ART.506 ALIN.(2) COD PROCEDURĂ PENALĂ. DAUNE MORALE. STABILIREA CUANTUMULUI.
| Comentarii |
|
ART.506 ALIN.(2) COD PROCEDURĂ PENALĂ. DAUNEMORALE. STABILIREA CUANTUMULUI.Art. 506 Cod procedură penală;Art. 998, 999 Cod civil
Potrivit dispoziţiilor art.506 alin.3 Cod procedurăpenală, pentru obţinerea reparării pagubei, persoana îndreptăţităse poate adresa tribunalului în a cărei circumscripţie domiciliază,chemând în judecată statul care este citat prin MinisterulFinanţelor Publice.
Stabilirea cuantumului despăgubirilor morale include odoză de aproximare, în speţă instanţa urmează a avea în vedereconsecinţele negative suferite de reclamant pe plan fizic şi psihic,importanţa valorii morale lezate, aşa cum s-a arătat mai sus,precum şi intensitatea cu care au fost percepute consecinţelevătămării de către reclamant, criterii de apreciere care permitinstanţei să evalueze despăgubirea care urmează să compensezeprejudiciul.
(Decizia civilă nr.243/A/10 noiembrie 2006 pronunţată de Curteade Apel Piteşti)
Prin cererea înregistrată la data de 5 martie 2002, precizată ladata de 12.11.2003, reclamantul Ţ.Ş. a chemat în judecată STATULROMÂN, prin MINISTERUL FINANŢELOR şi MINISTERULJUSTIŢIEI pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa în temeiulart.504-505 Cod procedură penală şi art.998 şi 999 Cod civil, să fieobligaţi în solidar la plata sumei de 30 miliarde lei, daune morale.
În motivarea acţiunii, s-a arătat că prin sentinţa penalănr.110/1959 a Tribunalului Militar Bucureşti a fost condamnat la opedeapsă de 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de actepreparatorii de trecere frauduloasă a frontierei prevăzută de art.267 alin.5din Codul penal anterior, pedeapsă pe care a executat-o în perioada 12martie 1958-17 ianuarie 1963.
Curtea Supremă de Justiţie, Secţia penală, prin decizianr.100/10.12.2001 a admis recursul în anulare declarat de ProcurorulGeneral, a casat hotărârea menţionată şi a dispus achitarea numituluiŢ.Ş., în baza art.11 pct.1 lit.a raportat la art.10 lit.d Cod procedură penală.
Tribunalul Bucureşti - Secţia a IV-a civilă, investită cusoluţionarea cauzei, a admis în parte acţiunea şi a obligat pe pârâtulMinisterul Finanţelor să plătească reclamantului suma de 1 miliard lei cutitlu de despăgubiri, pronunţând sentinţa civilă nr.1638 din 11 noiembrie2002.
Această sentinţă a fost anulată prin decizia civilă nr.218/Adin 14 aprilie 2004 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilă, cauza fiind trimisă spre rejudecare în primă instanţă TribunaluluiArgeş.
Cauza a fost înregistrată la Tribunalul Argeş la data de11.09.2003 formând obiectul dosarului nr.3503/2003.
Tribunalul Argeş - Secţia civilă, prin sentinţa nr.311 din 12noiembrie 2003 a admis în parte acţiunea şi a obligat Statul Român prinMinisterul Finanţelor Publice şi Ministerul Justiţiei să plăteascăreclamantul suma de 8 miliarde lei, cu titlu de daune morale.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamantul Ţ.Ş.,Ministerul Finanţelor Publice, prin Direcţia Generală a FinanţelorPublice Argeş şi Ministerul Justiţiei.
Reclamantul Ţ.Ş. a solicitat schimbarea sentinţei în sensuladmiterii integrale a acţiunii şi obligării Statului Român la plata sumei de30 miliarde lei, reprezentând daune morale ca urmare a suferinţei fizice şimorale deosebite, suferite în timpul executării pedepsei închisorii şiulterior acesteia.
Ministerul Justiţiei a invocat lipsa calităţii procesuale pasiveîntrucât nu are calitatea de reprezentant al statului, calitate pe care odeţine exclusiv Ministerul Finanţelor Publice, solicitând înlăturarea dindispozitivul sentinţei a oricăror referiri la aceste minister.
