Art. 231-233 Cod de Procedură penală. Calcularea termenului pentru arestarea în lipsă a inculpatului

Tribunalul TELEORMAN Decizie nr. 64 din data de 28.12.2015

Prin încheierea nr. 224/22.12.2015 dată în cursul judecății, Judecătoria Roșiorii de Vede a admis propunerea Parchetului de pe lângă aceeași instanță.

În baza art. 223 al.1 lit. b și d rap. la art. 202 alin.1, 3 și 4 lit. e, art.238 și art.226 Cod procedură penală a dispus arestarea preventivă a inculpatului V S M, pentru săvârșirea infracțiunilor de tulburarea ordinii și liniștii publice, prev. de art. 371 Cod penal, lovire sau alte violențe, prev. de art.193 alin.2 Cod penal (trei fapte), totul cu aplicarea art.38 alin.1 Cod penal și art.41 alin.1 Cod penal, pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 22 decembrie 2015 până la data de 20 ianuarie 2016, inclusiv.

A respins cererea apărătorului din oficiu al inculpatului de luare față de acesta a măsurii arestului la domiciliu.

În baza art. 230 Cod procedură penală a dispus emiterea de îndată a mandatului de arestare preventivă.

A acordat apărătorului din oficiu al inculpatului VS M, avocat I A, onorariu în sumă de 260 lei, suportat din fondurile Ministerului Justiției.

Pentru a dispune astfel, instanța de fond a reținut că prin referatul nr. 2113/P/2014 (dat în dosarul nr. 315/292/2015) din 17.12.2015 Parchetul de pe lângă Judecătoria Roșiorii de Vede a propus instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună arestarea preventivă a inculpatului V S M, judecat în dosarul nr. 315/292/2015 pentru săvârșirea infracțiunilor de tulburarea ordinii și liniștii publice, prev. de art. 371 Cod penal, lovirea sau alte violențe, prev. de art.193 alin.2 Cod penal (trei fapte), totul cu aplicarea art.38 alin.1 Cod penal și art.41 alin.1 Cod penal.

În fapt, s-a reținut că în ziua de 01.11.2014, în jurul orelor 1830, persoanele vătămate SM, SG și V C, împreună cu martorii D A, D I și N G D, se aflau în barul aparținând SC DANTON SRL din comuna Drăcșenei, județul Teleorman, unde consumau bere și discutau. La un moment dat, în local și-au făcut apariția inculpații V S M, O R G și L G, care veniseră să cumpere bere. După ce inculpatul V S a cumpărat o navetă cu bere, a început să adreseze cuvinte și expresii jignitoare consumatorilor din local, fără a fi provocat în vreun fel, după care a plecat, fiind însoțit de ceilalți coinculpați. După aproximativ o jumătate de oră, cei trei inculpați împreună cu martorul P I, au revenit în local pentru a mai cumpăra o navetă cu bere, împrejurare în care, fără a avea un motiv anume, inculpatul V S M l-a lovit cu piciorul în spate pe S G, aflat pe scaun, care, din cauza temerii, nu a ripostat. Văzând cele întâmplate și sesizând că inculpații se aflau sub influența băuturilor alcoolice, persoana vătămată V C a intervenit verbal și l-a rugat pe inculpatul V S M să înceteze deoarece S G nu i-a făcut nimic, dacă va continua va anunța organele de poliție. În discuție a intervenit și martorul P Il care i-a rugat pe inculpați să nu provoace scandal, reușind la un moment dat să-i scoată din local. Aceștia au ignorat sfatul martorului, au revenit în local, context în care toți trei au început să aibă un comportament recalcitrant, foarte violent, lovindu-i pe S M, S G și V C, precum și pe martorul D I, cu pumnii și picioarele, cu sticle și scaune, în diferite zone ale corpului, în special în zona capului, provocând lezarea integrității corporale a acestora, precum și numeroase distrugeri de bunuri din bar (scaune, mese, sticle). În momentul producerii evenimentelor în local, mama administratorului SC DANTON SRL, care vindea la bar, s-a ascuns într-o încăpere din bar, martorii N G D și D A au fugit, acesta din urmă ascunzându-se și el într-o încăpere din spatele barului. După ce scandalul a luat sfârșit, inculpații V S M, O R G și L G au mers la locuința martorului P I, căruia i-au povestit că au bătut toatele persoanele din bar, martorul sesizând că inculpatul VS M era plin de sânge pe mâini și pe pantaloni.

În urma emiterii rechizitoriului, dosarul a fost înaintat Judecătoriei Roșiorii de Vede să judece cauza în fond, unde a fost înregistrat la data de 09.02.2015, cu nr.315/292/2015.

În cursul cercetării judecătorești, la data de 07.10.2015, instanța a procedat la audierea martorului din rechizitoriu, numitul N G D.

La data de 12 decembrie 2015, în jurul orei 2140, numitul N G D a apelat la serviciul de urgență 112, sesizând faptul că în aceeași zi, în jurul orei 2120, în timp ce se afla la barul SC LYANLIL SRL din comuna Drăcșenei, județul Teleorman, a fost amenințat cu moartea de inculpatul VS M.

În urma sesizării formulate de numitul N G D, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Roșiorii de Vede a fost înregistrat dosarul penal nr.2234/P/2015, iar la data de 12.12.2015, prin ordonanță, organele de cercetare penală au dispus începerea urmăririi penale - in rem - sub aspectul săvârșirii infracțiunii de amenințare, prev. de art.206 Cod penal.

