Evaziune fiscală. Fals intelectual. Principiul aplicării legii penale mai favorabile. Achitare
| Comentarii |
|
Fapta inculpatului constând în neevidenţierea prin acte contabile sau documente legale, în repetate rânduri, în baza aceleeaşi rezoluţii infracţionale, în întregime sau în parte, veniturile relaizate, care a avut ca urmare neplata taxelor către stat, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 13 din Legea nr. 87/1994.
Art. 13 din Legea nr. 87/1994 apare ca o lege penală nouă mai favorabilă decât art. 40 din Legea nr. 82/1991, rap. Iar art. 289 C. pen. Aşa fiind, pentru infracţiunea prev. de art. 40 din Legea nr. 82/1991, rap. la art. 289 C. pen. se impune achitarea inculpatului, conform art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. pr. pen.
(Judecătoria sectorului 1, sentinţa penală nr. 2128 din 20 decembrie 2000
cu notă de Ionuţ Matei)
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti cu nr. 747/P/ 1997 a fost trimis în judecată inculpatul R.A.L., pentru săvârsirea faptelor prev. de art. 12 din Legea 87/1994 şi art. 40 din Legea 82/1991.
în actul de sesizare s-a arătat că inculpatul R.A.L. este patronul şi administratorul SC “A.C.” SRL cu sediul în Bd. 1 M., nr. 93, sector 1. La data de 6.03.195 organele de control financiar ale mun. Bucureşti au efectuat un control la SC “A.C.” SRL unde au constatat că în evidentele contabile ale
lunii decembrie 1994 figura evidenţiată contabil suma de 2.925.393 lei reprezentând TVA calculat şi achitat însă în realitate valoarea reală a TVA-ului este de 38.889.943 lei.
A fost dispusă şi efectuată o expertiză financiar contablă din care au rezultat următoarele:
- în perioada martie 1995 - decembrie 1996, inculpatul nu a ţinut evidenţa contabilă la zi şi nu a consemnat în documentele contabile operaţiile financiare conform Legii 82/1991 şi nu a ţinut la zi
registrul de casă şi TVA şi nu a întocmit balanţele de verificare.
- Nu a întocmit statele de salarii în care să menţioneze impozitele pe salrii, neachitând astfel la bugetul de stat suma de 5.124.180 lei.
??? SC “A.C.” SRL a emis factura nr. 8849735 către SC “C.” SRL prin care aceasta din urmă livra la SC “A.” cantitatea de 8.282 litri alcool rafinat cu o valoare totală de 21.665.295 lei. Inculpatul nu a evidenţiat această factură în evidenţele contabile ale societăţii, datorând pentru profitul realizat în această afacere un impozit de 8.232.812 lei.
Miniteul Finanţelor, prin Administraţia Financiară a Sectorului 1, a arătat, prin adresa nr. 329625/ 30.04.1990, că prejudiciul total creat de inculpat este de 38.889.943 lei, urmând a se constitui parte civilă.
Această situaţie de fapt a fost probată în cursul urmăririi penale cu următoarele mijloace de probă: proces verbal de constatare a Gărzii Financiare, nota de constatare a Administraţiei Financiare Sector 1, precum şi reclamaţia acestei instituţii, raportul de expertiză contabilă, declaraţiile inculpatului prin care acesta recunoaşte fapta comisă.
Prin sentinţa penală nr. 1878/1999 a Judecătoriei Sector 1 s-a dispus în baza art. 12 din Legea nr. 87/1994 cu aplic. art. 41 al 2 C.P. cu aplic. art. 13 C.P. condamanrea inculpatului la 2 ani închisoare.
în baza art. 81 C.P. a suspendat condiţionat executarea pedepsei pe perioada prevăzută de art. 82 C.p.
A pus în vedere inculpatului prev. art. 83 C.p.
în baza art. 289 C.P. combinat cu art. 40 din Legea 82/1991 cu aplic. art. 13 C.P. a fost condamnat acelaşi inculpat la 1 an închisoare. în baza art. 1 din legea nr. 137/1997 s-a constatat graţiată în întregime pedeapsa aplicată. A fost pus în vedere inculpatului disp. art. 10 din Legea 137/
1997. în baza art. 64 şi 346 C.P.P. a fost obligat inculpatul la 103.021.426 lei reprezentând contravaloarea prejudiciului nerecuperat către partea civilă SC “A.C.” SRL.
Prin decizia penală 752/A/2000 Tribunalul Bucureşti - Secţia a ll-a penală a casat sentinţa penală menţionată şi a trimis spre rejudecare cauza la aceeaşi instanţă.
