Constatarea dezincriminării infracţiunii prevăzute de art. 8 din Legea nr. 39/2003, ca urmare a intrării în vigoare a noului cod penal, se face în urma analizei concrete din fiecare speţă în parte. În speţă, această infracţiune se poate constata ca fiind
Comentarii |
|
Curtea de Apel BRAŞOV Decizie nr. 38/C din data de 15.04.2014
Deliberând asupra contestației de față;
Prin sentința penală nr. 85 din data de 11.03.2014, Tribunalul Brașov a hotărât următoarele:
În baza art. 6 din Cod penal a admis sesizarea Comisiei de evaluare din cadrul Penitenciarului Codlea, cu referire la condamnatul T.V.
A repus în individualitatea lor pedepsele componente ale pedepsei de 4 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.135/18.03.2013 a Tribunalului Harghita în executarea căreia se află condamnatul T.V. după cum urmează:
- pedeapsa de 4 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii prevăzută de art. 8 din Legea nr. 39/2003, raportat la art. 2 lit. b pct. 18 din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal;
- pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare pentru infracțiunea prev de art 26 Cod penal 1968, raportat la art 25 din Legea nr. 365/2002, cu aplicarea art. 37 lit b Cod penal și
- pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii prev de art. 8 din Legea nr. 39/2003, cu referire la art 323 Cod penal 1968, raportat la art. 2 lit. b pct. 18 din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal, aplicată prin sentința penală nr.190/S/08.06.2011 a Tribunalului Brașov definitivă prin decizia penală nr. 3939 din data de 29.11.2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
A constatat dezincriminată infracțiunea prevăzută de art. 8 din Legea nr. 39/2003 și cea prevăzută de art. 323 Cod penal 1968 și prin urmare nu se mai execută sancțiunea aplicată pentru aceasta.
A înlăturat dispozițiile art. 36 alin 2 , art. 33 lit. a, 34 lit. b Cod penal.
A dispus executarea în continuare a pedepsei de 3 ani și 6 luni închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 26 Cod penal 1968, raportat la art. 25 din Legea nr. 365/2002, cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal 1968 prevăzută în art. 48 Cod penal raportat la art. 314 alin 2 Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal 1968.
Cu aplicarea art. 71, 64 lit. a teza a II a , lit. b Cod penal 1968.
A dedus din durata pedepsei de 3 ani și 6 luni închisoare perioada executată din data de 22.07.2009-30.11.2009,26.05.2010, 04.06.2010-22.10.2010 și 15.11.2011 la zi.
La data rămânerii definitive a prezentei s-a anulat mandatul vechi de executare și s-a dispus emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei conform prezentei.
Pentru a pronuța această sentință, prima instanță a reținut următoarele: prin cererea din data de 24.02.2014 Comisia de evaluare a incidenței aplicării legii mai favorabile din cadrul Penitenciarului Codlea a sesizat instanța cu referire la situația condamnatului T.V. În motivarea sesizării se arată că, T.V. se află în executarea pedepsei de 4 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.135/18.03.2013 a Tribunalului Brașov, în componența căreia intră și două pedepse pentru infracțiunea prevăzută de art. 8 din Legea nr. 39/2003, cu referire la art 323 Cod penal 1968 infracțiune care nu mai este prevăzută de Codul penal intrat în vigoare la 1.02.2014.
