Drepturile omului. Eroare judiciară. Despăgubiri.
| Comentarii |
|
Dosar nr. 1121/83/2008SENTINŢA CIVILĂ Nr. 1666/D/05 Decembrie 2008Drepturile omului. Eroare judiciară. Despăgubiri.
Prin acţiunea înregistrată la instanţă sub dosar cu nr.de mai sus, reclamantul B achemat în judecată pârâtul STATUL ROMÂN reprezentat de MINISTERUL ECONOMIEIŞI FINANŢELOR BUCUREŞTI prin DGFP SATU MARE, solicitând instanţei ca prinhotărârea ce se va pronunţa în cauză să dispună: obligarea pârâtului la plata sumei de300.000 lei, reprezentând daune materiale şi morale, cu menţiunea că, lasă la apreciereainstanţei cuantumul daunelor morale; obligarea pârâtului la plata sumei de 200.000 leireprezentând privare de libertate abuzivă şi nelegală, timp de 11 luni; obligarea pârâtuluila plata sumei de 200.000 lei pentru durata excesivă a procesului penal, depăşind cu multtermenul rezonabil şi neechitatea întregului proces penal.
În motivare arată că a fost cercetat şi arestat preventiv pentru o presupusăinfracţiune de evaziune fiscală şi fals intelectual de Parchetul de pe lângă JudecătoriaSatu Mare, în perioada 19.10.1999 - 10.09.2000, infracţiuni pe care nu le-a comis şipentru care parchetul nu avea probe, fiind astfel privat de libertate în mod abuziv şinelegal.
În timpul arestării preventive a fost tratat într-un mod nedemn şi degradant, privindcondiţiile locului detenţiei şi prin modul în care a fost cercetat, procurorul chemându-lsăptămânal o dată sau de două ori, solicitând să scrie o declaraţie, prin care sărecunoască fapta, a trecut la diverse ameninţări, pentru a smulge o declaraţie de lareclamant.
Mai arată că i s-a încălcat în mod grosolan prezumţia de nevinovăţie fiind tratat într-un mod impardonabil. În timpul arestării preventive nu i s-a asigurat apărător nici dinoficiu, ceea ce era obligatoriu. În timpul arestării preventive a fost supus unor suferinţepsihice greu de imaginat, respectiv familia nu-l putea vizita, nu a avut acces la mijloace descris, au apărut probleme cu familia, cu sănătatea, a ajuns în pragul divorţului, a pierdutapartamentul în care locuia, am pierdut un contract semnat şi parafat în valoare de510.000 USD, (contract nr.8230/21.10.1998), cu SC M SA Calan, care nu s-a mai pututderula din cauza că au început cercetările la SC E SRL a cărui administrator era.
După 11 luni de arest preventiv, nejustificat si nelegal, în care i-au fost încălcatedrepturi elementare, a intrat în greva foamei pentru a determina anchetatorul să îl trimităîn judecată, fapt ceea ce s-a şi întâmplat şi anume a fost trimis în judecată pe baza unuisimilacru de rechizitoriu, făcut de mântuială şi fără să conţină probe echivoce care ar fijustificat arestarea preventivă a reclamantului timp de 11 luni, iar de aici a început calvarulcu instanţele de judecată.
Prin Sentinţa penală nr.() din 2002, pronunţată de Judecătoria Satu Mare, pebaza întregului ansamblu probator din dosarul cauzei a fost achitat.
Menţionează că în cauză s-au efectuat două expertize contabile şi o completare laexpertiză de experţi diferiţi, care au stabilit fără echivoc faptul că infracţiunile pentru carereclamantul a fost acuzat nu există, respectiv Statul Roman nu a fost prejudiciat cu niciunleu, cel prejudiciat a fost el. Parchetul a declarat apel, iar prin decizia penală din ()2003, pronunţată de Tribunalul Satu Mare, cauza a fost retrimisă spre o nouă judecareinstanţei de fond, pentru un viciu de procedură.
Prin sentinţa penală nr./ 2004, pronunţată de Judecătoria Satu Mare reclamantul afost condamnat la 4 ani de închisoare cu suspendare. Tot în acest dosar a fost achitat deacuzaţia infracţiunii de fals intelectual.
Atât reclamantul, cât şi parchetul au formulat apel, admiţându-se ambele apeluriprin decizia penală din 2004, pronunţată de Tribunalul Satu Mare, cauza fiind trimisă dinnou spre rejudecare instanţei de fond, invocând din nou viciu de procedură.
Prin sentinţa penală nr./ 2005, pronunţată de Judecătoria Satu Mare reclamantul afost condamnat de 2 ori la pedeapsa de 2 ani si 6 luni cu suspendare, mod decondamnare care i-au ridicat semne de întrebare, altminteri la corectitudinea întreguluiproces penal, astfel că a declarat apel.
Prin decizia penală nr./ 2006, pronunţată de Tribunalul Satu Mare cauza a fosttrimisă spre o nouă judecare instanţei de fond, invocându-se iarăşi un viciu de procedură.
Prin sentinţa penală nr./ 2006, pronunţată de Judecătoria Satu Mare în dosarul,reclamantul a fost achitat cu motivaţia că fapta nu există, scoţând în relief arestareanedreaptă, greva foamei, reţinând în mod corect faptul că organele de cercetare şiurmărire penală nu au lămurit împrejurările comiterii faptei, a fost arestat fără probe, iardin probele administrate în cauză, în cursul cercetării penale nu rezultă cu prisosinţăfapta.
Parchetul a declarat apel, iar prin decizia penală nr./ 2006 pronunţată de TribunalulSatu Mare, cu toate că avocatul apărării a atras atenţia instanţei de judecată, aceeaşiinstanţă care s-a mai pronunţat în dosar fiind incompatibilă, solicitând judecătoarelor să seabţină, a mai fost condamnat la 4 ani închisoare, cu toate că fapta era deja prescrisă.