în motivarea deciziei penale s-a arătat că potrivit modului de organizare şi funcţionare statuat prin H.G. nr. 447/1997 modificată prin H.G. nr. 1007/ 1999 Ministerul finanţelor ca organ al Administraţiei Publice Centrale îşi exercită atribuţiile prin
D.G.F.P.S. în subordinea căruia funcţionează Administraţia Financiară de sector, care nu are personalitate juridică, respectiv capacitatea de a sta în justiţie - în cauză trebuind a fi introdusă
D.G.F.P.S. Bucureşti.
în urma rejudecării s-a procedat la audierea inculpatului (f. 13) care a declarat că regretă faptele reţinute în sarcina sa.
în şedinţa publică din 6.12.2000 partea civilă Ministerul Finanţelor a arătat: “Din adresa nr. 504.986/10.11.2000 a Administraţiei Financiare a Sectorului 1, rezultă că inculpatul R.A.L. în calitate de administrator la SC “A.C.” SRL a achitat la bugetul statului suma de 38.889.943 lei reprezentând TVA şi majorări de întârziere în valoare de 5.716.822 lei conform foilor de vărsământ nr. 5606102/18.09.1998 şi nr. 6017533/ 17.12.1998. De asemenea, din aceeaşi adresă rezultă că majorările de întârziere în sumă de 101.553.308 lei datorate bugetului de stat de către SC “A.C.” SRL au fost scutite de la plată în temeiul
O.G. nr. 68/1999.
Având în vedere adresa mai sus menţionată, precizăm că nu ne mai constituim parte civilă în cauză.”
Analizând ansamblul probator de la dosar se reţine aceeaşi situaţie de fapt ca cea avută în vedere prin rechizitoriu.
Recunoaşterea inculpatului în sensul săvârşirii faptelor reţinute în sarcina sa se coroborează cu expertiza contabilă efectuată în cauză, care arată că: în perioada martie 1995 - decembrie 1996
nu a fost ţinută la zi evidenţa contabilă, nu au fost consemnate în documente contabile operaţiile financiar contabile, conform prevederilor legii 92/ 1991, nu au fost ţinute la zi registrul de casă, registrele de TVA, nu au fost întocmite lunar balanţele de verificare; - au fost întocmite state de salarii pe lunile iulie, august, septembrie 1995 fără a se fi calculat impozitul pe salarii aferent sumelor nete plătite, impozit care este în valoare de
5.124.180 lei, lucrătorii plătiţi au fost consideraţi colaboratori; - pentru sumele încasate în numerar de d-l B.T. nu s-a emis factură sau chitanţă fiscală
şi nu s-a calculat TVA deductibil; - s-a emis factura nr. 8849735/22.03.199 pentru care nu s-au găsit documentele justificative de intrare a mărfii în societate; - nu au fost întocmite situaţii centralizatoare pe lucrări, pentru cheltuieli şi pentru facturi emise; - nu au putut fi studiate din punct de vedre termen de predare, valoare şi beneficiar contractele care au avut ca obiect Vila D. şi Restaurantul D; - pentru determinarea TVA-ului de plată, aferent perioadei verificate, au fost centralizate documentele de intrare şi de ieşire, respectiv veniturile şi cheltuielile - pentru cele 4 contracte derulate, profitul total obtinut a fost de 17.314.360 lei.
- SC “A.C.” SRL a fost înfiinţată în noiembrie 1993 şi datorită obiectului său principal de activitate
- construcţii; a fost scutită la plata impozitului pe profit pe perioada verificată, conform prevederilor pct. a, art. 5 din Legea 12/1991 (“... sunt scutite de impozitul pe profit, astfel: a) unităţile din industrie, agricultură şi construcţii pentru o perioadă de 5 ani de la data înfiinţării); această scutire de la plata impozitului pe profit, trebuie confirmată de Administraţia Financiară la care este înregistrată societatea, respectiv Administraţia Financiară Sector 1 Bucureşti.
- din documentele analizate rezultă că în anul 1996 SC “A.C.” SRL nu a avut activitate în domeniul construcţiilor s-a înregistrat o singură operaţie de vânzare de alcool cu factura nr. 8849735/ 22.03.996, pentru care societatea este obligată să vireze la bugetul statului impozit pe profit; din această vânzare a rezultat un venit de 21.665.295 lei, pentru care impozitul pe profit este de 8.232.812 lei.
Din verificările efectuate s-a constatat că SC “A.C.” SRL datorează pentru perioada martie 1995
- dec. 1996, următoarele sume către bugetul de stat: - TVA - 14.407.965 lei; impozit salarii -
5.124.180 lei; impozit pe profit - 8.232.812 lei; total datorii către stat - 27.764.957 lei.”
