Contestatie la executare. Jurisprudență Contestaţie la executare

Judecătoria CARACAL Sentinţă penală nr. 173 din data de 10.12.2015

Pe rolul Judecătoriei Caracal a fost înregistrată la data de 04.06.2015, sub nr. de dosar …../207/2015, cererea formulată de judecătorul delegat la Biroul Executări Penale din cadrul acestei instanțe privind pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată condamnatului C. S., prin sentința penală nr. 131/19.03.2007, pronunțată de Judecătoria Caracal în dosarul nr. …./2006.

În motivarea cererii s-a arătat că, prin sentința penală nr. 131/19.03.2007, pronunțată de Judecătoria Caracal în dosarul nr. …./2006, în baza art. 208 alin 1 - 209 alin. 1 lit. a, g și i Cp, cu aplicarea art. 37 lit. b Cp inculpatul C. S. a fost condamnat la 3 ani închisoare.

In baza art. 217 alin 1 Cp, cu aplicarea art. 37 lit. b Cp același inculpat a fost condamnat la 1 an si 6 luni închisoare.

In baza art. 33 și 34 Cp. s-a dispus ca inculpatul sa execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare cu aplicarea art. 71 Cp si art.64 lit. a si b Cp.

In baza art. 88 Cp sa dedus din pedeapsa aplicata inculpatului , reținerea de o zi , din 19.09.2006.

Împotriva sentinței penale a declarat apel inculpatul C. S..

Prin decizia penală nr. 120 din 09.05.2007 pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr. …../207/2006 s-a respins apelul declarat de inculpatul C. S. și a fost obligat la 150 lei, cheltuieli judiciare în favoarea statului.

Biroul Executări Penale din cadrul Judecătoriei Caracal a emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 154 din 25.05.2007, care nu a putut fi pus în executare, deși s-au efectuat periodic reveniri pentru punerea în executare a acestui mandat, inculpatul sustrăgându-se de la executarea pedepsei și prin urmare a fost dat în urmărire generală prin ordinul IGPR nr. S/54029 din 05.07.2007.

La data de 08.10.2007 Judecătoria Caracal a pronunțat o încheiere prin care s-a dispus emiterea mandatului de urmărire internaționala nr. 9 si mandat european de arestare privind pe condamnatul C. S., în vederea executării pedepsei de 3 ani închisoare.

La aceeași dată a fost emis mandatul european de arestare , care a fost transmis Biroului Național Interpol pentru difuzarea acestuia pe canalele specifice ale Centrului de Cooperare Polițienească Internațională în țările membre ale Uniunii Europene în vederea arestării și predării condamnatei către autoritățile române.

De la această dată și până în prezent s-au efectuat periodic reveniri la Biroul Național Interpol, acesta comunicând că nu deține date sau informații cu privire la localizarea sau arestarea condamnatei pe teritoriul altui stat.

Pentru a se verifica dacă de la data când hotărârea de condamnare a rămas definitivă și până în prezent condamnatul a mai suferit și alte condamnări sau a mai săvârșit alte infracțiuni de natură a întrerupe termenul de prescripție au fost solicitate relații de la IPJ Olt - Serviciul cazier Judiciar, Evidență și Statistică Operativă.

În consecință, cum condamnatul C. S. nu a început niciodată executarea pedepsei aplicată prin sentința menționată, așa cum rezultă din actele și lucrările dosarului de fond, în raport de dispozițiile art. 126 Cp. aplicabil în speță, s-a apreciat că termenul de prescripție a executării acestei pedepse de 3 ani închisoare s-a împlinit la data de 25.05.2015, acest termen fiind de 5 ani plus durata pedepsei ce urma a fi executată (3 ani închisoare), respectiv un interval de timp de 8 ani.

Întrucât din datele de la Biroul Executări Penale din cadrul Judecătoriei Caracal reiese că de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și până în prezent condamnatul C. S. nu a început executarea pedepsei de 3 ani închisoare și nu a săvârșit din nou o infracțiune în cursul termenului prescripției executării, văzând dispozițiile art.126 și urm. Cp., aplicabil în cauză, se constată că s-a prescris executarea pedepsei de 3 ani închisoare, cursul termenului prescripției nefiind suspendat sau întrerupt vreodată.

