Conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică peste limita legală

Judecătoria REŞITA Sentinţă penală nr. 397 din data de 21.11.2013

Prin sentința penala nr. 397/21.11.2013, pronunțată de Judecătoria Reșița în dosarul nr.5482/290/2013, definitivă la data de 11.12.2013 prin nerecurare, s-a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa de 6 (șase) luni inchisoare pentru infracțiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având în sânge o alcoolemie peste limita legală, prev. de art.87 alin.1 din OUG nr.195/2002 cu aplicarea art.74 al.1 lit.a, lit.c, art.76 al.1 lit.d Cod pen, art.3201 al.7 Cod pr.pen.

În baza art. 71 C.pen., au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit. a, teza a II-a și lit.b C.pen., pe durata executării pedepsei principale.

În baza art.81 Cod Penal s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei închisorii pe durata termenului de încercare de 2 ani și 6 luni, stabilit in conformitate cu art.82 Cod Penal.

În baza art.71 alin.5 Cod penal, a suspendat executarea pedepselor accesorii pe durata suspendarii executarii pedepsei principale.

În temeiul dispozitiilor art.359 alin.1 si 2 Cod Procedura Penala, a atras atentia inculpatului asupra prevederilor art.83 Cod Penal referitoare la revocarea suspendarii conditionate a executarii pedepsei in cazul comiterii unei noi infractiuni, cu intentie, in interiorul termenului de incercare si asupra consecințelor acestor revocari.

În temeiul art.191 alin.1 Cod Procedura Penala a obligat inculpatul la 400 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că, în fapt, în data de 16.06.2013, în jurul orelor 04,00, după ce a consumat în prealabil, 1.500 ml de bere cu alcool, inculpatul a condus autoturismului marca Mercedes Benz, dinspre stațiunea Crivaia spre municipiul Reșița.

La termenul de judecată din data de 21.11.2013, apărătorul inculpatului a depus la dosarul cauzei declarație notarială, autentificată prin care a arătat că dorește să se prevaleze de dispozițiile art. 320/1 C.pr.pen., recunoscând și regretând fapta pentru care a fost trimis în judecată.

În drept, fapta inculpatului întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 87 alin. 1 din O.U.G. nr.195/2002, privind circulația pe drumurile publice, republicată.

În ceea ce privește latura obiectivă a infracțiunii, instanța a constatat că existența elementului material, respectiv conducerea autovehiculului sub influența băuturilor alcoolice, rezultă din probele administrate pe parcursul urmăririi penale. În acest sens instanța a reținut procesul - verbal încheiat la fața locului și cu rezultatul obținut ca urmare a testării inculpatului . Conform prevederilor legale, infracțiunea există dacă îmbibația alcoolică în sânge depășește o anumită limită. În cauza de față, depășirea limitei legale a fost dovedită prin buletinul de analiză toxicologică alcoolemie nr. nr.123/A12/18.06.2013, din cuprinsul căruia rezultă că inculpatul a avut o îmbibație alcoolică de 1,20 g‰, respective 1,10 g‰ .

Infracțiunea incriminată fiind una de pericol, urmarea imediată a faptei săvârșite de către inculpat constă în punerea în pericol a siguranței traficului rutier. Starea de pericol pentru valoarea ocrotită de actul normativ mai sus menționat s-a produs prin însăși săvârșirea acțiunii de conducere sub influența băuturilor alcoolice.

Legătura de cauzalitate dintre elementul material și urmarea imediată rezultă ex re, din însăși săvârșirea faptei, aceasta fiind o infracțiune de pericol, pentru a cărei existență nu este necesară producerea unui rezultat concret, privit în materialitatea sa, fiind suficientă crearea unei stări de pericol pentru siguranța circulației pe drumurile publice și a participanților la trafic.

Sub aspectul laturii subiective, instanța a reținut că inculpatul a săvârșit fapta cu intenție indirectă prevăzută de art.19 alin.1 pct.1 lit. b C.pen, acesta a prevăzut rezultatul faptei sale, respectiv punerea în pericol al siguranței circulației rutiere și a participanților la trafic și, deși nu l-a urmărit, a acceptat posibilitatea producerii lui, fiind conștient că prin conducerea autoturismului sub influența băuturilor alcoolice creează o stare de pericol pentru siguranța circulației rutiere.

La individualizarea judiciară a pedepsei, instanța a ținut seama de criteriile generale de individualizare a pedepsei prev. de art. 72 cod penal, care arată că la stabilirea si aplicarea pedepselor se tine seama de dispozițiile părții generale a acestui cod, de limitele de pedeapsa fixate pentru aceasta infracțiune, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

În această ordine de idei, instanța la stabilirea pedepsei, a avut în vedere: limitele legale de pedeapsă- închisoare de la 1 la 5 ani-, gradul de îmbibație alcoolică- 1,20 g‰, respective 1,10 g‰. De asemenea, din fișa de cazier a inculpatului rezultă că acesta este la primul incident cu legea penală.

