Verificare măsuri preventive. Art.206 NCPP. Decizia nr. 27/2015. Tribunalul OLT
| Comentarii |
|
Decizia nr. 27/2015 pronunțată de Tribunalul OLT la data de 22-06-2015
_
ROMÂNIA
TRIBUNALUL O.
SECȚIA PENALĂ
Decizia Penală Nr. 27
Ședința din camera de consiliu de la 22 iunie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE - G. M.
GREFIER - M. M.
Ministerul Public este reprezentat de P. A. Speranța – procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul O.
Pe rol, soluționarea contestației formulată de inculpatul G. I., în prezent deținut în P. C., împotriva încheierii din data de 19 iunie 2015, pronunțată de judecătorul din cadrul Judecătoriei Caracal în dosarul nr._, având ca obiect verificarea măsurii arestării preventive.
La apelul nominal făcut în ședința din camera de consiliu se prezintă contestatorul inculpat G. I., în stare de arest și asistat de avocat desemnat din oficiu G. A. conform împuternicirii avocațiale nr. 636/19.06.2015, depusă la dosarul cauzei.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care se permite apărătorului desemnat din oficiu, avocat G. A., să ia legătura cu contestatorul inculpat G. I..
Avocat oficiu G. A. și reprezentantul Ministerului Public, având pe rând cuvântul, învederează că nu mai au cereri de formulat.
Constatându-se că nu mai sunt cereri de formulat, instanța, acordă cuvântul asupra contestației de față.
Avocat oficiu G. A., având cuvântul pentru contestatorul inculpat G. I. solicită admiterea contestației și înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura controlului judiciar apreciind că nu mai subzistă temeiurile care au fost avute în vedere la luarea acestei măsuri.
De asemenea, solicită să se aibă în vedere și că inculpatul a recunoscut fapta și problemele de ordin medical ale soției.
Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea contestației și menținerea măsurii arestului preventiv întrucât subzistă temeiurile care au fost avute în vedere la luarea acestei măsuri și consideră că sunt întrunite prevederile art. 223 alin. 2 C.p.p.
De asemenea consideră că privarea de libertate a acestuia este necesară pentru înlăturarea oricărei stări de pericol social.
Contestatorul inculpat G. I., în ultimul cuvânt, arată recunoaște și regretă fapta, și solicită înlocuirea măsurii arestului preventiv cu măsura controlului judiciar.
TR I B U N A L U L
Asupra contestației de față;
Prin încheierea de ședință din data de 19.06.2015 pronunțată de Judecătoria Caracal în dosarul_ 15, în temeiul art.362 C.p.p. rap. la art.208 alin.2 și 3 C.p.p. și art.207 alin.4 C.p.p., s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului G. I., fiul lui T. și G., născut la data de 03.03.1982 în ., cu domiciliul în ., ., jud. O., CNP_, dispusă prin încheierea nr. 06 din 17.02.2015 a judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Caracal în dosarul nr._ .
S-a amânat judecarea cauzei și s-a fixat termen de judecată la data de 10.07.2015, sala 1, ora 08,30 Completul CCP – CJF 4 pentru când se va reveni cu adresă către: IML C. în vederea întocmirii raportului de expertiză medico- legală psihiatrică privind pe inculpatul G. I.;
În baza art.275 alin.3 C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia, cu privire la menținerea arestării preventive.
S-a reținut că la data de 11.03.2015, sub nr._ 15, s-a înregistrat pe rolul Judecătoriei Caracal, rechizitoriul emis la data de 09.03.2015, în dosarul nr. 242/P/2015al Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal, prin care s-a dispus:
Trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv a inculpatului G. I., pentru săvârșirea infracțiunilor de tentativă de viol și violare de domiciliu faptă prev. de art. 32 alin. 1 rap. la art. 218 alin. 1 C.p. și art. 224 alin.2 ambele cu aplicare art. 38 alin.1 C.p.