Ministerul Finanţelor Publice a criticat hotărârea susţinând înprincipal că Statul Român nu datorează reclamantului despăgubiri,deoarece probele administrate nu fac dovada că acesta ar fi suferit otraumă psihică provocată prin infracţiuni săvârşite cu intenţie; însubsidiar în lipsa unei expertize medico-legale, probele nu atestăproducerea unui prejudiciu moral care să justifice daune în sumaacordată, solicitând reducerea acestora. S-a mai susţinut că hotărârea nucuprinde motivele de fapt şi de drept care au format convingereainstanţei şi că este dată cu încălcarea dispoziţiilor art.261 alin.1 pct.5 Codprocedură civilă, deoarece instanţa nu a motivat respingerea apărărilorfăcute de apelantă.
Curtea de Apel Piteşti - Secţia civilă, prin decizia nr.250/Adin 12 februarie 2004 a admis apelurile declarate de Ministerul FinanţelorPublice şi Ministerul Justiţiei, a schimbat în parte sentinţa atacată însensul că pe fond a obligat Statul Român prin Ministerul FinanţelorPublice să plătească reclamantului Ţ.Ş. suma de 2 miliarde lei, cu titlu dedaune morale şi a respins ca nefondat apelul declarat de reclamant.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut în esenţă căprin condamnarea de 5 ani închisoare, reclamantul a suferit traume fiziceşi psihice, netratate medical, cu consecinţe asupra stării de sănătate,fiindu-i încălcat dreptul constituţional la sănătate şi îngrijire, prevăzut deart.25(1) din Declaraţia Universală a Dreptului Omului şi în ConstituţiaRomâniei din acea perioadă, suferind şi oprobiul public.
În perioada cât a fost lipsit de libertate, reclamantului i-a fostîncălcat dreptul constituţional la muncă potrivit pregătirilor şiaptitudinilor profesionale, drept consacrat prin art.23(1) din DeclaraţiaUniversală.
Prin nedreapta condamnare, reclamantului i-a fost încălcatdreptul la viaţa de familie, ceea ce contravine art.16(3) din DeclaraţiaUniversală a Drepturilor Omului cât şi a Constituţiei României din aceavreme.
În lipsa unor criterii de stabilire a cuantumului daunelormorale, instanţa de apel a apreciat că pentru perioada detenţiei efectivede 251 luni, cât şi pentru drepturile încălcate, reparaţia morală rotunjităpoate fi de 2 miliarde lei.
Împotriva sentinţei civile nr.311 din 12.11.2004 pronunţatăde Tribunalul Argeş, a declarat apel şi Parchetul de pe lângă TribunalulArgeş.
În susţinerea motivelor s-a arătat că în mod greşit instanţa defond a obligat la despăgubiri şi pe Ministerul Justiţiei care nu are calitateprocesuală potrivit art.506 alin.2 Cod procedură penală. De asemenea, s-a arătat că despăgubirile acordate nu au fost dovedite de către reclamant,acestea neputând fi prezumate nici în ceea ce priveşte existenţa şi nici înceea ce priveşte întinderea lor.
Curtea de Apel Piteşti - Secţia civilă, prin decizia nr.A/674din 1 aprilie 2004 a admis apelul, a schimbat în parte sentinţa civilăatacată, în sensul că pe fond a obligat Statul Român prin MinisterulFinanţelor Publice să plătească reclamantului Ţ.Ş. suma de 2 miliarde leicu titlu de daune morale.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut în esenţă căprin măsura privativă de libertate şi măsura confiscării averiireclamantului i-au fost încălcate grav drepturile şi libertăţilefundamentale, respectiv dreptul la libertate şi siguranţă şi dreptul larespectarea proprietăţii sale, încălcare care a creat în patrimoniul acestuiadreptul de a solicita despăgubiri de la Statul Român cu obligaţia de adovedi existenţa pagubei şi întinderea ei ca elemente constitutive alerăspunderii civile delictuale.
Existenţa pagubei morale poate fi prezumată potrivit art.1203Cod civil, reclamantul fiind supus privării de libertate în timpul executăriipedepsei şi suportând oprobiul public inerent oricărei condamnări.
