Arestarea preventivă. Temeiul de arestare prev. de art. 148 alin. 1 lit. a din Codul de procedură penală.
| Comentarii |
|
Curtea de Apel ALBA IULIA Decizie nr. 1293 din data de 24.12.2013
Arestarea preventivă. Temeiul de arestare prev. de art. 148 alin. 1 lit. a din Codul de procedură penală.
Temeiul de arestare prevăzut de art. 148 alin. 1 lit. a Cod procedură penală, când se referă la sustragerea petrecută deja, nu prevede condiția ca urmărirea penală să fi fost începută.
Secția penală și pentru cauzele cu minori - Decizia penală nr.1293/ 24 decembrie 2014
Prin încheierea penală din data de 20.12.2013, pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosarul nr. 7330/97/2013, s-a dispus, între altele, în baza art. 3002 C.p.p. raportat la art. 160b C.p.p., menținerea măsurii arestării preventive luată față de inculpații C.B.T. și S.A.C.
Pentru a pronunța această soluție cu privire la starea de arest a inculpaților, prima instanță a constatat următoarele:
În cauză, inculpații C.B.T. și S.A.C. au fost arestați preventiv și trimiși în judecată în stare de arest preventiv, pentru infracțiunea de trafic de droguri de risc prev. de art.2 alin.1 din Legea nr.143/2000, cu aplic.art.41 alin. 2 Cod penal.
S-a reținut in sarcina celui dintâi că, în baza aceleiași rezoluții infracționale, din primăvara anului 2013 și pana în septembrie 2013, a efectuat operațiuni cu droguri de risc constând în cumpărarea de la diferiți dealeri din Timișoara a cantității de 7 kg. cannabis, în comercializarea și deținerea în vederea comercializării acestei cantități de droguri, către diferite persoane.
In sarcina celui de-al doilea inculpat s-a reținut că, în baza aceleiași rezoluții infracționale, în perioada august - septembrie 2013 a cumpărat cantitatea totală de 555 grame cannabis, pe care a vândut-o ulterior la mai mulți consumatori, obținând un câștig ilicit de aproximativ 3500 lei.
Cei doi inculpați au fost trimiși in judecată și pentru alte infracțiuni, însă prima instanță s-a limitat la a analiza starea de arest prin raportare doar la cele descrise anterior, întrucât numai acestea au făcut obiectul arestării preventive.
Potrivit disp. art. 300 ind. 2 Cod procedură penală, in cauzele in care inculpatul este arestat, instanța este datoare să verifice in cursul judecății, legalitatea și temeinicia arestării preventive.
Procedând conform acestei dispoziții, și in limitele art. 160 ind. b Cod procedură penală, prima instanță a apreciat că temeiurile care au determinat arestarea preventivă a celor doi inculpați nu au încetat și nici nu s-au modificat ci subzistă și impun in continuare privarea lor de libertate, raportat la împrejurarea că nu au intervenit elemente noi care să conducă la o altă concluzie decât cea a menținerii arestării preventive.
Inculpații sunt acuzați de comiterea unor infracțiuni grave de trafic de droguri de risc, pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani. Pericolul concret pentru ordinea publică nu s-a diminuat, raportat la modalitatea in care acuzarea reține că ar fi fost comise presupusele fapte infracționale dar și raportat la natura și consecințele prezumtive a faptelor, cu privire la care s-a dispus arestarea preventivă și trimiterea in judecată.
Incidența in continuare a celei de-a doua teze a art.148 lit. f Cod procedură penală este actuală și raportat la scopul urmărit prin infracțiunile deduse judecății și anume cel al obținerii unor beneficii materiale precum și la cantitatea mare de substanță interzisă reținută în sarcina inculpaților.
În ceea ce privește temeiul prev.de art.148 lit. a Cod procedură penală reținut pentru arestarea inculpatului C.B., prima instanță nu a primit critica inculpatului prin avocat ales, care susține că acest temei nu există, pe motiv că la data la care procurorul a reținut că inculpatul a încercat să se sustragă urmăririi nu era începută urmărirea penală. Existența acestui temei nu este condiționată de începerea urmăririi penale față de persoana acuzată.
In ceea ce privește circumstanțele personale ale inculpaților, acestea nu sunt de natură a conduce la punerea lor in libertate și urmează a fi avute in vedere la soluționarea cauzei pe fond, a mai reținut prima instanță.