Examinând cauza, Tribunalul a constatat următoarele:
În prezent, condamnatul T.V. execută pedeapsa rezultantă 4 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.135/18.03.2013 a Tribunalului Harghita în componența căreia intră:
- pedeapsa de 4 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii prevăzută de art. 8 din Legea nr. 39/2003, raportat la art. 2 lit. b pct. 18 din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art 37 lit b Cod penal,
- pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 26 Cod penal 1968, raportat la art. 25 din Legea nr. 365/2002, cu aplicarea art.37 lit. b Cod penal și
- pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii prevăzută de art. 8 din Legea nr. 39/2003, cu referire la art. 323 Cod penal 1968, raportat la art. 2 lit. b pct. 18 din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal, aplicată prin sentința penală nr.190/S/08.06.2011 Tribunalului Brașov definitivă prin decizia penală nr.3939 din data de 29.11.2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
În prezent Codul penal nu mai prevede infracțiunea înscrisă în art 323 Cod penal din 1968, iar Legea nr. 39/2003 nu mai prevede infracțiunea prevăzută de art. 8, infracțiune care nu a fost preluată nici de dispozițiile Codului penal în vigoare, fapta pentru care s-a dispus condamnarea lui T.V. fiind astfel, dezincriminată. Prin urmare, sancțiunea aplicată pentru aceasta nu se mai execută. Instanța constată că, infracțiunea prevăzută de art 26 Cod penal 1968, raportat la art 25 din Legea nr. 365/2002 este în prezent incriminată de art. 48 Cod penal raportat la art. 314 alin. 2 Cod penal astfel că, a dispus executarea în continuare a pedepsei de 3 ani și 6 luni aplicată condamnatului pentru această infracțiune.
Pentru motivele mai sus expuse, a repus în individualitatea lor pedepsele componente ale pedepsei de 4 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.135/18.03.2013 a Tribunalului Harghita în executarea căreia se află condamnatul T.V.
A constatat dezincriminată infracțiunea prevăzută de art. 8 din Legea nr. 39/2003 și cea prevăzută de art. 323 Cod penal 1968 și prin urmare nu se mai execută sancțiunea aplicată pentru acestea.
A dispus executarea în continuare a pedepsei de 3 ani și 6 luni închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 26 Cod penal 1968, raportat la art. 25 din Legea nr. 365/2002, cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal 1968 prevăzută în art. 48 Cod penal raportat la art. 314 alin. 2 Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal 1968.
Împotriva acestei sentințe a declarat contestație, în termenul prevăzut de lege, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial B.. În dezvoltarea motivelor de contestație, s-a arătat că, instanța de fond în mod greșit a apreciat că, faptele pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului T.V. sunt dezincriminate.
În susținerea contestației, Parchetul a făcut referire la punctele de vedere exprimate atât de Ministerul Justiției cât și de Ministerul Public după data de 01.02.2014, în sensul că, dispozițiile art. 8 din Legea nr. 39/2003 se regăsesc în art. 367 din Noul Cod penal. Astfel, infracțiunea prevăzută de art. 367 din Noul Cod penal reprezintă la acest moment o infracțiune cadru, definiția dată grupului infracțional reprezentând o definiție autonomă, care reunește dispozițiile art. 323, art. 167 din Codul penal de la 1968, dar și infracțiunile prevăzute de art. 7 și 8 din Legea nr. 39/2003. Legiuitorul a urmărit crearea unei incriminări cadru, care să cuprindă, toate infracțiunile anterioare prevăzute de diferitele texte legale printre care și infracțiunile prevăzute de Legea nr. 39/2003, fără a se face distincție între dispozițiile art. 7 din Legea nr. 39/2003 și art. 8 din Legea nr. 39/2003, neexcluzând-o pe aceasta din urmă. Definiția dată actualmente la alineatul final al art. 367 Noul Cod penal este diferită de cea a art. 7 din Legea nr. 39/2003. Practic s-a înlăturat condiția esențială, condiție care făcea diferențierea dintre art. 7 și art. 8 din Legea nr. 39/2003. În concluzie, Parchetul a solicitat să se aibă în vedere că art. 8 din Legea nr. 39/2003 se regăsește în prezent în dispozițiile art. 367 Noul Cod penal, cu consecința menținerii pedepsei aplicate condamnatului.
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma contestației formulate, Curtea reține că, se impune admiterea contestației, însă, pentru alte motive decât cele invocate.
Prima instanță, a reținut în mod corect, faptul că, infracțiunile prevăzute de art. 8 din Legea nr. 39/2003, raportat la art. 2 lit. b pct. 18 din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal și cea prevăzută de art. 8 din Legea nr. 39/2003, cu referire la art. 323 Cod penal 1968, raportat la art. 2 lit. b pct. 18 din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal (sentința penală nr.190/S/08.06.2011 a Tribunalului Brașov, definitivă, prin decizia penală nr. 3939 din data de 29.11.2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție) au fost dezincriminate. Curtea constată că, prima instanță a omis, să enunțe atât în considerente, cât și în dispozitiv, întreaga încadrare a acestei din urmă infracțiuni, iar din acest punct de vedere va fi admisă contestația formulată, de către Parchet.