Pentru determinarea întinderii pagubei morale s-a avut învedere venit mediu lunar net pe economie, astfel ca prin suma acordatăsă se poată asigura reclamantului pe cât posibil un confort psihic, dându-i-se satisfacţia reparării unei soluţii injuste.
Împotriva deciziei civile nr.250/A din 12 februarie 2004 cât şia deciziei nr.A/674 din 1 aprilie 2004 au declarat recurs Parchetul de pelângă Curtea de Apel Piteşti şi Ministerul Finanţelor Publice prin DirecţiaGenerală a Finanţelor Publice Argeş.
Împotriva deciziei civile nr.A/674 din 1 aprilie 2004pronunţată de Curtea de Apel Piteşti a declarat recurs şi reclamantul Ţ.Ş.
Ministerul Finanţelor Publice a formulat o cerere de revizuirea deciziei civile nr.A/674 din 1 aprilie 2004, cauza formând obiectuldosarului nr.3227/2004 aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Faţă de faptul că pe rolul instanţei supreme se afla dosarulnr.12255/2004 având aceleaşi părţi şi al cărui obiect şi cauză erau înstrânsă legătură cu dosarul nr.3227/2004, s-a dispus în temeiul art.164Cod procedură civilă conexarea dosarului nr.3227/2004 la dosarulnr.12255/2004.
În motivarea recursului, Parchetul de pe lângă Curtea de Apela criticat deciziile instanţei de apel ca fiind date cu încălcarea legii,susţinând că instanţa admiţând apelul Ministerului Justiţiei, trebuia să sepronunţe expres cu privire la lipsa calităţii procesuale pasive a acesteiinstituţii.
S-a mai susţinut că hotărârea este nelegală şi pentru faptul căatât instanţa de fond, cât şi cea de apel nu au administrat nici o probăpentru a se face dovada existenţei prejudiciului moral cât şi în ceea cepriveşte modul de calcul al acestora.
Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală aFinanţelor Publice Argeş a criticat cele două decizii, invocând motivul decasare prevăzut de art.304 pct.7 şi 9 Cod procedură civilă, în dezvoltareacărora a arătat, în esenţă, că suma acordată ca echivalent al prejudiciuluimoral suferit de reclamant depăşeşte valorile nepatrimoniale care i-aulezat personalitatea, viaţa, sănătatea şi integritatea corporală.
S-a mai susţinut că pentru calculul despăgubirilor se impuneasă se folosească documente emise de Institutul Naţional de Statisticăpentru acea perioadă, ci nu prin calculul aritmetic al înmulţirii lunilor dedetenţie cu valoarea venitului mediu lunar net pe economie.
Pentru perioada de 16 ani ulterioară detenţiei, recurenta a maisusţinut că cele două instanţe nu au administrat nici o dovadă din care sărezulte că reclamantul nu a mai obţinut nici un venit drept consecinţă acondamnării.
Pe de altă parte, în aceeaşi cauză au fost pronunţate douădecizii civile respectiv 250/A din 12.02.2004 şi A/674 din 1.04.2004 princare s-a schimbat în parte aceeaşi sentinţă civilă nr.311/12.11.2003.
Reclamantul Ţ.Ş. a criticat decizia civilă nr.674/A din 1aprilie 2004 invocând motivul de casare prevăzut de art.304 pct.9 Codprocedură civilă, susţinând în esenţă, că în mod nelegal şi netemeinic,instanţa de apel a redus cuantumul despăgubirilor de la 8 miliarde lei la 2miliarde lei.
Prin cererea de revizuire, Ministerul Finanţelor Publice prinDirecţia Generală a Finanţelor Publice Argeş a solicitat să se constate că în dosarul nr.A/101/2004 al Curţii de Apel Piteşti au fost pronunţatedouă decizii, respectiv decizia nr.250/A din 12.02.2004 şi decizianr.A/674 din 1 aprilie 2004, prin ambele decizii schimbându-se în partesentinţa civilă nr.311 din 12.11.2003 pronunţată de Tribunalul Argeş.
Revizuientul a mai susţinut că decizia civilă nr.A/674 din 1aprilie 2004 a fost pronunţată cu încălcarea autorităţii de lucru judecat, înceea ce priveşte cuantumul sumei acordate drept daune morale,impunându-se anularea acesteia.
