: F. C. M.

M. P. – P. de pe lângă Tribunalul Ilfov a fost reprezentat de procuror G. F..

Pe rol soluționarea cauzei penale având ca obiect contestația formulată de contestatorul L. C. împotriva sentinței penale nr. 554/25.02.2015 pronunțată de către Judecătoria Sectorului 4 București in dosarul nr._ .

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns contestatorul – condamnat L. C. personal și asistat de apărător ales – avocat B. D. C., conform împuternicirii avocațiale nr._/2014 și de apărătorul desemnat din oficiu- avocat C. E. G., conform delegației pentru asistență judiciară obligatorie nr._/2015 atașată la dosarul cauzei.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care expune pe scurt obiectul cauzei – liberare condiționată (art. 587 NCPP), stadiul procesual – contestație, după care:

Instanța constată încetată delegația pentru asistență judiciară obligatorie a avocatului desemnat din oficiu, C. E. G., pentru contestatorul L. C., față de prezența apărătorului ales al acestuia și în baza art. 6 din Protocolul încheiat între M. Justiției și UNBR, dispune avansarea onorariului parțial în cuantum de 80 lei din fondul Ministerului Justiției în favoarea Baroului Ilfov.

Nefiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Tribunalul acorda cuvântul in dezbaterea contestației.

Apărătorul ales al contestatorului - condamnat L. C., având cuvântul, în temeiul disp. art. 587 C.p.p., solicită admiterea contestației formulată de petentul-condamnat, considerând că acesta îndeplinește condițiile prevăzute de art. 100 C.p., privind liberarea condiționată, a executat fracția de pedeapsă prevăzută de lege și astfel cum rezultă din caracterizare atașată la dosar acesta pe perioada detenției a avut un comportament corespunzător, a participat la activități de educație și asistență psihosocială desfășurate la nivelul secției de deținere și nu a fost sancționat disciplinar pe perioada detenției.

Pentru aceste considerente, solicită admiterea contestației astfel cum a fost formulată, desființarea sentinței penale nr. 554/25.02.2015 pronunțată de către Judecătoria Sectorului 4 București in dosarul nr._ și, rejudecând, instanța să admită cererea de liberare condiționată apreciind că petentul se poate reintegra în societate, dând dovezi temeinice de îndreptare.

Reprezentantul Ministerului P., având cuvântul, a solicitat respingerea contestației formulată de petent ca nefondată, apreciind sentința penală nr. 554/25.02.2015 pronunțată de către Judecătoria Sectorului 4 București in dosarul nr._ ca fiind legală și temeinică raportat la faptul că acesta este cunoscut cu antecedente penale.

Contestatorul-condamnat L. C., având ultimul cuvânt, arată că lasă la aprecierea instanței soluția de urmează a se pronunța.

S-au declarat dezbaterile închise, după care:

TRIBUNALUL,

Deliberând asupra contestației penale de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 554/25.02.2015 pronunțată de către Judecătoria Sectorului 4 București in dosarul nr._, s-au dispus următoarele:

S-a respins ca nefondată cererea de liberare condiționată formulată de petentul condamnat L. C. (fiul lui I. și E., născut la data de 28.04.1984 în București, CNP_).

S-a fixat termen de reiterare a cererii la data de 03.04.2015.

În baza art.275 alin.2 Cod procedură penală a fost obligat petentul condamnat la plata sumei de 150 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele:

La data de 10.02.2015 a fost înregistrată pe rol cererea de liberare condiționată formulată de condamnatul L. C..

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța a reținut că la data de 05.02.2015 Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate, în ceea ce privește acordarea liberării condiționate, din cadrul Penitenciarului București-Jilava a analizat situația condamnatului și a dispus amânarea acestuia cu 2 luni.

