Concurs de infracţiuni. aplicarea uni spor nelegal în raport de prevederile art. 39 cod penal. omisiunea aplicării dispoziţiilor art. 40 al. 3 cod penal referitoare la deducerea perioadei executate.

Curtea de Apel GALAŢI Decizie nr. 401 din data de 01.04.2016

În cazul infracțiunilor concurente pentru care s-au aplicat pedepse cu închisoarea se aplică pedeapsa cea mai grea, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite. De asemenea, dacă infractorul a executat integral sau parțial pedeapsa aplicată prin hotărârea anterioară, ceea ce s-a executat se scade din durata pedepsei aplicate pentru infracțiunile concurente.

Decizia penală nr. 401/01.04.2016 a Curții de Apel Galați

Prin sentința penală nr.286/17.12.2015, Judecătoria Panciu în baza art. 396 alin. 1, 4 C. proc. pen. raportat la art. 83 C. pen. a stabilit pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare în sarcina inculpatului P.V. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat prev. de art. 228 alin. 1 cu referire la art. 229 alin. 1 lit. b, d și alin. 2 lit. b Cod penal și art. 396 al. 10 N.C.pr.pen.

S-a constatat că prin sentința penală nr. 248/1.10.2015 pronunțata de Judecătoria Panciu în dosar 4886/275/2014 definitivă prin neapelare la data de 16.10.2015, inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 2 ani și 10 luni închisoare pentru săvârșirea a două infracțiuni care au fost săvârșite în concurs cu infracțiunea pedepsită prin prezenta hotărâre.

S-a descompus pedeapsa rezultantă de 2 ani și 10 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 248/1.10.2015 pronunțata de Judecătoria Panciu în dosar nr. 4886/275/2014 definitivă prin neapelare la data de 16.10.2015, în pedepsele principale de 2 ani și 6 luni închisoare aplicate inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prevăzute de disp. art. 228 alin. 1 Cod penal, art. 229 alin. 1 lit. b Cod penal, art. 229 alin. 1 lit. d Cod penal cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal și respectiv pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 228 alin. 1 Cod penal, art. 229 alin. 1 lit. b Cod penal.

În baza art. 38 alin. 1 Cod penal raportat la art. 39 alin. 1 lit. b Cod penal a fost condamnat inculpatul la pedeapsa cea mai grea de 2 ani și 6 luni închisoare la care s-a adăugat un spor de 1/3 din pedepsele care nu se execută (de 2 ani și 6 luni), în final inculpatul fiind condamnat la o pedeapsa rezultantă de 5 ani și 2 luni închisoare în regim de detenție.

În baza art. 65 Cod penal a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b, k Cod penal de la rămânerea definitivă a hotărârii și până la executarea pedepsei închisorii aplicate inculpatului.

A interzis drepturile prevăzute de art. 67 Cod penal raportat la art. 66 alin. 1 lit. a Cod penal pe o perioadă de 2 ani, art. 66 alin. 1 lit. k Cod penal pe o perioadă de 2 ani, art. 66 alin. 1 lit. b Cod penal pe o perioadă de 2 ani, art. 65 Cod penal, art. 66 alin. 1 lit. a Cod penal.

A reținut că inculpatul este arestat în altă cauză.

A admis pretențiile civile formulate de persoana vătămată constituită parte civilă în cauză M.D.; l-a obligat pe inculpat la plata către partea civilă M.D. a sumei de 600 lei reprezentând contravaloarea prejudiciului cauzat prin săvârșirea infracțiunii.

A fost obligat inculpatul la plata sumei de 600 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat din care onorariu avocat din oficiu în cuantum de 260 lei s-a dispus a fi avansat din fondurile Ministerului Justiției.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin Rechizitoriul nr. 594/275/P/2015 din data de 9.09.2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Panciu s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului P.V. sub aspectul săvârșii infracțiunii de furt calificat prev. de art. 228 alin. 1 în referire la art. 229 alin 1 lit. b, d și alin. 2 lit. b Cod penal.