Reclamantul a declarat recurs, iar prin decizia penală nr. /2007 pronunţată deCurtea de Apel Oradea, pronunţare care a fost amânată de 3 ori, ridicând din nouserioase semne de întrebare asupra corectitudinii întregului similacru de proces penal,instanţa a constatat faptul că atât fapta, cât şi răspunderea penală au fost prescrise.
Consideră cu tărie că Statul Român în tot timpul cercetării, iar mai apoi în totprocesul nu i-a putut proba vinovăţia, lăsând ca răspunderea penală să se prescrie, îi estedator, în special pentru suferinţele de ordin material, dar mai ales pentru cele psihice,viaţa lui devenind un coşmar, iar în urma acestui similacru de proces a rămas ruinat dintoate punctele de vedere.
Menţionează că durata excesivă a procesului penal nu s-a datorat reclamantului, elfiind prezent la toate termenele de judecată.
Pe tot parcursul procesului a avut mai mulţi avocaţi din 2005, a angajat un avocatdin Bucureşti căruia i-a plătit onorarii exorbitante, pentru apărare.
Presa locală şi centrală a relatat pe larg despre abuzurile şi fărădelegile comiseîmpotriva reclamantului, din care depune doar două articole pe care le considerărelevante.
Consideră că este de menţionat şi faptul că instanţe de aceleaşi grad au dat soluţiidiferite, fiind de 2 ori achitat şi de 3 ori condamnat, până într-un final tragic răspundereapenală s-a prescris.
Menţionează faptul că pentru a putea face faţă cheltuielilor ocazionate cu acestproces, a fost nevoit să vândă apartamentul, proprietate personală de pe Aleea Gladiolei.Tatăl său, om corect şi cinstit cu frică de Dumnezeu, s-a îmbolnăvit de supărare, tristeţe siamărăciune, în 2001 şi a decedat în 2004, putând fi considerat o victimă colaterală, aabuzurilor la care a fost supus fiul lui.
Consideră cu tărie că nici sumele pe care le-a solicitat nu-i pot reface viaţa şi timpulpreţios pe care l-a petrecut în celulă, iar mai apoi în instanţele de judecată, timp în care nus-a putut ocupa cu afacerile sale, dar mai mult a pierdut tot ce a strâns într-o viaţă dinmuncă cinstită.
În probaţiune, anexează acţiunii toate documentele legate de cauză.
În drept, invocă art.504 si următoarele din Codul de procedura penală, art. 52 alin 3din Constituţia României, art.5 şi art.6 din Convenţia pentru apărarea a drepturilor şilibertăţilor fundamentale ale omului, ratificată de România prin Legea nr.30/1994, Decizianr.45 din 10 martie 1998 a Curţii Constituţionale, Decizia nr.107 din 1 iulie 1999 a CurţiiConstituţionale, jurisprudenţa comunitara si jurisprudenţa C.E.D.O.
În baza art.242, alin.2 Cod proc.civilă, solicită judecarea cauzei şi în lipsă.
Prin întâmpinarea formulată, STATUL ROMÂN, prin MINISTERUL ECONOMIEI ŞIFINANŢELOR - DIRECŢIA GENERALA A FINANŢELOR PUBLICE A JUDEŢULUI SATUMARE invocă excepţia nelegalităţii procedurii de citare.
În fapt, prin acţiunea civilă formulată, reclamantul solicită ca prin hotărârea ce se vapronunţa în cauză să fie obligat Statul Roman la plata sumei de 300.000 lei reprezentânddaune materiale si morale, cu menţiunea că, cuantumul daunelor morale îl lasă la liberaapreciere a instanţei; să fie obligat Statul Român la plata sumei de 200 000 reprezentândprivare de libertate abuzivă şi nelegală, timp de 11 luni şi la plata sumei de 200.000 leipentru durata excesivă a procesului penal, depăşind cu mult termenul rezonabil, şineachitarea întregului proces penal.
Din acţiunea formulată de către reclamant, reiese faptul că acesta şi-a îndreptatacţiunea atât împotriva Statului Roman "reprezentat de Ministerul Economiei si Finanţelor,reprezentat în teritoriu de DGFPS Satu Mare", iar citaţia întocmită în prezentul dosar, afost emisă către "STATUL ROMAN DE MINISTERUL ECONOMIEI SI FINANŢELORPRIN DIRECŢIA GENERALA A FINANŢELOR PUBLICE SATU MARE, din SATU MARE,PIAŢA ROMANA, nr.1, judeţul SATU MARE".
În scopul respectării principiului asigurării dreptului la apărare si alcontradictorialităţii, art. 85 din Codul de procedura civila prevede ca "judecătorul nu poatehotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfăţişarea părţilor, afară numai dacălegea nu dispune altfel." În acelaşi sens, în baza art.107 din Codul de procedura civilainstanţa este obligata sa dispună amânarea judecaţii "ori de câte ori constată că parteacare lipseşte nu a fost citată cu respectarea cerinţelor prevăzute de lege sub pedeapsanulităţii. "
Astfel, conform dispoziţiilor art. 87 alin. 1 pct. 1 din Codul de procedura civila, statulse citează "în persoana capului autorităţii la contenciosul sediului central al administraţieirespective sau, în lipsa de contencios, la sediul administraţiei", cu alte cuvinte, în acelesituaţii în care statul participă nemijlocit la raportul juridic litigios el va fi citat prin MinisterulEconomiei şi Finanţelor la sediul acestuia din Bucureşti, str. Apollodor, nr. 17, sector 5, cuexcepţia cazului în care o norma specială dispune altfel.
Doar după ce Ministerul Economiei si Finanţelor va fi citat în cauza înreprezentarea statului, acesta va trimite în teritoriu mandat de reprezentare în favoareaunităţilor subordonate cu competenţe în acest sens.