În cauza menționată anterior, la data de 15 decembrie 2015, a fost audiat, în calitate de persoană vătămată, numitul N G D, au fost audiați martorii N G și Z G, iar în urma administrării probelor s-a reținut că la data de 12.12.2015, ora 2140, persoana vătămată N G D a fost amenințată cu moartea de inculpatul V S M, în considerarea faptului că persoana vătămată nu a dorit să își schimbe (în favoarea inculpatului) declarația dată în calitate de martor în dosarul nr.315/292/2015 al Judecătoriei Roșiorii de Vede. Cei doi martori audiați în cauză, au declarat că l-au auzit pe inculpat spunându-i persoanei vătămate " știu că fac pușcărie dar tot te pun în căruț cu rotile deoarece nu ai vrut să schimbi declarația în favoarea mea";.

Din probatoriul administrat rezultă indicii temeinice și chiar probe că inculpatul V S M a săvârșit infracțiunea de amenințare, reținută în sarcina sa și sunt îndeplinite condițiile prev. de art.223 alin.1 lit.b și d Cod procedură penală, pentru luarea, față de inculpat, a măsurii preventive a arestării, în cursul judecății, aceasta fiind necesară în scopul asigurării bunei desfășurări a procesului penal, prin împiedicarea inculpatului de a influența persoana vătămată și prin prevenirea săvârșirii unor alte infracțiuni.

În concret, din materialul probator administrat, a rezultat că inculpatul, prin amenințări cu acte de violență și chiar prin amenințări cu moartea, a încercat să influențeze declarațiile martorului NGD, situație ce denotă o stare de periculozitate infracțională a inculpatului, precum și lipsa lui de interes față de natura, gravitatea și consecințele faptelor săvârșite.

Pentru a asigura un cadru procesual obiectiv și propice aflării adevărului, precum și pentru protecția martorului ce se încearcă a fi influențat, se observă că dispunerea arestării preventive a inculpatului este o măsură preventivă aptă a asigura buna desfășurare a procesului penal.

Referitor la prevenirea săvârșirii de către inculpat a altor infracțiuni, se are în vedere faptul că pe rolul Judecătoriei Roșiorii de Vede se află două dosare penale ( nr.1274/292/2015 și nr.315/292/2015) în care VS M are calitatea de inculpat și în care este cercetat pentru infracțiuni de violență, comise pe fondul consumului de alcool. De altfel, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Roșiorii de Vede , în perioada noiembrie-decembrie 2015, au fost înregistrate nu mai puțin de patru dosare, în care inculpatul este indicat de persoanele vătămate ca fiind autorul unor infracțiuni de violență comise pe fondul consumului de alcool. Se poate concluziona că în viitor nu este exclusă posibilitatea săvârșirii de către inculpat a unor fapte prevăzute de legea penală, măsura preventivă a arestării putând conduce la prevenirea acestei posibilități; privarea de libertate a inculpatului este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică.

Instanța de fond a avut în vedere și faptul că inculpatul se sustrage de la judecată, citarea realizându-se prin afișarea actelor procedurale la domiciliu dar și prin emiterea unui mandat de aducere, a cărei imposibilitate de executare a fost justificată de Secția nr.5 Poliția Rurală Dobrotești.

În speță, instanța de fond a apreciat că măsura arestării preventive a inculpatului este în acord cu dispozițiile art. 238 al.3 Cod procedură penală, deoarece au intervenit temeiuri noi care fac necesară privarea sa de libertate, pentru buna desfășurare a procesului penal, înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică și pentru prevenirea săvârșirii unor noi infracțiuni.

Împotriva acestei încheieri a formulat contestație apărătorul din oficiu al inculpatului.

Și pentru judecarea căii de atac, procedura de citare a fost îndeplinită, la două termene, prin afișare la ușa locuinței inculpatului, acesta sustrăgându-se judecății, părăsind locuința, deși știa de procesul în care era judecat și fusese deja audiat de instanța de fond. Sustragerea de la judecată este evidentă, față de conținutul procesului verbal emis de organele de poliție împuternicite cu executarea mandatului de aducere (f.27).

În acord cu judecătorul fondului și judecătorul de la instanța de control judiciar apreciază întrunite cerințele impuse de art. 223 alin. 1 lit. a, b, d Cpp., rap. la art. 202 alin.1, 3 și 4 lit. e, arestarea preventivă fiind singura aptă să asigure, în condițiile reținute deja de judecătorul fondului, buna desfășurare a judecății și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni.

Se reține însă că în situația emiterii unui mandat de arestare preventivă în lipsa inculpatului, potrivit art. 231 - 233 Cpp., termenul de 30 zile se calculează de la data punerii în executare a măsurii preventive (data prinderii persoanei în cauză) și nu de la data pronunțării încheierii.

Din aceste motive, potrivit art. 206 Cpp., rap la art. 425/1 pct. 2 lit. a Cpp., swe va admite contestația formulată de inculpatul V S M, prin avocat, împotriva încheierii nr. 224/22.12.2015 dată de Judecătoria Roșiorii de Vede în dosarul nr. 2794/292/2015.

Se desființează în parte încheierea atacată în sensul că dispune arestarea preventivă a inculpatului VS M, pentru 30 zile începând cu data prinderii și nu pentru perioada 22.12.2015 - 20.01.2016.

Se vor anula formele de executare emise în cauză (mandatul de arestare preventivă nr. 1/22.12.2015 emis de Judecătoria Roșiorii de Vede) și se dispune emiterea unui nou mandat de arestare preventivă.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Art. 231-233 Cod de Procedură penală. Calcularea termenului pentru arestarea în lipsă a inculpatului




DRAGOI ADINA 16.09.2016
Buna ziua
In data de 17 ianuarie 2013sa pronuntat sentinta care a fost si definitiva de 8 luni cu suspendare si doi ani termen de incercare (LEGEA 46/2008). Ce ar trebui sa fac pentru a avea cazierul curat si cit timp ar mai trebui sa treaca.
Răspunde