În rechizitoriu s-a reținut următoarea situație de fapt:
„ În noaptea de 24/2501.2015 inculpatul G. I., pe fondul consumului de alcool, a pătruns fără drept în locuința persoanei vătămate N. F. din comuna Fălcoiu, ., îndepărtând trei scânduri de la ușa de acces.
Ulterior s-a deplasat în camera unde dormea persoana vătămată unde constatând că este închisă a lovit-o cu umărul până sistemul de închidere a cedat.
Se mai arată că inculpatul a prins victima i-a pus mâna la gură, pentru a o împiedica să țipe, după care a început să o dezbrace de haine în scopul să întrețină cu aceasta un raport sexual normal exercitând acte de violență .
Întrucât inculpatul era sub influența băuturilor alcoolice nu a reușit să aibă un raport sexual cu victima.”
În cursul urmăririi penale, prin încheierea de ședință din Camera de Consiliu nr. 6 din 17.02.2015 în dosarul penal nr._, pronunțata de judecătorul de drepturi si libertăți din cadrul Judecătoriei Caracal, s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului pe o durată de 30 de zile, de la 17.02.2015 până la 18.03.2015.
Cu privire la luarea măsurii arestării preventive judecătorul de drepturi și libertăți a apreciat că, în speță, sunt îndeplinite condițiile luării măsurii, având in vedere ca din probele administrate in cauza rezultă suspiciunea rezonabila ca inculpatul G. I. a săvârșit tentativă la in fracțiunea de viol, faptă prev. de art. 32 alin. 1 rap. la art. 218 alin. 1 C.p, respectiv, planșa fotografica care conține 8 file si 32 fotografii cu aspectele de la investigarea tehnico-științifica a locului faptei, efectuata in data de 25.01.2015, declarația de persoana vătămata, declarațiile martorilor Nicolaita I., S. I., D. A., M. V., S. D., rezoluția motivata prin care s-a dispus efectuarea unei constatări medico-legale privind pe persoana vătămata Niculaita F. cu nr._/25.01.2015.
În ceea ce privește conformitatea măsurii privative de libertate cu prevederile art. 5 parag. 3 din C.E.D.O. judecătorul de drepturi și libertăți a constatat că există motive pertinente și suficiente care justifică această măsură și, astfel, sunt respectate exigențele ce decurg din acest text de lege, dar și din jurisprudența C.E.D.O.
Prin încheierea nr. 9 din data de 13.03.2015 s-a dispus în temeiul art. 348 C.p.p. rap. la art. 207 alin.4 C.p.p., menținerea măsura arestării preventive a inculpatului G. I., dispusă prin încheierea nr.06 din 17.02.2015 a judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Caracal în dosarul nr._ .
Prin încheierea nr. 29 din data de 18.03.2015 pronunțată de Tribunalul O., s-a respins contestația împotriva încheierii, nr. 9 din data de 13.03.2015 și 08.04.2015.
Ulterior prin încheierea din data de 24.04.2015, s-a dispus în temeiul art. 348 C.p.p. rap. la art. 207 alin.4 C.p.p., menținerea măsurii arestării preventive a inculpatului G. I., dispusă prin încheierea nr.06 din 17.02.2015 a judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Caracal în dosarul nr._, încheiere ce nu fost contestată de inculpat.
Analizând actele și lucrările dosarului, cu privire la menținerea arestării, instanța a constatat următoarele:
Potrivit art.362 C.p.p. care reglementează instituția măsurilor preventive în faza de judecată, se reține că, instanța se pronunță, la cerere sau din oficiu, cu privire la luarea, înlocuirea, revocarea sau încetarea de drept a măsurilor preventive. În cauzele în care față de inculpat s-a dispus o măsură preventivă, instanța este datoare să verifice, în cursul judecății, în ședință publică, legalitatea și temeinicia măsurii preventive, procedând potrivit dispozițiilor art. 208.
