Deosebirea dintre infracțiunea de mărturie mincinoasă şi infracțiunea de favorizare a făptuitorului.

Curtea de Apel SUCEAVA Decizie nr. 837 din data de 18.09.2017

Rezumat:

În speță s-a reținut că deși li s-a pus în vedere că dacă nu vor spune adevărul vor fi pedepsiți pentru mărturie mincinoasă, anterior luării, sub jurământ, a declarațiilor (aflate la filele 139 și 154 ds. u.p.), inculpații A. și B. au relatat aspecte care în realitate nu au avut loc (și care vizează împrejurări esențiale pentru cauză). Procedând în maniera arătată, ei au devenit subiecți activi ai faptei de mărturie mincinoasă (întrunite fiind elementele ei constitutive, atât sub aspectul laturii obiective, cât și a celei subiective).

Infracțiunea de favorizare a infractorului, în reglementarea prevăzută de art. 264 alin. 1 Vechiul Cod penal, presupune, sub aspectul conținutului ei constitutiv, existența unui ajutor dat cu intenție unui infractor, fără o înțelegere prealabilă sau concomitentă săvârșirii de către acesta a infracțiunii pentru a zădărnici, după caz, urmărirea penală, judecata sau executarea pedepsei.

Spre deosebire de incriminarea infracțiunii de mărturie mincinoasă, infracțiunea de favorizare a făptuitorului are în vedere ajutorul dat unui infractor după comiterea infracțiunii în general și nu aspectele particulare ale acestui ajutor. Pentru acest motiv, infracțiunea de favorizare a infractorului are un caracter subsidiar, "activitatea de favorizare a unui infractor încadrându-se în dispozițiile art. 264 Vechiul Cod penal numai dacă nu prezintă vreunul dintre aspectele particulare pe care Codul penal le incriminează distinct"; (O. Loghin, T. Toader, Drept penal român, partea specială, ed. ȘANSA"; SRL București, 1994, pagina 377).

Or, astfel cum s-a arătat în cele ce preced, activitatea inculpaților A. și B. se circumscrie tipicității infracțiunii de mărturie mincinoasă, reglementată ca atare în mod distinct de prevederile art. 260 alin. 1 Vechiul Cod penal. În același context, reiese cu certitudine că inculpații A. și B., în încercarea de a-l ajuta pe inculpatul C. să eludeze răspunderea penală în condițiile în care a condus autoutilitara deși avea permisul anulat, cu intenție declarând mincinos asupra unor fapte sau împrejurări esențiale în cauză, au comis, fiecare, fapta de mărturie mincinoasă, prev. de art. 260 alin. 1 Vechiul Cod penal (cu aceleași considerații de mai sus relativ la legea penală mai favorabilă).

Hotărârea:

Prin sentința penală nr. 186 din data de 15.12.2016 pronunțată de Judecătoria Vatra Dornei în dosar nr. 2019/334/2015, a fost condamnat inculpatul C. pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană al cărei permis de conducere este anulat, prev. de art. 86 alin. 2 din O.U.G. 195/2002, la pedeapsa de 6 luni închisoare.

Același inculpat a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană având o alcoolemie de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, prev. de art. 87 alin. 1 și din OUG 195/2002, la pedeapsa de 1 an închisoare.

Același inculpat a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de părăsire a locului accidentului de către conducătorul unui vehicul implicat într-un accident de circulație și ca urmare a săvârșirii unei infracțiuni fără încuviințarea poliției care cercetează locul faptei, prev. de art. 89 alin. 1 din O.U.G. 195/2002, la pedeapsa de 2 ani închisoare.

În baza art. 33 lit. a și b Cod penal de la 1969 raportat la art. 34 lit. b Cod penal de la 1969, s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare.

În baza art. 83 alin. 1 și 4 Cod penal de la 1969, s-a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 1 an închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 8 din 16.01.2013 a Judecătoriei Suceava pronunțată în dosarul nr. 5842/314/2012, definitivă prin decizia penală nr. 247/2013 a Curții de Apel Suceava la data de 13.03.2013 și s-a dispus executarea în întregime a acesteia, la care s-a adăugat pedeapsa aplicată prin prezenta hotărâre, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare.

În baza art. 71 Cod penal de la 1969, pe durata executării pedepsei inculpatul a fost lipsit de drepturile prev. de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal de la 1969.

A fost condamnat inculpatul A. pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă, prev. de art. 260 alin. 1 Cod penal de la 1969, cu aplicarea art.74 alin. 1 lit. a raportat la art. 76 alin. 1 lit. d Cod penal de la 1969, la pedeapsa de 6 (șase) luni închisoare.

În baza art. 71 Cod penal de la 1969, pe durata executării pedepsei inculpatul a fost lipsit de drepturile prev. de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal de la 1969.

În baza art. 81 și art. 71 alin. 5 Cod penal de la 1969, s-a suspendat condiționat executarea pedepsei aplicate inculpatului și a pedepselor accesorii pe durata de doi ani și șase luni prev. de art. 82 Cod penal de la 1969.

S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art.83 Cod penal.

A fost condamnată inculpata B. pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă, prev. de art. 260 alin. 1 Cod penal de la 1969, cu aplicarea art.74 alin. 1 lit. a raportat la art. 76 alin. 1 lit. d Cod penal de la 1969, la pedeapsa de 6 (șase) luni închisoare.

În baza art. 71 Cod penal de la 1969, pe durata executării pedepsei inculpata a fost lipsită de drepturile prev. de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal de la 1969.

În baza art. 81 și art. 71 alin. 5 Cod penal de la 1969, s-a suspendat condiționat executarea pedepsei aplicate inculpatei și a pedepselor accesorii pe durata de doi ani și șase luni prev. de art. 82 Cod penal de la 1969.

S-a atras atenția inculpatei asupra dispozițiilor art. 83 Cod penal de la 1969.

Pentru a hotărî astfel, a reținut prima instanță că prin rechizitoriul nr. 735/P/2015 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava au fost trimiși în judecată inculpații:

- C., pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană al cărei permis de conducere este anulat, prev.de art. 86 alin. 2 din OUG 195/2002, conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană având o alcoolemie de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, prev. de art. 87 alin. 1 din OUG 195/2002, și părăsire a locului accidentului de către conducătorul unui vehicul implicat într-un accident de circulație și ca urmare a săvârșirii unei infracțiuni fără încuviințarea poliției care cercetează locul faptei, prev. de art. 89 alin. 1 din OUG 195/2002, cu aplicarea art. 33 lit. a și b Vechiul Cod penal și art. 5 Cod penal,

- A., pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă, prev. de art. 260 alin. 1 Vechiul Cod penal, și

- B., pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă, prev. de art. 260 alin. 1 Vechiul Cod penal.