Urmare decesului reclamantului intervenit la data de 12 iulie2004 a fost introdusă în cauză moştenitoarea sa, M.E.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin decizia civilă nr.752din 23 ianuarie 2006, a admis recursurile declarate de Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, Ministerul FinanţelorPublice prin D.G.F.P. Argeş, precum şi de Ţ.Ş., continuat de M.E., încalitate de legatar universal, împotriva deciziilor civile nr.674/A din 1aprilie 2004 şi nr.250/A din 12 februarie 2004 pronunţate de Curtea deApel Piteşti şi a casat deciziile atacate cu trimiterea cauzei spre rejudecareCurţii de Apel Piteşti.
A fost respinsă ca rămasă fără obiect cererea de revizuire adeciziei civile nr.674/A din 1 aprilie 2004 pronunţată de Curtea de ApelPiteşti, formulată de Ministerul Finanţelor Publice prin D.G.F.P. Argeş.
Pentru a hotărî astfel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie areţinut că apelurile exercitate de părţi au fost soluţionate prin douăhotărâri distincte, iar păstrarea lor ar crea cel puţin un echivoc în privinţaîntinderii executării, astfel că se impune necesitatea soluţionării apelurilorprintr-o singură judecată.
Consecinţa nemijlocită a efectelor casării este aceea că,cererea de revizuire care are ca obiect aparenta contrarietate dintrehotărâri date în una şi aceeaşi cauză, de aceeaşi instanţă de apel, a rămasfără obiect.
S-a dispus ca instanţa de apel să examineze ca susţinere defond şi ca excepţii procedurale cele invocate prin motivarea recursurilor.
Examinând apelurile în limita motivelor invocate, seapreciază că apelurile declarate de Parchetul de pe lângă TribunalulArgeş, Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi MinisterulJustiţiei sunt fondate pentru considerentele ce se vor arăta în continuare,iar cel declarat de reclamant este nefondat.
Cu privire la apelul declarat de Parchetul de pe lângăTribunalul Argeş şi apelul declarat de Ministerul Justiţiei:
Reclamantul a chemat în judecată atât pe Statul Român prinMinisterul Finanţelor Publice cât şi pe Ministerul Justiţiei pentru a fiobligaţi în solidar la plata daunelor morale, în temeiul dispoziţiilorart.504-505 Cod procedură penală şi art.998-999 Cod civil.
Potrivit dispoziţiilor art.506 alin.3 Cod procedură penală,pentru obţinerea reparării pagubei, persoana îndreptăţită se poate adresatribunalului în a cărei circumscripţie domiciliază, chemând în judecatăstatul care este citat prin Ministerul Finanţelor Publice.
Aşadar, legiuitorul a stabilit persoana care are calitateprocesuală pasivă în acţiunea pentru repararea pagubei în cazulcondamnării pe nedrept sau al privării ori restrângerii de libertate în modnelegal, anume Statul reprezentat prin Ministerul Finanţelor Publice.
În consecinţă, în mod greşit prima instanţă de fond a admisacţiunea şi împotriva Ministerului Justiţiei, pronunţând astfel o soluţienelegală.
De asemenea, şi motivele de apel referitoare la cuantumuldespăgubirilor, formulate de Ministerul Finanţelor Publice şi Parchetulde pe lângă Tribunalul Argeş sunt întemeiate şi respectiv, cele formulatede reclamantul Ţ.Ş. sunt neîntemeiate, pentru considerentele ce se vorarăta în continuare:
Este indubitabil că prin măsura privativă de libertate şimăsura confiscării averii reclamantului, acestuia i-au fost încălcatedrepturi fundamentale, respectiv dreptul la libertate, prevăzut prin art.3din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, dreptul la viaţa defamilie, ceea ce contravine art.16 (3) din Declaraţia Universală aDrepturilor Omului, dreptul la sănătate şi îngrijire medicală, prevăzut deart.25 (1) precum şi dreptul la respectarea proprietăţii sale, reglementatde legea fundamentală a Statului Român, precum şi de actele normativecu caracter internaţional ratificate de Statul Român.
Potrivit dispoziţiilor art.504 alin.1 Cod procedură penală,persoana care a fost condamnată definitiv are dreptul la repararea decătre stat a pagubei suferite, dacă în urma rejudecării cauzei s-a pronunţato hotărâre definitivă de achitare.
