Drept procesual penal. Partea generală. Măsurile preventive. Propunere pentru luarea măsurii arestării preventive. Constatarea absenţei întrunirii cerinţelor şi cazurilor impuse de jurisprudenţa C.E.D.O. cu privire la detenţia preventivă. Respingerea prop
| Comentarii |
|
Orice măsură preventivă trebuie să fie conformă cu scopul urmărit de art. 5 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, scop care constă în protejarea individului împotriva privării arbitrare de libertate. Astfel, se impune nu numai ca privarea de libertate să aibă loc cu respectarea dispoziţiilor dreptului intern ci este necesar ca şi acesta din urmă să fie, la rândul său, în acord cu principiile şi prevederile Convenţiei. Curtea Europeană a Drepturilor Omului, verificând temeiurile de arestare din dreptul intern, în respectarea art. 5 paragraf 3 din Convenţie a apreciat că detenţia este justificată doar dacă se face dovada că asupra procesului penal planează cel puţin unul dintre următoarele pericole, care trebuie apreciate, in concreto, pentru fiecare caz în parte: pericolul de distrugere a probelor, riscul presiunii asupra martorilor, pericolul de a fi tulburată ordinea publică. Luând în considerare prevederile art. 148 lit. f) C.proc.pen. cu privire specială asupra pericolului pe care îl prezintă inculpaţii pentru ordinea publică, în sensul cerut de jurisprudenţa comunitară europeană, se constată că nu există nici un element concret care să justifice temerea că lăsarea inculpaţilor în libertate ar putea provoca o tulburare a ordinii publice.
Secţia penală, Decizia nr. 1791 din 10 noiembrie 2011
Prin încheierea nr. 118/CC/17/18.10.2011 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr. 7198/30/2011, în baza art.1491 alin. (9) C.proc.pen. raportat la art.143 C.proc.pen. și cu aplicarea art. 148 alin. (1) lit. f) C.proc.pen., s-a admis propunerea formulată de Ministerul Public - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Timișoara și s-a dispus arestarea preventivă a inculpaților: M.N.C., […]; F.B., […], pentru o perioadă de 29 zile, începând cu data de 18.10.2011 până la data de 15.11.2011 inclusiv.
în baza 1491 alin. (9) C.proc.pen., raportat la art. 143 C.proc.pen.., și cu aplicarea art. 148 alin. (1) lit. f) C.proc.pen., s-a respins propunerea formulată de Ministerul Public - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Timișoara, privind arestarea preventivă a inculpaților P.B.P., R.D.A. și C.C.A.
în temeiul art. 1491 alin. (12) C.proc.pen., raportat la art. 146 alin. (111) C.proc.pen., s-a dispus luarea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi țara, față de inculpații: P.B.P., […]; R.D.A. […]; C.C.A., […]; pentru o perioadă de 30 de zile, respectiv până la data de 16.11.2011.
în baza art. 1451 alin. (2) C.proc.pen.., raportat la art. 145 alin. (11) și alin. (12) C.proc.pen., s-a dispus ca pe durata măsurii obligării de a nu părăsi țara, inculpații P.B.P., R.D.A. și C.C.A. să respecte următoarele obligații:să se prezinte la organele de urmărire penală sau instanța de judecată, ori de câte ori vor fi chemați;să se prezinte la organele de poliție din localitatea de domiciliu, cărora li se încredințează supravegherea, ori de câte ori vor fi chemați;să nu își schimbe locuința fără încuviințarea instanței de judecată sau procurorului;să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nici o categorie de arme;să nu se apropie de ceilalți inculpați, învinuiți sau martori și să nu comunice cu aceștia în mod direct sau indirect.
în baza art. 1451 alin. (2), raportat la art. 145 alin. (3) C.proc.pen., atrage atenția inculpaților P.B.P., R.D.A. și C.C.A. asupra consecințelor nerespectării obligațiilor impuse pe durata măsurii obligării de a nu părăsi țara.
în baza art. 1451 alin. (12) C.proc.pen., raportat la art. 146 alin. (111) C.proc.pen., s-a respins cererea inculpaților M.N.C. și F.B., formulată prin apărătorii lor, privind luarea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi țara sau localitatea.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că, prin referatul Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Timișoara, introdus și înregistrat la data de 17.10.2011, sub număr unic de dosar 7198/30/2011, s-a solicitat luarea măsurii arestării preventive față de inculpații M.N.C., P.B.P., F.B., R.D.A. și C.C.A., pentru o perioadă de 29 de zile, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de asociere la un grup infracțional specializat în trafic de droguri de risc în vederea comercializării și deținere de droguri de risc în vederea consumului, complicitate la infracțiunea de trafic de droguri de risc în vederea comercializării și deținere de droguri de risc în vederea consumului, prevăzute de art. 8 din Legea 39/2003, art. 2 alin. (1) din Legea 143/2000 și art. 4 alin. (1) din Legea 143/2000, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 și art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.