În fapt, s-a reținut în esență că la data de 24.10.2013, în jurul orelor 04:00, inculpatul C. a condus autoutilitara marca xx cu numărul de înmatriculare yyy pe drumurile publice, respectiv D.J. 1.. - satul ... din comuna ...., județul .., deși avea permisul de conducere anulat și era sub influența băuturilor alcoolice, iar când a ajuns la km. 25 + 320 metri a fost implicat într-un accident de circulație soldat cu vătămarea corporală a lui D. Ulterior a părăsit locul faptei, fiind identificat în jurul orelor 09:10, ocazie cu care s-a constatat că avea permisul de conducere anulat și o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.

S-a mai reținut că inculpații A. și B., cu ocazia audierii în calitate de martori în dosarul nr. 735/P/2015, au declarat în mod mincinos, pentru a-l scăpa de răspundere penală pe inculpatul C..

În susținerea acuzării, parchetul a administrat următoarele mijloace de probă: procesele verbale de sesizare, nota telefonică nr.2393 cu privire la accidentarea lui D., procesul verbal de cercetare la fața locului și planșa fotografică, coletul/plic nr. 1 - Fișă de custodie în care se regăsesc fragmentele de urme papilare ridicate de pe portiera stângă a vehiculului, copii după certificatul de înmatriculare vehicul, asigurare, factura nr. 1384 și chitanța nr. 9201 din 01.10.2013 din care rezultă că autoutilitara marca xx aparține numitului C., adresa nr. 46349 din data de 13.11.2013 a Serviciului Public Comunitar Regim permise de Conducere din care rezultă că inculpatul C. are permisul de conducere anulat, rezultatul etilotest-ului, Buletinul de analiză toxicologică - alcoolemie nr. 2035 din data de 28.10.2013 al Serviciului Județean de Medicină Legală, procesul verbal de imobilizare și restituire a autoutilitarei marca xx cu numărul yyy în baza Ordonanței din data de 18.02.2014 și a declarației notariale, declarațiile martorilor D., E., F., G., H., I., J. și K., procesele verbale de confruntare, raportul de expertiză medico-legală pe baza actelor medicale nr.3 - CM/A1 din data de 08.01.2014 a Cabinetului de Medicină Legală, raportul de constatare criminalistică nr. 214.512/2015 al Serviciului Criminalistic, declarațiile inculpaților.

Prin încheierea din 11.02.2016, judecătorul de cameră preliminară, în baza art.346 alin.1 Cod procedură penală, a respins excepția nelegalității administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penale ridicate de inculpații C., A. și B., ca neîntemeiate.

În baza art. 346 alin. 2 Cod procedură penală, a constatat legalitatea sesizării instanței cu rechizitoriul nr. 735/P/2015 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și a dispus începerea judecății cauzei privind pe inculpați.

La termenul din 24 martie 2016, prezenți în fața instanței, inculpații și-au menținut poziția procesuală din cursul urmăririi penale, arătând că nu recunosc săvârșirea faptelor pentru care au fost trimiși în judecată.

În manifestarea acestei poziții procesuale, inculpatul C. a arătat că la data de 24.10.2013, în jurul orelor 20, a ajuns în localitatea ... cu autoutilitara marca xx care a fost condusă de D., cu precizarea că la acea dată nu avea permis de conducere.

În noaptea respectivă a consumat băuturi alcoolice într-un bar din localitatea ... împreună cu colegii de muncă E., F. și H., iar la un moment dat, când i-a cerut șoferului D. să se întoarcă în localitatea de domiciliu, respectiv ..., județul ..., acesta, fără nicio justificare, l-a lovit cu un scaun, a spart o sticlă, i-a predat cheile de la mașină și a precizat că el se întoarce la domiciliu pe jos.

În aceste condiții, a sunat-o pe soția sa, B., căruia i-a cerut să vină după el în localitatea ... pentru a conduce autoutilitara. Soția s-a deplasat în localitatea ..., împreună cu fratele său, A., care cunoștea locația în care se află și s-a întors la domiciliu cu aceasta, iar pe traseu, din localitatea ... până la ...., autoutilitara s-a oprit de mai multe ori, astfel încât el a rămas în zonă, iar ea s-a întors la domiciliu cu o mașină de ocazie. Inculpatul a arătat că până la acel moment soția sa nu a mai condus niciodată autoutilitara.

De asemenea, a precizat că fratele său, A., s-a reîntors la .... cu o mașină proprietate a inculpatului.

În acea noapte el a rămas la o pensiune din localitatea respectivă, unde mai erau cazate încă trei persoane din ...., iar a doua zi autoutilitara a fost condusă de G., care pe traseul de la ... la ... a fost oprit de organele de poliție și cu acea ocazie li s-a adus la cunoștință că în noaptea de 24.10.2013 mașina a fost implicată într-un accident, împrejurări în care au fost conduși la sediul Poliției ...

Inculpatul a mai precizat că în timp ce soția sa conducea autoutilitara, la un moment dat a avut impresia că a lovit ceva, însă, deși s-au întors în zona respectivă, nu au văzut nimic pe marginea drumului.

Inculpatul A. a declarat că într-adevăr în noaptea de 23/24 octombrie 2013, la solicitarea cumnatei sale, B., a fost de acord să se deplaseze cu ea în localitatea ..., unde au ajuns în circa 2 ore. El nu a coborât din mașină, dar a aflat că în curtea casei parohiale se afla microbuzul fratelui său, iar imediat după ce cumnata lui a coborât din mașină, s-a reîntors la domiciliu.

Inculpatul a mai precizat că anterior a mai condus autoutilitara proprietatea fratelui său și din câte știe cumnata B. nu a mai condus acest autovehicul, însă în noaptea respectivă nu i s-a cerut să se urce el la volanul autoutilitarei.

Inculpata B. a declarat că, la solicitarea soțului său, în noaptea de 24/24.10.2013 s-a deplasat din localitatea de domiciliu ... în localitatea ... împreună cu cumnatul său, A., unde au ajuns în jurul orelor 3 dimineața, a coborât din mașina condusă de acesta și i-a precizat că se descurcă singură.

