Drept civil. Nulitatea  clauzei penale din titlul executoriu. Neîndeplinirea cerinţelor constatării nulităţii actelor de executare şi a încheierii de întabulare a acestora.

Curtea de Apel ALBA IULIA Decizie nr. 97 din data de 09.10.2014

Drept civil. Nulitatea clauzei penale din titlul executoriu. Neîndeplinirea cerințelor constatării nulității actelor de executare și a încheierii de întabulare a acestora.

Pentru anularea procesului verbal de vânzare la licitație și a actului de adjudecare era necesar ca instanța să indice motive de nulitate care să afecteze actele de executare întocmite de executorul judecătoresc, motive care nu au fost invocate și care nu există.

Secția I civilă - Decizia civilă nr. 97/09 octombrie 2014

Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului Sibiu sub numărul 284/787/2013, ca urmare a declinării competenței de soluționare a cauzei prin sentința civilă nr. 316/2013 pronunțată de Judecătoria Avrig, reclamantul C.N. a solicitat în contradictoriu cu pârâții B.C. și Biroul Executorului judecătoresc M.D.:

- să se constate nulitatea absolută a clauzei penale privind penalitățile de 0,4 % pe zi de întârziere din contractul de împrumut autentificat sub nr. 769/4 iulie 2008 de BNP C.E.;

- să se constatate nulitatea absolută a procesului-verbal de vânzare la licitație din data de 16.05.2012 și a actului de adjudecare din data de 07.06.2012 ;

- să se constatate nulitatea absolută a încheierii de intabulare nr. 6527/25.06.2012 din CF 101213 Tălmaciu și să se dispună revenirea la situația anterioară de carte funciară;

- obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că prin contractul de împrumut autentificat sub nr. 769/4 iulie 2008 de BNP C.E., a împrumutat suma de 15.000 Euro de la intimatul B.C., înțelegerea fiind de a înapoia suma de 25.000 Euro sau un apartament ce era în construcție, executat de reclamant.

Suma stabilită prin actele de executare ca debit restant respectiv 25.000 Euro plus 121.00 Euro penalități de întârziere conform clauzei mai sus menționate este nereală și nelegală, executarea efectuată prin adjudecarea imobilului la suma de 82.500 Euro fiind fără fundament legal, bazată pe un debit abuziv și inexistent întrucât este lovită de nulitate absolută clauza prin care s-au stabilit penalități de întârziere de 0,4% pe zi.

Cum clauza este lovită de nulitate absolută, și suma de executat este lipsită de temei legal și faptic astfel încât toate actele de executare încheiate sunt lovite de nulitate absolută în ceea ce privește executarea penalităților de întârziere.

Pe cale de consecință și procesul verbal de licitație cât și actul de adjudecare a imobilului pentru suma de 82.500 Euro precum și încheierea de intabulare a acestor acte sunt lovite de nulitate absolută.

Se mai arată că părțile s-au mai judecat în cadrul unei contestații la executare respinsă ca tardivă și în care instanța de fond a constatat nulitatea acestei clauze penale însă Tribunalul Sibiu a decis că în cadrul contestației la executare nu se poate soluționa petitul privind constatarea nulității unor clauze din contract.

La cererea instanței reclamantul și-a precizat acțiunea arătând că își întemeiază cererea pe dispozițiile dreptului comun invocând art. 5 alin 1 și 2 din O.G. nr.13/24.08.2011 și dispozițiile legale privind nulitatea absolută a actelor juridice și a actelor subsecvente unui act nul absolut.

Pârâtul B.C. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția autorității de lucru judecat, excepția insuficientei timbrări, excepția necompetenței materiale și a inadmisibilității cererii.