În considerarea celor de mai sus, solicită admiterea excepţiei nelegalităţii proceduriide citare invocată, iar în baza art.87 alin.1 pct.1 din Codul de procedura civila solicităîndeplinirea procedurii de citare cu Statul Roman reprezentat prin Ministerul Economiei şiFinanţelor la sediul acestuia din Bucureşti, str.Apollodor, nr.17, sector 5, care la rândulsău va trimite în teritoriu mandat de reprezentare.
Totodată, odată cu îndeplinirea procedurii de citare în conformitate cu prevederilelegale, în temeiul art.86 si 114 ind.1 din Codul de procedura civila solicită să se dispună şicomunicarea către Statul Roman, reprezentat prin Ministerul Economiei si Finanţelor, aacţiunii introductive, precum şi a copiilor de pe înscrisurile depuse în probaţiune de cătrereclamant, în vederea pregătirii apărării.
În drept, invocă dispoziţiile legale la care a făcut referire în întâmpinare.
Prin precizarea de acţiunea, reclamantul arată motivele pentru care a înaintatacţiunea şi pe care îşi fundamentează întreaga acţiune:
Solicită instanţei să observe că în tot cursul cercetării, respectiv urmăririi penale, iarmai apoi pe tot parcursul procesului maraton de care a avut parte, i-au fost încălcate celemai elementare drepturi, precum: dreptul la libertate; dreptul la apărare; prezumţia denevinovăţie; dreptul la un proces echitabil într-un termen rezonabil, art.5 - 6 din ConvenţiaEuropeana a Drepturilor Omului, respectiv Constituţia României, precum si legislaţiacomunitară şi europeană privind drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, dar maicu seama jurisprudenţa internă şi cea comunitară.
Mai arată că nu doreşte să detaileze din nou aceste drepturi încălcate în modgrosolan şi flagrant, întrucât la o lecturare a documentelor depuse Ia dosar consideră cărezultă cele afirmate de reclamant..
Menţionează că îşi rezervă dreptul, de a cere strămutarea pricinii la o instanţa deacelaşi grad, potrivit dispoziţiilor art.38 alin.1, respectiv art.39 alin.2 Cod procedură civilă.
Prin precizare la acţiunea (fila 122 din dosar), reclamantul arată următoarele:
Referitor la primul capăt din acţiune solicită suma de 200.000 lei,reprezentând daune morale, întrucât pe tot parcursul cercetării, urmăririipenale, iar mai apoi a fazei de judecată (durata 9 ani), a fost ştirbită calitatea sade om de afaceri, a fost expus dispreţului public, în calitate de inculpat, a fostatinsă grav onoarea şi demnitatea reclamantului, a fost afectat grav prestigiul şi întreagamoralitate a persoanei sale, a suferit pe plan familial, a ajuns dintr-un omsănătos o epavă, complet ruinat.
Tot aici, solicită daune materiale în valoare de 100.000 lei, întrucât toate aspectelemai sus amintite au condus la prejudicii patrimoniale importante pentru el, prin pierdereaclienţilor, a afacerilor, a unor importante contracte (unul se găseşte la dosarul cauzei), apierdut imobilul proprietate personală, recurgând la împrumuturi, din cauza cheltuielilorocazionate de acest proces interminabil.
Prin urmare, solicită în total suma de 300.000 lei.
Invocă art.504 şi următoarele din Codul de procedură penală, art.998 şi următoareledin Codul civil, practica juridică a instanţelor din ţară, respectiv a ÎCCJ, respectiv, Deciziaacesteia nr.4286 din 8 iunie 2004; Decizia ÎCCJ 1256 din 12 februarie 2004.
Referitor la al doilea capăt din acţiune solicită suma de 200.000 lei,reprezentând privare de libertate nelegală, timp de 11 luni.
Invocă art.504 alin 2 Cod proc.pen., şi, de asemenea, jurisprudenţa internă.
Referitor la capătul trei din acţiune solicită suma de 200.000 lei pentrudurata excesivă a procesului penal, care a depăşit cu mult termenul rezonabil,precum şi hotărârile contradictorii ale aceloraşi instanţe.
Invocă art.6 din Convenţia Europeană a Drepturilor şi Libertăţilor Omului, ratificată deRomânia în 1994.
Pe lângă actele normative sus enumerate consideră mai important actelor enumerateîn acţiunea introductivă, precum: art. 52 alin.3 din Legea fundamentală a ţării, Constituţia,art.6 din Convenţia Europeană, deciziile Curţii Constituţionale amintite, jurisprudenţacomunitară şi jurisprudenţa CEDO, prioritatea legislaţiei internaţionale faţă de legislaţiainternă cu privire la drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului.
Prin întâmpinarea formulată STATUL ROMÂN, reprezentat prin MINISTERULECONOMIEI SI FINANŢELOR, prin DIRECŢIA GENERALA A FINANŢELOR PUBLICE AJUDEŢULUI SATU MARE solicită în principal respingerea acţiunii reclamantului caneîntemeiată şi în subsidiar, în cazul în care instanţa va considera că situaţia reclamantuluise încadrează în cerinţele impuse de art.504 din Codul de Procedură Penală solicită să seacorde reclamantului despăgubiri morale ţinând seama de prevederile art. 505 din Codulde procedura penală.
Conform prevederilor art. 504 alin. 4 din Codul de procedura civila, este îndreptăţităla acordare de despăgubiri şi persoana care a fost privată de libertate" după ce aintervenit prescripţia, amnistia sau dezincriminarea faptei". Este de observat că faţă deinculpatul B s-a luat măsura arestării preventive cu mult înainte de a se împlini termenulde prescripţie pentru infracţiunea de evaziune fiscală, aceasta intervenind abia înjudecarea recursului.
