ANULARE ÎNSCRISURI FALSIFICATE. ORDONANŢA DE SCOATERE DE SUB URMĂRIRE PENALĂ. COMPETENTA INSTANTEI. CARACTERUL HOTĂRÂRII.
| Comentarii |
|
Potrivit art.245 şi 249 C.pr.pen., care reglementează dispoziţiile complementare ale ordonanţei procurorului, enumerarea referitoare la chestiunile complementare cu privire la care poate dispune procurorul este limitativă şi nu cuprinde desfiinţarea totală sau parţială a unui înscris.
Reglementând punerea în executare a dispoziţiilor prin care un înscris a fost declarat fals, art.445 C.pr.pen. face referire doar la hotărârea instanţei, şi nu la ordonanţa procurorului.
Prin urmare stabilind că anularea înscrisurilor nu poate fi făcută decât printr-o hotărâre judecătorească, singura soluţie este aceea a unei hotărâri civile, căci în măsura în care nu există proces penal, nu se poate pronunţa o hotărâre penală.
Prin sentinţa penală nr.19/17.05.2000, Judecătoria Olteniţa a respins cererea formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Oltenita privind pe numita R.C.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut următoarele: La data de 28.04.2000, sub nr.1170, s-a înregistrat la Judecătoria Olteniţa cererea Parchetului de pe lângă Judecătoria Olteniţa, prin care a solicitat anularea înscrisurilor false emise de R.C.
în motivarea cererii s-a arătat că prin ordonanţa nr.860/P/1999 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Olteniţa s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală şi aplicarea unei sancţiuni cu caracter administrativ faţă de învinuita R.C. pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute şi pedepsite de art.2151 C.pen., art.288 C.pen. şi art.291 C.pen.
Prima instanţă, analizând cererea parchetului coroborată cu dispoziţiile art.249 C.pr.pen. a considerat cererea ca inadmisibilă, având în vedere că organul de urmărire penală trebuia să se pronunţe cu privire la înscrisurile false, dispunând anularea lor.
împotriva acestei sentinţe a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Olteniţa, considerând-o nelegală, arătând că în mod greşit instanţa de fond a respins cererea de anulare a actelor false, deoarece nu s-a ţinut seama de faptul că prin soluţia de scoatere de sub urmărire penală şi aplicarea unei sancţiuni cu caracter administrativ, acţiunea penală se stinge în cursul urmăririi penale şi deci acţiunea civilă putea fi alăturată acţiunii penale numaj în cadrul procesului penal prin constituirea părţii vătămate ca parte civilă. în situaţia dată, stingându-se acţiunea penală în faza de urmărire penală, latura civilă nu poate fi soluţionată decât de instanţa civilă.
S-a mai menţionat că prin soluţia pronunţată se limitează drepturile procurorului de a introduce la instanţa civilă orice acţiune, în afara celor strict personale.
De asemenea, s-a învederat că, potrivit art.245 şi 249 alin.2 C.pr.pen., în cazul adoptării unei soluţii de neurmărire procurorul nu poate dispune şi desfiinţarea totală sau parţială a actului, enumerarea făcută de textul de lege (a chestiunilor preventive şi măsurilor asigurătorii) fiind limitativă.
Mai mult, art.445 C.pr.pen. se referă doar la hotărârea instanţei, nu şi la ordonanţa sau rezoluţia procurorului atunci când reglementează punerea în executare a dispoziţiilor prin care un înscris a fost declarat fals.
Tribunalul Călăraşi, prin decizia penală nr.207/A/06.09.2000, a respins, ca nefondat, apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Olteniţa.
în considerentele deciziei, Tribunalul a reţinut că potrivit art.245 C.pr.pen., procurorul, prin ordonanţa de încetare a urmăririi penale sau scoatere de sub urmărire penală (art.249 C.pr.pen.) poate dispune şi restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunii.
Or, anularea actelor false se asimilează cu restabilirea situaţiei anterioare, prevăzută de art.170 C.pr.pen.
Decizia pronunţată a fost recurată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Călăraşi, invocând cazul de casare prevăzut de art.3859 pct.171 C.pr.pen., motivând că hotărârile sunt nelegale, întrucât, nejustificat, instanţa de fond s-a pronunţat printr-o sentinţă penală şi nu printr-o sentinţă civilă.
Au fost invocate drept argumente, respectiv: în materie procesual penală aplicarea unor texte de lege şi în faza de urmărire penală este prevăzută în mod expres de către legiuitor, iar art.445 C.pr.pen. nu conţine nici o dispoziţie cu privire la aplicarea sa în faza de urmărire penală, aşa încât numai instanţa de judecată poate anula actele false; restabilirea situaţiei anterioare are un conţinut cu totul distinct de anularea actelor false, chiar dacă cele două noţiuni ar fi avut acelaşi conţinut nu ar fi fost incidente prevederile art.170 C.pr.pen., căci procurorul a stabilit în speţă că este vorba despre o faptă, şi nu de o infracţiune.
Oral s-a invocat nesemnarea minutei în apel de cel de-al doilea judecător.
Recursul este întemeiat.