Cu privire la criticile formulate de către Parchet, în sensul că, infracțiunile prevăzute de art. 8 din Legea nr. 39 din anul 2003, nu ar fi dezincriminate, Curtea constată că, acestea sunt nefondate, pentru considerentele care vor fi expuse mai jos.
Potrivit art. 126 din legea de punere în aplicare a noului cod penal, se abrogă, infracțiunea prevăzută de art. 8 din Legea nr. 39/2003.
Însă această prevedere nu conduce, în mod automat, la constatarea dezincriminării, ci urmează ca instanța de judecată, să procedeze la o analiză de speță, în concret, deoarece este posibil, ca anumite infracțiuni încadrate anterior, în prevederile art. 8 din Legea nr. 39/2003, să le regăsim în dispozițiile art. 367 din Noul Cod penal. În acest din urmă sens, este vorba doar de cazurile în care, infracțiunea obiect al grupului infracțional nu se regăsea printre infracțiunile grave, care ar fi permis ca infracțiunea să fie încadrată, în dispozițiile art. 7 din Legea nr. 39/2003.
Dacă infracțiunile ce au făcut obiectul constituirii grupului infracțional, le regăsim printre cele care ar fi permis la momentul trimiterii în judecată și al condamnării, reținerea dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 39/2003, dar cu toate acestea organele judiciare (Parchet sau instanță), nu au reținut acest text deoarece grupul infracțional nu întrunea condițiile art. 2 alin. 1 lit. a din Legea nr. 39/2003, atunci, nici în prezent, nu se poate susține încadrarea juridică din art. 367 din Noul Cod penal.
În acest sens, Curtea are în vedere faptul că, în Noul Cod penal, în dispozițiile art. 367 este reluată definița grupului infracțional organizat din fostul art. 2 alin. 1 lit. a din Legea nr. 39/2003, cu excepția referirii la caracterul grav al infracțiunii ce face obiectul grupului, dar și la numărul de membri ai grupului.
În speța dedusă judecății, infracțiunile pentru care s-a constituit grupul infracțional, pentru care a fost condamnat T.V. erau infracțiuni informatice, aspect care ar fi permis organelor judiciare, încadrarea, în dispozițiile art. 7 din Legea nr. 39/2003, iar grupul avea mai mult de trei membri, însă considerentele care au dus la momentul condamnării, în baza dispozițiilor art. 8 iar nu art. 7 din Legea nr. 39 din anul 2003, au fost acelea că grupul din care făcea parte și condamnatul, nu îndeplineau condițile de structură ale unui grup infracțional organizat.
Prin urmare, nici la acest moment, nu pot fi reținute, prevederile art. 367 Cod penal, deoarece și acest din urmă text de lege face trimitere tot la denumirea și definiția grupului infracțional organizat. Așa cum rezultă din considerentele sentinței contestate, prima instanță, nu a reținut, care sunt motivele care au condus la constatarea dezincriminării.
Așa cum rezultă din considerentele celor două sentințe atașate, de către Curte, în calea de atac a contestației, T.V. a fost condamnat, pentru cele două infracțiuni prevăzute de art. 8, grupul fiind constituit, în vederea săvârșirii de infracțiuni informatice.
În concluzie, Curtea constată că, sunt nefondate motivele de contestație ale Parchetului, în sensul că, infracțiunile prevăzute de art. 8 din Legea nr. 39/2003, nu ar fi dezincriminate.
Curtea constată că, un alt motiv, pentru care este fondată contestația, este cel legat de dispoziția primei instanțe, privind emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii. Se constată că, intimatul condamnat a fost liberat condiționat la data de 11 martie 2014, chiar în ziua pronunțării de către prima instanță a sentinței contestate.
