Constituirea unui grup infractional organizat. Trafic de persoane

Sentinţă penală nr. 21 din data de 21.07.2015

R O M Â N I A

TRIBUNALUL COVASNA

SECȚIA PENALĂ

SENTINȚA PENALĂ NR. 21

Ședința publică din 21 iulie 2015

PREȘEDINTE: ……………..

GREFIER: ………………..

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror ………….. din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte

de Casație și Justiție, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial

Covasna

Pe rol fiind pronunțarea asupra acțiunii penale pornite împotriva inculpaților:

- G. M. trimis în judecată pentru comiterea infracțiunilor de: "constituirea unui grup infracțional organizat";

prevăzută de art. 367 alin. 1, 2, 3 Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal vechi și art. 5 Cod penal; "trafic de

persoane"; prevăzută de art. art. 210 alin. 1 lit. a Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal vechi și art. 5 Cod

penal (9 fapte); "trafic de minori"; prevăzută de art. 211 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal și art. 5

Cod penal; "transferul de bunuri cunoscând că provin din săvârșirea de infracțiuni în scopul ascunderii sau disimulării

originii ilicite a acestor bunuri"; prevăzută de art. 29 alin. 1 lit. a din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 37 lit. b

Cod penal vechi și art. 5 Cod penal (3 fapte); "disimularea adevăratei naturi a provenienței bunurilor cunoscând că provin

din săvârșirea de infracțiuni"; prevăzută de art. 29 alin. 1 lit. b din Legea nr. 656/2002 cu aplic. art. 37 lit. b Cod penal

vechi și art. 5 Cod penal; "dobândirea de bunuri cunoscând, că provin din săvârșirea de infracțiuni"; prevăzută de art. 29

alin. 1 lit. c din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal vechi și art. 5 Cod penal, toate cu aplicarea

art. 33 lit. a Cod penal vechi;

- G. S. trimis în judecată pentru comiterea infracțiunilor de "aderarea la un grup infracțional organizat"; prevăzută de

art. 367 alin. 1, 2 , 3 Cod penal; "trafic de persoane"; prevăzută de art. 210 alin.1 lit. a Cod penal (5 fapte); "disimularea

adevăratei naturi a provenienței bunurilor cunoscând că provin din săvârșirea de infracțiuni"; prevăzută de art. 29 alin. 1

lit. b din Legea nr. 656/2002 (2 fapte); "dobândirea de bunuri cunoscând că acestea provin din săvârșirea de infracțiuni";

prevăzută de art. 29 alin. 1 lit. c din Legea nr. 656/2002, toate cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal vechi și art. 5 Cod

penal;

- N. G. trimisă în judecată pentru comiterea infracțiunilor de "constituirea unui grup infracțional organizat";

prevăzută de art. 367 alin. 1, 2, 3 Cod penal; "trafic de persoane"; prevăzută de art. 210 alin. 1 lit. a Cod penal (11

fapte); "transferul de bunuri cunoscând că provin din săvârșirea de infracțiuni în scopul ascunderii sau disimulării originii

ilicite a acestor bunuri";, prevăzută de art. 29 alin. 1 lit. a, din Legea nr. 656/2002, "dobândirea de bunuri cunoscând că

acestea provin din săvârșirea de infracțiuni"; prevăzută de art. 29 alin. 1 lit. c din Legea nr. 656/2002, "disimularea

adevăratei naturi a provenienței bunurilor cunoscând că provin din săvârșirea de infracțiuni"; prevăzută de art. 29 alin. 1

lit. b din Legea nr. 656/2002, toate cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal vechi și art. 5 Cod penal;

- N. ZS. trimisă în judecată pentru comiterea infracțiunilor de "aderarea la un grup infracțional organizat"; prevăzută

de art. 367 alin. 1, 2, 3 Cod penal; "trafic de persoane"; prevăzută de art. 210 alin. 1 lit. b Cod penal (5 fapte);

"transferul de bunuri cunoscând că provin din săvârșirea de infracțiuni în scopul ascunderii sau disimulării originii ilicite

a acestor bunuri"; prevăzută de art. 29 alin. 1 lit. a din Legea nr. 656/2002; "dobândirea de bunuri cunoscând că acestea

provin din săvârșirea de infracțiuni"; prevăzută de art. 29 alin. 1 lit. c din Legea nr. 656/2002, toate cu aplicarea art. 33

lit. a Cod penal vechi și art. 5 Cod penal;

- B. M. trimisă în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de "dobândirea de bunuri cunoscând că acestea provin din

săvârșirea de infracțiuni"; prevăzută de art. 29 alin. 1 lit. c din Legea nr. 656/2002 (2 fapte); "disimularea

adevăratei naturi a provenienței bunurilor cunoscând că provin din săvârșirea de infracțiuni"; prevăzută de art. 29 alin. 1

lit. b din Legea nr. 656/2002 (2 fapte), toate cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal vechi și art. 5 Cod penal;

- D. S. trimis în judecată pentru comiterea infracțiunilor de "constituirea unui grup infracțional organizat"; prevăzută

de art. 367 alin. 1, 3 Cod penal; "trafic de persoane"; prevăzută de art. 210 alin. 1 lit. a Cod penal (6 fapte), toate cu

aplicarea art. 33 lit. a Cod penal vechi și art. 5 Cod penal.

Dezbaterile asupra cauzei de față s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art. 369 alin. 1 Noul Cod procedură

penală, în sensul că au fost înregistrate pe suport audio computerizat.

La apelul nominal, făcut în ședința publică de astăzi la amânarea pronunțării, părțile sunt lipsă.

Procedura de citare este legal îndeplinită, fără citarea părților.

S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, după care:

Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 29 iunie 2015, când părțile prezente au pus concluzii

în sensul celor consemnate în încheierea de ședință, iar instanța, în vederea deliberării, a amânat pronunțarea pentru 13

iulie 2015 când, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru 20 iulie 2015, respectiv pentru data de azi

21 iulie 2015.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra cauzei penale de față, constată că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație

și Justiție, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Covasna nr.

