Drept civil. Daune morale şi materiale derivând din procesul penal întemeiate pe dispoziţiile art. 998-999 Cod civil. Neîndeplinirea condiţiilor răspunderii civile delictuale.
| Comentarii |
|
Curtea de Apel ALBA IULIA Decizie nr. 101 din data de 23.10.2014
Drept civil. Daune morale și materiale derivând din procesul penal întemeiate pe dispozițiile art. 998-999 Cod civil. Neîndeplinirea condițiilor răspunderii civile delictuale.
Dacă asupra reclamantului nu a fost luată nicio măsură preventivă privativă sau restrictivă de libertate, așa cum sunt acestea strict reglementate în cuprinsul art. 136 Cod pr. penală, ci numai măsura suspendării din funcție, nu sunt incidente - în acțiunea în despăgubiri - nici dispozițiile art. 504 și următoarele cod pr. penală și nici prevederile dreptului comun din materia răspunderii civile delictuale, respectiv art. 998 - 999 Cod civil.
Secția I civilă - Decizia civilă nr. 101/ 23 octombrie 2014
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Alba sub dosar nr. 4522/107/2013 reclamantul C.M. a chemat în judecată pe pârâtul STATUL ROMÂN - REPREZENTAT PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, solicitând ca prin hotărâre judecătorească să se dispună :
- obligarea pârâtului la plata daunelor materiale în cuantum de 125.369 lei, reprezentând cheltuieli materiale și venituri nerealizate
- obligarea pârâtului la plata daunelor morale în cuantum de 450.000 lei dar și a cheltuielilor de judecată cu prezentul proces.
Prin precizarea de acțiune înregistrată pe rolul Tribunalului Alba la data de 30.09.2013 reclamantul C.M. a chemat în judecată pe pârâtul Municipiul Sebeș prin primar solicitând obligarea acestuia la despăgubiri alături de pârâtul chemat inițial în judecată.
În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că prin rechizitoriul întocmit de Serviciul Teritorial Alba Iulia al Direcției Naționale Anticorupție, la data de 09.03.2009, în dosarul penal nr.52/P/2007, a fost trimis în judecată pentru complicitate la infracțiunea de stabilire cu intenție, a unei valori diminuate față de valoarea comercială reală a bunurilor aparținând operatorilor economici la care statul sau o autoritate a administrației publice locale este acționar, comisă în cadrul acțiunii de privatizare ori de executare silită, de reorganizare sau lichidare judiciară, ori cu ocazia unei operațiuni comerciale, ori a bunurilor aparținând autorității publice sau instituțiilor publice, în cadrul unei acțiuni de vânzare a acestora sau de executare silită săvârșită de cei care au atribuții de conducere, de administrare, de gestionare, de executare silită, de reorganizare ori lichidare judiciară, prevăzut de art. 26 Cod penal raportat la art. 10 lit. a din Legea nr.78/2000. |
Pentru asigurarea recuperării presupusei pagube produse prin infracțiunea pentru care a fost cercetat, prin ordonanța de aplicare a sechestrului emisă la data de 02.10.2007, s-a aplicat sechestrul asigurător asupra bunurilor aparținând reclamantului.
Având în vedere calitatea unuia dintre inculpații trimiși în judecată, s-a format dosarul penal nr. 2377/1/2009, pe rolul înaltei Curți de Casație și Justiție, soluționat prin sentința penală nr. 486/30.03.2011, prin care s-a dispus achitarea reclamantului în baza art.11 pct. 2 lit. a, raportat la art. 10 lit. d Cod procedură penală, soluție împotriva căreia s-a declarat recurs de către Ministerul Public - Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție -D.N.A., formându-se în acest sens, pe rolul I.C.C.J., dosarul penal nr. 5880/1/20l2, recursul fiind respins ca nefondat, prin decizia penală nr.221/05.11.2012.
În temeiul art. 193 Cod procedură penală reclamantul a solicitat, atât la instanța de fond cât și în recurs, obligarea Satului Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, la plata cheltuielilor judiciare pe care le-a efectuat atât în faza de urmărire penală cât și în faza de cercetare judecătorească, cheltuieli pe care le-a detaliat în anexa intitulată calculul cheltuielilor de judecată. Cu toate acestea, susține reclamantul că instanța de fond a dispus ca cheltuielile efectuate de părți să fie recuperate pe calea unei acțiuni civile separate, respectiv sentința penală rfr…, pag...
În ceea ce privesc cheltuielile materiale acestea sunt: contravaloarea deplasărilor pe ruta Alba Iulia - București, cazarea la hotel în București, masa, onorariu avocat și onorariu expert asistent, venituri nerealizate.
În ceea ce pricește modalitatea de determinare a cheltuielilor de deplasare, menționează că deplasările la București le-a făcut cu mașina personală, împreună cu apărătorul ales C.C.
