Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Decizia nr. 32/2016. Tribunalul VASLUI
Comentarii |
|
Decizia nr. 32/2016 pronunțată de Tribunalul VASLUI la data de 17-02-2016 în dosarul nr. 32/2016
Document finalizat
Cod ECLI ECLI:RO:TBVAS:2016:017._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL V.
SECȚIA PENALĂ
Dosar nr._
DECIZIA PENALĂ Nr. 32/DC
Ședința publică de la 17 Februarie 2016
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE R.-N. O.
Grefier M.-ANIȘOARA P.
Ministerul Public reprezentat de procuror G. R. din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul V.
Pe rol fiind judecarea cauzei penale privind pe contestator M. I., având ca obiect liberarea condiționată (art.587 NCPP).
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns contestatorul M. I., personal și asistat de apărător din oficiu av. D. I., cu delegație la dosar.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dosarul se află la primul termen de judecată, contestația a fost formulată în termen și motivată în scris;
S-au verificat actele și lucrările dosarului, după care;
Nemaifiind alte acte de depus la dosar sau cereri de formulat în cauză, instanța constată terminată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul pe dezbateri.
Av. D. I., având cuvântul pentru contestatorul M. I., solicită admiterea contestației și liberarea condiționată a condamnatului, hotărârea primei instanțe prin care a fost respinsă propunerea de liberare condiționată și a avut în vedere faptul că acesta a fost sancționat disciplinar. Ori aceste sancțiuni disciplinare au fost avute în vedere la darea primei hotărâri prin care a fost respinsă propunerea de liberare condiționată și fixat termenul de reiterare a cererii .
Având în vedere că persoana condamnată a fost sancționată pe parcursul detenției, dar sancțiunile au fost avute în vedere și i-a fost amânată liberarea condiționată o dată, procedându-se la fel a II-a oară consideră că îi sunt încălcate drepturile legale ale condamnatului.
Față de aceste aspecte, apărătorul condamnatului solicită admiterea contestației și admiterea propunerii de liberare condiționată, condamnatul întrunind celelalte condiții pentru a se libera.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea contestației condamnatului ca neîntemeiată, nefiind îndeplinite condițiile pentru liberarea sa condiționată prevăzute de art. 587 Cod procedură penală și nu a fost întrunit scopul pedepsei, nu are recompense și a fost odată sancționat, aspect avut în vedere și de către instanță.
Față de aceste considerente, reprezentantul Ministerului Public consideră că hotărârea este legală și temeinică și nu sunt motive de reformare.
Contestatorul M. I., având ultimul cuvânt, arată că are recompense, a participat la muncă, are 23 de zile câștigate și solicită liberarea condiționată pentru a fi alături de familia sa.
Instanța declară dezbaterile închise și lasă cauza în pronunțare.
TRIBUNALUL
Asupra contestației de față;
P. sentința penală nr. 1574 din data de 23.12.2015 a Judecătoriei V., s-a respins propunerea formulată de Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului V. privind liberarea condiționată a condamnatului M. I., fiul lui I. și R., născut la data de 22.01.1979 în oraș Piatra N., jud. N., CNP:_, deținut în prezent în P. V., anterior executării integrale a pedepsei de 2 ani și 11 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 148/2014 a Judecătoriei Piatra N., ca neîntemeiată.
În baza art. 587 alin. 2 Cod de procedură penală, s-a fixat termen de reiterare a cererii după data de 23.02.2016.
În baza art. 275 alin. 3 Cod de procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
Suma de 130 lei reprezentând onorariu apărător desemnat din oficiu va fi suportată din fondurile Ministerului Justiției.
Pentru a stabili astfel, instanța de fond a avut în vedere următoarele:
P. adresa nr. M2-_/23.11.2015 a Penitenciarului V., înregistrată pe rolul Judecătoriei V. la data de 25.11.2015, sub nr._, Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului V. a înaintat propunerea de liberare condiționată a condamnatului M. I..
