Acţiunea civilă în procesul penal. Indicarea probelor. Condiţii de admisibilitate

Curtea de Apel SUCEAVA Decizie nr. 904 din data de 16.11.2015

Prin Decizia 904/16.11.2015, pronunțată în dosarul nr. 2980/86/2015, în baza art. 421 alin. 1 lit. b Cod de procedură penală a respins ca nefondat apelul formulat de inculpatul CI împotriva sentinței penale nr.160 din 25.09.2015 a Tribunalului Suceava. În baza art. 422 Cod de Procedură Penală s-a dedus în continuare arestarea preventivă a inculpatului din data de 25.09.2015 la zi.

În baza art. 421 alin. 2 lit. a Cod de procedură penală a fost admis apelul formulat de partea civilă CRLM împotriva sentinței penale nr. 160 din 25.09.2015 a Tribunalului Suceava. S-a desființat în parte sentința penală apelată și în rejudecare a fost admisă acțiunea civilă formulată de partea civilă apelantă CRLM și a fost obligat inculpatul la plata sumelor de 10.600 lei cu titlu de daune materiale și 30.000 lei cu titlu de daune morale, către partea civilă apelantă.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței apelate care nu erau în contradicție cu decizia.

Pentru a decide astfel, instanța de apel, a reținut următoarele:

Prin sentința penală nr. 160 din 25.09.2015 a Tribunalului Suceava, s-a respins cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei pentru care inculpatul a fost trimis în judecată din tentativă la infracțiunea de omor, prev. de art. 188 rap. la 32 Cod penal în cea de vătămare corporală, prev. de art. 194 alin.1 lit. e Cod penal, ca neîntemeiată.

Inculpatul CI a fost condamnat la pedeapsa de 5 (cinci) ani închisoare pentru săvârșirea unei tentative la infracțiunea de omor, prev. de art. 32 rap. la art. 188 Cod penal.

În baza art. 67 alin. 1 Cod penal, cu referire la art. 66 alin. 3 Cod penal s-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a și b pe o durată de 3 (trei) ani, în condițiile art. 68 alin. 1 lit. c Cod penal.

În baza art. 65 alin. 1 Cod penal, s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art.65 alin. 1 Cod penal raportat la art. 66 alin. 1 lit. a, b Cod penal, în condițiile art. 65 alin. 3 Cod penal.

În baza art.72 Cod penal, s-a dedus din pedeapsa aplicată de 5 (cinci) ani închisoare, durata reținerii din data de 15.05.2015 și a arestării preventive de la data de 16.05.2015 până în prezent.

În baza art. 399 alin.1 Cod procedură penală, s-a menținut măsura preventivă a arestării preventive luată față de inculpat prin încheierea nr. 109 din 16.05.2015 în dosar 2610/86/2015 al Tribunalului Suceava.

În baza art. 112 alin.1 lit. b Cod penal s-a dispus confiscarea de la inculpatul CI a cuțitului cu plăsele din material de culoare albă, în lungime totală de 11,5 cm și lățimea de 2,2 cm, folosit la comiterea faptei, aflat la Camera de corpuri delicte din cadrul Tribunalului Suceava - Secția Penală.

Potrivit art. 162 alin 2 Cod procedură penală, s-a dispus restituirea către inculpatul CI a unei cămăși și un pulover, ridicate de la acesta potrivit procesului verbal aflat la f.58 dosar u.p. și depus la Camera de corpuri delicte a Parchetului de pe lângă Tribunalului Suceava (f.49 dosar u.p.), la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.

În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 cu referire la Anexa 1 din Legea 187 din 24.10.2012 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare, s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpatul CI în vederea introducerii profilului genetic în Sistemului Național de Date Genetice Judiciare.

În baza art. 20 alin.2 Cod procedură penală, s-a respins acțiunea civilă formulată de partea civilă CRLM, ca inadmisibilă în procesul penal.

În baza art. 19 și art. 25 alin. 1 cu referire la art. 23 alin. 3 Cod procedură penală, art. 404 alin.1 Cod procedură penală și art.1349, 1357 Cod civil, s-au admis acțiunile civile formulate, obligând inculpatul la plata următoarelor sume:

- 175 lei reprezentând despăgubiri civile - cheltuieli de spitalizare către Spitalul Municipal Vatra Dornei;

- 1203,12 lei reprezentând despăgubiri civile - cheltuieli de spitalizare către Spitalul Județean de Urgență "Sfântul Ioan cel Nou"; Suceava;

- 1256,35 lei reprezentând despăgubiri civile - transport sanitar și asistență medicală de urgență, către Serviciul de Ambulanță Județean Suceava.

Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul Suceava a reținut că:

Prin rechizitoriul nr. 465/P/2015 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, din data de 02.06.2015, a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, inculpatul CI, sub aspectul săvârșirii unei tentative la infracțiunea de omor, prev. de art. 32 rap. la art. 188 Cod penal.

Potrivit rechizitoriului, în fapt, s-a reținut în esență că, inculpatul CI, la data de 14 mai 2015, jurul orelor 14:30, pe fondul consumului de băuturi alcoolice și al unui conflict domestic, spontan, cu un cuțit de bucătărie ar fi exercitat cu intenție acte de violențe asupra victimei (nora sa) CRLM din sat C…, com. D…, jud. Suceava, aplicându-i o lovitură de cuțit în zona toracică - supero externă mamară, leziuni ce au necesitat pentru vindecare un număr de 25-30 zile de îngrijiri medicale și care i-ar fi pus în primejdie viața acesteia, faptă ce întrunește elementele constitutive ale tentativei la infracțiunea de omor, prev. de art. 32 rap. la art. 188 Cod penal.

Prin încheierea de ședință a camerei de consiliu din data de 01 iulie 2015, rămasă definitivă la aceeași dată, judecătorul de cameră preliminară, în baza art. 346 alin. 2 Cod procedură penală, a constatat legalitatea sesizării instanței cu rechizitoriul nr. 465/P/2015 din data 02.06.2015 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava privind pe inculpatul CI, trimis în judecată sub aspectul săvârșirii unei tentative la infracțiunea de omor, prev. de art. 32 rap. la art. 188 Cod penal, și a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală

Totodată, judecătorul de cameră preliminară a dispus începerea judecății cauzei privind pe inculpatul CI și a stabilit termen de judecată pe fondul cauzei la data de 05.08.2015, completul C2 F.

La primul termen de judecată, cu procedura legal îndeplinită, ulterior citirii actului de sesizare, Tribunalul a adus la cunoștința inculpatului CI, dispozițiile art. 374 alin 4 Cod procedură penală raportat la art. 396 alin 10 Cod procedură penală, privind judecata în procedură simplificată, precum și soluțiile posibile ca urmare a acestei proceduri.

Inculpatul CI a arătat că nu recunoaște săvârșirea faptei, astfel cum a fost reținută în rechizitoriu, întrucât nu a avut intenția să o ucidă pe nora sa.

Tribunalul a pus în discuția părților cererea formulată de inculpatul CI de aplicare a procedurii simplificate, prevăzută de art. 374 alin 4 Cod procedură penală, raportat la poziția procesuală adoptată de acesta cu privire la presupusa faptă pentru care a fost trimis în judecată.

Prima instanță după ce a ascultat concluziile procurorului și a celorlalte părți, a respins cererea formulată de inculpatul CI, de aplicare a procedurii simplificate, prevăzută de art. 374 alin 4 Cod procedură penală, raportat la poziția procesuală adoptată de acesta, în sensul că nu a recunoscut fapta astfel cum a fost reținută în rechizitoriu, susținerile acestuia fiind consemnate într-un proces verbal separat atașat la dosar.

Nefiind contestate de părți, probele constând în: procesul-verbal de cercetare a locului faptei și planșa foto aferentă (f. 26-48), procesele verbale de examinare criminalistică (f.49-57,59), declarația de parte civilă CRLM (f.60-61), declarațiile martorilor (f.62-63,64-66), raportul de constatare medico-legală nr. 108 din data de 29.05.2015 (f.23-24) și declarațiile suspect/inculpat (f. 73-75,78-79), acestea nu au fost readministrate, dar au fost puse în dezbaterea contradictorie a părților conform art. 374 alin 7 Cod procedură penală, astfel încât au fost avute în vedere la soluționarea cauzei.

La cererea inculpatului CI, prin apărătorul său ales, au fost administrate următoarele probe noi: proba cu înscrisuri în circumstanțiere, constând în două caracterizări care emană de la Primăria D… (f. 231 dosar fond) și Parohia D… (f. 232 dosar fond) și o declarație notarială dată de tatăl inculpatului, prin care a arătat că este de acord ca fiul său CI să-și stabilească reședința și să locuiască în imobilul proprietatea sa și proba testimonială cu martorul CM, sub aspectul laturii penale (f. 239 dosar fond).