Totodată, rezonanța socială pe care o au astfel de fapte în societate, alături de motivele anterior arătate, justifică menținerea arestării preventive, detenția provizorie fiind legitimă și sub aspectul termenului rezonabil și în concordanță cu exigențele art. 5 CEDO și art. 148 lit. f Cod proc. Penală, a conchis prima instanță.
Împotriva soluției de menținere a arestului preventiv au declarat, în termen, recurs ce doi inculpați.
Prin recursul său inculpatul C.B.T. a solicitat casarea încheierii și, în rejudecare, a nu se mai menține măsura arestării preventive.
În motivarea recursului, inculpatul a arătat, în esență, că temeiul de arestare prev. de art. 148 lit. a din Codul de procedură penală nu subzistă, deoarece încheierea penală nu era începută la data la care se afirmă că ar fi încercat să se sustragă de la urmărirea penală.
Cu privire la temeiul prev. de art. 148 lit. f din Codul de procedură penală, inculpatul a învederat că un coinculpat, G.A., în sarcina căruia s-a reținut traficarea unei cantități mai mari de droguri este deja pus în libertate, ceea ce ar justifica, sub atât mai puternic cuvânt și punerea s-a în libertate. Afirmă inculpatul că singura diferență între el și inculpatul G. este aceea că nu a uzat de procedura prev. de art. 3201 din Codul de procedură penală, însă această opțiune a sa are legătură doar cu celelalte infracțiuni de care este acuzat și cu cea de trafic de droguri, pe care o recunoaște.
Relevă inculpatul că a solicitat o amplă probațiune, precum efectuarea a trei expertize tehnice, două fiind deja admise de prima instanță și că, astfel, procesul se prefigurează a fi de lungă durată.
Mai susține inculpatul că nu prezintă pericol pentru ordinea publică deoarece nu mai există riscul de a săvârșii fapte similare din moment ce persoana care-i furniza drogurile este și ea arestată.
Prin recursul său inculpatul S.A.C. a solicitat casarea încheierii și, în rejudecare, a se dispune fie revocarea arestării preventive, fie înlocuirea acestei măsuri cu una din măsurile prev. de art. 145 și 1451 din Codul de procedură penală.
În motivarea recursului inculpatul arată că încheierea nu este motivată și că nu există egalitate de tratament între el și inculpatul G.A., care, deși a fost acuzat că a traficat o cantitate mult mai mare de droguri, este pus în libertate. Precizează că nu a solicitat aplicarea procedurii simplificate prev. de art. 3201 din Codul de procedură penală deoarece există nelămuriri referitoare la cantitatea concretă de droguri reținută a fi traficată în sarcina sa.
Susține și că, din cauza probațiunii admise la solicitarea inculpatului C., procesul se prefigurează a fi de lungă durată.
Reprezentantul DIICOT și-a exprimat poziția procesuală în sensul respingerii recursurilor, cu motivarea consemnată în partea introductivă a prezentei.
Analizând recursurile pe baza motivelor invocate și a celor ce pot fi luate în considerare din oficiu, Curtea a reținut că aceste a nu sunt fondate, pentru următoarele considerente.
Potrivit art. 3002 din Codul de procedură penală, în cauzele în care inculpatul este arestat, instanța legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecății, legalitatea și temeinicia arestării preventive, procedând potrivit art. 160b.
Conform art. 160b alin. 1-3 din Codul de procedură penală, "În cursul judecății, instanța verifică periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile, legalitatea și temeinicia arestării preventive.
Dacă instanța constată că arestarea preventivă este nelegală sau că temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat sau nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, revocarea arestării preventive și punerea de îndată în libertate a inculpatului.
Când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța dispune, prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive.";
În speța de față prima instanță a constatat în mod corect că sunt incidente dispozițiile art. 160b alin. 3 din Codul de procedură penală, în sensul că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate a inculpaților.
Într-adevăr, faptele de trafic de droguri sub aspectul cărora au fost trimiși în judecată inculpații, prev. de art. 2 alin. 1, art. 3 alin. 1 și art. 4 alin. 1 și alin. 2 din Lg. 143/2000, pentru inculpatul C. și de art. de art. 2 alin. 1 și art. 4 alin. 1 din Lg. 143/2000 pentru inculpatul S., sunt deosebit de grave, atât în abstract cât și în concret, iar lăsarea inculpaților în libertate prezintă pericol pentru ordinea publică, prin crearea unui sentiment de insecuritate și neîncredere în buna desfășurare a justiției, pe de o parte, iar pe de altă parte, asemenea fapte neurmate de o ripostă fermă a societății, ar întreține climatul infracțional și ar crea făptuitorilor impresia că pot persista în sfidarea legii, mai ales că, în prezent, traficul de droguri tinde să devină un flagel al societății moderne.