Pe soțul său, C., l-a găsit dormind în cabina autoutilitarei, și, deși până atunci nu a mai condus acel autovehicul, a reușit să-l pornească, iar pe traseul de la .. până la ... a încercat să evite o groapă, i s-a părut că a văzut ceva, s-a întors și s-a uitat cu atenție pe marginea drumului, însă nu a văzut nimic. La o intersecție, când a oprit să se asigure, autoutilitara nu a mai pornit, motiv pentru care a parcat-o în curtea unei pensiuni.

Dat fiind că până la acel moment inculpata nu a mai condus autoutilitara și urma să traverseze Pasul ...., i-a spus soțului său că nu se încumetă să mai conducă, iar după ce s-a făcut ziuă s-a întors la domiciliu cu o mașină de ocazie.

S-au administrat probe, fiind audiați martorii din lucrări D., E., I., G., precum și lucrătorii de poliție L. și M.

Față de declarația dată în instanță la termenul din 26 mai 2016 de către martorul F., reprezentantul Ministerului Public s-a sesizat din oficiu pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă care a făcut obiectul cercetărilor penale în dosarul nr. 460/P/2016, iar prin declarația dată în acest dosar, martorul a revenit la declarațiile date în dosarul de urmărire penală la datele de 24.10.2013 și 1.11.2013, sens în care a arătat că în prezența sa și a martorilor H. și E. inculpatul C., care era în stare de ebrietate, s-a urcat la volanul autoutilitarei marca xx cu nr. de înmatriculare yy și a condus-o spre centrul comunei .. după D.

Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, a întregului probatoriu administrat atât în faza de urmărire penală, cât și în faza de cercetare judecătorească, instanța a constatat, contrar susținerilor inculpaților, că sunt date elementele constitutive - atât sub aspectul laturii obiective cât și a celei subiective - ale infracțiunilor imputate fiecăruia dintre ei, fiind dovedită întreaga situație de fapt așa cum a fost reținută în actul de sesizare a instanței.

Astfel, apărările inculpaților prin care invocă nevinovăția pentru faptele care fac obiectul trimiterii lor în judecată, în sensul că, pe de o parte, inculpatul C., în noaptea de 23/24.10.2013, nu s-a urcat la volanul autoutilitarei marca xx cu nr.de înmatriculare xxx și nu l-a accidentat pe colegul său D., iar pe de altă parte, ceilalți doi inculpați B. și A. s-au deplasat în noaptea respectivă de la localitatea de domiciliu ... în localitatea ..., sunt infirmate prin depozițiile martorilor direcți E., F. și H., care au declarat că în noaptea respectivă au consumat băuturi alcoolice împreună cu C. într-un bar pe raza localității .., unde la un moment dat a existat o altercație între inculpat și D., în urma căreia acesta i-a predat cheile autoutilitarei și a pornit pe jos înspre localitatea ....

Aceiași martori au declarat că l-au văzut pe C. când s-a urcat la volanul autoutilitarei după ce a consumat băuturi alcoolice. În noaptea respectivă sau în dimineața zilei următoare, niciunul dintre martori nu i-au văzut pe raza localității ... pe inculpații A. și B..

De asemenea, din înseși susținerile celor doi inculpați A. și B., care au afirmat, în mod repetat, că B. nu a condus niciodată autoutilitara soțului său, iar A., deși a condus anterior vehiculul, în noaptea respectivă nu și-a pus problema necesității ajutorului pe care trebuie să-l dea fratelui său, rezultă în mod cert că aceștia, cu ocazia cercetărilor penale, au făcut afirmații mincinoase asupra împrejurărilor esențiale despre care au fost întrebați, astfel încât sunt date elementele constitutive ale infracțiunii de mărturie mincinoasă, prev. de art.260 alin. 1 Cod penal.

Inculpații A. și B. au procedat în această manieră în scopul de a-l scăpa pe inculpatul C. de răspundere penală, mai ales în condițiile în care faptele pentru care a fost trimis în judecată au fost săvârșite înlăuntrul termenului de încercare al pedepsei de 1 an închisoare aplicată prin sentința penală nr. 8 din 16.01.2013 a Judecătoriei Suceava pronunțată în dosarul nr.5842/314/2012, definitivă prin decizia penală nr.247/2013 a Curții de Apel Suceava, la data de 13.03.2013.

La individualizarea pedepselor pentru fiecare inculpat instanța a avut în vedere criteriile generale prev. de art.72 Cod penal, respectiv gradul de pericol social al faptelor pentru ordinea publică, reliefat prin punerea în pericol a siguranței celorlalți participanți la traficul rutier, împrejurările în care au fost comise (inculpatul C. a condus pe drumurile publice autoutilitara marca ... deși avea permisul de conducere anulat și era sub influența băuturilor alcoolice, părăsind locul faptei și fiind identificat în jurul orelor 09:10, iar în urma recoltării probelor biologice a rezultat o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge), urmările produse (vătămarea corporală a lui D.), afirmațiile mincinoase făcute de inculpații A. și B. cu ocazia audierii în calitate de martori în dosarul nr. 735/P/2015 făcute în scopul de a-l scăpa de răspundere penală pe inculpatul C., poziția procesuală a acuzaților care nu au recunoscut săvârșirea faptelor, precum și persoana inculpaților A. și B. care nu au antecedente penale, în timp ce C. a săvârșit faptele în perioada termenului de încercare stabilit prin sentința penală nr. 8 din 16.01.2013 a Judecătoriei Suceava.

Prin prisma acestor criterii, instanța a considerat că se impune a se aplica inculpaților pedepse cu închisoarea, necesare și suficiente pentru a-și atinge scopul prevenției generale și de reeducare a acestora.

Infracțiunile fiind săvârșite de către inculpatul C. în concurs real, în baza art. 33 lit. a și b Cod penal de la 1869 raportat la art. 34 lit. b Cod penal de la 1969, instanța a contopit pedepsele stabilite în pedeapsa cea mai grea.

Din cazierul judiciar al inculpatului C. rezultă că prin sentința penală nr. 8 din 16.01.2013 a Judecătoriei Suceava pronunțată în dosarul nr. 5842/314/2012, definitivă prin decizia penală nr. 247/2013 a Curții de Apel Suceava la data de 13.03.2013 a fost condamnat la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 87 alin.1 din OUG nr. 195/2002, cu suspendarea condiționată a executării, conform art.81 Cod penal de la 1969.