Legiuitorul a arătat, în sens larg, în cuprinsul art.505 Codprocedură penală intitulat Felul şi întinderea reparaţiei", criteriile pentrustabilirea întinderii reparaţiei, respectiv în funcţie de durata privării delibertate şi de consecinţele produse asupra persoanei ori asupra familieicelui privat de libertate.
Stricto sensu, întinderea reparaţiei, înseamnă determinareacuantumului prejudiciului produs persoanei private de libertate, în sensuldispoziţiilor art.998, 999 Cod civil, ce urmează a fi făcută de cătrejudecător în funcţie de probatoriul administrat în cauză.
În speţă, reclamantul a solicitat plata de daune în cuantum de30 miliarde lei pentru repararea pagubei ce i-a fost produsă ca urmare acondamnării sale pe nedrept la închisoare corecţională cu durată de 5 anişi confiscare totală a averii pentru săvârşirea delictului de act preparatorde trecere frauduloasă a frontierei.
S-a dovedit că Ţ.Ş. a executat pedeapsa închisorii privative delibertate între 12 martie 1958 şi 17 ianuarie 1963, după cum s-a doveditprin decizia penală nr.100 din 10.12.2001 pronunţată de Curtea Supremăde Justiţie prin care reclamantul a fost achitat, că acesta a fost condamnatpe nedrept.
În perioada executării pedepsei închisorii în regimulcomunist, este de notorietate că persoanele condamnate pentruinfracţiuni de natura celei reţinute în sarcina reclamantului, erau supuseunor umilinţe şi suferinţe fizice şi morale atroce, în sensul că regimul dedetenţie era mult mai aspru, chiar inuman.
Pentru repararea pagubei produsă reclamantului, la care aredreptul conform art.504 Cod procedură penală, trebuie avute în vedereprevederile art.998-999 cod civil privind răspunderea civilă delictuală;astfel, trebuie verificate îndeplinirea condiţiilor acestei răspunderi,privind fapta, prejudiciul, raportul de cauzalitate şi vinovăţia. Însă,răspunderea statului în temeiul dispoziţiilor art.504-506 Cod procedurăpenală este o răspundere obiectivă, fiind exclusă angajarea răspunderiisubiective, bazată pe culpă, prevăzută de dreptul comun, care arrestrânge, nejustificat posibilitatea de reparare a prejudiciului cauzat prinerori judiciare. Cum legiuitorul prin prevederile art.504 şi 505 Codprocedură penală a instituit prezumţii legale cu privire la existenţa faptei araportului de cauzalitate şi a vinovăţiei, rămâne judecătorului săstabilească în concret prejudiciul sub aspectul întinderii sale, în funcţie decriteriile prevăzute în art.505 Cod procedură penală referitoare la durataprivării de libertate şi la consecinţele produse asupra persoanei ori asuprafamiliei celui privat de libertate.
Aşadar, probele ce se impun a fi administrate într-o astfel desituaţie se circumscriu necesităţii dovedirii cuantumului prejudiciului înraport de durata executării pedepsei închisorii şi dovedirii în concret aurmărilor vătămătoare pentru persoana ce a suferit condamnarea orimembrii familiei acesteia, în categoria probelor intrând şi prezumţiilesimple prevăzute de art.1203 Cod civil.
În acest sens, este prezumţia că reclamantul a suferitputernice traume psihice ca urmare a despărţirii de familie, cu atât maimult cu cât pe perioada detenţiei i s-a născut un copil, la puţin timp dupăarestarea sa, iar ulterior soţia sa a fost obligată să divorţeze, fiind evidentvorba de un divorţ formal, impus de situaţia de condamnat areclamantului ce era caracterizat la acea vreme duşman al poporului",ceea ce-l supunea unui oprobiu public, atât pe el, cât şi pe membriifamiliei sale.
Că divorţul a fost formal o dovedeşte faptul că persoanainstituită de către reclamantul Ţ.Ş. ca legatar universal, prin testamentulautentificat sub nr.1679 din 28.04.2004, este fosta sa soţie, M.E., care adobândit calitatea procesuală de reclamantă urmare decesuluitestatorului.
