Despăgubiri. Jurisprudență Despăgubiri, penalităţi
| Comentarii |
|
Tribunalul MEHEDINŢI Sentinţă civilă nr. 559 din data de 05.10.2017
- Art.253 alin.1 (anterior art.269) Codul muncii, republicat "Angajatorul este obligat, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, să îl despăgubească pe salariat în situația în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul";.
Dispozițiile art.253 alin.1 Codul muncii reglementează răspunderea patrimonială a angajatorului și pentru antrenarea acesteia trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții: fapta ilicită a angajatorului, calitatea de salariat, existența unui prejudiciu în dauna salariatului produs în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul, culpa angajatorului, existența unui raport de cauzalitate între faptă și prejudiciu.
Cât privește condițiile referitoare la fapta ilicită a angajatorului, vinovăția acestuia în producerea accidentului și legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu, se apreciază că nu sunt îndeplinite în cauza dedusă judecății.-
Tribunalul Mehedinți - sentința din 05.10.2017
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 08.03.2017, reclamantul AD a chemat în judecată pe pârâta SC ARI SRL A solicitând ca prin hotărâre judecătorească să se constate vinovăția pârâtei în producerea accidentului de muncă din data de 24.03.2015 și să fie obligată la plata de despăgubiri materiale și de daune morale.
În fapt, reclamantul a arătat că a fost angajatul pârâtei cu contract individual de muncă pe perioadă determinată, desfășurând activitate ca lăcătuș.
A arătat că, în data de 04.03.2015, dimineața, fiind necesară transportarea unor piese dintr-o parte în alta cu ajutorul unei macarale, i s-a cerut să susțină încărcătura, care a fost legată de o altă persoană, însă nu suficient de bine, astfel că la balansul pieselor, legăturile s-au desfăcut și una dintre piese l-a lovit, fracturându-i piciorul.
A precizat că meseria de lăcătuș nu-i impunea și asigurarea transportului de materiale de la un loc la altul, mai ales că transportul se efectua cu macaraua, apreciind că acest fapt constituie o schimbare a felului muncii, pentru care nu avea pregătirea necesară, cu atât mai mult cu cât nu i se făcuse un instructaj în acest sens.
Prin acțiune s-a mai arătat că pentru a acoperi vinovăția angajatorilor în producerea accidentului de muncă, nu s-a anunțat imediat salvarea pentru a fi transportat la spital, iar în dosarul poliției nr.36753/2015 au fost date declarații false, în sensul să s-a împiedicat de o piesă pe care nu a observat-o, a căzut, fracturându-și piciorul, fapt neadevărat.
În urma accidentului, reclamantul a arătat că i s-a diminuat capacitatea de muncă, fiindu-i foarte greu să găsească un loc de muncă, motiv pentru care solicită obligarea pârâtei la plata daunelor materiale în cuantumul care va fi dovedit, precum și la plata daunelor morale în cuantum de 50.000.000 lei vechi.
Cu privire la constatarea vinovăției angajatorului în producerea accidentului, reclamantul a arătat că potrivit art.6 alin.1 din Legea nr.319/2006, "angajatorul are obligația de a asigura securitatea și sănătatea lucrătorilor în toate aspectele legate de muncă";.
La angajare a semnat instructajul privind protecția muncii, însă pentru meseria de lăcătuș și pentru locul său de muncă, instructajul nu se referea și la activitatea de asigurare a încărcăturii transportate cu macaraua, apreciind că, în speță, a avut loc și o modificare unilaterală a felului muncii de către angajator, invocând în acest sens și art.7 alin.1, 3 din Legea nr.319/2006, precum și dispozițiile art.90 alin.1 din Normele de aplicare a Legii nr.319/2006 privind protecția și securitatea muncii.
S-a mai arătat că potrivit art.171 Codul muncii, angajatorului îi revine obligația asigurării securității și sănătății salariaților în toate aspectele legate de muncă, obligație ce constituie componentă a instituției sănătății și securității în muncă, cuprinzând un ansamblu de activități, de drepturi și obligații ale participanților la desfășurarea acestor activități, având drept scop organizarea procesului de muncă, astfel încât să fie asigurată viața, integritatea fizică și psihică, sănătatea lucrătorilor și a altor participanți la procesul de muncă.