Din oficiu, Tribunalul a dispus administrarea probei cu înscrisuri constând în cazierul actualizat al inculpatului (f.126 dosar fond)).

În cursul cercetării judecătorești, Serviciul de Ambulanță Suceava (f. 59-59 ds. fond) s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 1.256,35 lei, ocazionată de transportul sanitar și asistența medicală de urgență spitalicească acordate victimei CRLM.

Spitalul de Urgență "Sf. Ioan cel Nou"; Suceava (f. 87 dosar fond) s-a constituit parte civilă în cauză cu suma totală de 1.203 lei, reprezentând cheltuielile ocazionate cu internarea părții vătămate CRLM.

Partea vătămată CRLM (f. 88, 92 dosar fond) s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 10.600 lei, cu titlu de despăgubiri civile, reprezentând prejudiciul cauzat prin fapta inculpatului, mai precis beneficiul nerealizat prin incapacitatea de muncă stabilită pe o perioadă de 6 luni de zile. În acest sens, a solicitat obligarea inculpatului la plata contravalorii a șase salarii minime pe economie (960 lei x 6 luni= 5.760 lei). Diferența de 4.840 lei reprezintă cheltuielile legate de tratamentul medicamentos, deplasările la medic și alte cheltuieli legate de spitalizare și tratament. A mai arătat că suma de 30.000 lei, reprezintă daune morale, privind fapta săvârșită, raportat la suferința produsă prin comiterea ei.

Spitalul Municipal Vatra Dornei (f. 189 - 196 dosar fond) s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 175 lei, cu titlu de cheltuieli de spitalizare aferente îngrijirilor medicale acordate părții vătămate CRLM, care a fost internată în perioada 14-15.05.29015.

La termenul din data de 18.09.2015, inculpatul CI, prin apărătorul său ales, a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care inculpatul a fost trimis în judecată din tentativă la infracțiunea de omor, prev. de art. 188 rap. la 32 Cod penal în cea de vătămare corporală, prev. de art. 194 alin.1 lit. e Cod penal, arătând în esență că nu a avut intenția să o ucidă pe partea vătămată, fiind nora acestuia și respectiv mama nepotului său.

Prin concluziile depuse la dosar (f. 245 dosar fond), inculpatul, prin apărătorul său ales, a arătat că din relatările sale și ale victimei prin declarațiile date în fata organelor de cercetare penală, a reieșit că nu a prevăzut rezultatul posibil al faptei sale, nu a vrut să suprime viața victimei, acesta ripostând, doar pentru a fi lăsat în pace, iar în timp ce a lovit, era cu spatele și de asemenea, nu s-a ținut cont că era într-o stare avansată de ebrietate.

A mai arătat că primele declarații au fost luate imediat după incident, iar inculpatul era intr-o stare avansată de ebrietate, astfel că discernământul acestuia în momentul în care a dat declarația era diminuat și nici nu a înțeles ce s-a întâmplat.

Tribunalul a trecut cu ușurință peste cel mai important aspect și anume, în momentul in care a lovit victima, el se afla cu spatele la aceasta și nu a avut posibilitatea să vadă victima ce se afla în spatele său și mai ales zona în care a lovit.

Pe lângă toate acestea, a arătat că din probatoriul administrat la dosar a rezultat faptul că între inculpat și nora sa certurile erau frecvente, iar dacă acesta prezenta pericol social victima cu soțul ei evitau să mai locuiască cu acesta.

Acesta a ridicat cuțitul instinctiv, să-l lase în pace, iar întâmplător victima se afla în spatele lui și astfel i-a produs acele leziuni. Fără să vadă zona în care ar putea lovi victima, întâmplarea a făcut să fie lovită într-o zonă vitală, iar nu intenția inculpatului care era cu spatele.

Astfel, a considerat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la infracțiunea de omor, întrucât lipsește intenția directă sau indirectă a inculpatului.

Având în vedere modalitatea în care s-a produs fapta pentru care este judecat, iar pe lângă toate acestea, nu este cunoscut cu antecedente penale, nu a fost sancționat cu amendă pentru neconformare la regulile sociale, precum și faptul că a recunoscut că i-a produs victimei leziunile respective, consideră că Tribunalul trebuia să țină cont de modalitatea producerii acestora și anume, lipsa intenției directe și indirecte pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor.

Analizând actele și lucrările dosarului, probatoriul administrat în cursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești, Tribunalul a reținut aceeași situație de fapt ca cea descrisă în rechizitoriu, astfel:

În fapt, la data de 14 mai 2015, în jurul orei 14:00, martorul CM s-a deplasat la un magazin mixt din localitate pentru a efectua unele cumpărături, în locuință rămânând inculpatul, nora sa precum și fiica minoră a acesteia.

La momentul respectiv, inculpatul se afla într-o stare avansată de ebrietate, motiv pentru care între cei doi a izbucnit un conflict generat de faptul că persoana vătămată a insistat ca inculpatul să nu ridice tonul deoarece copilul dormea și totodată să nu deschidă ușa camerei în care acesta se afla. Inculpatul a ignorat cele solicitate, începând să o înjure pe persoana vătămată și să o amenințe cu acte de violență. Persoana vătămată, s-a dus în camera socrului ei, i-a solicitat să se calmeze, acesta încercând să o lovească cu pumnul, dar nereușind, deoarece persoana vătămată l-a împins, căzând jos. În continuare, persoana vătămată s-a deplasat în camera copilului pentru a vedea ce face, timp în care l-a auzit pe socrul ei cum căuta ceva în dulapurile din bucătărie, deschizând din nou ușa de la cameră, aceasta deplasându-se să o închidă din nou, spunându-i să nu o mai lase deschisă. Din nou inculpatul a încercat să deschidă ușa, persoana vătămată solicitându-i să nu o mai deschidă, moment în care, fără a-i spune nimic, inculpatul a lovit-o destul de puternic cu un cuțit în zona subrațului drept.

În continuare, persoana vătămată a încercat să-l deposedeze de cuțit pe inculpat dar nu a reușit, lovindu-l cu o cizmă pe acesta în zona capului. Auzind că fetița a început să plângă, persoana vătămată s-a deplasat în camera unde era aceasta și l-a chemat telefonic pe soțul său acasă. Ulterior, persoana vătămată a fost transportată la Spitalul din Vatra Dornei unde, după consultație, a rămas internată până a doua zi dimineața, după care a fost transportată cu ambulanța la Spitalul Județean Suceava unde a fost internată până la data de 20.05.2015.

La locuință a apărut soțul persoanei vătămate care a apelat-o telefonic pe mama sa (de profesie cadru medical), martora CM, aceasta la rândul ei telefonând la Serviciul 112, solicitând un echipaj de salvare la locuință.

Potrivit concluziilor raportului de expertiză medico-legală nr. 108 din data de 29.05.2015 întocmit de S.M.L. Suceava, victima CRLM a suferit o plagă înțepat-tăiată penetrantă toracică cu hemotorax drept ce a fost produsă prin lovire cu un corp înțepător-tăietor și care a necesitat pentru vindecare un număr de 25-30 de zile de îngrijiri medicale, medicii legiști apreciind că leziunea a fost de natură a-i pune în primejdie viața.

Situația de fapt și vinovăția inculpatului s-au dovedit prin următoarele mijloace de probă:

Partea vătămată CRLM, a declarat în cursul urmăririi penale că locuiește împreună cu soțul, copilul acestora și inculpatul. La data de 14.05.2015, în jurul orei 14:00, se afla la locuința comună împreună cu soțul, fetița și socrul său - inculpatul. La un moment dat soțul acesteia a plecat de acasă, și fiindcă atât partea vătămată cât și copilul acesteia aveau "vărsat de vânt"; trebuia să mențină o temperatură constantă în camera în care stăteau, astfel că păstra ușa camerei închisă. La momentul respectiv, inculpatul se afla într-o stare avansată de ebrietate, motiv pentru care între cei doi a izbucnit un conflict generat de faptul că persoana vătămată a insistat ca acesta să nu ridice tonul deoarece copilul dormea și totodată să nu deschidă ușa camerei în care acesta se afla. Inculpatul a ignorat cele solicitate, începând să o înjure pe persoana vătămată și să o amenințe cu acte de violență. Persoana vătămată s-a dus în camera socrului ei, i-a solicitat să se calmeze, acesta încercând să o lovească cu pumnul, dar nereușind, deoarece persoana vătămată l-a împins, căzând jos. În continuare, persoana vătămată s-a deplasat în camera copilului pentru a vedea ce face, timp în care l-a auzit pe socrul ei cum căuta ceva în dulapurile din bucătărie, deschizând din nou ușa de la cameră, această deplasându-se să o închidă din nou, spunându-i să nu o mai lase deschisă. Din nou inculpatul a încercat să deschidă ușa, persoana vătămată solicitându-i să nu o mai deschidă, moment în care, fără a-i spune nimic, inculpatul a lovit-o destul de puternic cu un cuțit în zona subrațului drept.