8/D/P/2012 din 21.07.2014 înregistrat pe rolul Tribunalului Covasna la data de 22.07.2014 sub dosar nr. …./119/2014, s-a

dispus trimiterea în judecată, în S....e de arest preventiv, a inculpaților:

I. G. M., pentru comiterea infracțiunilor de: "constituirea unui grup infracțional organizat"; prev. de art. 367 al. 1,

2, 3 C.pen., cu aplicarea art. 37 lit. b C.pen. vechi și art. 5 C.pen.; "trafic de persoane"; prev. de art. 210 al. 1 lit. a

C.pen., cu aplicarea art.37 lit. b C.pen. vechi și art. 5 C.pen. (9 fapte); "trafic de minori"; prev. de art. 211 al. 1

C.pen., cu aplicarea art. 37 lit. b C.pen. vechi și art. 5 C.pen.; "transferul de bunuri cunoscând că provin din săvârșirea

de infracțiuni în scopul ascunderii sau disimulării originii ilicite a acestor bunuri"; prev. de art. 29 al. 1 lit. a din

Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 37 lit. b C.pen. vechi și art. 5 C.pen. (3 fapte); "disimularea adevăratei naturi a

provenienței bunurilor cunoscând că provin din săvârșirea de infracțiuni"; prev. de art. 29 al. 1 lit. b din Legea

nr.656/2002 cu aplic. art. 37 lit. b C.pen. vechi și art. 5 C.pen.; "dobândirea de bunuri cunoscând, că provin din săvârșirea

de infracțiuni"; prev. de art. 29 al. 1 lit. c din Legea nr. 656/2002 cu aplic. art. 37 lit. b C.pen. vechi și art. 5 C.pen.,

toate cu aplicarea art. 33 lit. a C.pen. vechi, și

II. G. S., pentru comiterea infracțiunilor de "aderarea la un grup infracțional organizat"; prev. de art. 367 al.1,2,3

C.pen.; "trafic de persoane"; prev. de art.210 al.1 lit. a C.pen. (5 fapte); "disimularea adevăratei naturi a provenienței

bunurilor cunoscând că provin din săvârșirea de infracțiuni"; prev. de art. 29 al. 1 lit. b din Legea nr. 656/2002 (2 fapte);

"dobândirea de bunuri cunoscând că acestea provin din săvârșirea de infracțiuni"; prev. de art. 29 al. 1 lit. c din Legea

nr.656/2002, toate cu aplicarea art. 33 lit. a C.pen. vechi și art. 5 C.pen.

Prin același rechizitoriu au fost trimiși în judecată, în stare de libertate, și inculpații:

I. N. G., pentru comiterea infracțiunilor de "constituirea unui grup infracțional organizat"; prev. de art. 367

al.1,2,3, C.pen.; "trafic de persoane"; prev. de art. 210 al. 1 lit. a C.pen. (11 fapte); "transferul de bunuri cunoscând că

provin din săvârșirea de infracțiuni în scopul ascunderii sau disimulării originii ilicite a acestor bunuri";, prev. de art.

29 al. 1 lit. a, din Legea nr.656/2002, "dobândirea de bunuri cunoscând că acestea provin din săvârșirea de infracțiuni";

prev. de art. 29 al. 1 lit. c din Legea nr.656/2002, "disimularea adevăratei naturi a provenienței bunurilor cunoscând că

provin din săvârșirea de infracțiuni"; prev. de art. 29 al. 1 lit. b din Legea nr. 656/2002, toate cu aplicarea art. 33 lit. a

C.pen. vechi și art. 5 C.pen.

II. N. ZS., pentru comiterea infracțiunilor de "aderarea la un grup infracțional organizat"; prev. de art. 367 al. 1,2,3

C.pen.; "trafic de persoane"; prev. de art. 210 al. 1 lit. b C.pen. (5 fapte); "transferul de bunuri cunoscând că provin din

săvârșirea de infracțiuni în scopul ascunderii sau disimulării originii ilicite a acestor bunuri"; prev. de art. 29 al. 1 lit.

a din Legea nr.656/2002; "dobândirea de bunuri cunoscând că acestea provin din săvârșirea de infracțiuni"; prev. de art. 29

al. 1 lit. c din Legea nr.656/2002, toate cu aplicarea art. 33 lit. a C.pen. vechi și art. 5 C.pen.

III. B. M., pentru săvârșirea infracțiunilor de "dobândirea de bunuri cunoscând că acestea provin din săvârșirea de

infracțiuni"; prev. de art. 29 al. 1 lit. c din Legea nr. 656/2002 (2 fapte); "disimularea adevăratei naturi a provenienței

bunurilor cunoscând că provin din săvârșirea de infracțiuni"; prev. de art. 29 al. 1 lit. b din Legea nr.656/2002 (2 fapte),

toate cu aplicarea art. 33 lit. a C.pen. vechi și art. 5 C.pen.

IV. D. S., pentru comiterea infracțiunilor de "constituirea unui grup infracțional organizat"; prev. de art. 367 al. 1,3

C.pen.; "trafic de persoane"; prev. de art.210 al. 1 lit. a C.pen. (6 fapte), toate cu aplicarea art. 33 lit. a C.pen. vechi

și art. 5 C.pen.

În actul de sesizare, în esență, s-au reținut următoarele:

I. În ceea ce îl privește pe inculpatul G. M.:

- în perioada anilor 2010-2012 împreună cu N. G. și cetățeanul maghiar D. S. au constituit un grup infracțional

organizat în scopul comiterii infracțiunii de trafic de persoane;

- în cursul lunii iunie 2011 a transportat persoana vătămată O. T. E. din România în Grecia cunoscând că anterior a

fost recrutată prin inducere în eroare de G. S. și N. G. în vederea practicării prostituției, în folosul lui și al lui N. G.,

G. S. și D. S.;

- la începutul anului 2012 a recrutat persoana vătămată Ș. H. M., care era minoră la acea dată, și a obligat-o la

practicarea prostituției pe teritoriul mun. Sfântu Gheorghe, jud. Covasna, iar apoi i-a propus să practice prostituția în

folosul lui în Grecia;

- la începutul anului 2012 a recrutat prin inducere în eroare persoana vătămată N. D. și a obligat-o la practicarea

prostituției pe teritoriul mun. Sfântu Gheorghe, jud. Covasna, iar apoi i-a propus să practice prostituția în folosul lui în

Grecia;

- în cursul lunii ianuarie 2011 a transportat din România în Grecia persoana vătămată R. E. E. cunoscând că anterior a

fost recrutată prin inducere în eroare de N. G. în vederea practicării prostituției în Grecia, în folosul lui și a lui N. G.