Faptele penale ce fac obiectul prezentei cauze au fost săvârșite de către acesta înainte de expirarea termenului de încercare, astfel încât, în baza art. 15 alin. 2 din Legea nr. 187/2012 raportat la art. 83 alin. 1 și 4 Cod penal de la 1969, instanța a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 1 an închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 8 din 16.01.2013 a Judecătoriei Suceava și a dispus executarea în întregime a acesteia, la care a adăugat pedeapsa aplicată prin prezenta hotărâre.

Față de circumstanțele reale și personale ale inculpaților A. și B., a reținut în favoarea lor circumstanța atenuantă prev. de art. 74 alin.1 lit. a Cod penal de la 1969.

În conformitate cu prevederile art. 71 alin. 2 și art. 64 Cod penal de la 1969, instanța a dispus ca, pe durata executării pedepsei, fiecare inculpat să fie lipsit de drepturile prev. de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal de la 1969, cu titlu de pedepse accesorii.

În ce privește inculpații A. și B., judecătoria a constatat că scopul pedepselor poate fi atins și fără executare în regim de penitenciar, motiv pentru care, în baza art. 81 Cod penal de la 1969, a suspendat condiționat executarea sancțiunilor principale aplicate, precum și a pedepselor accesorii conform prev. art. 71 alin. 5 Cod penal, pe un termen de încercare stabilit în conformitate cu art. 82 Cod penal.

Conform art. 404 pct. 3 Cod procedură penală, a atras atenția celor doi inculpați să nu mai săvârșească cu intenție o altă faptă penală, întrucât în caz contrar se va revoca acest beneficiu și se va face aplicarea prevederilor art. 83 Cod penal.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel inculpații, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, pentru motivele pe larg expuse în încheierea de dezbateri din data de 11.09.2017.

Analizând apelurile prin prisma motivelor invocate, precum și cauza sub toate aspectele de fapt și de drept, în conformitate cu prevederile art. 417 alin. 1,2, art. 420 Cod procedură penală, curtea constată că acestea sunt întemeiate, pentru următoarele considerente:

Prin actul de sesizare a instanței s-a reținut în sarcina inculpaților, în fapt, că în data de 24.10.2013, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei a fost înregistrat procesul verbal întocmit de către O.S. de la Politia mun. Vatra Dornei, din conținutul căruia rezultă faptul că la data de 24.10.2013, în jurul orelor 06:15, a fost sesizat telefonic prin apel de urgență 112 de către D. despre faptul că pe raza comunei ..., sat ..., un pieton a fost lovit de un autovehicul care după incident a părăsit locul faptei. În acest context, un lucrător de la Compartimentul rutier, însoțit de tehnicianul criminalist, s-au deplasat imediat la fața locului și împreună cu șeful Postului de poliție din localitate au desfășurat activități în vederea identificării autorului și a vehiculului pe care-l conducea.

Cercetările penale au stabilit că, inculpatul C. are domiciliul în comuna ..., strada Parcului nr. ..., județul ... și a posedat permisul de conducere seria S00135101...., emis la data de 21.11.2002 pentru categoria B, obținut la data de 08.09.1995, permis de conducere care a fost anulat prin decizia penală nr. 247 din 13.03.2013 a Curții de Apel Suceava.

Inculpata B. este soția inculpatului C. și are de asemenea domiciliul în comuna ..., strada ... nr. ..., județul ....

C. era venit în comuna ... pentru a lucra în construcții, ca șef de lucrări, fiind însoțit de către D., muncitor și conducătorul auto al autoutilitarei marca xx, cu numărul yyy, G., E., F. și H., în calitate de muncitori. C. avea permisul de conducere anulat, fapt pentru care nu avea dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice. În seara zilei de 23 octombrie 2013, în jurul orelor 20:00, după terminarea lucrului, E. și H. s-au deplasat la un bar din satul ..., comuna ..., unde au consumat băuturi alcoolice, iar în jurul orelor 21:30 - 22:00 au venit în același cafe bar și C., D. și F.. În jurul orelor 01:00, pe fondul consumului de alcool, D. și C. au început să se certe, iar la un moment dat D. l-a lovit cu un scaun în piept pe C., care nu a ripostat, dar după câteva minute a spart o sticlă lovind-o într-o masă din bar. După un timp, ambii au ieșit din cafe-bar, primul fiind D., iar al doilea inculpatul C.. Pe fondul discuțiilor contradictorii, D. i-a aruncat cheile de la mașină (autoutilitara sus-arătată) lui C. și s-a îndreptat spre locul de cazare din apropiere. După aceasta D. și-a făcut bagajele și s-a îndreptat pe drumul public spre centrul comunei ..., mergând pe jos. Inculpatul C., având cheile autoutilitarei marca xx cu numărul de mai sus, care era parcată lângă locul de cazare, în spatele clădirii parohiale, s-a urcat la volan și s-a îndreptat spre comuna ..., pentru a-l ajunge din urmă pe D.. Martorii E., F. și H. l-au văzut pe inculpatul C. când acesta s-a urcat la volanul autoutilitarei marca VW LT, conducând câteva sute de metri pe drumul județean, până când a ieșit din raza de vizibilitate. Mai mult, martorul F. a precizat că împreună cu colegii lui au împins mașina la volanul căreia se afla inculpatul C. pentru a pleca de pe loc, întrucât avea probleme cu pornirea.

Astfel, la data de 24.10.2013, în jurul orelor 04:00, inculpatul C., în timp ce conducea autoutilitara pe care o deținea pe D.J. 174 .., din direcția ... către ..., când a ajuns la km. 28+200 metri a surprins-o și a accidentat-o pe partea vătămată D., ce se deplasa în aceeași direcție pe marginea drumului public, provocându-i leziuni corporale care au necesitat 1-2 zile îngrijiri medicale pentru vindecare, respectiv excoriații și echimoze, după care a părăsit locul accidentului fără încuviințarea poliției care efectuează cercetarea locului faptei și s-a deplasat în comuna ..., iar de aici la pensiunea "..."; din comuna ..., județul .....

Din concluziile Raportului de expertiză medico-legală nr. 3 - CM/A1 din 08 ianuarie 2014 a Cabinetului de Medicină Legală .. rezultă că numitul D. a necesitat 1-2 zile îngrijiri medicale pentru vindecare, iar leziunile nu i-au pus viața în primejdie.

