Asigurării sociale. Decizie de debit emisă urmare a săvârşirii unei infracţiuni de către beneficiar.

Curtea de Apel ALBA IULIA Decizie nr. 1 din data de 13.01.2014

Asigurării sociale. Decizie de debit emisă urmare a săvârșirii unei infracțiuni de către beneficiar.

Legea 263/2010- art. 179,180

În cauză nu sunt aplicabile prevederile art. 180 din Legea nr.263/2010-invocate de recurentă ca temei al de emiterii decizie de debit în discuție, deoarece acest text de lege prevede că sumele încasate necuvenit cu titlu de asigurări sociale, ca urmare a unei infracțiuni săvârșite de beneficiar se recuperează de la acesta, or în cauză nu s-a făcut dovada săvârșirii unei infracțiuni de către reclamant.

Faptul că dosarul de pensie al acestuia (împreună cu alte dosare de pensie vizând alte persoane) face obiectul unui dosar penal înregistrat sub nr.(…) la Parchetul de pe lângă Judecătoria Alba Iulia nu ne situează în ipoteza prevăzută de norma legală susmenționată.

Secția pentru conflicte de muncă și asigurări sociale - Decizia civilă nr. 1/13 ianuarie 2014.

Prin contestația înregistrată pe rolul Tribunalului Alba- sub dosar nr.396/107/2012, reclamantul N.V. a solicitat în contradictoriu cu pârâta C.J.P. A.: anularea deciziei nr. (…) emisă de pârâtă, ca fiind netemeinica si nelegala; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecata.

În motivarea contestației reclamantul arată că la data de 18.12.2011 a fost încunoștințat prin posta de către parată de faptul că s-a emis decizia atacată prin care aceasta făcea reaprecieri cu privire la situația sa de asigurat în sistemul asigurărilor de pensii, în sensul constatării că pentru perioada 30.06.2010- 31.12.2011 a încasat necuvenit drepturi constând in pensie de asigurări sociale in cuantum de (…) lei la care s-au calculat dobânzi și taxe poștale.

Reclamantul consideră că decizia atacata este nelegala si prematur emisa :

Astfel, conform art. 107 alin. (1) din L.263/2010 în situația în care, ulterior stabilirii și/sau plății drepturilor de pensie, se constată diferențe între sumele stabilite și/sau plătite și cele legal cuvenite, casa teritorială de pensii, respectiv casa de pensii sectorială operează, din oficiu sau la solicitarea pensionarului, modificările ce se impun, prin decizie de revizuire.

In speța de față nu s-a emis decizie de revizuire.

In aceasta situație apare în mod evident ca pârâta si-a depășit atribuțiile conferite de lege cu privire la stabilirea, constatarea si modificarea drepturilor de pensie, trecând, peste etapa emiterii deciziei de revizuire, direct la recuperarea unei pretinse creanțe neconstatate anterior.

În plus, reclamantul arată că nu este cercetat sau condamnat penal pentru a fi reținute în sarcina sa dispozițiile art.179-180 din Legea nr.263/2010.

Pe fond, menționează că a dovedit pe deplin cu actele depuse la dosarul de pensie îndeplinirea condițiilor de pensionare, locului de munca care se încadrează in condiții deosebite de munca, zona de expunere la radiații, fiind de neînlăturat faptul ca de la angajare si până la pensionare a lucrat ca miner in subteran la EM B.

Solicită a se vedea în acest sens dispozițiile art. l alin 3 din HG 583/2001 precum și faptul că din cuprinsul cărții de muncă rezulta în mod indubitabil ca locul său de munca a fost, pe toata perioada, de la angajare si până la pensionare, în subteran, astfel, că având un stagiu de cotizare de peste 15 ani îi sunt aplicabile dispozițiile art.43 alin. 3 din Legea nr.19/2000.

Pârâta a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca netemeinică și nelegală. Invocă prevederile art.179 al.(4) și 180 din Legea 263/2010 și arată că decizia atacată a fost emisă ca urmare a sesizării faptului că, la emiterea deciziei de pensie s-au valorificat adeverințe neconforme cu realitate.

Precizează că nu ne aflăm în situația revizuirii în temeiul art. 107 din Legea 263/2010 deoarece dreptul de pensie a fost deschis sub imperiul Legii nr.19/2000.

Reclamantul a fost pensionat de limită de vârstă cu decizia nr. (…), drepturile fiind stabilite începând cu 30.06.2010 cu utilizarea unui stagiu complet de cotizare de 15 ani.