Potrivit art. 208 alin.2 C.p.p. „instanța de judecată verifică din oficiu dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea, prelungirea sau menținerea măsurii preventive, înainte de expirarea duratei acesteia, cu citarea inculpatului” iar potrivit alin.3, „dispozițiile art. 207 alin. (3) - (5) se aplică în mod corespunzător”.
Art. 208 alin.4 C.p.p. stabilește că în tot cursul judecății, instanța, din oficiu, prin încheiere, verifică periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile, dacă subzistă temeiurile care au determinat menținerea măsurii arestării preventive și a măsurii arestului la domiciliu dispuse față de inculpat.
Potrivit art.207 alin.4 C.p.p., când constată că temeiurile care au determinat luarea măsurii se mențin sau există temeiuri noi care justifică o măsură preventivă, judecătorul de cameră preliminară dispune prin încheiere menținerea măsurii preventive față de inculpat iar potrivit alin.5, când constată că au încetat temeiurile care au determinat luarea sau prelungirea măsurii arestării preventive și nu există temeiuri noi care să o justifice ori în cazul în care au apărut împrejurări noi din care rezultă nelegalitatea măsurii preventive, judecătorul de cameră preliminară dispune prin încheiere revocarea acesteia și punerea în libertate a inculpatului, dacă nu este arestat în altă cauză.
Astfel, s-a reținut că, măsurile preventive pot fi dispuse dacă există probe sau indicii temeinice din care rezultă suspiciunea rezonabilă că o persoană a săvârșit o infracțiune și dacă sunt necesare în scopul asigurării bunei desfășurări a procesului penal, al împiedicării sustragerii suspectului ori a inculpatului de la urmărirea penală sau de la judecată ori al prevenirii săvârșirii unei alte infracțiuni. Nicio măsură preventivă nu poate fi dispusă, confirmată, prelungită sau menținută dacă există o cauză care împiedică punerea în mișcare sau exercitarea acțiunii penale. Orice măsură preventivă trebuie să fie proporțională cu gravitatea acuzației aduse persoanei față de care este luată și necesară pentru realizarea scopului urmărit prin dispunerea acesteia.
Potrivit art.223 alin.2 C.p.p. măsura arestării preventive a inculpatului poate fi luată (și implicit menținută) și dacă din probe rezultă suspiciunea rezonabilă că acesta a săvârșit o infracțiune intenționată contra vieții, o infracțiune prin care s-a cauzat vătămarea corporală sau moartea unei persoane, o infracțiune contra securității naționale prevăzută de Codul penal și alte legi speciale, o infracțiune de trafic de stupefiante, trafic de arme, trafic de persoane, acte de terorism, spălare a banilor, falsificare de monede ori alte valori, șantaj, viol, lipsire de libertate, evaziune fiscală, ultraj, ultraj judiciar, o infracțiune de corupție, o infracțiune săvârșită prin mijloace de comunicare electronică sau o altă infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de 5 ani ori mai mare și, pe baza evaluării gravității faptei, a modului și a circumstanțelor de comitere a acesteia, a anturajului și a mediului din care acesta provine, a antecedentelor penale și a altor împrejurări privitoare la persoana acestuia, se constată că privarea sa de libertate este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică.
Instanța a constatat că, de la data luării măsurii arestării preventive, temeiurile inițiale avute în vedere la data adoptării măsurii privative de libertate nu au încetat, ci, dimpotrivă au apărut chiar temeiuri noi care să justifice menținerea măsurii preventive, aceste temeiuri constând în trimiterea în judecată a inculpatului și pentru alte fapte prevăzute de art.334 alin.4 și 335 alin.1 C.p., fapte cu privire la care, din ansamblu probator, rezultă, de asemenea, o suspiciune rezonabilă că ar fi fost săvârșite de inculpat și care, în sine, sunt de natură a spori starea de pericol pentru ordinea publică prezentată de inculpat.