în fapt s-a reținut că inculpatul M.N.C. era considerat pe raza municipiului Timișoara un lider al activității de comercializare de droguri de risc, în speță canabis, către un grup larg de consumatori, fiecare dintre aceștia devenind la rândul lor dealeri către alți consumatori, cantitatea pusă în vânzare de inculpat nefiind mai mică de 20-25 grame. Inițial inculpatul reușea cu destulă greutate să-și procure materia primă (canabisul) din străinătate prin diverse legături, însă pentru că aducerea în țară presupunea două mari riscuri, unul dea fi surprins de autorități și riscul pierderii sumelor de bani investite pentru fiecare kilogram, respectiv 3000 euro/kg., l-a determinat pe inculpatul M.N.C. să-și orienteze atenția spre producerea în țară a cannabisului care nu presupunea riscuri ci doar unul și anume cel de a fi depistat de organele judiciare române, iar beneficiul obținut îi revenea integral.
Pentru dezvoltarea afacerii, la începutul anului 2010 inculpatul a constituit un grup de membrii de încredere format din inculpații P.B.P. și F.B., cu care s-a asociat în achiziționarea unui imobil și un teren situat în alt județ decât cel de domiciliu și anume Mehedinți, comuna C., sat V.A., […], pe care l-au cultivat cu semințe de canabis. Pentru ca, cultura să fie de cea mai bună calitate cu pierderi minore, inculpatul împreună cu ceilalți doi au construit sere pentru protecția culturii de canabis. Văzând că terenul este foarte fertil pentru aceste plante, cei trei inculpați și-au extins afacerea alegând încă o suprafață de teren situată la marginea satului V.A. pe care au cultivat-o ilicit cu canabis. Pentru a putea recolta plantele de canabis și pentru a le procesa prin uscare și presare în scopul transformării lor în rezină de canabis, inculpații au fost nevoiți să îngrijească plantele de canabis prin udare permanentă și asigurarea de îngrășăminte, această activitate desfășurând-o foarte precaut și vigilent. Astfel, înainte de a proceda la udarea și alimentarea cu îngrășăminte a plantelor, inculpații M. și F. efectuau diverse manevre cu mașina pentru a depista vreo mișcare suspectă, în sensul că abandonau mașina la circa 30 km. De satul V.A. pentru ca inculpatul P.B.P. să-i preia din diverse locații. Acest din urmă inculpat avea și rolul de a supraveghea creșterea plantelor în lipsa din zonă a celor doi inculpați. Vigilența inculpaților s-a extins și asupra modului de comunicare, în sensul că atunci când plecau în județul Mehedinți la verificarea culturilor de canabis, abandonau telefoanele mobile la locuința din Timișoara folosind pentru contacte doar posturile telefonice publice și locațiile în care se puteau obține semnal. Pentru un plus de siguranță inculpatul M.N. răspândea printre consumatori vestea plecării în excursii în străinătate.
Ajungând la perioada de maturizare a canabisului, inculpații treceau la recoltarea plantelor și mugurilor maturi iar pentru finalizarea rapidă a acestei activități cereau ajutorul inculpaților R.D.A. și C.C.A. care se deplasau în satul V.A. la locuința lui M.N.C. și împreună cu ceilalți treceau la recoltare, uscare și procesare a canabisului. Același ajutor l-a solicitat inculpatul M. și în data de 14.10.2011 inculpaților R. și C. când le-a cerut să se deplaseze la locația cunoscută de anul trecut pentru a-i ajuta la recoltat, plata pentru serviciile depuse urmând a fi dublă decât cea di nanul 2010. Se mai arată, că odată ajunși la locație, cei doi inculpați împreună cu M.N., F.B. și P.B., au pornit la recoltat, cantitatea de canabis obținută ajungând la circa 86 kg masă verde și circa 33 kg masă uscată acestea urmând a fi comercializate după procesare consumatorilor cu suma de 10 euro/gram sau 35lei/gram en gros.
Totodată, se arată că în cauză sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 136, 146 și 148 lit. f) C.proc.pen.., în sensul că inculpații au comis o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe certe că lăsarea lor în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică. Față de probele și indiciile temeinice de săvârșire a infracțiunilor arătate, se susține că se impune arestarea preventivă a celor cinci inculpați ținând seama și de gravitatea faptelor reținute în sarcina lor; a se avea în vedere și flagelul pe care-l reprezintă în perioada de față traficul de droguri care se propagă cu repeziciune în special în rândul tinerilor și chiar în rândul elevilor. De asemene, se impune a se ține seama și de pericolul concret care-l reprezintă consumul acestor substanțe psihopate care în timp dau dependență existând pericol cert al degradării sănătății cetățenilor care consumă un asemenea tip de drog; inculpații au cultivat plantele de canabis într-un loc deosebit de ferit, supraveghind riguros pentru ca plantele să ajungă la maturitate iar în acel mod să-și asigure un câștig fabulos prin comercializarea lor în cantități mari; de a privi în perspectivă aceste activități infracționale deoarece inculpații obțineau, după procesarea plantelor de canabis o cantitate foarte mare de rezină de canabis care odată oferită spre vânzare sutelor de consumatori aflați pe raza municipiului Timișoara și a altor județe le-ar fi adus celor cinci inculpați un câștig deosebit de avantajos în valoare aproximativă de 600.000 euro având în vedere cele 60 kg de canabis gata procesat, o sumă deloc de neglijat, având în vedere că aceștia nu avea nici un loc de muncă și nici o sursă de venit stabilă. Se mai arată că nu trebuie pierdut din vedere nici faptul că inculpații puteau continua activitatea infracțională de cultivare și comercializare ilicită de droguri de risc ajungând poate să depășească nivelul kilogramelor în situația în care nu le-ar fi fost stopată preocuparea de către organele competente.