Având în vedere faptul că reclamantul nu are o altă activitate, fiind expert tehnic judiciar și expert evaluator și persoană fizică autorizată, realizând venituri exclusiv din această activitate, susține că a fost prejudiciat prin suspendarea sa din activitatea de expertiză.
În ceea ce privesc daunele morale, reclamantul susține că prin trimiterea în judecată a avut consecințe negative în ceea ce privește activitatea sa profesională (a fost suspendat din calitatea de expert), a suferit prejudicii morale, a fost denigrat în presa locală, iar familia sa a suferit psihic datorită acestei stări de fapt.
În ceea ce privește acordarea daunelor morale, având în vedere că prejudiciul este nu numai condiția răspunderii civile delictuale, dar și măsura ei, solicită să se constate că prejudiciul suferit este și nepatrimonial, neputând fi evaluat în bani, însă pentru a atenua suferințele psihice apreciază că i se cuvin compensații bănești.
La stabilirea cuantumului compensațiilor bănești pentru acest prejudiciu, solicită a se avea în vedere anumite criterii, respectiv importanța și gravitatea prejudiciului nepatrimonial suferit, precum și criteriul echității, întrucât aceste despăgubiri nu trebuie să reprezinte o îmbogățire nejustificată a acestuia și nici o exploatare neîntemeiată a patrimoniului pârâtului.
Prejudiciile nepatrimoniale denumite și daune morale sau prejudicii extrapatrimoniale sau nepecuniare, reprezintă acele consecințe dăunătoare cu conținut neeconomic și care rezultă din atingerile și încălcările drepturilor personale nepatrimoniale. Având în vedere caracterul neeconomic al acestui tip de prejudiciu, determinarea despăgubirilor cuvenite persoanei prejudiciate va viza doar efectul compensatoriu și nu va încerca prețuirea valorii nepatrimoniale lezate, dreptul la viață și sănătate fiind inestimabile și incontestabile.
Acțiunea a fost întemeiată în drept pe art. 998 - 999 cod civil și 274 Cod procedură civilă.
Pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată în primul rând ca inadmisibilă și în subsidiar ca neîntemeiată.
Prin sentința civilă nr.586/2014 Tribunalul Alba a respins cererea reclamantului, reținând că asupra reclamantului nu a fost luată nici o măsură procesuală preventivă privativă sau restrictivă de libertate, așa cum sunt acestea reglementate, în mod strict, în cuprinsul articolului 136 Cod procedură penală, ci numai măsura suspendării din funcția de expert tehnic judiciar și expert evaluator în perioada 15.02.2010 - 31.12.2012, conform prevederilor art. 35 alin. 2 din O.G. nr.2/2000 privind organizarea activității de expertiză tehnică judiciară și extrajudiciară, motiv pentru care a fost analizată acțiunea reclamantului, din perspectiva dispozițiilor art. 998 - 999 Cod civil, nefiind incidente în speță dispozițiile art.504 și urm. Cod procedură penală.
Tribunalul a constatat, pe de o parte, că pentru antrenarea răspunderii civile delictuale în condițiile art.998 - 999 Cod civil este necesară întrunirea cumulativă a condițiilor legale și anume: existența unui prejudiciu; existența unei fapte ilicite; existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu; existența vinovăției celui care a cauzat prejudiciul constând în intenția, neglijența sau imprudența cu care a acționat.
În ceea ce privește fapta ilicită, ca element al răspunderii civile delictuale, aceasta este definită ca fiind orice faptă prin care, încălcându-se normele dreptului obiectiv, sunt cauzate prejudicii dreptului subiectiv aparținând unei persoane.
Deși de natură a aduce prejudicii unui drept subiectiv, fapta cauzatoare nu are caracter ilicit, prin urmare nu se pune problema angajării răspunderii civile atunci când ea a fost săvârșită în îndeplinirea unei prevederi legale ori cu permisiunea legii.
De asemenea, fapta ilicită se obiectivează în anumite activități ale autorului său, ce reprezintă manifestarea exterioară a conștiinței și voinței autorului, astfel încât, răspunderea nu poate fi angajată dacă, sub aspectul laturii subiective, fapta a fost săvârșită fără vinovăție, sub toate aspectele sale, reținute în art. 998 - 999 Cod civil.
Prin urmare, este necesar ca această faptă să fie imputabilă autorului ei, adică autorul să fi avut o vină atunci când a săvârșit-o, acționând deci cu vinovăție. Or, în cazul de speță, cercetarea prealabilă și trimiterea în judecată a reclamantului nu poate constitui în sine o faptă ilicită, atâta timp cât s-a circumscris cadrului legal, nereprezentând un caz, o abatere de la normele procedural penale săvârșită cu vinovăție în una din formele sale.
