Alte modificări ale pedepsei. Art.585 NCPP. Decizia nr. 15/2016. Tribunalul VASLUI
Comentarii |
|
Decizia nr. 15/2016 pronunțată de Tribunalul VASLUI la data de 21-01-2016 în dosarul nr. 15/2016
Acesta este document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL V.
PENAL
DECIZIE Nr. 15/D.C.
Sedința publică de la 21 Ianuarie 2016
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE E.-G. A.
Grefier M.-L. M. F.
Ministerul Public reprezentat de procuror R. G. din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul V.
Pe rol judecarea contestației formulată de condamnat B. F., domiciliat în comuna Zorleni, ., împotriva sentinței penale nr. 172/04.06.2015 pronunțată de Judecătoria Bârlad, în dosarul nr._, având ca obiect-alte modificări ale pedepsei (art.585 NCPP) DECLINARE dosar nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică, a lipsit contestatorul condamnat B. F..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că dosarul se află la al doilea termen de judecată; acest termen de judecată a fost stabilit pentru ca contestatorul să-și angajeze apărător.
S-au verificat actele și lucrările dosarului, după care:
Nemaifiind cereri de formulat instanța constată cauza în stare de judecată și trece la dezbateri, dând cuvântul asupra contestației.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea ca nefondată a contestației.
S-au declarat dezbaterile închise și s-a lăsat cauza în pronunțare, după care:
TRIBUNALUL
Asupra contestației de față, Tribunalul reține următoarele:
Prin sentința penală nr. 172 din 04.06.2015 a Judecătoriei Bârlad, s-a dispus în baza art. 585, Codul de procedură penală, admiterea cererii de contopire formulată de condamnatul B. F., fiul lui G. și N., născut la data de 04.05.1967 în Mun. Bârlad, domiciliat în . Jud. V., CNP_.
În temeiul art.33 alin.1, și 36 alin.2, CP 1969, s-a constatat că infracțiunile pentru care petentul a fost condamnat anterior prin sentințele nr. 100/2012 a Judecătoriei Bârlad, definitivă la data de 05.03.2012, D.P. nr. 146/R/2011 a Tribunalului V. și nr. 481/24.10.2013, pronunțată de către Judecătoria Bârlad în dosar nr._, definitivă prin Decizia penală nr. 45/05.03.2014, sunt concurente, între ele.
A descontopit pedepsele aplicate în pedepsele componente pe care le-a respins în individualitatea lor, astfel:
- pedeapsa de 800 lei amendă penală aplicată prin S.P.nr.100 /2012 a Judec. Bârlad, definitivă la data de 05.03.2012;
- pedeapsa de 2.150 lei amendă penală aplicată prin D.P.nr.146/R/2011 a Tribunalului V., care a modificat pedeapsa de 1.000 lei amendă penală dispusă prin S.P.nr.461 /2010 a Judec. Bârlad;
1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de „ultraj”, prev. de art. 257 alin.1- 4 din Codul penal, cu referire la art. 206 alin. 1 din Codul penal, cu aplicarea art.5 din Cod penal, conform sentinței penale nr. 481/24.11.2013, pronunțată de către Judecătoria Bârlad în dosar nr._, definitivă prin Decizia penală nr. 45/05.03.2014;
- 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de „ultraj”, prev. de art. 257 alin.1- 4 din Codul penal, cu referire la art. 206 alin. 1 din Codul penal, cu aplicarea art. 5 din Cod penal, conform sentinței penale nr. 481/24.10.2013, pronunțată de către Judecătoria Bârlad în dosar nr._, definitivă prin Decizia penală nr. 45/05.03.2014;
- 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de „ultraj”, prev. de art. 257 alin.1- 4 din Codul penal, cu referire la art. 206 alin. 1 din Codul penal, cu aplicarea art.5 din Cod penal, conform sentinței penale nr. 481/24.10.2013, pronunțată de către Judecătoria Bârlad în dosar nr._, definitivă prin Decizia penală nr. 45/05.03.2014;
- pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 65, alin. 1, raportat la art. 66, alin. 1, lit. a) și b) C. pen.