Pentru aceste motive, se apreciază că impactul care l-a produs activitatea infracțională a inculpaților asupra societății este deosebit de puternic, statul fiind obligat în asemenea cazuri să ia măsuri de prevenire și combatere a unor astfel de fenomene în special când consumatorii sunt tineri și fără experiență de viață, existând posibilitatea continuării flagelului de comercializare ilicită de droguri. Totodată, se solicită a se avea în vedere și prevederile art. 5 alin. (3) din CEDO și decizii ale Curții Europene a Drepturilor Omului, cum sunt cauzele Lettelier c. Franței, Brogan și Muray c. Marii Britanii, prin care s-a admis posibilitatea detenției preventive a unei persoane în vederea protejării ordinii publice atunci când prin gravitatea faptei și reacția particulară a opiniei publice o anumită infracțiune poate suscita o tulburare a acestei ordini publice. în același timp în cauza Jecius c. Lituaniei, s-a considerat că pentru a exista motive verosimile de a se aprecia că persoana față de care s-a luat măsura preventivă a comis o faptă prevăzută de legea penală este suficient ca faptele pe care se întemeiază aceste motive să fie autentice, reale și să convingă un observator independent că persoana cercetată este posibil să fi comis infracțiunea.
în probațiune, a fost atașat dosarul de urmărire penală nr. 76/D/P/2011 al DIICOT - Serviciul Teritorial Timișoara.
Analizând materialul probator administrat în cursul urmăririi penale, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt:
Prin ordonanțele nr.76/D/P/2011 din data de 17.10.2011 Ministerul Public - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Timișoara a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpații M.N.C., F.B. și P.B.P. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art.2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 și art. 8 din Legea nr. 39/2003, reținându-se în sarcina acestora că începând cu anul 2010 au constituit un grup infracțional specializat în cultivarea ilicită a plantelor de cannabis, pentru ca ulterior, după maturizarea acestora, plantele să fie preparate și transformate în rezină de cannabis destinată comercializării.
De asemenea, prin ordonanțele nr. 76/D/P/2011 din data de 17.10.2011 Ministerul Public - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Timișoara a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpații C.C.A. și R.D.A. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 și art. 8 din Legea nr. 39/2003, reținându-se în sarcina acestora că în cursul lunii octombrie 2011 au aderat la gruparea infracțională formată din inculpații M.N.C., P.B.P. și F.B., în scopul recoltării și preparării unei cantități de 120 kg de plante de cannabis în vederea transformării acestora în rezină de canabis.
în cadrul procesului penal, măsura arestării preventive poate fi dispusă atunci când există probe sau indicii temeinice că inculpatul a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală și acesta se găsește într-una din situațiile expres și limitativ prevăzute de art. 148 alin. (1) C.proc.pen.
în primul rând instanța a reținut că, așa cum a statuat Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauzele Brogan și Murray contra Marea Britanie, luarea unei măsurii arestării preventive față de o persoană nu presupune ca autoritățile să dispună de probe suficiente pentru a formula acuzații încă din momentul arestării.
în consecință, chiar și legiuitorul român a prevăzut faptul că pentru a se putea dispune luarea măsurii arestului preventiv față de o persoană este suficientă existența unor indicii temeinice că a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală, indicii care, potrivit dispozițiilor art. 681 C.proc.pen. sunt definite ca fiind orice date din care rezultă presupunerea rezonabilă că persoana față de care se efectuează acte de urmărire penală a săvârșit fapta.
Ca atare, spre deosebire de condamnare, când instanța de judecată trebuie să dovedească fără echivoc vinovăția inculpatului, iar hotărârea de condamnare să se întemeieze pe probe, la luarea măsurii arestului preventiv sunt suficiente și anumite date care să conducă către o concluzie plauzibilă că persoana în cauză este posibil să fi săvârșit o faptă prevăzută de legea penală, care poate sau nu să fie o infracțiune. Rolul detenției preventive este tocmai acela de a permite clarificarea sau, dimpotrivă, înlăturarea suspiciunilor care planează asupra unei persoane, persoană care, până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, în baza prezumției de nevinovăție, este considerată nevinovată.
Pe de altă parte, art. 5 paragr. 1 lit. a) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului permite privarea de libertate a unei persoane atunci când există motive verosimile de a se bănui că a săvârșit o infracțiune. în acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului s-a pronunțat în cauza Jecius contra Lituania că pentru a considera că există motive verosimile de a se aprecia că persoana față de care s-a luat o măsură preventivă a comis o faptă prevăzută de legea penală, este necesar ca faptele sau împrejurările pe care se întemeiază aceste motive să fie nu numai autentice și reale, ci trebuie să fie și în măsură să convingă un observator independent că persoana respectivă este posibil să fi săvârșit acea infracțiune.