În acest sens, are relevanță că reclamantul nu a formulat nici o sesizare disciplinară către Consiliul Superior al Magistraturii ori vreo plângere împotriva procurorului care a efectuat urmărirea penală, prin care să fi reclamat aspecte care să atragă sancționarea disciplinară ori răspunderea penală a acestuia, de natura neglijenței sau imprudenței cu care ar fi acționat în cursul urmăririi penale sau a abuzurilor de orice fel.
Față de aceste considerente, respectiv față de faptul că nu au fost evidențiate fapte care să determine că ar fi fost încălcate dispozițiile legale care reglementează activitatea de urmărire penală, în speță, nu a fost reținută comiterea cu vinovăție a vreunei fapte cauzatoare de prejudicii, lipsa oricărei sesizări făcute de reclamant împotriva procurorului constituind implicit o recunoaștere tacită a faptului că, în cauza penală, procurorul a acționat cu respectarea și în limitele normelor procedural penale, nefiind vorba despre săvârșirea unei fapte ilicite cu vinovăție.
Prin urmare, situațiile în care persoana vătămată are dreptul la repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare săvârșite în procese penale sunt stabilite de codul de procedură penală, fiind vorba explicit de art. 504 din Cod procedură penală, prin această dispoziție excluzându-se implicit orice altă posibilitate a persoanei vătămate de a solicita în orice mod și sub orice alt temei legal acoperirea unui prejudiciu de această natură.
În consecință, Statul Român nu răspunde patrimonial decât pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare. Reglementarea legală ce stabilește în ce constau erorile judiciare pentru care poate fi angajată răspunderea statului este art. 504 Cod procedură penală raportat la art.52 alin.(3) din Constituția României, care statuează că statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare.
Dispozițiile art. 504 din Codul procedură penală nu constituie o aplicare a principiilor consacrate de art.998-999 Cod civil, această interpretare putând conduce la ideea că statul, prin Ministerul Finanțelor Publice, ar avea o răspundere nelimitată și necondiționată, situație în care normele legale care reglementează răspunderea statului în alte domenii nu s-ar mai justifica din moment ce principiile consacrate de art.998-999 Cod civil ar fi general aplicabile.
Prin urmare, nu au fost reținute considerentele privind incidența prevederilor dreptului comun din materia răspunderii civile delictuale, respectiv art. 998-999 Cod civil, în condițiile în care există dispoziții legale exprese, aplicabile reparării pagubei materiale sau a daunei morale, în cazul condamnării pe nedrept sau al privării ori restrângerii de libertate în mod nelegal, respectiv art. 504-507 Cod procedură penală.
Prin încheierea de ședință din 13.12.2013 Tribunalul Alba a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Municipiul Sebeș prin primar.
Împotriva acestei sentințe precum și împotriva încheierii de ședință din 13.12.2013 a declarat apel reclamantul care a solicitat respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a Municipiului Sebeș, iar pe fondul cauzei s-a solicitat admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.
Prin decizia civilă nr. 101/23.10.2014 pronunțată în dosar 4522/107/2013 Curtea de Apel Alba Iulia a respins apelul reclamantului.
În motivarea hotărârii s-a reținut că reclamantul și-a întemeiat în drept acțiunea pe dispozițiile dreptului comun care reglementează răspunderea civilă delictuală, respectiv art.998 - 999 Cod civil, însă răspunderea patrimonială a statului este reglementată expres și limitativ în Codul de procedură penală.
Potrivit art.96 alin.2 din Legea nr.303/2004 răspunderea statului este stabilită în condițiile legii și nu înlătură răspunderea judecătorilor și procurorilor care și-au exercitat funcția cu rea-credință sau gravă neglijență, iar potrivit aliniatului 3 al aceluiași articol, cazurile în care persoana vătămată are dreptul la repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare săvârșite în procese penale sunt stabilite de Codul de procedură penală.
Situațiile în care persoana vătămată are dreptul la repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare săvârșite în procesele penale sunt explicit stabilite de art. 504 Cod procedură penală și acestea sunt următoarele:
- potrivit dispozițiilor art. 504 alin. 1 din Codul de procedură penală, în redactarea în vigoare la data înregistrării cauzei, orice persoana care a fost condamnata definitiv are dreptul la repararea de către stat a pagubei suferite, dacă în urma rejudecării cauzei s-a stabilit prin hotărâre definitivă ca nu a săvârșit fapta imputata ori că acea fapta nu exista;
- potrivit aliniatul al 2-lea al aceluiași articol, are dreptul la repararea pagubei persoana împotriva căreia s-a luat o măsura preventiva iar ulterior a fost scoasa de sub urmărire penala sau achitata.