Față de aceste considerente, s-a solicitat admiterea contestației și constatarea împlinirii termenului de prescripție a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată condamnatului C. S. prin sentința penală nr. 131/19.03.2007 pronunțată de Judecătoria Caracal în dosarul nr. …./207/2006, rămasă definitivă prin decizia nr. 120 din 09.05.2007 a Tribunalului Olt în dosarul nr. …./2006 și revocarea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 154/25.05.2007 și mandatului european de arestare din 08.10.2007 emise de Judecătoria Caracal.

În susținerea contestației la executare formulate, au fost atașate următoarele înscrisuri: copie de pe cazierul judiciar emis de IPJ Olt - Cazier Judiciar, sentința penală nr. 131/19.03.2007 pronunțată de Judecătoria Caracal în dosarul nr. …./207/2006, rămasă definitivă prin decizia nr. 120/09.05.2007 a Tribunalului Olt în dosarul nr. …./20207/2006, dosarul de fond nr. 5768/20207/2006 al Judecătoriei Caracal, la care se află atașate dosarul nr. …./207/2006 al Tribunalului Olt și nr. 2147/P/2006 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal.

Prin referatul întocmit la data de 10.09.2015 de catre Biroul Executări Penale din cadrul Judecătoriei Caracal rezultă că prin sentința penală nr. 131/19.03.2007 pronunțată de Judecătoria Caracal, în dosarul nr. …./207/2006, în baza art. 208 alin 1 - 209 alin. 1 lit. a, g și i Cp, cu aplicarea art. 37 lit. b Cp inculpatul C. S. a fost condamnat la 3 ani închisoare.

In baza art. 217 alin 1 Cp, cu aplicarea art. 37 lit. b Cp același inculpat a fost condamnat la 1 an si 6 luni închisoare.

In baza art. 33 și 34 Cp. s-a dispus ca inculpatul sa execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare cu aplicarea art. 71 Cp si art.64 lit. a si b Cp.

In baza art. 88 Cp sa dedus din pedeapsa aplicata inculpatului , reținerea de o zi , din 19.09.2006.

Împotriva sentinței penale a declarat apel inculpatul C. S..

Prin decizia penală nr. 120 din 09.05.2007 pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr. …../207/2006 s-a respins apelul declarat de inculpatul. C. S..

La data de 25.05.2007, Judecătoria Caracal, a emis pe numele condamnatului C. S., mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 154/2007, către Poliția Caracal.

Instanța constată că Biroul executări penale din cadrul Judecătoriei Caracal a revenit cu adresă către Poliția Caracal, cu privire la stadiul de executare al mandatului emis pe numele condamnatului ( mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 154/2007 din 25.05.2007) la următoarele date : 29.06.2007, 29.08.2007, 11.01.2008, 06.01.2009, 06.01.2010, 04.01.2011, 05.01.2012, 04.01.2013, 07.01.2014, 07.01.2015 iar aceasta instituție, cu adresa 86664/3.07.2007 a comunicat neexecutarea mandatului și s-au întocmit documente pentru a fi pus în urmărire generală fiind dispărut de la domiciliu.

Judecătoria Caracal prin încheierea Camerei de Consiliu din 08.10.2007,

a admis cererea formulată și precizată de Parchetul Caracal la propunerea Serviciului

de Investigații Criminale din cadrul IPJ Olt și constatând îndeplinite cerințele cerute de

art. 66/1 și art. 81- 83 din Legea nr. 302/2004 modificată și completată prin Legea

224/2006 a dispus emiterea mandatului de urmărire internațională și a mandatului european de arestare a condamnatului.

Biroul Național Interpol cu adresa nr. 1787544A/MG din 26.10.2007,

a comunicat punerea în urmărire internațională în vederea arestării în baza

mandatului european de arestare prin mesajul nr. 17823 din 25.10.2007, nr.

dosar 1787544/VMG.

De asemenea, Inspectoratul de Poliție Județean Olt, Serviciul de Investigații Criminale, cu ultima adresă nr. 34478/SA din data de 25.08.2015, a comunicat neexecutarea-mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 154/2007 din 25.05.2007 emis de Judecătoria Caracal, privind pe condamnatul C. S. deoarece acesta se sustrage executării.