Orice accident de muncă se analizează prin prisma modului în care s-au respectat normele respective și a modului în care participanții au respectat obligațiile ce le reveneau în baza actelor normative, stabilindu-se cauzele și persoanele vinovate de producerea accidentului de muncă.
Față de aceste aspecte, reclamantul a susținut că este evidentă ignorarea de către angajator a pericolului iminent pe care îl reprezintă o încărcătură de piese grele, neasigurate.
Prin acțiune s-a mai susținut că pârâta nu și-a îndeplinit nici obligația de organizare a unui comitet de securitate și sănătate în muncă, potrivit art.57 alin.1 din Normele de aplicare a Legii nr. 319/2006, apreciindu-se că în cauză sunt îndeplinite și condițiile prevăzute de art.349 alin.2 Cod penal, referitoare la neluarea măsurilor legale de sănătate și securitate în muncă.
Cu privire la răspunderea angajatorului și la acordarea daunelor materiale și morale, s-a arătat că potrivit art.269 Codul muncii, angajatorul este obligat, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, să-l despăgubească pe salariat în situația în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral, din culpa angajatorului, în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciu.
De asemenea, au fost invocate și disp.16 din Legea nr.319/2006 potrivit cărora angajatorul trebuie să ia toate măsurile corespunzătoare, astfel încât lucrătorii să primească toate informațiile necesare cu privire la riscurile pentru securitatea și sănătatea în muncă, precum și măsurile de prevenire și protecție a muncii.
Reclamantul a mai arătat că angajatorul nu a respectat obligațiile de mai sus și a suferit un accident grav de muncă, acesta datorându-se culpei exclusiv a pârâtei, care nu a efectuat un instructaj complet și corespunzător cu privire la riscurile de accidente și nu a asigurat un echipament corespunzător de protecție, nu a respectat prevederile Normelor Generale de Protecție a Muncii/1996 pct.3.4 și 3.5.
În concluzie, reclamantul a apreciat că sunt îndeplinite condițiile răspunderii angajatorului, iar cât privește daunele morale a invocat decizia nr.4505/03.07.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.
În drept, acțiunea a fost întemeiată pe disp. art.146, 149 Codul muncii, Legea nr.319/2006 privind protecția și securitatea muncii.
În procedura prevăzută de art.200 alin.3 Cod proc.civ s-a solicitat reclamantului să completeze acțiunea și să indice valoarea obiectului cererii (daune morale și materiale ) și modul de calcul prin care s-a ajuns la determinarea acestuia, să arate motivelor de fapt și de drept pe care se întemeiază cererea, să indice dovezile pe care se sprijină fiecare capăt de cerere, iar pentru martori, numele, prenumele și adresa.
Ca urmare, reclamantul a depus la dosar note scrise prin care a precizat că solicită suma de 1500 lei cu titlu de daune materiale, reprezentând contravaloarea tijei care i-a fost montată în picior, iar cu privire la daunele morale a arătat că după accident și după terminarea tratamentului a rămas cu schele care i-au diminuat capacitatea de muncă.
Referitor la probe, a solicitat ca pârâta să depună la dosar procesul verbal de cercetare a evenimentului, fișa postului, dovezile referitoare la instructajul privind protecția muncii, a indicat numele și domiciliul martorilor.
Pârâta SC ARI SRL a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca netemeinică, arătând că în dimineața zilei 24.03.2015, după efectuarea prezenței la ora 7,00 reclamantului și colegului său IG, ambii lăcătuși la Secția debitare termică din cadrul punctului de lucru DTS le-a fost trasată sarcina de curățare a pieselor debitate termic care se aflau pe o masă metalică, de către DD, maistrul secției.