În subsidiar, în cazul în care instanţa va considera că situaţia reclamantului seîncadrează în cerinţele impuse de art.504 din Codul de Procedura Penala, aratăurmătoarele:
I. În ceea ce priveşte primul şi al treilea capăt de cerere al reclamantului, privindsolicitarea reclamantului de obligare a statului la plata sumei de 200.000 leireprezentând daune morale şi 100.000 lei reprezentând daune materiale suferite pe"parcursul cercetării, urmăririi penale, iar mai apoi a fazei de judecată", şi asumei de 200.000 lei reprezentând prejudiciul moral suferit ca urmare a durateiexcesive a procesului penal se observă că în baza art. 505 alin. 1 din Codul deprocedura penală "La stabilirea întinderii reparaţiei se ţine seama de durata privăriide libertate sau restrângerii de libertate suportate..." În baza acestei prevederilegale, aceste capete de cerere ale reclamantului apar ca neîntemeiate, fapt pentrucare solicită respingerea acestora.
II. În ceea ce priveşte cel de-al 2-lea capăt de cerere al reclamantului, laaprecierea întinderii reparaţiei, instanţa va avea în vedere prevederile art. 505 dinCodul de procedura penala, conform cărora:
"(1) La stabilirea întinderii reparaţiei se ţine seama de durata privării de libertatesau a restrângerii de libertate suportate, precum şi de consecinţele produse asuprapersoanei ori asupra familiei celui privat de libertate sau a cărui libertate a fost restrânsă.
(2) Reparaţia constă în plata unei sume de bani sau, ţinându-se seama decondiţiile celui îndreptăţit la repararea pagubei şi de natura daunei produse, în constituireaunei rente viagere ori în obligaţia ca, pe cheltuiala statului, cel privat de libertate sau acărui libertate a fost restrânsă să fie încredinţat unui institut de asistenţă socială şimedicală.
(3) Persoanelor îndreptăţite la repararea pagubei, care înainte de privarea delibertate erau încadrate în muncă, li se calculează, la vechimea în muncă stabilită potrivitlegii, şi timpul cât au fost private de libertate.
(4) Reparaţia este, în toate cazurile, suportată de stat, prin Ministerul FinanţelorPublice. "
Referitor la repararea prejudiciului moral suferit de către reclamant, instanţa vaavea în vedere la calcularea sumei acordate, mai multe criterii, printre care aminteşte:consecinţele negative suferite de cel în cauză pe plan fizic şi psihic, importanţa valorilormorale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori şi intensitatea cu care au fostpercepute consecinţele vătămării, măsura în care a fost afectată situaţia familială,profesională şi socială, etc. toate acestea, apreciate în funcţie de perioada pe carereclamantul a executat-o în stare de arest.
O eventuala acordare de către instanţa de judecata în favoarea reclamantului aunor despăgubiri morale vădit mai mari comparativ cu situaţia sa reala, contravinespiritului legii, şi anume de acela de a asigura o satisfacţie morală pe baza unei aprecieriîn echitate. În acest sens s-a pronunţat şi Înalta Curte de Casaţie si Justiţie - Secţia civilăşi de proprietate intelectuală, care într-o cauză similară, prin decizia nr.3189/20.04.2005, astatuat următoarele: "Despăgubirile în suma de 30.000 de USD acordate de instanţa deapel, sunt suficiente pentru repararea prejudiciului moral cauzat reclamantului prinreţinerea nelegală pe o perioada de 353 zile.
Incidenţa art. 504 Cod procedură penală circumscrie despăgubirile morale laprejudiciile de natură morală cauzate prin eroarea judiciară. În speţă, acest factorprejudiciabil se limitează la durata arestării preventive de 353 zile - aşa cum a reţinut şiinstanţa de apel, deoarece, ulterior punerii în libertate, derularea procesului penal - care înspeţă s-a finalizat cu o sentinţă de achitare pronunţată de instanţa de fond şi menţinută încăile de atac - reprezintă o cauză licită - pentru care Statul nu poate fi ţinut să răspundă,indiferent de consecinţele pe plan moral, fizic şi psihic pe care procesul le-ar fi putut aveaasupra reclamantului. Daunele morale acordate reclamantului conferă acestuia osatisfacţie echitabilă. Ele nu pot fi deturnate de la scopul lor, prin majorare, aşa cumsolicită reclamantul în recursul sau, deoarece i-ar conferi acestuia un folos materialnecuvenit, fără justificare cauzala în eroarea penală şi consecinţele acesteia.
În acest sens (necesitatea statuării în echitate) s-a pronunţat şi Curtea Europeanăa Drepturilor Omului în diversele cauze (având obiect similar cu speţa de faţă) cu care afost sesizată de-a lungul timpului, dintre care aminteşte: cauza Pantea contra României,cauza Barbu Anghelescu contra României, cauza Bursuc contra Romaniei,etc.
În lumina celor de mai sus, se vom pronunţa asupra cuantumului despăgubirilormorale cuvenite reclamantului în urma administrării probelor la dosar. În cazul în careinstanţa va stabili ca sunt îndeplinite cerinţele legale, aceasta va putea dispune reparareaprejudiciului moral prin obligarea Statului Roman la plata de despăgubiri, ţinând seama decriteriile mai sus indicate cât şi de prevederile art. 505 din Codul de procedura penala.
Faţă de cele de mai sus solicită, în principal respingerea acţiunii reclamantului caneîntemeiată, iar, în subsidiar, în cazul în care instanţa va considera că situaţiareclamantului se încadrează în cerinţele impuse de art. 504 din codul de ProceduraPenala solicită să se acorde reclamantului despăgubiri morale ţinând seama deprevederile art. 505 din Codul de procedura penala.
Parchetul a solicitat respingerea acţiunii întrucât în speţă nu sunt incidente niciunuldin cazurile limitativ prevăzute în art.504 C.pr.pen.
Cauza a suferit într-adevăr mai multe cicluri procesuale (3 casări cu trimitere sprerejudecare la judecătorie).