S-a reținut în esență ca stare de fapt în actul de sesizare a instanței că la data de 18.09.2015, prin efracție a sustras din magazinul proprietatea persoanei vătămate M.D. situat în comuna V.L. bani și bunuri în valoare de 600 lei.

Starea de fapt reținută prin rechizitoriu a fost probată cu: proces verbal de cercetare la fața locului, planșe foto, fișă custodie a probei, raport de constatare criminalistică și declarații suspecți/inculpați.

În procedura din Camera preliminară, instanța reținând că nu au fost formulate cereri și excepții de către inculpate, și nici din oficiu nu se impunea a fi invocate, în temeiul art. 346 alin. (2) C. proc. pen. a constatat prin încheierea pronunțată la data de 03.09.2015 legalitatea rechizitoriului cu nr. 594/275/P/2015 emis de Parchetul de pe lângă Judecătoria Panciu; s-a reținut că au fost respectate dispozițiile art. 328 C. proc. pen. că administrarea probelor, respectiv audierea martorilor, s-a făcut cu respectarea dispozițiilor art. 114-123 C.p.p., iar a inculpatului s-a făcut cu respectarea disp. art. 107 - 110 Cpp; de asemenea, s-a reținut că în mod legal au fost efectuate actele de urmărire penală, constând în sesizarea organului de urmărire penală, rezoluția de dispunere a începerii urmăririi penale a organului de cercetare penală, rezoluția de confirmare a începerii urmăririi penale de către procurorul de caz, procesul verbal de prezentare a materialului de urmărire penală și referatul organului de cercetare penală cu propunerea de emitere a rechizitoriului, punerii în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatului.

În cursul cercetării judecătorești, inculpatul, înainte de citirea actului de sesizare, a recunoscut faptele pentru care a fost trimis în judecată și a solicitat ca instanța să facă incidente disp art. 396 alin1 NCPP, fiind de acord ca judecarea cauzei să se desfășoare în baza materialului probator administrat în cursul urmării penale pe care și-l însușește.

Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză, respectiv recunoașterea inculpatului coroborată cu întreg materialul probator strâns în cursul urmăririi penale, proces verbal de cercetare la fața locului, planșe foto, fișă custodie a probei, raport de constatare criminalistică și declarații suspecți/inculpați, instanța a reținut utmătoarea stare de fapt:

În noaptea din 18/19.06.2015 inculpatul, prin efracție, a pătruns în incinta magazinului din comuna V.L. deținut de persona vătămata M.D. de unde a sustras bani, băuturi alcoolice și țigări în valoare de 600 lei.

S-a reținut că, în drept, fapta inculpatului care în noaptea de 18/19.06.2015 prin efracție a pătruns în incinta magazinului din comuna V.L. deținut de persoana vătămata M.D. de unde a sustras bunuri în valoare de 600 lei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat prevăzută de art. 228 alin. 1 - 229 alin 1 lit. b, d și alin. 2 lit. b Cod penal.

Astfel, s-a reținut că sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat, întrucât inculpatul a luat bunuri din proprietatea persoanei vătămate M.D., în scopul însușirii pe nedrept, iar urmarea imediată constă în intrarea în posesia acestora, existând legătură de cauzalitate între acțiunea inculpatului de luare a bunurilor și intrarea în stăpânirea acestora.

Sub aspectul laturii subiective, inculpatul a săvârșit infracțiunea cu intenție directă, în sensul că a avut reprezentarea faptei și a consecințelor păgubitoare asupra patrimoniului părții vătămate.

La individualizarea sancțiunii și proporționalizarea acesteia, instanța a avut în vedere dispozițiile art. 74 C.p.

S-a avut în vedere starea de pericol creată, natura și gravitatea rezultatului produs, modul de săvârșire și scopul urmărit, natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale, conduita după săvârșirea infracțiunilor și în cursul procesului penal, nivelul de sănătate, vârsta, situația familială.