C. n-a recunoscut faptele în care a fost implicat și a propus să fie audiați în calitate de martori pe soția sa, B. și fratele său, A., persoane care au declarat, în mod mincinos, că ar fi venit în acea noapte de la domiciliul din comuna ... în comuna ..., satul .., la solicitarea lui C. pentru a conduce autoutilitara, având în vedere că acesta era băut și nu avea dreptul de a conduce.

Atât inculpata B., cât și inculpatul A., la data de 29.10.2013 (prima) și 14.11.2013 (al doilea), când au fost audiați în calitate de martori în cauza penală privind pe C., au declarat în mod neadevărat că ar fi venit în dimineața zilei de 24.10.2013, în jurul orelor 04:00, din comuna ... în comuna .., satul .., la solicitarea lui C., pentru a conduce autoutilitara. Au relatat cei doi că aceasta, și nu inculpatul C., s-a aflat la volan, încercând astfel să-l scape de răspundere penală.

Potrivit adresei nr. 46349 din data de 13.11.2013 a Serviciului Public Comunitar Regim permise de Conducere Suceava, inculpatul C. are permisul de conducere anulat.

Din conținutul Buletinului de analiză toxicologică nr. 2035 din data de 28.10.2013 al Serviciului Județean de Medicină Legală rezultă că C. avea o alcoolemie în sânge de 0,90 g %o, proba nr. 1 și respectiv 0,75 g %o, proba nr. II.

Curtea constată, în acord cu prima instanță, că mijloacele de dovadă administrate nu sunt de natură să înlăture susținerea acuzării în sensul că persoana care a condus autoutilitara la data critică a fost inculpatul C. și nu soția sa, inculpata B., care ar fi sosit în acea noapte însoțită de cumnatul ei, inculpatul A., în satul ..., comuna ....

Astfel, după cum rezultă din declarația martorei J. (fila 91 ds. u.p.), gestionară la barul unde inculpatul, dar și martorii D., F., H. și E. au consumat la data critică băuturi alcoolice, incidentul dintre acuzat și cel dintâi martor (și care dealtfel a părăsit atunci incinta localului) a avut loc în jurul orelor 1:00. După plecarea lui D., cei rămași au continuat să consume băuturi alcoolice, ultimul rând de bere fiindu-le servit "în jurul orelor 2:00";, după care "s-au ridicat toți de la masă (...) ieșind cu toții afară";.

Este de observat că în nicio declarație dată în faza de urmărire penală ori în cea de judecată, martorii care l-au însoțit pe inculpat în bar în acea noapte nu au relatat că și-ar fi sunat soția în intervalul de timp cât s-au aflat împreună, solicitându-i să vină să-l preia, pentru a-l transporta la domiciliul său din comuna ... ori la vreo altă locație.

Prin urmare, un astfel de apel telefonic putea fi efectuat de inculpat abia ulterior orei 2:15.

Pe de altă parte, din declarația martorului F. (fila 76-78 ds. u.p. și fila 112 ds. apel), reiese că "autoutilitara (...) era parcată în spatele clădirii parohiale unde noi eram cazați, iar numitul C. a pornit mașina sa (...) și a plecat (...) spre centrul comunei ..., pe drumul județean. L-am văzut că a condus o distanță de circa 300 metri, eu fiind într-o zonă mai înaltă, după care nu l-am mai văzut (...). Cred că a plecat C. cu mașina în jurul orelor 2:00";. La întrebarea pusă de apărătorul inculpatului în cadrul audierii sale din faza de judecată a apelului, în sensul dacă a fost necesar ca la plecare cineva să fi împins mașina, martorul a relatat că atunci "când a plecat inculpatul, personal am împins mașina și de aceea am văzut ce s-a întâmplat";.

Deși relatează martorul, în cadrul celei din urmă audieri, că "H. și E. intraseră deja în casa parohială"; la momentul când inculpatul a plecat cu mașina din parcare, respectiva afirmație vine în contradicție cu susținerile inserate în declarația dată la urmărirea penală, dar și cu celelalte probe din dosar.

Dealtfel, martorii H. (declarație fila 89 ds. u.p.), care, din motive obiective, nu a mai putut fi audiat în instanță, și E. (declarații filele 71-72 ds. u.p.) au susținut că personal l-au văzut pe inculpatul C. urcându-se la volanul autoutilitarei și plecând.

Chiar dacă martorii F. și E. au revenit, parțial sau total, asupra unora din aspectele relatate în faza de urmărire penală (încercând să acrediteze ideea că fie niciunul dintre cei doi, fie exclusiv primul dintre ei ar fi observat momentul urcării la volan a inculpatului, curtea apreciază ca veridice depozițiile acestora din faza de urmărire penală, care se coroborează atât între ele, cât și cu celelalte mijloace de dovadă administrate în speță.

Cât privește posibilitatea ca autoutilitara să fi fost condusă de către inculpata B., aceasta nu este una veridică.

Astfel, aceasta relatează în declarația aflată la fila 152 ds. u.p. că inculpatul, soțul său, a sunat-o "după miezul nopții, nu țin minte ora"; și mi-a spus să vin după el cu o altă mașină a noastră";. În acest context, i-a solicitat cumnatului său, inculpatul A., să o însoțească, ajungând la .. "în jurul orelor 3:00-3:30";, unde l-a găsit pe inculpatul C. "dormind în mașină";. A urcat la volan și a plecat spre ..., pe drum oprind la pensiunea "...";. L-a lăsat pe soțul său în parcare, în mașină, și a plecat spre domiciliu cu o ocazie, întrucât "cumnatul meu (...) după ce m-a lăsat la ..., a plecat imediat cu mașina mea spre ... întrucât avea unele treburi";.

În declarația sa de la fila 139 ds. u.p. inculpatul A. susține relatările inculpatei, arătând că "în jurul orelor 1:00 am fost trezit din somn de către cumnata mea B., care m-a rugat să mă deplasez cu ea la ... (...) împreună am ajuns în satul ... din comuna ...";, unde "am lăsat-o pe cumnata mea și m-am întors la domiciliu cu aceeași mașină, singur";.