și D. S.;

- în cursul lunii ianuarie 2011 a transportat din România în Grecia persoana vătămată P. N. cunoscând că anterior a

fost recrutată prin inducere în eroare de N. G. în vederea practicării prostituției în Grecia, în folosul lui și a lui N. G.,

D. S.;

- în primăvara anului 2010, împreună cu N. G. a recrutat prin inducere în eroare persoana vătămată S. A. M. în vederea

practicării prostituției în folosul lor pe teritoriul Greciei, în folosul lui și a lui N. G., D. S.;

- în cursul lunii septembrie 2011, a recrutat prin inducere în eroare martorul F. A.. în vederea practicării

prostituției în folosul lui pe teritoriul Greciei;

- în cursul lunii martie 2012 a recrutat prin inducere în eroare și transportat din România în Grecia persoana

vătămată F. B. Zs. în vederea practicării prostituției pe teritoriul Greciei în folosul lui și a lui N. G., D. S.;

- în cursul lunii martie 2012, a recrutat prin inducere în eroare și transportat din România în Grecia persoana

vătămată F. R. în vederea practicării prostituției pe teritoriul Greciei în folosul lui și a lui N. G., D. S.;

- în cursul lunii martie 2012 a transportat din România în Grecia persoana vătămată B. A.., care fusese anterior

recrutată prin inducere în eroare de către inculpata N. G., în vederea practicării prostituției pe teritoriul Greciei în

folosul lui și a lui N. G., D. S.;

- în perioada 2010-2012, a transferat sumele de bani rezultate din exploatarea persoanelor vătămate O. T. E., R. E. E.,

P. N., S. A. M., F. B. Zs., F. D., C. M., N. K. și B. A.. prin obligarea la practicarea prostituției, către B. M. și G. V.,

suma totală transferată fiind de 62.000 euro;

- în perioada 2010-2013, a achiziționat bunuri cu sumele de bani provenite din exploatarea părților vătămate O. T. E.,

R. E. E., P. N., S. A. M., F. B. Zs. și B. A.. prin obligarea la practicarea prostituției, suma totală cheltuită în acest

sens fiind de 83.847 euro, după cum urmează:

• la data de 10.10.2011 spațiu comercial (110 MP) (CF …………) situat în mun. Sfântu Gheorghe, ………………………

• autoturism marca Audi A8, la data de 09.08.2010;

• autoturism marca Mercedes Benz S320 CDI, la data de 19.02.2013;

• teren intravilan situat în mun. Sfântu Gheorghe de 222 MP, CF …………., la data de 06.10.2011;

• apartament situat în mun. Sfântu Gheorghe………………, la data de 26.08.2010;

• apartament situat în or. Covasna, …………………, la data de 10.02.2010;

- în cursul lunii august 2012, a înstrăinat, cu ajutorul inculpatului G. S., către B. Cs., un autoturism marca BMW cu

numărul de înmatriculare …………. care îi aparținea inculpatei N. G. pentru a disimula adevărata proveniență a bunului;

- în cursul lunii februarie 2013, a înstrăinat, către B. Cs. un autoturism marca Audi A8 cu numărul de înmatriculare

………………. cunoscând că autoturismul este urmărit de autoritățile judiciare din Grecia;

- în cursul lunii august 2012, a dobândit de la inculpata N. G. suma de 1.000 euro cunoscând că provine din exploatarea

persoanelor vătămate S. A. M. și C. M.

II. Referitor la inculpatul G. S.:

- în perioada anilor 2010-2012 a aderat la grupul infracțional organizat constituit de G. M., N. G. și cetățeanul

maghiar D. S. în scopul comiterii infracțiunii de trafic de persoane;

- în cursul lunii iunie 2011 a recrutat prin inducere în eroare împreună cu N. G. persoana vătămată O. T. E. în vederea

practicării prostituției pe teritoriul Greciei, în folosul lui și al lui N. G., G. M. și D. S.;

- în luna martie 2012 a transportat în Grecia persoana vătămată F. B. Zs. cunoscând că anterior a fost recrutată prin

inducere în eroare de G. M. în vederea practicării prostituției, în folosul lui și al lui D. S., N. G.;

- în luna aprilie 2012 a transportat în Grecia martorul F. D. cunoscând că anterior a fost recrutată prin inducere în

eroare de N. G. în vederea practicării prostituției, în folosul lui și al lui D. S., N. G.;

- în luna martie 2012 a transportat în Grecia persoana vătămată F. R. cunoscând că anterior a fost recrutată prin

inducere în eroare de G. M. în vederea practicării prostituției, în folosul lui și al lui D. S., N. G.;

- în cursul lunii februarie 2012 a recrutat prin inducere în eroare împreună cu inculpata N. G. persoana vătămată N. K.

și apoi a transportat-o din România în Grecia în vederea practicării prostituției, în folosul lui și al lui G. M., D. S.,

respectiv N. G.;

- la data de 14.05.2012, a achiziționat un imobil situat în mun. Sfântu Gheorghe, ………………….. cunoscând că în fapt îi

aparține lui G. M. și a fost achiziționat din banii rezultați ca urmare a comiterii infracțiunii de trafic de persoane;

- în perioada 2010-2012 a primit de la D. S. suma de 2.270 euro cunoscând că provine din comiterea infracțiunii de

trafic de persoane;

- în cursul lunii august 2012, a înstrăinat, cu ajutorul inculpatului G. M., către B. Cs. un autoturism marca BMW cu

numărul de înmatriculare ………… care îi aparținea inculpatei N. G. pentru a disimula adevărata proveniență a bunului.

III. Cu privire la inculpata N. G.:

- în perioada anilor 2010-2012 împreună cu G. M. și cetățeanul maghiar D. S. au constituit un grup infracțional

organizat în scopul comiterii infracțiunii de trafic de persoane;

- în cursul lunii iunie 2011 a recrutat prin inducere în eroare împreună cu G. S. persoana vătămată O. T. E. în vederea

practicării prostituției pe teritoriul Greciei, în folosul ei și al lui G. S., G. M. și D. S.;

- în luna martie 2012 a primit și adăpostit în Grecia persoana vătămată F. B. Zs. cunoscând că anterior a fost

recrutată prin inducere în eroare de inculpatul G. M., în vederea practicării prostituției, în folosul ei și al lui D. S., G.

S.;

- în cursul lunii ianuarie 2011 a recrutat prin inducere în eroare persoana vătămată R. E. E. și apoi a primit-o și

adăpostit-o pe teritoriul Greciei în vederea practicării prostituției, partea vătămată fiind transportată din România în

Grecia de G. M., în folosul ei și al lui G. M., D. S.;

- în cursul lunii ianuarie 2011 a recrutat prin inducere în eroare persoana vătămată P. N. și apoi a primit-o și

adăpostit-o pe teritoriul Greciei în vederea practicării prostituției, persoana vătămată fiind transportată din România în

Grecia de G. M., în folosul ei și al lui G. M., D. S.;

- în primăvara anului 2010, a recrutat prin inducere în eroare împreună cu G. M. persoana vătămată S. A. M. în vedere

practicării prostituției pe teritoriul Greciei, în folosul ei și al lui G. M., D. S.;

- în primăvara anului 2010, a recrutat prin inducere în eroare martorul cu identitate protejată "J……."; în vederea

practicării prostituției pe teritoriul Greciei în folosul ei și al lui D. S.;