Persoana vătămată a descris lovitura ca fiind "circulară, de la stânga la dreapta, inculpatul ținând mânerul cuțitului strâns în pumn";. Persoana vătămată a precizat că nu a avut timp să se ferească, deoarece lovitura a fost foarte rapidă. În continuare, persoana vătămată a încercat să-l deposedeze de cuțit pe inculpat dar nu a reușit, lovindu-l cu o cizmă în cap, iar ulterior deplasându-se în camera unde era copilul, chemându-l pe soțul său acasă. Ulterior a fost transportată la Spitalul din Vatra Dornei unde, după consultație, a fost cusută, rămânând internată până a doua zi dimineața, după care a fost transportată cu ambulanța la Spitalul Județean Suceava unde a fost internată până la data de 20.05.2015.

Cu referire la declarația dată de inculpat în cursul urmăririi penale, acesta a declarat că după ce i s-a citit declarația, "cele expuse de el sunt minciuni, el nu curăța cartofi și nici nu stătea în poziția șezut, pe trepte. De asemenea, eu nu l-am lovit cu palma peste cap în partea dreaptă, așa cum susține el. Singurul lucru pe care l-am făcut a fost acea împinsătură când a încercat să mă lovească prima dată cu pumnul. Cuțitul cu care am fost înjunghiată este unul uzual, de bucătărie, cu mânerul de culoare albă. După agresiune, socrul l-a pus la loc în sertar ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic."; (f. 60 dosar u.p.).

Inculpatul CI, inițial în cursul urmăririi penale a recunoscut comiterea faptei, arătând că se afla în stare avansată de ebrietate, iar în urma unui conflict spontan avut cu nora sa - persoana vătămată, după ce aceasta l-ar fi lovit cu palma peste cap, a lovit-o puternic cu cuțitul în zona corpului (f. 74 dosar u.p.).

Acesta a declarat în cursul urmăririi penale, că locuiește cu fiul și cu soția acestuia la locuința proprietatea părinților săi. El folosește o cameră, iar fiul și nora cealaltă camera de la etaj, parterul fiind ocupat de familia fratelui său. A precizat că este divorțat de 3 ani de zile și zilnic obișnuiește să consume băuturi alcoolice, existând diverse conflicte minore între el și nora sa. La data de 14.05.2015, după ce a revenit acasă, după ce a consumat împreună cu alte patru persoane, o sticlă de bere de 2 litri și o sticlă de vin de un litru, s-a pregătit să facă o ciorbă, motiv pentru care a luat niște cartofi pentru a-i curăța, iar nora sa i-a reproșat faptul că nu închide ușa fiind curent, iar fetița este bolnavă, închizând ușa. După un timp a revenit pentru a lua niște apă să spele cartofii, ocazie cu care a lăsat din nou ușa deschisă, persoana vătămată reproșându-i din nou că a lăsat ușa deschisă, lovindu-l cu palma peste cap, moment în care s-a enervat, a înjurat-o, după care a lovit-o puternic cu cuțitul în zona corpului, în timp ce se stătea șezut pe trepte, cu mâna dreaptă, în sus și în spate. Inculpatul a precizat că recunoaște și regretă fapta comisă însă nu a intenționat să o omoare pe Loredana. A lovit-o cu cuțitul întrucât era băut și s-a enervat că nora țipa la el.

În fața primei instanțe, inculpatul a revenit asupra declarației date în cursul urmăririi penale, susținând că nu se afla în stare de ebrietate, iar pe nora sa a lovit-o din greșeală, deoarece avea cuțitul în mână, curățând niște cartofi și s-a întors brusc, stând jos și a lovit-o pe acesta.

Tribunalul nu a reținut declarația dată de inculpat, motivat pe de o parte de aspectul că acesta a adoptat o poziție nesinceră. Astfel, dacă inițial, inculpatul a susținut că a lovit persoana vătămată deoarece era nervos f. 74 dosar u.p., în fața primei instanțe, acesta a susținut că a lovit-o din greșeală.

În al doilea rând, dinamica execuției loviturii de cuțit nu s-a pretat la poziția în care susține inculpatul că se afla. Astfel, inculpatul în fața primei instanțe a declarat că stătea jos, s-a întors și din greșeală cu cuțitul care îl avea în mână a înjunghiat-o în partea de sus a corpului pe persoana vătămată, care stătea în picioare în spatele său.

Pe de altă parte, martorul audiat la solicitarea inculpatului, CM, a declarat că este fratele inculpatului CI, că personal nu a văzut nimic din incidentul avut loc între părți, dar l-a văzut pe inculpat după eveniment care se afla în stare de ebrietate, martorul susținând: "mă mir că a fost în stare să dea declarație"; (f. 239 dosar fond).

Având în vedere că declarațiile martorilor din lucrări nu au fost contestate în cursul cercetării judecătorești, Tribunalul le-a avut în vedere la soluționarea pe fond a cauzei.

Din cuprinsul declarației date de martorul din lucrări CRA, soțul persoanei vătămate, a rezultat că acesta a susținut că de-a lungul timpului a avut nenumărate conflicte cu tatăl său, fiind bătut de acesta când era mic, toate pe fondul consumului băuturilor alcoolice. Martorul a precizat că inculpatul se certa și cu soția sa destul de des, fără motive.

Martorul a declarat că la data de 14.05.2015, după ce s-a deplasat până la un magazin a fost sunat de soția sa care plângând i-a spus "vină fuga acasă pentru că tatăl tău a băgat cuțitul în mine". Persoana vătămată i-a spus că s-a certat cu tatăl său de la o ușă lăsată deschisă de acesta, în cameră era curent și fetița era bolnavă. I-a spus că l-a rugat de două ori să închidă ușa și când a mers ea să o închidă, l-a văzut cu un cuțit în mână și a lovit-o o singură dată cu cuțitul în partea dreapta a pieptului.

Martorul a mai precizat că, în trecut inculpatul îi amenința cu moartea, atât pe el și soția sa, cât și pe mama sa, "spunând că ne va tăia capetele.";, arătând că nu crede ca soția sa să-l fi provocat în vreun fel deoarece se teme de inculpat, acesta fiind anterior sancționat contravențional de organele de poliție (f. 64-66 ds.u.p.).

În susținerea situației de fapt așa cum a fost prezentată de persoana vătămată, Tribunalul a avut în vedere și declarația martorei din lucrări CM, prin care aceasta a arătat că a fost căsătorită cu inculpatul până în cursul anului 2012, iar din cauza certurilor și bătăilor primite de la inculpat a divorțat de acesta, deoarece era un consumator frecvent de băuturi alcoolice. La data de 14.05.2015 în jurul orei 14:30, fiind acasă, a fost sunată de către fiul său, care i-a cerut să sune la ambulanță pentru că soția lui a fost tăiată de către tatăl lui. A sunat la 112 și a solicitat o ambulanță, precum și alertarea poliției. Ulterior a aflat că organele de poliție l-au găsit pe fostul soț și acesta a recunoscut că a lovit-o cu cuțitul în piept, de la o ușă pe care fostul soț nu o dorea închisă, iar nora o dorea închisă pentru că avea fetița bolnavă de vărsat de vânt. (f.62-63 ds.u.p.).

S-a avut în vedere și raportul de constatare medico-legală nr. 108 din data de 29.05.2015, din care a rezultat că victima CRLM a suferit o plagă înțepat-tăiată penetrantă toracică cu hemotorax drept ce a fost produsă prin lovire cu un corp înțepător-tăietor și care a necesitat pentru vindecare un număr de 25-30 de zile de îngrijiri medicale, medicii legiști apreciind că leziunea a fost de natură a-i pune în primejdie viața (f.23-24 dosar u.p.).

Totodată, Tribunalul a avut în vedere procesul-verbal de cercetare a locului faptei și planșa foto aferentă (f. 26-48 dosar u.p.), întocmite de organele de cercetare penală la fața locului faptei, ca urmare a sesizării prin SNUAU 112 de către martora CM, despre faptul că nora ei, respectiv numita CRLM, din com. D…, satul C…, județul Suceava, în timp ce se afla la domiciliul ei a fost lovită cu un cuțit de către socrul acesteia, respectiv CI, care locuiește la aceeași adresă, în urmare unor divergențe dintre cei doi.

Atât procesul verbal, cât și planșele fotografice existente la dosar, au relevat aspectele și urmele fixate cu ocazia cercetărilor la fața locului efectuate de organele de cercetare la data de 14.05.2015, cu privire la fapta comisă de inculpatul CI asupra numitei CRLM, în timp ce se afla la etajul imobilului nr. … din com. D…, satul C…, județul Suceava. De asemenea au fost indicate toate urmele de natură biologică cu aspect de sânge descoperite la fața locului, atât în imobil, pe ușa de acces în imobil, cât și pe articolele de îmbrăcăminte și obiectele din camera în care a avut loc incidentul între cele două părți.