În temeiul art.33, lit. a, art.34, lit. e rap. la art. 34, lit.b și c și art.35, alin.1, CP 1969, a contopit pedepsele astfel cum au fost repuse în individualitatea lor, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare la care se adaugă în tot pedeapsa de 2.150 lei amendă penală și pedeapsa interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a – teza.II, b, Cod penal 1969.
În baza art. 88, alin.1 și art. 36, alin.3, Cod penal 1969, a dedus din durata pedepsei aplicate perioada executată de către inculpat, respectiv de la 06.03.2014 până la data liberării condiționate, 16.12.2014.
A menținut liberarea condiționată dispusă prin sentința penală nr. 3572/10.12.2014 pronunțată de către Judecătoria Iași în dosarul nr._/245/2014.
A dispus anularea tuturor mandatelor de executare emise anterior și dispune emiterea unui mandat de executare a pedepsei închisorii conform dispozitivului prezentei sentințe după rămânerea ei definitivă.
În baza art. 275 alin. 3 Cod de procedură penală, cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
Pentru a pronunța această sentință, Judecătoria Bârlad a reținut că prin sentința penală nr. 246/14.05.2013 pronunțată de către Judecătoria Bârlad în dosar nr._, definitivă prin nerecurare, a fost admisă cererea de contopire a petentului B. F., fiul lui G. și N., născut la data de 04.05.1967 în Mun. Bârlad, domiciliat în . Jud. V., CNP_, s-a dispus contopirea pedeapsei de 800 lei amendă penală aplicată prin S.P. nr. 100/2012 a Judecătoriei Bârlad, definitivă la data de 05.03.2012 cu pedeapsa de 2.150 lei amendă penală aplicată prin D.P. nr. 146/R/2011 a Tribunalului V., care a modificat pedeapsa de 1.000 lei amendă penală dispusă prin S.P. nr. 461/2010 a Judecătoriei Bârlad, petentul condamnat urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 2.150 ( două mii una sută cincizeci ) lei amendă penală.
Prin sentința penală nr. 481/24.10.2013, pronunțată de către Judecătoria Bârlad în dosar nr._, definitivă prin Decizia penală nr. 45/05.03.2014, s-a dispus condamnarea inculpatului B. F. la:
- 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de „ultraj”, prev. de art. 257 alin.1- 4 din Codul penal, cu referire la art. 206 alin. 1 din Codul penal, cu aplicarea art.5 din Cod penal, împotriva părții vătămate R. A.;
- 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de „ultraj”, prev. de art. 257 alin.1- 4 din Codul penal, cu referire la art. 206 alin. 1 din Codul penal, cu aplicarea art. 5 din Cod penal, împotriva părții vătămate U. D.;
- 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de „ultraj”, prev. de art. 257 alin.1- 4 din Codul penal, cu referire la art. 206 alin. 1 din Codul penal, cu aplicarea art.5 din Cod penal, împotriva părții vătămate B. C..
În temeiul art.33, 34, lit.b, Cod penal 1969, s-a dispus contopirea pedepselor aplicate, inculpatul urmând a executa pedeapsa cea mai grea - 1 an închisoare.
În temeiul art. 65, alin. 1, raportat la art. 66, alin. 1, lit. a) și b) C. pen. au fost interzisă inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.
Prin cererea adresată instanței la data de 01.04.2014, petentul a solicitat contopirea celor două sentințe motivat de faptul că acestea privesc fapte concurente.
Deliberând cu privire la cererea formulată, instanța a găsit-o întemeiată și a admis-o pentru următoarele considerente: faptele pentru care petentul a fost condamnat au fost săvârșite anterior ca inculpatul să fie condamnat definitiv pentru vreuna dintre fapte, astfel că infracțiunile pentru care contestatorul a fost condamnat sunt concurente, iar hotărârile sunt rămase definitive.