Având în vedere probele administrate în cursul urmăririi penale instanța a considerat că în prezenta cauză există suficiente indicii cu privire la comiterea de către inculpații M. și F. a unor fapte prevăzute de legea penală și sancționate cu închisoare mai mare de 4 ani, indicii care să convingă un observator independent că cei doi inculpați este posibil să fi comis acele fapte.
în primul rând instanța a avut în vedere declarațiile celor doi inculpați, aceștia recunoscând săvârșirea faptelor reținute în sarcina lor prin ordonanța de punere în mișcare a acțiunii penale.
Inculpații M. și F. au arătat că acea cultură de cannabis situată în satul V.A. din comuna C. le aparține. Ei s-au deplasat în Austria, de unde au cumpărat semințele de cannabis, precum și îngrășămintele necesare pentru realizarea culturii de cannabis.
Inculpații au mai arătat că în primăvara anului 2011 au cultivat semințele în ghivece, iar ulterior au cultivat plantele pe un teren aflat în apropierea imobilului deținut de inculpatul M. în V.A., după care periodic se deplasau împreună pentru a îngriji această cultură de cannabis.
Inculpații au mai menționat că recolta de cannabis urma să fie împărțită în mod egal. Sub acest aspect, inculpatul M. a menționat că dorea să păstreze o parte din droguri pentru propriul consum, iar o altă parte să o vândă, în vreme ce inculpatul Fulga a precizat că a realizat acea cultură pentru propriul consum.
în ceea ce privește implicarea inculpaților P., R. și C., inculpații M. și F. au subliniat faptul că această cultură de cannabis le aparține doar lor, ceilalți trei inculpați nefiind implicați în îngrijirea plantelor. Ei au precizat că inculpații R. și C. doar i-au ajutat la „tunsul” (tăierea) mugurilor de cannabis, la solicitarea inculpatului M. care i-a și chemat, având în vedere că nu se puteau descurca singuri cu întreaga cantitate de cannabis recoltată, neavând alt rol în activitatea de recoltare a plantelor.
Declarațiile inculpaților M. și F. pot fi coroborate și cu celelalte probe administrate în cauză. Astfel, inculpatul P. a precizat că în cursul lunii octombrie 2011 inculpatul M. i-a propus să-l ajute la acea activitate tăiere a mugurilor de cannabis, promițându-i în schimb suma de 200 euro. Inculpatul a mai arătat că abia în acel moment a aflat de cultura de cannabis, însă nu a mai apucat să se implice în activitatea presupus infracțională întrucât au fost identificați de organele de urmărire penală.
Nu în ultimul rând este de menționat faptul că inculpatul P a recunoscut împrejurarea că personal a rupt o crenguță de cannabis pe care a dus-o acasă unde a lăsat-o la uscat, fiind găsită la domiciliul său cu ocazia percheziției efectuate de organele de cercetare penală.
La rândul lor, inculpații C. și R. au recunoscut faptul că, la solicitarea inculpatului M., s-au deplasat în localitatea V.A. din jud. Mehedinți unde, în schimbul sumei de 200 euro, au participat la acțiunile de tăiere a mugurilor plantelor de cannabis care fuseseră deja recoltate de inculpații M. și F.
Potrivit procesului verbal de percheziție domiciliară întocmit la data de 17.10.2011, la imobilul deținut de inculpatul M.N.C. în V.A. nr. 108 a fost descoperită o cantitate impresionantă de cannabis. Astfel, în camera din stânga a locuinței a fost găsită o cantitate de 2,225 kg de fragmente vegetale, muguri și inflorescențe de culoare verde-oliv, susceptibile de a fi cannabis.
Apoi, în aceeași cameră, pe un suport de lemn, au fost descoperite 40 de sfori întinse pe care se aflau fragmente vegetale, muguri, inflorescențe, frunzulițe și tulpini de culoare verde-oliv, susceptibile de a fi cannabis. Un fir identic pe care se găseau fragmente vegetale a fost descoperit și în debara. Aceste fragmente vegetale au fost cântărite rezultând o cantitate totală de 26, 820 kg.
în camera din dreapta a imobilului au fost descoperite alte 8 sfori pe care erau întinse la uscat fragmente vegetale în cantitate totală de 86, 3 kg.
în podul casei au fost descoperite 17 pungi din material plastic care conțineau fragmente vegetale în cantitate de 2,695 kg.
Nu în ultimul rând este de menționat faptul că în imobil au fost identificate mai multe radiatoare, aeroterme, neoane modificate special pentru îngrijirea culturii. De asemenea, au fost identificate mai multe tipuri de substanțe nutritive, chimice și naturale folosite ca și îngrășământ la dezvoltarea plantelor de la însămânțare până la recoltare.
Așa cum rezultă din procesul verbal întocmit de organele de urmărire penală la data de 17.10.2011, fragmentele vegetale ridicate din locuința inculpatului M.N. au fost supuse unui test preliminar, testerul indicând prezența tetrahidrocannabinolului.