Se arata în referatul întocmit ca în prezent condamnatul se află în urmărire generală prin dispoziția I.G.P.R. nr. 54029 din 05.07.2007 și urmărire internațională din data de 25.10.2007, conform mesajului Biroului Național Interpol nr. 17823.

Din oficiu, instanța a solicitat o nouă fișă de cazier judiciar a condamnatului ce a fost atașată la fila 12 dosar și s-a dispus citarea condamnatului la ultimul domiciliu cunoscut și cu mandat de aducere, dar și conform art. 259 alin. 5 și art. 260 C.p.p. prin afișare la sediul instanței.

Din procesul verbal de căutare, rezultă că la adresa care figurează în fișa de evidență din cadrul DEPABD, respectiv în municipiul Caracal, str. N…., nr. .., Bl. .., Sc. 1, Ap. 1, județul Olt, nu a fost identificat condamnatul C. S., fiind returnata înștiințarea cu mentiunea că persoanele care locuiesc sunt absente.

Prin adresa nr. 1510585/COV/25.11.2015 emisa de MAI- IGPR s-a comunicat ca pana in prezent condamnatul C. S. nu a fost depistat în spațiul Schengen.

Analizând obiectul cererii formulate în raport cu actele și lucrările dosarului și dispozițiile legale incidente în cauză, respectiv dispoz. art. 126 V.C.p., instanța reține următoarele :

Prin sentința penală nr. 131/19.03.2007, pronunțată de Judecătoria Caracal în dosarul nr. …./2006, în baza art. 208 alin 1 - 209 alin. 1 lit. a, g și i Cp, cu aplicarea art. 37 lit. b Cp inculpatul C. S. a fost condamnat la 3 ani închisoare.

In baza art. 217 alin 1 Cp, cu aplicarea art. 37 lit. b Cp același inculpat a fost condamnat la 1 an si 6 luni închisoare.

In baza art. 33 și 34 Cp. s-a dispus ca inculpatul sa execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare cu aplicarea art. 71 Cp si art.64 lit. a si b Cp.

In baza art. 88 Cp sa dedus din pedeapsa aplicata inculpatului , reținerea de o zi , din 19.09.2006.

Împotriva sentinței penale a declarat apel inculpatul C. S..

Prin decizia penală nr. 120 din 09.05.2007 pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr. ...../207/2006 s-a respins apelul declarat de inculpatul. C. S. și a fost obligat la 150 lei, cheltuieli judiciare în favoarea statului.

Biroul Executări Penale din cadrul Judecătoriei Caracal a emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 154 din 25.05.2007.

Organele de poliție din cadrul IPJ Olt - Serviciul de Investigații Criminale au comunicat, constant, instanței de executare imposibilitatea punerii în executare a mandatului de executare a pedepsei închisorii mai sus menționat întrucât condamnatul C. S. se sustrage executării pedepsei, fiind dat în urmărire generală la data de 25.05.2007 (fil. 96-97 dosar nr. ...../207/2006 al Judecătoriei Caracal).

Ulterior, prin încheierea din data de 08.10.2007 pronunțată în dosarul nr. 4730/207/2007 al Judecătoriei Caracal, în baza art.661 alin.1 din Legea nr.302/2004 s-a dispus emiterea mandatului de urmărire internațională în vederea extrădării nr. 9 privind pe condamnatul C. S., ce a fost transmis Centrului de Cooperare Polițienească Internațională.

De asemenea, la aceeași data a emis mandatul european de arestare privind condamnatul, care a fost transmis Biroului Național Interpol pentru difuzarea acestuia pe canalele specifice în țările membre ale Uniunii Europene.

De la această dată și până în prezent s-au efectuat periodic reveniri la Biroul Național Interpol, acesta comunicând că persoana condamnată C. S. nu a fost localizată sau arestată pe teritoriul altui stat.

Conform art. 125 și urm. V.C.p. (art. 161 și urm. N.C.p.) prescripția înlătură executarea pedepsei iar termenele de prescripție a executării pedepsei se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare, iar în cazul revocării suspendării executării pedepsei sub supraveghere, de la data când această hotărâre a rămas definitivă.