Din procesul verbal nr.5/05.02.2015 rezultă că petentul se află în executarea pedepsei de 1 an și 4 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr.328/2014 pronunțată de Judecătoria Cornetu, în baza căreia a fost emis mandatul de executare nr.736/2014. Executarea pedepsei a început la data de 18.03.2014 și va expira la 16.07.2015, deoarece se scade arestul preventiv de o zi; pedeapsa este egală cu 487 zile, iar pentru a putea deveni propozabil în vederea liberării condiționate condamnatul trebuie să execute 2/3 din pedeapsă, respectiv 324 zile, din care, în cazul în care muncește 81 zile considerate ca executate pe baza muncii prestate, și 243 zile efectiv executate. A executat de la 18.03.2014 până la 05.02.2015 un număr de 325 zile, a executat arest preventiv de o zi, i se consideră ca executate pe baza muncii prestate 0 zile, în total având 326 zile câștigate și executate.

În primul rând trebuie observat că instanța urmează a face aplicarea art. 5 NCP cu privire la legea penală mai favorabilă, urmând a analiza condițiile impuse de lege pentru acordarea beneficiului liberării condiționate conform legislației anterioare iar nu conform noilor reglementări penale și procesual penale intrate în vigoare la data de 01.02.2014.

Analizând condițiile impuse de cele două legi penale succesive pentru acordarea beneficiului liberării condiționate, instanța a constatat că legea penală mai favorabilă este cea a Codului Penal din anul 1969, această lege cuprinzând dispoziții mai permisive atât cu privire la cerințele imperative pentru acordarea liberării condiționate cât și cu privire la modul de supraveghere al petentului după ce acesta ar fi fost liberat condiționat. În plus, noua reglementare cuprinde cerințe suplimentare cum ar fi îndeplinirea integrală a obligațiilor civile, faptul că persoana condamnată are vocația de a fi liberată condiționat numai dacă execută pedeapsa în regim semideschis sau deschis.

Potrivit art.59 din Codul penal din 1969, poate fi liberat condiționat înainte de executarea în întregime a pedepsei condamnatul care a executat fracțiunea de pedeapsă prevăzută de lege, este stăruitor în muncă, disciplinat și dă dovezi temeinice de îndreptare, ținându-se seama și de antecedentele sale penale.

Petentul condamnat a executat fracțiunea de pedeapsă stabilită în mod obligatoriu de lege, însă acest lucru nu îi conferă un drept ci doar o vocație la acordarea liberării condiționate. Liberarea condiționată este o măsură de excepție, care trebuie justificată temeinic de comportamentul condamnatului, de natură a crea instanței convingerea că executarea restului de pedeapsă în stare de libertate ar conduce la atingerea scopului educativ și preventiv al pedepsei.

Instanța a constatat că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege, întrucât condamnatul nu a dat dovezi temeinice de îndreptare, nu a fost stăruitor în muncă, este cunoscut cu antecedente penale, iar timpul executat din pedeapsă nu este suficient pentru reeducarea acestuia.

Astfel, pe durata detenției petentul a avut un comportament corespunzător, fără însă a face eforturi serioase în vederea reintegrării sociale. Petentul nu a fost sancționat disciplinar dar nu a fost nici recompensat, nu a muncit.

Simpla trecere a timpului în penitenciar nu poate conduce în mod automat la liberare condiționată, instituție juridică care de altfel ar trebui să garanteze cel puțin teoretic că petentul condamnat odată pus în libertate nu își va mai continua comportamentul infracțional.

Petentul este cunoscut cu antecedente penale și a perseverat pe cale infracțională. Totodată, acesta se află la prima analiză a comisiei.

Față de aceste considerente, instanța a apreciat că la acest moment este nevoie de executarea în continuare a pedepsei în vederea atingerii scopului educativ și preventiv prevăzut de lege, urmând să respingă cererea de liberare condiționată ca nefondată, conform art.587 alin.2 C.pr.pen.

Instanța a fixat un termen de reiterare a cererii la data de 03.04.2015 (două luni de la momentul analizei în cadrul comisiei), termen pe care l-a considerat necesar a fi stabilit în vederea reexaminării situației petentului.

În baza art.275 alin.2 Cod procedură penală, instanța l-a obligat pe petentul condamnat la plata sumei de 150 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.