Instanța a mai reținut faptul că pe perioada cât s-au aflat în localitatea V.A., inculpații M., F., R. și C. au fost cazați, o noapte, în locuința aparținând tatălui inculpatului P. Potrivit procesului verbal de percheziție domiciliară, în camera unde au fost cazați cei 4 inculpați au fost găsite mai multe fragmente vegetale și 12 bile de diferite mărimi din rășină vegetală, susceptibilă de a fi cannabis.
Pentru aceste considerente, instanța a apreciat că în prezenta cauză subzistă suficiente indicii cu privire la comiterea de către inculpații M. și F. a unor fapte prevăzute de legea penală, respectiv traficul de droguri de risc.
Pe de altă parte, raportându-se la împrejurările cauzei, instanța a apreciat că referitor la persoana inculpaților lăsarea acestora în libertate prezintă pericol pentru ordinea publică.
în acest sens instanța a reținut că noțiunea de „probe” că lăsarea în libertate a inculpaților prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, nu poate fi interpretata în sensul că ar avea ca obiect împrejurări petrecute sau pe cale să se petreacă cu certitudine, care duc la dovedirea vinovăției într-un proces penal. Inclusiv Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în cauza Letellier c. Franței, a recunoscut posibilitatea ca, atunci când anumite infracțiuni, prin gravitatea lor sau prin efectul pe care îl au asupra opiniei publice, pot crea în cadrul societății o reacție de nesiguranță, de revoltă, să se poată dispune privarea de libertate a autorului, cel puțin pentru o perioadă de timp.
Este adevărat faptul că starea de libertate este starea normală a unei persoane, aspect reiterat și de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Wemhoff împotriva Germaniei. însă, în momentul analizei necesității luării unei măsuri preventive împotriva inculpaților, instanța trebuie să țină seama de eventualele consecințe ale acestei măsuri, astfel încât să existe un echilibru just între interesul particular al inculpatului de a fi cercetat în stare de libertate și interesul general al societății de a fi descoperite faptele antisociale și sancționate persoanele responsabile de comiterea acestora.
Instanța a reținut că într-o societate democratică dreptul oricărei persoane la viață și sănătate reprezintă valori fundamentale care trebuie protejate. în acest context, neluarea unor măsuri preventive față de anumite persoane, în condițiile în care există indicii cu privire la implicarea lor în desfășurarea unor activități ce pot avea consecințe deosebit de grave în ceea ce privește sănătatea publică, ar justifica o sporire a neîncrederii opiniei publice în realizarea actului de justiție, consecință incompatibilă cu principiile unei societăți democratice.
Instanța a constatat că potrivit practicii Curții Europene a Drepturilor Omului (cauza Labita c. Italiei sau Neumeister c. Austria) detenția preventivă poate fi justificată atâta timp cât există indicii precise cu privire la un interes public real care, fără a fi adusă atingere prezumției de nevinovăție, are o pondere mai mare decât cea a regulii generale a cercetării în stare de libertate.
în prezenta cauză, un asemenea interes este evident. Inculpații M. și F. au contribuit la realizarea unei culturi de cannabis de dimensiuni foarte mari (peste 120 kg), iar în momentul de față lăsarea lor în libertate nu ar contribui la altceva decât, pe de o parte, la încurajarea implicării altor persoane în săvârșirea unor astfel de activități, iar pe de altă parte, la formarea unui sentiment de impunitate în persoana inculpaților, situație care nu poate fi acceptată în cadrul unui stat de drept.
Nu în ultimul rând, la luarea măsurii preventive împotriva inculpaților, instanța a avut în vedere și dispozițiile art. 5 alin. (3) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în cauza Letellier contra Franței, admițând posibilitatea detenției preventive a unei persoane în vederea protejării ordinii publice, atunci când, prin gravitatea deosebită și prin reacția particulară a opiniei publice, o anumită infracțiune poate suscita o tulburare a acestei ordini publice.
în prezenta cauză, cantitatea de cannabis cultivată de inculpați și care ar fi putut ajunge pe piață fiind impresionantă, instanța a apreciat că lăsarea în libertate a acestora, prin gravitatea deosebită a activității lor și prin reacția opiniei publice referitoare la persoanele implicate în traficul de droguri, este susceptibilă de a conduce la o tulburare a ordinii publice, motiv pentru care se impune arestarea preventivă a celor doi inculpați.
Mai mult decât atât inculpatul M. a recunoscut împrejurarea că dorea să vândă o parte din drogurile cultivate. Sub acest aspect la dosarul cauzei (vol. I UP) se regăsesc suficiente indicii în legătură cu implicarea activă a inculpatului M. în vânzarea de droguri de risc. în momentul de față, în condițiile în care procurorul nu a început urmărirea penală și nu a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva inculpatului M.N. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 în forma vânzării de droguri, instanța apreciază că nu poate dispune arestarea preventivă a inculpatului M. pentru aceste acte materiale, însă aceste indicii pot fi avute în vedere în ceea ce privește conturarea personalității inculpatului, ele dovedind împrejurarea că acest inculpat intenționa să pună în vânzare drogurile recoltate, ceea ce justifică privarea sa de libertate în momentul de față.
