Camera preliminară. obiectul procedurii. legalitatea efectuării actelor de către organelle de urmărire penală.
Comentarii |
|
Curtea de Apel TÂRGU MUREŞ Hotărâre nr. 70/CU/CP din data de 28.09.2016
Art. 342 rap. la art. 309 alin. 1 și art. 311 alin. 1 C. pr. pen.
Procurorul poate să pună în mișcare acțiunea penală inclusiv prin ordonanța prin care a dispus continuarea urmăririi penale (în ipoteza tipică), fie prin ordonanța prin care a extins urmărirea penală pentru alte fapte/alte persoane (în ipoteza prevăzută de art. 311 C. pr. pen), fără ca acest procedeu să afecteze legalitatea efectuării actelor de către organele de urmărire penală.
1.Prezentarea sesizării. Prin cererile înregistrate la judecătorul de cameră preliminară de la Curtea de Apel Tg.-Mureș sub nr. 525/96/2016/a1/12 august 2016, inculpații P. K. L. și SC P. SRL au formulat contestație împotriva încheierii penale nr. 32/CP/22 iulie 2016 pronunțate de către judecătorul de cameră preliminară de la Tribunalul Harghita în dosarul nr. 525/96/2016/a1.
În motivarea contestației, inculpații critică temeinicia încheierii judecătorului de cameră preliminară prin care li s-au respins ca nefondate cererile și excepțiile ridicate și s-a dispus începerea judecății în cauză. Subliniază că argumentele reținute în încheierea atacată sunt străine de exigențele legale, deoarece în cauză, cu toate că procurorul nu a dispus continuarea urmăririi penale față de P. K. L. și CS P.SRL, existând începută doar o urmărire penală in rem pentru infracțiunea de evaziune fiscală, prev. de art. 9 lit. c din Legea nr. 241/2005, prin ordonanța din 16 ianuarie 2015, a fost extinsă urmărirea penală și s-a pus în mișcare acțiunea penală și în privința celor doi pentru infracțiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 8 alin. 1 din Legea nr. 241/2005. În opinia inculpaților, procedeul ales de procuror este ilegal, eludând dispozițiile procesuale care conferă succesiv unei persoane în procesul penal calitatea de suspect și abia apoi de inculpat. În acest fel, li s-a încălcat dreptul de a se apăra în calitate de suspecți. Totodată, nu s-a efectuat în speță o urmărire penală, în sensul art. 327 C. pr. Pen., astfel că nici rechizitoriul nu corespunde exigențelor art. 328 C. pr. Pen., instanța nu a fost legal sesizată și judecătorul de cameră preliminară trebuia să restituie cauza la procuror.
Analizând contestațiile pendinte, prin prisma materialului dosarului nr. 525/96/2016/a1 al Tribunalului Harghita, a motivelor invocate, a cererilor și excepțiilor formulate de către inculpați, precum și din oficiu, în limitele efectelor devolutiv specific și neagravării situației în propria cale de atac, se rețin următoarele:
2. Prezentarea hotărârii atacate. Prin încheierea penală nr. 32/CP/22 iulie 2016, judecătorul de cameră preliminară de la Tribunalul Harghita:
- a respins cererile și excepțiile invocate de inculpații P. K. L., S.C. P. S.R.L. și M. K.
- în baza art. 346 alin. (2) Cod procedură penală, a constatat legalitatea sesizării instanței cu rechizitoriul nr. 41/P/2013 din 12.05.2016 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Harghita.
- a dispus începerea judecății cauzei.
În motivarea acestei hotărâri, judecătorul de cameră preliminară a subliniat în esență că în cauză probele au fost legal administrate, actele de urmărire penală respectă stricta legalitate, iar rechizitoriu corespunde exigențelor de formă și de fond prevăzute de lege, fiind astfel neîntemeiate cererile și excepțiile invocate de către inculpați.
3. Considerentele judecătorului de cameră preliminară investit cu soluționarea contestațiilor. Dispozițiile judecătorului de cameră preliminară de la Tribunalul Harghita, de respingere a cererilor și excepțiilor invocate, între alții, de către inculpații P. K.L. și CS P. SRL, de constatare a legalității sesizării instanței și de începere a judecății cauzei privindu-i pe inculpați, precum și argumentele aduse în sprijinul acestor dispoziții sunt juste și au fost emise cu respectarea strictă a legalității, astfel încât, în lipsa vreunui motiv de desființare a încheierii atacate, care să fie reținut din oficiu, contestațiile promovate de cei doi inculpați împotriva încheierii penale nr. 32/CP/22 iulie 2016 sunt nefondate, urmând să fie respinse ca atare, în baza art. 4251 alin. 7 pct. 1 lit. b cu referire la art. 347 C. pr. Pen.
Asupra motivelor de contestație invocate, nu le va primi și subliniază că rechizitoriul din 12 mai 2016 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Harghita corespunde exigențelor de formă și de fond prevăzute de art. 328-331 C. pr. Pen. În cuprinsul actului de sesizare, procurorul a explicat în ce constau faptele puse pe seama inculpaților și a făcut o analiză adecvată a probelor administrate în cursul urmăririi penale. Actul de sesizare a instanței fixează astfel în mod comprehensibil limitele judecății.
