Acordul de recunoaştere a vinovăţiei. Jurisprudență Prescripţii
| Comentarii |
|
Tribunalul BUCUREŞTI Sentinţă penală nr. **** din data de 08.12.2015
Dosar nr. *****
ROMÂNIA
TRIBUNALUL BUCUREȘTI
SECȚIA I PENALĂ
SENTINȚA PENALĂ NR. *****
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN *****
PREȘEDINTE: *****
GREFIER: *****
Ministerul Public a fost reprezentat de procuror ***** de la Parchetul *****
Pe rol fiind sesizarea ***** cu acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat cu inculpatul ***** la data de *****, în dosarul nr. *****.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă inculpata *****, personal, asistat de apărător ales, av. *****, cu împuternicirea avocațială seria ***** din data de ***** depusă la dosar, lipsind persoana vătămată ***** și partea civilă *****.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefiera de ședință, după care,
Instanța pune în discuție verificarea legalității sesizării instanței cu prezentul acord de recunoaștere a vinovăției.
Reprezentantul Ministerului Public și apărătorul ales al inculpatei ***** apreciază că instanța este legal sesizată cu prezentul acord de recunoaștere a vinovăției.
Instanța constată că prezentul acord de recunoaștere a vinovăției îndeplinește condițiile de formă prevăzute de lege și cuprinde toate mențiunile prevăzute de lege.
În consecință, constată potrivit art. 484 C.p.p. că instanța este legal sesizată, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 480 și următoarele C.p.p.
Se procedează la ascultarea inculpatei *****, declarația acesteia fiind consemnată, semnată și atașată la dosarul cauzei.
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru susținerea pe fond a prezentului acord de recunoaștere a vinovăției.
Reprezentanta Ministerului Public arată că din lecturarea actelor de urmărire penală s-a constatat că fapta este prescrisă, așadar concluziile Parchetului sunt în sensul respingerii acordului intervenit între procurorul de caz și inculpata *****. Arată că data săvârșirii faptei este 6.12.2007, data acordării creditului, și încadrarea juridică este aceea de înșelăciune prevăzută de art. 244 alin. 1 și 2 C.p. cu aplicarea art. 5 C.p., pedeapsa fiind de la 1 la 5 ani.
Apreciază așadar că a intervenit prescripția, motiv pentru care în baza art. 485 lit. b C.p.p. solicită respingerea acordului intervenit și trimiterea cauzei la procuror.
Apărătorul ales al inculpatei ***** arată că, într-adevăr, a intervenit prescripția cu privire la infracțiunea de înșelăciune, se aștepta la concluziile reprezentantei Ministerului Public întrucât a mai fost un alt dosar cu ginerele doamnei în care aceeași poziție a avut-o procurorul *****. Cu toate acestea concluzia la care a ajuns judecătorul respectiv a fost în sensul de admitere a acordului, iar concluziile apărării sunt tot în sensul de admitere a acordului în raport de această situație, de intervenire a prescripției pe înșelăciune, întrucât există reținută în sarcina inculpatei și infracțiunea de grup organizat și în aceste condiții, existând o altă faptă pentru care nu a intervenit prescripția, evident că acordul este în vigoare.
Precizează că tot în acest sens a fost și hotărârea pe care a pronunțat-o instanța în dosarul la care a făcut referire mai sus.
Reprezentanta Ministerului Public arată că acordul a fost încheiat numai în ceea ce privește infracțiunea de înșelăciune, nu și pentru celelalte infracțiuni, și pentru acest motiv a solicitat respingerea acordului intervenit.
Inculpata *****, în ultimul cuvânt, arată că este vinovată și își recunoaște fapta, a greșit și îi pare rău.
Instanța reține cauza în pronunțare.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
Prin acordul de recunoaștere a vinovăției nr. *****, încheiat în data de 22.09.2015, între Parchetul ***** și inc. *****, înregistrat pe rolul acestei instanțe în data de *****, sub nr. *****, inculpata a fost trimisă în judecată sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune, prev. de art. 244 alin. 1, alin. 2 C.p. cu aplic. art. 5 C.p.
Analizând actele și lucrările dosarului, reține următoarea situație de fapt:
La data de 31.10.2012 a fost înregistrat la ***** dosarul penal având ca obiect plângerea *****, formulată împotriva inculpaților *****, *****, *****, *****, *****, ***** și *****.