- în cursul lunii aprilie 2012 a recrutat prin inducere în eroare persoana vătămată F. D. și apoi a primit-o și

adăpostit-o pe teritoriul Greciei în vederea practicării prostituției, persoana vătămată fiind transportată din România în

Grecia de G. S., în folosul ei și al lui G. M., D. S.;

- în cursul lunii martie 2012 a recrutat prin inducere în eroare persoana vătămată B. A.. și apoi a primit-o și

adăpostit-o pe teritoriul Greciei în vederea practicării prostituției, persoana vătămată fiind transportată din România în

Grecia de G. M., în folosul ei și al lui G. M., D. S.;

- în vara anului 2010 a recrutat prin inducere în eroare persoana vătămată C. M. și apoi a primit-o și adăpostit-o pe

teritoriul Greciei în vederea practicării prostituției, persoana vătămată fiind transportată din România în Grecia de G. M.,

în folosul ei și al lui G. M., D. S.;

- în luna martie 2012 a primit și adăpostit în Grecia persoana vătămată F. R. cunoscând că anterior a fost recrutată

prin inducere în eroare de inculpatul G. M., în vederea practicării prostituției, în folosul ei și al lui D. S., G. S.;

- în cursul lunii februarie 2012 a recrutat prin inducere în eroare împreună cu inculpatul G. S. persoana vătămată N.

K. și apoi a primit-o și adăpostit-o pe teritoriul Greciei în vederea practicării prostituției, persoana vătămată fiind

transportată din România în Grecia de G. S., în folosul ei și al lui G. M., D. S.;

- în perioada 2010-2012, a transferat sumele de bani rezultate din exploatarea persoanelor vătămate vătămate O. T. E.,

R. E. E., P. N., S. A. M., F. B. Zs., F. D., C. M., N. K., B. A.. și a martorul cu identitate protejată "J….."; prin obligarea

la practicarea prostituției către N. E. (suma netă de 4.437 USD), G. M. (suma netă de 1.266 USD) și inculpatul D. S. (suma

netă de 370 USD)

- în perioada iunie 2010 - august 2012, a primit de la D. S., suma totală netă de 61.800 euro (suma trimisă care

include și comisionul fiind de 85.105,47 euro) și 50.000 Huf cunoscând că provin din săvârșirea infracțiunii de trafic de

persoane .

- la data de 26.08.2010, a achiziționat a autoturismului marca BMW 525 cu numărul de înmatriculare ……….

IV. Cu privire la inculpata N. ZS.:

- în perioada anilor 2010-2012 a aderat la grupul infracțional organizat constituit de G. M., N. G. și cetățeanul

maghiar D. S. în scopul comiterii infracțiunii de trafic de persoane;

- în perioada iunie 2012-iulie 2013 a primit și adăpostit persoana vătămată F. B. Zs. și, profitând de starea de

vădită vulnerabilitate în care se afla, a obligat-o la practicarea prostituției pe teritoriul Greciei, în folosul ei și a lui

D. S. și N. G.;

- în perioada iunie 2012-iulie 2012 a primit și adăpostit martorul F. D. și, profitând de starea de vădită

vulnerabilitate în care se afla, a obligat-o la practicarea prostituției pe teritoriul Greciei, în folosul ei și a lui D. S.

și N. G.;

- în perioada iunie 2012-iulie 2012 a primit și adăpostit persoana vătămată C. M. și, profitând de starea de vădită

vulnerabilitate în care se afla, a obligat-o la practicarea prostituției pe teritoriul Greciei, în folosul ei și a lui D. S.

și N. G.;

- în perioada iunie 2012-iulie 2012 a primit și adăpostit persoana vătămată N. K. și, profitând de starea de vădită

vulnerabilitate în care se afla, a obligat-o la practicarea prostituției pe teritoriul Greciei, în folosul ei și a lui D. S.

și N. G.;

- în cursul lunii martie 2012, a transportat persoana vătămată B. A.. din România în Grecia, cunoscând că anterior

fusese recrutată prin inducere în eroare de către inculpata N. G., după care, în perioada iunie 2012-iulie 2012, a primit și

adăpostit persoana vătămată și, profitând de starea de vădită vulnerabilitate în care se afla, a obligat-o la practicarea

prostituției pe teritoriul Greciei, în folosul ei și a lui D. S. și N. G.;

- în perioada 2010-2012,a transferat sumele de bani rezultate din exploatarea persoanelor vătămate vătămate O. T. E.,

R. E. E., P. N., S. A. M., F. B. Zs., F. D., C. M., N. K. , B. A.. și a martorul cu identitate protejată "J……"; prin obligarea

la practicarea prostituției către N. E. (suma netă de 5.014 USD);

- în perioada iunie2010-august 2012, a primit de la D. S., suma totală netă de 1.680 euro cunoscând că provin din

săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane.

V. În ceea ce o privește pe inculpata B. M.:

- în perioada 2010-2012, a dobândit de la inculpatul G. M., suma totală de 62.000 euro cunoscând că provine din

comiterea infracțiunii de trafic de persoane, în scopul de a achiziționa bunuri pentru a ascunde originea ilicită a acestor

bani;

- în perioada 2010-2013, a achiziționat, din banii trimiși de inculpatul G. M., următoarele bunuri:

• terenul extravilan în suprafață de 17.300 mp situat în com. Arcuș, jud. Covasna înscris în CF nr…………..;

• terenul intravilan în suprafață de 2.984 mp situat în mun. Sfântu Gheorghe, str. ………. FN, jud. Covasna înscris în CF

nr………….. împreună cu G. V.;

• garaj situat pe str. …………. din mun. Sfântu Gheorghe înregistrat la Primăria mun. Sfântu Gheorghe în 15.05.2012;

- a administrat conturile deschise la BRD Grup Societe Generale SA, Banca Comercială Română SA, CEC Bank SA și Bancpost

SA, banii aparținând lui G. M.;

- în perioada 2010-2013, a încasat prin intermediul serviciului Western Union suma netă de 8.500 euro ( suma trimisă

care include și comisionul fiind de 11.019,41 euro) banii fiind expediați din Grecia de D. S. și suma de 1.400 euro (suma

trimisă care include și comisionul fiind de 1.857,27 euro) de la G. M..