Împotriva acestei sentințe a formulat contestație petentul-condamnat L. C., contestație înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov - Secția Penală sub nr._ la data de 23.03.2015.

Contestația nu a fost motivată în scris, motivele care au stat la baza cererii fiind dezvoltate oral în fața instanței, la termenul de judecată.

Examinând sentința contestată, față de motivele invocate și din oficiu, Tribunalul va admite contestația formulată de petentul L. C., pentru următoarele considerente:

Astfel, conform art. 100 al. 1 N.C.p. condițiile liberării condiționate în cazul pedepsei închisorii sunt, printre altele:

a) cel condamnat a executat cel puțin două treimi din durata pedepsei, în cazul închisorii care nu depășește 10 ani, sau cel puțin trei pătrimi din durata pedepsei, dar nu mai mult de 20 de ani, în cazul închisorii mai mari de 10 ani;

b) cel condamnat se află în executarea pedepsei în regim semideschis sau deschis;

c) cel condamnat a îndeplinit integral obligațiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare, afară de cazul când dovedește că nu a avut nicio posibilitate să le îndeplinească;

d) instanța are convingerea că persoana condamnată s-a îndreptat și se poate reintegra în societate.

Conform art. art. 59 C.p.1969, după ce a executat cel puțin două treimi din durata pedepsei în cazul închisorii care nu depășește 10 ani sau cel puțin trei pătrimi în cazul închisorii mai mari de 10 ani, condamnatul care este stăruitor în muncă, disciplinat și dă dovezi temeinice de îndreptare, ținându-se seama și de antecedentele sale penale, poate fi liberat condiționat înainte de executarea în întregime a pedepsei.

Analizând comparativ instituția liberării condiționate în cazul pedepsei închisorii, conform disp. art. 59 C.p. 1969 și art. 100 NC.p., tribunalul constată că, sub aspectul condițiilor ce trebuie îndeplinite de condamnat pentru a beneficia de aceste dispoziții, dispozițiile legale din vechea lege sunt mai favorabile acestuia.

Astfel, legea nouă introduce condiții noi pe care condamnatul trebuie să le îndeplinească în cazul în care dorește să beneficieze de beneficiile liberării condiționate cum ar fi: cel condamnat să se află în executarea pedepsei în regim semideschis sau deschis și cel condamnat să fi îndeplinit integral obligațiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare, afară de cazul când dovedește că nu a avut nicio posibilitate să le îndeplinească. Prin al. 4 al art. 100 NC.p. s-a reformulat într-o manieră mai largă condiția cu privire la evaluarea din punct de vedere personal a condamnatului după executarea fracției obligatorii prev. de lege.

Analizând sesizarea și înscrisurile depuse instanța constată că numitul L. C. a fost condamnat prin sentința penală nr.328/2014 pronunțată de Judecătoria Cornetu (mandat de executare a pedepsei închisorii nr. 736/2014) la o pedeapsă de 1 an și 4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii privind circulația pe drumurile publice, prev. de OUG 195/2002 și a început executarea pedepsei la data de 18.03.2014 și urmează să expire la data de 16.07.2015; transformată în zile pedeapsa este egală cu 487 zile.

În cauză se constată că deținutul a executat de la 18.03.2014 până la 05.02.2015, 325 zile de închisoare, la care se adaugă 1 zi considerată ca executată ca urmare a arestului preventiv, în total 326 zile câștigate și executate, astfel că este îndeplinită cerința referitoare la durata executată din pedeapsa închisorii.

De asemenea, raportat la circumstanțele personale ale condamnatului, instanța are în vedere faptul că petentul pe durata detenției a avut un comportament corespunzător, a participat la activitățile de educație și intervenție psihosocială organizate la nivelul secție de deținere, nu a fost selecționat să desfășoare activități productive, nu a fost recompensat și nici nu a fost sancționat disciplinar pe parcursul executării pedepsei privative de libertate.