În cuprinsul actului de sesizare s-a arătat că cei șapte inculpați, în perioada 27.07.2007 - 29.08.2008, au obținut de la instituția bancară reclamantă câte un credit în franci elvețieni (CHF), fără a rambursa contravaloarea ratelor, folosind pentru justificarea veniturilor adeverințe de venit și contracte de cesiune de drepturi de autor falsificate, emise de patru societăți comerciale, în scopul inducerii în eroare a funcționarilor bancari.
Plângerea ***** a fost inițial înregistrată la Parchetul *****, după care, prin ordonanța dispusă în data de 17.10.2012, și-a declinat competența în favoarea *****, având în vedere prejudiciul reclamat mai mare decât echivalentul în lei a sumei de 1.000.000 euro.
În data de 23.01.2014, orele 11:30, s-a dispus începerea urmăririi penale față de inc. *****, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de instigare la înșelăciune în forma continuată, prev. de art. 25 V.C.p. rap. la art. 215 alin. 1, alin. 2, alin. 3, alin. 5 V.C.p. cu aplic. art. 41 alin. 2 V.C.p.
Prin ordonanța din data de 18.02.2015 s-a dispus extinderea urmării penale și începerea urmăririi penale față de inc. *****, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune, prev. de art. 244 alin. 1, alin. 2 C.p. cu aplic. art. 5 C.p. Prin ordonanța din data de 19.06.2015, s-a dispus extinderea urmăririi penale în raport de inculpată sub aspectul săvârșirii infracțiunii de complicitate la spălarea banilor, prev. de art. 48 C.p. rap. la art. 29 alin. 1 din Legea nr. 656/2002 cu aplic. art. 5 C.p.
În data de 12.08.2015 s-a pus în mișcare acțiunea penală în raport de inculpată, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune, prev. de art. 244 alin. 1, alin. 2 C.p. cu aplic. art. 5 C.p.
Acordul de recunoaștere a vinovăție s-a încheiat exclusiv cu privire la infracțiunea de înșelăciune.
În sarcina inc. ***** s-a reținut că, în data de 06.12.2007, cu ocazia încheierii contractului de credit nr. *****, a indus în eroare ***** prin prezentarea unei documentații de venit falsă, cu ajutorul căreia a primit un împrumut în valoare de 770.000 CHF.
Pentru creditul obținut de inculpată au fost depuse ca documente justificative privind veniturile realizate, înscrisuri care nu sunt corespunzătoare adevărului:
- o adeverință de venit cu data de emitere 29.10.2007, în numele ***** în care se menționează că aceasta a fost angajată la această societate comercială începând cu data de 01.03.2007, pe o perioadă nedeterminată, având funcția de scenarist și a realizat venituri lunare de 6.750 lei ;
- o adeverință de venit cu data de emitere 29.10.2007, în numele *****., în care se menționează că aceasta a fost angajată la această societate comercială începând cu data de 01.02.2007 pe o perioadă nedeterminată, având funcția de administrator și a realizat venituri lunare de 7.200 lei.
În drept, constată următoarele:
Instanța va respinge acordul de recunoaștere a vinovăție privind-o pe inc. *****, întrucât s-a împlinit termenul general de prescripție.
Astfel, de la data săvârșirii infracțiunii de înșelăciune pentru care a fost cercetată inculpata, 06.12.2007, și până în prezent, a intervenit o succesiune de legi penale, ceea ce obligă instanța la identificarea legii penale mai favorabile.
Deși sesizarea organului de urmărire penală a avut loc la data de 31.10.2012, începerea urmăririi penale a fost dispusă în cauză prin rezoluția nr. ***** din data de 23 ianuarie 2014, ora 11:30, față de inculpatul *****, ulterior, prin ordonanța din 18.02.2015, fiind începută urmărirea penală și față de inc. *****, pentru infracțiunea menționată.
În intervalul scurs de la data săvârșirii infracțiunii de înșelăciune, respectiv 06.12.2007 și până la data de 23.01.2014 (când s-a început urmărirea penală față de inc. *****) nu au fost efectuate în cauză acte de procedură, atât față de inc. *****, cât și față de ceilalți inculpați din dosar.
Potrivit art. 246 din Legea nr.187/2012 pentru punerea în aplicare a Codului penal, la data de 1.02.2014 a intrat în vigoare Legea nr. 286/2009 privind Codul penal (în continuare Codul penal). Potrivit art. 5 alin. 1 din acest act normativ, în cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă. De asemenea, urmează a se avea în vedere și decizia Curții Constituționale nr. 265/2014, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 372 din 20 mai 2014, prin care s-a stabilit că dispozițiile art. 5 C.pen. sunt constituționale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea și aplicarea legii penale mai favorabile. În același sens, Înalta Curte de Casație și Justiție, prin hotărârea nr. 5/2014 pronunțată de completul pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 470 din 26 iunie 2014, a stabilit că legea penală mai favorabilă trebuie aplicată global și nu pe instituții.