În abstract, legiuitorul, prin instituirea unor limite de pedeapsă destul de ridicate (cu un maxim special de 25 de ani în cazul infracțiunii de trafic internațional de droguri de risc), a apreciat că respectivele fapte sunt de un pericol social ridicat, care impun o ripostă promptă și severă din partea organelor judiciare.
În concret, din probele administrate până la acest moment procesual (declarațiile inculpaților, care recunosc, în parte, faptele; procesele verbale de redare a convorbirilor telefonice; declarațiile martorilor; procese verbale de percheziție domiciliară; procese verbale de constatare a infracțiunii flagrante; constatările tehnico-științifice), se poate desprinde presupunerea rezonabilă că inculpații au săvârșit, cel puțin, infracțiunile de trafic de droguri de care sunt acuzație.
Pericolul social al lăsării în libertate a inculpaților trebuie legat și de persoana acestora cu referire la care, din aceleași probele administrate până la acest moment, rezultă indicii temeinice în sensul că au acționat în mod premeditat, în scopul obținerii în mod facil de avantaje patrimoniale, în disprețul total față de sănătatea victimelor consumului de droguri.
Cu privire la inculpatul C., Curtea a constatat că pericolul social al lăsării lui în libertate rezultă și din modalitatea în care a înțeles să reacționeze la momentul depistării de către organele de poliție, încercând să se sustragă de la urmărire chiar cu prețul rănirii unuia dintre lucrătorii de poliție.
La acest punct al analizei, Curtea a arătat că nu poate reține apărare inculpatului cu referire la lipsa condițiilor de incidența a temeiului de arestare prev. de art. 148 lit. a din Codul de procedură penală deoarece, cum și prima instanță a reținut, când se referă la încercarea de sustragere petrecută deja, textul normativ în discuție nu prevede condiția ca urmărirea penală să fi fost deja începută.
În legătură cu termenul rezonabil a arestării preventive, prin raportare la criteriile trasate în jurisprudența relevantă a Curții Europene a Drepturilor Omului, Curtea nu a reținut vreo încălcare a acestuia, având în vedere că inculpații sunt arestați doar de circa 3 luni de zile și că, în acest răstimp, nu se poate imputa vreo culpă organelor judiciare în desfășurarea procedurii pornite împotriva inculpatului.
Curtea nu a putut fi de acord nici cu apărarea inculpaților în sensul că procesul se prefigurează a fi de lungă durată din cauza probațiunii solicitate de către inculpatul C. și că aceasta ar presupune eliberarea lor. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat, în legătură cu acest aspect, într-o hotărâre pronunțată într-o cauză mai veche (B conta Austriei), că, ținându-se seama de complexitatea cauzei, deși inculpatul arestat are dreptul la soluționarea cu celeritate a cauzei sale, aceasta nu trebuie să dăuneze eforturilor judecătorilor de a lămuri toate aspectele de fapt, de a da atât apărării cât și acuzării posibilitatea de a furniza probele și argumentele lor.
Curtea nu a putut reține nici apărarea legată de lipsa de egalitate de tratament între cei doi recurenți și coinculpatul G.A. deoarece situația acestuia din urmă este diferită de cea a recurenților, acest inculpat fiind un posibil beneficiar al cauzei speciale de reducere a pedepselor prev. de art. 16 din Legea nr.143/2000.
Nu în ultimul rând, Curtea a mai apreciat și că măsura arestării preventive este cea mai potrivită, la acest moment procesual, în a răspunde scopurilor prevăzute de art. 136 alin. 1 din Codul penal, fiind aleasă în acord cu prevederile art. 136 alin. 8 din Codul de procedură penală.
Pentru toate aceste considerente, văzând și dispozițiile art. 38515 pct. 1 lit. b din Codul de procedură penală, Curtea a respins ca nefondate recursurile declarate de inculpații C.B.T. și S.A.C. împotriva încheierii penale din data de 20.12.2013, pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosarul nr. 7330/97/2013.