La filele 43-46 dosar u.p., planșele foto indică obiectul folosit de inculpatul CI la săvârșirea faptei, respectiv un cuțit cu plăsele de culoare albă, în lungime de 22,5 cm, din care lama acestuia are 11,5 cm lungime și o lățime de 2,2 cm la baza plăselelor, care potrivit declarației victimei CRLM, a fost folosit de socrul ei împotriva sa la data incidentului (f. 29 dosar u.p.).

Din cuprinsul proceselor verbale de examinare criminalistică (f.49-57,59 dosar u.p.), care au relevat fotografiile metrice a articolelor de îmbrăcăminte ridicate de la inculpatul CI, care au fost supuse examinării, s-au identificat urme sub formă de stratificare/îmbibare cu substanță de culoare brun-roșcat cu aspect de sânge, conform procesului verbal de examinare a acestora (f. 59 dosar u.p.). Din procesul verbal întocmit de organele de poliție la data de 14 mai 2015 (f. 57 dosar u.p.), a rezultat că în urma sesizării SNUAU 112 de către numita CM, s-au deplasat la fața locului, respectiv la imobilul în care locuiau cele două părți, timp în care a sosit și ambulanța cu echipajul medical de urgență. Lucrătorul de poliție împreună cu echipajul de poliție s-au deplasat în camera unde se afla victima, respectiv la etajul imobilului, găsind-o pe aceasta stând în poziția șezut rezemată pe un scaun din cameră. În timpul acordării primului ajutor, victima a reușit cu greu să descrie faptul că a fost lovită de către socrul ei CI cu un cuțit de plăsele albă, în urma unui conflict spontan avut cu acesta cu privire la poziția ușii de la intrare, declarând totodată că socrul ei se afla sub influența băuturilor alcoolice. În urma intervenției și a unui echipaj SMURD, aceasta a fost transportată la Spitalul mun. Vatra Dornei, în vederea acordării de ajutor medical.

În ceea ce privește schimbarea de încadrare juridică,

Analizând cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei formulată de inculpatul CI, prin apărătorul său, respectiv din tentativă la infracțiunea de omor, prev. de art. 188 rap. la 32 Cod penal, în cea de vătămare corporală, prev. de art. 194 alin.1 lit. e Cod penal, Tribunalul a constatat că aceasta a fost neîntemeiată, din următoarele considerente:

Potrivit art.194 alin.1 lit. e Cod penal "Fapta prevăzută în art. 193 Cod penal, care a cauzat punerea în primejdie a vieții persoanei"; constituie infracțiunea de "vătămare corporală";.

Potrivit art.188 Cod penal, "constituie infracțiunea de omor și se pedepsește cu închisoare de la 10 la 20 ani și interzicerea unor drepturi, fapta de ucidere a unei persoane";.

Gradul de pericol social pe care-l prezintă infracțiunea de omor este deosebit de ridicat, reflectat fiind și în limitele mari de pedeapsă instituite de legiuitor, o astfel de faptă aducând atingere celui mai important atribut al persoanei - viața - suprimarea vieții persoanei interesând nu numai victima, ci persoana în general și aceasta deoarece, fără respectarea vieții persoanei nu poate fi concepută existența în condiții pașnice, de normalitate, a colectivității în general, respectiv conviețuirea membrilor acesteia în condiții de siguranță.

În cazul infracțiunii de vătămare corporală făptuitorul acționează cu intenția generală de vătămare, pe când în cazul tentativei la omor, acesta acționează cu intenția de ucidere. Forma și modalitatea intenției rezultă din materialitatea actului, respectiv din relațiile personale anterioare existente între părți, din obiectul vulnerabil folosit, numărul și intensitatea loviturilor, zona anatomică vizată, comportamentul ulterior al inculpatului (decizia nr.1227 din 02.04.2009, decizia nr.4256 din 14.12.2010, decizia nr.1730 din 2006, decizia nr.361 din 18.01.2005 Î.C.C.J.).

Esențial pentru încadrarea juridică a faptei inculpatului, după caz, în tentativă la omor ori în vătămare corporală este stabilirea formei și modalității vinovăției cu care s-a săvârșit fapta. În cazul infracțiunii de vătămare corporală prevăzută în art.194 alin.(1) Cod penal, infractorul acționează cu intenția generală de vătămare, în timp ce în cazul tentativei la infracțiunea de omor, prevăzută în art.20 rap. la art.188 alin. 1 Cod penal, acesta acționează cu intenția de ucidere, care poate fi directă sau indirectă, după cum autorul prevăzând moartea victimei, a urmărit sau numai a acceptat producerea acestui rezultat. Prin urmare, în cazul tentativei la infracțiunea de omor, actele de punere în executare, întrerupte sau care nu și-au produs efectul, trebuie să releve - prin natura lor și împrejurările în care au fost comise - că infractorul a avut intenția de a ucide, iar nu intenția generală de a vătăma.

Ceea ce deosebește infracțiunea de vătămare corporală gravă având ca urmare punerea în primejdie a vieții persoanei de tentativa la infracțiunea de omor este poziția subiectivă a făptuitorului față de acțiunile care constituie latura obiectiva a infracțiunii. În timp ce în cazul infracțiunii prevăzute în art. 194 alin. (1) lit.e Cod penal făptuitorul acționează cu praeterintentie - în sensul că, urmărind să lovească victima sau să-i cauzeze o vătămare corporală, se produce o consecința mai gravă, și anume punerea in primejdie a vieții acesteia, consecința care depășește intenția făptuitorului și în raport cu care el se afla în culpă -, în cazul tentativei la infracțiunea de omor, acesta acționează numai cu intenție.

Astfel, o atare faptă impune concluzia că inculpatul a acționat cu intenția indirectă de a ucide (respectiv că, deși nu a urmărit producerea decesului, a acceptat posibilitatea intervenirii morții părții vătămate), iar nu de a cauza praeterintenționat sau cu intenție indirectă o vătămare prev. de art. 194 lit. e Cod penal. Astfel, punerea în primejdie a vieții persoanei vătămate este o urmare care s-a produs indiferent dacă aceasta a fost avută în vedere de inculpat ca și scop al acțiunii sale agresive sau doar acceptată ca și posibilitate de producere.

Pentru stabilirea poziției subiective a făptuitorului trebuie să se țină seama de toate împrejurările în care fapta a fost comisa, de obiectul folosit, de regiunea corpului vizată și de urmările produse sau care s-ar fi putut produce.

În speța de față, activitatea infracțională a inculpatului CI, astfel cum a rezultat din probele administrate în faza de urmărire penală și în fața primei instanțe, a constat în aceea că, pe fondul consumului de băuturi alcoolice și al unei stări conflictuale preexistente cu partea vătămată, după ce aceasta i-a cerut în repetate rânduri să nu mai deschidă ușa camerei în care era copilul bolnav, inculpatul a devenit violent, a luat dintr-un sertar din bucătărie un cuțit și în momentul în care s-a intersectat cu aceasta, i-a aplicat o lovitură puternică cu acel obiect tăietor-înțepător, la nivelul toracelui.

Consecințele faptei au constat, așa cum a rezultat din concluziile medicului legist din cadrul Serviciului de Medicină Legală Suceava, în cauzarea părții vătămate CRLM a unei plăgi înțepat-tăiată penetrantă toracică cu hemotorax drept, stabilindu-se că a fost produsă prin lovire cu un corp înțepător-tăietor și care a necesitat pentru vindecare un număr de 25-30 de zile de îngrijiri medicale. Totodată, s-a stabilit că leziunea a fost de natură a-i pune în primejdie viața părții vătămate, intervenția chirurgicală impunându-se de urgență pentru salvarea acesteia.

Astfel, probele administrate în cauză care au stat la baza stabilirii situației de fapt au relevat că inculpatul a urmărit suprimarea vieții persoanei vătămate, nicidecum numai un rezultat de vătămare a integrității fizice, acceptând în mod conștient, posibilitatea morții acesteia, având în vedere obiectul folosit la săvârșirea faptei, respectiv un cuțit (apt de a produce moartea), zona vitală în care aceasta a fost lovită, precum și leziunile suferite de aceasta, care i-au pus viața în primejdie.

Apărarea invocată de inculpat, respectiv starea avansată de ebrietate în care se afla în momentul comiterii faptei, potrivit concluziilor depuse la dosar, acesta neavând discernământ în momentul comiterii faptei, nu a putut fi privită ca o circumstanță de diminuare ori eliminare a vinovăției în comiterea faptei, reținându-se că starea în care inculpatul se afla, a fost determinată benevol, neaflându-se în stare de beție completă involuntară. Mai mult, cu toate că inculpatul în fața primei instanțe a susținut că nu se afla sub influența băuturilor alcoolice, deoarece nu ar fi putut curăța cartofi, apărătorul ales al acestuia susține contrariul, că de fapt inculpatul ar fi fost într-o stare avansată de ebrietate.