În speță, legea penală mai favorabilă este Codul penal, având în vedere limitele maxime de pedeapsă prevăzute pentru infracțiunea de înșelăciune, respectiv 5 ani, potrivit art. 244 alin. 1,2 Cod penal, față de 20 ani, potrivit art. 215 alin. 1, 2, 3, 5 Cod penal 1969, lege ce se va aplica global cu privire la toate instituțiile incidente pe latură penală.
Astfel, potrivit art. 154 alin. 1 lit. d Cod penal, termenul de prescripție a răspunderii penale în cazul infracțiunilor pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de un an, dar care nu depășește 5 ani, este de 5 ani, termen ce începe să curgă de la data săvârșirii infracțiunii, conform art. 154 alin. 2 teza I C.p.p.
În speță, termenul de prescripție a răspunderii penale pentru infracțiunea de înșelăciune, prev. de art. 244 alin. 1 și 2 C.p. cu aplic. art. 5 C.p., pentru care a fost cercetată inc. ***** a început să curgă la data de 06.12.2007 (când s-a încheiat contractul de creditare și când unitatea bancară a livrat banii în contul deschis pe numele inculpatei) și s-a împlinit la data de 05.12.2012. Contrar punctului de vedere emis de către procurorul de caz în cuprinsul acordului de recunoaștere a vinovăției, termenul de prescripție nu începe să curgă de la data când inculpata a plătit ultima rată, respectiv 17.04.2009, deoarece nu acesta este momentul când s-a produs paguba. Infracțiunea de înșelăciune este o infracțiune de daună. Aceasta se consumă în momentul în care s-a produs prejudiciul, adică atunci când banii au ieșit din patrimoniul unității bancare și au intrat în contul inculpatei, ca urmare a acțiunii de inducere în eroare. Prin urmare, prejudiciul s-a produs chiar atunci s-a perfectat contractul. Nu prezintă importanță plata ulterioară a ratelor, deoarece aceasta este o formă de reparare a unui prejudiciu deja existent. Nu prezintă relevanță în stabilirea momentului săvârșirii infracțiunii faptul că inculpata a ridicat banii din cont, în mod succesiv, în numerar, în data de 06.12.2007 (200.000 euro), 07.12.2007 (100.000 euro), 21.08.2008 (90.000 euro și 25.000 euro), 06.02.2008 (41.600 euro), mai 2008 (restul sumei), deoarece banii primiți cu titlu de împrumut existau deja, scriptic, în patrimoniul inculpatei de la data perfectării contractului de creditare. Acțiunea acesteia de a extrage banii din cont reprezintă doar un act de administrare.
În acest interval 06.12.2007 - 05.12.2012, nu a fost îndeplinit niciun act de procedură în ceea ce o privește atât pe inc. *****, cât și pe ceilalți inculpați din dosar, act care ar fi putut să întrerupă termenul de prescripție a răspunderii penale, potrivit art. 155 alin. 1 Cod penal. Primul act de procedură întocmit în această cauză este ordonanța din data de 23.01.2014, prin care s-a început urmărirea penală în raport de inc. *****. Acest act de procedură s-a îndeplinit după împlinirea termenului de prescripție generală al răspunderii penale.