Constatând că masa de lucru era ocupată cu piese care fuseseră curățate, cei doi au hotărât singuri să o elibereze, astfel că IG a solicitat ajutorul lui NN, operator tăiere și care era autorizat ca macaragiu cu comandă de la sol, să transporte piesele cu ajutorul podului rulant pentru a le așeza pe un palet de lemn, la o distanță de 5 m de masa unde acestea se aflau. NN a legat piesele și le-a solicitat celor doi lăcătuși să îl ajute prin ținerea de câte un capăt al sarcinii, pentru a evita o dezechilibrare în timpul deplasării, însă la comanda de coborâre a pieselor, s-a produs un balans al sarcinii, iar piesele au lovit piciorul drept al reclamantului.
Pârâta a arătat că, deși singura sarcină pe care reclamantul, împreună cu colegul său lăcătuș, o primise de la maistru, a fost aceea de curățare a pieselor debitate termic, sarcină conformă cu atribuțiile de serviciu, cei doi, de bunăvoie, au acționat în sensul mutării pieselor cu ajutorul macaragiului, fapt care nu echivalează cu modificarea felului muncii, așa cum a susținut reclamantul, decizia acestuia de a susține încărcătura pe durata transportului, fiind o decizie personală și unilaterală care a exces sarcinilor trasate de șeful său ierarhic și care a fost luată fără a-l înștiința în prealabil.
Acest eveniment a făcut obiectul procesului verbal de cercetare nr. E 329/06.04.2015 care a exclus orice culpă a societății în ceea ce privește cauzele și motivele care au dus la producerea lui, proces verbal care a fost avizat favorabil de către ITM M.
Prin întâmpinare pârâta a mai arătat că față de temeiul juridic invocat de reclamant, în cauză, nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii materiale a angajatorului, având în vedere dispozițiile art.253 Codul muncii și circumstanțele în care a avut loc accidentul de muncă.
În acest sens pârâta a arătat că prin comportamentul său, reclamantul a acționat contrar celor prevăzute în fișa postului și fără a i se cere de către superiorul său, expunându-se pericolului de a se accidenta, astfel că în speță nu sunt întrunite decât două dintre condițiile prevăzute de art.253 Codul muncii, respectiv calitatea de salariat a reclamantului și prejudiciul suferit ca urmare a accidentului de muncă, nefiind îndeplinită condiția vinovăției societății în producerea accidentului, acesta producându-se din vina reclamantului.
Reclamantul a formulat răspuns la întâmpinare prin care a arătat că argumentele cu privire la culpa sa exclusivă în producerea accidentului nu pot fi reținute, aceste afirmații fiind contradictorii, susținând că angajatorul nu a respectat prevederile NGPM/1996 pct.3.4, 3.5, apreciind că sunt îndeplinite condițiile răspunderii angajatorului pentru prejudiciul suferit.
Din oficiu, s-a procedat la luarea unei declarații reclamantului referitor la împrejurările în care a avut loc evenimentul din data de 24.03.2015, răspunsurile fiind consemnate în procesul verbal atașat la dosar.
La solicitarea reclamantului a fost încuviințată și administrată proba testimonială, fiind audiați martorii NN, UI, IG, iar din oficiu, s-a dispus audierea martorului DD.
Reclamantul a mai depus la dosar note scrise cu privire la daunele materiale solicitate arătând că pe lângă contravaloarea tijei, în categoria daunelor materiale, solicită și diferența dintre plata concediilor medicale și salariul integral, precum și bonurile de masă, drepturi care nu i-au fost acordate pe perioada concediului medical.
Cu privire la daunele morale a mai arătat că după accident a rămas cu sechele care i-au diminuat capacitatea de muncă, fiind în imposibilitatea de a-și găsi un loc de muncă, la acestea adăugându-se și suferința pricinuită de intervențiile chirurgicale suferite la picior.
În baza art. 22 alin.2 Cod proc. civ. s-au solicitat relații de la ITM M și de la PM DTS cu privire la accidentul de muncă din 24.03.2015, relații comunicate cu adresa nr. 3851/05.07.2017 emisă de ITM M și cu adresa nr.408904/06.07.2017 emisă de PM DTS la care s-au atașat în copie : referatul de propunere de clasare a cauzei, procesul verbal de consemnare a plângerii din 24.03.2015, declarațiile luate reclamantului și numiților UI și NN.