Pe cale de consecință, Tribunalul a constatat că fapta pentru care este judecat inculpatul CI s-a circumscris tentativei la infracțiunea de omor, prev. de art. 32 Cod penal rap. la art.. 188 alin. 1 Cod penal.

Prin urmare, Tribunalul a respins cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei pentru care inculpatul a fost trimis în judecată din tentativă la infracțiunea de omor, prev. de art. 188 rap. la 32 Cod penal în cea de vătămare corporală, prev. de art. 194 alin.1 lit. e Cod penal, ca neîntemeiată.

În drept,

Fapta inculpatului fapta inculpatului CI, constând în aceea că, la data de 14 mai 2015, jurul orelor 14:30, pe fondul consumului de băuturi alcoolice și al unui conflict domestic, spontan, cu un cuțit de bucătărie a exercitat cu intenție acte de violențe asupra persoanei vătămate (nora sa) CRLM din sat C…, com. D…, jud. Suceava, aplicându-i o lovitură de cuțit în zona toracică - supero externă mamară, leziuni ce au necesitat pentru vindecare un număr de 25-30 zile de îngrijiri medicale și care i-au pus în primejdie viața acesteia, a întrunit elementele constitutive ale tentativei la infracțiunea de omor, prev. de art. 32 rap. la art. 188 alin. 1 Cod penal.

Având în vedere că prima instanță a reținut atât existența faptei pentru care inculpatul a fost trimis în judecată cât și a probelor necesare dovedirii acestora, Tribunalul a pronunțat condamnarea inculpatului pentru fapta pentru care a fost trimis în judecată cu încadrarea reținută conform legii penale aplicabile acestuia.

Potrivit art. 396 alin. 2 Cod procedură penală, constatând că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat în calitate de autor, instanța de fond a pronunțat condamnarea inculpatului pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor, prev. de art. 32 rap. la art. 188 alin. 1 Cod penal.

La stabilirea pedepsei, Tribunalul a avut în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 74 Cod penal, respectiv: gravitatea infracțiunii săvârșite, împrejurările concrete în care aceasta a fost comisă, respectiv pe fondul consumului de băuturi alcoolice și al unei stări conflictuale preexistente, ce au dovedit un potențial de agresivitate deosebit de ridicat al inculpatului, urmarea produsă (punerea vieții persoanei vătămate în primejdie) și persoana inculpatului, care după săvârșirea infracțiunii nu a acordat primul ajutor victimei, ci dimpotrivă a părăsit localitatea de domiciliu, motivând că a plecat să-l ajute pe tatăl său la tăiat de lemne.

În ceea ce privește persoana inculpatului CI, acesta este în vârstă de 52 de ani, domiciliază pe raza comunei D…., în localitatea C…, este divorțat și nu este cunoscut cu antecedente penale. Acesta locuiește într-un imobil - casă de locuit împreună cu fiul său CRAM, soția acestuia, CRLM precum și fetița lor în vârstă de 9 luni. Relațiile dintre inculpat și membrii familiei sale precum și cu fosta sa soție CM nu au fost tocmai dintre cele mai bune, existând de-a lungul timpului multiple certuri și scandaluri iscate, toate generate de inculpat pe fondul consumului în exces de băuturi alcoolice.

Așa cum a rezultat din probele existente la dosar, inculpatul obișnuia să consume zilnic cantități apreciabile de băuturi alcoolice, momente în care se dedă la un comportament ostil, agresiv jignindu-i și amenințându-i cu acte de violențe pe fiul său cât și pe nora sa. Potrivit declarației persoanei vătămate, inculpatul a fost sancționat contravențional de organele de poliție.

Prin prisma criteriilor menționate, Tribunalul a considerat că aplicarea unei pedepse în cuantum de 5 ani închisoare - minimul pedepsei, cu executare în regim de penitenciar, ar fi de natură a constitui un avertisment ferm al autorităților și ar fi aptă a conduce la formarea unei atitudini corecte a inculpatului față de valorile sociale, muncă și ordinea de drept.

Tribunalul a reținut că pedeapsa aplicată inculpatului trebuie să reflecte un echilibrul, atât sub aspectul naturii ei, cât și al cuantumului și modalității de executare și să nu arate în nici un caz un efect intimidant, datorită severității excesive sau un efect indulgent, urmare a unei clemențe abuzive, nemăsurate, astfel că, cea care a fost stabilită, ar fi de natură a realiza funcția prevăzută de legiuitor.

Ca măsură de constrângere, pedeapsa are pe lângă scopul său represiv și o finalitate de exemplaritate, ea concretizând dezaprobarea legală și judiciară, atât în ceea ce privește fapta penală săvârșită, cât și în ce privește comportamentul făptuitorului. Ca atare, cuantumul acesteia și modalitatea de executare trebuie individualizate în așa fel încât să conducă la reeducarea inculpatului, iar acesta să se convingă de necesitatea respectării legii penale și să evite în viitor săvârșirea de fapte penale.

Tribunalul nu a aplicat circumstanțe atenuante în favoarea inculpatului, considerând că, raportat la gravitatea sporită a faptei săvârșite, natura infracțiunii, modalitatea în care a fost comisă și urmările produse, respectiv punerea în primejdie a vieții unui seamăn, nu se impune reținerea lor. Constatarea uneia sau mai multor împrejurări drept circumstanțe atenuante este atributul instanței de judecată și, deci, lăsată la aprecierea acesteia, fiind de evidențiat că, deși este posibil să fie în prezența unora din împrejurările enumerate exemplificativ de legea penală, nu este obligată să reducă sau să schimbe pedeapsa principală, ci urmează a le aprecia în raport cu criteriile anterior enunțate, spre a decide dacă au caracter atenuant sau nu. Lipsa antecedentelor penale constituie starea normală a unei persoane, conformarea firească la valorile sociale ocrotite de legea penală și nu poate justifica reținerea vreunei circumstanțe atenuante judiciare, nicidecum nu este un merit al persoanei. Pe de altă parte, în actuala legislație nici nu a mai fost preluată vechea reglementare cu privire la reținerea circumstanțelor atenuante în această situație - conduita bună a infractorului înainte de săvârșirea infracțiunii.

Pe cale de consecință, Tribunalul l-a condamnat pe inculpatul CI, la o pedeapsă de 5 (cinci) ani închisoare pentru săvârșirea unei tentative la infracțiunea de omor, prev. de art. 32 rap. la art. 188 Cod penal.

În privința pedepselor complementare, instanța de fond a reținut că art. 67 alin. 1 Cod penal prevede că pedeapsa complementară a interzicerii exercitării unor drepturi poate fi aplicată dacă pedeapsa principală stabilită este închisoarea sau amenda și Tribunalul a constatat că, față de natura și gravitatea infracțiunii, împrejurările cauzei și persoana infractorului, această pedeapsă este necesară.

Având în vedere aceste considerente, instanța de fond a apreciat că activitatea ilicit penală, astfel cum a fost expusă, a demonstrat nedemnitatea inculpatului în exercitarea dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și a dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, prevăzute de art. 66 al.1 lit. a) și lit. b) Cod penal.

