Acţiunea civilă în despăgubire întemeiată pe răspunderea civilă delictuală. Raportul dintre încetarea sau neînceperea urmăririi penale, pe de o parte, şi acţiunea civilă în despăgubire pe de altă parte.

Curtea de Apel GALAŢI Decizie nr. 31 din data de 02.03.2015

Față de prevederile imperative ale art. 22 alin. 1 Cod procedură penală (vechi) care stabilesc că "hotărârea definitivă a instanței penale are autoritate de lucru judecat în fața instanței civile care judecă acțiunea civilă, cu privire la existența faptei, a persoanei care a săvârșit-o și a vinovăției acesteia";. Concluzia ce se impune este aceea că, în cazul în care procurorul este cel care a dispus încetarea urmăririi penale sau neînceperea acesteia, indiferent de motiv (inclusiv în situația în care se ia act de împăcarea părților), soluția adoptată de el nu are autoritate de lucru judecat în fața instanței civile, astfel încât o acțiune civilă având ca temei răspunderea civilă delictuală este posibilă, fără a se putea invoca împrejurarea că a intervenit împăcarea părților, câtă vreme ea nu a fost constatată, ca atare, printr-o hotărâre judecătorească definitivă de încetare a procesului penal pe acest considerent, în sensul art. 22 Cod procedură penală.

Și noul cod civil cuprinde dispoziții referitoare la efectele hotărârii penale asupra procesului civil având ca obiect despăgubiri întemeiate pe răspunderea civilă delictuală, art. 1365 stabilind în mod expres că "instanța civilă nu este legată de dispozițiile legii penale și nici de hotărârea definitivă de achitare sau de încetare a procesului penal în ceea ce privește existența prejudiciului ori vinovăția autorului faptei";. Se constată că actuala reglementare instituie o regulă nouă în sensul că instanța civilă nu este ținută nici măcar de o hotărâre definitivă, în ceea ce privește existența prejudiciului ori a vinovăției autorului faptei, ceea ce înseamnă că, instanța civilă, cu atât mai puțin nu este ținută de rezoluția procurorului din faza de urmărire penală de încetare a procesului penal sau de neîncepere a urmăririi penale.

Decizia civilă nr. 31 din 02.03.2015 a Curții de Apel Galați

Prin cererea inregistrată pe rolul Judecătoriei Brăila la data de 28.06.2013 sub nr. 9929/196/2013, reclamanta C.M.A. reprezentată legal de C.S., a solicitat obligarea, in solidar, a pârâților G.C.C. si SC asigurare REASIGURARE ASTRA SA la plata sumei de 15.000 lei reprezentând contravaloare îngrijiri medicale și la plata sumei de 100.000 euro în echivalent lei la data efectuării plății, reprezentând daune morale.

In motivarea cererii, reclamanta a arătat în esență, că la data de 22 septembrie 2012, împreună cu alți pasageri, se afla în autoturismul, marca Opel Astra, cu număr de înmatriculare BR…, condus de pârâtul G.C.C.. In jurul orei 21.30, in localitatea B., la intersecția cu strada C., pârâtul, care se deplasa dinspre strada H. înspre strada A.A., a produs un accident de circulație, ocazie cu care au fost vătămate următoarele persoane: reclamanta C.M.A., O.A. si Z.A.G.V., așa cum rezultă din procesul-verbal de cercetare la fața locului întocmit de agenții de politie. De asemenea, însuși pârâtul a suferit vătămări corporale, respectiv un traumatism cranio-cerebral, fiind transportat la spitalul Bagdasar Arseni din București.

Urmare accidentului de circulație, reclamanta a suferit o serie de afecțiuni medicale, așa cum rezulta din fisa UPU nr…si din Foaia de observație clinica nr… a Spitalului Județean de Urgenta B.

După producerea evenimentului rutier, atât pârâtul cât și rudele acestuia au insistat să nu se depună plângere penală, susținând că vor plăti toate prejudiciile.

Având în vedere că pârâtul este tânăr și că are tot viitorul în față, reclamanta și celelalte victime s-au gândit să nu depună plângere penală și să nu-i facă rău, dar au specificat că încă nu s-au înțeles în ceea ce privește acoperirea prejudiciului și că se vor întâlni la judecată dacă nu va plăti, astfel că împăcarea a vizat înlăturarea răspunderii penale nu și a celei civile.

Reclamanta a invocat dispozițiile art.1365 din Noul cod civil care prevede că instanța civilă nu este legată de dispozițiile legii penale și nici de hotărârea de achitare sau de încetare a procesului penal, în ceea ce privește existența prejudiciului ori a vinovăției autorului faptei ilicite.