Potrivit fișei de cazier, condamnatul a executat pedeapsa de 1 an închisoare în regim de detenție, fiind liberat condiționat la data de 16.12.2014, conform sentinței penale nr. 3572/10.12.2014, cu un rest neexecutat de 79 zile.
Potrivit dispozițiilor art. 585, Cod Procedură Penală: „pedeapsa pronunțată poate fi modificată, dacă la punerea în executare a hotărârii sau în cursul executării pedepsei se constată, pe baza unei alte hotărâri definitive, existența vreuneia dintre următoarele situații: a) concursul de infracțiuni; b) recidiva; c) pluralitatea intermediară; d) acte care intră în conținutul aceleiași infracțiuni”.
Instanța a constatat că este îndeplinită cerința din articolul evocat, întrucât petentul se află . două situații menționate în care ar putea solicita modificarea pedepsei, respectiv în cursul executării, pedeapsa aplicată acestuia prin sentințele penală mai sus menționate nefiind executate, iar pedepsele aplicate privesc fapte concurente.
În ceea ce privește legea penală mai favorabilă, cu privire la concursul de infracțiuni, analizând succesiunea de legi penale în timp din perspectiva art. 5 din Codul penal în vigoare, care prevede că „În cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă” și având în vedere și dispozițiile Deciziei CCR nr. 265 din data de 6 mai 2014 conform căreia legea penală mai favorabilă se aplică global iar nu pe instituții autonome, instanța va reține în acest sens aplicabilitatea în cauză a dispozițiilor Codului Penal 1969, întrucât în cazul concursului această reglementare prevede aplicarea facultativă a sporului, pe când Noul cod penal prevăd aplicarea obligatorie a unui spor.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 34, alin.1, Cod Penal „în caz de concurs de infracțiuni, se stabilește pedeapsa pentru fiecare infracțiune în parte, iar dintre acestea se aplică pedeapsa, după cum urmează:
a) când s-a stabilit o pedeapsă cu detențiune pe viață și una sau mai multe pedepse cu închisoare ori cu amendă, se aplică pedeapsa detențiunii pe viață;
b) când s-au stabilit numai pedepse cu închisoare, se aplică pedeapsa cea mai grea, care poate fi sporită până la maximul ei special, iar când acest maxim nu este îndestulător, se poate adăuga un spor de până la 5 ani;
c) când s-au stabilit numai amenzi, se aplică pedeapsa cea mai mare, care poate fi sporită până la maximul ei special, iar dacă acest maxim nu este îndestulător, se poate adăuga un spor de până la jumătate din acel maxim;
d) când s-a stabilit o pedeapsă cu închisoare și o pedeapsă cu amendă, se aplică pedeapsa închisorii, la care se poate adăuga amenda, în totul sau în parte;
e) când s-au stabilit mai multe pedepse cu închisoare și mai multe pedepse cu amendă, se aplică pedeapsa închisorii, potrivit dispoziției de la lit. b), la care se poate adăuga amenda, potrivit dispoziției de la lit. c).
De asemenea, conform art. 36, cod penal, „(1)Dacă infractorul condamnat definitiv este judecat ulterior pentru o infracțiune concurentă, se aplică dispozițiile art. 34 și 35. (2) Dispozițiile art. 34 și 35 se aplică și în cazul în care, după ce o hotărâre de condamnare a rămas definitivă, se constată că cel condamnat suferise și o altă condamnare definitivă pentru o infracțiune concurentă. (3)Dacă infractorul a executat în totul sau în parte pedeapsa aplicată prin hotărârea anterioară, ceea ce s-a executat se scade din durata pedepsei aplicate pentru infracțiunile concurente”.