În ultimul ciclu procesual B a fost achitat în baza art.11 pct.2 lit. a rap. la art.10 lit.aC.pr.pen. de sub învinuirea săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală prev. de art.13 teza 1L.87/1994 cu aplic, art.13 C.pen. şi evaziune fiscală prev. de art.13 teza II L.87/1994 cuaplic, art.41 alin.2 C.pen. şi art.13 C.pen., respingând totodată şi pretenţiile civileformulate în cauză.
Tribunalul Satu Mare a admis apelul Parchetului de pe lângă Judecătoria SatuMare şi prin decizia penală nr./ 2006 a schimbat încadrarea juridică din fals intelectualprev. de art.40 L.82/1991 rap. la art.289 C.pen. cu aplic, art.41 alin.2 C.pen şi evaziunefiscală prev. de art.11 şi 13 din L.87/1994 cu aplicarea art.41 alin.2 C.pen în infracţiuneacomplexă de evaziune fiscală prev. de art.13 din L.87/1994 cu aplic.art.41 alin.2 C.pen.Totodată, pentru săvârşirea infracţiunii arătate mai sus, l-a condamnat la 4 aniînchisoare, dispunând în baza art.861 C.pen. suspendarea sub supraveghere a pedepsei,fiind obligat, de asemenea şi la plata despăgubirilor civile în sumă de 609.68 RON cătreD.G.F.P. Satu Mare în reprezentarea ANAF.
Împotriva acestei decizii B a declarat recurs. În faţa Curţii de Apel Oradea, B acerut continuarea procesului penal în condiţiile art.13 C.pr.pen., însă instanţa, în urmarejudecării, nu a constatat existenţa vreunuia din cazurile prev.de art.10 lit.a-e C.pr.pen.(cazuri care împiedică exercitarea acţiunii penale), astfel că prin decizia penală a admisrecursul declarat, a casat sentinţa Judecătoriei Satu Mare şi decizia penală a TribunaluluiSatu Mare şi în baza art.11 pct.2 lit.b C.pr.pen. rap. la art.10 lit.g.C.pr.pen. a încetatprocesul penal faţă de inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscalămenţinând dispoziţiile hotărârii recurate sub aspectul laturii civile, respectiv, obligarea luila despăgubirile civile solicitate, respectiv la achitarea prejudiciul cauzat de acesta,apreciindu-se că aceasta a fost corect soluţionată.
Rezultă din cele arătate că nu se află în prezenţa achitării definitive şi nici a uneiprivări de libertate nelegale (care ar fi trebuit stabilite în condiţiile art.504 alin.3 C.pr.pen.),iar încetarea procesului penal a avut loc în temeiul art.10 lit.g C.pr.pen. şi nu a art.10 lit.jC.pr.pen aşa cum cere art.504 alin.3 C.pr.pen.
De altfel, în cursul soluţionării recursului penal, reclamantul a uzat de dreptul săuprev.de art.13 C.pr.pen. de a cere continuarea procesului penal în caz de prescripţie,însă instanţa a apreciat că în cauză nu există situaţii care să împiedice exercitareaacţiunii penale (prev.de art.10 lit.a-e C.pr.pen.), care ar fi condus la o soluţie de achitaredefinitivă, astfel că a încetat procesul penal în temeiul art.10 lit.g C.pr.pen. menţinând şiobligarea acestuia la recuperarea prejudiciului cauzat.
Precizează, de asemenea, că reclamantul a fost arestat preventiv în perioada19.X.1999 - 10.IX.2000, prin urmare cu mult înainte de împlinirea termenului deprescripţie.
Analizând actele şi lucrările dosarului, tribunalul reţine următoarele:I. Privarea de libertate a reclamantului.
Cronologia actelor judiciare:
În dosarul de urmărire penală nr.y /P/1999 au fost emise următoarele acte:
În baza procesului verbal din 19.10.1999 s-a dispus începerea urmăririi penale areclamantului, care în calitate de administrator la SC E SRL CAREI, în mod fictiv şi-amajorat cheltuielile pe bază de documente fictive şi nu a înregistrat în evidenţe venituri depeste 4,5 miliarde lei, sustrăgându-se de la plata datoriilor faţă de bugetul de stat. S-areţinut săvârşirea infracţiunii de fals intelectual, evaziune fiscală prev.şi ped.de art.40, 11,13, 289 din Lg.nr.82/1991; Lg.nr.87/1994.
Cu aceeaşi dată s-a luat declaraţia reclamantului (fila 7 din dosarul de urmărirepenală) în calitate de învinuit..
În 19.10.1999 s-a emis ordonanţa de reţinere de către IPJ Satu Mare, (fila 14)reclamantul fiind învinuit de săvârşirea infracţiunii de fals intelectual, evaziune fiscală,prev.de art.11, 13, 4 din Lg.nr.82/1991, Lg.nr.87/1994, infracţiunile fiind pedepsite cuînchisoare de la 6 luni la 8 ani. Reţinerea s-a dispus pe timp de 24 ore, începând cu datade 19.10.1999, ora 15,30.
În data de 20.10.1999 s-a întocmit referatul nr.6417 cu propunere de punere înmişcare a acţiunii penale faţă de învinuitul B pentru aceleaşi infracţiuni.
Prin ordonanţa din 20.10.1999, în baza actelor de urmărire penală, s-a dispuspunerea în mişcare a acţiunii penale faţă de reclamant (fila 414).
În data de 20.10.1999 în baza ordonanţei procurorului (fila 415) s-a dispusarestarea reclamantului pentru săvârşirea infracţiunilor de fals intelectual, evaziunefiscală, prev.de art.40 din Lg.nr.82/1991, art.10, 11, 13 din Lg.nr.87/1994 cu aplic.art.41alin.2 şi art.33 lit.a Cod penal, reţinând incidenţa disp.art.148 lit.h Cod procedură penală,întrucât pedeapsa prevăzută de lege este mai mare de 2 ani, iar lăsarea în libertateprezintă pericol social. Arestarea a fost dispusă pe timp de 30 zile, cu începere de la20.10.1999 până la 18.11.1999 (fila 33 mandat de arestare). Arestarea a fost prelungitădin 30 în 30 de zile, conform încheierilor emise de Judecătoria Satu Mare, astfel: (), iarprin încheierea din 08.09.2000 Judecătoria Satu Mare a respins sesizarea din oficiu aParchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare privind prelungirea arestului preventiv cuîncă 30 de zile, durata arestului preventiv fiind de 331 de zile.