Or, în primul rând, nu reiese din dovezile administrate (cu relevanță depozițiile martorilor H și E.) că inculpatul C. ar fi solicitat, în vreo modalitate, ajutorul soției sale în acea noapte, în jurul orelor 1:00. În al doilea rând, în mod obiectiv nu era posibil ca în intervalul cuprins între orele 1:30, când cel mai devreme ar fi putut pleca din.. , și orele 3:00, când se susține că ar fi ajuns în ... , cei doi să fi parcurs această distanță. În al treilea rând, nu este credibil aspectul că, odată ajunși la locul unde autoutilitara era parcată, inculpata s-a urcat la volan, a condus o distanță în aceeași direcție pe care se presupune că s-ar fi deplasat și inculpatul A. în drumul spre întoarcere, și nu a revenit acasă cu cel din urmă, deși susține că l-a lăsat pe soțul său în autoutilitară în parcare la o pensiune, pe sensul comun de mers. În plus, a renunțat să-l transporte la domiciliu pe inculpatul C., deși acesta fusese scopul deplasării sale la .... În al patrulea rând, niciunul dintre cei trei inculpați nu face referire la persoana care a ajutat la pornirea de pe loc a autoutilitarei, în condițiile în care trebuia împinsă. În al cincilea rând, deși susține că a vorbit la telefon în acea noapte cu soțul său, dar și cu inculpatul A., inculpata nu a prezentat instanței nicio dovadă în acest sens, deși putea solicita efectuarea de verificări prin intermediul firmei/firmelor de telefonie mobilă ai cărei/căror clienți erau la acea dată. În al cincilea rând, martorul L. (declarație fila 181 ds. fond), care în dimineața zilei de 24.10.2013, în calitate de agent de poliție, a efectuat cercetări legate de incidentul privind lovirea lui D., a relatat că "Cu ocazia cercetărilor (...) niciun moment nu s-a făcut referire la o altă persoană care ar fi condus autoutilitara (...) nici ulterior cu ocazia declarațiilor care s-au luat la poliție nu-mi amintesc ca C. să fi făcut vreo referire la soția sa B."; (aspect care se confirmă în urma analizei declarației dată de inculpat la aceeași dată, filele 116-117 ds. u.p.). În ultimul rând, în procesul-verbal de confruntare cu martorul D. din data de 25.10.2013 (fila 69 ds. u.p.), însuși inculpatul a declarat expres că "Nu-mi pot explica cum autoutilitara a ajuns în acea noapte de la ... la ..., circa 20 km. Eu unul nu am condus-o și nici nu știu cine ar fi putut să o conducă pe această rută. Oricum din partea mea nu am dat nicio aprobare cuiva să o conducă, nu am spus nimănui să-mi conducă mașina";.

În concluzie, curtea reține că în realitate cel care a condus autoutilitara la data critică a fost acuzatul C., în timp ce inculpații A. și B. au declarat în mod mincinos în fața organelor de urmărire penală, în încercarea de a-l exonera de răspundere penală pe cel dintâi.

Rezultă așadar că, în condițiile în care, cu intenție și fără vreo cauză justificativă ori de neimputabilitate, s-a probat fără nicio îndoială că inculpatul C. a condus autoutilitara marca xxx cu numărul de înmatriculare yyy pe drumurile publice, respectiv pe D.J. 174 - satul ... din comuna .., județul .., deși avea permisul de conducere anulat, a comis fapta prevăzută de art. 86 alin. 2 din OUG 195/2002.

Având în vedere că de la data implicării sale în sfera ilicitului penal și până în prezent a intrat în vigoare Noul Cod penal, în acord cu judecătoria curtea constată, în aplicarea prevederilor art. 5 alin. 1 Cod penal care instituie principiul aplicării legii penale mai favorabile, că vechile dispoziții penale sunt mai favorabile inculpatului.

În același context, reiese cu certitudine că inculpații A. și B., în încercarea de a-l ajuta pe inculpatul C. să eludeze răspunderea penală în condițiile în care a condus autoutilitara deși avea permisul anulat, cu intenție declarând mincinos asupra unor fapte sau împrejurări esențiale în cauză, au comis, fiecare, fapta de mărturie mincinoasă, prev. de art. 260 alin. 1 Vechiul Cod penal (cu aceleași considerații de mai sus relativ la legea penală mai favorabilă).

Cât privește cererea acestor din urmă inculpați de schimbare a încadrării juridice a faptei din cea de mărturie mincinoasă în cea de tăinuire, prev. de art. 264 alin. 1 Vechiul Cod penal, aceasta nu se justifică a fi primită.

Astfel, deși li s-a pus în vedere că dacă nu vor spune adevărul vor fi pedepsiți pentru mărturie mincinoasă, anterior luării, sub jurământ, a declarațiilor (aflate la filele 139 și 154 ds. u.p.), inculpații A. și B. au relatat aspecte care în realitate nu au avut loc (și care vizează împrejurări esențiale pentru cauză). Procedând în maniera arătată, ei au devenit subiecți activi ai faptei de mărturie mincinoasă (întrunite fiind elementele ei constitutive, atât sub aspectul laturii obiective, cât și a celei subiective).

Spre deosebire de incriminarea infracțiunii de mărturie mincinoasă, incriminarea prevăzută de acest text de lege are în vedere ajutorul dat unui infractor după comiterea infracțiunii în general și nu aspectele particulare ale acestui ajutor. Pentru acest motiv, infracțiunea de favorizare a infractorului are un caracter subsidiar, "activitatea de favorizare a unui infractor încadrându-se în dispozițiile art. 264 Vechiul Cod penal numai dacă nu prezintă vreunul dintre aspectele particulare pe care Codul penal le incriminează distinct"; (O. Loghin, T. Toader, Drept penal român, partea specială, ed. ȘANSA"; SRL București, 1994, pagina 377).

Potrivit însă art. 181 alin. 1 Vechiul Cod penal, nu constituie infracțiune fapta prevăzută de legea penală dacă prin atingerea minimă adusă uneia din valorile apărate de lege și conținutul ei concret, fiind lipsită în mod vădit de importanță, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.

În aprecierea, în concret, a gradului de pericol social, trebuie să se țină seama, potrivit alin. 2 al aceluiași articol, de modul și mijloacele de săvârșire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care a fost comisă, de urmarea produsă, precum și de persoana și conduita făptuitorului.

Pornind de la conținutul prevederilor art.181 Vechiul Cod penal, curtea reține că textul mai sus-menționat nu condiționează aprecierea faptei ca lipsită de gradul de pericol social al unei infracțiuni de existența antecedentelor penale, fiind suficientă îndeplinirea numai a unora dintre elementele enumerate de text, dacă acestea, prin ele însele, conduc la concluzia că fapta nu este infracțiune.