Prin sentința civilă nr. 873/2014 Tribunalul Sibiu a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul C.N. și în consecință:

- a constatat nulitatea clauzei penale privind penalitățile de 0,4 % pe zi de întârziere din contractul de împrumut autentificat sub nr. 769/4 iulie 2008 de BNP C.E.;

- a constatat nulitatea absolută a procesului verbal de vânzare la licitație din data de 16.05.2012 și a actului de adjudecare din data de 07.06.2012 al Biroului executorului judecătoresc M.D.;

- a constatat nulitatea absolută a încheierii de intabulare nr. 6527/25.06.2012 din CF 101213 Tălmaciu și a dispus restabilirea situației anterioare de carte funciară cu privire la imobil.

Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul a reținut că prin contractul de împrumut autentificat sub nr.769/2008 de BNP C.E., pârâtul B.C. a împrumutat reclamantului suma de 25.000 Euro având termen de restituire data de 20.12.2008, urmând ca în cazul în care la termenul stabilit nu va fi restituită suma, debitorul să achite, până la restituirea întregii sume, penalități de întârziere de 0,4%pe zi .

Deoarece suma împrumutată nu a fost restituită B.C. a solicitat executarea silită a reclamantului C.N.

Contractul de împrumut fiind încheiat în anul 2008 dobânda penalizatoare era reglementată de O.G. nr.9/2000. În contract s-a stipulat o clauză penală în sensul că în cazul când obligația debitorului de a restitui la scadenta suma împrumutata nu este executată la termen, debitorul este obligat la "plata unei penalitati de 0,4% pe zi de întârziere." Această clauză este nelegală și, ca atare, este nulă absolut. Astfel art. 1 din O.G. nr. 9/2000 prevede că părțile sunt libere să stabilească, în convenții, rata dobânzii pentru întârzierea la plata unei obligații bănești. Acest text trebuie corelat cu art. 5 potrivit căruia în raporturile civile dobânda nu poate depăși dobânda legală cu mai mult de 50% pe an. Dobânda din contractul analizat depășește în mod evident, de foarte multe ori, dobânda legală și ca urmare se aplică dispozițiile din art.9 ce prevăd că în raporturile civile obligația de a plăti o dobândă mai mare decât cea stabilită prin Ordonanță, este nulă de drept.

In legătură cu valabilitatea unei asemenea clauze penale în contractele de împrumut s-a pronunțat, în recurs în interesul legii și Înalta Curte de Casație si Justiție, prin Decizia nr. XI din 24 octombrie 2005, publicata în Monitorul Oficial al României nr.123 din 09 februarie 2006, concluzia fiind că în raporturile civile privind obligațiile bănești exista temei legal pentru stabilirea convențională de dobânzi moratorii (datorate in caz de întârziere in executarea obligației) limitate la posibilitatea de a depăși dobânda legala cu cel mult 50% pe an, dobânzile moratorii care depășesc acest plafon legal reprezentând clauză penală interzisă, nulă absolut pentru cauză ilicită, în raport cu dispozițiile art. 5 din Ordonanță și ale art. 968 Cod civil.

Pârâtul s-a apărat invocând faptul că această nulitate nu mai poate fi solicitată întrucât contractul a încetat odată cu executarea lui. Această apărare nu a fost primită deoarece nicio dispoziție legală nu limitează introducerea acțiunii în nulitate la perioada anterioară executării contractului. Executarea contractului nu transformă acest act într-unul inexistent, iar nulitatea absolută poate fi invocată oricând.

Urmare a nulității clauzei penale s-a constatat că executarea silită a pornit și s-a desfășurat pentru o sumă nedatorată de 121000 euro, cu efecte dezastruoase asupra debitorului deoarece dacă nu ar fi existat un asemenea debit de executat ar fi fost probabil ca debitorul să plătească suma datorată care era mult mai mică. Deși anularea actului de adjudecare este deschisă pe calea dreptului comun doar terților, părțile având deschisă calea contestației la executare, în situații de natura celei din speță, când debitorul nu a putut invoca din motive obiective cauza de nulitate în termenul pentru atacarea actului de executare pe calea contestației, Tribunalul a considerat că trebuie recunoscut și acestuia dreptul de a formula în justiție o acțiune în nulitate pe dreptul comun. Ca urmare, în baza principiului potrivit căruia nulitatea actului principal duce la desființarea actelor subsecvente, s-a constatat nulitatea actelor de executare arătate prin acțiune.