VI. Referitor la inculpatul D. S.:

- în perioada anilor 2010-2012 împreună cu N. G. și G. M. au constituit un grup infracțional organizat în scopul

comiterii infracțiunii de trafic de persoane;

- în cursul lunii iunie 2011 a cazat și transportat partea vătămată O. T. E. pe teritoriul Greciei cunoscând că aceasta

a fost anterior recrutată prin inducere în eroare de G. S. și N. G., în vederea practicării prostituției pe teritoriul

Greciei, în folosul lui și al lui G. S., G. M. și N. G.;

- în luna martie 2012 a cazat în Grecia partea vătămată F. B. Zs. cunoscând că anterior a fost recrutată prin inducere

în eroare de N. K. și N. Zs. în vederea practicării prostituției, în folosul lui și al lui N. G., G. S.;

- în cursul lunii ianuarie 2011 a cazat și transportat partea vătămată R. E. E. pe teritoriul Greciei cunoscând că

aceasta a fost anterior recrutată prin inducere în eroare de G. M. și N. G., în vederea practicării prostituției pe

teritoriul Greciei, în folosul lui și al lui G. M. și N. G.;

- în cursul lunii ianuarie 2011 a cazat și transportat partea vătămată P. N. pe teritoriul Greciei cunoscând că aceasta

a fost anterior recrutată prin inducere în eroare de G. M. și N. G., în vederea practicării prostituției pe teritoriul

Greciei, în folosul lui și al lui G. M. și N. G.;

- în primăvara anului 2010 a cazat și transportat partea vătămată S. A. M. în vedere practicării prostituției pe

teritoriul Greciei, cunoscând că anterior a fost recrutată prin inducere în eroare de către G. M. și N. G. în scopul

practicării prostituției, în folosul lui și al lui G. M., N. G.;

- în primăvara anului 2010 a cazat și transportat martorul cu identitate protejată "J…….";, cunoscând că anterior

Titlu

DECIZIE PRIVIND PIERDEREA CALITATII RECLAMANTULUI DE MEMBRU DE PARTID

Tip speta

Sentință comercială

Numar speta

745

Data speta

06.07.2015

Domeniu asociat

Suspendare a executării

Continut speta

Dosar nr. 2739/120/2015

SUSPENDARE A EXECUTĂRII

ROMÂNIA

TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA

SECȚIA A II-A CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

SENTINȚA NR 745

Ședința publică din data de 06.07.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE : Gogioiu Ana Maria

GREFIER : Joița Carmen

Pe rol judecarea cauzei având ca obiect "suspendare act administrativ"; formulată de reclamantul A.M. în contradictoriu cu pârâta O. J. D. P. N. L.

Cererea a fost timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 lei conform chitanței nr 1176179/10.06.2015.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reclamantul, personal, lipsă fiind pârâta.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că este primul termen de judecată acordat în cauză, la dosar fiind depusă la data de 02.07.2015, întâmpinare din partea pârâtului, după care:

Instanța ia act că întâmpinarea formulată în cauză s-a depus cu depășirea termenului fixat de instanță prin rezoluția din data de 11.06.2015, când s-a dispus comunicarea cererii de chemare în judecată către pârât cu mențiunea de a formula întâmpinare în termen de 5 zile, astfel încât, în acord cu prevederile art 208 N .C.pr.civ, decade pârâtul din dreptul de a mai propune probe și a invoca excepții, cu excepția celor de ordine publică.

Instanța pune în discuție competența materială și teritorială de soluționare a prezentei cauze.

Reclamantul, personal, arată că Tribunalul Dâmbovița este competent a soluționa cauza.

Instanța, având în vedere prevederile art 131 N C.pr.civ și art 10 din Legea 554/2004, constată că Tribunalul Dâmbovița este competent general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză, cu mențiunea că legea este cea care reglementează competența de soluționare a unei cereri adresate instanței de judecată și nu alte acte întocmite de persoane juridice, cum ar fi statutele partidelor politice.

Față de referatul întocmit de grefier, aflat la dosarul cauzei - f 49 instanța reține că pe rolul Tribunalului Dâmbovița nu se află înregistrate alte cereri cu același obiect și aceleași părți, conform art. 139 NCPC.

Instanța ia act că în cauză nu au fost formulate cereri modificatoare ale cererii principale, conform art 204 N .cpr.civ sau cereri de renunțare la judecata cererii.

Reclamantul, personal, având cuvântul asupra propunerii de probe solicită încuviințarea probei cu înscrisuri. Depune la dosar un extras din statutul PNL și cererea înregistrată, la solicitarea PNL, de Instituția Prefectului pentru a se lua act de încetarea calității reclamantului de consilier județean, ca urmare a piederii calității de membru de partid, înscrisuri ce sunt depuse pentru a justifica prejudiciul și urgența soluționării acestei cereri.

Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat, instanța acordă cuvântul pe probe.

Reclamantul, personal solicită încuviințarea probei cu înscrisuri.

În temeiul art. 258 și art 254 c.pr.civ, instanța încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosar, ca fiind legale, pertinente și concludente soluționării cauzei.

Raportat la probele propuse și încuviințate de instanță, în baza art. 238 NCPC, instanța estimează că prezenta cauză va fi soluționată la acest termen de judecată.

Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.

Reclamantul, personal, având cuvântul pe fondul cauzei solicită a se constata că cerința legală este îndeplinită, în acest sens apreciind ca relevantă cererea formulată de PNL Dâmbovița la data de 07.01.2015, a doua zi după adoptarea deciziei contestate. Consiliul Județean a supus la vot cerea formulată, însă ea a fost respinsă, însă între timp pentru a se exclude orice insistență a PNL a formulat cerere de suspendare a efectelor acestei decizii, pe calea ordonanței președințiale. Având în vedere că nu se afla în situația unui act administrativ, și deși cererea de ordonanță a fost admisă în fond, în calea de atac, sentința pronunțată a fost desființată, iar cererea de ordonanță președințială a fost respinsă ca inadmisibilă, întrucât aceasta ar fi trebuit să fi întemeiată pe prevederile art 14 și 15 din Legea 554/2004. Prin urmare, raportându-se la prevederile art 14 și 15 din Legea 554/2004, solicită a se constata că agresiunea PNL după excluderea acestuia și constatarea încetării de drept a mandatului de consilier județean, nu a încetat. Se află în fața instanței de judecată în temeiul hotărârii Curții Constituționale nr 530/2013 care arată că membrul de partid care își pierde calitatea de membru din motive de încălcare a statutului sau din motive abusive, are posibilitatea de a se adresa instanței judecătorești pentru a cere protecție, astfel încât până la judecarea pe fond a cauzei dreptul său să fie apărat. A formulat această cerere ținând cont și de motivarea instanței de apel din dosarul de ordonanță președințială. Apreciază că este important spiritul legii, acela de a apăra dreptul pus în pericol, actul atacat fiind emis în mod abuziv. Arată că este îndeplinită condiția cazului temeinic, la acest moment Instituția Prefectului Județului Dâmbovița, urmare a modificărilor legale, și presiunilor PNL, se vede nevoită să acționeze în contra reclamantului. Prin urmare, cererea formulată este perfect admisibilă, apreciind că se circumscrie prevederilor art 15 alin 1din Legea 554/2004.

