Evaziune fiscală. Legea 241/2005. Sentința nr. 106/2015. Tribunalul TELEORMAN

Sentința nr. 106/2015 pronunțată de Tribunalul TELEORMAN la data de 08-12-2015

ROMÂNIA

TRIBUNALUL TELEORMAN

SECȚIA PENALĂ

Dosar nr._

SENTINȚA PENALĂ NR. 106

Ședința publică din data de 08.12.2015

Tribunalul compus din:

PREȘEDINTE M. V.

GREFIER B. Z. C. A.

Ministerul Public – P. de pe lângă Tribunalul Teleorman a fost reprezentat prin procuror P. L..

Pe rol, judecarea cererii de revizuire formulată de revizuientul B. I., fiul lui N. și E., născut la data de 25.08.1969 aflat în stare de arest în cadrul Penitenciarului G. privind revizuirea sentinței penale nr. 62 din data de 24.04.2012 pronunțată de Tribunalul Teleorman, definitivă prin decizia penală nr. 1105 din data de 29.03.2013 a Înaltei Curți d Casație și Justiție.

Cauza s-a luat fără citarea părților.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Reprezentantul Ministerului Public – P. de pe lângă Tribunalul Teleorman având cuvântul, solicită respingerea ca inadmisibilă a cererii de revizuire.

TRIBUNALUL

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 16.11.2015, condamnatul B. I. a solicitat revizuirea sentinței penale nr. 62 din data de 24.04.2012 pronunțată de Tribunalul Teleorman, definitivă prin decizia penală nr. 1105 din data de 29.03.2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În motivarea cererii, condamnatul a arătat că infracțiunea nu este comisă de inculpat întrucât el, când s-a comis această infracțiune era cu soția lui în Spania unde munceau și el și ea; nu cunoaște faptul că C. L. ar fi comis în numele său mai multe infracțiuni.

A mai arătat că C. L. s-a folosit de acea semnătură la notar, el necitind ce a semnat și s-a folosit de acea semnătură și a comis infracțiuni, luând banii de la diferite sucursala bancare fără ca inculpatul să știe acest lucru.

A precizat inculpatul că este condamnat la 5 ani pe nedrept pentru o infracțiune pe care nu a comis-o, iar viața îi este pusă în pericol.

Au fost atașate dosarele nr._ al Curții de Apel București,_ al Înaltei Curți de Casație și Justiție și dosarul nr. 44/P/2007 al Parchetului D.N.A.

Examinând cererea de revizuire în raport de motivele invocate, dar și în temeiul dispozițiilor art. 453 Cod procedură penală, tribunalul reține următoarele:

Prin sentința penală nr. 62 din data de 24.04.2012, definitivă prin decizia penală nr. 1105/29.03.2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, revizuientul B. I. a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare cu aplicarea dispozițiilor art. 71 în condițiile art. 64 lit.a teza a II-a și lit. b Cod penal.

Conform dispozițiilor art. 453 Cod procedură penală „(1) Revizuirea hotărârilor judecătorești definitive, cu privire la latura penală, poate fi cerută când:

a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluționarea cauzei și care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunțate în cauză;

b) hotărârea a cărei revizuire se cere s-a întemeiat pe declarația unui martor, opinia unui expert sau pe situațiile învederate de un interpret, care a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere, influențând astfel soluția pronunțată;

c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals în cursul judecății sau după pronunțarea hotărârii, împrejurare care a influențat soluția pronunțată în cauză;

d) un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de urmărire penală a comis o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere, împrejurare care a influențat soluția pronunțată în cauză;

e) când două sau mai multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia;

f) hotărârea s-a întemeiat pe o prevedere legală ce a fost declarată neconstituțională după ce hotărârea a devenit definitivă, în situația în care consecințele încălcării dispoziției constituționale continuă să se producă și nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunțate.

(2) Revizuirea hotărârilor judecătorești penale definitive, exclusiv cu privire la latura civilă, poate fi cerută numai în fața instanței civile, potrivit Codului de procedură civilă.

(3) Cazurile prevăzute la al. 1 lit. a și f pot fi invocate ca motive de revizuire numai în favoarea persoanei condamnate sau a celei față de care s-a dispus renunțarea la aplicarea pedepsei ori amânarea aplicării pedepsei.

(4) Cazul prevăzut la al. 1 lit. a constituie motiv de revizuire dacă pe baza faptelor sau împrejurărilor noi se poate dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare, de renunțare la aplicarea pedepsei, de amânare a aplicării pedepsei ori de încetare a procesului penal, iar cazurile prevăzute la al. 1 lit. b - d și f constituie motive de revizuire dacă au dus la pronunțarea unei hotărâri nelegale sau netemeinice.

(5) În cazul prevăzut la al. 1 lit. e, toate hotărârile care nu se pot concilia sunt supuse revizuirii”.

Revizuientul a înțeles să își întemeieze cererea pe dispozițiile art. 379, 452, 453, 454 ,460 Cod procedură penală.

În opinia tribunalului, decizia penală nr. 1105 din data de 29.03.2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție nu este încadrabilă în categoria „fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluționarea cauzei”.

Astfel, faptele sau împrejurările trebuie să existe la data soluționării cauzei și din anumite motive să nu fie cunoscute de instanță.

Pentru aceste considerente, tribunalul va respinge ca nefondată cererea de revizuire a sentinței penale nr. 62 din data de 24.04.2012 a Tribunalului Teleorman, în temeiul dispozițiilor art. 453 și următoarele Cod procedură penală.

Văzând și dispozițiile art. 275 al. 2 Cod procedură penală,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge ca nefondată cererea de revizuire formulată de condamnatul revizuient B. I. împotriva sentinței penale nr. 62 din data de 24.04.2012 pronunțată de Tribunalul Teleorman, definitivă prin decizia penală nr. 1105 din data de 29.03.2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Obligă condamnatul la plata sumei de 500 lei cheltuieli judiciare către stat.

Cu apel.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 08.12.2015.

PREȘEDINTE,

GREFIER,

M.V.

B-Z.C-A.

Red.Tehnored.M.V./23.12.2015

Exemplare: 4

Comunicat: 2 ex./23.12.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Evaziune fiscală. Legea 241/2005. Sentința nr. 106/2015. Tribunalul TELEORMAN