În prezentul dosar, instanța trebuie să facă anumite nuanțări în legătură cu ordonanța dispusă în data de 17.10.2012, înainte de începerea urmăririi penale, prin care s-a declinat cauza de la Parchetul ***** la Parchetul ***** (acesta este singurul act de procedură dispus de către organele de urmărire penală până în 23.01.2014, când s-a început urmărirea penală). Din punctul de vedere al instanței, această ordonanță nu este un act de procedură, în sensul art. 155 alin. 1 C.p.p., apt să producă întreruperea termenului de prescripție. Noțiunea de ,,orice act de procedură penală";, la care face referire art. 155 alin. 1 C.p.p., înseamnă orice act de procedură efectuat după momentul începerii urmăririi penale, inclusiv începerea urmăririi penale in rem, deoarece, doar printr-o asemenea interpretare, soluția Noului Cod penal este în acord cu natura prescripției răspunderii penale, văzută ca sancțiune a pasivității organelor judiciare. Aceasta cu atât mai mult cu cât, Noul Cod de procedură penală nu mai reglementează instituția actelor premergătoare. Potrivit art. 305 alin. 1 C.p.p., este suficient doar să existente un act de sesizare, care nu cade sub incidența dispozițiilor art. 16 alin. 1 N.C.p.p., pentru a se dispune începerea urmăririi penale cu privire la faptă. În aceste condiții, dispozițiile art. 155 alin. 1 N.C.p trebuie interpretate în concordanță cu dispozițiile Noului Cod de procedură penală, pentru că normele de drept substanțial nu pot fi disociate de normele procedurale, acestea din urmă fiind instrumentul prin care cele dintâi produc consecințe juridice. Pentru aceste motive, instanța consideră că, prin expresia ,,orice act de procedură penală";, legiuitorul nu a vrut altceva decât să sublinieze că, spre deosebire de art. 123 alin. 1 V.C.p., produce efecte întreruptive de prescripție un act de procedură, indiferent dacă trebuie sau nu comunicat inculpatului, în desfășurarea procesului penal, pentru a face distincția cu vechea legislație. Nicidecum nu trebuie înțeles că ,,orice act de procedură";, înseamnă și actele premergătoare, din moment ce Noul Cod de procedură penală nu le mai reglementează, iar dispozițiile art. 155 alin. 1 N.C.p. trebuie corelate cu dispozițiile procedurale actuale, pentru a se asigura viziunea unitară dintre normele de drept substanțial și normele de drept procedural, în sensul dorit de legiuitor. Dacă legiuitorul ar fi vrut să confere actelor de procedură întocmite în faza actelor premergătoare, sub imperiul Vechiului Cod de procedură penală, efecte întreruptive de prescripție, potrivit Noului Cod penal, atunci ar fi trebuit să prevadă norme tranzitorii în acest sens, întrucât este vorba despre producerea unor efecte juridice potrivit noii legislații, în baza unor acte de procedură întocmite în baza vechii legislații, care nu-și mai găsesc reglementare în prezent.
Este adevărat că art. 4 alin. 1 din Legea nr. 255/2013 prevede că actele de procedură îndeplinite înainte de intrarea în vigoare a Codului de procedură penală, cu respectarea dispozițiilor legale la data îndeplinirii lor, rămân valabile. Însă art. 4 alin. 1 din Legea nr. Legea nr. 255/2013 se referă la ,,valabilitatea"; actelor de procedură respective, în sensul că nu sunt lovite de nulitate, chiar dacă potrivit noii legislații penale, sunt alte norme de procedură care le guvernează, și nicidecum la efectul întreruptiv de prescripție. A conferi o altă interpretare art. 4 alin. 1 din Legea nr. 255/2013, în lipsa unei mențiuni exprese în acest sens, înseamnă cu o adăugire la lege, ceea ce aduce atingere separației puterilor în stat.
În plus, ordonanța de declinare dispusă în data de 17.10.2012 reprezintă un act de sesizare al Parchetului *****. Este unanim admis în doctrină și în practică că ordonanța de declinare este un act de sesizare derivat. Și procesul-verbal de sesizare din oficiu reprezintă, în același timp, un act de sesizare și un act de procedură. În aceste condiții, a interpreta că ,,orice act de procedură";, inclusiv actele de sesizare a organelor de urmărire, produce efecte întreruptive de prescripție, echivalează cu a admite că si procesul-verbal de sesizare din oficiu face parte din categoria actelor prev. de art. 155 alin. 1 N.C.p., ceea ce frizează absurdul. În concluzie, pornind de la natura instituției prescripției răspunderii penale - sancțiune pentru organele de anchetă, instanța apreciază că doar actele de procedură care vizează fondul cauzei, atestă că organele de urmărire penală au ieșit din pasivitate, iar nu ,,plimbarea"; administrativă a dosarului de la unitate de parchet la alta, ca urmare a declinării de competență.
Având în vedere că în cauză nu poate fi angajată răspunderea penală, față de intervenirea prescripției răspunderii penale, în baza art. 485 alin. 1 lit. b Cod proc. pen., instanța va respinge acordul de recunoaștere a vinovăției privind pe inc. *****și, pe cale de consecință, va trimite cauza procurorului în vederea finalizării urmăririi penale, respectiv pentru a dispune clasarea.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
În baza art. 485 alin. 1 lit. b C.p.p., respinge acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat între inc. ***** și *****, în dosar nr. *****, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune, prev. de art. 244 alin. 1, alin. 2 N.C.p. cu aplic. art. 5 N.C.p.
Trimite dosarul la parchet în vederea continuării urmăririi penale.
În baza art. 275 alin. 3 C.p.p., cheltuielile judiciare avansate de către stat rămân în sarcina acestuia.
Cu drept de apel, în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, *****.
PREȘEDINTE, GREFIER,
***** *****