La fila 405 din dosarul de urmărire penală se află procesul verbal de prezentare amaterialului de urmărire penală cu data de 08.02.2000.
Rechizitoriul a fost întocmit în data de 09.05.2000, prin care s-a dispus trimiterea înjudecată a inculpatului pentru săvârşirea infracţiunilor de fals intelectual, prev.şi ped.deart.40 din Lg.nr.82/1991, art.289 Cod penal, art.41 alin.2 Cod penal, evaziune fiscală,prev.şi ped.de art.11 şi 13 din Lg.nr.87/1994, art.41 alin.2 Cod penal, cu aplic.art.33 lit.aCod penal.
II. Desfăşurarea procesului penal:
Acţiunea penală a fost înregistrată în dosarul nr. ()/2000 al Judecătoriei SatuMare, în care a fost pronunţată sentinţa penală în baza căreia s-a dispus achitareainculpatului de sub învinuirea săvârşirii infracţiunilor de fals intelectual, prev.de art.40 dinLg.nr.82/1991 raportat la art.289 Cod penal, art.41 alin.2 Cod penal şi evaziune fiscală,prev.şi ped.de art.11 şi 13 din Lg.nr.87/1994 raportat la art.41 alin.2 Cod penal, având catemei de drept art.11 pct.2 lit.a raportat la art.10 lit.a Cod procedură penală.
()
Temeiurile de drept invocate de către reclamant sunt art.504 Cod procedurăpenală, jurisprudenţa CEDO, art.5 şi art.6 CEDO, deciziile Curţii Constituţionalenr.45/1998;107/1999; art 52 al 3 din Constituţie.
Reţinând starea de fapt mai sus expusă, tribunalul consideră că nu sunt incidentedisp.art.504 alin.1-4 Cod procedură penală, constatarea prescripţiei răspunderii penaleavut loc in timpul procesului penal, cu mult timp după arestarea preventivă areclamantului, motiv pentru care nu va analiza cererea reclamantului din perspectivatextului de lege mai sus invocat.
Problema de drept din prezenta cauză priveşte aplicarea directă a disp.art.5 - art.6din Convenţia CEDO în ordinea juridică naţională, raportat la faptul că România prinLegea nr.30/20.06.1994 a ratificat Convenţia CEDO, iar de la această dată, conformart.11 alin.2 din Constituţie, Convenţia face parte din dreptul intern.
În preambulul Convenţiei CEDO, statele semnatare s-au obligat să asigurerecunoaşterea şi aplicarea universală şi efectivă a drepturilor enunţate în DeclaraţiaUniversală a Drepturilor Omului, proclamată de Adunarea generală a Naţiunilor Unite ladata de 10.12.1948 şi că unul dintre mijloacele pentru a realiza o uniune mai strânsă întremembrii este apărarea şi dezvoltarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
În spiritul acestor scopuri declarate, reţinând şi principiul priorităţii sancţiuniinaţionale a Convenţiei, precum şi a drepturilor constituţionale, prev.de art.52 alin.3 privinddreptul persoanei vătămate de o autoritate publică, art.21 alin.3 privind dreptul părţilor laun proces echitabil, art.23 - libertatea individuală din Constituţia revizuită, drepturi ce suntconcordante cu cele cuprinse în Convenţia CEDO, tribunalul va analiza raportul juridicdedus judecăţii din perspectiva celor de mai sus,ţinând cont şi de jurisprudenţa CEDO înmaterie.
Cu privire la încălcarea disp.art.5 din Convenţie, tribunalul reţine că:
Potrivit art.5 pct.1 din Convenţie Orice persoană are dreptul la libertate şi lasiguranţă. Nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa, cu excepţia următoarelor cazuri şipotrivit căilor legale:.c) dacă a fost arestat sau reţinut în vederea aducerii sale în faţaautorităţii judiciare competente atunci când există motive verosimile de a bănui că asăvârşit o infracţiune sau când existe motive temeinice de a crede în necesitatea de a-lîmpiedica să săvârşească o infracţiune sau să fugă după săvârşirea acesteia; 3. Oricepersoană arestată sau deţinută în condiţiile prevăzute de paragraful 1 lit.c din prezentularticol trebuie adusă de îndată înaintea unui judecător sau a altui magistrat împuternicitprin lege cu exercitarea atribuţiilor judiciare şi are dreptul de a fi judecată într-un termenrezonabil sau eliberată în cursul procedurii. Punerea în libertate poate fi subordonată uneigaranţii care să asigure prezentarea persoanei în cauză la audiere.. 4. Orice persoanălipsită de libertatea sa prin arestare sau deţinere are dreptul să introducă un recurs în faţaunui tribunal pentru ca acesta să statueze într-un termen scurt asupra legalităţii, deţineriisale şi să dispună eliberarea sa dacă deţinerea este ilegală. 5. Orice persoană care estevictima unei arestări sau a unei deţineri în condiţii contrare dispoziţiilor acestui articol aredreptul la reparaţii.".
Acest articol are ca scop să protejeze o persoană contra unei privări arbitrare.
Textul Convenţiei instituie prezumţia de libertate în privinţa oricărei persoane,limitată de două exigenţe: de a nu depăşi termenul strict necesar privării şi de a eliberapersoana interesată cât mai repede în momentul în care privaţiunea se dovedeşte a finejustificată.
Rezultă că privarea de libertate trebuie să aibă la baza probe, să se întemeieze peunul din motivele prevăzute de art 5 din Convenţie şi să corespundă circumstanţelorspeţei.