Potrivit art. 126 alin. 1 lit. b V.C.p. (art. 162 alin. 1 lit. b N.C.p.) termenul de prescripție a executării pedepsei este de 5 ani plus durata pedepsei aplicate, ce urmează a fi executată, în cazul celorlalte pedepse cu închisoare decât detențiunea pe viață ori închisoarea mai mare de 15 ani.

In cauza dedusă analizei termenul de prescripție a executării pedepsei este de 8 ani (5 ani plus 3 ani pedeapsă) și începe să curgă de la data de 25.05.2007, când a rămas definitivă sentința penală nr. 131/19.03.2007 pronunțată de Judecătoria Caracal în dosarul nr. ...../207/2006, prin Decizia penala nr. 120/09.05.2007 a Tribunalului Olt care a respins apelul condamnatului C. S., împlinindu-se așadar la data de 25.05.2015.

Pe de altă parte, conform art. 127 V.C.p.( art. 163 NCp) cursul termenului de prescripție a executării pedepsei se întrerupe prin începerea executării pedepsei sau prin săvârșirea din nou a unei infracțiuni, în speță fiind cert că persoana condamnată C. S. nu a început executarea pedepsei, nefiind executate mandatele de urmărire internațională, respectiv de arestare provizorie emise de instanța de executare și nici nu a comis o altă infracțiune, aspect ce rezultă din mențiunile existente în fișa de cazier judiciar.

Este adevărat că, față de condamnat și pentru executarea pedepsei închisorii de 3 ani a fost emis mandatul european de arestare la data de 08.10.2007 în dosarul nr. 4630/207/2007, care potrivit înscrisurilor existente la dosar , a fost transmis Biroului Național Interpol pentru difuzarea acestuia pe canalele specifice, în țările membre ale Uniunii Europene, executarea acestuia nefiind confirmată până în prezent.

Potrivit deciziei nr. 2/2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii, în interpretarea și aplicarea unitară a dispoz. art. 33 alin. 2 din legea 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală "nu produce efect întreruptiv de prescripție transmiterea mandatului european de arestare prin difuzare"; ci numai "transmiterea directă a mandatului european de arestare emis de autoritățile române, către autoritățile judiciare ale altui stat membru pe teritoriul căruia a fost localizată persoana, indiferent dacă aceasta a fost sau nu arestată provizoriu, în vederea predării";.

Cum în cauza de față mandatul european de arestare din 08.10.2007 emis de Judecătoria Caracal a fost transmis prin difuzare Biroului Național Interpol și nu în mod direct autorităților judiciare străine de executare, se constată că nici această împrejurare, respectiv faptul material al emiterii mandatului european de arestare nu a determinat întreruperea cursului prescripției executării pedepsei.

Având în vedere aceste considerente, instanța urmează să constate întemeiată cererea Biroului executări penale din cadrul Judecătoriei Caracal, cu consecința admiterii prezentei contestații, astfel că în considerarea art. 598 alin. 1 lit. d C.p.p., raportat la art. 126 alin.1 lit. b Vechiul Cod penal ( art. 162 alin. 1 lit. b NCP) va constata intervenită prescripția executării pedepsei de 3 ani închisoare pentru infracțiunea de furt calificat prev. de art. 208 alin. 1 - 209 alin. 1 lit. a, g și i Vechiul Cod penal aplicată condamnatului C. S., prin sentința penală nr. 131 din data de 19.03.2007 pronunțată în dosarul nr. ...../2006 al Judecătoriei Caracal.

Prin urmare, se va dispune anularea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 154/25.05.2007 emis de Judecătoria Caracal, iar în baza art. 94 al. 1 din Legea nr. 302/2004 se va dispune retragerea mandatului european de arestare din data de 08.10.2007 emis de Judecătoria Caracal în dosarul nr. …./207/2007.

În baza art.192 al. 3 C.p.p., cheltuielile judiciare, inclusiv suma de 260 lei onorariu avocat oficiu, conform delegației de asistență judiciară obligatorie nr. 003359/02.07.2015, rămân în sarcina statului.

Postat 30.12.2015

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Contestatie la executare. Jurisprudență Contestaţie la executare