Pentru aceste considerente, în condițiile în care există suficiente indicii cu privire la săvârșirea de către inculpații M. și F. a unor fapte prevăzute de legea penală, sancționate cu închisoarea mai mare de 4 ani, iar raportat la modalitatea de comitere a faptelor și la cantitatea de cannabis ridicată de la inculpați, putându-se aprecia că lăsarea în libertate a inculpaților prezintă un pericol pentru ordinea publică, în temeiul art. 1491 C.proc.pen.. raportat la art. 148 lit. f) C.proc.pen. și cu aplicarea art. 143 C.proc.pen. instanța a admis cererea formulată și va dispune arestarea preventivă a inculpaților M. și F. pe o perioadă de 29 zile.
în condițiile în care s-a apreciat că se impune arestarea preventivă a celor doi inculpați, în temeiul art. 1491 alin. (12) C.proc.pen.. raportat la art. 146 alin. (111) C.proc.pen. instanța a respins cererea acestora, formulată prin apărătorii lor, privind luarea față de ei a unei alte măsuri preventive.
în ceea ce-i privește pe inculpații R.D.A., C.C.A. și P.B.P., instanța a reținut că în ceea ce privește cazul prevăzut de art. 148 alin. (1) lit. f) C.proc.pen., pentru a putea dispune arestarea preventivă a inculpatului pentru acest motiv, instanța este obligată ca, pe lângă indiciile sau probele cu privire la săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală, să constate că pedeapsa aplicabilă pentru acea infracțiune este închisoarea mai mare de 4 ani și, în același timp, să constate existența unor probe certe că lăsarea inculpatului în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Referitor la prima condiție, și anume existența unor indicii în legătură cu săvârșirea de către cei trei inculpați a unor fapte prevăzute de legea penală, instanța a observat împrejurarea că în prezenta cauză se poate reține îndeplinirea acesteia. Inculpații R. și C. au recunoscut că, în schimbul unor sume de bani promise de inculpatul M., au acceptat să se deplaseze în localitatea Valea Anilor pentru a-l ajuta pe acesta la tăierea mugurilor plantelor de cannabis.
La rândul său, inculpatul P. a recunoscut împrejurarea că și lui i s-a propus același lucru de către inculpatul M., că aflase de existența culturii de cannabis de câteva zile, că i-a transportat de mai multe ori pe ceilalți inculpați cu propriul autoturism la locuința lui M.N. din V.A., precum și că a deținut droguri la propria locuință, droguri destinate consumului.
Raportat la cea de-a doua condiție prevăzută de art. 148 alin. (1) lit. f) C.proc.pen.. însă, instanța a reținut că aceasta nu este îndeplinită în prezenta cauză în privința celor trei inculpați. Sub acest aspect este de menționat faptul că pericolul social pentru ordinea publică nu trebuie confundat cu gradul de pericol social al faptei săvârșite. în aprecierea gradului de pericol social al lăsării în libertate a inculpatului se vor avea în vedere alte elemente decât cele care privesc gradul de pericol social al faptei, respectiv persoana inculpatului, antecedentele sale, sau orice altă împrejurare care ar justifica temerea că lăsarea inculpatului în libertate ar putea provoca o tulburare a ordinii sociale. Or, în prezenta cauză, nu există nici un element care să justifice temerea că lăsarea celor trei inculpați ar prezenta vreun pericol pentru ordinea publică.
Din probele existente la dosar nu rezultă că inculpații P., C. sau R. ar fi fost implicați în îngrijirea culturii de cannabis. Inculpații F. și M. au precizat că cei trei inculpați nu au cunoscut existența culturii de cannabis, aflând de aceasta doar în urmă cu câteva zile, după ce plantele fuseseră deja recoltate. De asemenea, la dosar nu există date din care să rezulte că cei trei inculpați ar fi obținut vreun folos de pe urma traficului de droguri, cu excepția banilor promiși de către inculpatul M.N.C.
în consecință, instanța a apreciat că gradul lor de implicare în desfășurarea activităților presupus infracționale este mai redus, motiv pentru care și periculozitatea lor este mai scăzută.
în consecință, raportându-se și la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care în cauza Wemhoff împotriva Germaniei a statuat că detenția preventivă trebuie să aibă un caracter excepțional, starea de libertate fiind starea normală, instanța apreciază că lăsarea în libertate a celor trei inculpați, dată fiind și lipsa unor date din care să rezulte că, într-adevăr, acestea și-au exprimat acordul în vederea asocierii pentru obținerea unor foloase de pe urma traficului de droguri, nu prezintă niciun pericol pentru ordinea publică.
în același sens, măsurile preventive au un caracter de constrângere, prin ele încercându-se împiedicarea inculpatului să desfășoare anumite activități care s-ar putea răsfrânge negativ asupra desfășurării procesului penal. Această caracteristică a măsurilor preventive rezultă chiar din dispozițiile art. 136 C.proc.pen., unde se arată că acestea se iau pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal ori pentru a se împiedica sustragerea inculpatului de la urmărire penală, judecată sau executarea pedepsei.