Acțiunea a fost respinsă față de Biroului Executorului Judecătoresc, acesta nefiind parte în contractul atacat și deci neavând calitate procesuală pasivă, aceeași fiind situația și în ceea ce privește anularea actelor de executare și rectificarea de carte funciară.

Prin decizia civilă nr. 97/9.10.2014 pronunțată în dosar 284/787/2013 Curtea de Apel Alba Iulia a admis apelul declarat de pârâtul B.C. împotriva sentinței pronunțate de Tribunalul Sibiu, a schimbat în tot sentința atacată și rejudecând cauza a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamant și a constatat nulitatea absolută a clauzei penale privind penalitățile de 0,4% pe zi de întârziere din contractul de împrumut.

S-au respins celelalte capete de cerere formulate de reclamant în contradictoriu cu pârâtul B.C.

Pentru a decide astfel Curtea a reținut următoarele:

În ceea ce privește nulitatea clauzei penale din titlul executoriu contractul de împrumut nr.765/2008, s-a constatat că hotărârea instanței de fond este temeinică și legală, clauza fiind nulă absolut, în temeiul art. 9 din O.G. nr.9/2000. Conform acestei clauze, dacă debitorul nu restituie la scadență suma împrumutată este obligat la plata unei penalități de 0,4% pe zi de întârziere, ceea ce depășește dobânda legală prevăzută de art.1 și 5 din O.G. nr.9/2000, astfel că în mod corect Tribunalul a constatat nulitatea acestei clauze.

S-a constatat că apelul pârâtului este întemeiat însă în ceea ce privește admiterea capetelor de cerere referitoare la nulitatea absolută a procesului verbal de vânzare la licitație din 16.05.2012 și a actului de adjudecare din data de 7.06.2012 precum și nulitatea încheierii de întabulare nr.6527/2012 din CF 101213 Tălmaciu.

Pentru anularea celor două acte emise de executorul judecătoresc M.D. era necesar ca instanța să indice motive de nulitate care să afecteze actele de executare întocmite de executorul judecătoresc, motive care nu au fost invocate și care nici nu există.

Procesul verbal de vânzare la licitație a fost încheiat cu respectarea disp. art. 511 Cod procedură civilă, acesta având toate mențiunile cerute de legiuitor, reținerea instanței că executarea silită a pornit și s-a desfășurat pentru o sumă nedatorată este eronată, întrucât nu a fost desființat titlul executoriu, ci doar o clauză din cuprinsul acestuia.

Pe de altă parte, actul de adjudecare este titlu de proprietate și poate fi înscris în cartea funciară, iar pentru adjudecatar constituie titlu executoriu împotriva debitorului, anularea actului de adjudecare putând fi cerută numai de terți, pentru motive prevăzute expres de legiuitor. Conform art. 518 Cod procedură civilă prin actul de adjudecare proprietatea imobilului se transmite de la debitor la adjudecatar, iar prin întabulare adjudecatarul dobândește dreptul de a dispune de imobilul cumpărat.

Prin urmare, atâta timp cât nu există niciun motiv de anulare a actului de adjudecare, ca act final al executării silite imobiliare, în mod corect și în temeiul art.516 pct. 8 și art.518 Cod pr. civilă, a fost înscris dreptul de proprietate al pârâtului B.C. în cartea funciară, în baza încheierii de întabulare nr. 6527/25.06.2012.

În consecință, s-a reținut că nu sunt îndeplinite dispozițiile art.908 alin. 1 pct.1 NCC pentru a se dispune revenirea la situația anterioară de carte funciară și în mod greșit a fost anulată încheierea de întabulare a pârâtului în cartea funciară.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Drept civil. Nulitatea  clauzei penale din titlul executoriu. Neîndeplinirea cerinţelor constatării nulităţii actelor de executare şi a încheierii de întabulare a acestora.