Astfel, pe de o parte, instanța a avut în vedere gradul ridicat de pericol social al faptei concretizat în valorile sociale care au fost puse în pericol (infracțiunea pentru care inculpatul a fost cercetat fiind o infracțiune de pericol, iar nu de rezultat) și care au fost puse în pericol - viața persoanelor, sănătatea și integritatea fizică și psihică a participanților la trafic, precum și siguranța traficului rutier, împrejurări care impun adoptarea unei conduite prudente pe măsura responsabilității sporite a oricărui conducător auto în trafic. Pe de altă parte, s-a reținut și împrejurarea că inculpatul a manifestat o atitudine sinceră, regretând și recunoscând în mod constant săvârșirea faptei și împrejurările în care aceasta s-a produs, precum și conduita exemplară a inculpatului în societate atât anterior săvârșirii faptei, reieșită din lipsa antecedentelor penale, cât și ulterior, reliefată prin atitudinea sa procesuală concretizată în prezentarea în fața organelor de urmărire penală și a instanței de judecată, contribuind astfel în mod nemijlocit la soluționarea justă și cu celeritate a cauzei și la aflarea adevărului, cu respectarea exigențelor impuse de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.

Pentru toate aceste considerente, instanța a dat eficiență dispozițiilor art.74 al.1 lit.a, lit.c Cod pen.

Totodată, având în vedere că la termenul de judecată din data de 21.11.2013, apărătorul inculpatului a depus la dosarul cauzei declarație notarială, prin care a arătat că dorește să se prevaleze de dispozițiile art. 320/1 C.pr.p., instanța a dat deplină eficiență dispozițiilor art. 320/1 alin. 7 C.pr.pen., potrivit cărora, se va pronunța condamnarea inculpatului, care, în cazul pedepsei închisorii, beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege.

Prin urmare, având în vedere împrejurările mai sus-expuse și dispozițiile art. 320/1 alin. 7 C.pr.pen. și art. 74 alin. 1 lit. a, lit.c C.pen., instanța a apreciat că scopul pedepsei poate fi atins și prin aplicarea unei pedepse sub minimul special prevăzut de lege, redus conform dispozițiilor art.76 al.1 lit.d Cod pen., astfel că a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa de 6 (șase) luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană având o îmbibație alcoolică ce depășește limita legală, cuantumul acesteia respectând criteriile proporționalității în raport de pericolul social concret.

Cu privire la individualizarea judiciară a executării pedepsei, instanța a reținut incidența în cauză a dispozițiilor art. 81 C.pen., conform cărora se poate dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei pe o anumită durată cu îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: pedeapsa aplicată este închisoarea de cel mult 3 ani sau amendă; infractorul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsă închisorii mai mare de 6 luni; se apreciază de instanță că scopul pedepsei poate fi atins chiar fără executarea acesteia.

În această ordine de idei, instanța a reținut că inculpatul este o persoană pe deplin integrată în societate, creând astfel instanței convingerea asupra faptului că inculpatul a conștientizat pe deplin gravitatea faptei comise.

Totodată, aspectele, cum ar fi: lipsa antecedentelor penale, atitudinea procesuală corectă a inculpatului pe tot parcursul procesului penal, disponibilitatea de a remedia situația de pericol creată prin comiterea infracțiunii, sunt de natură să creeze, în mod neîndoielnic, convingerea instanței asupra faptului că incidentul ce face obiectul prezentei cauze a fost, este și, mai ales, va fi un eveniment singular în viața inculpatului care, deși este o persoană la vârsta maturității, are capacitatea de conștientizare a faptei sale și a urmărilor acesteia, astfel că va adopta pe viitor o atitudine de respectare întocmai a normelor juridice de conviețuire socială.

Considerând, astfel că în cauză sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 81 C.pen., respectiv condamnarea prin prezenta sentință fiind la o pedeapsă de 6 luni închisoare, lipsa antecedentelor penale și convingerea instanței că scopul pedepsei poate fi atins și fără executarea de către inculpat a pedepsei aplicate - convingere fundamentată pe circumstanțele personale ale inculpatului, constând în vârsta și integrarea sa pe deplin în familie și în societate, lipsa antecedentelor penale - instanța, în baza art. 81 C.pen., va suspenda condiționat executarea pedepsei pe un termen de încercare de 2 ani și 6 luni, stabilit în condițiile art. 82 C.pen.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică peste limita legală