De asemenea, din oficiu, s-a solicitat pârâtei să comunice dacă reclamantul avea și atribuții de legător de sarcină, dacă a fost instruit cu privire la legarea sarcinii ( piese mari) la momentul mutării cu macaraua și să înainteze art.29 alin.7, 15 din Instrucțiunea nr.5 de securitate și sănătate în muncă pentru activitatea de transport cu mijloace de ridicat.
Relațiile și înscrisurile solicitate au fost comunicate de pârâtă cu adresa nr.701/20.09.2017.
Analizând acțiunea în raport de actele dosarului, și de dispozițiile legale incidente în materie, Tribunalul constată și reține următoarele:
Reclamantul AD a fost angajatul pârâtei SC ARI SRL din data de 03.06.2014 și a desfășurat activitate ca lăcătuș la Secția producție de la punctul de lucru din DTS, conform contractului individual de muncă nr.3566/02.06.2017.
În dimineața zilei de 24.03.2015 reclamantul AI s-a prezentat la locul de muncă, unde maistrul DD a efectuat prezența lucrătorilor din subordine, după care fiecare lucrător a trecut la îndeplinirea sarcinilor, conform fișei postului.
În acest sens, reclamantul, împreună cu colegul său IG, lăcătuș, au efectuat activitatea de debavurare (curățire) a pieselor debitate care erau așezate pe o masă metalică de lucru. Întrucât pe masa de lucru erau așezate o parte din piesele debavurate, macaragiul NN, autorizat cu comandă de la sol, a procedat la legarea acestor piese și transportarea cu ajutorul podului rulant.
Pentru a evita o dezechilibrare a sarcinii în timpul transportului, macaragiul a solicitat celor doi lăcătuși AD și IG să țină fiecare, cu mâinile, de câte un capăt al sarcinii, însă în momentul coborârii sarcinii s-a produs un balans al acesteia, piesele lovind piciorul drept al reclamantului.
Ca urmare, reclamantul a fost accidentat solicitându-se telefonic prezența ambulanței la locul de muncă, acesta fiind transportat la S DTS, unde a fost internat și a fost supus unei intervenții chirurgicale.
Conform biletului de externare din data de 03.04.2015 diagnosticul a fost de fractură deschisă punctiform GA I 1/3 distală diafiză tibie dreaptă, fractură bifocală 1/3 distală peroneu dreapta, plagă excoriată gamba dreaptă.
Prin acțiunea dedusă judecății reclamantul solicită să se constate vinovăția pârâtei SC ARI SRL în producerea accidentului de muncă din data de 24.03.2015 și să fie obligată la plata de despăgubiri materiale în sumă de 1.500 lei și de daune morale în cuantum de 5.000 lei (cincizeci milioane lei vechi).
Analizând solicitarea reclamantului, Tribunalul reține că evenimentul din data de 24.03.2015 s-a produs la punctul de lucru din DTS al SC ARI SA, victimă fiind reclamantul.
Față de faptul că în urma accidentului s-a produs incapacitatea temporară de muncă a reclamantului, evenimentul a fost cercetat de către angajator conform art. 29 alin.1 lit. a) din Legea nr.319/2006 .
Rezultatele cercetării au fost consemnate în procesul verbal de cercetare a evenimentului E329/06.04.2015, care a fost verificat și avizat de către ITM M , conform art.125 din HG nr.1425/2006.
Din procesul verbal rezultă că s-a reținut ca și cauză a producerii evenimentului, faptul că NN, macaragiu autorizat cu comanda de la sol, deși a fost instruit referitor la prevederile din Instrucțiunea nr.5 de securitate și sănătate în muncă pentru activitatea de transport cu mijloacele de ridicat, nu a desfășurat activitatea în mod preventiv, iar prin manevrarea imprudentă a podului rulant a cauzat lovirea lăcătușului AD.