Fapta inculpatului constând în neevidenţierea prin acte contabile sau documente legaie, în repetate rânduri, n baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în întregime sau în parte, veniturile realizate, faptă ce a avut ca urmare neplata taxelor către stat, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 13 din legea 87/1994.
în consecinţă, în baza art. 334 C.P.p. urmează a dispune schimbarea încadrării juridice din art. 12 în art. 13 din legea 87/1994 cu aplic. art. 41 al. 2 C.P.
Faţă de inculpat se va face aplic. art. 13 C.P. constatând că fapta săvârşită va fi sancţionată conform art. 13 legea 87/1994, care apare ca fiind o lege nouă mai favorabilă faţă de art. 40 legea 82/ 1991 rap. la art. 289 C.P.
în consecinţă, în baza art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. d C.P.P. va fi achitat inculpatul pentru săvârşirea faptei prev. de art. 40 din Legea 82/1991 rap. la art. 289 C.P.
La individualizarea judiciară a pedepsei pentru fapta prev. de art. 13 legea 87/1994 se vor avea în vedere criteriile generale prev. de art. 72 C.P. respectiv circumstanţele reale ale săvârşirii faptei, urmarea produsă, gradul de pericol social concret, precum şi circumstanţele personale ale inculpatului reţinându-se conduita sinceră a inculpatului şi lipsa antecedentelor penale.
Punând în balanţă ansamblul acestor criterii se apreciază că o pedeapsă orientată uşor spre minimul special cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei va fi în măsură să atingă scopul preventiv şi educativ al sancţiunii.
Se va constata că sunt îndeplinite cumulativ exigenţele art. 81 C.P. şi se va atrage atenţia inculpatului asupra disp. art. 83 şi 84 C.P.
Sub aspectul laturii civile, în baza art. 14 şi 346 C.P.p. se va constata prejudiciul integral acoperit prin echivalent.
Văzând şi disp. art. 191 C.p.p.
NOTĂ
împotriva sentinţei de mai sus s-a declarat apel, care a fost respins ca nefondat. Decizia instanţei de apel nu a fost recurată. Consider că soluţia instanţei, de achitare a inc. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 40 din Legea 82/1991, este nelegală.
Potrivit art. 40 din Legea nr. 82/27.12.1991 (intrată în vigoare la 1.01.1992), efectuarea cu ştiinţă de înregistrări inexacte, precum şi omisiunea cu ştiinţă a înregistrărilor în contabilitate având drept consecinţa denaturarea veniturilor, cheltuielilor, rezultatelor financiare şi
elementelor patrimoniale ce se reflectă în bilanţul contabil constituie infracţiunea de fals intelectual şi se pedepseşte conform legii.
Potrivit art. 13 din Legea nr. 87/24.10.1994, fapta de a nu evidenţia prin acte contabile sau alte documente legale, în întregime sau în parte, veniturile realizate ori de a înregistra cheltuieli care nu au la bază operaţiuni reale, dacă au avut ca urmare neplata ori diminuarea impozitului, taxei şi a contribuţiei, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani şi interzicerea unor drepturi sau cu amenda de la 1 la io milioane lei.
Existenţa celor două texte legale a ridicat în practică 2 probleme, în funcţie de data comiterii faptei: anterior, respectiv ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 87/1994.
Plecând de la ideea că atât art. 40 din Legea nr. 82/1991, cât şi art. 13 din Legea nr. 87/ 1994 disciplinează concomitent aceeaşi materie, fiind vorba despre o pluralitate aparentă de infracţiuni, s-a susţinut că efectuarea cu ştiinţă de înregistrări inexacte în contabilitate, având drept consecinţă denaturarea veniturilor şi cheltuielilor, săvârşită anterior intrării în vigoare a Legii nr. 87/1994 şi judecată ulterior acestui moment, nu se sancţionează potrivit art. 40 din Legea nr. 82/1991, c potrivit art. 13 din Legea nr. 87/1994, aceasta din urmă având caracterul de lege penală mai favorabilă, întrucât deşi pedeapsa închisorii este identică (sub aspectul limitelor minime şi maxime) în ambele reglementări, ea este prevăzută alternativ cu amendă numai în Legea nr. 87/1994.
Pentru perioada ulterioară intrării în vigoare a Legii nr. 87/1994, s-a susţinut ideea că prin incriminarea din art. 13 s-a creat doar un concurs de texte (iar nu un concurs de infracţiuni) sau chiar ca aceasta ar fi abrogat implicit reglementarea din art. 40 din Legea nr. 82/1991.