Împrejurarea că evaluarea în bani a unor daune morale esteuneori aproape imposibilă, nu poate justifica neacordarea unei astfel dedespăgubiri. Este adevărat că, fiind o pretenţie dedusă în justiţie,prejudiciul moral trebuie dovedit, însă judecătorul are obligaţia să-lapreciere în raport cu gravitatea şi importanţa lui.
Fiindu-i atinse reclamantului valorile care definesc calitateaumană, referitoare la existenţa sa fizică, sănătate şi integritatea,sensibilitatea fizică şi psihică, sentimentele de afecţiune şi dragoste,demnitatea şi onoarea, este evident că se impune acordarea de daunemorale.
Prejudiciul moral constă în suferinţele psihice cauzate prinlipsirea de libertate, prin lezarea sentimentelor de afecţiune şi dragosteprovocate prin despărţirea de familie, de fiinţele apropiate, prinimposibilitatea de a-şi vedea fiul născut imediat după arestarea sa, prinatingerile aduse onoarei prin calificarea ca duşman al poporului" şidemnităţii umane prin supunerea la tratamente crude, inumane şidegradante.
Deşi stabilirea cuantumului despăgubirilor morale include odoză de aproximare, în speţă instanţa urmează a avea în vedereconsecinţele negative suferite de reclamant pe plan fizic şi psihic,importanţa valorii morale lezate, aşa cum s-a arătat mai sus, precum şiintensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării de cătrereclamant, criterii de apreciere care permit instanţei să evaluezedespăgubirea care urmează să compenseze prejudiciul.
Susţinerea Ministerului Finanţelor Publice şi a Parchetului depe lângă Tribunalul Argeş cu privire la supraevaluarea despăgubiriloracordate reclamantului este întemeiată, faţă de argumentele arătate,instanţa apreciind că un cuantum de 2 miliarde al despăgubirilor cetrebuie acordate pentru acoperirea prejudiciului moral este de natură săconstituie o reparaţie echitabilă şi care să nu se transforme într-oposibilitate de îmbogăţire fără justă cauză.
Se apreciază că suma de 8 miliarde lei acordată de primainstanţă de fond este nejustificată faţă de prejudiciul efectiv suferit decătre reclamant, daunele în cuantum de 2 miliarde lei fiind de natură săacopere prejudiciul în raport de importanţa valorilor lezate şi de măsuraîn care i-a fost afectată reclamantului situaţia familială, profesională şisocială.
Susţinerea Ministerului Finanţelor Publice în sensul că StatulRomân nu datorează reclamantului despăgubiri deoarece nu s-a făcutdovada că traumele suferite au fost provocate prin infracţiuni săvârşite cuintenţie, este neîntemeiată. Astfel, aşa cum constant s-a statuat în practicajudiciară, în sarcina Statului Român se angajează o răspundere obiectivăprin Capitolul IV din Codul de procedură penală, fiind exclusă angajareaunei răspunderi subiective, bazată pe intenţie sau culpă, prevăzută dedreptul comun, care ar restrânge în mod nejustificat cazurile de repararea prejudiciului cauzat prin erori judiciare doar la cele la care ar existaintenţie şi culpă.
Având în vedere şi dispoziţiile art.1203 Cod civil, instanţaapreciază că lipsirea de libertate pe o perioadă de aproximativ 5 ani i-aadus atingere drepturilor fundamentale ale reclamantului provocându-idureri psihice şi suferinţe fizice astfel că, stabilirea cuantumuluidespăgubirii la 2 miliarde lei, chiar dacă include o doză de aproximare,instanţa are în vedere consecinţele suferite de reclamant, precum şi defamilia acestuia în raport de importanţa valorilor morale lezate şi deintensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării de cătrereclamant şi familia acestuia.
Apelanţii-pârâţi nu au produs nici un argument care săinfirme criteriile mai susmenţionate şi să conducă la concluzia cădespăgubirile în sumă de 2 miliarde lei ar fi supraevaluate.
Referitor la excepţia invocată de apărătorul reclamanteiprivind inadmisibilitatea cererii formulate Ministerul Finanţelor Publice,de întoarcere a executării silite, prin încheierea din 18.10.2006 Curtea arespins această excepţie cu motivarea că, aceasta nu este o cerere nouă însensul art.294 Cod procedură civilă care să îl surprindă pe cel care ainvocat-o, împiedicându-l astfel să-şi facă apărarea. Întoarcerea executăriisilite este o măsură de restabilire a situaţiei anterioare care poate fidispusă în orice fază a procesului, dacă s-a dispus desfiinţarea titluluiexecutoriu în baza căruia executarea a avut loc.