Deși în carnetul de muncă reclamantul apare că și-a desfășurat activitatea în subteran la Exploatarea Minieră B., acesta depune odată cu cererea de pensionare adeverințele nr. (..) și (…) eliberate de Compania Națională a Uraniului-Sucursala B., dar acestea erau neconforme cu realitatea. Acest aspect a fost reținut de DIICOT în dosar nr.(…), mai exact dosarul conține acte false care au stat la baza emiterii deciziilor de pensionare.

Prin sentința civilă nr.1864 din 24 septembrie 2013 pronunțată de Tribunalul Alba - Secția I Civilă în cauză contestația reclamantului a fost admisă și în consecință s-a dispus anularea deciziei de debit și înlăturarea obligației reclamantului de a plăti suma (…) reprezentând drepturi încasate necuvenit cu titlu prestații asigurări sociale aferente perioadei 30.06.2010-31.12.2011.

Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut următoarele:

Reclamantul este beneficiarul unei pensii pentru munca depusă și limită de vârstă, fiindu-i deschis dreptul la pensie începând cu data de 30.06.2010 conform Deciziei nr. (…) din 31.08.2010.

Urmare a verificărilor efectuate cu privire la stabilirea și plata prestațiilor efectuate în cadrul C.J.P. Alba s-a emis Decizia de debit nr. (…) la data de 15.12.2011 prin care reclamantului i s-a stabilit debitul de (…) lei reprezentând drepturi încasate necuvenit pentru perioada 30.06.2010- 31.12.2011, compuse din pensie de asigurări sociale 41.438 lei, dobânzi 2753 lei și taxe poștale 241 lei.

Pensia reclamantului a fost ulterior suspendată prin Decizia nr. (…) din data de 22.12.2011 în baza prev. art.180 și 113 alin.1 lit. b din Legea nr.263/2010.

Art. 107 din Legea nr.263/2010 stabilește următoarele :

(1)În situația în care, ulterior stabilirii și/sau plății drepturilor de pensie, se constată diferențe între sumele stabilite și/sau plătite și cele legal cuvenite, casa teritorială de pensii, respectiv casa de pensii sectorială operează, din oficiu sau la solicitarea pensionarului, modificările ce se impun, prin decizie de revizuire.

(2) Sumele rezultate în urma aplicării prevederilor alin. (1) se acordă sau se recuperează, după caz, în cadrul termenului general de prescripție, calculat de la data constatării diferențelor.

Cu privire la aceste prevederi se va observa în primul rând că decizia de debit nu este și o decizie de recalculare, buletinul de calcul neacoperind această omisiune obligatorie și prealabil stabilită de lege în sarcina pârâtei, pentru a se putea ulterior proceda la analiza legalității stabilirii drepturilor reclamantului.

Susținerea pârâtei din întâmpinare că nu sunt incidente aceste dispoziții legale este nefondată deoarece revizuirea se putea dispune în temeiul acestui text de lege ca procedură însă verificarea îndeplinirii condițiilor de pensionare trebuia făcută pe Legea 19/2000.

Art. 180 alin. (1) din Legea 263/2010 prevede că "Sumele încasate necuvenit cu titlu de prestații de asigurări sociale, ca urmare a unei infracțiuni săvârșite de beneficiar, se recuperează de la acesta, de la data primei plăți a sumelor necuvenite, plus dobânzile aferente, până la recuperarea integrală a prejudiciului";.

Prin adresa depusă la dosar s-a comunicat instanței de DIICOT-Serviciul Teritorial Alba că în dosarul penal nr. … al Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia nu s-a început urmărirea penală față de contestator, cauza fiind disjunsă și declinată la Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba.

Și sub acest aspect decizia de debit este nelegală deoarece nu s-a dovedit faptul că printr-o hotărâre judecătorească definitivă s-a dispus condamnarea reclamantului în dosarul de mai sus pentru săvârșirea unor infracțiuni care să aibă legătură cu faptul de a valorifica adeverințele nr. (…) și (…)/16.10.2008 eliberate de Compania Națională a Uraniului-Sucursala B. și astfel în mod nelegal să beneficieze de dreptul la pensie. Împrejurarea că dosarul este în faza cercetărilor penale și măsura s-a luat în baza unei adrese a DIICOT - Serviciul Teritorial Alba nu echivalează cu îndeplinirea condiției prevăzută de lege aceea de a se reține în sarcina reclamantului săvârșirea unei infracțiuni.

Urmare a acestor considerente contestația reclamantului a fost admisă ca fondată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termenul legal, pârâta C.J.P.A. solicitând modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii acțiunii reclamantului ca neîntemeiată.