Astfel, instanța a reținut că potrivit art.202 C.p.p., măsurile preventive pot fi dispuse dacă există probe sau indicii temeinice din care rezultă suspiciunea rezonabilă că o persoană a săvârșit o infracțiune și dacă sunt necesare în scopul asigurării bunei desfășurări a procesului penal, al împiedicării sustragerii suspectului ori a inculpatului de la urmărirea penală sau de la judecată ori al prevenirii săvârșirii unei alte infracțiuni.
Totodată, instanța a reținut că potrivit art.202 alin.3 C.p.p., orice măsură preventivă trebuie să fie proporțională cu gravitatea acuzației aduse persoanei față de care este luată și necesară pentru realizarea scopului urmărit prin dispunerea acesteia.
Așa cum Curtea Europeană a Drepturilor Omului a indicat în cauza Neumeister împotriva Austriei (Hotărârea din 27 iunie 1968, . nr. 8, pag. 37, paragraful 4), partea a doua a art.5 alin.3 nu oferă autorităților judiciare o opțiune între judecarea într-un termen rezonabil și eliberarea provizorie. Până la condamnarea sa, persoana acuzată trebuie să fie considerată nevinovată și dispoziția analizată are drept obiect principal impunerea eliberării provizorii imediat ce temeiul menținerii detenției încetează. Continuarea detenției nu se justifică deci într-o anumită speță decât dacă indicii concrete demonstrează o cerință veritabilă de interes public care prevalează, în ciuda prezumției de nevinovăție, asupra regulii respectării libertății individuale stabilită la art.5 din Convenție.
În baza art.5 par.3 din Convenție, atunci când decid cu privire la măsura arestării preventive, autoritățile interne sunt obligate sa ia in considerare si posibilitatea luării unor masuri alternative pentru a asigura prezentarea persoanei respective la proces: eliberarea pe cauțiune, interdicția de a părăsi tara sau orașul (cauza Khudoyorov c. Rusiei, 2005), etc. Trebuie demonstrat pe de o parte caracterul necesar al măsurii privative de libertate pentru buna desfășurare a procesului penal, si pe de alta parte caracterul insuficient al altor masuri preventive pentru realizarea cu aceeași eficienta a scopurilor prevăzute de art.202 alin 1 C.p.p., fata de prezumția de libertate de care se bucura învinuitul sau inculpatul si de caracterul de excepție al măsurii arestării preventive (pct. 3 alin 1 si 7 din Recomandarea Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei).
Cerința proporționalitățiice decurge din cea a necesitații, presupune existenta unui just echilibru între măsura privativa de libertate si scopul urmărit prin dispunerea acesteia, în vederea garantării libertății persoanei si evitării oricărui arbitrariu in luarea unei masuri atât de grave .
Din materialul probator administrat în cauză, a rezultat că există indicii temeinice din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul G. I. a săvârșit faptele pentru care este cercetat.
Astfel, instanța a reținut că în cauza de față există o suspiciune rezonabilă că inculpatul ar fi săvârșit faptele ce i se impută, existând mijloace de probă din care rezultă această suspiciune: declarațiile persoanei vătămate coroborate cu concluziile preliminare medico legale dar și cu declarațiile inculpatului, care recunoaște faptele comise, declarațiile martorilor audiați precum și cercetarea la fața locului și planșele foto atașate la dosar.
În ceea ce privește necesitatea înlăturării unei stări de pericol pentru ordinea publică instanța a apreciat că această stare de pericol subzistă, acest pericol, pe care inculpatul îl prezintă pentru societate, putând fi definit ca fiind posibilitatea mai mult sau mai puțin apropiata de a realiza o acțiune socialmente dăunătoare, care constituie o infracțiune.
Instanța a considerat că existența pericolului public poate rezulta, între altele, si din însuși pericolul social al infracțiunilor de care este acuzat inculpatul, atât din reacția publica la comiterea unor astfel de infracțiuni, dar și din posibilitatea comiterii, chiar a unor fapte asemănătoare de către alte persoane, în lipsa unei reacții ferme față de cel bănuit ca autor al unor astfel de fapte.
