Drept procesual penal Partea specială. Căile extraordinare de atac. Revizuire. Competenţă. Hotărâre judecătorească pronunţată de instanţa militară
| Comentarii |
|
Chiar dacă prevederile art. 401 C.proc.pen., care stabilesc instanţa competentă să soluţioneze cererea de revizuire, nu au fost armonizate cu prevederile art. 35 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., totuşi, din jurisprudenţa C.E.D.O. (cauza Maszni c. României), şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale (Decizia nr. 610 din 20 iulie 2007), acest text de lege este necesar să fie interpretat sub interdicţia soluţionării căii extraordinare de atac a revizuirii de către o instanţă militară, dacă priveşte o persoană civilă condamnată. Nerespectarea principiului conform căruia instanţele militare îşi exercită competenţa numai cu privire la infracţiunile săvârşite de militari, principiu consacrat atât în dreptul intern, cât şi în dreptul internaţional, ar conduce la situaţia inacceptabilă ca persoanele civile, într-o eventuală rejudecare a cauzei, după admiterea în principiu a revizuirii, să fie judecată de către o instanţă militară. Art. 401 C.proc.pen. constituie o normă procesuală cadru care stabileşte instanţa competentă să soluţioneze cererea de revizuire, aplicabilă atât timp cât, printr-o regulă specială nu se prevede astfel. Prin urmare, aplicabilitatea Deciziei din 9 octombrie 2006 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţiile Unite, prin care s-a statuat că „instanţa competentă să soluţioneze cererea de revizuire este instanţa care a judecat cauza în primă instanţă, chiar dacă, la momentul introducerii cererii, datorită modificării dispoziţiilor legii procesual penale, aceasta nu mai avea competenţa de a judeca fondul cauzei în primă instanţă” este limitată de noile prevederi interne şi jurisprudenţa C.E.D.O. Prin consecinţă, judecarea cererii de revizuire formulată de o persoană civilă împotriva unei hotărâri judecătoreşti pronunţată de o instanţă militară este dată în competenţa instanţei civile.
Secţia penală, Decizia nr. 1789 din 10 noiembrie 2011
Prin sentința penală nr. 2405/12.09.2011 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr. 1/751/2011, in temeiul art. 403 C.proc.pen. raportat la art. 394 C.proc.pen. S-a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de petenții R.-B.F.E., domiciliat în […] Germania, S.E., domiciliat în […], Germania, J.A., domiciliat în […] Germania, M.E., domiciliat în […] Germania, S.J., domiciliat în […] Germania, P.I.E., domiciliată în […] Germania, toți cu domiciliul procesual ales în Câmpina, […], la cabinetul avocatului […].
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că prin cererea de revizuire înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Militar Timișoara sub nr. 1/751/2011 din 07.01.2011, petenții R.-B.F.E., S.E., J.A., M.E., S.J. și P.I.E. au solicitat revizuirea sentinței penale nr. 182/14.03.1952 pronunțată de Tribunalul Militar Timișoara în dosarul nr. 84/1952.
în motivarea cererii de revizuire, petenții au invocat cazul de revizuire prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. a) C.proc.pen. în sensul că s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei. Petenții au arătat că prin sentința penală nr. 182/14.03.1952 a Tribunalului Militar Timișoara au fost condamnați la pedepse privative de libertate cuprinse între 10 ani și 25 de ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de uneltire contra ordinii sociale. Aceștia au precizat că au suferit condamnările deoarece au participat la o acțiune de protest desfășurată în data de 11.05.1951 împotriva politicii statului comunist de a deporta populația de etnie germană din Banat publicând un manifest cu următorul conținut: „în timp ce vi se vorbește de drepturi și de libertate, mii de oameni sunt deportați în Bărăgan, expuși la foame și mizerie, un fapt care în regimul trecut nu s-a întâmplat. Nu așteptați să vă vină rândul ci ajutați-vă reciproc în lupta contra dușmanului comun, bolșevismul”. S-a mai arătat că urmările acestei atitudini au fost arestarea, tortura și în cele din urmă condamnarea, în condițiile în care nu au putut beneficia de un proces echitabil, fiind lipsiți de dreptul de a-și dovedi nevinovăția.
în cauză s-au efectuat cercetări potrivit art. 399 C.proc.pen. de către Parchetul Militar Timișoara, care a solicitat respingerea cererii de revizuire ca inadmisibilă, deoarece aspectele invocate de către petenți nu atrag incidența cazului de revizuire bazat pe existența unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei, prevăzute de art. 394 alin. (1) lit. a) C.proc.pen.