Având în vedere dispozițiile legale evocate precum și actele dosarului instanța a constatat că infracțiunile pentru care a fost condamnat contestatorul sunt concurente, le-a descontopit și conform disp. art. 34, alin.1, lit.e, rap. la art. 34, alin.1, lit.b și c și art. 35, alin.1, Cod Penal 1969, le-a contopit aplicând pedepsele cele mai grele, respectiv pedeapsa de 2.150 lei amendă penală aplicată prin D.P.nr.146/R/2011 a Tribunalului V., 1 an închisoare conform sentinței penale nr. 481/24.10.2013, pronunțată de către Judecătoria Bârlad în dosar nr._, definitivă prin Decizia penală nr. 45/05.03.2014 și pedeapsa interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a – teza.II, b, Cod penal.
Față de dispozițiile legale invocate și în considerarea faptelor care intră în compunerea concursului instanța de fond a apreciat că nu se impune sporirea infracțiunilor rezultante, pedepsele aplicate fiind într-un cuantum suficient pentru faptele analizate.
Impotriva acestei sentințe, în termen legal, contestatorul B. F. a formulat apel, adresându-se Curții de apel Iași.
Prin decizia nr. 60/30.09.2015, pronunțată în dosarul nr._, Curtea de apel Iași a constatat că cererea care i-a fost adresată este de fapt o contestație împotriva unei sentințe pronunțate de judecătorie în materia executării, iar aceste contestații se judecă de către Tribunale, astfel încât și-a declinat competența de soluționare în favoarea Tribunalului V..
Contestatorul este nemulțumit de contopirea efectuată de Judecătoria Bârlad prin sentința penală nr. 172/04.06.2015.
La dosarul cauzei s-a solicitat cazierul contestatorului și s-a atașat dosarul de fond, precum și dosarul care s-a aflat pe rolul Curții de apel Iași, inițial.
Analizând actele și lucrările dosarului, Tribunalul reține că este nefondată contestația formulată de contestatorul B. F. și urmează ca aceasta să fie respinsă.
Tribunalul reține că situația juridică a contestatorului a fost analizată corect de către instanța de fond, cu respectarea dispozițiilor art. 33, lit. a, art.34, lit. e rap. la art. 34, lit.b și c și art.35, alin.1, CP 1969, a contopit pedepsele astfel cum au fost repuse în individualitatea lor, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare la care s-a adaugat în tot pedeapsa de 2.150 lei amendă penală și pedeapsa interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a – teza.II, b, Cod penal 1969.
În baza art. 88, alin.1 și art. 36, alin.3, Cod penal 1969, a fost dedusă corect, din durata pedepsei aplicate perioada executată de către inculpat, respectiv de la 06.03.2014 până la data liberării condiționate, 16.12.2014.
A fost de asemenea, menținută liberarea condiționată dispusă prin sentința penală nr. 3572/10.12.2014 pronunțată de către Judecătoria Iași în dosarul nr._/245/2014 și nu s-a acordat spor suplimentar la pedeapsa rezultantă după contopire.
Fără a relua raționamentul și motivarea instanței de fond, Tribunalul constată că sentința contestată este legală și temeinică, astfel încât va respinge contestația formulată de contestatorul B. F., împotriva Sentinței penale nr. 172/04.06.2015 pronunțată de Judecătoria Bârlad, în dosarul nr._, având ca obiect contopire pedepse și va menține soluția instanței de fond.
În baza art. 275 alin. 2 Cod pr. penală, contestatorul va fi obligat la plata sumei de 100 lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat, în contestație.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestația formulată de contestatorul B. F., fiul lui G. și N., născut la data de 4 mai 1967, în Bîrlad, jud.V., CNP_, cu domiciliul în comuna Zorleni, . penale nr. 172/04.06.2015 pronunțată de Judecătoria Bârlad, în dosarul nr._, având ca obiect contopire pedepse.
În baza art. 275 alin. 2 Cod pr. penală, obligă contestatorul la plata sumei de 100 lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat, în contestație.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 21.01.2016.
Președinte,
E.-G. A.
Grefier,
M.-L. M. F.
Red.E.G.A.
Tehnored.M.M.F.
4 ex./21.01.2016
Judecătoria Bârlad, judecător: C.R.
Em.2 ../21.01.2016
← Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 4/2016.... | Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Decizia nr. 33/2016.... → |
---|