Instanța a reținut, astfel, că principala infracțiune de care este acuzat inculpatul violul este una din cele mai grave infracțiuni contra persoanei, el constituie cea mai brutală atingere adusă libertății sexuale, care constituie un important atribut al personalității umane. Violul ca și celelalte infracțiuni privitoare la viața sexuală lovește în inviolabilitatea sexuală, în inviolabilitate fizică, în demnitatea și libertatea persoanei.
Violul se caracterizează printr-un pericol social sporit, aducând în primul rând, o atingere directă persoanei prin prisma atributelor acesteia, provocând și consecințe profund dăunătoare pe plan social, întrucât respectarea atributelor inalienabile ale personalității umane în sfera relațiilor sexuale constituie una din bazele existenței societății. Încălcarea acestui atribut al personalității umane creează o stare de nesiguranță.
Prin urmare, instanța a considerat că la stabilirea pericolului public se pot avea în vedere atât date ce sunt legate de persoana inculpatului, cât și date referitoare la faptele de care este acuzat, nu de puține ori acestea din urma fiind de natura a crea în opinia publica un sentiment de insecuritate, credința ca justiția, cei care concurează la înfăptuirea ei, nu acționează îndeajuns împotriva infracționalității.
Raportat la situația de fapt, pericolul poate fi dedus din cuantumul pedepselor pentru faptele penale pentru este acuzat inculpatul, dar și din circumstanțele reale descrise în actul de sesizare ca fiind modalitatea de săvârșire a faptelor.
Astfel, instanța a constatat că nu a intervenit nici o schimbare în ceea ce privește necesitatea reținută de judecătorul de drepturi și libertăți de a fi înlăturată o stare de pericol pentru ordinea publică, pe baza evaluării gravității faptei, a modului și a circumstanțelor de comitere a acesteia, a mediului din care acesta provine, a antecedentelor penale și a împrejurări privitoare la persoana acestuia, dar și de judecătorul de cameră preliminară.
În ceea ce privește conformitatea măsurii privative de libertate cu prevederile art. 5 par 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, constatând că subzistă suspiciunea rezonabilă care justifică presupunerea că inculpatul ar fi comis infracțiunile pentru care este trimis în judecată, că există motive pertinente și suficiente care să justifice măsura arestării preventive și că durata acestei măsuri nu a depășit un termen rezonabil (inculpatul fiind arestat preventiv de 123 de zile), instanța reține că sunt respectate exigențele ce decurg din acest text și din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului .
Curtea a statuat cu valoare de principiu că, o dată cu trecerea timpului, autoritățile naționale au obligația pozitivă să indice în concret elemente care să legitimeze starea de arest, respectiv în fiecare caz a interesului public.
Astfel in prezenta cauză instanța are în vedere periculozitatea socială deosebită a inculpatului asupra căruia planează suspiciunea săvârșirii a unor infracțiuni deosebit de grave: viol și lipsire de libertate. Față de aceste aspecte instanța apreciază că în cauză primează interesul public de protejare a comunității locale, a societății în ansamblul ei împotriva faptelor antisociale ce se presupune a fi fost comise de către inculpat.
În ceea cel privește pe inculpat nu se justifică înlocuirea arestării preventive cu o altă măsură preventivă pentru următoarele considerente. Astfel faptele cu privire la care există o suspiciune rezonabilă că ar fi fost săvârșite de inculpat sunt de o gravitate deosebită iar aplicarea unei alte măsuri restrictive de libertate nu ar fi suficienta, întrucât ar crea inculpatului libertatea de mișcare suficienta pentru o eventuală activitate infracțională.
De asemenea, în ceea ce-l privește pe inculpatul G. I., o măsura restrictiva de liberate cum ar fi controlul judiciar sau arestul la domiciliu nu este suficienta pentru a asigura prezența acestuia în fata organelor judiciare și împiedicarea de a comite fapte de natură penală, observându-se faptele sancționate de legea penală de care este acuzat inculpatul.