Raportat la aceste criterii, instanța a apreciat că fapta inculpatului prezintă un pericol social; a avut în vedere și atitudinea procesuală sinceră manifestată de inculpat care, în declarațiile sale de la primul termen de judecată a recunoscut săvârșirea faptei și a declarat că regretă comiterea acesteia fiind astfel incidente disp art. 396 alin 10 C.p.p.

Având în vedere circumstanțele reale și personale ale cauzei și limitele de pedeapsă stabilite de lege, instanța a stabilit în sarcina inculpatului o pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prevăzuta de art. 228 alin. 1 în referire la art. 229 alin. 1 lit. b, d și alin. 2 lit. b Cod penal

S-a apreciat că o astfel de pedeapsă reprezintă o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a inculpaților în scopul prevenirii săvârșirii de noi infracțiuni.

Ca măsură de constrângere, pedeapsa are, pe lângă scopul său represiv, și o finalitate de exemplaritate, aceasta concretizând dezaprobarea legală și judiciară, atât în ceea ce privește fapta penală săvârșită, cât și în ceea ce privește comportamentul făptuitorului.

Prin urmare, pedeapsa și modalitatea de executare a acesteia trebuie individualizate în așa fel, încât inculpatul să se convingă de necesitatea respectării legii penale și să evite în viitor săvârșirea de fapte cu caracter penal.

Instanța a pus accent pe aspectul că pedeapsa este în măsură să realizeze finalitatea urmărită numai dacă prin felul și măsura sa reflectă gravitatea faptei, gradul de vinovăție și periculozitatea făptuitorilor, dacă este rațională, convingătoare, justă și echitabilă.

În raport de cele expuse instanța a apreciat că resocializarea viitoare pozitivă a inculpatului este posibilă prin stabilirea unei pedepse de 1 an și 6 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de furt calificat.

Instanța a reținut că prin sentința penală nr. 248/01.10.2015 pronunțata de Judecătoria Panciu în dosar nr. 4886/275/2014 definitivă prin neapelare la data de 16.10.2015 inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 2 ani și 10 luni închisoare pentru săvârșirea a două infracțiuni concurente cu cea pedepsită prin prezenta hotărâre.

Instanța a descompus pedeapsa rezultantă de 2 ani și 10 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 248/01.10.2015 pronunțata de Judecătoria Panciu în dosar nr.4886/275/2014 definitivă prin neapelare la data de 16.10.2015 în pedepsele principale de 2 ani și 6 luni închisoarea aplicate inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. de art. 228 alin. 1 Cod penal raportat la art. 229 alin. 1 lit. b Cod penal, art. 229 alin. 1 lit. d Cod penal cu aplicare art. 35 alin. 1 Cod penal și respectiv de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 228 alin. 1 Cod penal art. 229 alin. 1 lit. b Cod penal.

În baza art. 38 alin. 1 Cod penal raportat la art. 39 alin. 1 lit. b Cod penal a fost condamnat inculpatul la pedeapsa cea mai grea de 2 ani și 6 luni închisoare la care s-a adăugat un spor de 1/3 din pedepsele care nu se mai execută (de 2 ani și 6 luni) în final inculpatul fiind condamnat la o pedeapsa rezultantă de 5 ani și 2 luni închisoare în regim de detenție.

În baza art. 65 Cod penal a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b, k Cod penal de la data rămânerii definitive a hotărârii și până la executarea pedepsei închisorii aplicate; i s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 67 Cod penal raportat la art. 66 alin. 1 lit. a Cod penal pe o perioadă de 2 ani, art. 66 alin. 1 lit. k Cod penal pe o perioadă de 2 ani, art. 66 alin. 1 lit. b Cod penal pe o perioadă de 2 ani, art. 65 Cod penal, art. 66 alin. 1 lit. a Cod penal.

S-a reținut că inculpatul este arestat în altă cauză.

În ceea ce privește latura civilă instanța a reținut că inculpatul a recunoscut prejudiciul în cuantum de 600 lei cauzat persoanei vătămata M.D. și a precizat că este de acord să îl acopere; pe cale de consecința instanța a admis pretențiile civile formulate de persoana vătămata și l-a obligat pe inculpat la plata sumei de 600 lei în favoarea acesteia cu titlu despăgubiri materiale.