În dezvoltarea motivelor de recurs pârâta arată că sentința este netemeinică și nelegală întrucât în cauză nu ne aflăm în situația reglementată de articolul 107 din Legea nr.223/2010 în sensul emiterii unei decizii de revizuire, regimul juridic al deciziei de debit fiind diferit de cel al deciziei de revizuire, aceasta fiind emisă în temeiul art.179 și 180 din Legea nr.263/2010.

Pârâta mai arată că în cauză nu s-a emis decizie de revizuire deoarece pensia a fost sistată astfel că nu mai avem ce revizui; motivul sistării plății pensiei și emiterii deciziei de debit se datorează faptului că în mod eronat sau acordat drepturile de pensie reclamantului prin decizia nr. (…)/2010, Casa de pensii fiind indusă în eroare prin depunerea adeverințelor nr.(…) și (…) din 16.10.2008 emise de Compania Națională a Uraniului - Sucursala B., adeverințe care nu corespuns realității. Acest aspect a fost reținut de DIICOT în dosar nr.(…).

În drept, invocă prevederile art. 304 Cod procedură civilă.

Prin întâmpinarea depusă la dosar și concluziile orale expuse, reclamantul intimat a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Curtea, examinând sentința atacată în raport cu motivele de recurs invocate cât și din oficiu conform cerințelor art.304 indice 1 cod procedură civilă în limitele statuate de art.306 alin.(2) cod procedură civilă, reține următoarele:

Recursul este nefondat.

Potrivit articolului 107 din Legea 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, în situația în care ulterior stabilirii și plății drepturilor de pensie se constată diferențe între sumele stabilite și plătite și cele legal cuvenite, casa de pensii, operează din oficiu sau la solicitarea pensionarului, modificările ce se impun, prin decizie de revizuire iar sumele rezultate în urma revizuirii se acordă sau se recuperează după caz, în cadrul termenului general de prescripție calculat de la data constatării diferențelor.

De asemenea, potrivit art. 116 din același act normativ - încetarea, suspendarea sau reluarea plății pensiei, precum și orice modificare a drepturilor de pensie se fac prin decizie emisă de casele teritoriale de pensii, respectiv de casele de pensii sectoriale, în condițiile respectării regimului juridic al deciziei de înscriere la pensie.

Cazurile de încetare sau suspendare a plății pensiei sunt expres enumerate în art.113, 114 din lege.

Din aceste prevederi legale rezultă că fie că ne aflăm într-un caz de revizuire a pensiei, fie într-un caz de suspendare sau sistare a pensiei, decizia de debit emisă în această materie a asigurărilor sociale, are caracter accesoriu față de deciziile de revizuire sau sistare a pensiei emise în baza textelor legale sus enunțate și susceptibile la rândul lor de a fi contestată în termen de 45 de zile de la comunicare. Deci, emiterea unei decizii de debit, așa cum corect a reținut prima instanță, trebuie precedată fie de emiterea unei decizii de revizuire, fie de emiterea unei decizii de încetare a plății pensiei, după caz.

Sub un alt aspect este de reținut, că în cauză nu sunt aplicabile prevederile art. 180 din Legea nr.263/2010-invocate de recurentă ca temei al de emiterii decizie de debit în discuție, deoarece acest text de lege prevede că sumele încasate necuvenit cu titlu de asigurări sociale, ca urmare a unei infracțiuni săvârșite de beneficiar se recuperează de la acesta, or în cauză nu s-a făcut dovada săvârșirii unei infracțiuni de către reclamant.

Faptul că dosarul de pensie al acestuia (împreună cu alte dosare de pensie vizând alte persoane) face obiectul unui dosar penal înregistrat sub nr.(…) la Parchetul de pe lângă Judecătoria Alba Iulia nu ne situează în ipoteza prevăzută de norma legală susmenționată.

Cum reclamantul nu a fost condamnat penal pentru vreo faptă comisă în legătură cu stabilirea pensiei, nu este începută urmărirea penală împotriva acestuia, în cauză nu sunt îndeplinite prevederile art.179-180 din Legea nr.263/2010, astfel că în mod corect prima instanță a admis contestația reclamantului și a dispus anularea deciziei de debit.

Așa fiind, în temeiul prev. art. 312 alin.(1) Cod procedură civilă Curtea, a respins recursul pârâtei ca nefondat, menținând ca legală și temeinică sentința primei instanței.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Asigurării sociale. Decizie de debit emisă urmare a săvârşirii unei infracţiuni de către beneficiar.