P. procesul-verbal nr. 535/23.11.2015, Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului V. a propus liberarea condiționată a persoanei private de libertate M. I., anterior executării integrale a pedepsei de 2 ani și 11 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 148/2014 a Judecătoriei Piatra N., pentru comiterea infracțiunii de furt calificat (art. 229 Cp).
S-a reținut că persoana condamnată, aflată la a doua analiză în comisie, a executat fracția legală din pedeapsă, pe parcursul executării pedepsei a avut un comportament relativ corespunzător mediului carceral, fiind sancționată disciplinar de 2 ori și recompensată de 2 ori cu ridicarea măsurilor disciplinare aplicate anterior. A participat la activități productive și gospodărești, iar în urma muncii prestate a obținut 23 de zile câștig. A manifestat interes față de activitățile educaționale în care a fost inclus. De la ultima analiză în comisie nu au survenit modificări în situația sa.
S-a precizat că persoana privată de libertate Măgureanu I., recidivist, a executat ultima perioadă din pedeapsă în regim semideschis.
Comisia a considerat că sunt îndeplinite condițiile legale pentru liberare condiționată.
La dosar au fost atașate următoarele înscrisuri: procesul-verbal nr. 535/23.11.2015 al Comisiei pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului V., fișa de cazier judiciar și caracterizarea condamnatului (filele 3-6).
Ca urmare a dispoziției instanței, Judecătoria Piatra N. a înaintat sentința penală nr.148/2014 și decizia penală nr.516/2014 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, cu referat întocmit de Biroul executări penale (filele 24-39).
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
P. sentința penală nr. 148/2014 a Judecătoriei Piatra N. modificată prin decizia penală nr. 516/2014 a Curții de Apel Bacău, s-a dispus condamnarea inculpatului M. I. la o pedeapsă de 2 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prevăzută de art.228, art.229, alin. 1 lit. b și d Noul C.pen cu aplicarea art. 41 alin. 1 și art.5 C.pen.. și la o pedeapsă de a an și 3 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de nerespectare a regimului armelor și munițiilor prevăzută de art. 342 alin. 1 Noul Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 1 Noul Cod penal și art. 5 Noul Cod penal.
În temeiul art. 38 alin. 1 – art. 39 alin. 1 lit. a,b și h din Noul Cod penal au fost contopite pedepsele de 2 ani și 6 luni închisoare și 1 an și 3 luni închisoare în pedeapsa cea mai grea de 2 ani și 6 luni închisoare, la care s-a adăugat un spor de 5 luni, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 2 ani și 11 luni închisoare.
În baza art. 274, alin. 1 și 2 C. proc. pen. inculpatul M. I. a fost obligat la plata sumei de 800 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Executarea pedepsei a început la 16.04.2014 și urmează să expire la data de 31.08.2016. Pentru a dobândi vocație în vederea liberării condiționate condamnatul trebuie să execute din pedeapsa de 2 ani și 11 luni închisoare (transformată în zile pedeapsa este egală cu 1065 zile) 2/3 fracția, respectiv 710 zile închisoare.
Până la data de 23.11.2015, condamnatul a executat efectiv 587 zile închisoare, 23 zile considerate ca executate ca urmare a muncii prestate și 196 zile executate în arest preventiv, în total zile câștigate și executate 806 zile.
Din caracterizarea depusă la dosar rezultă că pe timpul executării pedepsei, persoana privată de libertate M. I. a avut un comportament relativ corespunzător mediului carceral, fiind sancționată disciplinar de 2 ori și recompensată de 2 ori cu ridicarea măsurilor disciplinare aplicate anterior. A participat la activități productive și gospodărești, iar în urma muncii prestate a obținut 23 de zile câștig. A manifestat interes față de activitățile educaționale în care a fost inclus. De la ultima analiză în comisie nu au survenit modificări în situația sa.
Studiind fișa de cazier judiciar a condamnatului, instanța a constatat că persoana privată de libertate M. I. este recidivistă (fiind condamnată pentru infracțiuni similare), și a mai beneficiat de 7 ori de liberare condiționată.