La data reţinerii şi arestării pentru primele 30 de zile 20.10.1999-18.11.1999, înprivinţa reclamantului au existat bănuieli legitime care a justificat această măsură, aspectce rezultă din probele administrate în cauză în dosarul de urmărire penală. Astfel în raportde expertiza contabilă întocmită de exp.contabil Criste Aurora prin care s-au arătatnereguli în activitatea contabilă a firmei SC E SRL Carei, al cărui administrator a fostreclamantul, referitoare la activitatea comercială a firmei cu un număr de 4 societăţicomerciale din Bucureşti, precum şi cu firme din Baia Mare.
Procesul verbal din 28.05.1999 încheiat de Garda Financiară Satu Mare (filele 66-75 din dosarul de urmărire penală) cu ocazia controlului efectuat la firma reclamantului,obiectul controlului fiind verificarea realităţii şi a legalităţii desfăşurării de către SC E SRLCarei a unor activităţi comerciale cu o serie de alte societăţi constatând nereguli înactivitatea contabilă descrisă mai sus. Aceste constatări efectuate de autorităţi însoţit deacte contabile reprezintă motive plauzibile de a se bănui în sensul art.5 alin.1 dinConvenţie că reclamantul săvârşise infracţiunile.
Sub acest aspect nu a fost încălcat art.5 alin.1 din Convenţie.
Potrivit art.143 Cod procedură penală (forma republicată în 1997), Măsura reţineriipoate fi luată de organul de cercetare penală faţă de învinuit dacă sunt probe sau indiciitemeinice că a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală.Sunt indicii temeinice atuncicând din datele existente în cauză rezultă presupunerea că persoana faţă de care seefectuează urmărirea penală a săvârşit o faptă."
Potrivit art.146 alin.1 Cod procedură penală Procurorul, din oficiu sau la sesizareaorganului de cercetare penală, când sunt întrunite condiţiile prevăzute în art.143 şi existăîn mod corespunzător vreunul din cazurile prev.în art.148, dacă consideră că în interesulurmăriri penale este necesară privarea de libertate a învinuitului, dispune prin ordonanţămotivată arestarea acestuia, arătând temeiurile care justifică luarea măsurii şi fixânddurata arestării care nu poate depăşi 5 zile".
Potrivit legislaţiei interne, arestarea putea fi dispusă de către procuror.
În jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, aceasta a stabilit căprocurorul nu este magistrat în sensul art.5 alin.3 din Convenţie, astfel magistratul trebuiesă fie independent în raport de executiv şi părţi. În sensul art.5 alin.3 din Convenţie,independenţa faţă de executiv este inclusă printre garanţiile pe care le presupunenoţiunea de magistrat" (cauza Pantea c/a România).
În cauza Vasilescu c/a România, Curtea a statuat, că în România procuroriiacţionând în calitate de reprezentanţi ai Ministerului Public, subordonaţi mai întâiprocurorului general, apoi ministerului justiţiei, nu îndeplinesc condiţia de independenţă înraport cu puterea executivă. Sub acest aspect a avut loc o încălcare a disp.art.5 alin.3 dinConvenţie.
În cauze similare, Curtea s-a pronunţat în mod constant că arestarea decisă de unprocuror lipsit de independenţă constituie o violare a art.5 alin.3. În acest sens s-apronunţat şi în cauzele Belchev c/a Bulgaria, Hamanon c/a Bulgaria, Kuibishev c/aBulgaria.
Violarea art.5 alin.3 a avut loc şi sub aspectul modului de prelungire a durateiarestării preventive din 30 în 30 de zile de către instanţe în perioada 19.11.1999-11.08.2000. Sub acest aspect, în dreptul intern sunt incidente dispt.148-149 Codprocedură civilă (forma republicată în 1997). Potrivit art.148 măsura arestării inculpatuluipoate fi luată dacă sunt întrunite condiţiile prev.în art.143 şi numai în vreunul dinurmătoarele cazuri: ..h.) inculpatul a săvârşit o infracţiune pentru care legea prevedepedeapsa închisorii mai mare de 2 ani, iar lăsarea sa în libertate ar prezenta un pericolpentru ordinea publică".
Potrivit art.149 alin.1 Cod procedură penală, Durata arestării inculpatului nu poatedepăşi 30 de zile, afară de cazul când ea este prelungită în condiţiile legii". Alin.3arestarea inculpatului în cursul judecăţii durează până la soluţionarea definitivă a cauzei,afară de cazul când instanţa dispune revocarea ei".
Prin ordonanţa procurorului s-a dispus arestarea preventivă a reclamantului pentrusăvârşirea infracţiunilor de fals intelectual, evaziune fiscală, prev.de art.40 din Lg.82/1991,art.10, 11, 13 din Lg.nr.87/1994 cu aplic.art.41 alin.2, art.33 lit.a Cod penal, pe o perioadăde 30 de zile începând din 20.10.1999 - 18.11.1999, temeiul arestării preventive fiinddisp.art.148 lit.h Cod procedură penală, respectiv pedeapsa prevăzută de lege este maimare de 2 ani, iar lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol social.
Sub acest aspect, Curtea a statuat că practica obişnuită a procurorilor români erade a nu menţiona motivele concrete ale măsurii arestării. Astfel, în cauza Tase c/aRomâniei (29.761/2002, 10.06.2008), Curtea a arătat că pentru orice perioadă dedetenţie, indiferent cât de scurtă este, trebuie justificată în mod convingător. Deasemenea, invocarea pericolului public care să justifice menţinerea unei persoane în starede arest nu trebuie să se refere la o ordine publică abstractă, ci trebuie justificată întermeni concreţi (cauza Dumond-Malinerg c/a Franţei - 31.05.2005).