După strigarea cauzei, dar înainte de terminarea ședinței de judecată se prezintă pentru pârâta O.J.D.P.N.L., avocat Lepădatu Claudiu, căruia i se aduc la cunoștință discuțiile purtate la prima strigare a cauzei, în prezența reclamantului, personal, precum și măsurile dispuse de instanță, inclusiv respingerea excepției necompetenței materiale a Tribunului Dâmbovița, invocată de pârât prin întâmpinare.

Pârâta, prin avocat, având cuvântul arată că chiar dacă întâmpinarea formulată în cauză a fost depusă tardiv, pârâta fiind decăzută de dreptul de a mai invoca excepții, în afara celor de ordine publică, excepția invocată prin întâmpinare este de ordine publică, putând fi invocată și de instanță. În ceea ce privește acțiunea formulată, arată că dacă reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe prevederile Legii contenciosului administrativ, respectiv art 14 și 15 din acest act normativ, acesta avea obligația de a îndeplini procedura prealabilă prevăzute de art 7 din Legea 554/2004. Nefiind făcută dovada îndeplinirii procedurii prealabile, acțiunea formulată este inadmisibilă. Pe de altă parte, reclamantul nu a respectat termenul de 30 de zile prevăzut de Legea 554/2004 pentru formularea acțiunii, aceasta fiind tardivă.

Cu referire la fondul cauzei, pârâta prin avocat, solicită respingerea cererii formulate, ca neîntemeiată. Actul contestat și ale căror efecte se solicită a fi suspendate nu este un act administrativ și nu produce efecte juridice. Acesta este un act emis de PNL Dâmbovița, ce nu produce efecte administrative, ci produce efecte în interiorul partidului. Instanța nu poate să dispună suspendarea efectelor acestui act, întrucât acesta produce efecte în plan intern, instanța neputând interveni în alcătuirea unui partid politic, cu privire la excluderea unei persoane. Mai arată că, reclamantul, fiind exclus din partid, își urmărește propriul interes și nu mai reprezintă interesele partidului PNL. Reclamantul trebuia să se adreseze organelor competente, stabilite prin Statutul PNL, și anume Curtea de Arbitraj. Mai mult, reclamantul nu a făcut dovada interesului vătămat și nu-și mai poate îndeplini mandatul de consilier județean, întrucât i-a încetat calitatea de membru PNL. Față de toate aceste aspecte solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Instanța rămâne în pronunțare asupra cererii formulate.

TRIBUNALUL,

Deliberând asupra cauzei de față, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 10.06.2015, sub nr 2739/120/2015, reclamantul A.M. a formulat în contradictoriu cu pârâta O.J.D.P.N.L. cerere de suspendare a efectelor Deciziei nr 1/06.01.2015 a Biroului Politic Județean al Organizației PNL Dâmbovița, prin care s-a decis pierderea calității reclamantului de membru PNL.

În fapt, prin Decizia nr 1/06.01.2015 Biroului Politic Județean al Organizației PNL Dâmbovița a decis pierderea calității de membru PNL a reclamantului, decizie ce a fost adoptată cu încălcarea prevederilor statutare.

Organizației PNL Dâmbovița a solicitat Consiliului Județean să ia act de pierderea calității de membru al partidului pe a cărei listă a candidat, și pe cale de consecință, în conformitate cu art 9 alin 2 lit h/1 și art 12 al Legii 393/2004, să se constate încetarea de drept a mandatului de consilier județean. Această cerere a fost supusă votului Consiliului Județean, însă a fost respinsă, motivat de faptul că pe rolul instanței de judecată se afla în curs de soluționare contestația formulată împotriva deciziei adoptate.

În drept a invocat prevederile art 14 și 15 din Legea 554/2004.

Cererii i-au fost atașate contestația ce face obiectul dosarului nr 252/120/2015, copia ordonanței președințiale ce a făcut obiectul dosarului nr252/120/2015/a1, sentința nr 189/2015 a Tribunalului Dâmbovița și decizia nr 200/2015 a Curții de Apel Ploiești.

Pârâta a formulat întâmpinare prin care a invocat pe cale de excepție inadmisibilitatea contestației formulate, iar pe fond respingerea contestației ca neîntemeiată.

A apreciat că acțiunea formulată este inadmisibilă întrucât reclamantul trebuia să se adreseze cu o plângere prealabilă în termen de 30 de zile de la data comunicării, lucru care nu s-a întâmplat. De asemenea potrivit statutului PNL - art 108 alin 4- împotriva hotărârii CCJ se poate face contestație, în termen de 30 de zile la Curtea de Arbitraj , prevăzută la punctul 11 B, iar potrivit art 104 alin 1, Curtea de Arbitraj este instanța supremă a partidului având atribuțiile privind respectarea prevederilor statutului și al codului etic, soluționarea contestațiilor, etc.

S-a mai apreciat că Tribunalul Dâmbovița nu este competent material să soluționeze prezenta cauză întrucât potrivit art 104 și următoarele din statutul PNL singura entitate de a soluționa toate contestațiile privind sancțiunile și deciziile emise cu privire la statutul PNL este Curtea de Arbitraj.

În drept a invocat prevederile art 205 și următoarele N C.pr.civ.

Reclamantul nu a formulat răspuns la întâmpinare.

În cauză a fost încuviințată proba cu înscrisuri.

Analizând actele și lucrările dosarului, reține următoarea situație de fapt:

Referitor la împrejurarea că acțiunea cu care a fost învestită instanța ar fi formulată cu încălcarea obligației reglementate de art. 14 raportat la art. 7 din Legea 554/2004, respectiv obligația de a se adresa cu plângere prealabilă autorității emitente a actului administrativ ce face obiectul cererii de suspendare a executării, se reține că a intervenit decăderea pârâtei de a invoca o asemenea excepție, raportat la art. 193 al. 1 și 2 NCpc, excepție pe care instanța nu o poate invoca din oficiu, ea neaflându-se decât la îndemâna pârâtului, care însă, în prezenta cauză a depus întâmpinare cu depășirea termenului prevăzut de lege.

Cu privire la aspectul dirimant al tardivității cererii formulate, se reține că art. 11 al. 1 din Legea contenciosului administrativ, deși reglementează termenul de prescripție al acțiunilor în contencios administrativ, nu este aplicabil în prezenta cauză, deoarece acest text legal raportează momentul începerii termenului de prescripție de 6 luni de soluționarea plângerii prealabile, or în prezenta cauză procedura prealabilă nu a fost parcursă și nici inițiată de către reclamant, însă acest fapt nu a putut fi valorificat împotriva sa, din motive de invocare tardivă a excepției inadmisibilității de către partea îndreptățită la aceasta.