Față de toate actele și lucrările dosarului, având în vedere și perioada de timp de circa 4 ani scursă de la data cantonării lor în sfera ilicitului penal (de natură a-i determina să conștientizeze pe deplin consecințele negative ale încălcării legii), curtea constată că în speță este aplicabil art. 181 Cod penal, întrucât atât fapta inculpatului C. (prev. de art. 86 alin. 2 din OUG 195/2002) cât și fapta fiecăruia dintre inculpații A. și B. (prev. de art. 260 alin. 1 Vechiul Cod penal) nu prezintă, în concret, gradul de pericol social al unor infracțiuni.

Astfel, deși inculpatul C. a condus a condus pe drumurile publice un autoturism, deși avea permisul anulat, aceasta a avut loc pe timp de noapte, când traficul era foarte redus. El prezenta cunoștințele tehnice necesare acestei activități, astfel că nu se poate presupune în mod automat că ar fi pus în pericol iminent siguranța circulației rutiere.

Relativ la inculpații A. și B., aceștia au declarat necorespunzător adevărului datorită afecțiunii pe care, în calitate de frate, respectiv soție, i-o poartă inculpatului C. Nu au antecedente penale, sunt cunoscuți cu un comportament adecvat în familie și societate, și, chiar dacă nu au recunoscut comiterea faptelor, au manifestat interes pentru derularea procedurilor, răspunzând la chemările instanțelor.

Așa fiind, curtea, în conformitate cu dispozițiile art. 17 alin. 2 raportat la art. 16 alin. 1 lit. b teza I Cod procedură penală, raportat la art. 19 din Legea nr. 255/2013, în referire la art. 181 Vechiul Cod penal, cu aplicarea art. 5 alin.1 Cod penal, îl va achita pe inculpatul C. pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană al cărei permis de conducere este anulat, prev. de art. 86 alin. 2 din OUG nr. 195/2002.

În temeiul acelorași prevederi normative, îi va achita pe fiecare dintre inculpații A. și B. pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă, prev. de art. 260 alin. 1 Vechiul Cod penal, cu aplicarea art. 5 alin. 1 Cod penal.

Cum faptele prezintă un anumit grad de pericol social, instanța, în baza art. 91 lit. c coroborat cu art. 181 Vechiul Cod penal, va aplica fiecăruia dintre cei trei inculpați câte o sancțiune administrativă a amenzii în cuantum de 1.000 lei.

În ce privește comiterea, de către inculpatul C., a infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană având o alcoolemie de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, prev. de art. 87 alin. 1 și din OUG nr. 195/2002, curtea constată că în mod greșit i-a fost reținută în sarcină.

Astfel, actele și lucrările dosarului confirmă că activitatea de conducere, de către inculpat, a autoutilitarei a avut loc la data de 24.10.2013 în jurul orelor 2:30-3:00, după ce în prealabil acesta consumase într-adevăr băuturi alcoolice, însă într-o cantitate ce nu a fost și nici nu poate fi stabilită. Or, în condițiile în care prima recoltare a probelor de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei a avut loc la ora 10:15 a aceleiași zile, deci după circa 7 ore, iar acuzarea nu a făcut nicio precizare cu privire la aspectul dacă și când inculpatul a mai consumat alcool în tot acest interval, nu se poate stabili fără nicio îndoială care era valoarea îmbibației alcoolice la momentul comiterii faptei, pentru a observa dacă aceasta depășește 0,80 g/l sau este inferioară respectivei valori.

Întrucât, pe de o parte, îndoiala profită inculpatului, iar pe de altă parte, martorii audiați confirmă ingerarea de către inculpat, la data critică, a unei cantități de băuturi alcoolice, în lipsa unei stabiliri certe a concentrației alcoolemiei, curtea va dispune, în temeiul art. 396 alin. 1,5 Cod procedură penală rap. la art. 17 alin. 2 Cod procedură penală și art. 16 alin. 1 lit. b teza I Cod procedură penală, achitarea acestuia pentru comiterea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană având o alcoolemie de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, prev. de art. 87 alin. 1 și din OUG nr. 195/2002, cu aplicarea art. 5 alin. 1 Cod penal, deoarece fapta nu este prevăzută de legea penală (ea putând eventual constitui o contravenție).

Relativ la infracțiunea de părăsire a locului accidentului de către conducătorul unui vehicul implicat într-un accident de circulație și ca urmare a săvârșirii unei infracțiuni fără încuviințarea poliției care cercetează locul faptei, prev. de art. 89 alin. 1 din OUG 195/2002, instanța de control judiciar constată, potrivit celor ce se vor arăta, că aceasta nu poate fi reținută în sarcina inculpatului C..

În declarația (fila 63 dosar u.p.) dată la 24.10.2013, orele 8:00, D. a relatat că "Astăzi 24.10.2013 în jurul orei 04:00, în timp ce mă deplasam pe DJ 172 în satul ... comuna ... am fost lovit de auto xx condus de numitul C.";. De observat este că acesta a menționat inițial, anulând-o apoi, ca oră a incidentului, 6:15.

Audiat în calitate de martor la data de 25.10.2013 declarație (fila 64-65 ds. u.p.), D. a relatat că "(...) mă îndreptam spre centrul comunei ..., în satul ... pe DJ, în jurul orelor 2:30-2:45 am fost ajuns din urmă de către C. sau altă persoană dar care conducea autoutilitara acestuia de culoare albastră și a încercat să mă lovească. Poate și eu sunt vinovat pentru că mergeam pe partea dreaptă a drumului public";.

În declarația dată înaintea primei instanțe (fila 129 dosar), martorul a arătat că "După ce am ieșit din ..., cu precizarea că era târziu în noapte, probabil orele 2:00, la un moment dat am fost lovit de autoutilitara xx de culoare albastră pe care am condus-o în ziua respectivă. Am fost lovit în zona genunchiului și am căzut, nu am observat cine conducea mașina, m-am ridicat și am mers mai departe până într-un loc unde am avut semnal la telefon și am sunat la 112 (...)";. "Nu pot să precizez dacă șoferul autoutilitarei atunci când am fost lovit și-a dat sau nu seama că m-a atins întrucât în urma loviturii m-am rotit și am căzut jos";.