De asemenea, în cauza Romanov c/a Federaţia Rusă (24.07.2008), Curtea areţinut că riscul de a se sustrage urmăririi nu se poate măsura prin raportare la severitateapedepsei pentru infracţiunea în cauză, fiind necesar să fie apreciată în raport de alţi factoricare să justifice existenţa unor motive pertinente în luarea măsurii privării de libertate.
Din conţinutul încheierilor de prelungire a duratei arestării preventive rezultă căaceasta s-a efectuat în mod automat, folosind acelaşi formular, reţinând în mod constantca şi motiv pentru justificarea prelungirii că cercetarea penală nu s-a terminat".
În cauza Mansur c.Turciei (08.06.1995)Curtea a statuat că detenţia prelungită nu afost justificată fiindcă instanţa naţională a autorizat menţinerea ei utilizând formulăriidentice, deseori fără a indica motivele, astfel judecătorul naţional nu şi-a respectatobligsţia de a efectua un control independent şi critic.
În cauza Tase mai sus invocată, Curtea s-a pronunţat în sensul că prelungirileautomate ale detenţiei, folosirea aceloraşi formule, contravin garanţiilor prev.de art.5alin.3, concluzionând că lipsesc motive concrete în justificarea detenţiei.
Invocarea de către instanţe de fond ca motiv a prelungirii arestării preventive căcercetarea penală nu s-a terminat este o simplă afirmaţie, instanţele au utilizat o formulăstereotipă, fără să indice în concret ce probe erau necesare a fi administrate încontinuare, care să justifice prelungirea (cauza Paszkowski c/a Poloniei - 20.10.2004,cauza Tekin şi Baltarc c/a Turciei - 7.02.2006).
Pentru considerentele mai sus expuse, tribunalul consideră că a avut loc oîncălcare a disp.art.5 alin.3 din Convenţie. Faptul că nu s-a dispus continuarea procesuluipenal în baza art.13 Cod.pr.pen.nu înlătură efectele încălcării dispoziţiilor art 5 dinConvenţie.mai sus invocate. De asemenea, nu influenţează încălcările constate aleConvenţiei împrejurarea că reclamantul nu a declarat recurs împotriva fiecărei prelungiri amăsurii arestării preventive, deoarece nu exista o practica judiciară din perioada dereferinţă care să accepte sub formă de critici încălcări ale Convenţiei în sensul celor demai sus expuse.
Cu privire la încălcarea disp.art.6 alin.1 din Convenţie, tribunalul arată următoarele:
Potrivit art.6 alin.1 din Convenţie Orice persoană are dreptul la judecarea () într-un termen rezonabil a cauzei sale de către o instanţă () care va hotărî () asupratemeiniciei oricărei acuzaţii în materie penală îndreptată împotriva sa".
Împotriva reclamantului acţiunea penală a fost pusă în mişcare la data de20.10.1999. procesul penal desfăşurat în faţa instanţelor de judecată, în diferite grade, s-aîncheiat în anul 2007, când Curtea de Apel Oradea, prin decizia penală nr./2007 a dispusîncetarea procesului penal constatând prescripţia specială a răspunderii penale cu privirela săvârşirea infracţiunilor cu care a fost acuzat reclamantul.
Chiar dacă este vorba de o infracţiune economică care presupune o anumităcomplexitate şi ridică probleme speciale, durata procesului penal de 8 ani estenerezonabilă (cauza Tudorache c/a României - 29.09.2005, Stroianova şi Nedelcu c/aRomâniei - 4.08.2005).
Finalizarea procesului penal prin intervenirea prescripţiei speciale a răspunderiipenale nu poate fi imputată reclamantului, având în vedere că, cauza penală a fost trimisăîn rejudecare de 3 ori, pentru motive neimputabile reclamantului, motive ce au fostprezentate cu ocazia descrierii stării de fapt (pct.2 din prezenta hotărâre), trimitereacauzei spre rejudecare s-a datorat comportamentului instanţelor de fond.
În opinia Curţii de la Strasbourg repetarea acestor casări denotă o deficienţă asistemului judiciar", sens în care a statuat Curtea în cauza Cârstea şi Grecu c/a României23.05.2006).
Complexitatea cauzei raportată la circumstanţele concrete prezentate mai sus, nujustifică o astfel de durată excesivă a procesului penal, raţiuni pentru care tribunalulconsideră că durata procesului penal de care a avut parte reclamantul implicând şi cele 3rejudecări, nu răspunde exigenţelor termenului rezonabil". Ca urmare, a avut loc oîncălcare a disp.art.6 pct.1 din Convenţie.
În concluzie, reţinând că a avut loc o încălcare a dispoziţiilor art.5 paragraful 3 dinConvenţie, tribunalul va constata, că sunt întrunite elementele răspunderii civile prevăzutede art 52 al 3 din Constituţie în baza principiului restitutio in integrum, şi a unei reparaţiiechitabile desprinse din jurisprudenţa Curţii, va constata că reclamantul a suferit unprejudiciu moral în cuantum de 200.000 lei RON.
La stabilirea prejudiciului, tribunalul a avut în vedere următoarele criterii: durataarestării, consecinţele asupra vieţii de familie a reclamantului determinate de durataexcesivă a procesului penal, aspecte ce au fost relatate de martorii audiaţi în cauză,precum şi faptul că în perioada de referinţă reclamantul a avut o societate comercialăprosperă, care a ajuns în faliment (acte de la filele 137-140 din dosar).
Tribunalul va respinge acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul material, care s-a referit mai mult la activitatea firmei reclamantului, prejudiciu ce nu se poate stabilidistinct, el făcând obiectul unei aprecieri globale şi al cumulului cu despăgubirile morale.
De asemenea, constatând încălcarea disp.art.6 alin.1 din Convenţie, tribunalul vaacorda despăgubiri reclamantului în cuantum de 14000 lei RON pentru nerespectareatermenului rezonabil.
Cu privire la dreptul la apărare şi prezumţia de nevinovăţie, din probele dosaruluinu rezultă încălcări ale acestor drepturi.
1