Având în vedere că a fost liberat condiționat din executarea unei pedepse de 4 ani închisoare, iar în urma dezincriminărilor constatate, pedeapsa ce a rămas de executat este de 3 ani și 6 luni, Curtea apreciază că nu mai este oportună emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii, fiind suficient a se face cuvenitele mențiuni, în registrele Biroului Executări Penale ale instanței de executare, pentru a se ține o evidență a pedepsei care mai era de executat, în ipoteza revocării beneficiului liberării condiționate. Din sentința penală nr. 392 din data de 05.03.2014 a Judecătoriei Brașov, prin care s-a dispus liberarea condiționată a persoanei condamnate, rezultă că a executat 1104 zile din pedeapsa de 4 ani, însă, ulterior, în cazul în care se va produce revocarea liberării condiționate, această perioadă executată, se va raporta la pedeapsa de 3 ani și 6 luni ce a mai rămas de executat, deoarece infracțiunea pentru care s-a pronunțat pedeapsa de 4 ani închisoare a fost dezincriminată.
În ipoteza dispusă de către prima instanță, respectiv aceea a emiterii unui nou mandat de executare a pedepsei, s-ar ajunge ca aplicarea legii penale mai favorabile pentru inculpat să îi producă acestuia o situație mai grea, aspect care ar contravenii principiului legii penale mai favorabile.
Noul cod penal, în dispozițiile art. 105 alin. 2 dă posibilitatea instanței, să acorde liberarea condiționată, dacă se descoperă că persoana condamnată mai săvârșise până la acordarea liberării o altă infracțiune.
Situația din speța dedusă judecății, este una asemănătoare cu cea prevăzută de noul cod penal, iar nu identică, ea fiind subliniată, pentru a arăta că, există posibilitatea de a menține sau acorda liberarea condiționată, în ipoteza unei situații ca cea din speță, când din trei pedepse aplicate anterior și contopite se constată că, pentru două infracțiuni a intervenit dezincriminarea. Prin urmare, a rămas de executat doar una dintre pedepse, de 3 ani și 6 luni, care nu este cea mai mare.
Noul Cod penal a prevăzut spre deosebire de vechea reglementare o ipoteză potrivit căreia, când inculpatul este judecat după liberarea condiționată, pentru o infracțiune pentru care se aplică o pedeapsă mai mică decât pedeapsa din care a fost liberat condiționat, instanța de judecată să poată acorda liberarea condiționată, fără să se mai emită un nou mandat de executare a pedepsei închisorii, iar la scurt timp de la încarcerare să se treacă la liberarea condiționată.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 425 ind. 1 alin. 7 pct. 2 lit. a Cod procedură penală, va admite contestația formulată de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - DIICOT - Serviciul Teritorial B. împotriva sentinței penale nr.85 din data de 11.03.2014 a Tribunalului Brașov pe care o va desființa, sub următoarele aspecte:
- al precizării încadrării juridice a infracțiunilor constatate ca dezincriminate.
- al dispoziției privind emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii.
Rejudecând în aceste limite, va constată că, infracțiunea pentru care T.V. a fost condamnat prin sentința penală nr. 190/S/08.06.2011, a Tribunalului Brașov la pedeapsa de 3 ani și 6 luni este prevăzută de art. 8 din Legea nr. 39/2003, cu referire la art 323 Cod penal 1968, raportat la art. 2 lit. b pct. 18 din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal și a fost dezincriminată.
Va menține liberarea condiționată acordată prin sentința penală nr. 392 din data de 5 martie 2014, a Judecătoriei Brașov definitivă la data de 11.03.2014.
Va înlătura dispoziția din sentința contestată, privind emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii.
Va menține restul dispozițiilor sentinței contestate.
Va dispune comunicarea prezentei decizii către Biroul Executări Penale de la Tribunalul Brașov și pentru a face cuvenitele mențiuni, privind infracțiunile dezincriminate.
În temeiul art. 275 alin 3 cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat, la judecarea prezentei contestații, vor rămâne în sarcina acestuia, inclusiv onorariul avocatului din oficiu, în cuantum de 100 lei.