Din același proces verbal mai rezultă că lăcătușul AD a fost instruit cu prevederile din Instrucțiunea nr.2 de securitate și sănătate în muncă pentru lucrări de lăcătușărie și confecții metalice, în ziua producerii accidentului acesta fiind echipat cu echipament de protecție.
Procesul verbal de cercetare a evenimentului din 24.03.2015 a fost comunicat la mai multe instituții, inclusiv reclamantului AD, victimă a evenimentului.
Se mai reține că referitor la accidentul din data de 24.03.2015 a fost înregistrată și lucrarea penală cu nr.37753/2015 a P M DTS, iar cu ocazia cercetărilor efectuate, s-a reținut că nu sunt propuneri pentru cercetări penale, precum și faptul că în declarația dată AD a arătat că nu are niciun fel de pretenție în cauza de față, propunându-se clasarea lucrării (conform referatului din data de 03.06.2015 al PDTS, BIC) .
Cât privește solicitarea reclamantului de reținere a răspunderii angajatorului în producerea accidentului a cărui victimă a fost și de obligare a acestuia la plata de daune morale și materiale, invocând disp. art.269 Codul muncii, Tribunalul reține că este neîntemeiată pentru următoarele motive:
Art.253 alin.1 (anterior art.269) Codul muncii, republicat "Angajatorul este obligat, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, să îl despăgubească pe salariat în situația în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul";.
Dispozițiile art.253 alin.1 Codul muncii reglementează răspunderea patrimonială a angajatorului și pentru antrenarea acesteia trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții : fapta ilicită a angajatorului, calitatea de salariat, existența unui prejudiciu în dauna salariatului produs în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul, culpa angajatorului, existența unui raport de cauzalitate între faptă și prejudiciu .
În raport de aceste condiții, se constată că evenimentul din data de 24.03.2015 l-a avut ca victimă pe reclamant, care în timpul îndeplinirii atribuțiilor de serviciu a fost accidentat la piciorul drept.
Cât privește condițiile referitoare la fapta ilicită a angajatorului, vinovăția acestuia în producerea accidentului și legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu, se apreciază că nu sunt îndeplinite în cauza dedusă judecății.
În acest sens, se reține că reclamantul, în calitate de lăcătuș, cunoștea atribuțiile specifice postului, acesta semnând fișa postului și a fost instruit de către angajator cu privire la normele de securitate și sănătate în muncă, acesta semnând în fișa de instruire individuală cu ocazia efectuării fiecărui instructaj ( filele 56-58, 80-83 dosar).
În dimineața zilei de 24.03.2015 reclamantul și colegul său IG, ambii lăcătuși, au efectuat operațiunea de debavurare a pieselor metalice, specifică activității de lăcătușărie.
Față de faptul că pe masa metalică se aflau piesele care fuseseră debavurate, cei doi au hotărât să facă loc pe masă, astfel că macaragiul NN a demarat operațiunea de mutare a pieselor.
În acest sens macaragiul a legat piesele cu un cablu de oțel și le-a cerut celor doi lăcătuși să țină cu mâinile de câte un capăt al sarcinii pe timpul deplasării podului rulant comandat de la sol cu radiocomandă de către macaragiul NN .
Cei doi lăcătuși AD și IG au dat curs solicitării macaragiului, însă la momentul coborârii sarcinii s-a produs un balans al acesteia, iar piesele au lovit piciorul drept al reclamantului.
Având în vedere modalitatea în care s-a derulat și s-a produs accidentul, se constată că reclamantul avea ca atribuție de serviciu debavurarea pieselor metalice; în atribuțiile postului său nu intra și aceea de legător de sarcină, așa cum rezultă din relațiile comunicate de societatea pârâtă prin adresa nr.701/10.09.2017.