În ceea ce privește celelalte drepturi prevăzute de art. 66 alin. 1 Cod penal, Tribunalul nu a considerat necesar să le interzică inculpatului. Astfel, interzicerea dreptului străinului de a se afla pe teritoriul României, prevăzută de art. 66 alin. 1 lit. c) Cod penal, poate fi aplicată doar unei persoane care nu deține cetățenia română, ori în cauză, inculpatul este cetățean român. Interzicerea dreptului de a alege, prevăzută de art. 66 alin. 1 lit. d) Cod penal, poate fi aplicată doar în cazul anumitor infracțiuni care să aibă legătură cu încălcarea legilor electorale, în caz contrar pedeapsa complementară ar fi contrară art. 3 din Protocolul nr.1 al Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului si a Libertăților fundamentale, astfel cum a statuat CEDO prin Hot. din 30.03.2004 privind cauza Hirst contra Marii Britanii. În motivarea acestei hotărâri s-a reținut că indiferent de durata pedepsei și de natura infracțiunii care a atras-o nu se justifică excluderea acelor condamnați din câmpul persoanelor cu drept de vot neexistând nici o legătură între interdicția votului și scopul pedepsei, de a preveni săvârșirea de noi infracțiuni și de a asigura reinserția socială a infractorului. Interzicerea drepturilor părintești și a dreptului de fi tutore sau curator, prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. e) și f) Cod penal, nu s-a justificat deoarece săvârșirea faptei de către inculpat nu a relevat un comportament nedemn care să aducă prejudicii interesului superior al copilului și care să determine interzicerea drepturilor părintești sau a celui de a fi tutore sau curator. De asemenea, interzicerea dreptului de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii, prevăzută de art. 66 alin. 1 lit. g) Cod penal, nu s-a justificat în cauză întrucât inculpatul nu s-a folosit de o profesie sau activitate în comiterea infracțiunilor. Interzicerea dreptului de a deține, purta și folosi orice categorie de arme, prevăzută de art. 66 alin. 1 lit. h) Cod penal, nu s-a justificat în cauză întrucât inculpatul nu a deținut în acel moment permis de port-armă și, în cauză, acesta nu s-a folosit de arme pentru săvârșirea infracțiunii. Totodată, interzicerea dreptului de a conduce anumite categorii de vehicule stabilite de instanță, prevăzută de art. 66 alin. 1 lit. i) Cod penal, nu s-a justificat întrucât, în cauză, inculpatul nu a utilizat nici un vehicul cu ocazia comiterii infracțiunii. Interzicerea drepturilor de a părăsi teritoriul României, de a se afla în anumite localități stabilite de instanță și de a se afla în anumite locuri sau la anumite manifestări sportive, culturale ori la alte adunări publice, stabilite de instanță, prevăzute de art. 66 al. 1 lit. j), l) și m) Cod penal, nu s-a justificat deoarece săvârșirea faptei de către inculpat nu a relevat un comportament nedemn de a călători și care să determine interzicerea dreptului de liberă circulație a persoanei după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei privative de libertate. Interzicerea dreptului de a ocupa o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public, prevăzută de art. 66 al. 1 lit. k) Cod penal, nu s-a justificat deoarece săvârșirea faptei de către inculpat nu a relevat un comportament nedemn de a ocupa o astfel de funcție, dacă acesta va îndeplini condițiile cerute de lege după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei privative de libertate. Interzicerea dreptului de a comunica cu victima sau cu membri de familie ai acesteia, cu persoanele cu care a comis infracțiunea sau cu alte persoane, stabilite de instanță, ori de a se apropia de acestea, și a dreptului de a se apropia de locuința, locul de muncă, școala sau alte locuri unde victima desfășoară activități sociale, în condițiile stabilite de instanța de judecată, prevăzute de art. 66 al. 1 lit. n) și o) Cod penal, nu s-a justificat deoarece nu au existat indicii că victima sau familia acesteia ar fi în pericol în prezența inculpatului, sau că acesta ar încerca să se răzbune pe aceștia.

Având în vedere aceste aspecte, în baza art. 67 alin. 1 Cod penal, instanța de fond a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin.1 lit. a) și b) cu referire la alin. 3 Cod penal.

În privința pedepselor accesorii instanța de fond a reținut că, potrivit art. 65 al.1 Cod penal, acestea se stabilesc în funcție de modul în care au fost stabilite pedepsele complementare. Astfel, dacă se apreciază necesitatea dispunerii pedepsei complementare trebuie stabilit și conținutul pedepsei accesorii în funcție de conținutul pedepsei complementare. Astfel, raportat la prevederile Codului penal, din dispozițiile art.65 alin. 1, rezultă existența unei legături indisolubile între pedepsele complementare și accesorii.

În consecință, instanța de fond a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art.65 alin.1 Cod penal raportat la art. 66 alin. 1 lit. a), b) Cod penal, constând în interzicerea exercitării dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, a dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și până când pedeapsa principală privativă de libertate va fi executată sau considerată ca executată.

Inculpatul CI a fost reținut la data de 15.05.2015, potrivit ordonanței de reținere de la acea dată (f. 80 dosar u.p.), ulterior dispunându-se arestarea preventivă în baza încheierii de ședință nr. 109 din data de 16.05.2015, pronunțată de Tribunalul Suceava, fiind emis mandatul de arestare preventivă nr. 109 din data de 16.05.2015.

În consecință, în temeiul art.72 alin.1 Cod penal, instanța de fond a dedus din pedeapsa aplicată de 5 (cinci) ani închisoare, durata reținerii din data de 15.05.2015 și a arestării preventive de la data de 16.05.2015 la zi.

În baza art. 399 alin.1 Cod procedură penală, Tribunalul a menținut măsura preventivă a arestării preventive luată față de inculpat prin încheierea nr. 109 din 16.05.2015 în dosar 2610/86/2015 al Tribunalului Suceava, apreciind că subzistă în continuare temeiurile avute în vedere la luarea acesteia.

În baza art. 112 alin.1 lit. b Cod penal, a dispus confiscarea de la inculpatul CI a cuțitului cu plăsele din material de culoare albă, în lungime totală de 11,5 cm și lățimea de 2,2 cm, folosit la comiterea faptei, aflat la Camera de corpuri delicte din cadrul Tribunalului Suceava - Secția Penală.

Potrivit art. 162 alin 2 Cod procedură penală, a dispus restituirea către inculpatul CI a unei cămăși și un pulover, ridicate de la acesta potrivit procesului verbal aflat la f.58 dosar u.p. și depus la Camera de corpuri delicte a Parchetului de pe lângă Tribunalului Suceava (f.49 dosar u.p.), la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.

În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 cu referire la Anexa 1 din Legea 187 din 24.10.2012 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare, a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpatul CI în vederea introducerii profilului genetic în Sistemului Național de Date Genetice Judiciare.

Referitor la latura civilă, instanța de fond a constatat că partea vătămată CRLM(f. 88, 92 dosar fond), s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 10.600 lei, cu titlu de despăgubiri civile, reprezentând prejudiciul cauzat prin fapta inculpatului, mai precis beneficiul nerealizat prin incapacitatea de muncă stabilită pe o perioadă de 6 luni de zile. În acest sens, a solicitat obligarea inculpatului la plata contravalorii a șase salarii minime pe economie (960 lei x 6 luni= 5.760 lei). Diferența de 4.840 lei reprezintă cheltuielile legate de tratamentul medicamentos, deplasările la medic și alte cheltuieli legate de spitalizare și tratament. A mai arătat că suma de 30.000 lei, reprezintă daune morale, privind fapta săvârșită, raportat la suferința produsă prin comiterea ei.

Potrivit Codului civil "cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare";.

Astfel, pentru a opera răspunderea civilă, este necesar să fie întrunite cumulativ următoarele condiții: să existe o faptă ilicită, adică o acțiune sau inacțiune prin care se aduce atingere drepturilor subiective sau intereselor legitime ale persoanei vătămate; un prejudiciu, acele consecințe dăunătoare de natură patrimonială sau nepatrimonială, efecte ale încălcării drepturilor subiective sau intereselor legitime ale unei persoane; legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu; vinovăția autorului faptei ilicite. În speță, instanța de fond a constatat că sunt întrunite elementele răspunderii civile delictuale în persoana inculpatului CI. Astfel, din probatoriul administrat s-a dovedit existența faptei ilicite a inculpatului și a vinovăției acestuia.

Fiind dovedite condițiile cerute de lege pentru a se putea obține repararea prejudiciului, se pot stabili măsurile pentru repararea efectivă a acestuia, instanța, pornind în acest demers de la principiul general care guvernează această materie, respectiv cel al reparării integrale a prejudiciului cauzat de fapta ilicită.

Potrivit art. 20 Cod procedură penală, cu denumirea marginală de Constituirea ca parte civilă, prevede: (1) Constituirea ca parte civilă se poate face până la începerea cercetării judecătorești. Organele judiciare au obligația de a aduce la cunoștința persoanei vătămate acest drept. (2) Constituirea ca parte civilă se face în scris sau oral, cu indicarea naturii și a întinderii pretențiilor, a motivelor și a probelor pe care acestea se întemeiază.

Din cuprinsul acestui text de lege se rețin condițiile obligatorii pe care trebuie să le întrunească acțiunea civilă alăturată acțiunii penale. În acest sens, în lipsa unuia dintre elementele prevăzute expres de legiuitor, sancțiunea care intervine potrivit art. 20 alin. 4 Cod procedură penală o reprezintă inadmisibilitatea cererii de constituire parte civilă în procesul penal. În prezenta cauză, persoana vătămată, deși a fost asistată de apărător ales, i s-a pus în vedere să completeze cererea de constituire parte civilă, aceasta nu s-a conformat.

În acest sens, s-a reținut că din cuprinsul cererii de constituire de parte civilă, lipsește mențiunea referitoare la indicarea probelor pe care se întemeiază acțiunea civilă.

S-a reținut că în această situație nu ar putea fi suplinită această mențiune lipsă, prin intermediul dispozițiilor art. 374 alin. 5 ori alin. 9 Cod procedură penală, din simplul motiv, că la acel moment procesual, trebuie să existe deja o constituire legală de parte civilă.

Pe de altă parte, real este că în prezenta cauză, inculpatul a fost de acord cu pretențiile civile solicitate de partea vătămată, așa cum au fost ele indicate, însă instanța de fond a apreciat că pentru a se putea valorifica această recunoaștere, cererea de constituire de parte civilă trebuie să îndeplinească dispozițiile legale.