Reclamanta a mai precizat că procesul penal a încetat in faza de urmărire penală și nu în faza de judecată.

In termen legal, întrucât pârâtul era asigurat la pârâta SC Asigurare Reasigurare ASTRA SA, în acest sens având încheiată o poliță valabilă seria RO… nr…, reclamanta s-a adresat acestei pârâte pentru obținerea de despăgubiri, conform legii. Răspunsul societății de asigurare, venit după o foarte lungă perioada de timp, a fost negativ, pârâta apărându-se prin aceea că, dacă în procesul penal a intervenit împăcarea, aceasta are efecte și în privința laturii civile a cauzei.

Reclamanta a susținut că în cauză sunt îndeplinite toate condițiile răspunderii civile delictuale pentru a putea beneficia de despăgubiri. Suferința sa morală este determinată de plăgile cicatriceale de la nivelul feței, de afectarea simetriei feței, în special pe partea dreaptă, de imposibilitatea închiderii ochiului drept, care nu numai pentru un minor de 17 ani sunt absolut șocante, cu efecte în plan psihic ci și pentru rudele acesteia, chiar și pentru societatea civilă.

Reclamanta a fost nevoită să absenteze o lungă perioadă de timp de la cursurile liceului, fiind văduvită, astfel, de cunoștințele necesare evoluției umane. Faptul că pârâtul era asigurat valabil la pârâta SC Asigurare Reasigurare ASTRA SA stabilește condițiile raportului juridic prin care sarcina despăgubirilor incumbă ambilor pârâți, in solidar.

Pârâta SC Asigurare - Reasigurare Astra SA a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii. În principal, a invocat excepția inadmisibilității cererii de chemare in judecata, susținând, în esență, că pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă, prevăzută de art.184 alin. (1) si (3) C.pen., reclamanta s-a împăcat cu pârâtul G.C., la fel și tatăl acesteia, așa cum rezultă din declarațiile date în cursul urmăririi penale. Potrivit art. 132 C.pen., împăcarea părților înlătură răspunderea penală și stinge acțiunea civilă, acest principiu fiind recunoscut unanim atât in doctrina, cât și în practica judiciară.

Întrucât, urmare a împăcării părților, realizată fără ca asiguratorul să-și fi asumat obligația plății despăgubirii, pârâtul nu mai răspunde pentru prejudiciul produs victimei infracțiunii pentru care nu s-a început urmărirea penală, nici asiguratorul de răspundere civilă nu mai poate fi obligat la plata unor despăgubiri pentru prejudiciul cauzat prin săvârșirea infracțiunii.

Având in vedere caracterul său de a fi totală și necondiționată, împăcarea părților înlătura si răspunderea civilă pentru prejudiciul cauzat prin infracțiune. Efectele împăcării părților cu privire la aspectul penal și civil al procesului se produc in momentul realizării împăcării.

Prin sentința civilă nr. 2154/7.05.2014, Judecătoria Brăila a admis excepția de necompetență materială și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Brăila, având în vedere valoarea obiectului cererii de chemare în judecată.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Brăila la data de 10.07.2014 sub același număr.

Prin sentința civilă nr. 699 din 24.09.2014 a Tribunalului Brăila, acțiunea reclamantei a fost respinsă ca nefondată.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele:

Potrivit art. 132 din Codul Penal de la 1868, împăcarea părților înlătură răspunderea penală și stinge și acțiunea civilă, producând efecte numai dacă intervine până la rămânerea definitivă a hotărârii. Astfel, Tribunalul a reținut că legea nu distinge referitor la efectele împăcării în funcție de momentul la care intervine, impunând doar un termen limită - rămânerea definitivă a hotărârii penale. In concluzie, împăcarea intervenită între reclamanta C.M.A. asistată de ocrotitor legal C.S. și pârâtul G.C.C. în faza cercetărilor și a actelor premergătoare produce efectul stabilit de lege, respectiv înlătură răspunderea penală și stinge acțiunea civilă.

Impăcarea părților nu este condiționată și nu poate produce alte efecte decât cele pe care legea le prevede, iar declarația dată de persoana vătămată asistată de ocrotitorul legal privește atât latura penală, cât și latura civilă.

In concluzie, Tribunalul a reținut că, intervenind împăcarea, existând astfel o cauză ce înlătură răspunderea civilă, nu mai pot fi analizate în cauză condițiile răspunderii civile delictuale. Fiind stinsă acțiunea civilă, în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 1357 și urm. din C.civ. Totodată, declarația dată este un act juridic unilateral, ce nu poate fi revocat de autorul său, fiind irevocabil.