Potrivit art.29 din Instrucțiunea nr.5 de securitate și sănătate în muncă pentru activitatea cu mijloace de ridicat, obligațiile legătorului de sarcină sunt: să execute și să asigure legarea astfel încât sarcina să nu se poată deplasa, roti, aluneca sau cădea după ce a fost ridicată; să urmărească transportul pe orizontală al sarcinii suspendate, mergând în urma ei pe tot traseul la o distanță de siguranță, având grijă ca aceasta să nu lovească persoane și să le accidenteze; să interzică circulația persoanelor pe sub sarcina suspendată și să aibă grijă să nu se facă transportarea sarcinilor pe deasupra locurilor de muncă, dacă necesitățile de producție nu impun aceasta; dacă totuși trebuie transportată sarcina, se vor îndepărta în prealabil persoanele de pe traseul sarcinii la o distanță care să asigure securitatea acestora.
De asemenea, în art.48 din aceeași Instrucțiune se prevede că "macaragiul/legătorul de sarcină…. au obligația să desfășoare activitatea în așa fel încât să nu expună la pericol de accidentare atât persoana proprie, cât și pe celelalte persoane participante la procesul de muncă";
În raport de prevederile Instrucțiunii nr.5 se constată că macaragiul are atribuția să urmărească transportul sarcinii suspendate și să aibă grijă ca aceasta să nu accidenteze persoane.
Reclamantul, în calitate de lăcătuș, nu avea ca atribuție de serviciu susținerea sarcinii pe timpul efectuării transportului, cu toate că, și cu alte ocazii, el, împreună cu lăcătușul IG au mai procedat în același fel (conform declarației martorului IG , fila 119 dosar).
Din declarația aceluiași martor mai rezultă că niciun superior nu le-a solicitat să susțină piesele când erau coborâte de pe palet.
De altfel, și martorul DD, maistrul celor doi lăcătuși, a arătat că reclamantul nu avea atribuții de legător de sarcină, această atribuție revenindu-i macaragiului, conform fișei postului ( fila 154 dosar).
Nu se poate reține susținerea avocatului reclamantului formulată cu ocazia dezbaterilor pe fondul cauzei, în sensul că practica a creat în concepția reclamantului faptul că acesta are și atribuții de legător de sarcină invocând în acest sens declarația martorului UI, întrucât acest martor a arătat că legarea pieselor metalice se efectua de macaragiu sau de lăcătușul care avea și atribuții de legător de sarcină, însă reclamantul nu avea acest tip de atribuții.
Prin urmare, se constată că în urma unei practici greșite dintre muncitori (lăcătuș și macaragiu), reclamantul a susținut încărcătura podului rulant acționat cu comanda de la sol de către macaragiul NN, angajatorul prin reprezentanții săi, respectiv prin șefii ierarhici ai reclamantului, nedând dispoziții în acest sens.
Așa fiind, nu se poate reține susținerea reclamantului în sensul că a avut loc o schimbare a felului muncii pentru care nu avea pregătirea necesară și nu i s-a efectuat instructajul muncii, cât timp acesta, la solicitarea macaragiului, și-a dat acordul și a îndeplinit atribuții care nu erau specifice activității de lăcătuș pe care o desfășura.
În cauză, se apreciază că angajatorul și-a respectat obligația prevăzută de art.180 alin.1 Codul muncii de a organiza instruirea angajaților în domeniul securității și sănătății în muncă, reclamantul fiind instruit în acest sens referitor la meseria sa de lăcătuș, însă în procesul muncii acesta a îndeplinit și sarcini care nu erau atributul său, fără ca un superior să-i dea dispoziții în acest sens.
În raport de motivele anterior expuse, se apreciază că nu se poate reține o culpă a angajatorului în producerea accidentului a cărui victimă a fost reclamantul, astfel că nu poate fi angajată răspunderea materială a fostului angajator.
Se mai reține că, deși accidentul a avut loc în luna martie 2015, iar ulterior evenimentului reclamantul a revenit la locul de muncă de la punctul de lucru din DTS al pârâtei SC ARI SA, acesta a promovat acțiunea pendinte urmare a faptului că a fost concediat, decizie pe care a contestat-o ( conform declarației dată de reclamant, filele 72-73 dosar).
Având în vedere considerentele în fapt și în drept anterior expuse, a fost respinsă acțiunea ca neîntemeiată.