Apreciem că ambele opinii sunt inexacte.
între cele două infracţiuni analizate există deosebiri evidente, cele mai importante fiind cele referitoare la obiectul juridic, respectiv urmarea imediată.
Astfel, dacă infracţiunea prev. de art. 40 din Legea nr. 82/1991 are ca obiect juridic generic relaţiile sociale care asigură încrederea publică în actele oficiale, iar ca obiect juridic special -relaţiile sociale care asigură încrederea ce trebuie să existe cu privire la conţinutul documentelor contabile ale oricărui agent economic, infracţiunea prev. de art. 13 din Legea nr. 87/1994 are ca obiect juridic relaţiile sociale care apără patrimoniul public împotriva faptelor de evaziune fiscală, săvârşite prin neevidenţierea în documente contabile legale a veniturilor impozabile realizate sau prin înregistrarea unor cheltuieli fictive.
De asemenea, urmările imediate sunt diferite în cazul celor două infracţiuni: o denaturare, reflectată în bilanţul contabil, a veniturilor, cheltuielilor, rezultatelor financiare şi elementelor patrimoniale (în cazul art. 40 din Legea nr. 82/1991); neplata ori plata unor obligaţii fiscale reduse în raport cu cele legal datorate (în cazula rt. 13 din Legea nr. 87/1994).
Fiind vorba despre o variantă de specie a infracţiunii de fals intelectual, infracţiunea prev. de art. 40 din Legea nr. 82/1991 este o infracţiune de pericol, iar nu una de rezultat (determinat de existenţa unor obligaţii fiscale neplătite sau micşorate), cum este cea prev. de art. 13 din Legea nr. 87/1994.
în consecinţă, dacă infracţiunea prev. de art. 40 din Legea nr. 82/1991 se consumă în momentul producerii falsului în contabilitate, infracţiunea prev. de art. 13 din Legea nr. 87/ 1994 se consumă în momentul producerii rezultatului păgubitor, adică la expirarea termenului legal de plată a obligaţiei fiscale. Până la acel moment, neînregistrarea unor venituri sau înregistrarea unor cheltuieli nereale vor putea întruni eventual elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 40 din Legea nr. 82/1991, însă nu şi pe cele ale infracţiunii prev. de art. 13 din Legea nr. 87/19941).
în concluzie, pentru perioada ulterioară intrării în vigoare a Legii nr. 87/1994 (24.10.1994), în măsura în care există înregistrări inexacte în documente contabile ce afectează bilanţul contabil, având ca urmare şi o diminuare a obligaţiilor fiscale, va exista un concurs real între cele două infracţiuni analizate2*.
în ce priveşte perioada naterioară, fiind vorba despre legi penale care reglementează, conform celor deja arătate, relaţii sociale diferite pune problema unei situaţii tranzitorii şi, deci, nici de aplicarea principiului legii penale mai favorabile. în consecinţă, aceeaşi situaţie analizată va putea fi încadrată exclusiv în art. 40 din Legea nr. 82/1991, chiar dacă înregistrările inexacte au avut ca urmare diminuarea obligaţiilor fiscale, căci principiul legalităţii incriminării se opune ca o persoană să răspundă penal pentru o faptă care, în momentul săvârşirii ei, nu era prevăzută ca infracţiune.
Revenind la speţa analizată, din conţinutul hotărârii rezultă că activitatea infracţională s-a desfăşurat în perioada martie 1995 - decembrie 1996, aşadar ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 87/1994, fiind exlusă aşadar de plano orice incidenţă a principiului legii penale mai favorabile (căci în cauză nu există o situaţie tranzitorie, definită în doctrină ca o succesiune de legi penale, care incriminează şi sancţionează diferit aceleaşi relaţii sociale), cum în mod greşit a apreciat instanţa.
Mai mult, chiar şi în situaţia în care instanţa aprecia că se află în prezenţa unei succesiuni de legi penale în timp, soluţia de achitare a inculpatului, întemeiată pe art. 10 lit. d C. pr. pen. este nelegală, căci prin ipoteză, în cauză s-a reţinut doar că există o lege penală mai favorabilă, iar nu şi faptul că nu ar fi întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 40 din Legea nr. 82/1991.
Această situaţie, ca şi cea în care s-ar fi apreciat că nu suntem în prezenţa unei pluralităţi de infracţiuni aflate în concurs real, presupunea aplicarea art. 334 c. pr. pen., fiind exclusiv o problemă de încadrare juridică a faptei (faptelor) cu care instanţa a fost sesizată, conform art. 317 C. pr. pen.
