CONTESTATIE ÎN ANULARE. CAZUL PREVĂZUT DE ART.386 LIT.A) COD PROCEDURĂ PENALĂ.
Comentarii |
|
Potrivit dispoziţiilor art.386 lit.a C.pr.pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestaţie în anulare când procedura de citare a părţii pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs nu a fost îndeplinită conform legii.
Contestatorul nu poate invoca incidenţa art.386 lit.a C.pr.pen. în ipoteza în care judecarea recursului s-a făcut fără ca procedura de citare cu partea adversă să fie îndeplinită conform legii.
Prin sentinţa penală nr.466/9.04.1998 a Judecătoriei Giurgiu a fost condamnat inculpatul I.G. la 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev.de art.214 C.pen., suspendându-se condiţionat executarea pedepsei pe durata unui termen de încercare de 2 ani şi 6 luni.
S-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art.83 C.pen.
A fost admisă în parte acţiunea civilă formulată de Societatea Agricolă F. G. şi a fost obligat inculpatul la 173.387.360 lei despăgubiri civile.
în fapt, s-a reţinut că inculpatul, în calitate de preşedinte al consiliului de administraţie al societăţii agricole respective, în anul 1992 a pricinuit pagube cu rea-credinţă, folosind în interesul său şi al familiei sale utilaje agricole şi vânzând preferenţial unele bunuri de inventar, fără consultarea membrilor consiliului de administraţie şi fără să organizeze licitaţie publică.
Tribunalul Giurgiu, prin decizia penală nr.197/7.04.1999 a admis apelul inculpatului, a desfiinţat sentinţa penală apelată şi în baza art.11 pct.2 lit.a rap.la art.10 lit.f C.pr.pen., a încetat procesul penal, reţinându-se că partea vătămată a formulat plângerea prealabilă după trecerea termenului de 2 luni prev.de art.284 C.pen.
Prin aceeaşi decizie s-a respins, ca nefondat, apelul părţii civile.
împotriva acestei decizii au declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu şi partea civilă, criticând-o pentru nelegalitate sub aspectul greşitei încetări a procesului.penal, întrucât la data săvârşirii infracţiunii şi sesizării instanţei, partea vătămată nu avea obligaţia să depună plângere prealabilă în termen de 2 luni. în timpul judecării recursurilor, la data de 24.07.1999, inculpatul a decedat.
Curtea de Apel Bucureşti - secţia I penală, prin decizia penală nr.1602/ 28.10.1999 a admis ambele recursuri, a casat integral decizia pronunţată de Tribunal şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă, motivat de faptul că nu a fost soluţionat fondul cauzei.
Prin decizia penală nr.74/1.03.2000, Tribunalul Giurgiu a admis apelul inculpatului, a încetat procesul penal în baza art.11 pct.2 lit.a rap.la art.10 lit.g C.pr.pen. şi a respins, ca nefondat, apelul părţii civile.
împotriva acestei decizii a declarat recurs Societatea Agricolă F.G., recurs ce a fost respins, ca nefondat, prin decizia penală nr.659/8.05.2000 a Curţii de Apel Bucureşti.
în cauză, partea civilă a formulat contestaţie în anulare, cu motivarea că la judecarea recursului nu a fost îndeplinită procedura de citare cu succesorii inculpatului decedat şi nici cu statul român (în cazul în care nu ar exista alţi succesori şi s-ar fi ajuns la concluzia că succesiunea este vacantă).
Examinând contestaţia în anulare, Curtea apreciază că este nefondată, deoarece partea civilă nu invocă lipsa de procedură cu aceasta la soluţionarea recursului, ci cu partea adversă, situaţie care nu se circumscrie cazurilor de contestaţie în anulare prevăzute expres şi limitativ de dispoziţiile art.386 C.pr.pen.
în consecinţă, în baza art.389 şi urm.C.pr.pen., Curtea va respinge, ca nefondată, contestaţia în anulare. (Judecator Angela Dragne)
(Secţia a ll-a penală, decizia nr.947/2000)