Este adevărat că cel condamnat este cunoscut cu antecedente penale, dar nu a mai fost niciodată condamnat la o pedeapsă cu executarea în loc de detenție, pedeapsa de 1 an închisoare aplicată prin sentința penală nr. 152/2011 pronunțată de Judecătoria L. și pedeapsa de 1 an închisoare aplicată prin sentința penală nr. 62/2013 pronunțată de Judecătoria B., au fost suspendate condiționat, și durata acestora regăsindu-se în prezenta pedeapsă care a atras revocarea suspendării condiționate, ceea ce face ca importanța antecedentelor penale să se diminueze o dată cu trecerea timpului, relevanță în cauză având comportamentul actual al condamnatului, care a înțeles să se conformeze regulilor și rigorilor detenției dând dovezi de îndreptare, conform procesului verbal întocmit de către comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate.

În ceea ce privește gravitatea faptei pentru care a fost condamnat petentul, aceasta s-a reflectat în cuantumul pedepsei aplicate, la care s-a adăugat, așa cum s-a precizat mai sus și pedeapsa de 1 an închisoare aplicată prin sentința penală nr. 152/2011 pronunțată de Judecătoria L. și pedeapsa de 1 an închisoare aplicată prin sentința penală nr. 62/2013 pronunțată de Judecătoria B. și automat în fracția pe care a avut-o de executat petentul, în acest moment prevalând modalitatea în care acesta a înțeles să se raporteze la condițiile de detenție.

În consecință, instanța apreciază că perioada executată până la acest moment este suficientă pentru însușirea scopului educativ și preventiv al pedepsei, petentul a înțeles să se conformeze regulilor și rigorilor detenției dând dovezi de îndreptare, prin faptul că nu a fost sancționat disciplinar și deși a participat la un număr redus de activități de educație și intervenție psihosocială și nu a fost selecționat să desfășoare activități productive, având în vedere că acesta nu a fost condamnat pentru infracțiuni ce privesc patrimoniul și nici pentru infracțiuni de violență, comportamentul corespunzător al acestuia din timpul detenției, îl recomandă ca beneficiar al liberării condiționate.

Pentru aceste motive, instanța urmează să desființeze sentința atacată și, rejudecând cauza, în temeiul art. art. 587 C.p.p. să admită propunerea de liberare condiționată privind pe condamnatul L. C., să dispună liberarea condiționată și punerea de îndată în libertate (dacă nu este reținut sau arestat în altă cauză) a condamnatului L. C. de sub puterea MEPÎ nr. 736/2014 emis în baza sentinței penale nr. 328/2014 de Judecătoria Cornetu.

În baza art. 275 alin. 3 C.p.p., cheltuielile judiciare avansate de către stat în prezenta contestație vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

În baza art.4251 al. 7 pct.2 lit. a C.p.p. raportat la art.587 alin.3 C.p.p., admite contestația declarată de L. C. (fiul lui I. și E., născut la data de 28.04.1984 în București, sectorul 1, cu domiciliul în ., localitatea Afumați, județul Ilfov, CNP _, cetățean român, aflat în executarea MEPÎ nr. 736/2014 emis în baza sentinței penale nr. 328/2014 de Judecătoria Cornetu), împotriva sentinței penale nr. 554 din data de 25.02.2015 pronunțate de Judecătoria Sectorului 4 București, Secția Penală, în dosarul nr. _ .

Desființează sentința atacată și, rejudecând cauza:

În temeiul art. art. 587 C.p.p. admite propunerea de liberare condiționată privind pe condamnatul L. C..

Dispune liberarea condiționată și punerea de îndată în libertate (dacă nu este reținut sau arestat în altă cauză) a condamnatului L. C. de sub puterea MEPÎ nr. 736/2014 emis în baza sentinței penale nr. 328/2014 de Judecătoria Cornetu.

În baza art. 275 alin. 3 C.p.p., cheltuielile judiciare avansate de către stat în prezenta contestație rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23.04.2015.

PREȘEDINTE,GREFIER,

R. A. F. C. M.

Red. și tehnored. jud.A.R. /2 ex./18.05.2015

Jud. Sectorului 4 / jud. M.C.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Decizia nr. 234/2015. Tribunalul ILFOV