Din analiza sentinței penale de condamnare reiese că la aplicarea tratamentului penal pentru faptele pentru care a fost condamnat M. I. instanța a ales legea nouă ca fiind mai favorabilă cu privire la limitele de pedeapsă, astfel că legea nouă urmează a fi avută în vedere și la liberarea condiționată.
Art. 100 alin 1 Cod penal stabilește următoarele condiții în care se poate dispune liberarea condiționată din executarea pedepsei închisorii:
a) cel condamnat a executat cel puțin două treimi din durata pedepsei, în cazul închisorii care nu depășește 10 ani, sau cel puțin trei pătrimi din durata pedepsei, dar nu mai mult de 20 de ani, în cazul închisorii mai mari de 10 ani;
b) cel condamnat se află în executarea pedepsei în regim semideschis sau deschis;
c) cel condamnat a îndeplinit integral obligațiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare, afară de cazul când dovedește că nu a avut nicio posibilitate să le îndeplinească;
d) instanța are convingerea că persoana condamnată s-a îndreptat și se poate reintegra în societate.
Raportând criteriile prevăzute de lege la situația petentului condamnat, precum și la actele aflate la dosarul cauzei, instanța a constatat că petentul condamnat a executat fracția de pedeapsă stabilită în mod obligatoriu de lege, însă această împrejurare nu îi conferă un drept, ci doar o vocație la acordarea beneficiului liberării condiționate, oportunitatea acordării liberării condiționate fiind lăsată exclusiv la latitudinea instanței de judecată.
Față de criteriile prevăzute de art 100 alin 1 Cod penal cu privire la acordarea liberării condiționate, instanța a apreciat că în prezenta cauză, petentul nu îndeplinește cerința prevăzută la lit d, respectiv instanța nu are convingerea că persoana condamnată s-a îndreptat și se poate reintegra în societate. Această convingere a fost dedusă din conuita oscilantă avută pe durata detenției
Pentru a acorda liberarea condiționată, instanța trebuie să aibă convingerea că persoana condamnată s-a îndreptat și se poate reintegra în societate.
Evaluarea acestei condiții este strâns legată de conduita bună a condamnatului pe durata executării pedepsei, inclusiv de stăruința în muncă a celui condamnat. Îndreptarea condamnatului este, fără îndoială, fundamentul pe care este clădită și funcționează instituția liberării condiționate, pentru că doar acest fapt probează realizarea scopului pedepsei în raport cu cel condamnat și justifică punerea în libertate a acestuia înainte de executarea în întregime a pedepsei. Dovezile de îndreptare privesc și alte aspecte ale comportamentului și personalității celui condamnat.
Participarea la programele de instruire și formare profesională, la activitățile cultural-educative, receptivitatea dovedită și rezultatele obținute în realizarea acestor programe și activități, atitudinea respectuoasă și corectă față de autoritățile din penitenciar sau în raport cu alte persoane, inclusiv în raport cu ceilalți condamnați, preocuparea dovedită față de familie ori alte persoane aflate în grija sa sunt tot atâtea elemente care pot și trebuie să fie avute în vedere pentru a se constata existența unui comportament care certifică o reală îndreptare a celui condamnat și justifică punerea sa anticipată în libertate.
Condiția îndreptării condamnatului față de care se dispune liberarea condiționată este dublată de cerința ca acesta să ofere garanții că se poate reintegra în societate.
Față de considerentele expuse, instanța a apreciat că propunerea formulată de Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului V. este neîntemeiată.
Petentul condamant a fost sancționat disciplinar pe durata detenției, nu a dat dovadă de implicare activă în programele desfășurate la nivelul penitenciarului. Faptul că acesta a fost recompensat de două ori nu oferă suficiente garanții că s-a îndreptat, fiind nevoie de dovezi suplimentare de bună conduită, recompensare și partcipare la programele desfășurate în cadrul instituției.