Referitor la acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâta SC Asigurare - Reasigurare Astra SA, societate la care autoturismul condus de pârât avea polița de asigurare RCA, Tribunalul a reținut că, potrivit art. 49 alin 1 din Legea nr. 136/1995, "asigurătorul acordă despăgubiri, în baza contractului de asigurare, pentru prejudiciile de care asigurații răspund față de terțe persoane păgubite prin accidente de vehicule, precum și tramvaie și pentru cheltuielile făcute de asigurați în procesul civil (…)";. Întrucât răspunderea asiguratului a fost înlăturată prin efectul împăcării, consecința logică este înlăturarea răspunderii asiguratorului RCA, nemaifiind îndeplinite condițiile prevăzute de textul legal mai sus citat.

Împotriva sentinței civile nr. 699 din 24.09.2014 a Tribunalului Brăila a declarat apel reclamanta criticând-o pe motive de nelegalitate și netemeinicie.

În esență, apelanta a susținut că în cauză sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale și, prin urmare, pârâtul trebuie să răspundă pentru prejudiciul cauzat reclamantei prin fapta sa ilicită.

Faptul că părțile s-au împăcat în procesul penal, în faza de urmărire penală, nu poate avea drept consecință exonerarea pârâtului și a societății la care acesta era asigurat, de obligația de a plăti victimei accidentului despăgubirile ce i se cuvin pentru prejudiciul material și moral suferit, câtă vreme, declarația de împăcare a fost dată doar în ideea de a-l scuti pe șoferul vinovat de accident de răspunderea penală și nicidecum de răspunderea civilă.

Apelanta a susținut că pretențiile sale sunt pe deplin justificate în condițiile în care a suferit vătămări corporale grave în urma accidentului pentru vindecarea cărora a necesitat îngrijiri medicale și tratament de durată, ceea ce a implicat, în mod evident, cheltuieli, dovedite cu înscrisurile depuse la dosar. De asemenea, a susținut că și prejudiciul moral a fost dovedit câtă vreme a rămas cu o cicatrice vizibilă pe față, cu asimetrie facială și imposibilitatea închiderii pleoapei drepte, aspecte care, pentru o fată de 17 ani sunt de natură a-i crea acesteia, în plan psihic, un puternic complex.

A solicitat admiterea apelului, anularea sentinței atacate și, în rejudecare, admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.

Prin întâmpinare, pârâta SC Asigurare Reasigurare ASTRA SA a solicitat respingerea apelului și menținerea sentinței atacate ca fiind temeinică și legală.

Intimata a reiterat susținerile făcute și în fața instanței de fond în sensul că împăcarea intervenită între reclamantă și autorul accidentului în faza de urmărire penală are ca efect nu numai înlăturarea răspunderii penale a acestuia din urmă și înlăturarea răspunderii civile, atât în ceea ce îl privește pe autorul evenimentului rutier, cât și pe societatea la care acesta era asigurat.

Prin decizia civilă nr. 31 din 02.03.2015, Curtea de Apel Galați a admis apelul reclamantei, a anulat sentința atacată și a admis în parte acțiunea dedusă judecății, obligându-i pe pârâți, în solidar, să-i plătească reclamantei suma de 834 lei cu titlu de despăgubiri materiale și suma de 10.000 Euro (sau echivalentul în lei al acesteia de la data efectuării plății) cu titlu de daune morale.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că principala problemă ce se ridică în cauză este aceea de a stabili dacă acțiunea în pretenții a reclamantei, având ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul material și moral suferit ca urmare a accidentului de circulație produs de către pârât, mai poate fi primită în condițiile în care, cu ocazia cercetărilor penale care au fost efectuate cu privire la accident, părțile s-au împăcat.

S-a reținut, în acest sens, că, într-adevăr, potrivit art. 132 Cod penal, în vigoare la data producerii accidentului, împăcarea părților înlătură răspunderea penală și stinge acțiunea civilă.

În procesul penal, împăcarea părților poate interveni fie în faza de urmărire penală, ocazie cu care procurorul, prin rezoluție, dispune neînceperea sau încetarea urmăririi penale, după caz, fie în faza de judecată când, prin hotărâre, instanța penală dispune încetarea procesului penal. Prin urmare, împăcarea părților nu operează de drept, ci ea trebuie constată printr-un act procedural, respectiv o rezoluție a procurorului sau o hotărâre judecătorească, în funcție de momentul la care a intervenit.