A fost obligat inculpatul la plata sumei de 600 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat din care onorariu avocat din oficiu în cuantum de 260 lei s-a dispus a fi avansat din fondurile Ministerului Justiției.

În termen legal împotriva acestei sentințe a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Panciu invocând aspecte de nelegalitate, respectiv cuantumul greșit al sporului de pedeapsă stabilit în urma contopirii pedepselor aplicate inculpatului P.V..

De asemenea, în cauză a declarat apel inculpatul P.V., invocând cuantumul greșit al sporului de pedeapsă stabilit în urma contopirii pedepselor, precum și nededucerea perioadei executate în baza pedepsei aplicate prin sentința penală nr. 248/01.10.2015 a Judecătoriei Panciu.

Apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Panciu și de inculpatul P.V. sunt fondate și vor fi admise pentru următoarele motive.

Examinând sentința supusă controlului judiciar prin prisma motivelor invocate, dar și din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art. 417 al. 2 Cod pr. penală, Curtea constată că situația de fapt și vinovăția inculpatului au fost în mod corect reținute în urma unei judicioase analize a materialului probator administrat în cauză în faza de judecată, având în vedere că inculpatul s-a prevalat de procedura judecății în cazul recunoașterii învinuirii, conform art. 375 Cod pr. penală.

Referitor la motivele de apel invocate în cauză, Curtea constată că acestea sunt fondate și impun reformarea sentinței pronunțată în fond.

Astfel, sub un prim aspect, se constată că instanța de fond a aplicat în mod greșit un spor de pedeapsă de 2 ani și 6 luni închisoare, în mod corect acest spor trebuind să fie de 1/3 din totalul celorlalte pedepse contopite (1 an și 6 luni închisoare; 1 an), adică de 10 luni închisoare.

Chiar dacă aspectul mai sus arătat a căutat să fie remediat de instanța de fond prin pronunțarea unei încheieri de îndreptare eroare materială, la aproape două luni după pronunțarea sentinței, Curtea va constata că dispozițiile referitoare la sporul de pedeapsă aplicat în urma rezolvării concursului de infracțiuni nu pot fi încadrate în categoria erorilor materiale care să poată fie remediate printr-o încheiere pronunțată în baza art. 278 Cod pr. penală, astfel încât, urmând a fi desființată în parte sentința apelată va fi desființată în tot și încheierea pronunțată de instanța de fond la data de 16.02.2016.

Sub un alt aspect, se constată că este întemeiat și motivul de apel vizând nededucerea perioadei executate în baza pedepsei aplicate prin sentința penală nr. 248/01.10.2015 a Judecătoriei Panciu, de la 31.07.2015 la zi, câtă vreme pedeapsa aplicată în prezenta cauză a fost contopită cu pedepsele aplicate prin această hotărâre judecătorească, în acest sens fiind dispozițiile art. 40 al. 3 Cod penal - Dacă infractorul a executat integral sau parțial pedeapsa aplicată prin hotărârea anterioară, ceea ce s-a executat se scade din durata pedepsei aplicate pentru infracțiunile concurente.

Totodată, în cauză se impunea anularea mandatului de executare emis în baza sentinței penale nr. 248/01.10.2015 a Judecătoriei Panciu și emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei.

Față de cele mai sus arătate, Curtea va admite apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Panciu și de inculpatul P.V., va desființa în parte sentința penală nr. 286/17.12.2015 a Judecătoriei Panciu și în întregime încheierea din data de 16.02.2016, iar în rejudecare va proceda conform dispozitivului prezentei decizii.

Celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate vor fi menținute.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Concurs de infracţiuni. aplicarea uni spor nelegal în raport de prevederile art. 39 cod penal. omisiunea aplicării dispoziţiilor art. 40 al. 3 cod penal referitoare la deducerea perioadei executate.