Își nuanțează însă poziția martorul în declarația consemnată la fila 47 dosar apel, arătând că a plecat către ... pe jos, pe la ora 1-2 noaptea, iar după ce a parcurs 2-3 km din totalul de circa 35, "am văzut că se apropie o mașină, iar tendința mea a fost să fac semn să mă ia (...). M-am întors și am văzut farul în fața mea, ulterior m-a atins la genunchiul drept și la șold și am căzut. Nu am putut vedea numărul mașinii, însă era un bus dar nu știu ce marcă și nu am văzut nici șoferul. Am văzut culoarea mașinii, era de culoare închisă. Am dedus că ar fi mașina inculpatului având în vedere incidentul petrecut între noi."; A precizat de asemenea că "la poliție am declarat că șoferul acelui bus ar fi fost inculpatul motivat de faptul că cei de la poliție mi-au comunicat că au găsit mașina și era condusă de către inculpat, de aceea am făcut declarațiile în acest sens";.

Aspectul că incidentul a avut loc pe timp de noapte, iar evenimentele s-au derulat în mod rapid poate fi de natură a se reflecta asupra realității celor percepute de martor, justificând astfel poziția sa. În plus, trebuie observată și starea de animozitate dintre cei doi de la acea dată, care, odată cu trecerea timpului, s-a estompat, relațiile dintre ei normalizându-se.

Potrivit procesului-verbal încheiat la data de 24.10.2013 în comuna ... (fila 22 ds. u.p.), nesemnat de inculpat, cu ocazia examinării autoutilitarei s-a constatat că aceasta "prezintă avarii în partea dreaptă față având farul și semnalizarea sparte";. Pe de altă parte, în procesul-verbal de cercetare la fața locului din aceeași dată (filele 24-39 dosar u.p.), mai exact în comentariile care însoțesc fotografiile aferente (fila 34 ds. u.p.), se menționează că la fața locului au fost găsite "o oglindă din plastic care poate proveni de la o lampă de semnalizare a unui autovehicul";, precum și "fragmente din plastic care pot proveni de la sticla unui far auto";.

Or, pe de o parte, nicio dovadă nu a fost făcută că la momentul în care martorul D. a fost impactat de un autovehicul, acel automobil ar fi suferit avarii. O atare concluzie nu se poate reține exclusiv din analiza leziunilor suferite de acesta, care sunt unele minore (plagă excoriată și contuzie genunchi drept, contuzie minimă șold bilateral, care au necesitat pentru vindecare 1-2 zile de îngrijiri medicale, conform raportului de expertiză medico-legală emis de Cabinetul de medicină legală ..., fila 67 dosar u.p.) și produse prin cădere, în urma faptului că mașina "m-a atins la genunchiul drept și la șold și am căzut";.

Pe de altă parte, revenea organelor de urmărire penală sarcina efectuării unor constatări din care să rezulte cu precizie că acele fragmente materiale găsite la o anumită distanță între ele, atât în afara carosabilului cât și pe șosea (vezi foto 17) sunt părți componente din autoutilitara inculpatului, cu atât mai mult cu cât chiar cu prilejul efectuării verificărilor au arătat că "pot proveni"; de aici. În prezentul context, nu se poate exclude faptul că cioburile respective, dar și oglinda puteau fi rezultatul unor alte incidente de trafic/accidente de circulație care ar fi avut loc anterior în acea zonă.

Nu în ultimul rând, din analiza fotografiilor care vizează locul faptei rezultă, privind în direcția de mers, că oglinda de far este poziționată pe traseu anterior fragmentelor de plastic, deși ar fi fost firesc ca cea dintâi să se fi desprins și să fi căzut ulterior, prin spărtura creată în acesta.

Trebuie observat că inculpatul a arătat că mașina sa prezenta avariile de mai sus, menționate dealtfel în raportul de inspecție tehnică periodică aflat la fila 48 ds. u.p., însă acest înscris nu este datat, pentru a se verifica momentul întocmirii și implicit veridicitatea susținerilor acuzatului.

Potrivit art. 99 alin. 2 Cod procedură penală, orice inculpat beneficiază de prezumția de nevinovăție, nefiind obligat să își dovedească nevinovăția, având dreptul de a nu contribui la propria acuzare.

Alin. 2 al art. 4 din același act normativ stipulează că după administrarea întregului probatoriu, orice îndoială în formarea convingerilor organelor judiciare se interpretează în favoarea inculpatului. Același principiu este consacrat și de alin. 2 al art. 103, care prevede că se dispune condamnarea inculpatului "atunci când instanța are convingerea că acuzația a fost dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă";.

Din coroborarea tuturor aspectelor arătate în cele ce preced, nu se poate reține fără nicio îndoială că în noaptea de 24.10.2013, inculpatul, aflat într-adevăr la volanul autoutilitarei marca xx cu numărul de înmatriculare yyy, l-ar fi acroșat pe martorul D. și apoi, deși ar fi observat cele întâmplate, ar fi părăsit locul accidentului.

Așa fiind și cum îndoiala îi profită acestuia, curtea, în temeiul art. 396 alin. 1,5 Cod procedură penală rap. la art. 17 alin. 2 Cod procedură penală și art. 16 alin.1 lit. c Cod procedură penală, îl va achita pe inculpatul C. pentru comiterea infracțiunii de părăsire a locului accidentului de către conducătorul unui vehicul implicat într-un accident de circulație și ca urmare a săvârșirii unei infracțiuni fără încuviințarea poliției care cercetează locul faptei, prev. de art. 89 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, cu aplicarea art. 5 alin. 1 Cod penal, întrucât nu există probe că a săvârșit infracțiunea.

Având în vedere soluția ce se va pronunța în cauză, în baza art. 398 Cod procedură penală rap. la art. 274 alin. 1 Cod procedură penală, instanța va obliga pe fiecare dintre inculpații C., A. și B. să plătească statului câte 300 lei, reprezentând cheltuieli judiciare din prima instanță, proporțional cu culpa lor procesuală.

În temeiul art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, celelalte cheltuieli judiciare din prima instanță, avansate de stat, urmează să rămână în sarcina acestuia.

Pentru considerentele arătate, curtea, constatând întemeiate apelurile declarate de inculpați, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a Cod procedură penală, le va admite.

Va desființa în totalitate sentința penală atacată și, în rejudecare, va proceda în sensul celor mai sus arătate.

Deosebirea dintre infracțiunea de mărturie mincinoasă şi infracțiunea de favorizare a făptuitorului.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Deosebirea dintre infracțiunea de mărturie mincinoasă şi infracțiunea de favorizare a făptuitorului.