Potrivit art.4042 Cod procedură civilă, în cazul în care a fostdesfiinţat titlul executoriu, la cererea celui interesat se poate dispune prinaceeaşi hotărâre prin care s-a soluţionat fondul în primă instanţă sau încalea de atac, restabilirea situaţiei anterioare, dispoziţiile art.4042 alin.3Cod procedură civilă făcând trimitere la instanţa judecătoreascăcompetentă potrivit legii să soluţioneze litigiul, fără nici o distincţie dupăcum judecata a avut loc în primă instanţă ori în căile de atac.
De asemenea apelantul Ministerul Finanţelor Publice ainvocat excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei M.E. faţăde prevederile art.506 alin.1 Cod procedură penală, în sensul că acţiuneaîn despăgubiri poate fi pornită de persoana îndreptăţită potrivit art.504,însă după moartea acesteia poate fi continuată sau pornită numai de cătrepersoanele care se aflau în întreţinerea sa.
Textului de lege i s-a dat o interpretare restrictivă, potrivitcăreia, numai persoanele care se aflau în întreţinerea celui îndreptăţit potcontinua acţiunea, împrejurare care este derogatorie de la regula de dreptcomun potrivit căreia, pe calea succesiunii, calitatea procesuală activăpoate fi transmisă moştenitorilor.
Interpretarea dată de apelant acestui text delege este greşită,deoarece norma enunţată nu a restrâns sfera persoanelor care potcontinua acţiunea în despăgubiri, fiindcă altfel textul ar avea un caracterde excepţie şi ar trebui să prevadă în mod limitativ persoanele ce potprelua calitatea de reclamant.
Dimpotrivă, legiuitorul a folosit sintagma de persoane aflateîn întreţinere" pentru a lărgi sfera persoanelor care pot continua sauporni acţiunea pentru repararea pagubei după moartea celui îndreptăţit,incluzând moştenitorii, dar şi pe cei care, la data promovării acţiunii seaflau în întreţinerea titularului dreptului, urmând a se stabili dacăîntreţinerea era una de drept sau de fapt - cu caracter de stabilitate.
Pentru aceste motive ambele excepţii au fost respinse caneîntemeiate.
Totodată, la termenul de astăzi reclamanta a invocat excepţialipsei calităţii de reprezentant al persoanei care a declarat apelul pentruMinisterul Finanţelor Publice, respectiv D.G.F.P., în numele acestuiminister susţinând că, dreptul de reprezentare a Statului Român de cătreMinisterul Finanţelor Publice nu putea fi transmis către unitateasubordonată acestuia din urmă, respectiv D.G.F.P.
Şi această excepţie este neîntemeiată deoarece, aşa cumrezultă din delegaţiile nr.71250 din 5.12.2005 şi 53815 din 16.06.2005D.G.F.P. a fost împuternicită de Ministerul Finanţelor Publice, care estereprezentantul Statului Român, atât pentru declararea căii de atac aapelului, cât şi pentru reprezentare în instanţă pe parcursul procesului.
Faţă de argumentele arătate, urmează ca potrivit dispoziţiilorart.296 Cod procedură civilă să se admită apelurile declarate de cătreParchetul de pe lângă Tribunalul Argeş, Statul Român, prin MinisterulFinanţelor Publice şi Ministerul Justiţiei, să se schimbe în parte sentinţa,în sensul că va fi obligat Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publicesă plătească reclamantei M.E. suma de două miliarde lei daune morale.
Se va respinge ca nefondat apelul declarat de reclamant,pentru aceleaşi considerente.Pe fond, cererea de întoarcere a executării silite formulată de apelantulStatul Român prin Ministerul Finanţelor Publice urmează să fie respinsăca neîntemeiată faţă de soluţia dată apelurilor formulate în cauză, avându-se în vedere că potrivit dispoziţiilor art.4041 alin.1 Cod procedură civilă,dreptul la întoarcerea executării prin restabilirea situaţiei anterioareacesteia, se naşte numai în cazurile în care se desfiinţează titlulexecutoriu.
