Delapidare Subiect activ Subiect pasiv Funcţionar
Comentarii |
|
C.A. Ploieşti, decizia nr. 538 din 25 noiembrie 2002
Sentinţa penală nr. 129 din 15.06.2002 pronunţată de Tribunalul Buzău a fost desfiinţată prin decizia nr. 538 din 25.11.2002 a Curţii de Apel Ploieşti şi au fost condamnaţi inculpaţii T.F. pentru săvârşirea infracţiunii dedelapidareprevăzută de art. 2151 alin. 1, cu aplicarea art. 41 alin. 2 C. pen., iar S.V. pentru comiterea infracţiunii de complicitate la aceeaşi faptă.Instanţa de fond a reţinut că inculpatul T.F., cu ajutorul inculpatului S.V., a scos din depozitul unei fabrici o mare cantitate de alcool pe care l-a înstrăinat fără a evidenţia în actele societăţii venitul realizat, pe care ulterior şi l-a însuşit.Susţinerea primei instanţe, conform căreia inculpatul T.F. nu a comis infracţiunea de delapidare deoarece nu putea în acelaşi timp să fie subiect activ şi subiect pasiv al acestei fapte, întrucât era administrator unic al societăţii, este greşită.Inculpatul T.F., care are calitatea de funcţionar în sensul dispoziţiilor art. 147 alin. 2 C. pen., în cadrul unei societăţi pe acţiuni, şi-a însuşit, ajutat de coinculpat, o importantă cantitate de alcool din fabrica pe care o administra, astfel că cei doi se fac vinovaţi de săvârşirea infracţiunii de delapidare şi, respectiv, complicitate la delapidare.