Totodată instanța a apreciat că, nu sunt îndeplinite dispozițiile legale privind revocarea arestării preventive, temeiurile care au stat la baza luării măsurii nu s-au schimbat.
Instanța a apreciat că scopul procesului penal în cauza de față se poate realiza mai bine prin măsura arestului preventiv și nu prin măsura arestului la domiciliu sau controlului judiciar.
S-a constatat astfel, ca fiind îndeplinit atât caracterul necesar al măsurii privative de libertate, cât și caracterul insuficient al altor măsuri preventive mai puțin grave decât arestarea preventivă.
Față de considerentele expuse instanța a apreciat totodată că menținerea măsurii arestării preventive este în conformitate și cu dispozițiile art. 23 din Constituția României.
Raportat la criteriile prev. de art.223 alin.2 C.p.p. și la cele prev. de art.202 alin 1 și 2 C.p.p. pe baza evaluării gravității faptelor reținute în rechizitoriu, a modului și a circumstanțelor în care s-a reținut în actul de sesizare că ar fi fost comise acestea și a împrejurărilor privind persoana inculpatului, instanța apreciază că se impune menținerea măsurii arestării preventive luate față de inculpat.
Instanța a apreciat că durata arestării preventive nu a depășit un termen rezonabil iar efectele pe care privarea de libertate le-ar avea asupra inculpatului, nu devin disproporționate față de gravitatea acuzației aduse inculpatului și nici față de scopul urmărit în cazul menținerii arestării preventive, constată, astfel, că buna desfășurare a procesului penal impune, în continuare, privarea de libertate a inculpatului, iar luarea față de acesta a unor măsuri preventive mai ușoare, chiar subsumate unor obligații sau garanții ar provoca o reala tulburare a ordinii si liniștii publice.
Având în vedere cele mai sus expuse, în temeiul art.362 C.p.p. rap. la art.208 alin.2 și 3 C.p.p. și art.207 alin.4 C.p.p., s-a menținut măsura arestării preventive luată față de inculpatul G. I..
Împotriva acestei încheieri a formulat contestație inculpatul G. I. solicitând admiterea acesteia și înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura controlului judiciar apreciind că nu mai subzistă temeiurile care au fost avute în vedere la luarea acestei măsuri.
De asemenea, solicită să se aibă în vedere că a recunoscut fapta și problemele de ordin medical ale soției.
Contestația este nefondată pentru următoarele motive de fapt și de drept:
Așa cum rezultă din actele și lucrările dosarului, inculpatul G. I. a fost trimis în judecată prin rechizitoriul întocmit în dosarul nr. 242/P/2014 la data de 09.03._ de P. de pe lângă Judecătoria Caracal, cauza fiind înregistrată la Judecătoria Caracal sub nr._ 15 pentru săvârșirea in fracțiunilor de tentativă de viol și violare de domiciliu fapte prev.de art. 32 rap.la rt.218 alin.1 c.p., și art. 224 alin .2 c.p., ambele cu aplic. art. 38 alin. 1 c.p..
În sarcina inculpatului s-au reținut mai multe acuzații pentru care acesta a fost trimis în judecată, respectiv:
„În seara zilei de 24/25.01.2015 în intervalul orar 22,00 – 23,00inculpatul G. I., pe fondul consumului de alcool, a pătruns fără drept în locuința persoanei vătămate N. F. din comuna Fălcoiu, ., îndepărtând trei scânduri de la ușa de acces.
Ulterior s-a deplasat în camera unde dormea persoana vătămată unde constatând că este închisă a lovit-o cu umărul până sistemul de închidere a cedat.
S-a mai reținut că inculpatul a prins victima, i-a pus mâna la gură, pentru a o împiedica să țipe, după care a început să o dezbrace de haine în scopul să întrețină cu aceasta un raport sexual normal exercitând acte de violență .