Potrivit art.14 alin.1 C.pr.pen., acţiunea civilă exercitată în cadrul procesului penal „are ca obiect tragerea la răspundere civilă a inculpatului şi a părţii responsabile civilmente", iar potrivit alin.3 lit.a al aceluiaşi articol: „repararea pagubei se face potrivit dispoziţiilor legii civile, în natură, prin restituirea lucrului, restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunii, prin desfiinţarea totală sau parţială a unui înscris şi prin orice alt mijloc de reparare".
Aşadar, una dintre modalităţile de rezolvare a laturii civile a cauzei constă în anularea înscrisurilor falsificate. în cauză sunt incidente dispoziţiile art.348 C.pr.pen., potrivit cărora, instanţa, chiar dacă nu există constituire de parte civilă se pronunţă cu privire la desfiinţarea totală sau parţială a înscrisurilor.
Ţinând seama de prevederile art.346 din acelaşi cod, instanţa va hotărî cu privire la acest aspect şi în cazul în care se dispune achitarea inculpatului în temeiul art.11 pct.2 lit.a rap.la art.10 lit.b1 C.pr.pen.
Problemele privind anularea înscrisurilor falsificate apar în momentul în care procesul penal ia sfârşit ca urmare a unei soluţii de netrimitere în judecată, dispuse de procuror. Este cazul în speţă, când acţiunea penală nu a putut fi exercitată, deoarece fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni (art.10 lit.b1 C.pr.pen.).
Aprecierea din decizia pronunţată de Tribunalul Călăraşi, potrivit căreia anularea înscrisului falsificat se putea dispune prin ordonanţa procurorului este lipsită de temei legal.
Potrivit art.245 şi 249 C.pr.pen., care reglementează dispoziţiile complementare ale ordonanţei procurorului, cu privire la care acesta dispune sunt: revocarea măsurii preventive şi a măsurilor asigurătorii luate în vederea executării pedepsei amenzii, confiscarea bunurilor, care, potrivit art.118 C.pen., sunt supuse confiscării speciale, şi restabilirea celorlalte, măsurile asigurătorii privind reparaţiile civile, restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunii, cheltuielile judiciare, restituirea cauţiunii în cazurile prevăzute de lege şi măsurile de siguranţă provizorii.
Enumerarea este limitativă şi nu cuprinde şi desfiinţarea totală sau parţială a unui înscris.
în plus, reglementând punerea în executare a dispoziţiilor prin care un înscris a fost declarat fals, art.445 C.pr.pen. face referire doar la hotărârea instanţei, iar nu la ordonanţa procurorului, ca în cazul măsurilor de siguranţă provizorii (art.435), confiscărilor speciale (art.439), amenzii judiciare (art.442), cheltuielilor judiciare (art.443) şi restabilirii situaţiei anterioare (art.444).
Prin urmare, stabilind că anularea înscrisurilor nu poate fi făcută decât printr-o hotărâre judecătorească, aşa cum s-a argumentat, singura soluţie este aceea a unei hotărâri civile, căci, în măsura în care nu există proces penal, nu se poate pronunţa o hotărâre penală.
Acţiunea civilă este rezolvată în procesul penal, printr-o hotărâre penală, numai în măsura în care este alăturată unei acţiuni penale, iar în cazul de faţă acţiunea penală lipseşte.
Sesizarea instanţei civile de către procuror, aşa cum s-a procedat în speţă, este posibilă, în primul rând, având în vedere dispoziţiile art.45 alin.1 teza I C.pr.pen., potrivit cărora Ministerul Public poate introduce orice acţiune, în afară de cele strict personale.
Având în vedere condiţiile de exercitare a acţiunii civile (afirmarea unui drept, interesul, capacitatea şi calitatea procesuală), s-a considerat că procurorul poate solicita anularea înscrisurilor falsificate, întrucât poate justifica un interes în cauză.
Doctrina distinge în funcţie de natura interesului ocrotit două tipuri de nulitate: absolută şi relativă, având un regim juridic diferit.
Astfel, dacă nulitatea relativă poate fi invocată doar de partea al cărei interes a fost nesocotit în cauză, nulitatea absolută poate fi invocată atât de către părţi, cât şi de către orice altă persoană interesată, de către instanţă, din oficiu.
Deci, în cazul falsificării unui înscris, având drept consecinţă nulitatea absolută a acestuia, acţiunea în constatarea nulităţii poate fi exercitată şi de către procuror.
O astfel de soluţie este în acord cu prevederile art.30 alin.3 şi art.31 lit.c din Legea nr.92/1992, potrivit cărora Ministerul Public îşi exercită atribuţiile pentru asigurarea respectării legii, iar între aceste atribuţii se află şi promovarea acţiunii civile în cazurile prevăzute de lege.
Pe de altă parte, şi critica invocată oral este întemeiată, hotărârea instanţei de apel fiind lovită de nulitate, întrucât minuta nu poartă semnătura ambilor judecători.
Pentru considerentele arătate, Curtea, în baza art.38515 pct.2 lit.c C.pr.pen., a admis recursul declarat, a casat în totalitate ambele hotărâri şi a dispus trimiterea dosarului spre soluţionarea civilă a cauzei la Judecătoria Oltenita.(Judecator Rodica-Aida Popa)
(Secţia a ll-a penală, decizia nr.2070/2000)