Prin sentința penală nr. 8/23.02.2011 Tribunalul Militar Timișoara a admis excepția necompetenței materiale după calitatea persoanei și pe cale de consecință a dispus declinarea competenței de soluționare a prezentei cereri de revizuire în favoarea Judecătoriei Timișoara, competentă material și teritorial, ținând cont de natura și locul săvârșirii infracțiunilor reținute în sarcina revizuenților prin sentința nr. 12/1952 a Tribunalului Militar Timișoara.
Ca urmare a acestei hotărâri, cauza a fost înregistrată la Judecătoria Timișoara la data de 17.03.2011 sub nr. 1/751/2011.
Analizând actele și lucrările dosarului, judecătoria a reținut următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 394 alin. (1) lit. a) C.proc.pen. constituie caz de revizuire descoperirea unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei.
în cauza de față petenții au invocat motivul de revizuire sus-menționat, solicitând, în fapt, rejudecarea dosarului finalizat prin hotărârea de condamnare, întrucât apreciază că au fost lipsiți de apărare și, implicit, de dreptul la un proces echitabil.
Instanța analizând criticile formulate de petenți cu privire la hotărârea de condamnare, raportat la motivul de revizuire invocat, a constatat că aceștia nu fac referire la nicio împrejurare sau faptă necunoscută de instanță la soluționarea cauzei și care ar putea dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare. Astfel, petenții au invocat încălcarea dreptului lor la apărare, atât în primă instanță, cât și în cursul judecății recursului, situație ce nu se încadrează în cazul de revizuire invocat; aceștia fac trimitere la procedura de judecată în primă instanță, în cursul căreia le-ar fi fost respinse cererile în probațiune formulate, aspecte ce nu pot constitui caz de revizuire, existând posibilitatea invocării lor pe calea căilor de atac ordinare.
Mai mult, deși în motivarea cererii revizuenții au făcut referire la imposibilitatea dovedirii anumitor fapte sau împrejurări la momentul judecății, nu au precizat care sunt acele situații și prin ce mijloace de probă înțeleg să le dovedească, astfel că instanța nu poate verifica temeinicia susținerilor lor și întrunirea condițiilor pentru admiterea în principiu a cererii de revizuire.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 403 C.proc.pen. raportat la art. 394 C.proc.pen., instanța a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire.
împotriva sentinței penale nr. 2405/12.09.2011 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr. 1/751/2011 au declarat recurs, în termen legal, revizuenții R.-B.F.E., S.E., J.A., M.E., S.J. și P.I.E. solicitând casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța competentă, respectiv Tribunalul Militar Timișoara.
în motivarea recursului, s-a arătat că potrivit dispozițiilor art. 401 C.proc.pen. competentă să judece cererea de revizuire este instanța care a judecat cauza în primă instanță, respectiv Tribunalul Militar, și a fost invocată decizia nr. XXX/2006 a înaltei Curți de Casație și Justiție.
Analizând recursul declarat de revizuenți prin prisma motivelor invocate de aceștia și din oficiu conform art. 3856 alin. (3) C.proc.pen., instanța constată că este întemeiat, fiind incidente cazurile de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 1 și 2 C.proc.pen., pentru următoarele considerente:
Prin Decizia nr. XXX din 9 octombrie 2006 a înaltei Curți de Casație și Justiție, Secțiile Unite, dată în interesul legii, s-a statuat că „instanța competentă să soluționeze cererea de revizuire este instanța care a judecat cauza în primă instanță, chiar dacă, la momentul introducerii cererii, datorită modificării dispozițiilor legii procesual penale, aceasta nu mai avea competența de a judeca fondul cauzei în primă instanță”.
Instanța supremă a concluzionat că, în lipsa unei dispoziții contrare, instanța competentă să soluționeze cererea de revizuire este determinată de reglementarea în vigoare la data pronunțării hotărârii atacate pe această cale, iar nu de aceea existentă în momentul introducerii cererii de revizuire, instituindu-se astfel regula ultraactivității legii procedurale anterioare atunci când, împotriva unei atari hotărâri definitive, se exercită calea extraordinară de atac a revizuirii, ulterior modificării competenței de judecată.
în finalul expozeului hotărârii se conturează o excepție de la regula de conduită procedurală stabilită pentru interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 401 C.proc.pen., arătându-se că, în cazul în care instanța, care a soluționat fondul cauzei, a fost între timp desființată, un asemenea mod de a proceda nu ar mai fi posibil și, de aceea, numai într-o astfel de situație se impune să fie determinată competența de soluționare a cererii de revizuire potrivit normelor de competență în vigoare în momentul introducerii cererii.
Dezlegarea dată problemei de drept judecate este obligatorie pentru instanțe, chiar dacă, în cuprinsul hotărârilor supuse examinării instanței supreme, nu se regăsesc, în concret, rezolvări de practică judiciară asemănătoare speței de față.