Ca atare, răspunderea Statului este strict circumscrisa celor doua ipoteze avute în vedere de legiuitor, respectiv arestarea, ca măsura preventiva și condamnarea definitivă, fiind o răspundere directă cauzată de erorile judiciare săvârșite în procesele penale.
În speță, trimiterea în judecată a reclamantului pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la stabilirea cu intenție a unei valori diminuate față de valoarea comercială a unui bun, nu s-a finalizat printr-o condamnare definitivă, el fiind achitat prin sentința penala nr.486 din 30.03.2011 a Înaltei Curții de Casație și Justiție, hotărâre confirmata ulterior si in căile de atac.
Pe parcursul urmăririi penale, nu s-a luat împotriva acestuia nici o măsura privativă de libertate sau prin care sa i se restrângă libertatea în mod nelegal. Prin urmare, dacă asupra reclamantului nu a fost luată nicio măsură preventivă privativă sau restrictivă de libertate, așa cum sunt acestea strict reglementate în cuprinsul art. 136 Cod procedură penală, ci numai măsura suspendării din funcție, nu sunt incidente - în acțiunea în despăgubiri - nici dispozițiile art. 504 și următoarele Cod pr. penală și nici prevederile dreptului comun din materia răspunderii civile delictuale, respectiv art. 998 - 999 Cod civil.
Nu poate fi luată în considerare susținerea potrivit căreia, chiar dacă nu sunt îndeplinite condițiile angajării răspunderii Statului în temeiul codului de procedură penală (acțiunea reclamantului nici nu este întemeiată pe dispozițiile acestui cod), ar putea fi incidente prevederile dreptului comun din materia răspunderii civile delictuale, respectiv art. 998-999 Cod civil, în condițiile în care exista dispoziții legale exprese, aplicabile reparării pagubei materiale sau a daunei morale, in cazul condamnării pe nedrept sau al privării ori restrângerii de libertate în mod nelegal.
Potrivit disp. art. 998 Cod civil "orice faptă a omului, care cauzează altuia un prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara";, iar conform art. 999 Cod civil "omul este responsabil nu numai pentru prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar și de acela ce a cauzat din neglijența sau imprudența sa";. Din aceste prevederi legale rezultă că pentru angajarea răspunderii civile delictuale se cer îndeplinite cumulativ, următoarele condiții: existența unui prejudiciu, existența unei fapte ilicite, existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, existența vinovăției celui care a cauzat prejudiciul constând în intenția, neglijența sau imprudența cu care a acționat. Aceste condiții nu sunt îndeplinite cumulativ, așa cum corect a constatat și instanța de fond.
Astfel, cercetarea penală și trimiterea în judecată a reclamantului nu poate constitui în sine o faptă ilicită atâta timp cât s-a circumscris unui cadru legal, neprezentând nicio abatere de la normele procedural penale. A interpreta altfel situația de fapt ar însemna ca orice trimitere în judecată finalizată cu o soluție de achitare să constituie o faptă ilicită a organului judiciar, de natură să atragă răspunderea Statului pentru prejudiciile suferite de reclamant în cursul procesului, ceea ce este de neacceptat.
De asemenea, doctrina în materia dreptului obligațiilor a reținut în unanimitate existența unor cauze care înlătură caracterul ilic al faptei: legitima apărare, starea de necesitate, îndeplinirea unei activități impuse sau permise de lege, îndeplinirea unei activități din ordinul superiorului, exercitarea unui drept subiectiv și consimțământul victimei. Așadar, deși de natură a aduce prejudicii unui drept subiectiv, fapta cauzatoare nu va avea și caracter ilicit, prin urmare nu se poate pune problema angajării răspunderii civile atunci când ea a fost săvârșită în îndeplinirea unei prevederi legale ori cu permisiunea legii.
Astfel, nu este de ajuns să fi existat o faptă ilicită aflată în raport de cauzalitate cu prejudiciul produs, ci este necesar ca această faptă să fie imputabilă autorului ei, adică autorul să fi comis fapta cu vinovăție.
În consecință, nu poate fi vorba de incidența art.998-999 Cod civil, aplicabile fiind exclusiv art. 504 Cod procedură penală și art.96 din Legea nr.303/2004, iar pe de altă parte, aspectele prezentate se înscriu între cauzele care înlătură caracterul ilicit al faptei în general și între împrejurările care înlătură vinovăția, ca element constitutiv al răspunderii civile delictuale, în special.
Pentru considerentele expuse mai sus, acțiunea reclamantului s-a apreciat a fi nefondată și pentru că nu se mai pot face discuții nici asupra cuantumului daunelor morale solicitate paratului Statul Român atâta vreme cât reclamantul nu se afla în una din situațiile expres reglementate de lege care să-i confere calitatea de victima a unei erori judiciare, săvârșită într-un proces penal.