Cu toate acestea, este necesar a se verifica dacă cererea este formulată în interiorul termenului de decădere în care poate fi formulată acțiunea în contencios administrativ, respectiv dacă se poate constata că respectă cerința reglementată de art. 11 al.2 din Legea 554/2004: "Pentru motive temeinice, în cazul actului administrativ individual, cererea poate fi introdusă și peste termenul prevăzut la alin. (1), dar nu mai târziu de un an de la data comunicării actului, data luării la cunoștință, data introducerii cererii sau data încheierii procesului-verbal de conciliere, după caz";.

În aceste condiții, se reține că actul administrativ ce face obiectul cererii adresate instanței este emis la 06.01.2015, de către Biroul Politic Județean al Organizației PNL Dâmbovița, însă la dosar nu există nicio dovadă a comunicării acestuia către reclamant. Or, în aceste condiții, termenul de decădere nu a expirat, iar formularea cererii adresate instanței apare ca respectând reglementarea art. 11 al.2 din Legea 554/2004.

În privința faptului că instanța nu poate trece peste excepția absolută a necompetenței materiale a instanței, invocată de pârâtă, pentru motivul că unica entitate având drept de soluționare a litigiilor privind sancțiunile și deciziile emise cu privire la Statutul PNL ar fi Curtea de Arbitraj, potrivit prevederilor Statutului PNL, se apreciază de această instanță ca această excepție nu poate fi primită.

Astfel, se reține pe de o parte că prin art. 79 al.1 al Statutului PNL (prezentat pe pagina de internet a PNL), Curtea de Arbitraj este instanța supremă a partidului, iar potrivit Regulamentului de organizare și funcționare al Curții de Arbitraj a PNL și al consiliilor teritoriale de arbitraj ale filialelor PNL, instituția Curții de Arbitraj este instanța supremă de jurisdicție a Partidului Național Liberal, cu atribuțiuni și competențe privind respectarea prevederilor Statutului, Codului Etic și a Regulamentelor PNL, păstrarea disciplinei și a moralității în cadrul partidului, ea fiind un organism constituit în interiorul PNL care are o activitate independentă și nu este subordonat niciunui organism de conducere al PNL.

Pe de altă parte, prevederile Noului Cod de procedură civilă arată la art. 543 și art. 544 al.1 faptul că "arbitrajul poate fi încredințat, prin convenție arbitrală, uneia sau mai multor persoane, învestite de părți sau în conformitate cu acea convenție să judece litigiul și să pronunțe o hotărâre definitivă și obligatorie pentru ele. Arbitrul unic sau, după caz, arbitrii învestiți constituie, în sensul dispozițiilor prezentei cărți, tribunalul arbitral. Arbitrajul se organizează și se desfășoară potrivit convenției arbitrale, încheiată conform dispozițiilor titlului al II-a din Cartea a IV-a a Noului cod de procedură civilă - Despre arbitraj";.

Or, prezenta instanță, făcând aplicarea art. 554 al.1 Ncpc, nu poate declara necompetența sa cu privire la acest litigiu, pentru motivul că nu există o convenție arbitrală încheiată de părți, ci prevederea "Curtea de Arbitraj este instanța supremă de jurisdicție a Partidului Național Liberal, cu atribuțiuni și competențe privind respectarea prevederilor Statutului, Codului Etic și a Regulamentelor PNL"; este cuprinsă în Statutul, respectiv Regulamentul de organizare și funcționare al Curții de Arbitraj a PNL, ceea ce nu poate echivala cu o convenție a părților, în sensul unui acord de voințe al acestora încheiat în scopul încredințării eventualelor litigii spre soluționare unui alt for decât instanțelor judecătorești.

În plus, a reține că instanța sesizată nu are competența de a soluția acest litigiu, în împrejurările mai sus descrise, ar conduce la ignorarea Deciziei 530/2013 a Curții Constituționale, care a statuat că prevederea din cuprinsul Legii 14/2003 a partidelor politice în sensul că "dobândirea sau pierderea calității de membru al unui partid politic este supusă numai jurisdicției interne a partidului respectiv, potrivit statutului partidului"; este neconstituțională, pentru că aduce atingere înseși substanței dreptului de acces la justiție.

Or, aplicarea prevederii din Statutul PNL și din Regulamentul de organizare și funcționare al Curții de Arbitraj a PNL privind soluționarea litigiilor de această natură nu de către jurisdicția internă a partidului respectiv - cum se menționa în Legea partidelor politice, ci de către Curtea de Arbitraj - un organism constituit în interiorul partidului (ceea ce, în aprecierea instanței reprezintă un echivalent al jurisdicției interne reglementate de Legea 14/2003) și în plus, fără a exista convenții arbitrale care să dubleze acest Regulament, ar însemna o eludare nepermisă atât a prevederilor Noului Cod de procedură civilă, citate anterior, cât și a Deciziei Curții Constituționale nr. 530/2013.

În ceea ce privește posibilitatea suspendării unui act administrativ emis în temeiul unor norme legale, trebuie amintit că din dispozițiile generale ale Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ rezultă că actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate, fiind executoriu din oficiu.

Pe de altă parte, din dispozițiile art. 14-15 ale Legii nr. 554/2004, rezultă că suspendarea executării unui act administrativ este o măsură de excepție care poate surveni exclusiv atunci când acest lucru este prevăzut expres în lege - suspendarea de drept ope legis - ori, când sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de lege - suspendarea la cererea persoanei vătămate.

Astfel, potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 "în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea în condițiile art. 7 a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond".

Prin urmare, un act administrativ va putea fi suspendat din executarea sa numai în situația în care instanța va constata în mod temeinic îndeplinirea cumulativă a celor două condiții: existența unui caz bine justificat și necesitatea evitării unei pagube iminente ireparabile sau dificil de reparat.

Noțiunea de caz bine justificat a fost definită la art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, ca fiind acele împrejurări legate de starea de fapt și de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.

În jurisprudența constantă a instanțelor de contencios administrativ, confirmată de Secția de Contencios Administrativ și Fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a reținut că pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanța nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăși cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-și limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt și/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ (a se vedea Decizia nr. 442/30.01.2013).

Astfel de împrejurări vădite, de fapt sau/și de drept care sunt de natură să producă o îndoială serioasă cu privire la legalitatea unui act administrativ au fost reținute de Înalta Curte ca fiind: emiterea unui act administrativ de către un organ necompetent sau cu depășirea competenței, actul administrativ emis în temeiul unor dispoziții legale declarate neconstituționale, nemotivarea actului administrativ, modificarea importantă a actului administrativ în calea recursului administrativ, situație care trebuie dovedită de reclamantă.