în prezenta cauză, organele de urmărire penală nu au motivat scopul pentru care se impune arestarea preventivă a celor trei inculpați. Nu există nicio dovadă că lăsarea acestora în libertate s-ar răsfrânge negativ asupra desfășurării procesului penal. Ei au relatat organelor de urmărire penală modalitatea în care s-au implicat în desfășurarea evenimentelor ce formează obiectul prezentului dosar, manifestând un comportament sincer, astfel că nu se poate reține existența unor date din care să rezulte posibilitatea îngreunării activității de urmărire penală.
însă, în condițiile în care în prezenta cauză aflarea adevărului presupune administrarea unor probe noi, prezența personală a celor trei inculpați putând fi necesară pentru lămurirea multor aspecte, și pentru a înlătura pericolul ca inculpații să dispară, ceea ce s-ar putea răsfrânge în mod negativ asupra desfășurării cu celeritate a urmăririi penale, în temeiul art. 1491alin. (12) C.proc.pen. raportat la art. 146 alin. (111) C.proc.pen. instanța a luat față de aceștia măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara pe o perioadă de 30 zile, până la data de 16.11.2011. Pe durata măsurii, inculpații vor fi obligați să respecte îndatoririle prevăzute de art. 145 alin. (11) și (12) lit. c) și f) C.proc.pen., urmând ca instanța să le atragă atenția asupra consecințelor nerespectării dispozițiilor art. 145 alin. (3) C.proc.pen.
împotriva încheierii penale nr.118 din 18.10.2011 din 18.10.2011 pronunțată de Tribunalul Timiș a declarat recurs, în termen legal, DIICOT- Serviciul Teritorial Timișoara solicitând admiterea acestuia, casarea încheierii penale și arestarea preventivă a inculpaților, recurs înregistrat la C.A.Timișoara la data de 21.10.2011.
Se mai arată, în esență, în motivarea parchetului că lăsarea în libertate a inculpaților ar crea un sentiment de insecuritate și neîncredere în rândul societății civile generat de rezonanța faptelor comise, că pericolul social pentru ordinea publică reiese și din particularitățile instrumentării unui asemenea dosar, jurisprudența C.E.D.O. fiind în același sens, că la evaluarea potențialului criminogen al inculpatului este irelevantă împrejurarea că acesta are 5 copii minori câtă vreme fapta a fost comisă împotriva unuia dintre aceștia.
Analizând legalitatea și temeinica încheierii penale recurate din prisma motivelor de recurs precum și din oficiu conform art. 3856 C. proc. pen , instanța de recurs apreciază că încheierea penală atacată este legală și temeinică, în deplină concordanță cu ansamblul probator administrat și dispoziții legale aplicabile în speță.
Legiuitorul român prin intermediul normelor prevăzute în codul de procedură penală a condiționat luarea unei măsuri preventive privative de libertate de îndeplinirea cumulativă a trei condiții de fond: să existe probe sau indicii temeinice privind săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală; fapta respectivă să fie sancționată de lege cu pedeapsa închisorii; să fie prezent cel puțin unul dintre temeiurile de arestare, expres și limitativ prevăzute de art. 148 Cod procedură penală. Odată cu ratificarea de către România în 1994 a Convenției Europene a Drepturilor Omului, la acestea s-a adăugat și condiția conformității dreptului intern cu exigențele art. 5 paragraf 1 lit. c) al Convenției, precum și cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, dată în aplicarea acesteia.
Dispozițiile Convenției fac trimitere, în primul rând, în ceea ce privește luarea măsurii arestării preventive, la legislația națională, consacrând obligația de a fi respectate atât normele de fond, cât și cele de procedură prevăzute de către aceasta; dar, cu toate acestea, Curtea a subliniat că orice măsură preventivă trebuie să fie conformă cu scopul urmărit de art. 5 al Convenției, scop care constă în protejarea individului împotriva privărilor arbitrare de libertate. Astfel, se impune nu numai ca privarea de libertate să aibă loc cu respectarea dispozițiilor dreptului intern, ci, este necesar ca acesta din urmă să fie, la rândul său, în acord cu prevederile Convenției, inclusiv cu principiile generale pe care aceasta, deși nu le enunță expres, le conține în mod implicit.
Din această cauză, dar și ținând cont de poziția Curții, enumerarea limitativă a cazurilor de privare de libertate din art. 5 paragraf 1 al Convenției impun o interpretare restrictivă.
în privința primei condiții necesare în luarea măsurii arestării preventive, instanța de recurs constată că, din punctul de vedere al dreptului intern - existența unor probe sau indicii temeinice cu privire la săvârșirea de către inculpați a unor fapte prevăzute de legea penală - dar și din punctul de vedere al Convenție Europene - existența unor motive verosimile de a bănui că persoana care urmează să fie privată de libertate a săvârșit o infracțiune - este îndeplinită, raportat la probele administrate în cauză față de încadrare juridică reținută prin ordonanța de punere în mișcare a acțiunii penale.