Cât privește legalitatea declanșării procedurilor penale față de P. K. L. și CS P. SRL, constată că prin rezoluția din 25 septembrie 2013, poliția judiciară a început urmărirea penală față de M. K. pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, prev. de art. 9 alin. 1 lit. b din Legea nr. 241/2005, rezoluția fiind confirmată de procuror în 27 septembrie 2013. În acest fel, au fost respectate dispozițiile art. 228 C. pr. Pen. din 1968, aplicabile în cauză la acea dată, referitoare la începerea urmăririi penale. Odată cu rezoluția din 25 septembrie 2013, d-na M. K. a devenit învinuit. Cum, până la intrarea în vigoare a Noului Cod de procedură penală, față de M. K. nu a fost pusă în mișcare acțiunea penală, începând cu data de 1 februarie 2014, ea a avut calitatea de suspect, echivalentul în prezent al calității de învinuit cunoscută sub imperiul Codului de procedură penală din 1968.
Prin ordonanța din 11 noiembrie 2014, procurorul a schimbat încadrarea juridică a faptei reținute în sarcina suspectei M. K., din evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. 1 lit. b din Legea nr. 241/2005, în complicitate la infracțiunea de evaziune fiscală, prevăzută de art. 48 C. pen. cu referire la art. 9 lit. c din Legea nr. 241/2005. Prin aceeași ordonanță, procurorul pe de o parte a extins urmărirea penală pentru alte fapte (referitor la M. K. pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată) și față de alte persoane (între care și P. K. L. și CS P. SRL pentru infracțiunea de evaziune fiscală, în modalitatea prevăzută de art. 9 lit. c), iar pe de altă parte, a pus în mișcare acțiunea penală față de M. K. pentru infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată și complicitate la evaziune fiscală, iar față de P. K. L. și CS P. SRL pentru infracțiunea de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 lit. c din Legea nr. 241/2005.
Prin ordonanța din 16 ianuarie 2015, între altele procurorul a extins urmărirea penală pentru alte fapte, mai exact pentru infracțiunea de evaziune fiscală, prevăzută de art. 8 alin. 1 din Legea nr. 241/2005, în privința inculpaților P. K. L. și CS P. SRL, și a pus în mișcare acțiunea penală față de cei doi pentru noua infracțiune.
Infracțiunile indicate în cele două ordonanțe au format obiectul urmăririi penale și sunt indicate în rechizitoriu ca fiind faptele pentru care inculpații au fost trimiși în judecată.
Cele două ordonanțe de extindere a urmăririi penale satisfac exigențele prevăzute de art. 311 C. pr. Pen., iar procedeul ales de procuror -de punere în mișcare a acțiunii penale față de P. K.L. și CS P. SRL prin aceleași ordonanțe de extindere a urmăririi penale nu este contrar dispozițiilor legale care guvernează începerea urmăririi penale față de faptă, continuarea urmăririi penale față de persoană și punerea în mișcare a acțiunii penale. În acest context, judecătorul de cameră preliminară notează că nimic nu împiedică pe procuror ca, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 309 alin. 1 C. pr. Pen., fie prin ordonanța prin care dispune continuarea urmăririi penale (în ipoteza tipică), fie prin ordonanța prin care extinde urmărirea penală pentru alte fapte/alte persoane (în ipoteza prevăzută de art. 311 C. pr. Pen.), să pună în mișcare acțiunea penală pentru persoanele și faptele vizate. Notează că pentru continuarea urmăririi penale față de suspect, este nevoie să fie îndeplinite cumulativ următoarele condiții: să se fie începută urmărirea penală față de o faptă; să existe probe care să justifice suspiciunea rezonabilă că o anumită persoană a săvârșit fapta pentru care s-a început urmărirea penală și să nu existe vreunul din cazurile prevăzute de art. 16 alin. 1 C. pr. Pen. În schimb, pentru punerea în mișcare a acțiunii penale, alături de existența unei urmăriri penale începută in rem, trebuie să existe probe din care să rezulte că o persoană a săvârșit o infracțiune și să nu fie incident vreunul din cazurile de împiedicare prevăzute de art. 16 alin. 1 C. pr. Pen. Art. 309 C. pr. Pen. nu imprimă și condiția prealabilă ca procurorul să fi dispus continuarea urmăririi penale față de suspect. O asemenea condiție nu este nominalizată expres în lege, iar textul art. 309 alin. 1 C. pr. Pen. se referă la o persoană care a săvârșit o infracțiune și nu la un suspect care a săvârșit o infracțiune.
4. Cheltuielile judiciare. Având în vedere soluția principală adusă contestațiilor, pentru culpa lor procesuală, dată de promovarea unor căi de atac nefondate, potrivit art. 275 alin. 2 și 4 C. pr. Pen., inculpații au fost obligați să suporte cheltuielile judiciare avansate de stat în soluționarea contestațiilor, în cuantum de câte 100 lei fiecare, care acoperă costul suportului tehnic și de hârtie pe care s-au consemnat actele procesuale și procedurale necesare soluționării căilor de atac.
Potrivit art. 275 alin. 6 CC. Pr. Pen., onorariul avocatului desemnat din oficiu pentru inculpata intimata M. K., în sumă de 260 lei, se va plăti din fondurile Ministerului Justiției.