Decizia Curții Constituționale 530/2013 a admis că este admisibil controlul judecătoresc asupra regularității desfășurării procedurii statutare, nu și asupra oportunității sancțiunii aplicate. Or prezenta instanță nu a fost chemată să analizeze oportunitatea măsurii de excludere din PNL ci să verifice aparența de legalitate, respectiv de conformitate a Deciziei 1/06.01.2015 a BPJ Dâmbovița cu prevederile statutare.

În prezenta cauză, se reține, din înscrisul existent la f. 42, că la 06.01.2015 s-a emis o decizie prin care s-a urmărit de către Biroul Politic Județean Dâmbovița al PNL valorificarea Deciziei CNSAS nr.239/2004 publicată în MOf 924/28..12.2005 prin care s-ar fi constatat calitatea de "agent ofițer al organelor de securitate ca poliție politică"; în privința reclamantului, acest document reprezentând temeiul pierderii calității de membru PNL a reclamantului prin radiere, conform art. 22 al. 2 lit. h din Statutul PNL.";

Însă, la data de 06.01.2015 se aflau în vigoare, pe de o parte Statutul partidului din cadrul căruia a fost exclus reclamantul (care prevedea, la articolul menționat ca temei de drept în actul administrativ contestat, respectiv art. 22 al. 2 lit. h, că în situația stabilirii prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă a calității de lucrător, colaborator sau asimilat colaborator al Securității, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, persoana în cauză își pierde calitatea de membru al partidului prin radierea de drept de către BPJ, la propunerea BPL), iar pe de altă parte, legislația care reglementa la momentul respectiv modul de constatare a calității de lucrător, colaborator sau asimilat colaborator al Securității, respectiv OUG 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității și Hotărârea CNSAS 2/2008 privind adoptarea Regulamentului de organizare si funcționare al Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității.

Aceste ultime acte normative (art. 7, art. 8 și art. 11 din OUG 24/2008, actualizat la data de 06.01.2015, art. 31-32 din Regulamentul de organizare si funcționare al Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securități) prevedeau că CNSAS are rolul de a efectua verificări de specialitate, în urma cărora poate fi sesizată instanța cu acțiune în constatarea calității de lucrător, colaborator sau asimilat colaborator al Securității.

Numai în ipoteza pronunțării unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile prin care s-a constatat această calitate, devenea aplicabil art. 3B - 22 al. 2 lit. h din Statutul PNL, care impune prioritar, așa cum s-a arătat, existența unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile de stabilire a calității de lucrător, colaborator sau asimilat colaborator al Securității, ce poate atrage radierea de drept a calității de membru de partid, de către BPJ, la propunerea BPL.

Or, în aceste condiții, aparența de legalitate a Deciziei 1/06.01.2015 nu există, întrucât decizia de pierdere a calității de membru a PNL a reclamantului prin radiere conform art. 22 al.2 lit. h din Statutul PNL nu s-a întemeiat pe o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă de constatare a calității de lucrător, colaborator sau asimilat colaborator al Securității, ci pe o decizie a CNSAS (emisă în 2004 și nevalorificată prin introducerea acțiunii de constatare a calității de lucrător… și respectiv, obținerea unei hotărâri judecătorești definitive în acest sens).

În împrejurările mai sus prezentate, existența cazului justificat pentru a obține suspendarea executării actului administrativ contestat este dovedită.

În ceea ce privește cea de-a doua condiție necesară pentru a se pronunța suspendarea executării actului administrativ, din dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea 554/2004, rezultă că noțiunea de pagubă iminentă are în vedere producerea unui prejudiciu material viitor și previzibil, greu sau imposibil de reparat.

Iminența producerii unei pagube nu se prezumă, ci trebuie dovedită de persoana lezată, îndeplinirea condiției referitoare la paguba iminentă presupune administrarea de dovezi care să probeze iminența producerii pagubei invocate, sub acest aspect fiind lipsite de relevanță simplele afirmații făcute.

Reclamantul a făcut dovada că Instituția Prefectului Dâmbovița are înregistrată în evidențele sale o acțiune în instanță prin care se urmărește constatarea încetării de drept a mandatului reclamantului de consilier județean (f. 64-66), dată fiind pierderea calității de membru a PNL în temeiul Deciziei BPL Dâmbovița nr. 1/06.01.2015.

Așadar, actul administrativ a căruia suspendare se solicită poate avea ca efect, în ipoteza respingerii prezentei acțiuni, pierderea calității de consilier județean a reclamantului ca urmare, așa cum a reținut și Curtea Constituțională în finalul considerentelor Deciziei 530/2013, "măsura excluderii din partid produce un efect juridic extrem de grav - încetarea mandatului";, iar acest prejudiciu pe care îl poate încerca reclamantul se vădește iminent, având în vedere prevederile legale din Legea 393/2004 incidente în situația excluderii din partid a aleșilor locali.

Ca urmare, văzând că sunt îndeplinite cumulativ cerințele legale pentru suspendarea Deciziei BPJ al PNL nr. 1/06.01.2015, urmează a fi admisă cererea formulată de reclamant, cu observația că, nefiind dovedită împrejurarea că reclamantul se află în ipoteza art. 15 din Legea 554/2004, în cazul în care reclamantul nu va introduce acțiunea în anularea actului în termen de 60 de zile, suspendarea încetează de drept și fără nicio formalitate, conform art. 14 al.1 din Legea contenciosului administrativ.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea formulată de reclamantul A.M. în contradictoriu cu pârâta O. J. D. P. N. L.

Dispune suspendarea executării Deciziei nr 1/06.01.2015 a BPJ al Organizației PNL Dâmbovița, în condițiile art. 14 alin 1 din Legea 554/2004.

Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare; cererea de recurs se va depune la Tribunalul Dâmbovița.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 06.07.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER

ANA-MARIA GOGIOIU Joița Carmen

Proces verbal

Pentru doamna judecător

Gogioiu Ana-Maria aflată în C. O.,

semnează Președintele Secției a II-a civilă,

de contencios administrativ și fiscal,

Bălașa Gabriel

Proces verbal

Pentru doamna grefier

Joița Carmen aflată în C. O.,

semnează Grefierul șef al Secției a II-a civilă,

de contencios administrativ și fiscal,

Simona Bugiulescu

Jurisprudenta

1

id_institutie

120

Institutie

Tribunalul DÂMBOVIȚA

Atașări

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Constituirea unui grup infractional organizat. Trafic de persoane