A doua condiție: pentru fapta săvârșită, legea să prevadă pedeapsa închisorii, este îndeplinită, astfel, pentru infracțiunea reținută în sarcina inculpaților prin ordonanța de punere în mișcare a acțiunii penale, legea prevede pedeapsa închisorii - legea internă fiind mai severă decât dispozițiile Convenției care nu condiționează dispunerea arestării de gravitatea pedepsei prevăzute de lege pentru fapta săvârșită.
în speța dedusă judecății, a treia condiție obligatorie - ce vizează existența cel puțin a unuia dintre temeiurile prevăzute de art. 148 lit. a) - f) C.proc.pen., respectiv lit. f) - comportă, de asemenea, anumite interpretări.
Curtea Europeană, verificând temeiurile de arestare din dreptul intern în respectarea art. 5 paragr. 3 din Convenție - a apreciat asupra caracterului rezonabil al detenției preventive, acceptând doar anumite temeiuri din cele invocate de statele membre. Astfel, detenția este justificată doar dacă se face dovada că asupra procesului penal planează cel puțin unul dintre următoarele pericole, care trebuie apreciate în concreto, pentru fiecare caz în parte: pericolul de distugere a probelor - Hot. Wemhoff c. Germaniei/27.06.1968, riscul presiunii asupra martorilor -Hot. Letellier c. Franței/26.06. 1991, pericolul de a fi tulburată ordinea publică - Hot. Letellier c. Franței/26.06. 1991.
Curtea a precizat care este principiul general care trebuie să guverneze această materie, în cauza Wemhoff : “detenția preventivă trebuie să aibă un caracter excepțional, starea de libertate fiind starea normală - și ea nu trebuie să se prelungească dincolo de limitele rezonabile - independent de faptul că ea se va computa sau nu din pedeapsă”.
Aprecierea limitelor rezonabile ale unei detenții provizorii se face luându-se în considerare circumstanțele concrete ale fiecărui caz, pentru a vedea în ce măsură „există indicii precise cu privire la un interes public real care, fără a fi adusă atingere prezumției de nevinovăție, are o pondere mai mare decât cea a regulii generale a judecării în stare de libertate”.
Cu toate că motivele pentru care o persoană poate fi lipsită de libertate sunt cam aceleași în toate legislațiile, Curtea nu se mulțumește să constate simpla invocare a lor de către instanțe, ci - supunând aceste motive unei examinări în detaliu - obligă instanțele să argumenteze cu probe, motivele pentru care măsura arestării preventive a fost luată, respectiv a fost prelungită, demonstrând, astfel, că au depus diligențele speciale în desfășurarea procedurii - Curtea EDO Jablonski c. Poloniei/21.12.2000.
Singurul motiv invocat în prezenta sesizare, respectiv că există indicii că inculpații ar fi săvârșit infracțiunea de deținere de droguri de risc în vederea consumului și asociere la un grup infracțional organizat, pentru care legiuitorul a stabilit o pedeapsă mai mare de 4 ani închisoare, iar lăsarea acestora in libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publica, nu impune cu necesitate o privare de libertate, față de circumstanțele concrete de comitere a presupusei fapte. Pe de altă parte, motivul invocat de către Parchet în prezenta sesizare este unul de ordin formal și nu explicit, neîncadrându-se în exigențele statuate de Curte. Raportat la ansamblul probator administrat în cauză, în mod corect a stabilit instanța de fond că gradul de implicare al inculpaților în derularea activității infracționale este mai scăzut în situația celor trei inculpați decât în cea a celor pentru care s-a luat în cursul urmăririi penale măsura arestării preventive și, pe cale de consecință aceștia trebuie să beneficieze de un regim diferit în ceea ce privește măsurile preventive.
Luând în considerare prevederile art. 148 alin. (1) lit. f) C.proc.pen., deși pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea de deținere de droguri pentru consum este închisoarea mai mare de 4 ani trebuie să fie îndeplinită și a doua teză prevăzută de litera f a articolului 148 C.proc.pen., și anume să existe probe că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Față de motivele prezentate mai sus, instanța de recurs își însușește punctul de vedere al primei instanțe în sensul că nu este îndeplinită cea de-a doua teză prevăzută de litera f) a articolului 148 C.proc.pen., raportat la circumstanțele reale ale comiterii presupusei fapte enumerate mai sus. Inculpații au manifestat o conduită procesuală corectă, au recunoscut fapta, descriind modalitatea concretă în care au participat la realizarea acesteia astfel încât nu se impune privarea lor de libertate, măsurile instituite de către instanța de fond fiind suficiente pentru a asigura derularea în condiții optime a urmăririi penale.
Instanța de recurs, prin prisma normelor de drept și a jurisprudenței invocate, apreciază că, în speța dedusă judecății, luarea măsurii arestării preventive a inculpaților, o măsură excepțională, nu se justifică, astfel că în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C.proc.pen. a respins, ca nefondat recursul formulat de D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Timișoara împotriva încheierii penale nr. 118/CC/18.10.2011 a Tribunalului Timiș.
(Judecător dr. Marian Bratiș)