Trebuie observat, însă, că, prin Hotărârea din 21 septembrie 2006, dată în Cauza Maszni c. României, publicată în Monitorul Oficial nr. 585 din 24 august 2007, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Secția întâi, a constatat că a avut loc încălcarea art. 6 paragraf 1 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în situația judecării civililor de către instanțele militare.
în această privință Curta a reamintit Raportul din 13 ianuarie 2006 privind problemele administrării justiției de către instanțele militare, care enunță principiul că „instanțele militare trebuie, din principiu, să fie necompetente să judece civili”, invocând și poziția similară ce fusese deja adoptată de Curtea Interamericană a Drepturilor Omului (Durand și Ugarte împotriva Peru), care statuase că instanțele militare trebuie să aibă o competență exclusivă rezervată personalului militar ce a comis infracțiuni sau delicte în timp ce își exercita îndatoririle.
Prin modificarea legislativă operată asupra Codului de procedură penală prin Legea nr. 356 din 21 iulie 2006, legiuitorul, dând curs unor rațiuni de bună administrare a justiției și tendinței manifestate în celelalte sisteme judiciare democratice de restrângere a competenței instanțelor militare exclusiv în sfera faptelor penale comise de personalul militar și anchetării și judecării de către parchetele și instanțele civile a cauzelor în care alături de militari sunt implicați și civili, a modificat dispozițiile art. 35 C.proc.pen., consacrând regula cu valoare de principiu a „judecării civililor de către instanțele civile.”
Aceeași lege, în cuprinsul art. III alin. (2) și (3), prin norme cu caracter tranzitoriu, a menținut în mod nejustificat competența instanțelor militare și, respectiv, a parchetelor militare, în cauzele aflate în curs de urmărire penală sau de judecată la data intrării în vigoare a acestei legi. în aplicarea acestor texte ale legii, urma ca parchetele militare și, respectiv, instanțele militare să continue urmărirea penală și judecata împotriva unor persoane care nu au calitatea de militari.
Constatând că legiuitorul a menținut în mod nejustificat competența instanțelor militare și, respectiv, a parchetelor militare, în cauzele aflate în curs de urmărire penală sau de judecată la data intrării în vigoare a acestei legi, ceea ce ar însemna că parchetele militare și, respectiv, instanțele militare să continue urmărirea penală și judecata împotriva unor persoane care nu au calitatea de militari, Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 610 din 20 iunie 2007, a concluzionat că această derogare este vădit discriminatorie în raport cu criteriul avut în vedere de legiuitor în modificarea art. 35 alin. (1) și (2) C.proc.pen., și anume lipsa calității de militar a unuia sau unora dintre făptuitori. S-a conchis, deci, că textele de lege menționate contravin prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituția României privind egalitatea în drepturi, întrucât reglementează diferit competența de urmărire penală și de judecată a unor persoane având același statut și aflate în aceeași situație juridică.
Observând că prevederile legale amintite sunt norme de reglementare a competenței după calitatea persoanei, care restrâng abilitarea judiciară a instanțelor militare, trebuie să precizăm că ele interesează ordinea publică și sunt de imediată aplicare (tempus regit actum). Incidența imediată a acestor prescripții procedurale nu este dată numai de principiul activității, ca regulă aplicabilă în absența unor dispoziții care să le proclame extraactivitatea, ci și de rațiunea adoptării legii de modificare a Codului de procedură penală și considerentele deciziei Curții Constituționale amintite. Mai mult, la această concluzie se ajunge indubitabil pentru a se asigura protejarea drepturilor procesuale ale persoanelor supuse jurisdicției penale și, îndeosebi, a dreptului la un proces echitabil, a egalității în drepturi.
La aceeași abordare ne obligă și dispozițiile constituționale înscrise în art. 11 potrivit cărora tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern și art. 20 alin. (2) conform cărora, dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile. Aceasta înseamnă că interdicția judecării civililor de către instanțele militare opera și înainte de modificările aduse Codului de procedură penală prin Legea nr. 356/2006, având în vedere jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.
Obligativitatea principiului ce se degajă din noile prevederi legale interne și opțiunile jurisprudențiale ale Curții Europene a Drepturilor Omului, regăsită în sistemele de drept europene și internaționale, limitează, sub acest aspect, aplicabilitatea Deciziei nr. XXX din 9 octombrie 2006 a înaltei Curți de Casație și Justiție, Secțiile Unite, în ceea ce privește competența instanțelor militare de a judeca cererile de revizuire a hotărârilor judecătorești prin care au fost condamnați civili, chiar dacă o instanță din această categorie procedase la judecarea în primă instanță, în ciclul ordinar de judecată.