Instanța de fond nu a obligat inculpatul la plata despăgubirilor civile, cu care acesta a fost de acord, din moment ce, cererea formulată de partea civilă nu a trecut testul de admisibilitate prevăzut de art. 20 alin. 2 Cod procedură penală. În acest sens, s-au reținut și dispozițiile legii civile, care, în cazul în care nu există o tranzacție încheiată în mod legal, a împiedicat prima instanță în a lua act de aceasta.

Nu s-a reținut că în cazul în care inculpatul a fost de acord cu pretențiile solicitate nu ar fi necesare probe, din moment ce această condiție este o condiție de admisibilitate a acțiunii, nefiind o condiție în analiza temeiniciei pretențiilor formulate. În acest sens, s-au reținut că pentru i se da aplicabilitate art. 23 Cod procedură penală, inițial trebuie să existe o constituire de parte civilă, legală, adică să fie parcurs filtrul de admisibilitate prevăzut de art. 20 alin. 2 Cod procedură penală.

Având în vedere că în cauză nu au fost îndeplinite condițiile prevăzute în baza art. 20 alin.2 Cod procedură penală, în sensul că persoana vătămată nu a indicat probele pe care s-a întemeiat constituirea de parte civilă, Tribunalul a respins acțiunea civilă formulată de partea civilă CRLM, ca inadmisibilă în procesul penal.

Totodată, s-a reținut că persoanei vătămate nu i se îngrădește posibilitatea de a fi recompensată, potrivit art. 20 alin.4 teza finală Cod procedură penală, aceasta putând introduce acțiunea civilă la instanța civilă competentă.

În cursul cercetării judecătorești, Serviciul de Ambulanță Suceava (f. 59-59 ds.fond) s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 1.256,35 lei, ocazionată de transportul sanitar și asistența medicală de urgență spitalicească acordate victimei CRLM parte civilă în cauză cu suma totală de 1.203 lei, reprezentând cheltuielile ocazionate cu internarea părții vătămate CRLM.

Spitalul Municipal Vatra Dornei (f. 189 - 196 dosar fond) s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 175 lei, cu titlu de cheltuieli de spitalizare aferente îngrijirilor medicale acordate părții vătămate CRLM, care a fost internată în perioada 14-15.05.29015.

Potrivit art. 1.357 Condițiile răspunderii (1) Cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare. (2) Autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai ușoară culpă.

Potrivit acestui text de lege, condițiile care sunt cerute pentru exercitarea acțiunii civile în procesul penal sunt: i) să existe o faptă ilicită constând într-o infracțiune; infracțiunea reprezintă temeiul atât al răspunderii penale cât și al răspunderii civile.

ii) infracțiunea să fi produs un prejudiciu material sau moral; prejudiciul, trebuie să fie cert, să nu fie reparat încă, să fie actual. În cauză, se constată că aceste condiții sunt îndeplinite, prejudiciul fiind cert, inculpatul neachitând paguba creată prin săvârșirea infracțiunii.

iii) să existe o legătură de cauzalitate între infracțiunea săvârșită și prejudiciul produs,

iv) să existe vinovăția autorului în producerea prejudiciului. Potrivit art. 1357 alin. 2 Cod civil, autorul răspunde pentru culpa cea mai ușoară (culpa levissima).

S-au avut în vedere și dispozițiile art. 23 alin. 3 Cod procedură penală, care prevăd că: "În cazul recunoașterii pretențiilor civile, instanța obligă la despăgubiri în măsura recunoașterii. Cu privire la pretențiile civile nerecunoscute pot fi administrate probe.";

În baza art. 19 și art.25 alin. 1 cu referire la art. 23 alin. 3 Cod procedură penală, art.404 alin.1 Cod procedură penală și art.1349, 1357 Cod civil, a admis acțiunile civile formulate, obligând inculpatul la plata următoarelor sume:

- 175 lei reprezentând despăgubiri civile - cheltuieli de spitalizare către Spitalul Municipal Vatra Dornei, cu sediul în mun. Vatra Dornei, str. Mihai Eminescu, nr. 12, jud. Suceava;

- 1203,12 lei reprezentând despăgubiri civile - cheltuieli de spitalizare către Spitalul Județean de Urgență "Sfântul Ioan cel Nou"; Suceava, cu sediul în mun. Suceava, Bulevardul 1 Mai, nr. 21, jud. Suceava;

- 1256,35 lei reprezentând despăgubiri civile - transport sanitar și asistență medicală de urgență, către Serviciul de Ambulanță Județean Suceava, cu sediul în mun. Suceava, str. Scurtă, nr. 3, jud. Suceava.

Împotriva sentinței penale nr. 160 din 25.09.2015 a Tribunalului Suceava, în termen legal, au formulat apel inculpatul CI și partea civilă CRLM.

Deși legal citată, partea civilă CRLM nu s-a prezentat în instanță și nici nu a motivat în scris apelul formulat în cauză.

Inculpatul apelant CI, prin intermediul apărătorului său ales, a criticat soluția primei instanțe pentru motivele expuse pe larg în Încheierea de ședință din data de 9 noiembrie 2015, care face parte integrantă din prezenta decizie.

Prin motivele expuse pe larg în scris la dosar filele 6-9 dosar apel, inculpatul a criticat soluția pronunțată de Tribunalul Suceava pentru nelegalitate și netemeinicie.

Astfel, a solicitat schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prevăzută și pedepsită de art. 32 raportat la art. 188 Cod penal, tentativă la infracțiunea de omor, în infracțiunea prevăzută și pedepsită de art. 194 pct. 1 lit. e Cod penal, vătămare corporală, întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă omor, lipsind intenția directă sau indirectă.

A arătat că, sub aspectul laturii subiective, în cazul infracțiunii de vătămare corporală prevăzută în art. 194 cod penal, inculpatul acționează cu intenția generală de vătămare, în timp ce în cazul tentativei la infracțiunea de omor acesta acționează cu intenția de ucidere. Prin urmare, în cazul tentativei la infracțiunea de omor, actele de punere în executare, întrerupte sau care nu și-au produs efectul, trebuie să releve - prin natura lor și împrejurările în care au fost comise - că infractorul a avut intenția de a ucide, iar nu intenția generală de a vătăma.

În cauză, a considerat inculpatul că intenția de a suprima viața victimei nu rezultă din materialitatea faptei, respectiv a modalității de comitere a infracțiunii - prin aplicarea unei lovituri cu cuțitul - în modalitatea reținută. Raportat la aceste aspecte apreciază că lovirea victimei într-o zona vitală cu un obiect apt să producă decesul dovedește că el nu a urmărit suprimarea vieții acesteia și nici vătămarea integrității corporale, având în vedere modalitatea în care s-a produs fapta. Pe lângă toate acestea nu este cunoscut cu antecedente penale, nu a fost sancționat cu amendă pentru neconformare la regulile sociale și a recunoscut că i-a produs victimei leziuni.

Totodată, inculpatul a învederat faptul că din declarațiile sale și ale victimei, reiese faptul ca nu a prevăzut rezultatul posibil al faptei sale, mai ales că se afla într-o stare avansată de ebrietate, că nu a dorit să suprime viața victimei, ci a ripostat pentru a fi lăsat în pace, iar în timp ce a lovit victima, se afla cu spatele la aceasta.

A mai susținut că primele declarații au fost luate imediat după incident, consumase băuturi alcoolice, astfel discernământul său era diminuat.

De asemenea a considerat că din probatoriul administrat la dosar reiese faptul că între el și persoana vătămată certurile erau frecvente, iar dacă ar fi prezentat pericol social victima cu soțul ei evitau să locuiască împreună cu el.

În subsidiar, a solicitat aplicarea unei pedepse orientate spre minimul special prevăzut de textul de lege, având în vedere circumstanțele reale și personale ce pledează în favoarea sa, respectiv poziția procesuală, faptul că nu are antecedente penale, a avut o conduită corespunzătoare în societate.

Sub aspectul laturii civile a cauzei, inculpatul a arătat că a achitat cheltuielile de spitalizare ocazionate cu persoana vătămate în totalitate, iar referitor la despăgubirile civile solicitate de aceasta, a apreciat că în mod corect prima instanță a respins acțiunea civilă ca inadmisibilă.

Examinând apelurile prin prisma motivelor invocate precum și cauza sub toate aspectele de fapt și de drept, în conformitate cu dispozițiile art. 417 alin. 1, 2 și art. 420 Cod procedură penală, Curtea constată următoarele :

Sub aspectul situației de fapt care rezultă din materialul probator administrat în cursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești în primă instanță, Curtea reține că prin rechizitoriu și sentința penală de condamnare s-a dat o corectă eficiență și interpretare acestuia, reținându-se că probele administrate conduc la concluzia certă că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de către inculpat.