În consecință, față de aegumentele expuse, instanța a respins propunerea de liberare condiționată a condamnatului M. I., deținut în prezent în P. V., anterior executării integrale a pedepsei de 2 ani și 11 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 148/2014 a Judecătoriei Piatra N..
Văzând dispozițiile 587 alin. 2 din Noul Cod de procedură penală, instanța a fixat termen de reiterare a cererii după data de 23.02.2016.
În baza art. 275 alin.3 Cod de procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia, iar suma de 130 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu va fi suportată din fondurile Ministerului Justiției.
Împotriva acestei sentințe penale a declarat contestație condamnatul M. I. motivat de faptul că acesta îndeplinește toate condițiile legale pentru a se dispune liberarea sa.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:
În mod corect instanța de fond a apreciat faptul că nu se impune în prezent liberarea sa condiționată, înainte de data de 23.02.2016, când va fi a doua oară analizat.
Condamnatul este la a doua analiză a liberării sale condiționate, el în perioada de amânare având un comportament bun, dar fără a fi recompensat, ceea ce dă dovada unei indiferențe și a lipsei stăruinței de a se reeduca și a-și însuși valorile sociale pe care le-a încălcat prin comiterea de infracțiuni.
Condamnatul este recidivist, fiind anterior condamnat pentru comiterea infracțiunii de furt calificat, beneficiind de nu mai puțin de 7 liberări condiționate. După punerea sa în libertate condiționată, cu rest de pedeapsă de executat, condamnatul a trecut din nou, cu intenție la comiterea de noi infracțiuni, tot de genul celor pentru care anterior fusese condamnat, el făcând parte din categoria infractorilor de obicei, specializați în comiterea numai a unor tipuri de infracțiuni și care din punct de vedere criminologic sunt deosebit de periculoși.
Se impune față de acest condamnat, continuarea activității de reeducare, în regim de detenție, pentru ca acest condamnat să își însușească valorile sociale încălcate prin comiterea de infracțiuni și a se atinge scopul aplicării pedepsei de instanțe de judecată.
Pentru aceste considerente, în baza art. 425 indice 1 alin. 7 pct. 1 lit. b) Cod de procedură penală raportat la art. 587 alin. 3 Cod de procedură penală, va respinge ca nefondată, contestația formulată de condamnatul M. I., deținut în prezent în P. V., împotriva sentinței penale nr. 1574 pronunțată la data de 23.12.2015 de către Judecătoria V., pe care o menține ca legală și temeinică.
În baza art. 275 alin. 3 Noul Cod de procedură penală, va obliga contestatorul la plata către stat a sumei de 230 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de acesta în prezenta contestație, din care suma de 130 lei, reprezentând onorariu apărător desemnat din oficiu va fi avansată din fondurile Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
În baza art. 425 indice 1 alin. 7 pct. 1 lit. b) Cod de procedură penală raportat la art. 587 alin. 3 Cod de procedură penală, respinge ca nefondată, contestația formulată de condamnatul M. I., fiul lui I. și R., născut la data de 22.01.1979 în oraș Piatra N., jud. N., CNP:_, deținut în prezent în P. V., împotriva sentinței penale nr. 1574 pronunțată la data de 23.12.2015 de către Judecătoria V., pe care o menține ca legală și temeinică.
În baza art. 275 alin. 3 Noul Cod de procedură penală, obligă contestatorul la plata către stat a sumei de 230 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de acesta în prezenta contestație, din care suma de 130 lei, reprezentând onorariu apărător desemnat din oficiu va fi avansată din fondurile Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 februarie 2016.
Președinte,
R.-N. O.
Grefier,
M.-ANIȘOARA P.
Red. Jud. O.R.N.
Tehnored. P.M.A. 26 Februarie 2016
5 ex. / ..02.2016
Jud. V. – jud. C. V.
← Menţinere măsură de arestare preventivă. Decizia nr.... | Întrerupere executare pedeapsă/contestaţie. Art.592 NCPP.... → |
---|