Întrucât inculpatul era sub influența băuturilor alcoolice nu a reușit să aibă un raport sexual cu victima.”
Având în vedere că pentru tentativă la infracțiunea de viol și violare de domiciliu prev. și ped. de art. 218 alin . 1 c.p., și art. 224 alin.2 c.p., ambele cu aplic. art. 38 alin. 1 c.p., legea prevede pedeapsa închisorii de la 1 an și 6 luni la 5 ani închisoare și interzicerea exercitării unor drepturi, respectiv închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau amenda, se apreciază că lăsarea în libertate a inculpatului, în raport cu aceste elemente prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
În cazul de față condiția referitoare la pericolul pentru ordinea publică se menține pentru că subiectul pasiv al tentativei la infracțiunea de viol și violare de domiciliu, reținute de acuzare în sarcina inculpatului a fost o persoană în vârstă, care locuia singură, împrejurare care este de natură să aibă o rezonanță socială deosebită și care dă naștere unei reale stări de temere în rândul opiniei publice dar și o anumită stare de indignare și de dezaprobare publică în cazul în care organele judiciare nu ar lua măsurile necesare, inclusiv, menținerea măsurii arestării preventive.
Față de aspectele menționate în mod corect s-a apreciat de prima instanță că inculpatul prezintă un mare risc de recidivă infracțională, motiv pentru care este necesară privarea de libertate a acestuia în scopul înlăturării unei stări de pericol pentru ordinea publică.
Prin urmare, la stabilirea pericolului public nu se pot avea în vedere numai date legate de persoana inculpatului, cum se susține, ci și date referitoare la fapte, nu de puține ori acestea din urmă fiind de natură a crea în opinia publică un sentiment de insecuritate, credința că justiția, cei care concură la înfăptuirea ei, nu acționează îndeajuns împotriva infracționalității.
Având în vedere așadar natura acuzațiilor aduse contestatorului inculpat, cât și pluralitatea faptelor penale de care este acuzat în condițiile unui comportament antisocial, în mod corect s-a apreciat de prima instanță că, la acest moment procesual nicio altă măsură preventivă mai ușoară nu ar fi suficientă sa asigure respectarea bunei desfășurări a procesului penal și în mod deosebit prevenirea săvârșirii unor alte infracțiuni.
Pe cale de consecință, nu pot fi primite concluziile apărătorului contestatorului inculpat, de admitere a prezentei contestații și de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a controlului judiciar, singura măsură preventivă de natura a asigura la acest moment procesual dezideratele prev. de art. 202 alin. 1 C.p.p. - în același timp justificată și proporțională cu gravitatea acuzațiilor aduse inculpatului - fiind măsura arestării preventive.
Instanța de control judiciar observă că interesul inculpatului nu poate prevala în raport cu necesitatea asigurării scopului procesului penal, al împiedicării sustragerii de la judecată ori al prevenirii săvârșirii unei alte infracțiuni, această măsură preventivă fiind justificată și proporțională cu gravitatea acuzațiilor aduse inculpatului, astfel că încheierea primei instanțe este și legală și temeinică,astfel încât se va respinge contestația formulată de acesta, ca nefondată.
Văzând și dispozițiile art. 275 alin.2 din NCPP referitoare la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE:
Respinge contestația formulată de inculpatul G. I., fiul lui T. și G., născut la data de 03.03.1982 în ., ., jud. O., CNP_, ca nefondată.
Obligă pe contestator la plata sumei de 300 lei către stat, cu titlu de cheltuieli judiciare, din care 260 lei reprezintă onorariu avocat din oficiu avansat Baroului O..
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică, azi 22.06.2015, ora 10:30, la Tribunalul O..
Președinte, Grefier,
G. MarușcăMihaela M.
Red. GhM
Tehnored.CM
Jf:CC M.
Ex.2/29.06.2015
| ← Evaziune fiscală. Legea 241/2005. Sentința nr. 299/2015.... |
|---|
