Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 7/2016. Tribunalul PRAHOVA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 7/2016 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 12-01-2016
Cod ECLI ECLI:RO:TBPHV:2016:032._
T. P.
Dosar nr._
SENTINȚA NR.7
Ședința publică din data de 12 ianuarie 2016
PREȘEDINTE- I. P. D.
GREFIER - M. M. C.
Ministerul Public a fost reprezentat prin procuror D. G. din cadrul Parchetului de pe lângă T. P.
Pe rol fiind soluționarea contestației la executare formulată de condamnata S. A., fiica lui M. și G., născută la data de 11.12.1991 în Rm. V., judetul V., în prezent deținută în Penitenciarul Târgșor cu privire la sentința penală nr.541/13.02.2014 a Judecătoriei Ploiești, definitivă prin decizia penală nr. 193/18.06.2014 a Tribunalului P.. .
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns contestatoarea condamnată S. A., în stare de deținere, asistată din oficiu de avocat S. E., din cadrul Baroului P., potrivit delegației de asistență judiciară obligatorie depusă la dosarul cauzei.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Se învederează instanței că s-a depus la dosarul cauzei declarație dată de condamnata S. A. prin care arată că nu a formulat prezenta contestație la executare, motiv pentru care nu și-o însușește .
S-a permis apărătorului din oficiu, avocat S. E. să ia legătura cu contestatoarea condamnată S. A., aflată în stare de deținere, care arată că nu a formulat prezenta contestație la executare și nu intelege să și-o însușească .
Avocat S. E., pentru contestatoarea condamnată, având cuvântul solicită a se lua act de manifestarea de voință a acesteia, în sensul că nu își însușește prezenta contestație la executare.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită a se lua act de manifestarea de voință a contestatoarei condamnate, în sensul că nu își însușește prezenta contestație la executare .
TRIBUNALUL:
Deliberând asupra cauzei penale de față;
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului P. sub nr._ condamnata S. A., fiica lui M. și G., născută la data de 11.12.1991 în Rămnicu V., județul V., în prezent deținută în Penitenciarul Târgșor a formulat contestație la executare cu privire la sentința penală nr.541/13.02.2014 a Judecătoriei Ploiești, definitivă prin decizia penală nr. 193/18.06.2014 a Tribunalului P..
În motivarea cererii a arătat că faptele nu au fost săvârșite de ea, iar între timp au apărut probe noi care dovedesc nevinovăția sa.
La dosarul cauzei s-a depus declarația dată de condamnata S. A. prin care arată că nu a formulat prezenta contestație la executare, motiv pentru care nu și-o însușește .
. La termenul de judecată din data de 12 ianuarie 2016 condamnata după ce a luat legătura cu apărătorul ales a arătat că nu își însușește contestație la executare din prezenta cauză.
Având în vedere aceasta situație, instanța apreciază în raport si cu principiul disponibilității existent în materie în privința contestațiilor la executare formulate de către condamnați, precum si precizările făcute de către contestatoare, care precizează ca nu a formulat contestația la executare, instanța urmează să ia act că petenta condamnată S. A., fiica lui M. și G., născută la data de 11.12.1991 în Rm. V., judetul V., în prezent deținută în Penitenciarul Târgșor nu a formulat și nu își însușește contestația la executare formulată cu privire la sentința penală nr.541/13.02.2014 a Judecătoriei Ploiești, definitivă prin decizia penală nr. 193/18.06.2014 a Tribunalului P..
Văzând si disp.art. 275 alin.3. c.p.p.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Ia act că petenta condamnată S. A., fiica lui M. și G., născută la data de 11.12.1991 în Râmnicu V., judetul V., în prezent deținută în Penitenciarul Târgșor nu a formulat și nu își însușește contestația la executare formulată cu privire la sentința penală nr.541/13.02.2014 a Judecătoriei Ploiești, definitivă prin decizia penală nr. 193/18.06.2014 a Tribunalului P..
Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
Onorariul apărătorului din oficiu în cuantum de 130 lei, pentru condamnată va fi avansat din fondurile Ministerului Justiției.
Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi 12 ianuarie 2016.
PREȘEDINTE GREFIER
I. P. D. M. M. C.
Red. I.P.D
Tehn.DC
4 ex/15.01.2016
Operator de date cu caracter personal nr.4058
| ← Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Decizia nr. 136/2014.... | Menţinere măsură de arestare preventivă. Decizia nr. 1/2012.... → |
|---|