Chiar dacă art. 401 C.proc.pen., care stabilește instanța competentă să soluționeze cererea de revizuire, nu a suferit textual modificări prin legea de modificare a Codului de procedură penală, acest text de lege, ca rezultat al interpretării teleologice și sistematice a Codului de procedură penală și a celorlalte dispoziții cu caracter procedural penal amintite, trebuie să deceleze, în conținutul său, și interdicția soluționării căii extraordinare de atac a revizuirii de către o instanță militară, dacă privește o persoană civilă condamnată. Nerespectarea acestui principiu consacrat, atât în dreptul intern, cât și în sistemele de drept internaționale, ar duce la situația inacceptabilă ca civilii, într-o eventuală rejudecare a cauzei, după admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire, să fie judecați de către o instanță militară.
în aplicarea legii procesual penale în timp a fost consacrat principiul activității, potrivit căruia legea procesual penală este de imediată aplicare, toate activitățile procesuale realizându-se numai în conformitate cu legea în vigoare în momentul efectuării actului (tempus regit actum).
Prin activitatea legii procesual penale se înțelege aplicarea ei între momentul intrării în vigoare și momentul ieșirii din vigoare. Aceasta implică efectuarea tuturor actelor procedurale în conformitate cu legea în vigoare și recunoașterea ca valabile a actelor procedurale efectuate anterior intrării în vigoare a legii. De asemenea, o lege procesuală ieșită din vigoare nu mai produce efecte după abrogare.
Prin intrarea în vigoare a normelor de modificare a Codului de procedură penală se introduce în sistemul dreptului procesual penal intern o nouă regulă de delimitare a competenței personale a instanțelor și parchetelor militare, regulă caracterizată prin specialitate în raport cu normele de drept comun de stabilire a abilitărilor legale ale organelor judiciare. Norma procedurală de stabilire a instanței competente să soluționeze cererea de revizuire prescrisă de art. 401 C.proc.pen. reprezintă norma cadru, care stabilește dreptul comun în materie, aplicabilă, atât timp cât printr-o regulă specială nu se prevede altfel (specialia generalibus derogant). Prin urmare, judecarea cererii de revizuire în speță revine instanțelor civile.
în ceea ce privește competența materială, se constată că potrivit extrasului depus de revizuienți, aceștia au fost condamnați pentru infracțiunile de „crima de uneltire contra ordinii sociale p.p. art. 1 lit. c art. 3 lit. b din Decretul Lege nr. 199/50, art. 209 pct. III C.p. 157 pentru distrugerea mijloacelor de comunicație”. Aceste infracțiuni nu mai sunt incriminate în aceeași formă în Codul penal actual și nu se poate determina competența materială a instanțelor decât prin raportare la competența stabilită pentru infracțiuni care au corespondent în reglementarea actuală. Astfel, Decretul Lege nr. 199/1950 reglementează, așa cum prevede și titlul acestuia, sancționarea unor infracțiuni care primejduiesc securitatea Statului, dotarea Forțelor Armate ale Republicii Populare Române și propășirea economiei naționale, iar în reglementarea actuală acestea sunt cuprinse în Codul penal, partea specială, titlul I, art. 155 - 173, infracțiuni contra siguranței statului. Pe cale de consecință, în raport cu dispozițiile art. 281 pct. 1 lit. a) C.proc.pen., competența de soluționare a cererii de revizuire revine în cauză Curții de Apel Timișoara și nu judecătoriei. corespondentă, sub aspect teritorial, instanței de condamnare.
Potrivit dispozițiilor art. 397 alin. (1) C.proc.pen. „Cererea de revizuire se adresează procurorului de la parchetul de pe lângă instanța care a judecat cauza în primă instanță”. Aceste dispoziții legale se interpretează conform normelor interne și internaționale analizate anterior, conducând la concluzia că în cauză competența efectuării actelor de cercetare prevăzute de art. 399 C.proc.pen. revenea Parchetului de pe lângă C.A.Timișoara.
Prin urmare, C.A.Timișoara constatând nelegală sesizare a instanței și incidența dispozițiilor art. 3859 alin. (1) pct. 2 C.proc. pen. a dispus în temeiul art. 385 15 pct. 2 lit. d) C.proc.pen. admiterea recursul declarat de revizuienți, a casat sentința penală recurată și rejudecând, în temeiul art. 399 C.proc.pen. a dispus trimiterea cauzei la Parchetul de pe lângă C.A.Timișoara pentru efectuarea actelor de cercetare cu privire la cererea de revizuire.
(Judecător dr. Marian Bratiș)