Se pune problema de a ști în aceste condiții, care este raportul sau mai precis, care sunt efectele rezoluției procurorului și respectiv, ale hotărârii instanței penale pe de o parte, asupra acțiunii civile în despăgubiri pe de altă parte.

În acest sens, s-a reținut că art. 22 alin. 1 Cod procedură penală, în vigoare la data producerii accidentului, prevede că "hotărârea definitivă a instanței penale are autoritate de lucru judecat în fața instanței civile care judecă acțiunea civilă, cu privire la existența faptei, a persoanei care a săvârșit-o și a vinovăției acesteia";.

Față de prevederile imperative ale textului legal mai sus citat, care fac referire strictă la "hotărârea definitivă a instanței penale";, Curtea a apreciat că singura concluzie logică este aceea că, în cazul în care procurorul este cel care a dispus încetarea urmăririi penale sau neînceperea acesteia, indiferent de motiv (deci, inclusiv în situația în care se ia act de împăcarea părților), soluția adoptată de el nu are autoritate de lucru judecat, astfel încât o acțiune civilă având ca temei răspunderea civilă delictuală este posibilă, fără a se putea invoca împrejurarea că a intervenit împăcarea părților, câtă vreme ea nu a fost constatată, ca atare, printr-o hotărâre judecătorească definitivă de încetare a procesului penal pe acest considerent, în sensul art. 22 Cod procedură penală.

Cum, în speță, împăcarea părților a intervenit în faza cercetărilor penale, procurorul dispunând neînceperea urmăririi penale față de făptuitorul G.C.C. pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală gravă din culpă, rezoluția adoptată de acesta nu are nici un fel de autoritate în fața instanței civile care judecă acțiunea în despăgubire promovată de victima accidentului.

Curtea a mai reținut că și noul Cod civil cuprinde dispoziții referitoare la efectele hotărârii penale asupra procesului civil având ca obiect despăgubiri întemeiate pe răspunderea civilă delictuală. Astfel, art. 1365 stabilește în mod expres că "instanța civilă nu este legată de dispozițiile legii penale și nici de hotărârea definitivă de achitare sau de încetare a procesului penal în ceea ce privește existența prejudiciului ori vinovăția autorului faptei";. Prin urmare, actuala reglementare instituie o regulă nouă în sensul că instanța civilă nu este ținută nici măcar de o hotărâre definitivă, în ceea ce privește existența prejudiciului ori a vinovăției autorului faptei, ceea ce înseamnă că instanța civilă, cu atât mai puțin nu este ținută de rezoluția procurorului din faza de urmărire penală de încetare a procesului penal sau de neîncepere a urmăririi penale.

Raportat la aceste aspecte, Curtea a constatat că soluția instanței de fond de respingere a acțiunii reclamantei, pe considerentul că aceasta s-a împăcat în faza de urmărire penală cu pârâtul G.C.C. este nelegală, ceea ce a determinat admiterea apelului declarat de reclamantă, în temeiul art. 480 alin. 2 Cod procedură civilă și, întrucât instanța de fond a soluționat procesul fără a intra, practic, în cercetarea fondului, anularea hotărârii atacate, în temeiul alineatului 3 teza 1 al art. 480 Cod procedură civilă, cu consecința rejudecării cauzei.

Evocând fondul, Curtea a constatat că în cauză sunt îndeplinite toate condițiile răspunderii civile delictuale, așa cum rezultă acestea din dispozițiile art. 1357-1358 Cod civil, astfel ca pârâtul G.C.C. să fie obligat la dezdăunarea reclamantei pentru suferințele ce i-au fost cauzate prin accidentul de circulație a cărui victimă a fost.

În ceea ce o privește pe pârâta S.C. Asigurare Reasigurare Astra SA, s-a reținut că răspunderea acesteia pentru prejudiciul suferit de reclamantă rezultă din calitatea de asigurator al societății pentru pârâtul G.C.C., la data producerii accidentului fiind în vigoare polița de asigurare de răspundere civilă RCA seria RO… nr…, pentru perioada 05.02.2012-04.02.2014, fiind acoperită, deci, și data de 22.09.2012, data producerii evenimentului rutier asigurat.

În aceste condiții, s-a reținut că răspunderea societății de asigurare este solidară cu cea a pârâtului G.C.C., acțiunea reclamantei fiind admisă în contradictoriu cu ambii pârâți.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Acţiunea civilă în despăgubire întemeiată pe răspunderea civilă delictuală. Raportul dintre încetarea sau neînceperea urmăririi penale, pe de o parte, şi acţiunea civilă în despăgubire pe de altă parte.