Astfel, rezultă dincolo de orice îndoială că la data de 14 mai 2015, în jurul orei 14:00, inculpatul se afla într-o stare avansată de ebrietate, motiv pentru care între acesta și nora sa a izbucnit un conflict generat de faptul că persoana vătămată a insistat ca inculpatul să nu ridice tonul deoarece copilul dormea și totodată să nu deschidă ușa camerei în care acesta se afla. Inculpatul a ignorat cele solicitate, începând să o înjure pe persoana vătămată și să o amenințe cu acte de violență. Persoana vătămată, s-a dus în camera socrului ei, i-a solicitat să se calmeze, acesta încercând să o lovească cu pumnul, dar nereușind, deoarece persoana vătămată l-a împins, căzând jos. În continuare, persoana vătămată s-a deplasat în camera copilului pentru a vedea ce face, timp în care l-a auzit pe socrul ei cum căuta ceva în dulapurile din bucătărie, deschizând din nou ușa de la cameră, aceasta deplasându-se să o închidă din nou, spunându-i să nu o mai lase deschisă. Din nou inculpatul a încercat să deschidă ușa, persoana vătămată solicitându-i să nu o mai deschidă, moment în care, fără a-i spune nimic, inculpatul a lovit-o destul de puternic cu un cuțit în zona subrațului drept.

În continuare, persoana vătămată a încercat să-l deposedeze de cuțit pe inculpat dar nu a reușit, lovindu-l cu o cizmă în zona capului. Auzind că fetița a început să plângă, persoana vătămată s-a deplasat în camera unde era aceasta și l-a chemat telefonic pe soțul său acasă. Ulterior, persoana vătămată a fost transportată la Spitalul din Vatra Dornei unde, după consultație, a rămas internată până a doua zi dimineața, după care a fost transportată cu ambulanța la Spitalul Județean Suceava unde a fost internată până la data de 20.05.2015.

La locuință a apărut martorul CM (soțul persoanei vătămate, acesta locuind împreună cu părțile), care a apelat-o telefonic pe mama sa (de profesie cadru medical), martora CM, aceasta la rândul ei telefonând la Serviciul 112, solicitând un echipaj de salvare la locuință.

Potrivit concluziilor raportului de expertiză medico-legală nr. 108 din data de 29.05.2015 întocmit de S.M.L. Suceava, victima CRLM a suferit o plagă înțepat-tăiată penetrantă toracică cu hemotorax drept ce a fost produsă prin lovire cu un corp înțepător-tăietor și care a necesitat pentru vindecare un număr de 25-30 de zile de îngrijiri medicale, medicii legiști apreciind că leziunea a fost de natură a-i pune în primejdie viața.

La reținerea acestei situații de fapt în mod corect au fost avute în vedere declarațiile părții civile, în condițiile în care la incident nu au asistat martori oculari, iar situația de fapt prezentată de aceasta se coroborează cu probatoriul medico - legal și testimonial (starea de ebrietate a inculpatului, comportamentul său agresiv și conflictual). De asemenea, în mod justificat s-a reținut ca fiind corespunzătoare adevărului declarația inițială a inculpatului, prin care acesta a recunoscut săvârșirea faptei, și au fost înlăturate celelalte declarații ulterioare ale acestuia. De altfel, aceste din urmă susțineri sunt contradictorii (susținând în mod succesiv că a fost sub influența alcoolului sau treaz, că ar fi lovit-o pe persoana vătămată atunci când s-a întors, din greșeală, sau că ar fi lovit-o când se afla cu spatele, la întâmplare) și nici nu se coroborează cu vreun alt mijloc de probă administrat - cercetarea la fața locului nu a relevat vreun indiciu că inculpatul ar fi curățat într-adevăr cartofi.

Raportat la motivele de apel sintetizate de apărătorul inculpatului cu prilejul dezbaterilor și reluate pe larg în cuprinsul concluziilor scrise, Curtea reține că este nefondată cererea de schimbare a încadrării juridice în sensul reținerii infracțiunii de vătămare corporală ce a avut drept consecință punerea în primejdie a vieții. Aceste aspecte au fost analizate în mod corect și complet de către prima instanță, care a și reținut că este vorba în speță de săvârșirea unei infracțiuni intenționate (respectiv cu intenție indirectă) și nu a uneia preterintenționate, ceea ce rezultă din instrumentul vulnerant folosit, zona vizată și consecințele medico - legale grave rezultate (care atestă intensitatea ridicată a loviturii aplicate). În apel nu au fost furnizate argumente suplimentare în acest sens, iar Curtea își însușește în totalitate motivarea primei instanțe.

Referitor la reținerea circumstanței atenuante legale a stării de provocare, Curtea constată că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 75 alin. 1 lit. a Codul penal. În primul rând sub aspectul situației de fapt, din probatoriul administrat în cauză rezultă că inculpatul a fost cel care s-a manifestat agresiv față de persoana vătămată, încercând să o lovească. Ca urmare a acestei atitudini partea civilă l-a împins pe inculpat care a și căzut, moment în care agresiunea a fost doar întreruptă și, deși persoana vătămată s-a retras, inculpatul s-a înarmat cu un cuțit și i-a aplicat o lovitură puternică într-o zonă vitală. Așa cum s-a reținut în doctrină și jurisprudență (Dp.299/1980 a fostului Tribunal Suprem), nu se poate afla în stare de provocare provocatorul față de riposta celui provocat.

Referitor la individualizarea judiciară a pedepsei aplicate, Curtea reține că limitele prevăzute de lege sunt închisoarea de la 5 la 10 ani, iar reducerea pedepsei care deja a fost aplicată la cuantumul minim prevăzut de lege nu este posibilă.

Referitor la apelul declarat de către partea civilă, Curtea constată că în mod nelegal a reținut prima instanță că dispozițiile art. 20 alin. 2 Codul de procedură penală referitoare la indicarea mijloacelor de probă ar fi sancționată cu inadmisibilitatea cererii de constituire ca parte civilă în procesul penal. Din ansamblul dispozițiilor art. 20 alin. 4 Codul de procedură penală rezultă că sancțiunea ce intervine este aceea că persoana vătămată nu se mai poate constitui parte civilă în procesul penal. În prezenta speță însă, cererea de constituire ca parte civilă respectă toate cerințele legii, iar față de conținutul pretențiilor efectiv solicitate indicarea unor mijloace de probă nu era nici posibilă și nici necesară. Este astfel evident că în dovedirea pretențiilor civile partea se poate întemeia pe probele deja administrate în soluționarea laturii penale a cauzei, la fel cum dispozițiile art. 374 alin. 5-10 Codul de procedură penală permit administrarea de probe în tot cursul cercetării judecătorești. Nu poate fi aplicată în dreptul procesual penal procedura regularizării cererii din procedura civilă, având în vedere dispozițiile legale indicate mai sus precum și faptul că este vorba de ramuri distincte de drept, reglementate separat; pe de altă parte, dispozițiile art. 19 alin. 5 Codul de procedură penală au semnificația unei referiri la dreptul material civil și nu la dreptul de procedură civilă.

În plus, față de cele reținute, mai trebuie avute în vedere încă cel puțin alte două aspecte ale cauzei. Pe de o parte față de conținutul concret al pretențiilor formulate (contravaloarea unor salarii minime pe economie) nici nu era necesară administrarea de probe, cuantumul acestuia rezultând din dispoziții legale, iar perioada de incapacitate din probele administrate în latura penală a cauzei. Pe de altă parte, inculpatul a declarat în mod valabil în fața primei instanțe că este de acord cu despăgubirile solicitate, act unilateral de voință ce produce consecințe juridice și este deci irevocabil, fără a putea fi retras în faza de judecată a apelului.

În consecință, în baza art. 421 alin. 1 lit. b Codul de procedură penală va respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul CI împotriva sentinței penale nr.160 din 25.09.2015 a Tribunalului Suceava și în baza art. 422 Cod de Procedură Penală se va deduce în continuare arestarea preventivă a inculpatului din data de 25.09.2015 la zi.

În baza art. 421 alin. 2 lit. a Cod de procedură penală va admite apelul formulat de partea civilă CRLM împotriva sentinței penale nr. 160 din 25.09.2015 a Tribunalului Suceava.

Se va desființa în parte sentința penală apelată și în rejudecare se va admite acțiunea civilă formulată de partea civilă apelantă CRLM și va obliga inculpatul la plata sumelor de 10.600 lei cu titlu de daune materiale și 30.000 lei cu titlu de daune morale, către partea civilă apelantă. Se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței apelate care nu sunt în contradicție cu prezenta decizie.

În baza art. 275 alin. 2 Cod de procedură penală va obliga inculpatul apelant CI la plata sumei de 150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat și în baza art. 275 alin. 3 Codul de procedură penală celelalte cheltuieli judiciare din apel vor rămâne în sarcina statului.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Acţiunea civilă în procesul penal. Indicarea probelor. Condiţii de admisibilitate